Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

luni, 9 martie 2009

Quo vadis?

Freud spunea că istoria omului e istoria refulării lui (a reprimării instinctuale, în opoziţie cu defularea, ca formă de manifestare instinctuală). Lupta asta dintre principiul plăcerii şi principiul renunţării este, până la urmă, definitorie pentru traiectoria în viaţă a multora dintre noi.
 
Afirmaţia este contestată astăzi, datorită exacerbării importanţei pe care Freud a acordat-o frustrărilor instinctive în viaţa unui om şi pentru faptul că nu a reuşit să îşi organizeze ideile într-un demers terapeutic foarte riguros. Psihanaliza e o întoarcere într-un trecut care nu scoate întotdeauna orizontul viitorului la suprafaţă. Dar teoriile sale au mult adevăr în conţinutul lor.

Şi, Freud mai spunea ceva, idee cu care mulţi teoreticieni sunt de acord şi astăzi, ca aproape toate acţiunile noastre sociale nu sunt altceva decât un infinit preludiu, mai mult sau mai puţin explicit.

Tot ceea ce facem e să ne eliminăm adversarii pe două fronturi principale: câştigarea admiraţiei sexului opus şi obţinerea prestigiului social (care, pentru unii devine un derivat al primului „front”). Suntem sălbatic-raţionali, ceea ce ne face urâţi şi disimulaţi. Suntem, de foarte puţine ori, în mod raţional capabili de renunţare, ceea ce ne face frumoşi. Şmecheria apare atunci când se mimează renunţarea. Uneori, ea vine prea târziu şi atunci nu mai e vreme decât de spovedanie.

De asemenea, diferenţa dintre „agresiv” şi „chipeş” poate fi, uneori, diferenţa dintre un eşec sau un succes din copilărie, dintre o jignire sau un compliment, dintre un tată inteligent sau unul autoritar. Din perspectiva receptorului, situaţia e similară. Ne place un anumit comportament în funcţie de educaţia primită. Suntem diferiţi, deci minunaţi. Când îi etichetăm pe cei care nu sunt ca noi atunci devenim urâţi. Mai grav, când ajungem să ne deranjeze nişte idei, devenim monştri. Lagărele fasciste şi închisorile comuniste stau mărturie pentru asta.

Pe teritorii civilizate, lupta asta capătă valenţe subtile. Diferenţele dintre „puternic” şi „slab”, dintre „rău” şi „bun”, dintre „ferm” şi „indecis”, dintre „milităros” şi „rafinat” sunt, în societatea de azi, nuanţe legate de definiţia receptorului. În politică, în seducţie, în actul de conducere, electoratul, subalternii şi reprezentanţii sexului opus ascultă un mesaj. Iar dacă ştim să le spunem la început ceea ce îşi doresc să audă, putem face aproape orice în continuare. De ceea ce facem „după”, însă, depinde dacă suntem urâţi sau frumoşi, morali sau imorali. Desigur, definiţia moralităţii e şi ea, condiţionată social, în funcţie de vremuri şi de geografie. Când vine un cuceritor nou, timpul şi spaţiul capătă noi dimensiuni ale acceptării şi principiile morale sunt redefinite adesea.

Cuceritorii simt cu adevărat gustul victoriei nu neapărat atunci când ajung să posede, ci atunci când cel cucerit acceptă, admiră, îmbrăţişează în cele din urmă arsenalul cuceritorului, ajungând să dispreţuiască tot ceea ce trăise până atunci. Cel înlăturat devine „depăşit”, „slab”, „penibil”, „infantil”, „indezirabil”, etc. Aproape că nu mai contează că noul lider e agresiv sau dominant. Cu atât mai bine. „Va face ordine”, „va conduce ca un adevărat lider”, „va desfiinţa corupţia”, „va lua taurul de coarne” şi aşa mai departe. Lozinci superbe.

Încet – încet, îi înlăturăm pe magistraţi. Nu am fost entuziasmat de prezenţa lor în sistem. O vreme am crezut că suntem în război cu ei. Am văzut aliaţi acolo unde era doar înverşunare împotriva lor. Lupta asta, însă, ne-a orbit. Am îmbrăţişat noua ordine mai mult împotriva magistraţilor decât pentru presupusul profesionalism al noilor lideri. Magistraţii au apărut în sistem pentru că li s-a oferit o şansă la limita constituţionalităţii şi profund imorală prin discrepanţele financiare create. Alţii au obţinut puterea pentru că au vrut-o, au organizat „concursuri”, au luptat cu magistraţii, acum luptă cu falşii intelectuali, dau lecţii de morală peste tot, fac ordine şi nu se vor opri până când „noua lor ordine” nu va arăta aşa cum şi-o doresc ei.

O nedreptate nu repară niciodată o altă nedreptate, adevărul nu e întotdeauna sinonim cu dreptatea, iar diferenţa dintre hărţuire şi seducţie poate fi doar o problemă de percepţie. Şi ce e mult mai grav – nu este că nu ne dorim întotdeauna gentelmeni, ci că de multe ori bădăranii se îmbracă în costume de gală şi vorbesc elevat (cel puţin în faţa auditoriului), iar cei învinşi sunt mereu ridicoli.

17 comentarii:

si totusi spunea...

Ca de obicei, ai scris frumos şi aproape complet. Nici nu ştiu ce aş mai putea să adaug. Poată că avem nevoie să credem mereu şi mereu că vine un lider bun, o echipă excelentă care va scoate sistemul din rahat. E o imaturitate în care ne scăldăm ca purceii în mocirlă. Aceste speranţe (Bine scria Dan Puric când se referea la speranţă. Speranţă în ce? Speranţa e o prostie. Nădejdea e cea pe care trebuie să o avem. Nădejdea în Dumnezeu. Speranţa nu se sprijină decât pe un optimism fără suport.) ale noastre le direcţionăm spre "noua echipă" şi îi conferim un rol mesianic pe care nu-l are. O ridicăm în slăvi şi ea, invariabil, va cădea în spinarea noastră mai grea decât ne-am fi aşteptat. De aceea, fiecare echipă neagă tot ce s-a făcut şi aduce apoi aceleaşi inepţii. Să le transmitem, oameni buni, că nu trebuie să fie salvatori, ci doar nişte oameni oneşti şi muncitori! Să preia ceea ce s-a făcut bun fără orgoliu şi să ducă mai departe. Să se străduiască să aducă eficienţă şi să elimine redundanţa din sistem! Să nu aducă noi şi noi hârtii, ci să promoveze încrederea profesională şi curajul în exprimarea opiniilor! Să rămână oameni buni şi să nu accepte intervenţiile, pilele etc.! Asta e tot.

Anonim spunea...

Stimati autori ai postarilor de pe Penifest,

Subsemnatul, anonim din nastere si cititor fidel al blogului dvs, doresc sa va fac o propunere legata de tematica abordata in articolele viitoare. Se pare ca sunteti inclinati spre concretete, spre infatisarea si devoalarea adevarulkui asa cum este el. Cred,,stimati autori, ca , macar o data la 100 de articole, ar fi bine sa elaborati si unul pozitiv, plin de speranta, optimist. Altfel, dragi prieteni, s-ar putea auzi, in curand, de parasiri in masa ale sistemului, aruncari de sapca dupa cainii din Giurgiu si Rahova, harakiriuri in direct, neveste batute, plecari in graba spre Spania, la capsuni, punere de pioneze pe scaunul lui Bala, etc. Eu, un mare anonim, inca mai astept si mai sper....

Huginn spunea...

Pe fond aveti dreptate. Sigur, trebuie sa avem o atitudine pozitivă şi optimistă. Teoria e clară, cu toţii înţelegem asta. Partea proastă e că dacă scriem despre justiţie şi peniteniciare nu prea avem ce scrie de bine.

Pentru articole 'de bine' avem deja poziţia oficială, aia care spune că totul merge şi că viitorul e luminos. Se vede clar că nu e aşa, deşi ne mai lăsăm păcăliţi de câte o iniţiativă niciodată dusă la capăt.

Dar, dacă aveţi totuşi o sugestie concretă, vă stăm la dispoziţie.

Anonim spunea...

vazura-ti cum manifesteaza grecii si francezii in momentul in care li se incalca drepturile?noi...circotasi..ca o fi ca o pati''ne lamentam ca babele,ne revarsam pe sticla siroaele de idei pro si contra.de ce? ca suntem civilizati/ de asta? grecii si francezii aveau civilizatie pe cind noi trageam cu arcul inca. ei stiu ce vor.noi oare stim ce vrem? de ce nu ni se recunoaste munca,de ce li se pare ca suntem bine platiti,de ce fac sa ne fie rusine sa spunem ca lucram la puscarie.... aprob colegul de la 1054...cu completarea ca daca ar fi locuri de munca disponibile chiar mai prost platite multi ar pleca fara nici un regret.macar isi cumpara linistea..dar nu sunt si pe asta mizeaza alesii nostri.concret huginn? in strada..macar acolo se ne facem cunoscute probleme si auziti

Anonim spunea...

Frumoasa "postare" si laude pe masura."Si totusi" nu toti ne scaldam ca purceii in mocirla...Dupa Sienkiewicz {Aniela}, "am moştenit un fel de incapacitate de a da totul din noi. E ca şi cum Dumnezeu ne-ar fi dat arc şi săgeţi, dar ne-ar fi privat de puterea de a încorda arcul şi a azvârli săgeţile".Nu fiecare echipa neaga tot ce s-a facut,chiar ar fi posibil? Vezi negarea negatiei.Si totusi te contrazici putin.Nihil novi sub sole ca sa fiu in ton cu tine(Solomon-Eclesiast).De acord cu restul mesajului,acta non verba!Cat despre adevar si dreptate,cunoastem in parte ,niciodata intregul si asta ne excita tot timpul, pentru ca "timpul nu mai are rabdare", vorba lui Tomozei."Cine nu ştie prin sârguinţă să strălucească precum soarele, poate măcar pentru o clipă să strălucească ca un meteorit".(tot din Aniela-H.S.)Inca e bine,poate fi si mai rau.O zi buna!

Anonim spunea...

Buna ziua , cine poate da detalii despre SOARTA FABRICII DE MOBILA DIN PENITENCIARUL MARGINENI ? A FOST O ELITA INTRE FABRICILE DE MOBILA DIN ROMANIA , DE AICI MULTE PERSONALITATI AU CATE UN " SUVENIR " IN CASA ,MAI ALES FOSTI SI ACTUALI CONDUCATORI DIN ANP .O ZI BUNA .

Anonim spunea...

Frumos articol , frumoase comentarii insa un pic filosofice, cred ca ati gresit blogug-ul, oricat am filosofa munca pe care o practicam e adanc infipta in realitate , o relitate pe care din nefericire numai noi si ai nostri o stim. Restul o intuiesc, le repugna, o invoca cand au interes si merg mai departe. Nici unul dintre cei mari nu ne observa caci e un domeniu de unde nu ies bani, profit. Suntem o buba de pe un corp plin de tumori, oricat am impinge noi din interior daca nu vine doctorul cu medicamente si bisturiu ... e greu. Suntem precum copilul pipernicit din fundul clasei care ridica mana mereu si nu-l pune niciodata invatatoarea spagara sa raspunda caci aia din primele banci au tatii patroni. Hai ca filozofez si eu. Hai sa ne facem treaba cum stim mai bine si o sa fie si mai rau.

Anonim spunea...

Daca s-a profilat pe "suveniruri" e posibil sa ramana suvenir. SUVENÍR, suvenire s.n. Amintire. ♦ (Concr.) Obiect, dar, semn care reprezintă sau evocă o amintire. [Pl. şi suveniruri. – Var.: suveníre s.f.] – Din fr. souvenir.
Sursa: DEX '98 |.Poate se vrea sa fie cumparata la pret de nimic...lasand gluma la o parte cred ca este o problema de management si eficienta. EFICIÉNŢĂ s. f. eficacitate; randament. o ~ economică = raportul dintre rezultatele obţinute în activitatea economică şi eforturile depuse. (< fr. efficience, lat. efficientia).E nevoie de restructurare,vointa,traim intr-o economie de piata.Se pare ca cheltuie mai mult decat (castiga)produce - o varianta.Nu asteptati sa faca ceva ANP-ul ptr fabrica.Solutia este la voi sau la intreprinzatori interesati.O seara frumoasa.

Tora ! Tora ! Tora ! spunea...

Puterea este invinsa de credinta,credinta aduce dragoste iar DRAGOSTEA schimba lumea!
Daca a fost posibil pe timpul lui Nero,de ce nu si astazi?
Istoria se repeta!

Anonim spunea...

Pe aici unii cred ca a filosofa înseamna a bate câmpii.

Tora ! Tora ! Tora ! spunea...

Anonimului de la 19:51
Stimate coleg,nu bat campii si nu filosofez!
Ati citit Quo vadis ?
Sunt convins ca multi au citit acesta carte.
Poate in ceasul al 12-lea realizeaza si unii oameni ca,in aceasta viata trecatoare,nu acumularile materiale,care ne dau un confort sporit,ne definesc!
Cu o moarte toti suntem datori!
Ce va ramane dupa noi? O vorba buna,o parere de rau sau.........

Anonim spunea...

Din dragoste pentru 18;28: sunt ofiter de cariera(in rezerva),am lucrat destui ani in diverse sectoare si peste 10 ani in operativ, poate am gresit blogul si-mi cer scuze.Intrebarea era:"unde mergi"...,incotro,pe ce drum,cale,metoda?Desenul este sugestiv.Am urmat cel putin 2 cai,(metode,modele) si am ajuns la o bifurcatie...Fara psihanaliza lui Freud si intelepciunea lui Sienkievicz(preluata din biblie) putem spune cu usurinta ca "circulam " pe un drum sinuos cu o legislatie futurista (pentru calea de rulare plina de gropi).Pe alocuri domneste haosul.Sunt "pietoni" si chiar "rutieristi" care nu respecta regulile,unii chiar fura din tiruri.Nu-ti doresc in mileniul 3 sa conduci un auto fara frane sau unul care are doar viteza I.Sunt de acord ca sefii nostri mai gresesc si ei pentru ca muncesc ca si noi.Avem nevoie de implicare,(fapte,atitudine} ordine,disciplina ( bani investiti acolo unde trebuie).Restul vine de la sine.Cu o legislatie ambigua conducerea colectiva scartie iar sefii sunt onorifici.Am fost si sunt subiectiv, filosofic vorbind (cu scuzele de rigoare).Inca e bine ,a fost si mai rau.Cei de la zi lucrau sambata,duminica pana la pranz,iar noi cei de la tura,ieseam dimineata din schimb si mergeam la instanta.Facultatea nu se facea la copy-paste iar pentru admitere in corpul ofiterilor erau probe sportive,examen medical,psihologic,filosofic,istoric si de limba si literatura romana.Ne lipsesc lectiile de morala ( etica profesionala) si mai ales dragostea,(Pavel catre corinteni).Felicitari pentru Tora!Tora! Tora!Hai ca le-am facut varza!Scuze sincere pentru deranj si micile rautati nostalgice.

Anonim spunea...

Tora! Tora!, nu despre tine era vorba, ci despre bagatorii în seama care îşi dau cu părerea pe aici.

Anonim spunea...

Pentru 09.03.2009 21:22:00
"Etica profesionala tovarasi ... in primul rand ... , in al doilea rand ...". Cum il chema pe Mos Minciuna?

Tora ! Tora ! Tora ! spunea...

Scuze anonimului de la 19:51

Anonim spunea...

Ptr. 09.03.2009(23;34)Pariez ca va descurcati greu in "zona" dr.executional penal iar fara google va este tare greu si in alte "zone".Priviti la sinele caii ferate...excludeti zona macazului..."De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (I Corinteni 13, 1-13)Domnul sa te binecuvanteze! Doamne ajuta!

Tora ! Tora ! Tora ! spunea...

Dumnezeu a lasat cate o picatura de dumnezeire,din maretia sa,in fiecare individ ce se naste.
Dar multi dintre noi stoarce picatura, pana la epuizare!
Si nimic sfant nu mai ramane!
Sa trecem prin "iadul" maturitatii,printr-o Vale a Plangerii si sa renastem precum pasarea Phoenix!
"Daca iti este teama de mare ,nu te urca in luntre"
"Pentru oamenii carora prezentul nu le mai ofera nimic,s-a inventat cerul"
"Mania-i ca gheata,tine si ea pana o da primavara caldura, si se topeste!"
"In sunetele viorii lui Floricel auzim si plansul si jalea dar si optimismul!"
TOT INAINTE !