Generalul Binisor isi teroriza cu placere angajatii. Ba, te dau afara ba, urla el din rasputeri la directori, la secretara sau prin telefon la sefii de penitenciare. Scrie ba, scrie, cand iti vorbeste un general, si directorii se aplecau infricosati peste agende si notau cu febrilitate toate lucrurile fara noima pe care generalul obisnuia sa le dicteze, cu indreptatita convingere.
Cacat, cacat, tipa isterizat generalul cand indraznea careva sa ridice privirea sau sa aiba si el o parere, tu faci cum iti dictez io, ba, ca altfel dau cu tine de pamant de nu te vezi, ai inteles?!
.
Cand generalul n-a mai avut incotro si a trebuit sa paraseasca totusi ANP-ul, a adunat tot personalul in sala mare de sedinta si a tinut un discurs interminabil. Am facut scoala de ofiteri, am terminat-o printre primii, tragea el de timp, doar doar cineva sau ceva va infaptui, totusi, o minune si-i va da inapoi scaunul de director cu care se acomodase atat de bine. De fapt am terminat-o chiar primul, s-a hotarat el pana la urma sa supraliciteze, dar minunea tot nu s-a infaptuit!
.
Cand magistratul Iosif n-a mai avut incotro si a trebuit sa parasesca la randul sau ANP-ul, a invitat in sala mica de mese numai directorii si sefii de servicii. Am intalnit aici oameni rai, s-a stropsit el negru de suparare, si in randul din fata patru subalterni au aplaudat, cu uimire si incantare, puterea de patrundere a magistratului. Sper sa-mi continuati totusi proiectele, a continuat el cu binecunoscuta-i severitate si directorul economic a alergat devastat sa dea telefon la baza de aprovizionare ca sa ordone sa se plateasca mocheta personalizata. A doua comanda, pentru ca prima nu fusese pe placul magistrului!
N-avem cum, a raspuns sfios cineva la capatul firului, n-avem de unde ca nu era prevazut. Nu stiu ba, nu ma intereseaza, luati din alta parte si platiti-o imediat ca trebuie sa continuam proiectele magistratului!
.
In nici patru ani, ANP-ul se afla la al saselea director general (fost, timp de doua saptamani director general, fost timp de un an director general adjunct!). Sub ei s-au perindat alti opt directori generali adjuncti. Cu exceptii care intaresc regula, directorii astia au semnat hartii, au vizitat rar sau deloc unitatile, au dat ordine si decizii pe care, daca nu si le-au anulat mai apoi singuri, le-au anulat inlocuitorii, si-au dat prime, si-au angajat rudele si prietenii, si-au instalat in functii de conducere favoritii, au calatorit, au complotat, au haituit si umilit subalternii, s-au lasat adorati, si-au construit case, si-au cumparat terenuri, au comis cu dezinvoltura abuzuri si ilegalitati.
.
Cu exceptii care intaresc regula, in urma lor n-a ramas nimic!
Sau daca vreti, a ramas un sistem penitenciar in care lucrurile se carpesc si la propriu si la figurat de la o zi la alta, un sistem in care initiativa este catalogata ca fiind abatere, un sistem in care angajatii nu au curajul sa vorbeasca, un sistem care nu are nicio legatura cu "standardele europene", formula standard cu care a defilat de-a lungul anilor toata armata asta de sefi pe la sedintele de bilant.
In 15 mai 2008 ii scriam dlui. ministru Catalin Marian Predoiu o scrisoare deschisa si amara. Stiam ca ultimului director general, judecator Marius Iosif, cel care a reusit performanta aproape uluitoare de a fi mai incapabil decat generalul Binisor, i se semnase prelungirea detasarii si asta echivala cu o lovitura mortala, aplicata unui sistem si asa aflat in deriva.
Din fericire, Marius Iosif nu mai e si iata-ma intr-o postura neobisnuita, aceea de a multumi ministrului, cu recunostinta si tristete in egala masura, pentru normalitate!