Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

Se afișează postările cu eticheta deţinuţi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta deţinuţi. Afișați toate postările

vineri, 14 noiembrie 2008

În oglindă

Lucrăm cu deţinuţii în fiecare zi. E alegerea noastră. E destinul nostru. E, poate, coşmarul nostru. Îi păzim zi şi noapte, îi plimbăm, îi învăţăm, îi cunoaştem. Vieţile noastre se intersectează cu vieţile lor. Împărţim acelaşi spaţiu. Respirăm acelaşi aer. Le ascultăm poveştile, dramele, traumele, fricile. Şi, încet, faptele din dosare se estompeaza, pedepsele ajung cifre insignifiante, iar victimele – nişte umbre. Le este frig sau cald, le este foame, simt durerea, sunt ingrijoraţi de familii sau abandonaţi, sunt nefericiţi. Vor întotdeauna câte ceva. Vor ajutor.
.
Descoperim că sunt oameni. Şi prăpastia uriaşă dintre noi şi ei se micşorează. Şi le întindem mâna cu încredere şi compasiune. Şi le dăruim energia noastră, răbdarea noastră, înţelegerea noastră, cunoştinţele noastre, bucăţi din vieţile noastre. Pentru a întregi vieţile lor. Pentru că ştim că stă în puterea noastră să schimbăm ceva.
***
Lucrăm cu deţinuţii în fiecare zi. Cineva trebuie să facă şi munca asta. Bună, rea, asta e! Nu avem prea multă bătaie de cap dacă ştim cum să ne facem treaba. Şi apoi, este un loc de muncă bine plătit şi sigur. Unde mai găseşti aşa ceva acum?! Şefu' să fie mulţumit, că restul merge de la sine! 'Hoţul e hoţ' şi aşa va rămâne, oricâtă puşcărie ar face! Doar nu are cineva pretenţia să-l învăţăm noi să nu mai dea în cap altora şi să nu mai fure!
.
Şi ce atâta plimbare încolo şi-ncoace cu hoţii? Ba la şcoală, ba la teatru, ba în parc sau la muzeu?! Şi le mai dăm şi bani că se duc la şcoală! Copiilor noştri nu le dă nimeni bani ca să înveţe. Ce atâta reintegrare şi fandoseală? Reintegrare în ce?! Uite ce sărăcie e în ţara asta şi ce vremuri trăim! Nu i-am pus noi să vină la puşcărie. Deşi, bine c-au venit. Că aşa ne plătim şi noi casele şi maşinile.
.
Cum de nu înţelege toată lumea? Hoţul trebuie să ştie de frică. Nu are voie să ridice ochii din pământ. Vorbeşte doar atunci când îi dăm noi voie. Trebuie să ştie cine e jupânul. Că altfel, ni se urcă-n cap. Ehei, tot bătaia e ruptă din Rai!
***
Analfabeţi, cu studii neterminate sau absolvenţi de facultate. Găinari, escroci, violatori, criminali. Tineri sau vârstnici. Bărbaţi sau femei. Sunt 'obiectul' muncii noastre made in Romania, sunt brand-ul nostru, care a ajuns renumit peste mări şi ţări. Sunt o categorie specială, aflată în zona crepusculară, din care adevărul nu are cum să iasă viu şi întreg. Exercită o atracţie delirantă pentru mass-media şi reprezintă un izvor nesecat de speculaţii şi de uimire.
.
Sunt monedă de schimb pentru politicienii înscăunaţi temporar. Sunt o minge de ping-pong pe masa Ministerului Justiţiei. Sunt, dacă vreţi, un fel de Triunghi al Bermudelor din România: apar şi dispar în funcţie de interesele puse în joc. De banii care sunt, dar nu sunt. De funcţiile care sunt, dar nu sunt.
.
Şi, pentru ca sunt atât de speciali, desigur că fac lucruri speciale. Atât de speciale, încât trebuie strigate-n gura mare, la fel ca pe vremea bunicilor, când se striga pe uliţele satului că a venit circu-n iarmaroc şi erau poftiţi să vadă femeia cu mustaţă şi înghiţitorul de flăcări. Numai că acum putem urmări comod circul la televizor.
.
Aceeaşi mass-media care rămâne cu gura căscată că deţinuţii joacă teatru, pictează, dansează, scriu cărţi şi poezii, se căsătoresc, sunt la facultate, atacă violent întregul sistem penitenciar când se întâmplă un eveniment negativ. Şi speculează până-n pânzele albe. Şi pun etichete. Şi dau verdicte. Şi nu e corect.
.
Pe noi nu ne interesează ratingul televiziunii X. Nici tirajul publicaţiei Y. Şi nici popularitatea partidului Z. Ştim că violenţa face spectacol, iar spectacolul se vinde bine. Şi atrage muştele, dispuse să polemizeze şi să se ia de păr până în zori. Pentru a-l pune la zid pe omul-cel-negru-şi-rău-vinovat-de-tot-ceea-ce-s-a-întâmplat.
.
Ne interesează adevărul, oricare ar fi el. Numai că nu vrem ca adevărul acesta să fie tras de moţ din puţul gândirii unor jurnalişti de cartier, care pun semnul egal între gratie şi tortură, şi pe care vizionarea unor posterioare înroşite îi duce în extaz. În timp ce Tăriceanu visează la Titanic, Băsescu e obsedat de lovituri de stat, iar criza mondială a devenit un tsunami cu efect întârziat, pare cel puţin bizar să vrei să afli alchimia adevărului.

miercuri, 15 octombrie 2008

Mai muncim sau nu cu deţinuţii?

Cine sunt vinovaţii pentru fuga deţinuţilor de la punctele de lucru? Care sunt adevăratele cauze ale acestor evenimente negative? Sunt indirect responsabili şi cei din Administraţia Naţională a Penitenciarelor de producerea acestor evenimente? S-au luat vreodată măsuri de sprijinire a celor din teritoriu sau punctarea evenimentelor şi responsabilizarea celor implicaţi sunt suficiente pentru a dormi liniştiţi?

Cadru legal şi tendinţe

Folosirea la muncă a persoanelor private de libertate este reglementată prin legea de executare a pedepselor, regulamentul de aplicare al acesteia şi decizii care arată condiţiile şi criteriile de selecţionare la muncă a deţinuţilor.

Dat fiind faptul că prin munca lor se pot aduce venituri frumuşele unităţilor penitenciare, care suferă din ce în ce mai mult de lipsă de fonduri pentru cheltuieli, investiţii ş.a.m.d., toată lumea a fost încurajată să caute beneficiari şi să crească numărul deţinuţilor folosiţi la muncă.

Multe comisii de selecţionare la muncă au fost tentate să fie mai blânde în ceea ce priveşte repartizarea acestora, esenţial fiind gradul de ocupare a deţinuţilor şi veniturile pe care ei le pot aduce penitenciarelor.

Mai mult, s-a instaurat un fel de model al Penitenciarului Timişoara care ar fi obţinut anul trecut un venit de 1 milion euro din munca persoanelor private de libertate. Exemplul este deosebit şi target-ul greu de atins dar, după întâlnirile directorilor de penitenciare din ultima perioadă, toată lumea s-a simţit îndemnată să ţintească spre venituri tot mai mari.

Faptele şi cauzele lor

Şi aşa s-a ajuns la întâmplări nefericite în care deţinuţii, din diverse categorii, au părăsit locuri de muncă exterioare unităţilor, acţiuni care au atras după ele o serie de sesizări ale comisiilor de disciplină pentru agenţii şi ofiţerii implicaţi în selecţionarea, escortarea şi supravegherea fugarilor; reanalizarea efectivelor de deţinuţi folosiţi la activităţi productive; stabilirea de măsuri suplimentare de supraveghere; intensificarea controalelor la punctele de lucru; reinstruirea tuturor factorilor implicaţi în această activitate şi, inevitabil, intimidarea comisiei de selecţionare la activităţi productive care preferă să păstreze deţinutul „pe cameră” decât să rişte, repartizându-l la muncă.

Din ultimele informări primite în unităţile penitenciare, reiese că la Brăila, Deva, Bacău şi Târgu Ocna condamnaţi pentru tâlhărie, furt, trecere frauduloasă a frontierei, ultraj contra bunelor moravuri şi viol, care executau pedeapsa în regim deschis (în cele mai multe dintre cazuri) şi semideschis, au profitat de neatenţia celor care îi supravegheau (agenţi sau persoane civile angajate ale beneficiarilor) şi au părăsit locul de muncă, hotărându-se în acest sens spontan sau după ce au studiat temeinic situaţia.

Cauzele producerii acestor evenimente sunt enumerate în informarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor:
  • lipsa de profesionalism, rutina şi neimplicarea agenţilor în activităţi de obţinere a informaţiilor necesare cunoaşterii preocupărilor persoanelor private de libertate precum şi neutilizarea informaţiilor care li se aduceau la cunoştinţă;
  • superficialitate în îndeplinirea atribuţiilor din partea membrilor escortei;
  • lipsa de implicare în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu din partea factorilor de conducere care a condus la ineficienţa activităţilor de control;
  • neefectuarea controalelor, în mod repetat, la intervale orare diferite, din partea personalului din sectorul operativ;
  • superficialitatea şi lipsa de implicare de care au dat dovadă membrii comisiei de selecţionare la activităţi productive.

Acestora din urmă li s-a reproşat că nu au ţinut cont de precaritatea legăturii deţinuţilor cu familia (unii dintre ei nu erau vizitaţi, nu corespondau şi nu efectuau convorbiri telefonice), situaţia lor disciplinară (câţiva dintre ei aveau de la una la 5 sancţiuni), faptul că se aflau în perioada de amânare a liberării condiţionate propusă de Comisia de individualizare a pedepsei sau de informaţiile consemnate de psiholog în Dosarul de educaţie şi asistenţă psihosocială.

Pe de altă parte, aşa cum am arătat mai sus, directorii de penitenciare şi directorii adjuncţi pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar (preşedinţi ai comisiei de selecţionare la activităţi productive) au fost îndemnaţi să „iasă la muncă” cu cât mai mulţi deţinuţi, chiar sancţionaţi fiind, întrucât dacă deţinutul este menţinut în cameră, „pe staţionare”, nu îşi va schimba conduita iar unitatea nu va profita de resursele sale.

Care ar fi cauzele cauzelor?

De ce au ajuns agenţii să nu se implice prea mult în activitatea de cunoaştere a deţinuţilor? De ce nu se fac controale mai multe şi de ce nu îşi ating scopul? De ce agenţii şi ofiţerii sunt lipsiţi de profesionalism? Există şi cauze ale acestor stări de fapt?

Pe lângă motivele ca neglijenţa în serviciu, rutina, lipsa de reacţie şi experienţă care au stat la baza acestor evenimente există şi alte cauze care nu ţin strict de cei aflaţi în executarea serviciului în situaţiile enumerate ci şi de şefii lor precum şi de şefii şefilor lor:

  • personalul insuficient care este alocat escortării şi supravegherii deţinuţilor la instanţele de judecată, punctele de lucru, pe secţiile de deţinere, aspect datorat printre altele şi onorării numeroaselor solicitări din partea ANP – ului sau Ministerului Justiţiei de a delega sau detaşa personal (în capitală, există agenţi din sectorul operativ, financiar sau secretariat care sunt detaşaţi de ani întregi la forurile superioare, fără şanse de a se reîntoarce curând);
  • ineficienta distribuire a sarcinilor în condiţiile unui număr insuficient de angajaţi şi nu rare sunt cazurile în care secretariatele sau birourile de resurse umane sunt neîncăpătoare pentru angajaţii cu pile iar ANP - ul geme de preaplinul birourilor din unele sectoare (ex. Serviciul Asistenţă Psihosocială cu 6 psihologi sau cabinetul directorului general cu 4 ofiţeri de presă);
  • proasta comunicare pe verticală, de sus în jos, cunoscute fiind situaţiile în care conducerea unităţii şi ofiţerii nu transmit mai departe hotărârile luate la acest nivel, nu informează sau nu prelucrează cu subordonaţii aspecte esenţiale ale activităţii lor şi nu se implică nemijlocit în activitatea executanţilor, de multe ori aceştia acţionând pe baza intuiţiei şi a bunului simţ;
  • executarea controalelor de către ofiţerii din pază, în mod special, doar pentru a pedepsi pe cei surprinşi în ofsaid şi nu pentru a găsi cauzele şi condiţiile în care apar neregulile, cu scopul de a atrage atenţia asupra lor şi a le remedia împreună cu cei controlaţi;
  • ignorarea de către factorii de decizie a părerilor educatorilor sau psihologilor, aceştia „beneficiind” de un tratament rece şi nepăsător, chiar batjocoritor, pe motivul neseriozităţii unor astfel de concluzii (aspect întâlnit şi în comisia de individualizare a pedepselor, în cea de stabilire a gradului sporit de periculozitate sau la propunerea pentru liberare condiţionată).

Avem şi alte măsuri

Pe lângă măsurile dispuse de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (aşa cum am arătat mai sus – sesizarea comisiilor de disciplină pentru factorii implicaţi, reevaluarea psihocomportamentală a deţinuţilor folosiţi la muncă etc.), dacă ar sta în puterea agenţilor care execută misiuni de escortare şi supraveghere a deţinuţilor (principalii găsiţi vinovaţi), s-ar lua probabil următoarele măsuri:

  • încetarea detaşărilor şi delegărilor angajaţilor care îşi desfăşoară activitatea în alte unităţi;
  • încadrarea urgentă a posturilor vacante;
  • distribuirea sarcinilor în mod echitabil şi încetarea mutărilor prin decizie de zi pe unitate a agenţilor şi ofiţerilor din sectorul operativ care îşi desfăşoară activitatea în alte compartimente de muncă;
  • pregătirea temeinică a personalului prin informare reală, prelucrare de speţe şi metode interactive;
  • comunicarea permanentă şi obligatorie de către şefi subordonaţilor despre toate informaţiile de interes iar, înainte de luarea deciziilor, consultarea acestora;
  • instaurarea obligativităţii „ieşirii pe teren” a şefilor nu doar în scopul verificării activităţii subordonaţilor ci şi a sprijinirii acestora;
  • analizarea periodică a problemelor de către echipe de lucru formate din angajaţi ce îşi desfăşoară activitatea în diferite compartimente de muncă;
  • ascultarea obligatorie de către personalul decident a opiniilor celor care execută.

Lista ar putea continua cu siguranţă şi chiar vă rog să o completaţi cu atât mai mult cu cât sugestiile dvs. ar putea folosi celorlalţi. De asemenea, aş vrea să vă cunosc opinia cu privire la oportunitatea folosirii la muncă a deţinuţilor, în special în afara unităţilor penitenciare şi fără escortă, în cazul celor care execută pedeapsa în regim deschis.

vineri, 10 octombrie 2008

ProTV: 'Revolta' la penitenciarul de maxima siguranta din Braila

Nu am înţeles titlul, dar bănuiesc că reportajul era făcut pentru ştirile de la ora 5. De aici tonul şi prăpăstiile. O percheziţie, un telefon şi câţiva deţinuţi nevoşi sunt revolta ştirilor ProTV.
Furiosi ca au fost prinsi cu telefoane mobile asupra lor, doi detinuti au fost la un pas sa se napusteasca asupra gardienilor, pe care i-au amenintat ca ii vor omori.


A fost nevoie de interventia unei unitati speciale pentru a linisti spiritele.
Incidentul s-a produs in timpul unei perchezitii menite sa gaseasca tocmai telefoanele mobile ascunse. Intr-o celula, in timp ce gardienii sigilau carcasa televizorului pentru a fi siguri ca detinutii nu ascund acolo obiecte interzise, s-a auzit soneria unui celular.

La verificarea celor zece barbati inchisi acolo s-a descoperit ca doi dintre acestia aveau telefon. Amandoi au refuzat sa predea aparatele pentru a fi confiscate, ba mai mult, au amenintat ca ii vor omori pe gardieni si pe rudele acestora.

La aparitia mascatilor, chemati de urgenta in zona in care conflictul risca sa degenereze, cei doi au spart telefoanele. Detinutii au fost dusi la izolator si vor fi cercetati pentru ultraj, riscand sa se aleaga cu marirea pedepsei. Cei doi au o condamnare de 8 ani, pentru pentru tentativa de omor calificat.

De la inceputul anului, in Peniteciarul de Maxima Siguranta Braila s-au descoperit la detinuti peste 30 de telefoane, cele mai multe, ascunse in mancare. Pretul pentru un telefon mobil este de pana la 100 de euro sau zece cartuse de tigari. (sursa:ProTV)

duminică, 22 iunie 2008

Omagiu

Cum nu este un om inteligent, cum este inconjurat de mediocritate (asta ca sa ne exprimam politicos!) Dl Gheorghe Spaiuc este absolut convins ca autorii acestui blog incearca, din invidie si din rautate, sa-i destabilizeze pozitia, sa-i minimalizeze eforturile si mai ales rezultatele.
.
In felul sau Dl Gheorghe Spaiuc are dreptate sa se considere criticat pe nedrept. In fond este recompensat lunar cu peste 6000 de euro, nu i s-a cerut sa faca nimic serios, n-a fost evaluat, n-a fost penalizat pentru abateri disciplinare, pentru abuz in servici sau pentru incompetenta. Dimpotriva, a primit prime si stimulente care i-au intarit convingerea ca este omul potrivit la locul potrivit!
.
Cu exceptia "comunistului " de Iosif, cum ii place sa-l numeasca imbatosandu-se acum in intimitate, care obisnuia sa-l ridiculizeze in public si sa-l tina cu buna stiinta pe la usi, nimeni n-a indraznit vreodata sa-i tulbure Dlui Gherghe Spaiuc existenta, cerandu-i de exemplu sa bata in lung si in lat penitenciarele patriei, sa traga concluzii pertinente, sa modernizeze, sa conceapa strategii de dezvoltare, intr-un cuvant sa faca ceva serios in schimbul salariului de mare exceptie.
.
Ca urmare, eliberat de griji si de tirania lui Iosif, Spaiuc face si el ce poate mai bine, se joaca adica pe indelete de-a mama si de-a tata cu sistemul penitenciar romanesc, emana comunicate de lemn, face invitatii cu floricele si se sarbatoreste cu icre negre la Snagov. Pozele de familie - am imaginea de grup cu paharele de sampanie ridicate si zambetele latarete! - vor fi peste ani dovada ca au trait fericiti pana la adanci batraneti!
.
Am sa tulbur totusi - in nimicnicia mea! - poza asta de grup si happy-end-ul spaiucian cu o intrebare simpla pe care pana si oamenii cei mai limitati pot sa o inteleaga. Daca unul dintre detinutii pe seama carora in fond incasati dumneavoastra acum 6000 de euro pe luna, o sa va fure intr-o zi masina, sau o sa va ceara banii sau viata la coltul blocului?
.
Unul dintre zecile de mii de detinuti condamnati la pedepse privative de libertate, nereeducat pe timpul mandatului domniei voastre, cifra aia plictisitoare si abstracta Dle Gheorghe Spaiuc pe care o fluturati festiv pe la minister, careia ii oferiti cu generozitate meniu imbunatatit de Craciun si de Paste sau pe care o inghesuiti dupa caz prin sertare, prin comunicate mincinoase ori pe sub covorul ala nou, personalizat.
.
O sa intelegeti putin in situatia asta - pe care n-o doresc de altfel nimanui! - ca penitenciarul este un lucru cat se poate de serios in care nu ne putem permite sa ne jucam de-a oamenii mari?
.
O sa intelegeti ca ne lipsesc specialistii, ca ne carpim si la propriu si la figurat de la o luna la alta, ca muncim in conditii improprii, ca ne mintim si ne sufocam in hartii, ca ne pierdeti timpul in sedinte fara noima si prin hatisul ordinelor aberante si daca dam gres asta se poate intoarce impotriva oricaruia dintre noi?!
.
Nu intelegeti Dle Gheorghe Spaiuc! Si mai ales, de vreme ce viata la "imparatie" picura tihnita si generoasa, aveti toate motivele sa fiti convins ca asemenea lucruri se intampla numai la televizor sau in orice caz li se intampla altora (care au ghinion si cu care oricum n-aveti nicio treaba) !
.
Ca urmare, imi exprim pe aceasta cale Tov Gheorghe Spaiuc, cu ocazia Zilei Penitenciarelor, adanca consideratie si recunostinta pentru ca va aflati la carma corabiei noastre, calauzita cu pricepere si devotament catre tarmul luminos al viitorului!

luni, 19 mai 2008

NEWS ALERT: Nu mai e zvon - Mocuţa şi Kibedi sunt pe făraş!!!

Am avut dreptate! Acum ce ar trebui să facem? Să murim de râs? Să-i transmitem salutările noastre din mers domnului Mocuţa? Să ne lăudam că am fost primii care am transmis ştirea? Să facem mişto de scrisoarea domnului Mocuţa? Habar nu am, dar asta e ştirea serii, preluată de pe Hotnews:

"Premierul Calin Popescu Tariceanu a decis, astazi, inlocuirea din functie a doi secretari de stat din Ministerul Justitiei - Gheorghe Mocuta si Catalin Chibedi, anunta televiziunile de stiri.

In locul celor doi au fost numiti secretari de stat la Ministerul Justitiei Gabriel Tanasescu si Radu Constantin Ragea."

Scurt istoric:

1. Penifest anunţă pe 16 mai posibilitatea ca cei doi secretari de stat să fie schimbaţi din funcţie;

2. Gheorghe Mocuţa ne trimite în dimineaţa de luni, 19 mai, o scrisoare interminabilă în care spune multe prostii, printre care şi aceea că nu va fi schimbat din funcţie;

3. PENITENCIAR! răspunde domnului Mocuţa tot pe 19 mai, ora 16.00, cu o postare având următorul titlu: Fiecare secretar de stat pre limba lui...

4. 19 mai, ora 21.30, se confirmă ştirea dată de Penifest în 16 mai: Gheorghe Mocuţa şi Katalin Kibedi sunt pe făraş!

***

P.S. Scuzaţi-ne expresia, dar, având în vedere scrisoarea ţâfnoasă scrisă azi de domnul Mocuţa blog-ului nostru, la o juma' de oră de la confirmarea mazilirii celor doi secretari de stat încă suntem crăcănaţi de ras! Cred că Academia Caţavencu ar trebui să se alerteze: umorul de situaţie e absolut delicios!

miercuri, 7 mai 2008

Penifest - Morcovul din dosul domnului Iosif

Bleah...ingrată postură. Şi urat mirositoare. Am putea sa ne plimbăm cu iubitele sau nevestele prin Cişmigiu. Preferăm să facem pe vidanjorii. Cum treaba pute rău, mirosul a fost simţit şi de jurnaliştii de la Academia Caţavencu, care, sub titlul Justitia romaneasca de desene animate: Un procuror prost gaseste un judecator competent, iar unul competent un judecator prost, publică în ediţia de săptămana aceasta un interviu cu noi. Şi alţii ca noi. Care nu vor sau nu au curajul să-şi asume public identitatea. Dar care spun: Suntem o mică grupă de partizani care vă hărţuieşte conştiinţa pentru a o trezi. Atragem în ambuscade instituţiile statului pentru a elimina incompetenţa şi lipsa de integritate. Puterea e în mainile lor. Cuvantul în mainile noastre.
"Am apucat si ziua nefericita in care sa facem interviurile cu blog-urile. Si asta fiindca doar din spatele blog-urilor sufla reforma in Justitie. Guerrilla virtuala impotriva Justitiei lui Stoica, Stanoiu, Diaconescu, Macovei, Chiuariu, Predoiu e formata din judeinromanica.blogspot.com, procurorpanait.wordpress.com, grefierinromanica.blogspot.com, penifest.blogspot.com, avocatinromania.blogspot.com, ultrajuridic.wordpress.com." (Eugen Istodor - Academia Caţavencu)
***

Aşadar, Gherilistii au fost intervievati de Istodor. Cititi Academia Catavencu ce apare miercuri, 7 mai 2008, sau varianta online.

Mai jos aveţi şi varianta integrală a interviului cu echipa blogului Penifest:

I: Cine sunteti?
R: Hehe. In mod cert avem o problema de identitate. Intr-o lume schizoida, incercam sa ne adaptam. Dar dupa cat de urat pute treaba, cred ca suntem morcovul din dosul domnului Iosif (n.r. directorul general ANP), martorii indeciziei domnului Predoiu si oglinda propriei noastre lasitati. Avem personalitati multiple; ne pliem pe realitatile din sistem. Ah, mai suntem sotii, sotiile, nepotii, matusile, unchii celor din sistem. Noi, nepoteii, reprezentam cam jumatate din cei 12 mii de angajati ai sistemului. Asta pe acte. Nu ne mai numaram si prietenii.

I: De ce e nevoie de blog la penitenciare? Ce ne doare la penitenciare?
R: Ne doare fundul. L-am pus la bataie de atat de multe ori, fara sa cracnim, ba cateodata chiar am dat si altora jos pantalonii cu zel de tortionar ca sa putem noi parveni. Pana acum am fost, in raport cu colegii, cand activi, cand pasivi, in functie de favorurile venite de sus. In raport cu cei din conducere, insa, intotdeauna ne-am gonflat la cerere. Ba chiar am mimat placerea. Ca atare, dupa cum am zis la prima intrebare, ne-am gandit sa echilibram situatia. Si am facut blog-ul asta.

I: Ce reprezinta fotoliul de sef al penitenciarelor pentru orice guvernare?
R: Cel mai adesea spaga pentru prietenul ministrului justitiei. In special daca esti magistrat. 6000 de coco pe luna. 8000, daca e vreo sarbatoare, ca vine si prima de porc. Chiar si de Pasti, tot prima de porc as numi-o. Pana la urma, fotoliul asta e testul competentei si onestitatii unui guvern. Miza politica in activitatea penitenciarelor este inexistenta. De aceea devine un test de integritate si profesionalism pentru orice ministru al justitiei si guvern, in ansamblul lui. Daca numesti un director general competent si onest, atunci e limpede ca doresti o reforma reala si institutii performante. Daca numesti un bou, atunci devine evident ca este o forma de recompensa pentru slugile partidului. Conducerea actuala intra in ultima categorie. Si asta spune ceva despre acest guvern, despre fostul ministru Chiuariu, dar si despre actualul, dacă va mai tolera situatia.


I: Cata reeducare incape in penitenciare?
R: Nu prea incape, ca ar trebui sa incepem cu noi. Da’ suntem prea ocupati sa ne razboim intre noi, X cu Y, subalternul cu seful, paza cu reeducarea, conducerea ANP cu fostele echipe si toti cu detinutii. 75% din ei sunt recidivisti sau cu antecedente penale. Probabil restul de 25% care nu se intoarce in penitenciare fie moare dupa liberare, fie nu mai este prins la furat. Completam ca prostii mii de hartii, facem raportari false si, an de an, la bilant, mai urcam graficele putin cu mandrie proletara. Imi amintesc ca cei de la ANP, de la reeducare, ajunsesera in situatia ilara sa raporteze un numar de detinuti participanti la programele de reeducare mai mare decat numarul efectiv de persoane incarcerate. Probabil stateau la usa si numarau intrarile si iesirile detinutului.

I: De ce le este frica angajatilor din penitenciare? De ce nu regandesc sistemul?
R: De ce? Asta o intrebare speculativa. Nu putem raspunde noi pentru altii. Explicatia sta in etimologia cuvantului speculativ. In fata oglinzii ne vedem doar pe noi. E adevarat, blog-ul nostru este destul de militantist, iar multe dintre mesajele noastre incearca sa trezeasca demnitatea in fiecare din noi. Dar nu suntem mantuitori. Asa ca fiecare trebuie sa se uite in oglinda, sa-si chestioneze propria constiinta si sa gaseasca raspunsul. Daca vreti sa va enumar cauze concrete, atunci va reamintesc ca, in cateva luni, domnul magistrat Iosif a masacrat aproape o cincime din personalul ANP: santajati sa-si dea demisia, fortati sa se pensioneze, detasati la sute de kilometri departare de casa. Nimeni nu le-a luat apararea. Iar hiene gata sa muste din hoituri se gasesc intotdeauna. Nu exista reguli pentru promovare, detasare sau premiere. Totul se face din pix, printr-o semnatura abuziva si discretionara. Dar sefii n-au dus deciziile lor aberante pana la capat cu propriile maini. Insa ne e mai comod asa. Pana ne vine si nou randul. Iar atunci stam in bodega si injuram sistemul si universul, uitand cine e cu adevarat responsabil: noi insine.
De ce nu regandesc sistemul? Ne-am obisnuit sa gandeasca altii pentru noi. Iar cei din conducere nu gandesc. Asa ca ne invartim intr-un cerc vicios al lasitatii, dezinteresului si prostiei.

I: Cum se da spaga unui sef de penitenciar?
R: Prin numirea fara concurs in functia de director de penitenciar. Dupa aceea totul devine un aranjament. Sunt prost, incompetent, corupt, deci nu pot sa supravietuiesc in aceasta functie decat prin abuz, coruptie si lasitate. Ca atare, sistemul raspunde la stimuli si capata imagine mea de sef. Comportamentele discretionare si ticaloase se imprumuta foarte usor. Iar apoi nu mai e nevoie sa te siluiască nimeni din afara pentru a aparea noi pui ai incompetentei si abuzului. Sistemul e androgin şi se reproduce singur. Nu cred insa ca reciproca e valabila. Stiti zicala cu butoiul de vin si picatura de otet. Invers nu merge.

I: Cum functioneaza in prezent SIPA?
R: Şi-a schimbat denumirea.

luni, 5 mai 2008

Seful penitenciarelor a mai semnat un protocol

Rămâne de văzut dacă se va concretiza ceva
.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a semnat la 30 aprilie 2008 un protocol de colaborare cu Patronatul de Comerţ, Turism, Industrie şi Servicii (PCTIS).
Obiectivele anunţate ale protocolului se referă la:
- iniţierea şi derularea de programe de calificare profesională a persoanelor private de libertate, luând în considerare faptul că formarea şi diversificarea competenţelor profesionale ale acestora contribuie la eficientizarea reintegrării sociale, după liberare;
- desfăşurarea unor activităţi lucrative contracost, în regim de prestări servicii;
- posibilitatea încadrării profesionale a persoanelor private de libertate, după executarea pedepsei.
(sursa:
http://www.anp-just.ro/)
Declaraţiile optimiste nu lipsesc nici din partea conducerii asociaţiei patronale care, în numele SRL-urilor membre, se declară încrezători că lumea va fi minunată de vreme ce s-a semnat acest protocol.
.
"Prin modificarea legii Codului Penal se vor putea infiinta puncte si ateliere de lucru ceea ce va fi benefic atat pentru detinuti cat si pentru oamenii de afaceri. Dupa incheierea protocolului agentii economici din toata tara pot incheia, pe plan local sau pe raza regiunii de resedinta contracte de colaborare cu aceste institutii", a subliniat dl. Ion DEDU la sedinta Colegiului Director al UNPR din data de 28 martie 2008. (sursa: http://www.pctis.ro/evenimente/)
.
Minunată idee implicarea patronatelor în angajarea deţinuţilor trecuţi, prezenţi şi viitori numai că la 5 minute după semnarea protocolului Marius Iosif o ia pe arătură. Directorul penitenciarelor povesteşte presei despre:
  • contracte de muncă şi pensii pentru deţinuţi, şi despre
  • modificarea legislaţiei de executare a pedepselor.

E foarte bine că domnul Iosif are în sfârşit idei după ce a a tot aşteptat timp de 6 luni să-i spună Ministerul Justiţiei ce să facă. Rău e că abia după ce a emis măreţele teze şi s-a dat interesant s-a gândit să consulte specialiştii.

Presa, din lipsă de subiecte, anunţă profetic această iniţiativă ca fiind soluţia rezolvării crizei de forţă de muncă în România (Adevărul, 01.05.2008). Evident că cei 7 - 8 mii de deţinuţi care ar putea lucra în cel mai fericit caz (dacă există cerere de forţă de muncă de acest tip şi la acest nivel) nu vor putea să rezolve criza de forţă de muncă creată prin plecarea a 2 milioane de români în UE.

Domnul Iosif a aflat după semanarea protocolului şi conferinţa de rigoare că nu se poate să faci contracte de muncă pentru deţinuţi pentru că nu permite legea,... care este. Contractul are altă natură şi se încheie între penitenciar şi beneficiar. Directorul penitenciarelor trebuia să se gândească dinaine la acest MIC impediment, dar luat de val a scăpat porumbelul.

Imaginaţi-vă că deţinutul devine angajat ca toţi ceilalţi. În acest caz, deţinutul este foarte scump pentru angajator care trebuie să plătească pe lângă salariul acestuia şi dările către stat (care sunt încă pe atât). La toate dările către stat angajatorul trebuie să acopere şi cheltuieli de pază, supraveghere şi deplasare. Sigur, statul poate acorda facilităţi acestor angajatori însă o astfel de iniţiativă nu a fost nici măcar discutată.

Mai sunt de analizat aspecte precum obligaţiile ANP în susţinerea şi dezvoltarea acestor relaţii de muncă, având în vedere că deţinuţii se transferă, se liberează, se înbolnăvesc, trebuie să fie prezenţi la instanţă, intră în carantină etc. Juriştii chiţibuşari vor avea obiecţiuni şi în legătură cu capacitatea juridică a deţinuţilor de a semna contracte de muncă.

Trebuie amintit şi că deţinuţii nu au cotizat şi nu cotizează la asigurări sociale aşa că nu e tocmai cuşer să poată beneficia de pensie. Oricum bieţii pensionari, care trăiesc cu emoţia prăbuşirii sistemului de pensii, ar avea o problemă cu ideea de justiţie socială în această perspectivă.

La toate acestea şi la multe altele ar fi trebuit să se gândească directorul penitenciarelor româneşti. Dacă ar fi avut cea mai vagă idee despre ce se întâmplă în sistemul penitenciar Marius Iosif ar fi înţeles că de azi, pentru că s-a terminat vacanţa, câteva sute de deţinuţi vor cere să lucreze, să primească pensie de la firmele PCTIS (în realitate câteva SRL-uri) şi să aibă o lege de executare mai favorabilă.

De acestă problemă se vor lovi însă angajaţii unităţilor din subordine care se confruntă deja cu o criză de resurse fără precedent şi cu tot soiul de decizii şi ordine contradictorii. Domnul Iosif Marius va sta în continuare cocoţat în vârful ANP-ului, în biroul cel nou, şi va emite idei precum cea prezentă şi cea a penitenciarului unic, ceva mai veche dar uitată.

Cred că un protocol cu o asociaţie de câteva SRL-uri din Bucureşti, indiferent ce denumire ar purta, deşi un aparent pas înainte, nu va putea rezolva problema implicării deţinuţilor în activităţi lucrative. Cele câteva locuri de muncă pe care le pot oferi aceste SRL-uri nu acoperă în nici un caz necesarul. Marius Iosif ştie asta, dar face ce ştie mai bine... se face că munceşte.

marți, 15 aprilie 2008

De ce nu se reformează Administraţia Penitenciarelor? (VI)

Al şaselea indiciu: relaţia distorsionată între angajatul penitenciarului şi persoana privată de libertate

Note preliminare:
1. am vrut sa scriu această postare formuland al şaselea indiciu sub semnul relaţiei conflictuale dintre deţinuţi şi angajaţi. Documentarea ulterioară, din punctul de vedere al cifrelor, mi-a infirmat prejudecata;
2. în acelaşi timp, experienţa personală, discuţiile cu colegii, revolta deţinuţilor de la sfarşitul lui 2006, neîncrederea angajaţilor în rolul social al sistemului ne indică o fractură esenţială între percepţia rolului nostru în sistem şi locul pe care îl ocupă, sau mai degrabă ar trebui să-l ocupe, deţinuţii în relaţia cu noi;
3. formal, majoritatea dintre noi afirmă că ne ocupăm de reintegrarea deţinuţilor, deşi aproape toţi nu credem o iotă din ce ni se pare a fi o gargară cu miros de political correctness, considerand că drepturile deţinuţilor sunt un moft şi o bătaie de cap în plus;
4. deşi normele europene sunt clare, indicand că deţinutul este ţintă socială a muncii noastre, practica europeană este neunitară. Mai mult, ne uităm cu invidie la documentarele de pe National Geographic sau Discovery Channel cu privire la penitenciarele federale americane: vedem proceduri clare de siguranţă şi intervenţie, toleranţă zero faţă de comportamentul deviant sau periculos al deţinutului şi un întreg efort de PR concentrat spre crearea unei imagini eroice a angajatului în raport cu demonizarea deţinutului;
5. mărturisesc sincer că mi-e greu, în condiţiile acestea, să definesc relaţia dintre deţinuţi şi angajaţii penitenciarelor şi, cu atat mai mult, să indic soluţii de rezolvare a unei situaţii care îşi are cauze în toate straturile de acţiune ale sistemului: deprofesionalizarea psihologilor şi educatorilor, arhitectură improprie şi neunitară a penitenciarelor, slab management, dezinteres individual, subfinanţare, mentalitate învechită şi militaristă, comportament neadecvat al deţinuţilor, carenţe ale procedurilor de securitate etc. Am să încerc să schiţez, totuşi, relaţia despre care vorbesc:

Fapte:
1. doar jumătate dintre angajaţii administraţiei centrale consideră că în unităţile subordonate relaţia cadru-deţinut se desfăşoară corect în mare şi foarte mare măsură. 23,6% apreciază că relaţia cadru-deţinut se desfăşoară corect în mică şi foarte mică măsură;
2. fiind rugaţi să menţioneze care sunt, în opinia lor, cele mai frecvente cauze ale conflictelor între cadre şi persoanele private de libertate, respondenţii au indicat în procent de 8,4% lipsa de profesionalism a angajaţilor, în procent de 7,8% comunicarea şi relaţionarea defectuoasă între cadre şi persoanele private de libertate, 7,7% condiţiile precare de detenţie, 11,2% stresul şi tensiunea din penitenciare, şi 6,3% condiţiile de muncă şi personalul insuficient;
3. există, însă, şi o tendinţă destul de importantă de a plasa cauzele conflictelor în atitudinea şi comportamentul persoanelor private de libertate (14,2%) şi în prevederile legale care acordă drepturi exagerate persoanelor private de libertate (12,7%);
4. 35,3% dintre respondenţi afirmă explicit că legislaţia prevede drepturi exagerate pentru persoanele private de libertate;
5. în ceea ce priveşte aprecierea şanselor de reintegrare în societate a persoanelor private de libertate, funcţionarii administraţiei centrale a penitenciarelor consideră, în proporţie de aproape 90%, că şanse de reinserţie socială există doar în mică sau foarte mică măsură. Doar puţin peste 10% dintre angajaţi atribuie în mare măsură şanse de reintegrare persoanelor private de libertate;
6. cele mai mari nemulţumiri ale angajaţilor din penitenciare privesc gradul de respectare a regulamentelor de către persoanele private de libertate, 52% dintre respondenţi fiind în mică sau foarte mică măsură mulţumiţi de modul în care aceste persoane respectă regulile din unităţile penitenciar;
7. un procent de 52% este în mică sau foarte mică măsură mulţumit de comportamentul general al persoanelor private de libertate, în timp ce modul de adresare al acestora pare a fi un aspect mai apreciat de către cadrele din unităţi (52% dintre respondenţi sunt mulţumiţi);
8. 40,7% dintre angajaţii penitenciarelor consideră că divergenţele/conflictele cadre-persoane private de libertate sunt dese (33%) sau foarte dese (7,6%), deşi 89% dintre angajaţi afirmă că nu au intrat personal în conflict cu deţinuţii;
9. rugaţi să menţioneze care sunt, în opinia lor, cele mai frecvente cauze care generează astfel de conflicte, cei mai mulţi dintre cei angajaţi (41,6%, din care 31,9% au menţionat ca primă cauză, iar 9,7% ca a doua cauză) consideră că vina principală pentru divergenţele create o poartă persoanele private de libertate (prin atitudine, comportament, nerespectarea regulilor, etc.). Aproximativ 14,4% din eşantion consideră că vina pentru conflictele cadru-deţinut aparţine chiar angajaţilor (9,7% o menţionează ca primă cauză, iar 4,7% ca şi cauză secundară), în timp ce 3,5% consideră că vina aparţine ambelor părţi). Aproape 12% dintre cei chestionaţi au menţionat o cauză obiectivă (supraaglomerarea, stresul, condiţiile fizice de detenţie, consecinţele fireşti ale privării de libertate), peste 13% din eşantion dă vina fie pe legislaţie, fie pe disproporţia drepturi/obligaţii, în timp ce 5% afirmă că lipsa de comunicare este de vină pentru apariţia acestor conflicte.
10. marea majoritate a persoanelor private de libertate se declară mulţumită de comportamentul cadrelor (87,5% se declară mulţumiţi în mare sau în foarte mare măsură). Aceleaşi procente mari se păstrează şi în cazul aprecierii gradului de implicare în soluţionarea problemelor (81,8% în mare sau în foarte mare măsură) şi a modului de adresare (89,3%).
11. rugate să indice persoana la care apelează cel mai des pentru soluţionarea problemelor, 40,6% dintre persoanele private de libertate au declarat că agentul supraveghetor este cel care, de regulă, le rezolvă problemele. 32,7% apelează, în general, la comandanţii de secţie pentru rezolvarea problemelor şi doar 16,2% afirmă că solicită ajutorul angajaţilor serviciului de intervenţie psihosocială. Este, deci, de remarcat, slaba poziţionare a acestui serviciu, responsabil cu programe şi activităţi de reinserţie socială, în ceea ce priveşte gradul de mulţumire faţă de activitatea personalului de asistenţă psiho-socială.
12. majoritatea persoanelor private de libertate (38,4%) consideră că principala cauză a conflictelor cu angajaţii penitenciarului este chiar comportamentul neadecvat al deţinuţilor (!), în timp ce doar 8,3% dintre aceştia dau vina pentru aceste conflicte pe cadrele din unitate. Aproape 29% dintre respondenţi au identificat cauze obiective ale conflictelor, fie ele de natură instituţională (drepturi insuficiente - 21,9%), fie de natură economică (sărăcia persoanelor private de libertate - 6,8%).
13. 93,9% dintre respondenţi au declarat că nu au fost vreodată victima vreunui abuz. Totuşi, un procent de 6% din totalul celor chestionaţi au semnalat aspecte cu privire la posibile abuzuri din partea personalului, care ţin de folosirea excesivă sau disproporţionată a forţei, modul de aplicare a procedurii disciplinare, modul jignitor de adresare, încălcarea drepturilor, modul de rezolvare a problemelor sau mutarea nejustificată a persoanei private de libertate dintr-o secţie în alta.

Concluzii generale provizorii:
1. Justificarea unor probleme de funcţionare a sistemului penitenciar prin numărul prea mare de drepturi de care ar beneficia persoanele private de libertate este unul din miturile organizaţionale ale sistemului penitenciar, ceea ce indică încă o puternică influenţă a filosofiei strict custodiale a sistemului;
2. Deşi se poate spune că relaţia cadru - deţinut este domeniul care a cunoscut cele mai semnificative îmbunătăţiri după 1989, fie la nivel legislativ, fie din punctul de vedere al practicii interne, o serie de probleme persistă. Deşi violenţa fizică din partea personalului asupra deţinuţilor s-a redus la incidente izolate, violenţa între deţinuţi se păstrează ca o problemă. Deşi s-au modernizat spaţii de deţinere şi o parte dintre acestea corespund standardelor cea mai mare parte sunt în continuare un abuz asupra drepturilor fundamentale ale individului prin spaţiul restrâns destinat detenţiei şi accesul la utilităţi minimale;
3. Deşi legislaţia prevede foarte clar modul în care se execută pedeapsa privativă de libertate şi cadrul de exercitare a drepturilor şi obligaţiilor deţinuţilor, din raţiuni de natură financiară, dar şi datorită slabei calităţi a managementului, acestea nu pot fi respectate în totalitate în general din culpa administraţiei locului de deţinere;
4. Condiţiile de detenţie presupun hrană, cazare, asistenţă medicală, transport corespunzătoare, iar acest fapt are un impact major în viaţa în detenţie şi este principala sursă de conflicte care pot deveni foarte uşor violente după cum realitatea demonstrează. Una din problemele indicate în timpul protestelor care au cuprins sistemul în decembrie 2006 a fost legată fără dubii de condiţiile proaste de detenţie;
5. Arhitectura clădirilor nu permite asigurarea unei cazări corespunzătoare, supraaglomerarea fiind o problemă cronică, deşi populaţia penitenciare scade constant, iar mijloacele de transport nu asigură deseori condiţii minimale de igienă şi confort;
6. Regimul de detenţie este perceput ca fiind exagerat de blând de către public şi personal şi exagerat de restrictiv de către persoanele private de libertate;
7. Procent extrem de mare al angajaţilor care consideră că divergenţele şi conflictele între personal şi persoanele private de libertate sunt un fenomen foarte răspândit în sistemul penitenciar.
***
Referinţe De ce nu se reformează Administraţia Penitenciarelor:
***
P.S. Tocmai pentru că mă simt neconfortabil cu acest subiect căruia nu-i simt nici limitele, nici amploarea, şi cu atat mai puţin văd soluţiile, aştept de la dumneavoastră păreri sau experienţe în relaţia dumneavoastră cu deţinutul, pe care să le împărtăşiţi cu noi sau cu cititorii
***
UPDATE - Clarificări

In urma intrebarilor puse de un cititor, la sectiunea comentarii, aduc urmatoarele clarificări:
Intrebări:
As avea urmatoarele intrebari pentru administratorii blogului:
1. cum va explicati dorinta atat de multor persoane de a lucra in sistem? (in conditiile in care sistemul este prezentat intr-o ipostaza draconica)
2. de ce incercarea echipei care a efectuat studiile nu s-a materializat in propuneri concrete de actiune sau, pentru a fi mai drastic, in actiuni?
3. din cate am priceput eu, rezultatele prezentate sunt rodul unui sondaj de opinie, adica prezinta parerea, sa zicem reprezentativa, asupra lucrurilor din realitatea cotidiana a sistemului penitenciar. Exista cumva si o altfel de analiza a sistemului?
4. Managementul unei organizatii este in mare parte raspunzator de cum se petrec lucrurile in organizatie. Insa, daca vorbim despre cultura organizationala, aducand vorba despre prejudecati, cutume sau chiar valori nu cumva gresim daca ne raportam doar la o anumita perioada sau echipa de management?
5. Referitor la conflictele intre ppl - sa inteleg ca numai la noi se intampla? Sau concluziile uita sa mentioneze ca frecventa conflictelor creste direct proportional cu frecventa contactelor sociale?
Nu pot spune decat ca apreciez "acuratetea" raspunsurilor, indicarea procentelor cu zecimale, insa imi scapa, poate nu am pregatirea necesara, cauzele şi mai ales relevanta din punct de vedere institutional a raspunsurilor. Simt ca parca ar mai trebui spus ceva....

Răspunsurile famigliei Musat:

Buna seara. Pot sa spun ca unele din intrebari sunt grele si, asa cum am spus in postare, solutiile imi scapa in privinta acestei probleme. Altfel spus, imi scapa cauzele, pentru ca daca le-am cunoaste solutia ar fi relativ usor de formulat. Dar am sa incerc sa va raspund conform cunostintelor sau parerilor personale:

1. la prima intrebare cred ca raspunsul e relativ simplu si dat chiar de angajati in studiile despre care tot vorbim. Nu imi amintesc exact ordinea in importanta motivelor pentru care oamenii continua sa lucreze in sistem sau ar recomanda copiilor sa vina in sistem, insa cele mai importante motive enuntate sunt: stabilitatea locului de munca si salarizarea relativ buna (cel putin prin comparatie cu alte categorii de bugetari). In ceea ce priveste persoanele din afara sistemului, banuiesc, sunt manate de aceleasi motive. Ca un comentariu aditional la intrebarea dumneavoastra: stabilitatea si salarizarea au avut, si au inca, un efect pervers. Anume coruptia in sistemul de angajare - incepand cu magistratii si pana la oricare dintre noi. Sa nu uitam un lucru: aproape jumatate din angajati sunt in relatii de rudenie. E absurd sa sustinem ca traditia familiala conjugata cu profesionalismul au adus atatea rude in sistem. Nu vreau sa ma gandesc si la "prietenii" adusi in sistem. Aici cred ca solutia sta in schimbarea procedurilor de concurs (obligatoriu cu comisii externe), schimbarea procedurilor de premiere si introducerea concursului pentru orice post (eliminarea folosirii abuzive a procedurilor de transfer si detasare).

2. studiile au fost finalizate in ianuarie 2007. La vremea respectiva chiar fostul ministru, Macovei, a fost nemultumit de modul in care au fost tratate studiile. Totusi, se propunea rezolvarea unor aspecte semnalate de studii in Strategia de dezvoltare a sistemului penitenciar, recent decedata prin vointa conducerii actuale a ANP.

3. Nu, din cate stiu nu exista altfel de analize ale sistemului. Studiile respective sunt de perceptie, iar ele trebuiau dublate de cercetari aplicate in special pe eficienta managementului si a interventiei psihosociale. Se intentiona crearea in 2007 a unui compartiment de studii si cercetari in cadrul Serviciului Cabinet. Ideea a murit si ea, desi era deja programata o serie concreta de studii, (de amploare diferita) pana la sfarsitul lui 2009. Nu mai tin minte exact numarul acestora.

4. Da, si eu consider ca ar fi o greseala sa ne raportam la conducerea actuala daca vorbim de cutume si traditii nocive in sistem. In mod cert, nu actualii sefi sunt vinovati de aceasta situatie. Pot fi insa judecati prin prisma intentiilor si masurilor propuse in vederea modificarii cutumelor si valorilor. E adevarat, chiar daca ar fi propuse si implementate astfel de masuri, oricum ar avea efecte peste ani de zile. O astfel de schimbare e cea mai dureroasa si lenta, pentru ca intreg sistemul se opune din inertie.

5. Nu stiu sa va raspund. Este genul de intrebare la care ma gandesc si eu. Nu am instrumentele necesare unei astfel de analize, pe care mai degraba un sociolog si un antropolog ar fi in masura sa o faca.

Da, cand am gandit astazi postarea am simtit acelasi lucru. De aceea am spus ca ma depasesc limitele si amploarea problemei.

luni, 14 aprilie 2008

Unde sunt soluţiile?

Despre motivele care ne-au determinat sa construim acest blog am mai vorbit si cu alta ocazie, spuneam atunci ca nevoia de comunicare intr-un sistem excesiv de centralizat este enorma dar, desi poate parea paradoxal, dialogul se construieste cu rabdare si oboseala multa.

Una dintre aproape nedumeririle unor vizitatori este legata de utilitatea acestei comunicari.
Cu alte cuvinte, discutam si la ce ne foloseste daca nu venim cu solutii?!

Cina sa vina mai exact cu solutiile ?! Unul singur? Mai multi sau cu totii si decidem care este cea mai buna varianta?

Teoretic – si practic ! – ar trebui sa analizam sitemul penitenciar romanesc si sa tragem concluziile logice, ce e bine, ce e mai putin bine, ce nu merge de loc.
In mare masura lucrul asta s-a realizat deja– cel putin pe hartie, daca este sa ne referim macar la strategia de dezvoltare a sistemului, strategie publicata pana nu de mult si pe site-ul ANP.

Din pacate actuala conducere are alergie la tot ce vine din urma si in acest ritm in viitorul apropiat sistemul penitenciar are toate sansele sa calculeze salariile cu abacul si sa insemne detinutii cu fierul rosu.
Exagerez evident, dar nu pot sa nu amendez prostia si micimea unor oameni care prefera sa demoleze pentru ca nu sunt capabili sa continue sau sa construiasca ceva in loc!

Revenind la solutii si la intrebarea retorica pusa de catre un vizitator referitoare la actuala noastra disputa.
Din punctul nostru de vedere disputa a inceput in momentul in care am constatat ca prestatia actualei echipe este mult sub limita bunului simt, ca urmare am cautat solutii.

Una dintre ele a fost realizarea acestui blog si garantez ca nu din vanitatea de a fi cititi si nici din placerea de a sublinia greselile altora ne straduim sa tinem lumina asta aprinsa.

Cum spuneam dialogul se invata cu greutate si – cel putin in opinia mea lipsa de comunicare este principalul obstacol in modernizarea sistemului penitenciar romanesc.
Suntem 13.000 de angajati, evident nimeni nu pleaca de la premiza ca gandim la fel, ca urmare nu ne-am propus sa uniformizam opiniile sau sa marim viteza de reactie a angajatilor, ne-am propus o invitatie la dialog care ne-ar putea uni.

Se punea la un momendat intrebarea cum ar arata un sistem ideal si raspund la intrebarea asta.
Pentru mine ideal ar fi sa fim suficient de uniti, ca urmare suficient de puternici incat sa protestam intr-un glas atunci cand ni se incalca drepturile, ideal ar fi ca oamenii competenti sa fie folositi si apreciati la justa lor valoare, ideal ar fi sa inceteze legea bunului plac care guverneaza sistemul penitenciar, ideal ar fi sa discutam pe blog mai degraba despre reeducarea detinutilor, ideal ar fi sa fim mandri ca lucram in sistemul penitenciar romanesc.

Si in momentul in care ai certitudinea ca nu esti singur, incepi sa nu-ti mai pui la indoiala judecata, incepi sa nu te mai temi sa-ti sustii opiniile si mai ales incepi sa ai dimensiunile propriei valori.

Si mai am ceva de adaugat. Eu si altii ca mine am ales sa ne impotrivim unui grup de oameni care in acest moment aplica cea mai dezlanata, mai aberanta si mai abuziva politica din sistemul penitenciar romanesc (cel putin prin comparatie cu tot ceea ce se intampla in sistem de cand stiu!).

Nu ne-a obligat nimeni, nu ne-a oferit nimeni solutia asta si mai ales n-am luat in calcul posibilitatea inmanarii unui premiu cu coronita la sfarsit, ca recompensa pentru atitudine.
De vreme ce sefii nu sunt numiti pe viata puteam alege sa asteptam (mai ales ca discutam despre luni si nu despre ani!) sau puteam alege sa ne ploconim dupa cum au reactionat aproape instinctiv altii.

Alegerea noastra este un protest oficial si chiar daca nu opreste prostia ne delimiteaza de ea. Doreste cineva sa ni se alature?!

Pentru ca daca sunteti convinsi ca aceasta disputa are la baza interesele meschine ale unui mic si frustrat grup de anp-isti va inselati!
Consecintele actualei politici sunt resimtite de catre tot sistemul penitenciar si ma tem ca raul produs este atat de adanc incat nu va inceta odata cu sfarsitul acestui mandat!

P.S. Un raspuns pentru vizitatorul care se indoia de utilitatea si mai ales de efectul Odei 1, 2 si 3 . Pamfletul este la randul lui o forma de protest, cand scriu odele cu pricina nu ma anima satisfactia de a persifla si de a caricaturiza niste obiceiuri proaste, ma anima posibilitatea de a aseza la locul potrivit niste oameni mici care se privesc in oglinzi supradimensionate.

duminică, 23 martie 2008

Din ciclul "Paştele şi suplimentul"

Administraţia Naţională a Penitenciarelor ne informează, cu smerenie, într-un comunicat de presă din data de 21.03.2008 că "în data de 23.03.2008, se va acorda un supliment de hrană persoanelor declarate apartenente la religia catolică", "cu ocazia Paştelui Catolic".

Cu această ocazie, echipa http://penifest.blogspot.com/ cere conducerii ANP şi un supliment de seringi pentru deţinuţii catolici. Evident, cerem, în spiritul tradiţiilor creştine, ca deţinuţilor ortodocşi să le fie taiate raţiile de carne, lapte, ouă şi orice miroase a spurcăciune. E adevărat, mirosul de carne prajită suplimentară dată catolicilor va fi un obstacol pentru mantuirea ortodocsilor, însa, credem, un test al adevăratei credinţe.

Mai mult, propunem ca lunar, cu ocazia sfintei zile de salariu a directorilor ANP, să fie dat un supliment de gogoşi gratuite tuturor angajaţilor sistemului, avand în vedere că vanzarea zilnică a acestora riscă să ducă ANP-ul spre faliment.

În final, suntem de acord sa-i fie dat un premiu de 90 de milioane de lei vechi nătăfleţului care a scris comunicatul, indiferent de apartenenţa religioasă a acestuia.

Echipa Penifest

***
UPDATE 23.03.2008
Sindicatul National al Lucratorilor de Penitenciare emite un comunicat de presa care are următoarea introducere:
"Guvernul suprima dreptul sindicalistilor din penitenciare de a protesta impotriva abuzurilor. Conform unei modificari legislative propuse de Ministerul Justitiei, salariatii nu vor mai avea dreptul de a-si sustine revendicarile si de a face uz de legea conflictului de munca.
Soarta salariatilor ramane la discretia conducerii. Miscarea sindicala din penitenciare este pe cale de a fi inabusita." (sursa: http://www.snlp.ro/)
Sunt criticate lipsa de transparenţă, nerespectarea procedurilor legale privind promovarea actelor normative, precum şi încălcarea a tot ce există scris pe hârtie în legătură cu activitatea sindicală.
Ministerul Justiţiei şi Administraţia Penitenciarelor se bucură în continuare de week-end.

sâmbătă, 22 martie 2008

De ce nu se reformează Administraţia Penitenciarelor? (II)

Al doilea indiciu: Sistemul penitenciar a eşuat în misiunea de reintegrare socială a deţinuţilor

I. Câteva particularităţi ale stării de fapt.....

1. în sistemul penitenciar există, în medie, un psiholog la 300 de deţinuţi;
2. aproximativ 55% dintre deţinuţi sunt recidivişti, iar alţi circa 20%, care sunt la prima intrare în penitenciar, au antecedente penale;
3. 84% din angajaţii penitenciarelor nu cred în şansele de reintegrare socială a deţinuţilor;
4. 43% dintre angajaţi consideră că deţinuţii au prea multe drepturi;
5. aproape 60% dintre deţinuţi ies o dată pe săptămână, sau mai rar, din camerele de detenţie pentru a participa la programe de reintegrare;
6. 21,4% dintre deţinuţi nu pot nominaliza vreo activitate a compartimentelor de intervenţie psihosocială;
7. 33% dintre deţinuţi consideră că programele acestor compartimente nu-i ajută deloc;
8. deşi 2/3 dintre deţinuţi pot indica un program ca fiind util, mai mult de jumătate dintre ei nu pot spune de ce îl consideră important pentru procesul de reintegrare socială;
9. peste 2/3 dintre deţinuţi nu cunosc vreo instituţie care ar putea să-i sprijine în perioada postdetenţie;
10. doar 8,8% dintre persoanele private de libertate au auzit de serviciile de probaţiune;
11. 4 din 10 deţinuţi nu sunt vizitaţi de nimeni în timpul detenţiei;
12. angajaţii penitenciarelor consideră că vina pentru eşecul reintegrării aparţine societăţii în ansamblul ei, şi deloc activităţii desfăşurate de sistemul penitenciar românesc.

II. .....care ne dau o imagine generală a problemelor din sistem...

1. Proasta gestionare a resurselor umane la nivelul serviciilor/compartimentelor de intervenţie psihosocială:
a. părere extrem de proastă a majorităţii angajaţilor unităţilor penitenciar faţă de calitatea activităţii, competenţa şi utilitatea serviciilor de intervenţie psihosocială;
b. „competiţie profesională” nejustificată (conflict) între diferitele sectoare din unităţi, în special între angajaţii sectorului „pază” şi angajaţii sectorului „reintegrare socială”;
c. efecte limitate ale activităţilor educative şi de reintegrare socială datorită lipsei personalului de specialitate şi experienţei încă insuficiente pentru majoritatea celor nou încadraţi;
d. deprofesionalizare accelerată sau deplină a educatorilor, psihologilor etc., a căror muncă este centrată mai degrabă pe completarea de hârtii şi raportări cu cifre fictive către ANP, decât pe dezvoltarea unor programe concrete;
e. lipsa unui sistem de management al performanţei în domeniu;
f. lipsa cursurilor de dezvoltare profesională.

2. Elaborare şi implementare haotică a programelor de reintegrare socială:
a. Dezvoltarea serviciului de probaţiune şi colaborarea cu acesta din partea specialiştilor serviciului este încă o direcţie neexplorată suficient eforturile în acest sens fiind deseori limitate la îndeplinirea obligaţiilor legale de cooperare;
b. activitatea angajaţilor sistemului penitenciar este încă concentrată asupra rezolvării unor probleme ce ţin de supravieţuire individuală şi satisfacere de nevoi primare în timpul detenţiei, şi prea puţin asupra rezolvării unor probleme cu relevanţă socială (terapie, educaţie, muncă şi calificare în vederea reinserţiei sociale);
c. dincolo de programele dictate de către administraţia naţională, sectoarele de reintegrare socială au rezultate modeste în cazul programelor elaborate şi administrate la nivel local;
d. slab potenţial de atractivitate al programelor şi activităţilor dedicate reinserţiei sociale;
e. frecvenţă redusă a programelor de reintegrare şi modul deficitar de concepţie ale acestora;
f. absenţa parteneriatelor cu comunitatea;
g. sectoarele de reintegrare socială par să aibă rezultate modeste în cazul programelor elaborate şi administrate la nivel local având în vedere nivelul extrem de scăzut de cunoaştere a unor activităţi fundamentale în procesul de reinserţie socială (cursurile de calificare profesională, programele desfăşurate în cadrul comunităţii, asistenţa socială, etc.);
h. peste două treimi dintre persoanele private de libertate au declarat că nu cunosc nicio instituţie care ar putea să le sprijine în perioada postdetenţie, ceea ce arată un potenţial foarte ridicat de perpetuare a comportamentelor infracţionale, o colaborare deficitară cu parteneri externi, informare precară cu privire la programele postdetenţie şi, în general, o lipsă evidentă de interes din partea sistemului penitenciar de a orienta traseul social al deţinuţilor după liberare încă din timpul detenţiei;
i. programele derulate nu au anvergura şi rezultatele scontate nefiind gestionate profesionist şi eventual finanţate separat conform bunelor practici în domeniu legate de bugetarea pe programe;
j. definirea unor obiective clare şi implementarea acestora cu accent pe calitatea activităţii nu pe volum se lasă aşteptată.

3. Raporturi viciate între angajat şi deţinut / Mentalitate învechită:
a. părerea generalizată (chiar la nivelul ANP) că deţinuţii au prea multe drepturi se dovedeşte un obstacol pentru internalizarea ideii de misiune socială a sistemului penitenciar;
b. opinia cvasiunanimă a angajaţilor unităţilor sistemului penitenciar că oricine, mai puţin sistemul penitenciar, este responsabil pentru eşecul reinserţiei sociale a deţinuţilor reprezintă un semnal pe care personalul îl transmite atât serviciilor de intervenţie psihosocială din unităţi, cât şi persoanelor private de libertate, descurajând şi minimalizând sensul şi importanţa activităţilor de educaţie şi formare profesională în interiorul sistemului penitenciar;
c. lipsă generalizată de încredere în capacitatea sistemului penitenciar de a-şi îndeplini rolul social asumat la nivel principial;
d. funcţia educativă rămâne încă o componentă minoritară a priorităţilor manageriale ale conducerii unităţilor penitenciare, cazurile în care situaţia este preponderent bună fiind foarte rare;
e. orientarea exagerat custodială aduce deservicii siguranţei deţinerii şi securităţii locului de deţinere, prin introducerea unor mecanisme excesive de control, şi viitoarei reintegrări în societate a deţinutului prin izolarea accentuată, limitarea accesului la formare profesională şi educaţie şi inducerea unor comportamente sociopate.

III. ....dar ne şi indică cateva posibile soluţii concrete pentru dezvoltarea activităţii sectorului de reintegrare socială....

1. evaluarea urgentă a programelor de reinserţie socială standard desfăşurate la nivelul întregului sistemului penitenciar prin indicatori de performanţă, şi îmbunătăţirea acestora;
2. reducerea numărului de programe standard, stabilite la nivel central, şi încurajarea dezvoltării de programe la nivel local, cu indicatori de performanţă, adaptate atât contextului social şi economic local, cât şi nevoilor psihosociale ale grupurilor ţintă;
3. dezvoltarea de parteneriate continue la nivel local cu instituţiile de învăţământ superior de profil (asistenţă socială, psihologie, sociologie, etc.) pentru elaborarea de programe comune şi încurajarea practicii de specialitate a stagiarilor;
4. creşterea numărului programelor de dezvoltare de competenţe, de cursuri de calificare profesională şi de activităţi în comunitate;
5. continuarea procesului de sporire a numărului de specialişti în serviciile de intervenţie psihosocială din unităţi;
6. elaborarea unei metodologii comune de intervenţie psihosocială la nivel central, în consultare cu reprezentanţii societăţii civile, şi aplicarea ei unitară, cu indicatori de performanţă comuni, la nivelul atât al programelor sistemului penitenciar, cât şi al programelor ONG-urilor partenere;
7. identificarea posibilităţilor de asistenţă postdetenţie şi informarea continuă a persoanelor private de libertate cu privire la acestea;
8. dezvoltarea accelerată a colaborării dintre serviciile de intervenţie psihosocială şi colaboratorii externi, guvernamentali sau neguvernamentali (serviciile de probaţiune, AJOFM, ONG-uri, etc.);
9. integrarea programelor colaboratorilor externi în Programe operaţionale semestriale sau anuale ale serviciilor de intervenţie psihosocială de la nivelul unităţilor, cu urmărirea unor obiective identice sau complementare, stabilite în comun, şi cu indicatori de performanţă omogeni;
10. identificarea de urgenţă a modalităţilor de implicare a persoanelor private de libertate în activităţi în afara camerei de deţinere;
11. încurajarea pe cât de mult posibil a contactelor dintre deţinuţi şi familiile acestora, atât prin dezvoltarea de programe de reluare a legăturilor cu familia, cât şi prin măsuri administrative sau legale;
12. stoparea conflictelor profesionale între angajaţii diferitelor sectoare din unităţi (în special între angajaţii sectorului „pază” şi angajaţii sectorului „reintegrare socială”) prin elaborarea unor proiecte comune formale sau informale;
13. eforturi consistente şi permanente, la nivel informal, de schimbare a mentalităţii, reflexelor şi atitudinii angajaţilor sistemului penitenciar faţă de deţinuţi şi drepturile de care aceştia beneficiază, şi faţă de rolul social al sistemului penitenciar;
14. eforturi mai consistente şi autonome ale unităţilor în vederea încheierii de protocoale de colaborare cu penitenciare din ţări ale Uniunii Europene, urmărindu-se îmbunătăţirea pregătirii profesionale a cadrelor şi dezvoltarea programelor de intervenţie psihosocială asupra unor grupuri ţintă vulnerabile.

NOTĂ: Dacă persoanele din conducerea ANP erau cu adevărat interesate de rezolvarea acestor probleme, şi mai puţin de răzbunări meschine şi de selecţia şefilor Serviciului Cabinet dupa criteriul de performanţă 90-60-90, puteau consulta cercetările sociologice la care au muncit zeci de specialişti ai sistemului penitenciar circa 3 luni de zile la sfarşitul lui 2006 şi începutul lui 2007, şi care se află pe site-ul ANP:


1. http://www.anp-just.ro/Studii/Cercetare%20ANP.pdf
2.
http://www.anp-just.ro/Studii/CERCETARE%20UNITATI.pdf
3.
http://www.anp-just.ro/Studii/Cercetare%20detinuti.pdf
4.
http://www.anp-just.ro/Studii/Cercetare%20presa.pdf
5.
http://www.anp-just.ro/Studii/CERCETARE%20ONG.pdf

vineri, 21 martie 2008

Ministerul Justitiei legifereaza aranjamentul

Pe site-ul Ministerului Justitiei apare la http://www.just.ro/MeniuStanga/Normativepapers/proiectuluiOUGProbaÅ£ine/tabid/93/Default.aspx un Proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

La prima vedere ai crede ca e o eroare, avand in vedere ca legea cu pricina abia a fost modificata in februarie. Dar nu este asa. Este chiar modificarea-modificarii legii privind statutul temnicerilor. Dupa ce directorii ANP au comis-o pe sub masa, trecand prin Guvern in regim de urgenta un act care nu era deloc urgent, acum vor sa recidiveze.

Si ce credeti ca modifica? Tocmai ce modificasera inainte! In plus, pun si botnita sindcatelor, care nu mai pot declansa conflicte de munca daca maestrii de ceremonii incalca legea.

De data asta speram ca reactiile sa fie pe masura, si din partea Ministerului Justitiei, si din partea sindicatelor din sistem. Avem in fata cea mai buna dovada a amatorismului directorilor ANP, care puteau sa fie trei, ca sa mai economiseasca bani, sau nici unul, ca sa mearga treaba.

Uitati ce motivare hilara dau specialistii in resurse umane:
"Aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, după intrarea în vigoare, a relevat ca fiind necesare o serie de modificări şi completări ale unor articole, care prin cuprinsul lor îngreunează procedurile de ocupare a posturilor vacante în sistemul penitenciar şi în acest sens nu s-ar putea asigura cu maximum de celeritate resursa umană potrivită fiecărui post, aceasta având consecinţe negative imediate asupra sistemului penitenciar. (...)
De asemenea, având în vedere media scăzută de vârstă a personalului din sistemul penitenciar, se impune modificarea art.201, deoarece în situaţia în care aceştia nu ar putea ocupa funcţii prevăzute cu mai mult de două grade, faţă de funcţia avută, nu ar exista interes pentru angajarea în sistemul penitenciar. (...)
Având în vedere că în forma actuală a Legii nr.293/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se limitează accesul agenţilor în corpul ofiţerilor din sistemul administraţiei penitenciare numai în funcţii publice de execuţie, precum şi faptul că se impune condiţia vechimii în sistem numai pentru ofiţerii care doresc să acceadă la o funcţie de conducere, ceea ce creează o situaţie discriminatorie pentru aceste categorii profesionale, se impune modificarea prevederilor articolelor 27 şi 28. (...)
De asemenea, s-a prevăzut că judecătorii şi procurorii pot fi detaşaţi în funcţii de conducere, în condiţiile Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. S-a eliminat prevederea referitoare la ocuparea de către magistrat a funcţiei de conducere prin concurs(...)"


Or tocmai in legatura cu aceste probleme au fost avertizati atunci cand au mazgalit prima modificare a legii!
Poate ca intre timp s-au luminat, dar asta nu le scuza incapacitatea. Au fost avertizati si de blocarea sistemului, si de discriminari si de favorizarea magistratilor.
Mai mult, au introdus avansarea fara concurs pe criterii, pe care o sa le aprobe ministrul justitiei(pct. 4 al proiectului privind modificarea modificarii). Astfel de 'criterii' au mai fost. Nu competenta prima la avansarea fara concurs ci relatiile personale.
Pe nesimtite, au introdus si interdictia, pentru salariati, de a declara sau participa la actvitati specifice conflictelor de munca. In traducere: conducerea ANP face dupa cum i se nazare, iar sindicatele nu mai pot declansa conflicte de munca. (pct. 10 al proiectului privind modificarea modificarii).
Dar, au dreptate, magistratii nu mai trebuie sa-si dovedeasca competenta si sa dea concurs pentru functiile de sefi. Ei trebuie doar sa-si aleaga postul care le convine si sa ridice lunar remuneratia de peste 200 de milioane de lei vechi (tot conform proiectului de modificare a modificarii).
Asa ca propun deschiderea unei condici care sa inregistreze miile de urari 'de bine' care vor fi transmise de negrii din sistem care nu mai pot avea o cariera in Administratia Penitenciarelor. Pentru ca, nu-i asa, aranjamentul politic invinge intotdeauna sub privirile intelegatoare ale Ministerului Justitiei.
***
UPDATE 22.03.2008
Cele două mari organizaţii sindicale din sistemul penitenciar contestă la unison modalitatea în care sunt promovate actele normative de către conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi se pregătesc de acţiune. Ministerul Justiţiei se bucură de week-end.