Despre un idiot...

Idiotul este un roman al lui Fiodor Dostoievski, scris în 1869, despre un personaj mai puţin obişnuit, prinţul Mâşkin, considerat un idiot din cauza sincerităţii şi bunătăţii sale. Autorul a creat un personaj extrem de complex, caracterizat prin relaţiile sale cu societatea şi cu celelalte personaje, dar şi prin faptele sale, deseori de neînţeles.

Ideea centrală este că Mâşkin nu este strălucit, nu a beneficiat de prea multă educaţie şi că trece prin lume cu o mentalitate simplă şi inocentă. Când încearcă să-şi expună o opinie se chinuie să articuleze apăsat dar şovăielnic câteva cuvinte motiv pentru care mulţi îl consideră un idiot.

Romanul pare să spună că oamenii virtuoşi, într-o lume superficială şi materialistă poţi fi consideraţi idioţi şi infantili doar pentru că valorizează cinstea şi lucrurile simple ale vieţii.

Deşi greu de acceptat idioţii veritabili, umani şi de bun simţ au epigonii lor. Specia de idioţi închipuiţi se autodefineşte astfel într-o încercare de a sublinia sacrificiul suprem pe care-l fac pentru... să spunem Administraţia Penitenciarelor, renunţând la o imaginară poziţie superioară pentru a coborî printre muritori pentru un amărât de salariu de 20.000 de RON pe lună.

Idiotul închipuit e o prezenţă aparte şi nu râde nimeni de el deşi e de neînţeles în comportament şi acţiuni. Este prezentat ca un om extraordinar de către subordonaţii mai cu zel de ţuţeri. Luat în derâdere este şi el, însă nimeni nu o face deschis pentru că detaşări disciplinare şi alte strâmbătăţi poate să facă. La sinceritate idiotul epigon a renunţat de mult ca să poată supravieţui.

Mai greu e când trebuie să explice pentru ce e plătit. Se trezeşte năuc că nu prea-şi găseşte cuvintele cu care altfel aprig acuză şi amentinţă şi face cu greu faţă unui exerciţiu birocratic simplu cum ar fi raportul de activitate.

... şi un bilanţ al Administraţiei Penitenciarelor

Marius Iosif, s-a remarcat printr-un discurs gol de conţinut şi fără impact nereuşind să spună mai mult de 2 cuvinte proprii în cele 2 ore în care a citit Raportul de Activitate pe 2007.

Deşi un discurs prost poate fi prezentat bine de către cineva care ştie despre ce vorbeşte se pare că dl. Iosif nu poate ieşi din penibil în acest fel pentru că pur şi simplu nu înţelege ce se întâmplă cu el.

Ziariştii n-au pus nici o întrebare pentru că nu veniseră pentru asta (nici n-au fost informaţi despre eveniment dealtfel), iar cei prezenţi, directori şi şefi de servicii, s-au remarcat prin dorinţa aprigă de a trece peste acest moment.

Sigur că n-a putut rămâne anonim un profesionist al pupincurismului, imputernict director peste un penitenciar, însă momentul n-a provocat emoţii.

Cam atât se poate spune despre nimic...