1 Mai Muncitoresc

Stateam la coada la supermarket, taram alene un cos de plastic in care indesasem lapte, un pachet de unt, niste piept de pui, bere si trei bucati avocado ( le manac simplu, cu smantana rece sau cu unt si usturoi). In fata mea trei tineri adolescenti cumparau tigari, ciocolata si cola. Erau doua fete si un baiat, imbracati la fel, adica tenesi, blugi si tricouri. Fetele adaugasera peste blugi niste fuste lalai, antimoda, care, cu ceva vreme in urma, n-ar fi avut nicio noima.

Bipaind tigarile, vanzatoarea i-a intrebat daca au 18 ani, conditie se pare obligatorie. "Da, a confirmat cu dezinvoltura una dintre fete, avem 18 ani, daca vreti va dau si buletinul." Nu era nevoie, vanzatoarea era dispusa sa-i creada pe cuvant! Conversatia asta linistita si politicoasa, firescul cu care tinerii de 18 ani isi plateau micile cumparaturi cu cardul, m-au scos
dintr-o data din amorteala. Asadar ei habar n-aveau despre cozile la lapte, despre bucuria de a avea un pachet de unt, despre triumful de a avea piept de pui la masa, cat despre avocado, ce sa mai vorbim...

Inevitabil, mi-am adus aminte de mine la 18 ani, uniforma, fumatul in wc-eu, tunsul, tovarasii profesori, pregatirile pentru manifestatia de 1 Mai.

M-am intrebat, retoric evident, cum ar fi sunat in urechile lor tehno, un asemenea mesaj:

"În istoria mişcării muncitoreşti şi revoluţionare din ţara noastră vor rămâne înscrise cu litere de aur activitatea revoluţionară şi rolul determinant al tovarăşului Nicolae Ceauşescu, al tovarăşei Elena Ceauşescu, în organizarea şi desfăşurarea marii demonstraţii antirăzboinice şi antifasciste din Capitală, de la 1 Mai 1939, prima mişcare puternică din Europa, din acei ani, care a chemat nu numai poporul român şi clasa muncitoare din România, dar şi clasa muncitoare de pe întregul continent la lupta împotriva fascismului şi războiului, pentru apărarea independenţei tuturor statelor.

Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, tovarăşa Elena Ceauşescu s-au aflat în fruntea luptei revoluţionare a poporului român pentru libertatea, independenţa şi suveranitatea patriei, pentru transformarea revoluţionară a societăţii româneşti.

Întreaga naţiune aduce cu îndreptăţită mândrie patriotică, şi cu acest prilej, un vibrant omagiu tovarăşului Nicolae Ceauşescu, marele Erou între eroii neamului, înflăcărat patriot revoluţionar, strălucit conducător al partidului şi statului, eminent gânditor şi om politic, personalitate proeminentă a lumii contemporane, care de peste cinci decenii şi jumătate îşi dedică cu neasemuită dăruire eroica activitate revoluţionară înfăptuirii idealurilor supreme ale poporului român de unitate, independenţă, libertate şi progres, triumfului cauzei socialismului şi comunismului, colaborării şi păcii în lume, tovarăşei Elena Ceauşescu, militant de frunte al partidului şi statului, pentru îndelungata activitate revoluţionară consacrată binelui şi fericirii poporului, exprimându-şi sentimentele de aleasă stimă, profundă recunoştinţă şi înaltă preţuire pentru drumul de glorie parcurs de România în anii socialismului, cu deosebire după Congresul al IX-lea al patidului, pentru prezentul şi viitorul luminos al patriei."

Iubeşte-i tu, hombre!

Pentru anonimul de la 18 si 55 am un sfat: iubeste-i tu "hombre" fiindca eu nu pot...Sau poate esti vreun psiholog anonim care vrea binele societatii...du-te in Parlament...numai acolo se vrea binele tarii...Noi, unii dintre gardienii de penitenciare nu putem sa-i iubim pe ppl, intelegi? Nu putem sa uitam stresul pe care ni-l provoaca zi de zi, amenintarile zilnice, lipsa lor de respect...Poate tu ii iubesti si poate tu esti ala care din prea multa iubire le introduce si telefoane...Sa fii iubit...TARABOSTES

.

Comentariul de mai sus reprezintă o reacţie la zicerea unui alt cititor care îndemna la toleranţă, respect, atitudine umană faţă de persoanele private de libertate. Desigur, putem discuta dacă cititorul certat de Tarabostes a iniţiat abordarea din profesionalism sau din naivitate, dintr-o pornire creştină sau din melancolie. Ceea ce e sigur a că acesta nu îi va răspunde lui Tarabostes. Nu ştiu în ce măsură genul de articole care se nasc din comentariile cititorilor sunt benefice, dar uneori cred că e bine să purtăm un dialog cu privire la probleme care ne afectează zi de zi meseria şi care, lăsate în ceaţă, pot degenera în monologuri paralele fără sens.

Aşadar, să o luăm punctual. În primul rând psihologii, indiferent dacă sunt anonimi sau nu, în demersul lor terapeutic nu îşi doresc binele societăţii, ci cel mult binele indivizilor pe care îi consiliază, cu care fac terapie sau cărora le construiesc cogniţiile necesare pentru a depăşi o anumită problemă de viaţă. Cei care au empatie o fac cu plăcere, ceilalţi doar din vanitate profesională şi recunoaştere.

În ceea ce priveşte iubirea, îi dau dreptate lui Tarabostes. Nu trebuie să îi iubim neapărat. Dar trebuie să fim civilizaţi, echilibraţi, obiectivi, respectuoşi şi să ne purtăm omeneşte, aşa cum spunea şi cititorul certat. Adică, să respectăm legile, codul deontologic şi propria conştiinţă. Ne este foarte greu să înţelegem că drepturile noastre nu trebuie raportate la drepturile deţinuţilor. E o aberaţie fără margini să ne simţim obligaţi mereu să demonstrăm că le suntem superiori, că noi suntem autoritatea, că "ei au mai multe drepturi decât noi". Făcând asta, ne autosubestimăm. Standardele noastre de viaţă şi profesionale trebuie construite în raport cu alte criterii, în niciun caz în raport cu ei. Legea şi statutul nostru profesional ne oferă, oricum autoritate. Că ne batem noi joc de ea şi nu ştim să o gestionăm e o altă poveste.

Tarabostes are dreptate. Deţinuţii inventează "ameninţări" şi "lipsa lor de respect" se manifestă zilnic în penitenciarele patriei. Dar noi nu suntem în război cu ei. Nu avem ce să demonstrăm. Nu există nimic din ceea ce fac ei pentru care noi să nu avem o procedură. Aaaa! Că nu ştim să o punem în practică, faptul că supărarea noastră e disproporţionată faţă de ceea ce ne-am dori de fapt, asta e altceva. Amintindu-mi de experimentul falsei închisori, care în cazul nostru e cât de se poate de real şi de cotidian, mă gândesc oare ce învaţă ei de la noi şi cât preluăm noi din comportamentul lor. Cum putem să le insuflăm modele pro-sociale, în condiţiile în care suntem mereu înverşunaţi, furioşi, frustraţi, crizaţi, debitori la bănci, certaţi cu colegii din reeducare sau aceştia din urmă cu cei din pază. Cât de cinic devine sistemul ăsta în care ne batem joc unii de ceilalţi şi deţinuţii văd, simt, profită de asta. Ne aruncăm pisica unii în ograda celuilalt şi vorbim de strategii, de obiective, de roluri sociale, dar de fapt suntem ca o maioneză tăiată care are tot ce trebuie - ou, oţet, ulei, de calitate adesea, dar ceva nu se leagă.

Cât priveşte acuzaţia gratuită din final, nu e decât o confirmare a prejudecăţilor existente, alimentate din păcate de greşeli ale colegilor. Cât de trist e, însă, când ajungem să ne bucurăm de căderea lor.

Vorba lui Tarabostes, să fiţi iubiţi!

Nu-i aşa că nu ştiaţi că…?

Un anunt interesant apare pe site-ul obosit de negocieri al mejeleceului. Instituţia cu pricina lansează proiectul de asistenţă tehnică privind:

1. respectarea drepturilor omului, şi

2. îmbunătăţirea eficienţei sistemului penitenciar românesc.

La momentul când scriam, anunţul nu apăruse şi pe site-ul ANP. Poate că ar fi meritat puţină atenţie, la fel cum ar fi meritat puţină atenţie şi munca celor câţiva care, de ceva timp, aduc destui bani pentru sistemul penitenciar românesc.

La un calcul sumar din finanţări externe intră anual la bugetul ANP mai mullţi bani decât se câştigă din activităţile de producţie organizate de ANP. Nu-i aşa că nu ştiaţi că…?

În data de 04 mai 2009, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în parteneriat cu Republica Federală Germania, prin Fundaţia Germană pentru Cooperare Juridică Internaţională (IRZ), organizează conferinţa de lansare oficială a proiectului de înfrăţire instituţională „Asistenţă pentru asigurarea respectării drepturilor omului în penitenciare şi pentru îmbunătăţirea eficienţei sistemului penitenciar românesc”.

Proiectul îşi propune îmbunătăţirea eficienţei sistemului penitenciar şi de supraveghere atentă a respectării drepturilor omului în penitenciare şi a politicii de resurse umane a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Obiectivul înfrăţirii institiţionale dintre România şi Germania constă în aplicarea unitară a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, din perspectiva activităţii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate şi a unităţilor penitenciare.

La conferinţă sunt aşteptaţi să participe ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucureşti, reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Naţional al Magistraturii, ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, experţi români şi străini implicaţi în implementarea proiectului, ONG-uri, precum şi reprezentanţi ai mass-media. (sursa: link)

Ar trebui să pună asta pe gânduri pe cineva? Asta rămâne de văzut. Între timp ar trebui să afle că (doar) în sistemul penitenciar nu se acordă sporul pentru lucrul pe proiecte finanţate din fonduri europene.

La manipulare, inainte!

Din cand in cand, constant in orice caz, apare pe blog cuvantul manipulare. De fapt este o atentionare, cititorii nostri sunt avertizati sa nu se lase dusi de nas in folosul personal al autorilor. Ultima oara, atentionarea asta a aparut chiar in saptamana premergatoare Pastelui, cand tocmai indemnasem la modestie si generozitate. Asa s-a nimerit!

Cititorul cu pricina avea insa dreptate, exista manipulare, suntem cu totii manipulati intr-o forma sau alta , intr-o masura mai mare sau mai mica, in functie de rezistenta si exprienta de viata a fiecaruia dintre noi. Cel mai usor lucru este sa inghiti pe nemestecate, sa nu te caznesti adica sa mesteci cu propria ta minte, noianul de informatii care, vrand nevrand, iti asalteaza urechile.

Sa incepem cu lucrurile marunte, eu de exemplu, cumpar de ani de zile o anumita marca de pasta de dinti. Evident, la baza alegerii mele a fost o reclama comerciala. Nici macar una savuroasa sau inteligenta, dar una suficient de insistenta incat sa-mi intre pana la urma in memorie. N-am nicio indoiala ca pasta asta de dinti nu e una mai cu mot decat altele dar mi-e pur si simplu lene sa-mi schimb obiceiul.

Lucrul asta se intampla in fond si cu noi lucratorii de penitenciare, ne este pur si simplu lene sa ne schimbam obiceiurile!

De exemplu, obiceiul de a-i zambi cu dragalasenie celui mai puternic, sau de a-i canta in struna, chiar daca nu are dreptate, chiar daca in realitate nu dai doi bani pe el. Oricat de neplacuta ar fi obedienta, rezultatul este de regula garantat, iti face viata mai usoara. Sau obiceiul de a pune intr-o lumina proasta un coleg plin de elan si bune intentii. Oricat de neplacuta ar fi delatiunea, rezultatul este garantat, nu risti sa-ti pierzi pozitia sau eventualele avantaje, amenintate fie ele si virtual.

Reclama asta cu delatiunea si obedienta nu apare la televizor, lectia cea mai importanta se preda acasa, acolo unde tatal sau mama te bat la cap in fiecare zi sa taci din gura, sa pleci capul, sa te faci folositor, sa sezi frumos si sa-l asculti pe cel mai batran sau pe cel mai puternic, chiar daca face rau sau spune prostii.

Cititorul nostru, cel preocupat de manipulare, v-ar putea atentiona de aceasta data ca incerc sa va starnesc impotriva sefilor si pun eventual de-o revolta in sistem. Cea de a doua varianta, adica indemnul la respect, indemnul de a fi politicos dar ferm, atunci cand abuzul sau nedreptatea devin obicei, nu este luata in calcul. Omisiunea asta se face cu sinceritate si pe buna dreptate, altfel cum ar suna sa-i raporteze sefului ( care trebuie sa auda intotdeauna numai ceea ce-si doreste!) in loc de astia, cu blogul, agita spiritele si urmaresc ei ceva, astia cu blogul au totusi dreptul la opinie, chiar daca opiniile sunt diferite!

Altfel, pentru linistea tuturor cititorilor, vrajba dintre ANP si unitati, sefi si subalterni, birouri si operativ, agenti si ofiteri, femei si barbati, tineri si varstnici, lucratori si detinuti si asa mai departe, a existat intotdeauna! Ecourile inregistrate pe blog nici n-o diminueaza si nici n-o amplifica, o fac doar ceva mai trista!

Manhattan

Fie în sens peiorativ, fie apreciativ, numele cartierului new-yorkez se foloseşte uneori şi pentru a desemna „centrul”, „inima”, „capul”, „spuma”, „elita”, „conducerea” unei organizaţii, a unui sistem, a unui ansamblu complex de oameni sau instituţii. Presupune prestigiu şi autoritate, deontică şi epistemică, deopotrivă.

Pentru noi, lucrătorii sistemului penitenciar, „Manhattan”-ul nostru e Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu sediul în Bucureşti, str. M. Ghiculeasa nr. 47. De acolo pleacă toate. Într-acolo privim cu toţii. Acolo se centralizează toate mail-urile, telefoanele şi adresele noastre, formale şi informale. În Arial 12, scanate sau nu, dinspre şi înspre Manhattan vin şi pleacă mii de adrese zilnice. Teoretic, comunicăm perfect. Chiar încerc să mă transpun în rolul celor care citesc sau ascultă toate "capodoperele" noastre venite din teritoriu. Cred că e o sarcină enorm de dificilă să diseminezi acele informaţii cantitativ şi mai ales calitativ. Uneori e valabilă şi reciproca, mai ales când trebuie să raportezi ieri ceva la ce lucrezi astăzi.

Oare câtă omogenitate există în „opiniile şi sugestiile dumneavoastră cu privire la această problemă”? Omogenitatea nu trebuie să însemne uniformizare, ci învăţarea aceleiaşi limbi. Nu trebuie să spunem acelaşi lucru despre ceva, dar e obligatoriu să ştim cu toţii despre ce vorbim. Faptul că trimitem cu toţii adresele într-un anumit format e ceva benefic. E un simbol organizaţional, face parte din „pedigree” – ul nostru, e ceva ce ţine de ABC-ul imaginii unei instituţii, dar... nu e suficient. Conţinutul a ceea ce transmitem ar trebui să fie rezultanta unor analize bine fundamentate de către specialişti în toate domeniile de acţiune ale sistemului penitenciar. O analiză de conţinut pe documentele cu care lucrăm ar fi, poate, ceva util.

Pornind de aici, mi-au atras atenţia două din intenţiile enunţate în noua strategie a ANP, care desigur, sub o altă formă au fost prezente şi în strategia 2007 – 2010. Şi acolo se intenţiona înfiinţarea unui compartiment de studii şi realizarea unui ghid de comunicare, internă şi externă. Resuscitarea acelor idei ar fi o oarecare consolare în raport cu cei ce-au condamnat-o-atunci la moarte. Aşadar:

Obiectiv strategic II
Educaţia şi asistenţa psihosocială adaptate nevoilor persoanelor custodiate şi în raport cu cerinţele societăţii
1. Consolidarea cadrului organizatorico-funcţional al Direcţiei Reintegrare socială din punct de vedere al efectuării de analize, sinteze, studii, interpretări, etc. prin înfiinţare unei subdiviziuni organizatorice specifice în cadrul Direcţiei

Obiectiv strategic IV
Transparenţă şi imagine reală a sistemului penitenciar la nivelul societăţii
2. Dezvoltarea structurilor de relaţii publice şi comunicare din cadrul sistemului administraţiei penitenciare
2.3. Elaborarea, completarea şi diseminarea manualului de comunicare (proceduri de comunicare internă şi cu exteriorul)

Termenele enunţate de punere în aplicare ale acestor instrumente organizaţionale sunt preconizate pentru toamna acestui an. Ar fi frumos.

Mai este timp să învăţăm din greşeli. Am recitit un articol scris acum un an de destrămata famiglie Muşat şi m-am gândit dacă şi în ce măsură mai este actual. Mi-am adus aminte şi de „aşa-zisele studii”, atât de dragi famigliei. Ambele abordări au reprezentat, probabil, bibliografie pentru actuala strategie. Ceea ce nu e rău.

Credem în oameni. Mai ales dacă îl vor ajuta pe Nicu să facă armata.

Vocea interioară care ne avertizează că cineva se uita

Un fost detinut mi-a scris de curand o scrisoare in care imi povesteste despre felul in care i-a mituit pe unii dintre supraveghetorii lui, in diferite ocazii. Da nume, date si aduce la zi "tariful" avantajelor. Tot detinutul, care in fond n-are nicio dovada palpabila a coruperii supraveghetorilor lui, ca urmare nu crede ca scrisoarea ar putea avea vreo urmare, imi pune la sfarsitul scrisorii o intrebare mai degraba retorica : "De ce-am stat eu la puscarie ca hot si ei stau la puscarie ca militienii?"

Marturisit sau nu, suntem cu totii convinsi ca in sistemul penitenciar romanesc exista angajati care au obiceiul de a-i "avantaja", contracost, pe unii detinuti. Si cand folosesc cuvantul obicei, exclud cuvantul accident sau cuvantul intamplare. Am incercat nu de putine ori sa inteleg cum functioneaza mintea unui asemenea angajat, chiar in momentul in care intinde mana dupa banii detinutului, stiind ca acesta este lipsit de libertate ca urmare a unui gest oarecum similar.

Varianta, el a fost prins, el este detinut, asadar el este nimeni, ca urmare el este lipsit de orice drepturi, inclusiv de dreptul de a ma judeca pe mine, salariatul angajat sa-i pazesc pedeapsa, mi s-a parut cea mai logica.

De regula si nu intamplator, lucratorul asta de penitenciare dispretuieste sistemul, dispretuieste 'hotul' cu sinceritate si vehementa si in viziunea lui, singura motivatie acceptata sau acceptabila, a motivului pentru care continua sa se prezinte zi de zi la penitenciar, este obligatia de a se planta in campul "muncii", in lipsa altor variante, mai onorabile, la care a fost impiedicat de catre altii sau de ghinion, sa ajunga!

Ai grija ce iti doresti...

Printre multele deziderate lăudabile şi demne de luat în considerare care alcătuiesc strategia pe cincinalul 2009 – 2013 a ANP, s-a strecurat şi o eroare. Dacă deschideţi pretenţiosul document la pagina 8, unde strategii arborează obiectivele strategice din domeniul „Educaţie şi asistenţă psihosocială”, acolo întâlnim următoarea gafă:

„Avem în vedere:

- reducerea ratei recidivei (?!)- etc - etc..."

În primul rând, penitenciarele pot, prin specialiştii din domeniul educaţiei şi asistenţei psihosociale, împreună cu partenerii strategici şi cu aportul celorlalte compartimente, cel mult să reducă riscul de recidivă al persoanelor private de libertate, în mod individual pentru fiecare în parte, punând în aplicare planuri eficiente de individualizare ale pedepselor. Dacă strategii şi-au dorit să spună că vor să reducă rata criminalităţii, atunci cu regret îi informăm că acesta nu poate fi decât obiectivul direct al altor instituţii şi doar indirect al sistemului penitenciar.

Şi acum, explicaţia matematică:

Dragi cititori, să ne imaginăm că sistemul penitenciar românesc are, în 2010, 30.000 de deţinuţi, cu 20.000 de recidivişti (adică 66% din efectiv). Dacă vom "reuşi" să scădem rata recidivei astfel încât în 2013 să avem (dau două exemple) doar 4000 de recidivişti din 40.000 sau 3.000 din 30.000 (adică 10 % din efectiv – la o creştere a populaţiei carcerale de 25% în primul exemplu sau 0% în al doilea caz), se naşte întrebarea firească – ce s-a întâmplat de fapt? Simplu - a crescut numărul de încarceraţi primari (nu că asta ar reprezenta o minune în perioada de criză) - au ajuns la cota 90% şi au dispărut recidiviştii (care s-au reintegrat în detrimentul noilor infractori, au plecat din ţară sau ...au murit).

Aşadar, cei trei indicatori – rata de recidivă, rata criminalităţii şi riscul de recidivă trebuie trataţi, în opinia mea, cu mai multă atenţie şi doar în corelaţie. Nu de alta, dar chiar ne dorim ca această strategie să aibă succes. Şi cum să îţi doreşti să crească numărul de infractori primari? Doamne fereşte!

Nu mai intru în alte detalii referitoare la faptul că un obiectiv de asemenea anvergură se interferează cu obiectivele sistemului de probaţiune, în special şi cu cel al comunităţii, în general. Că e o ironie de prost gust să pui în cârca unei singure componente a sistemului un asemenea rol, definit eronat, în condiţiile în care se fac eforturi disperate de a întări rolul custodial al instituţiei. Nemaipunând la socoteală că sisteme penitenciare mult mai avansate şi mai bine organizate decât al nostru au probleme mari atât cu recidiva, cât şi cu rata criminalităţii.

Oricum, credem în continuare în oameni.

Duios ministrul JLC-ea

Ministrul justiţiei, sau cum îi spun mai nou piariştii mejeleceului – ministrul JLC, are puncte de vedere pe care simte nevoia să şi le exprime - sub semnătură -  pe site-ul din subordine.

Tocmai luă bătaie de la grefieri şi Coaliţia mârşavă, care mai ieri îl iubea neînduplecat, îi mai arse o scatoalcă. Codurile, dragele de coduri, nu vor merge în Parlament.

Au multe hibe, cine să se lege la cap cu aşa ceva? Mai ales că ministrul jalei ăsteia de JLC vrea să fie trecute în procedura asumării răspunderii guvernamentale.

Scrie ministrul că au fost dezbateri publice. Pardon, nene avocatule! Codurile au stat într-o variantă departe de cea promovată la Guvern pe un link ascuns de pe site-ul pe care te smiorcăi mătăluţă. N-a fost nici vorbă de dezbatere publică, greşeala ai făcut-o matale când le-ai declarat finalizate, pe ele codurile, în scop de campanie electorală.

Deplânge ministrul Predoiu hotărârea Coaliţiei, vă mai amintiţi - pentru România, de a amâna discuţia codurilor. Păi era de aşteptat stimabile domn. Abia acum a fost ceva dezbatere publică, iar politicienii îi ştii cum sunt: exact cum ai devenit mătăluţă, nişte neserioşi.

Tot nea Predoiu se minunează de sistemul de salarizare. După 18 luni de mandat şi două ordonanţe de urgenţă prin care a intervenit în executarea miilor de sentinţe judecătorești, aşa cum îi stă bine oricărui jurist de frunte: neconstituţional.

Da, meştere, pe asta ai nimerit-o! E o problemă cu salarizarea în justiţie. Dar, să-ţi şoptesc un secret: eşti ditamai ministrul! Fă ceva, nu te tot fofila! Asta dacă poţi, pentru că – n-am uitat, eşti independent.

Şi, ca să te liniştesc, îţi amintesc nene ministrule că, dacă la început doar penifestul te mai zburătăcea, acum ai cam dat-o în zacuscă. Grefieri, magistraţi, Guvern, Coaliţie, Parlament abia aşteaptă un berbec ispăşitor.

Mega specialistii

Angajatii de la fabrica de mobilă I.L. Caragiale au ieşit în stradă. Nu sunt economist, ca urmare analiza mea nu este una de specialitate. Incerc sa ma ghidez dupa o logica a bunului simt si caut sa inteleg cum stau lucrurile in realitate. Pe hartie, fabrica asta a fost conceputa din cel putin doua motive, mana de lucru ieftina si posibilitatea oferita detinutilor de a invata o meserie, lucru important daca luam in calcul reintegrarea acestora. Pana aici lucrurile sunt clare.

Inteleg ca in 1991 a fost conceputa o structura speciala, o regie, menita sa gestioneze toata afacerea asta. Cel putin teoretic, motivul pentru infiintarea unei structuri de sine statatoare, intr-un sistem care avea oricum specialisti, experienta si interes, este dorinta de a dezvolta o afacere de succes sub indrumarea unor superspecialisti.

Daca lucrul asta s-ar intampla in Germania, as putea sa accept ca singura motivatie a fost dorinta de propasire a statului. Cum traim in Romania si in cele mai multe cazuri criteriile de selectionare tin de rubedeniile politice, megaspecialistii se dovedesc mai degraba niste amatori cu pretentii, ce e drept unele cat se poate de costisitoare.

Regia asta merge prost de ani de zile si lucrul asta nu este amendat, nu este inregistrat ca fiind o urmare fireasca a unui prost management, ci mai degraba ca fiind un fel de fatalitate, de vreme ce proprietarul este statul, adica un fel de sat fara caini la indemana cui se nimereste.

Imi imaginez cum ar fi fost abordate lucrurile daca fabrica asta ar fi fost o proprietate privata, daca conducatorii ar fi investit intr-o asemenea intreprindere propriile economii si am certitudinea ca in varianta asta, cu sau fara criza finaciara, patronii ar fi fost cu mult mai vigilenti si cu mult mai preocupati sa-si salveze investitia.

Este cel putin intristator sa constati cu ce portie de inconstienta ne altoim existenta si este dezarmant sa inregistrezi usurinta cu care nepasarea si nepriceperea, ca sa nu spun reaua intentie, sunt legitimate si acceptate ca fiind parte din regula jocului. Un joc in care, in pofida trecatoarelor si nu de putine ori ilegalelor avantaje materiale ale unuia sau altuia, nu are nimeni de castigat!

Urari

Cum am petrecut minivacanta de Paste este previzibil. Toata lumea a gustat pe indelete din bucatele traditionale, oamenii au fost mai veseli, mai intelegatori, mai iertatori. Sau macar au incercat sa fie. Lucrul care imi provoaca fiori pe sira spinarii, de fiecare data cand se apropie sarbatorile sunt SMS-urile. Asa e moda acum la romani, sa-si trimita unii altora mesaje prin telefonul mobil.

Nu mesaje simple, care sa te convinga ca cineva se gandeste la tine cu drag ci adevarate poeme, care de care mai ticluite si mai poleite. Un timp m-am tot chinuit sa inteleg cine le compune, pe urma le-am gasit pe internet si m-am dumirit, nimic nu ramane la voia intamplarii, la voia bunului simt. Adica de ce sa transmiti un sincer Hristos a Inviat!, cand ai la indemana vorbe care de care mai mestesugite:

Mantuitorul a avut o cruce de lemn si o inima de aur. Azi multi vrem cruci de aur si inimi de lemn. Fie ca in clipa vestirii, intr-un glas al Invierii Celui fara de moarte, sa renasca si puterea noastra de a iubi si a ierta. Paste fericit!

Fie ca Lumina sfanta si tainica a Momentului Invierii Mantuitorului, sa va arata Calea trezirii sufletului si a inDumnezeirii !

Priveste prin credinta spre Golgota, spre cununa de spini, pune mana in ranile cuielor, opreste-te si asculta soapta lui ISUS: "Pentru tine am facut-o."Sarbatori fericite! HRISTOS A INVIAT!

Pastele este cea mai importanta sarbatoare crestina. El si-a pastrat pana in prezent farmecul si semnificatia, fiind alaturi de Craciun un moment de liniste sufleteasca si de apropiere de familie. Farmecul deosebit este dat atat de semnificatia religioasa intotdeauna mai exista o sansa de mantuire cat si de traditii: oul pictat, iepurasul, masa cu mancaruri traditionale cozonac, pasca, miel, slujba de sambata seara cu luarea luminii. Hristos a inviat!

Dumnezeul nostru Iisus Hristos..a fost biciuit si rastignit cu cruzime si rautate. De niste fiinte pe care ii numim oameni... Sper ca aceasta sa fie o lectie de viata ptr noi..si pentru ceilalti oameni.
Hristos a Inviat!

Sa va bucure Dumnezeu, sa va dea sanatate, sa fiti impreuna cat mai mult timp, iar bucuriile sa tina la distanta toate necazurile!

Nespusa bucurie a Invierii Domnului sa se salasuiasca intru noi, iar Hristos Cel ce a biruit moartea sa reverse asupra noastra viata, sanatate, pace, belsug de bucurii duhovnicesti si intru toate buna sporire.

La Sarbatoarea Sfintelor Pasti sa coboare linistea si pacea, minunea Invierii lui Isus sa dainuie in inimiletuturor, sa va lumineze viata si sa va aduca renasterea credintei, a sperantei a bucuriei, cu bunatate si caldura in suflete. HRISTOS A INVIAT

Invierea Domnului Iisus sa aduca in sufletul tau Iubire si Bucurie! Nu uita ca destinul SAU a fost "CRUCEA", scopul SAU a fost "DRAGOSTEA", motivui LUI ai fost tu! In noaptea Invierii, cand clopotele bat, cu lumanari aprinse, cu sufletul curat, sa spunem impreuna.... HRISTOS A INVIAT !!!!

Mireasma Sarbatorilor Pascale sa fie un moment unic de intoarcere spre pietate, armonie, speranta, toleranta, evlavie.... HRISTOS A INVIAT!

etc, etc, etc

Noi credem în oameni

Da! Credem în oameni. Din acest motiv şefii noştri sunt suspicioşi şi cunosc – la nivel de meniu, uneori – unde am cinat ieri şi cu cine. Da! Credem în oameni! Din acest motiv contează toate sugestiile şi propunerile care vin de la ei. Da! Credem în oameni! De aceea îi jignim ori de câte ori au altă opinie decât a noastră! Da! Credem în oameni! Atunci când ideile lor arată bine sub semnătura noastră! Da! Credem în oameni! Atunci când repară ce am stricat noi! Da! Credem în oameni! Atunci când contribuie la imaginea noastră, în detrimentul lor.

Cu toţii am făcut în viaţă lucruri de care ne-ar fi ruşine dacă s-ar afla. Nu neapărat “fapte” imorale sau penale. Cei care sunt gata să dea cu piatra au, cu siguranţă, la rândul lor, lucruri pe care şi-ar dori să le ascundă. Cu toate acestea, oamenii dau cu piatra tocmai pentru că se simt vinovaţi şi pentru că speră că lor nu le va veni randul (am citat din Admin). Cu cât eliminăm mai mulţi “vinovaţi”, cu atât credem şi sperăm că vinovăţia noastră va fi amânată, uitată, iertată.

În această „bulibăşeală” generală, un „Big Brother” care să monitorizeze orice mişcare nu poate juca decât un singur rol – de a sluji celui care are puterea de a judeca, de a lipi etichete, de a decide. Am mai spus-o: cel care defineşte e câştigător, cel definit – e învinsul. Sub acest asediu al definiţiilor, ne vom mişca din ce în ce mai stângaci, vom fi din ce în ce mai puţin naturali. Glumele noastre vor purta din ce în ce mai mult pecetea celui care ne urmăreşte. Ne vom mulţumi cu ironizarea sau divinizarea ochiului atotvăzător, cu compătimirea, condamnarea sau trădarea „victimelor” şi... cam atât. Vom învăţa să fim retraşi, prudenţi, reci. Exact ca în Oceania lui Orwell.

Nu ştiu dacă în acest context actele de corupţie vor fi mai puţine (ceea ce ar fi minunat, să dea Dumnezeu să fie aşa), dar cu siguranţă greşelile noastre înduioşătoare de ieri vor dispărea mâine. Vom iubi mai puţin, vom ajuta mai puţin, vom râde mai puţin, vom ierta mai puţin, vom uita să fim clovni pentru copiii noştri, pentru iubitele noastre, pentru prietenii noştri. Vom sta la coadă să ne lipim eticheta de „paranoic” unul altuia. Iar câţiva spectatori aroganţi şi imperturbabili vor afişa un zâmbet discret, de pe margine. Doar atât.

În faţa acestui scenariu sumbru nu avem decât o singură şansă: dacă ştim că nu am făcut nimic rău, să ignorăm orice „interceptare” sau „ameninţare” şi să fim noi înşine.

În fond, credinţa noastră ar trebui să ne atenţioneze că tot ceea ce facem e monitorizat de o entitate superioară, iar frica de aceasta ar trebui să ne împiedice să facem lucruri rele sau măcar să ne străduim să reparăm ceea ce am stricat.

În Cine credem, de fapt? De Cine ne e frică? Oare cât de credincioşi suntem dacă am ajuns să tremurăm în faţa unor „big brotheri” de ocazie şi să ignorăm esenţa sistemului nostru de norme şi valori? Credinţa noastră strămoşească unde e? Cei care se simt mici dumnezei au frică de Ceva? De Cineva?
***
Hristos a Înviat! Cu adevărat! Că doar nu erau nebuni apostolii să rişte să fie hăituiţi, răstigniţi, sau să devină hrană pentru lei doar aşa, pentru o himeră. Şi nici romanii să oficializeze religia străină a unor sărăntoci fără lobby, la doar 300 de ani „după” (ceea ce la scară istorică e nimic).

Link: Dilema veche - Pe câţi GB încape viaţa unui om?

Paste fericit!

Sarbatori fericite tuturor lucratorilor de penitenciare!

Oul lui Columbaşi

Penitenciarul  Colibaşi a făcut săptămâna trecută un ou. A ieşit greu fiind “din polistiren, finisat cu glet  şi împodobit cu 55 de kg de mărgele”. Cântăreşte, se pare, 135 de kg, are o înălţime de 1,80 m şi diametrul de 1,40 m.

Primarul Piteştiului şi Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş au fost prezenţi la dezvelirea oului, s-au spus discursuri şi a fost depănată povestea oului. Istoria oului gigant, în varianta oficială, o găsiţi aici.

***

Penitenciarul Rahova şi-a prezentat de curând tehnica din dotare la ProMotor. Dl. agent Chiriţă a povestit cu haz şi emoţie păţaniile cu o maşină destul de veche. Roxana Ciuhulescu şi un domn cu muşchi şi-au exersat talentele prin curtea penitenciarului. Aici găsiţi reportajul.

Sistemul penitenciar rămâne, aşadar, cum îl ştim: o lume tristă plină de umor. Penitenciarul Colibaşi n-a născut încă pui vii, penitenciarul Rahova n-a teleportat încă deţinuţi. Astea ar fi ştiri, nu glumă!

Strategia ANP 2009 - 2013

ANP are o strategie! Cine ar fi crezut, după modul în care s-a făcut reprofilarea şi tentativa de modificare a programului de lucru pentru operativ!?

Se numeşte Strategia sistemului penitenciar naţional 2009 – 2013 şi o găsiţi aici. Undeva pe aproape găsiţi şi analiza diagnostic (revizuita) a serviciului penitenciar. Are cuvânt înainte, misiune, viziune, valori. Sunt clar stabilite obiective strategice, obiective specifice, plan de acţiune.

Strategia nouă anunţă că noi credem în oameni. Adevărat. A mai crezut în oameni strategia pregătita pentru 2007 – 2010. Tot oameni au ţinut-o la sertar şi n-au implementat-o. E drept că a fost folosită ca inspiraţie pentru planul de eficientizare – ineficient şi pentru noua strategie. Cam puţin, de data asta poate avem noroc.

Urmează implementarea, abia acum devine problematic. Credinţa în oameni, deşi e scrisă cu litere mari, va fi prima zdruncinată, mai ales că una se vede din faţa gardului şi alţi leoparzi se plimbă prin curtea ANP-ului. Documentul este util deocamdată celor care-şi pregătesc planul de management pentru concursul de ocupare a funcţiilor vacante de director de penitenciar.

Link util

• Strategia sistemului penitenciar naţional 2009 – 2013

Ordonanţe, ordonanţe, ordonanţe

Guvernul a mai trântit o ordonanţă de urgenţă în care s-a mai jucat de-a guvernarea în an electoral. Nu prea se mai aude cuvântul criză, pretextul este de această dată FMI. Important e că e un pretext.

Tot ce spuneau Boc şi echipa de sunet PDL – PSD prin ianuarie nu mai e valabil, după cum nici ce spuneau în campanie nu a mai fost valabil după alegeri.

Guvernul României a adoptat sâmbătă Ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. După şedinţă, primul ministru împreună cu ministrul finanţelor şi ministrul muncii au susţinut şi câteva declaraţii de presă.

Aceste declaraţii constituie în concepţia Guvernului dezbatere publică, dialogul social fiind astfel redus la anunţarea unor măsuri justificate conjunctural.

---

Rectificarea bugetară a însemnat reducerea alocaţiilor bugetare pentru majoritatea ministerelor, în timp ce sporurile din sectorul public rămân fie ca nivel maximal fie condiţionat de îndeplinirea unor condiţii de acordare.

Toate aceste măsuri sunt, susţin membrii executivului, impuse de respectarea înţelegerilor cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană cu ocazia contractării împrumutului de 19,5 miliarde euro.

Citeşte mai mult...

Interviu cu Dumnezeu (atribuit lui Octavian Paler)

„- Ai vrea să-mi iei un interviu? deci…..zise Dumnezeu.

-Dacă ai timp... am răspuns eu.

Dumnezeu a zâmbit, spunând:

- Timpul meu este eternitatea.

Ce întrebări ai vrea să-mi pui?

- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu a raspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilarie, se grăbesc să crească, apoi iarăşi tânjesc sa fie copii; că îşi pierd sănătatea ca să facă bani şi apoi îşi cheltuiesc banii ca să-şi refacă sănătatea; faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.

Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp. Apoi am intrebat:

- Ca un părinte, care sunt câteva din lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii Tăi?
- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc şi că durează mai mulţi ani ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc dar pur şi simplu nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi că pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.

- Multumesc pentru timpul acordat..am zis umil. Ar mai fi ceva: ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a zis:

- Doar faptul ca sunt aici, întotdeauna...”

Notă: In cartea „Convorbiri cu Octavian Paler” (Daniel Cristea Enache), Octavian Paler face următoarea mărturisire:
"Nu eu i-am luat lui Dumnezeu interviul pe care autorul real al „capodoperei" (mult prea modest pentru un reporter metafizic) l-a publicat pe Internet si in diverse reviste sau jurnale cu numele meu! Eu nu-mi permit sa discut atât de familiar cu Tatăl nostru ceresc. Nu sunt in stare nici sa-mi imaginez unde anume se afla Dumnezeu si cum îşi supraveghează opera!"

Ziceri memorabile

Decat sa discutam despre sporuri si barfe de penitenciar, intr-o saptamana in care ar trebui sa fim mai buni si mai intelepti, va propun cateva concluzii memorabile, emise de Petre Tutea. Pentru cine n-a auzit de existenta acestui uluitor personaj, iata cateva date biografice :

Născut în familia unui preot, a urmat Facultatea de Drept la Universitatea din Cluj, ajungând doctor în Drept administrativ, „Magna cum laude” (1929).

Între anii 1936-1939 a fost şef de secţie în Ministerul Economiei Naţionale, Biroul de publicaţii economice şi propagandă. În 1940 a fost şef de secţie în Ministerul Comerţului Exterior. Colaborează la diverse publicaţii, în special la „Cuvântul”, condus de Nae Ionescu, unde publică numeroase articole, studii de economie şi politică.

Printre ceilalţi colaboratori ai ziarului se aflau Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr, Gheorghe Racoveanu, Mircea Vulcănescu şi mulţi alţi intelectuali ce făceau parte din generaţia anilor 1930. Între 1940-1944 a fost şef de secţie în Ministerul Războiului, iar între anii 1944-1948 a fost director de studii în Ministerul Economiei Naţionale.

Este arestat de către autorităţile comuniste impuse de sovietici şi anchetat fără condamnare timp de 5 ani (1948-1953), apoi este arestat din nou pe 22 decembrie 1956 sub acuzaţia de uneltire contra ordinii sociale. Este condamnat la 10 ani închisoare în 1957, apoi i se intentează un nou proces în 1959 şi este condamnat la 18 ani muncă silnică, din care a executat 8 ani (1956-1964) în diverse penitenciare, mai ales la Aiud.

După ce a fost eliberat în timpul amnistiei din 1964, cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor din închisoare, Ţuţea s-a aflat sub observaţia permanentă a securităţii comuniste. Numeroasele descinderi la locuinţa sa modestă au dus la confiscarea a numeroase manuscrise, studii şi materiale, printre care o copie a proiectului Prometeu.

Petre Ţuţea a fost supranumit un Socrate român datorită preocupărilor filosofice şi rolului educativ pe care l-a asumat prin exemplul său personal în orice circumstanţe, chiar şi în închisoare. Din cauza persecuţiei a publicat foarte puţin înainte de 1989, însă imediat după prăbuşirea regimului comunist scrierile şi interviurile sale au început să fie difuzate prin toate mediile.

Cate ceva din ce mai spunea Petre Tutea :

Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul.

Tot ce teoretic este just este practic necesarmente just. Nu şi invers, că oamenii au practici sinistre în istorie.

Am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu nici un adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esenţă, sediul lui nu e nici în ştiinţă, nici în filozofie, nici în artă. Şi cînd un filozof, un om de ştiinţă sau un artist sînt religioşi, atunci ei nu se mai disting de o babă murdară pe picioare care se roagă Maicii Domnului.

Acum, mai la bătrîneţe, pot să spun că fără Dumnezeu şi fără nemurire nu există adevăr.

Omul, cînd e singur, poate face fel de fel de unelte. Adică devine american, spun eu. Eu aş scrie peste Statele Unite astfel:”Omul este un animal care fabrică unelte.”M-au întrebat unii care sînt foarte filoamericani ce cred despre americani. Sînt lăcătuşi cosmici, domnule, le-am zis. India, de pildă, este inferioară tehnic Americii. Nici nu încape îndoială: America o bagă la jiletcă. Da’ spiritual America e o Ghana; pe lîngă India e primitivă.

Nu am fost şi nu sînt antisemit, pentru că ar însemna să fiu anticreştin. Pentru că, să fim cinstiţi, Cristos nu e din Fălticeni.

O babă murdară pe picioare, care stă în faţa icoanei Maicii Domnului în biserică, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare aşa, dihor.

Eu cînd discut cu un ateu e ca şi cum aş discuta cu uşa. Între un credincios şi un necredincios, nu există nici o legătură. Ăla e mort, sufleteşte mort, iar celălalt e viu şi între un viu şi un mort nu există nici o legătură. Credinciosul creştin e viu.

Ateii şi materialiştii ne deosebesc de animale prin faptul că nu avem coadă.

Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba.

Eu nu detest burghezia. Eu m-am lămurit că un om care vrea să fie bogat nu este un păcătos. Spunea odată un preot bătrîn: Circulă o zicală că banul e ochiul dracului. Eu nu-l concep ca ochiul dracului, eu îl concep ca pe o scară dublă. Dacă-l posezi, indiferent în ce cantităţi, şi te mişti în sus binefăcător pe scară, nu mai e ochiul dracului. Iar dacă cobori, atunci te duci cu el în infern, prin vicii, prin lăcomie şi prin toate imperfecţiile legate de orgoliu şi de pofta de stăpîn.

Nu pot evita neplăcerile bătrîneţii şi nu mă pot supăra pe Dumnezeu că m-a ţinut pînă aproape la nouăzeci de ani. Însă bătrînii au o supapă foarte înţeleaptă: au dreptul la neruşinare. O neruşinare nelimitată. Cînd mă gîndesc la suferinţele bătrîneţii, îmi dau seama că în natura asta oarbă cel mai mare geniu este geniul morţii. Faptul că murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi.

Eu sînt iudeocentric în cultura Europei, căci dacă scoţi Biblia din Europa, atunci Shakespeare devine un glumeţ tragic. Fără Biblie, europenii, chiar şi laureaţii premiului Nobel, dormeau în crăci. Ştiinţa şi filozofia greacă sînt foarte folositoare, dar nu sînt mîntuitoare. Prima carte mîntuitoare şi consolatoare pe continent – suverană – e Biblia.

Există o carte a unui savant american care încearcă să motiveze ştiinţific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de ştiinţă cum am eu nevoie de Securitate.

In loc de sporuri si barfe de penitenciar, pentru ca este o saptamana in care ar trebui sa facem efortul de a fi mai buni si mai intelepti, va punem la dispozitie cateva concluzii memorabile emise de Petre Tutea. Pentru cine n-a auzit despre existenta acestui personaj, iată câteva

Luther, cât e el de eretic şi de zevzec, a spus două lucruri extraordinare: că creaţia autonomă e o cocotă şi că nu există adevăr în afară de Biblie. Mie mi-a trebuit o viaţă întreagă ca să aflu asta. El nu era aşa bătrân când a dibăcit chestia asta, că era călugăr augustin… Mie mi-a trebuit o viaţă ca să mă conving că în afară de Biblie nu e nici un adevăr.

Shakespeare, pe lângă Biblie, - eu demonstrez asta şi la Sorbona - e scriitor din Găeşti.

În afara slujbelor bisericii, nu există scară către cer. Templul este spaţiul sacru, în aşa fel încît şi vecinătăţile devin sacre în prezenţa lui.

Ştii unde poţi căpăta definiţia omului? – te întreb. În templu. În biserică. Acolo eşti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea şi omul.

În biserică afli că exişti.

Ce pustiu ar fi spaţiul dacă n-ar fi punctat de biserici!

În afară de cărţi nu trăiesc decât dobitoacele şi sfinţii: unele pentru că n-au raţiune, ceilalţi pentru că o au într-o prea mare măsură ca să mai aibă nevoie de mijloace auxiliare de conştiinţă.

Astazi, un spor de 50% cu Andrei Plesu

"Daca ma gandesc bine, reprosul esential pe care il am de facut tarii si vremurilor este ca ma impiedica sa ma bucur de frumusetea vietii. Din cand in cand, imi dau seama ca traiesc intr-o lume fara cer, fara copaci si gradini, fara extaze bucolice, fara ape, pajisti si nori. Am uitat misterul adanc al noptii, radicalitatea amiezii, racorile cosmice ale amurgului. Nu mai vad pasarile, nu mai adulmec mirosul prafos si umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emotie, miracolul ploii si al stelelor. Nu mai privesc in sus, nu mai am organ pentru parfumuri si adieri.

Fosnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturna a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, padurea, vitele, orizontul tulbure al campiei, colina cordiala si muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vietii mele launtrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasa, pentru cheful asezat. Sunt ocupat. Sunt grabit. Sunt iritat, hartuit, coplesit de lehamite. Am o existenta de ghiseu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicita interventii, sfaturi si complicitati. Am devenit mizantrop.

Doua treimi din metabolismul meu mental se epuizeaza in nervi de conjunctura, agenda mea zilnica e un inventar de urgente minore. Gandesc pe sponci, stimulat de provocari meschine. Imi incep ziua apoplectic, injurand "situatiunea": gropile din drum, moravurile soferilor autohtoni, caldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, coruptia, bezmeticia tranzitiei. Abia daca mai inregistrez desenul ametitor al cate unei siluete feminine, inocenta vreunui suras, farmecul tacut al cate unui colt de strada.

Colectionez antipatii si prilejuri de insatisfactie. Scriu despre mizerii si maruntisuri. Bomban toata ziua, mi-am pierdut increderea in virtutile natiei, in soarta tarii, in rostul lumii. Am un portret tot mai greu digerabil. Patriotii de parada m-au trecut la tradatori, neoliberalii la conservatori, postmodernistii la elitisti. Batranilor le apar frivol, tinerilor reactionar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispozitie, elanul, jubilatia. Nu mai am ragazuri fertile, reverii, autenticitati. Ma misc, de dimineata pana seara, intr-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate. Apetitul vital a devenit anemic, placerea de a fi si-a pierdut amplitudinea si suculenta.

Respir crispat si pripit, ca intr-o etuva. Cand cineva trece printr-o asemenea criza de vina e, in primul rand, umoarea proprie. Te poti acuza ca ai consimtit in prea mare masura imediatului, ca nu stii sa-ti dozezi timpul si afectele, ca nu mai deosebesti intre esential si accesoriu, ca, in sfarsit, ai scos din calculul zilnic valorile zenitale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianta toxica a momentului si a veacului. Suntem napaditi de probleme secunde. Avem preocupari de mana a doua, avem conducatori de mana a doua, traim sub presiunea multipla a necesitatii. Ni se ofera texte mediocre, show-uri de prost-gust, conditii de viata umilitoare.

Am ajuns sa nu mai avem simturi, idei, imaginatie. Ne-am uratit, ne-am instrainat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vietii depline. Nu! mai avem puterea de a admira si de a lauda, cu o genuina evlavie, splendoarea Creatiei, vazduhul, marile, pamantul si oamenii. Suntem turmentati si sumbri. Abia daca ne mai putem suporta.

Exista, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibila? Da, cu conditia sa ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu conditia sa impunem atentiei noastre zilnice alte prioritati si alte orizonturi. "

Saptamana patimilor

Pentru majoritatea romanilor incepe saptamana dinaintea Pastelui, saptamana in care se presupune ca orice crestin ortodox este daca nu preocupat, mai atent in orice caz cu trupul si mintea lui. Aud din ce in ce mai des ca lumea tine post, a nu manca de "dulce" nu este tocmai usor dar sacrificiul asta devine un fel de garantie ca Dumnezeu poate devini ceva mai binevoitor in ceea ce te priveste.

Postul Pastelui presupune in egala masura si o curatenie a mintii si-mi imaginez uneori cum ar fi daca as auzi pe strada sau la servici, sfaturi despre cum sa-ti ceri iertare sau despre cum sa te feresti din calea impulsurilor primitive.

In loc de n-am mancat astazi carne desi mi-a fost pofta, n-am mintit sau n-am urat astazi desi mi-a venit la indemana. Sau in loc de n-am mai mancat de o saptamana oua si n-am mai baut lapte, nu i-am mai invidiat pe vecinii mei de o saptamana si nu i-am mai dispretuit pe colegii mei toata saptamana.

Din pacate suntem mult mai preocupati de infatisarea noastra si de sanatatea noastra trupeasca prin comparatie cu ceea ce teoretic nu se vede, adica mintea si sufletul nostru. Ma gandeam sa va propun un fel de exercitiu anonim al iertarii sau sa va propun sa discutam despre colegii nostri care au fost recompensati, pentru merite reale cu sporul de 50%. Ma intreb daca suntem dispusi sa acceptam ca exista si asemenea lucratori de penitenciare, ma intreb mai ales daca un asemenea exercitiu este posibil.

De duminică…

… azi fără penitenciare.

Un dram de smerenie...

In timp ce oamenii sunt arestati in Republica Moldova, in timp ce alti oameni au cazut victime cutremurului din Italia, in timp ce altii raman fara locurile lor de munca, noi lucratorii de penitenciare suntem preocupati de sporul de 50%. Tot astazi, un reporter proaspat intors din Italia, relata despre romanii prinsi la furat printre daramaturi si despre demnitatea extraordinara cu care italienii isi poarta durerea.

Ieri, citeam intr-o revista despre faptul ca s-au consumat 40 de copaci pentru facerea ei. M-am hotarat sa n-o mai cumpar. Cinismul cu care obisnuim sa ne traim viata are rolul lui, cel putin pana la un punct. Nu poti sa te raportezi in permanenta la durerea celorlalti, instinctiv, prabusirea unui avion si moartea a catorva sute de pasageri devinde un lucru abstract, altfel ar fi imposibil sa supravietuiesti.

Alte lucruri sunt, sau ar trebui sa fie, mult mai aproape de pielea noastra. Cum ar fi bunaoara tinerii moldoveni sau somerii din Romania. Nu putem trece granita pentru a ne alatura cauzei, nu putem impiedica consecintele crizei economice dar ne putem controla impulsurile, ne putem situa pe o treapta mai sus, treapta aia de om pe care o revendicam cu atata convingere. Altfel, la multi ani celor ce-si sarbatoresc ziua numelui si celor ce sarbatoresc Pastele in aceasta duminica.

Grefierii incep sfarsitul, codurile continua

Mass – media despre vechi cunoştinţe: miniştri, scriitori de legi, directori şi alţii…

Codurile (civil, penal, de procedură penală şi civilă) pe care le promovează acum Guvernul sînt mai încifrate şi mai kitschoase decît Codul lui Da Vinci. Şi nici măcar nu au adus încasări, ca filmul, ci pierderi la buget. Nişte oameni a trebuit să fie plătiţi să încropească prostiile alea de coduri, contestate acum de toată lumea.

Apropo de oamenii care le-au încropit: pentru munca la Codul Civil şi Codul de Procedură civilă, Ministerul Justiţiei a cerut ca cei din comisiile de lucru să aibă zece ani experienţă în drept civil, şapte ani de cercetare academică, doctorat şi activitate publicistică. Pentru grupul penaliştilor s-au cerut „reprezentanţi de renume ai mediului academic“, cu „experienţă vastă“ sau „înaltă recunoaştere profesională“. (…)

Stagiarii au făcut munca maeştrilor

Ca să nu vă mai miraţi de nimic, trebuie spus că în comisie au fost şi stagiari în ale consiliatului juridic. Este vorba de Radu Florin Geamănu şi Alina Georgiana Ion, consilieri în MJ. Ca să vă daţi seama de valoarea lor, să dezvăluim ce notă a obţinut Geamănu la definitivat (adică la examenul de numire pe post în minister): 5,75. Şi nota asta e pentru proba de procedură penală!

O altă serie de consilieri, Oana- Patricia Mezanote şi Carmen Necula, provin de la Institutul Naţional de Criminologie, desfiinţat în ianuarie 2007. Amîndouă au dat examenul de capacitate în iunie 2006, ocazie cu care, la proba de procedură penală, Mezanote a obţinut un 6,23, iar Necula 9,38.

O altă ilustră comisie, tot pentru elaborarea Codului de Procedură penală, a fost instituită de Chiuariu în iulie 2007, fără nici un fel de criterii, condiţii sau alte mofturi precum vechimea în magistratură, numărul de lucrări scrise sau activităţi didactice.

Dintre membrii acesteia, îi amintim pe Marius Iosif, judecător la Tribunalul Braşov, fostul director-dezastru al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cel care dorea să ofere gratuit deţinuţilor seringi de unică folosinţă pentru a se droga în siguranţă, pe Bogdan Găurean, adus de Chiuariu de la PNL Bistriţa (proaspăt ieşit din facultate), pus director adjunct la Registrul Comerţului şi păstrat de Predoiu consilier, pe Ana Lăbuş, alt membru CSM fără nici un fel de titlu, cărţi, articole sau doctorat.  (Catavencu)

***

De cativa ani, magistratii si grefierii sunt nevoiti sa isi obtina drepturile salariale numai pe cale judiciara. In acele procese, de fiecare data, desi practica e aproape unitara, MJ se opune cu obstinenta. Daca Directia de Contencios de MJ nu ar fi condusa de un judecator detasat, as spune ca asimilatii aia chia nu cunosc drept.

Asa...Cele mai grozave lovituri au fost date de ICCJ care prin doua RIL-uri de anul trecut stabilesc ca tot personalul din justitie are dreptul la sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica de 50% si sporul de confidentialitate de 15%.

Invins de judecatori, ministrul a emis, in sfarsit, un ordin prin care spunea ca de la 1.04.2009 acestia vor primi sporul de 50%. Un astfel de ordin era asteptat si pentru grefieri, insa unii au fost de parere ca pentru ei ar trebui sa il emita presedinteii curtilor de apel, acestia fiind angajatorii lor.

Cum 1.04.2009 a fost ziua pacalelilor, pacaliti am fost cu totii: dupa ce toti contabilii instantelor au calculate salariile pentru luna aprilie 2009 potrivit noului ordin, azi s-a aflat oficial ceea ce pe surse circula de cateva zile, cum ca ordinul nu mai e valabil, iar contabililor li s-a cerut sa recalculeze salariile fara sporul de 50%.

Operatiunea va dura, astfel ca luna aceasta nu vom primi salariul obisnuit la data obisnuita. Mai mult, o sursa din Guvern ne-a informat ca azi se va discuta o OUG privind salarizarea magistratilor. Vestea s-a raspandit instantaneu, caci o astfel de OUG nu urma sa rezolva problema salariilor restante si a majorarilor castigate in procese. (Jude in Romanica)

Poarta Neagra

Nu stiu care este situatia reala la Penitenciarul Spital  Poarta Alba, vreau sa spun ca nu sunt in masura sa aleg adevarul de minciuna, de vreme ce nu lucrez in acel loc si nu cunosc personajele implicate in acest scandal. Cert este ca de o vreme, blogul a devenit un fel de camp de batalie pentru eroii telenovelei dobrogene, din care in realitate nimeni nu intelege nimic si care pare fara de sfarsit.

Cum nu intentionez sa vizionez urmatoarele cateva sute de episoade, cum numele catorva personaje incep sa se repete obsesiv, cum pe lumea asta mai sunt si alte lucruri demne de atentie, le propun tuturor celor implicati in aceasta batalie, sa caute si sa gaseasca solutii reale. Lucrul asta ar trebui sa fie la indemana unor oameni trecuti de varsta adolescentei, cu o anume experienta de viata, cu un director care, cel putin teoretic, se presupune ca intelege si stapaneste mai bine decat altii, intortocheatele meandre ale mintii omenesti.

Din pacate Penitenciarul Spital  Poarta Alba nu este singura unitate in care, din neputinta sau din obisnuinta, se intretine o stare conflictuala, in care se consuma inutil energie, in care preocuparea principala este aceea de a spiona, manipula, umili, teroriza sau anihila colegii ori subalternii. Indiferent care sunt motivele ce declanseaza conflictul, daca situatia ajunge sa scape de sub control, din punctul meu de vedere, principalul vinovat este directorul unitatii. Asta pentru ca el este platit sa gestioneze cum se cuvine inclusiv relatiile angajatilor, a caror activitate, in asemenea conditii, nu poate fi decat una de proasta calitate.

De regula, directorul unei unitati, in pofida centralizarii excesive a sistemului penitenciar, are la indemana suficiente parghii si suficienta putere pentru a dicta sau pentru a impune un anume mers al lucrurilor si diferentele se vad cu ochiul liber, inca de la poarta penitenciarului. Sunt unitati in care se vorbeste in soapta, in care angajatii par sa mearga in varful picioarelor, terorizati de teama de a nu tulbura aerul, sunt, dimpotriva, unitati in care lumea zambeste si reactioneaza civilizat si mai sunt unitati in care toata lumea uraste pe aproape toata lumea si singura intrebare care-ti vine in minte este de ce?!

De ce adica este acceptat sau mentinut sau incurajat un director de unitate care conduce prost sau care se lasa manipulat cu usurinta?

ANP – concurs de admitere

ANP anunţă scoaterea la concurs a unui număr de 552 de funcţii vacante de ofiţeri şi agenţi, funcţii de execuţie, în Aparatul Central şi unităţile subordonate. Mai jos aveţi anunţul.

Anunt concursuri ANP 08.04.2009

Publish at Scribd or explore others: Brochures & Catalogs penifest penitenciar

Link-util:

• anp.ro -  posturi vacante

Free becalii

De cateva zile toata lumea vorbeste despre Becali. Oricat m-as impotrivi, spectacolul este irezistibil: Razboinicul in halat si papuci, demarcat politicos de mascatii pana-n dinti, Razboinicul agitat, duelandu-se la telefonul mobil, Razboinicul capituland la volanul propriului Mercedes, Razboinicul sustinut de multimea pestrita cu o pancarda improvizata din carton, pe care reprezentanti din prima generatie de dupa comunism, au mazgalit la repezeala cererea de eliberare din arest, in limba engleza, de unde si titlul.

Dupa ce toata lumea si-a dat cu parerea la televizor despre arestarea intepestiva a Razboinicului din Pipera, a venit ca cireasa pe tort, descrierea amanuntita si animata a celulei in care , impreuna cu altii, Becali isi petrece orele eroice, band apa minerala si jucand table, inlocuind ceaiul si marmelada cu casul prospat produs de oile din incinta palatului.

Pana la urma nimic surprinzator, in pofida legilor si nu de putine ori si in pofida bunului simt, cetatenii care detin puterea obisnuiesc, de regula, sa traiasca dupa legea bunului plac. Este atat de mare convingerea ca au drepturi suplimentare incat arestarea unui asemenea exemplar se transforma intr-un eveniment de proportii.

Nu l-as fi adus pe Gigi Becali in discutie daca n-as fi vazut la televizor ce se intampla la Chisinau. Care este legatura dintre tinerii moldoveni tipand dupa libertate pe treptele Parlamentului si retinutul cu staif din Bucuresti? Teoretic niciuna, practic insa, cu 20 de ani in urma, alti tineri romani au tipat pana la moarte pentru ca imbogatitii de dupa "razboi" sa-si arate Maybach-urile pe Dorobanti.

În căutarea totemului pierdut

În epocile pe care noi le numim astăzi cu mare uşurinţă „primitive”, lideri (în principal religioşi sau războinici) ai societăţilor umane în formare impuneau legi şi cutume culturale care să repare sau să prevină anomalii sociale, biologice sau culturale.

 

De exemplu, legea totemului, dincolo de funcţia socială a sentimentului de apartenenţă la grup, era impusă în cadrul anumitor triburi cu scopul de a preveni relaţiile consanguine şi, implicit, de a împiedica diminuarea demografică a comunităţii.

 

Antropologilor le e greu să stabilească în ce măsură aceste reguli erau impuse conştient sau cât reprezentau ele reguli ale simţului comun. Cert este că seria de reguli culturale şi morale de la începuturile formelor de organizare socială au dus, fără doar şi poate, la evoluţia noastră ca specie.

În zilele noastre, legea „impozitului unic sau diferenţiat”, legea „ascultării telefoanelor”, legile „pe timp de criză”, „legea schengen”, legile pieţei „imobiliare” , "dezincriminarea incestului" şi exemplele pot continua la nesfârşit sunt legi care, teoretic, ar trebui să ne continue evoluţia începută de strămoşii noştri prin acele legi ale simţului comun.

Practic însă, lucrurile stau cu totul altfel. Grupuri de interese, lideri religioşi, mari miliardari, big brotheri autorizaţi sau neautorizaţi sunt cei care impun legi numai şi numai în favoarea lor.

Regulile financiare, penale, morale, chiar religioase, scrise şi nescrise devin adesea monopol al unui cerc restrâns de indivizi foarte abili. Nu se întâmplă doar în România. Se întâmplă cam peste tot în lume şi nu de ieri - de azi, ci de când ne-am... civilizat. Nu mai e nici măcar război rece. E războiul pervertirii mentale. Ne pervertim propria natură. Relaţia cu ceilalţi şi cu noi înşine.

Pactele dintre marile imperii şi marile religii, legile inchiziţiei, cruciadele, înţelegerile dintre împăraţi ipocriţi şi farisei, dintre clasele sociale şi feudele unora sau altora, dintre sindicate şi guverne, dintre servicii secrete şi „statele” pe care le „apără”, dintre trusturi de presă şi mari magnaţi, au fost, sunt şi vor fi , nu de puţine ori, surse de venit, de trădări şi de inspiraţie pentru literatura tuturor epocilor umane.

Una din frumoasele lecţii ale acestui blog este că noi, „administratorii”, nu suntem un „bloc comunist care acţionează în numele binelui suprem propovăduit de sindicatul A sau sindicatul B”. M-am distrat copios când unul dintre cititori, nemulţumit că unul din „proprietarii” blogului nu i-a publicat un comentariu, a afirmat că „luăm bani grei de la sindicate pentru ceea ce facem”.

 

Nu cădem de acord nici între noi cu privire la cât de permisivi (excesiv de permisivi adesea) sau de restrictivi ar trebui să fim cu privire la comentariile cititorilor. Ne uităm uneori virtualo-strabistic atunci când un comentariu care nu ar fi trebuit să fie publicat ajunge pe pagina de comentarii şi ne mai băgăm unii peste ceilalţi ca să reparăm câte o eroare.

Nu instituim ritualuri de iniţiere, nu ne scriem articolele în urma unor întâlniri oculte. Nu scriem la comandă. Singura noastră „poruncă” e libertatea de conştiinţă. Am mai spus că acest blog este rezultatul mai multor abordări – abordarea sindicalistă, abordarea filosofică, abordarea „problema zilei”, ş a m d

Nu am fost şi nu sunt membru de sindicat. Asta nu înseamnă că anulez rolul sindicatelor în negocierea legilor şi a regulilor după care funcţionează o instituţie, dimpotrivă, consider că au un rol deosebit de important. De asemenea, nimeni nu mă poate convinge că sindicatele nu sunt o idee „de stânga”. Nu că în România ar mai conta conceptele de „stânga” sau „dreapta”.

Negocierea unor drepturi trebuie să se realizeze pentru a apăra interesele angajaţilor. Sunt duşmanul derapajelor, al atitudinilor duplicitare ce pot exista la nivelul negocierilor, sunt împotriva negocierilor de culise, „reprizei a 3-a de negocieri” – aia din spatele uşilor închise sau de la terasele fără microfoane.

Colegilor mei sindicalişti de pe blog şi din afara lui (indiferent că sunt din SNLP sau din FSANP) le doresc înţelepciune, echilibru, tact, multă răbdare şi să nu uite că oamenii au aşteptări mari de la ei. Şi oamenii nu sunt absurzi. Dacă o solicitare e injustă sau dificil de negociat, ei pot înţelege asta. Ceea ce nu vor înţelege niciodată e măsura diferenţiată pentru situaţii similare. Şi lecţia asta ar trebui s-o învăţăm cu toţii: manageri, sindicalişti sau simpli angajaţi.

Lozinca „Yes, We Can!“ era sloganul mişcării fermierilor americani (United Farm Workers) si a fost preluat de multe dintre sindicatele si organizaţiile populare occidentale pentru a arăta rezultatele ce pot fi obţinute de un număr mare de oameni prin acţiuni colective. E o idee de „stânga”, dar care funcţionează în virtutea libertăţilor (cetăţeneşti, dacă vreţi) impuse cu sacrificii de visători cu picioarele pe pământ (nu e nicio contradicţie!), de oameni cu viziuni profund democratice. Sloganul "Yes, We Can!" a devenit ulterior unul din simbolurile campaniei electorale cu care Barack Obama a caştigat alegerile în Statele Unite.

Sistemul penitenciar românesc este polarizat şi aşa foarte mult: pază vs reeducare, unităţi vs. ANP, Administrativ vs. Secţie, Conducere vs. Pălmaşi, etc. Personal, recomand o abordare convergentă a luptei sindicale. Polarizarea sindicatelor nu ar face decât să devenim si mai slabi în faţa tendinţelor restrictive manifestate faţă de drepturile functionarilor publici din ANP.

P.S. Indiferent de data la care sărbătoriţi Sfintele Sărbători de Paşti, vă doresc tuturor Sărbători Fericite!

START!

Atentie la noile capcane pregatite de Guvern!

În cel mai scurt timp (foarte posibil în prima ședință de Guvern) se va produce o nouă blocare a posturilor vacante în cazul în care, chiar dacă procedura de concurs este declanșată, nu sunt înscrieri pentru posturile scoase la concurs.

Având în vedere că, foarte probabil luni după-amiază va fi postat anunțul privind scoaterea la concurs a unui număr de posturi de agenți și ofițeri de execuție recomand depunerea dosarelor în cel mai scurt timp, pentru a intra sub incidența excepției prevăzută de viitoarea ordonanță de urgență .

Cititi despre totalul posturilor care se vor scoate la concurs (în afara celor din cadrul procedurii de trecere a agenților în corpul ofițerilor): http://www.anp-just.ro/News/20090403-Anuntposturivacante.pdf

Legat de ordonanța susmenționată, nu mai este o noutate pentru nimeni faptul ca din bugetul ANP pentru anul 2009 lipsesc cateva capitole cum ar fi salariile de merit, fondul de premiere sau plata orelor suplimentare.

Directivele guvernamentale transmise telefonic sau electronic în ministere în perioada de elaborare a bugetelor, au luat-o puțin înaintea actelor normative pregatite pentru a susține anumite reduceri de cheltuieli în sectorul bugetar, astfel încât, în prezent bugetele sunt „găurite” fără o acoperire legală a ordonatorilor pentru această situație, ceea ce creează vulnerabilitate în cazul unor procese.

Ultima solutie a Guvernului: rectificarea bugetara este "la pachet" cu masurile de reducere a unor cheltuieli de personal in sectorul bugetar (care au fost incluse initial intr-un proiect distinct initiat de MMFPS).

Aceste masuri, atâtea cate au mai ramas dupa negocierile cu sindicatele, le puteti regasi la capitolul IV din proiectul actual. Se pare ca partea guvernamentala si-a respectat angajamentele deoarece la acest capitol nu se regasesc restrictii legate de salariile de merit, prime sau plata orelor suplimentare, dar a rezervat și câteva surprize interesante.

Rectificarea va trebui să rezolve problema lipsurilor din bugete și să asigure (indiferent de metoda aleasă - suplimentare de buget sau redistribuire de la anumite capitole la altele) resurse necesare pentru plata drepturilor menționate.

Luni 6 aprilie ora 8.30 la M.F.P. a fost convocata sedinta comisiei de dialog social care va dezbate proiectul integral, fara a reveni asupra aspectelor deja stabilite de comisia de la M.M.F.P.S. De retinut continutul art. 21 din proiect care suspenda ocuparea posturilor vacante cu excepția celor pentru care a fost aprobată procedura de concurs si s-au înregistrat înscrieri.

Cititi mai mult pe http://www.snlp.ro/

FSANP - Programul de lucru, între experiment şi consultare

Programul pilot de la penitenciarele Ploieşti şi Mărgineni ar fi trebuit să se termine, iar ANP ar fi trebuit să poată spune, în cunoştinţă de cauză, cum stă treaba. Evident că nimeni nu ştie. ANP crede, bănuieşte, speră pe banii şi pe timpul propriilor angajaţi. Şi asta nu e totul, sunt planuri ca brambureala să se extindă în toate penitenciarele.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a prelungit termenul de aplicare a programului de lucru experimental care se derulează la penitenciarele Ploieşti şi Mărgineni, în pofida faptului că rezultatele nu sunt deloc încurajatoare.

Experimentul ar fi trebuit să fie finalizat la 5 aprilie 2009, dată la care ANP ar fi trebuit să poată prezenta un raport de evaluare complet.

---

Considerând că este în egală măsură important ca programul de lucru să permită exercitarea dreptului la odihnă, timp liber şi viaţă personală am declinat propunerea ANP având în vedere că rezultatele obţinute nu justifică continuarea şi extinderea programului la toate penitenciarele.

Susţinem însă o mai mare flexibilitate în planificare şi necesitatea unei consultări reale a personalului, acestea fiind singurele concluzii utile ale programului experimentat.

Reprezentanţii ANP pretind că programul este funcţional, singura prioritate care contează fiind reducerea numărului orelor suplimentare, deşi cresc cheltuielile cu transportul şi scade timpul liber pentru personal.

În aceste condiţii se lucrează 6 zile pe săptămână, în trei schimburi cu durată inegală, contrar prevederilor Acordului colectiv privind raporturile de serviciu. Noi considerăm că ambele deziderate trebuie avute în vedere.

(Continuarea pe site-ul FSANP)

Se pare că suntem canibali

Dezbinare, ură, minciună, nesimţire… În ultima vreme se aud din ce în ce mai des vorbe grele spuse pe la colţuri sau pe blog. În faţă, mai puţin pentru că este prea riscant. Nu pentru cel care le aude ci pentru cel care le rosteşte.

Macovei versus Predoiu, SNLP versus FSANP, Teoroc versus Dumitraşcu, Băla versus Stănişor, directorul X versus directorul Y... Simţim nevoia permanent să-i punem în competiţie pe unii cu alţii şi nu ar fi nimic rău în asta dacă ar fi o întrecere sănătoasă şi constructivă. În schimb, toţi competitorii au parte de insulte, speculaţii, huiduieli. Pe de altă parte, chiar şi actorilor principali (şi nu mă refer la cei menţionaţi mai sus) le este imposibil să fie solidari cu ceilalţi, să alerge împreună fără a da din coate. La mijloc sunt interese mari, orgolii deosebite, caractere putrede. Ei ştiu cum ar fi mai bine pentru toţi dar atunci şi-ar pierde avantajele personale şi nu sunt dispuşi să facă asta, mai bine sacrifică interesul colectiv.

Cine sunt păpuşarii? Oameni mari şi oameni mici. Din ANP şi din unităţi. Ofiţeri şi agenţi. Civili. Oameni de la putere şi din sindicate. De pretutindeni. Colegul de lângă tine. Cine ştie?! Ne place intriga, cearta, bârfa, vrem să vedem sânge pe pereţi! Mai ales dacă nu e al nostru. Şefi, directori, lideri sau preşedinţi de sindicat, în general cei care ne reprezintă sunt cei mai expuşi atacurilor şi sigur că şi-au asumat rolul de ţintă a tuturor loviturilor dar oare este drept să îi tratăm numai în acest mod? Am face noi mai mult în locul lor?

Ajută dacă dăm cu bastonul în stânga şi dreapta? Ne răcorim cu adevărat, rezolvăm problema, am scăpat de frustrări sau doar ne amăgim, adâncim necazul şi ne mai facem şi duşmani?! Nu suntem cumva păpuşile celor care manipulează meşteşugit vorbele şi ţes excepţional intrigile iar, în final, după ce ieşim prostiţi de-a binelea din vârtej, nu ne-am lăsat oare atraşi prea uşor în treaba asta?
Învinuim presa că este interesată doar de aspectele senzaţionale din penitenciare dar noi, noi suntem altfel? Suntem cu adevărat interesaţi de problemele din sistem sau dorim să le dăm de capăt? Manifestăm grijă, înţelegere, compasiune, fair-play, iniţiativă, solidaritate? Vedem şi dincolo de aparenţe, de cancanuri, de poleială? Suntem în stare să ascultăm, să înţelegem, să împărtăşin, să ocrotim?

De ce nu SNLP featuring FSANP, Teoroc featuring Dumitraşcu, noi featuring voi? De ce nu împreună? Ne vine atât de greu să fim solidari? Să luptăm împreună pentru binele tuturor? Sau dacă nu ajutăm, măcar să nu încurcăm? E dificil să fim uniţi, legaţi prin interesele noastre comune şi nu dezbinaţi de cele personale, meschine? Cum să aşteptăm ajutor sau înţelegere din afară (minister, guvern sau alte categorii de salariaţi) dacă noi ne mâncăm între noi?
De ce incitarea la război între sindicate, spre exemplu? Putem avea pretenţii că noi, din unităţi, de la sute de kilometri depărtare, cunoaştem cu exactitate realitatea, relaţiile dintre cei doi preşedinţi, contextul în care acţionează? Este obligatoriu ca ambii să urmărească atingerea unui ţel folosind aceleaşi metode? Dacă unul face petiţii celălalt este mai prost pentru că nu o face? Dacă unul merge prin unităţi şi se întâlneşte cu sindicaliştii săi înseamnă că celălalt e vinovat pentru că nu a apucat să o facă?

Consider că sunt câteva persoane care induc în mod fals ideea de concurenţă între sindicate şi asta nu va folosi nimănui, cel puţin nu sindicaliştilor. Cunosc cazuri în care două entităţi sindicale din aceeași unitate convieţuiesc fără probleme, se informează reciproc şi chiar se sprijină, demonstrând solidaritate. În momente de criză vor şti să facă faţă provocărilor şi vor fi mai puternice în faţa adevăratelor probleme.
Ceilalţi ne hrănim cu răutăţile spuse despre o colegă mai tânără, cu suferinţa celui care a fost sancţionat disciplinar, cu neliniştea celui care a pierdut o lucrare sau cu vorbele mincinoase aruncate pe la spatele cuiva care nici măcar nu se poate apăra. Ne hrănim cu reclamaţii false, cu petiţii anonime, cu declaraţii de presă neadevărate, cu vorbe ipocrite şoptite la urechea şefului sau mai rău, cu nedreptăţi şi abuzuri comise în mod intenţionat doar pentru că suntem „gurmanzi”.

Cum să croşetăm după modelul Nuţi

Titlul şi ideea acestui articol nu sunt ale mele, recunosc. Sunt ale unui cititor, autointitulat „Părintele 17”, căruia îi mulţumesc pe această cale pentru idee şi care, probabil nemulţumit uneori de posibila desincronizare dintre articolele scrise şi evenimentele fierbinţi, (sau, daca vreţi, dintre ploaia planificată şi cea întârziată) mi-a sugerat, poate pe bună dreptate, cu ocazia unui comentariu la un articol anterior, să îmi reorientez atenţia spre activităţi mai domestice.

 

Nu că sistemul penitenciar ar fi sălbatic, doamne fereşte! Nu vreau să îmi justific acest gen de postări prin clişeul obosit de pe la convocări "folosirea gândirii alternative", ci doar să mă îndoiesc că autoîncătuşarea noastră în grile rigide de abordare, indiferent de spaţiile sociale în care ne mişcăm (serviciu, blog, sindicate, familie, o bere cu colegii), ar putea sa ne facă bine.

 

Aşadar, a croşeta înseamnă a împleti, a face astfel încât un ghem banal de bumbac sau din alt material textil să devină un frumos goblen sau un valoros macramé. Desigur, pentru asta ai nevoie de o serie de calităţi: îndemânare, vedere bună, răbdare, viziune de ansamblu, imaginaţie (sau măcar veleităţi de plagiator), creativitate. Mai e nevoie ca materialul textil să fie de bună calitate, ca ghemul să fie fără noduri, să fie suficient de lung cât să îţi ajungă pentru capodopera planificată şi, evident, mai ai nevoie de ácele alea de croşetat... nu ştiu exact cum se numesc, Nuţi, ajuta-mă, te rog!

 

Unii dintre noi ne desăvârşim opera dintr- un fotoliu comod, în compania luminii, a muzicii ambientale, cu un decor care să stimuleze creaţia, beneficiind de înţelegerea celor din jur pentru o activitate ce presupune timp, efort şi uneori consum nervos (mai ales dacă ţi se rupe aţa când ţi-e lumea mai dragă sau dacă „beţele alea” nu reuşesc să parcurgă traiectoria corectă printre orificiile sau jaloanele materialului imaginar, în cazul macrameului sau ale "negativului", în cazul goblenului).

 

Alţii croşetează o viaţă într-un colţ, acolo unde nu îi vede nimeni, la lumina de veghe, din resturi de ghemuri, iar cei mai mulţi dintre noi învăţăm să croşetăm în linişte, aşteptând ca goblenul nostru să fie observat. Uneori e furat, alteori copiat, pătat adesea cu cafeaua lu Nuţi, lăsat din când în când nesupravegheat şi făcut ferfeniţă (ma gandesc la atmosfera de la Târgu Ocna), dar rareori valorizat.

 

Pentru cine croşetăm, de fapt? Printre cine croşetăm? Cine monitorizează îndemânarea sau neîndemânarea noastră? Eşecurile şi "succesurile" noastre, minciuna noastră, copiatul nostru, petele de cafea, lenea sau graba, renunţarea sau entuziasmul nostru. Măcar să ne străduim să nu lăsăm macrameul neterminat. Sau dacă îl lăsăm, să avem puterea de a pune la dispoziţie modelul după care s-a lucrat, fără regretul că altcineva desăvârşeşte o idee. Şi fără teama că se va lucra după alt "negativ".

Dar, în afară de deţinuţii care participă la expoziţii cu goblenuri, ce legătură au toate astea cu penitenciarele? I don t know, maybe the armchair...

Pentru detalii suplimentare puteţi să vă adresaţi lu` Nuţi. ANDRELE, asta era! Mersi, draga mea!

Directoriada reincepe

ANP anunta scoaterea la concurs a unui numar de 15 posturi de directori de penitenciar. MJLC anunta ca Guvernul a aprobat deblocarea concursului pentru avansarea in categorie si ocuparea prin concurs a altor 487 posturi vacante.

Anunt concurs directori si adresa deblocare posturi