Freud spunea că istoria omului e istoria refulării lui (a reprimării instinctuale, în opoziţie cu defularea, ca formă de manifestare instinctuală). Lupta asta dintre principiul plăcerii şi principiul renunţării este, până la urmă, definitorie pentru traiectoria în viaţă a multora dintre noi. Afirmaţia este contestată astăzi, datorită exacerbării importanţei pe care Freud a acordat-o frustrărilor instinctive în viaţa unui om şi pentru faptul că nu a reuşit să îşi organizeze ideile într-un demers terapeutic foarte riguros. Psihanaliza e o întoarcere într-un trecut care nu scoate întotdeauna orizontul viitorului la suprafaţă. Dar teoriile sale au mult adevăr în conţinutul lor.
Şi, Freud mai spunea ceva, idee cu care mulţi teoreticieni sunt de acord şi astăzi, ca aproape toate acţiunile noastre sociale nu sunt altceva decât un infinit preludiu, mai mult sau mai puţin explicit.
Tot ceea ce facem e să ne eliminăm adversarii pe două fronturi principale: câştigarea admiraţiei sexului opus şi obţinerea prestigiului social (care, pentru unii devine un derivat al primului „front”). Suntem sălbatic-raţionali, ceea ce ne face urâţi şi disimulaţi. Suntem, de foarte puţine ori, în mod raţional capabili de renunţare, ceea ce ne face frumoşi. Şmecheria apare atunci când se mimează renunţarea. Uneori, ea vine prea târziu şi atunci nu mai e vreme decât de spovedanie.
De asemenea, diferenţa dintre „agresiv” şi „chipeş” poate fi, uneori, diferenţa dintre un eşec sau un succes din copilărie, dintre o jignire sau un compliment, dintre un tată inteligent sau unul autoritar. Din perspectiva receptorului, situaţia e similară. Ne place un anumit comportament în funcţie de educaţia primită. Suntem diferiţi, deci minunaţi. Când îi etichetăm pe cei care nu sunt ca noi atunci devenim urâţi. Mai grav, când ajungem să ne deranjeze nişte idei, devenim monştri. Lagărele fasciste şi închisorile comuniste stau mărturie pentru asta.
Pe teritorii civilizate, lupta asta capătă valenţe subtile. Diferenţele dintre „puternic” şi „slab”, dintre „rău” şi „bun”, dintre „ferm” şi „indecis”, dintre „milităros” şi „rafinat” sunt, în societatea de azi, nuanţe legate de definiţia receptorului. În politică, în seducţie, în actul de conducere, electoratul, subalternii şi reprezentanţii sexului opus ascultă un mesaj. Iar dacă ştim să le spunem la început ceea ce îşi doresc să audă, putem face aproape orice în continuare. De ceea ce facem „după”, însă, depinde dacă suntem urâţi sau frumoşi, morali sau imorali. Desigur, definiţia moralităţii e şi ea, condiţionată social, în funcţie de vremuri şi de geografie. Când vine un cuceritor nou, timpul şi spaţiul capătă noi dimensiuni ale acceptării şi principiile morale sunt redefinite adesea.
Cuceritorii simt cu adevărat gustul victoriei nu neapărat atunci când ajung să posede, ci atunci când cel cucerit acceptă, admiră, îmbrăţişează în cele din urmă arsenalul cuceritorului, ajungând să dispreţuiască tot ceea ce trăise până atunci. Cel înlăturat devine „depăşit”, „slab”, „penibil”, „infantil”, „indezirabil”, etc. Aproape că nu mai contează că noul lider e agresiv sau dominant. Cu atât mai bine. „Va face ordine”, „va conduce ca un adevărat lider”, „va desfiinţa corupţia”, „va lua taurul de coarne” şi aşa mai departe. Lozinci superbe.
Încet – încet, îi înlăturăm pe magistraţi. Nu am fost entuziasmat de prezenţa lor în sistem. O vreme am crezut că suntem în război cu ei. Am văzut aliaţi acolo unde era doar înverşunare împotriva lor. Lupta asta, însă, ne-a orbit. Am îmbrăţişat noua ordine mai mult împotriva magistraţilor decât pentru presupusul profesionalism al noilor lideri. Magistraţii au apărut în sistem pentru că li s-a oferit o şansă la limita constituţionalităţii şi profund imorală prin discrepanţele financiare create. Alţii au obţinut puterea pentru că au vrut-o, au organizat „concursuri”, au luptat cu magistraţii, acum luptă cu falşii intelectuali, dau lecţii de morală peste tot, fac ordine şi nu se vor opri până când „noua lor ordine” nu va arăta aşa cum şi-o doresc ei.
O nedreptate nu repară niciodată o altă nedreptate, adevărul nu e întotdeauna sinonim cu dreptatea, iar diferenţa dintre hărţuire şi seducţie poate fi doar o problemă de percepţie. Şi ce e mult mai grav – nu este că nu ne dorim întotdeauna gentelmeni, ci că de multe ori bădăranii se îmbracă în costume de gală şi vorbesc elevat (cel puţin în faţa auditoriului), iar cei învinşi sunt mereu ridicoli.
Şi, Freud mai spunea ceva, idee cu care mulţi teoreticieni sunt de acord şi astăzi, ca aproape toate acţiunile noastre sociale nu sunt altceva decât un infinit preludiu, mai mult sau mai puţin explicit.
Tot ceea ce facem e să ne eliminăm adversarii pe două fronturi principale: câştigarea admiraţiei sexului opus şi obţinerea prestigiului social (care, pentru unii devine un derivat al primului „front”). Suntem sălbatic-raţionali, ceea ce ne face urâţi şi disimulaţi. Suntem, de foarte puţine ori, în mod raţional capabili de renunţare, ceea ce ne face frumoşi. Şmecheria apare atunci când se mimează renunţarea. Uneori, ea vine prea târziu şi atunci nu mai e vreme decât de spovedanie.
De asemenea, diferenţa dintre „agresiv” şi „chipeş” poate fi, uneori, diferenţa dintre un eşec sau un succes din copilărie, dintre o jignire sau un compliment, dintre un tată inteligent sau unul autoritar. Din perspectiva receptorului, situaţia e similară. Ne place un anumit comportament în funcţie de educaţia primită. Suntem diferiţi, deci minunaţi. Când îi etichetăm pe cei care nu sunt ca noi atunci devenim urâţi. Mai grav, când ajungem să ne deranjeze nişte idei, devenim monştri. Lagărele fasciste şi închisorile comuniste stau mărturie pentru asta.
Pe teritorii civilizate, lupta asta capătă valenţe subtile. Diferenţele dintre „puternic” şi „slab”, dintre „rău” şi „bun”, dintre „ferm” şi „indecis”, dintre „milităros” şi „rafinat” sunt, în societatea de azi, nuanţe legate de definiţia receptorului. În politică, în seducţie, în actul de conducere, electoratul, subalternii şi reprezentanţii sexului opus ascultă un mesaj. Iar dacă ştim să le spunem la început ceea ce îşi doresc să audă, putem face aproape orice în continuare. De ceea ce facem „după”, însă, depinde dacă suntem urâţi sau frumoşi, morali sau imorali. Desigur, definiţia moralităţii e şi ea, condiţionată social, în funcţie de vremuri şi de geografie. Când vine un cuceritor nou, timpul şi spaţiul capătă noi dimensiuni ale acceptării şi principiile morale sunt redefinite adesea.
Cuceritorii simt cu adevărat gustul victoriei nu neapărat atunci când ajung să posede, ci atunci când cel cucerit acceptă, admiră, îmbrăţişează în cele din urmă arsenalul cuceritorului, ajungând să dispreţuiască tot ceea ce trăise până atunci. Cel înlăturat devine „depăşit”, „slab”, „penibil”, „infantil”, „indezirabil”, etc. Aproape că nu mai contează că noul lider e agresiv sau dominant. Cu atât mai bine. „Va face ordine”, „va conduce ca un adevărat lider”, „va desfiinţa corupţia”, „va lua taurul de coarne” şi aşa mai departe. Lozinci superbe.
Încet – încet, îi înlăturăm pe magistraţi. Nu am fost entuziasmat de prezenţa lor în sistem. O vreme am crezut că suntem în război cu ei. Am văzut aliaţi acolo unde era doar înverşunare împotriva lor. Lupta asta, însă, ne-a orbit. Am îmbrăţişat noua ordine mai mult împotriva magistraţilor decât pentru presupusul profesionalism al noilor lideri. Magistraţii au apărut în sistem pentru că li s-a oferit o şansă la limita constituţionalităţii şi profund imorală prin discrepanţele financiare create. Alţii au obţinut puterea pentru că au vrut-o, au organizat „concursuri”, au luptat cu magistraţii, acum luptă cu falşii intelectuali, dau lecţii de morală peste tot, fac ordine şi nu se vor opri până când „noua lor ordine” nu va arăta aşa cum şi-o doresc ei.
O nedreptate nu repară niciodată o altă nedreptate, adevărul nu e întotdeauna sinonim cu dreptatea, iar diferenţa dintre hărţuire şi seducţie poate fi doar o problemă de percepţie. Şi ce e mult mai grav – nu este că nu ne dorim întotdeauna gentelmeni, ci că de multe ori bădăranii se îmbracă în costume de gală şi vorbesc elevat (cel puţin în faţa auditoriului), iar cei învinşi sunt mereu ridicoli.
