De ce nu se reformează Administraţia Penitenciarelor? (VI)

Al şaselea indiciu: relaţia distorsionată între angajatul penitenciarului şi persoana privată de libertate

Note preliminare:

1. am vrut sa scriu această postare formuland al şaselea indiciu sub semnul relaţiei conflictuale dintre deţinuţi şi angajaţi. Documentarea ulterioară, din punctul de vedere al cifrelor, mi-a infirmat prejudecata;

2. în acelaşi timp, experienţa personală, discuţiile cu colegii, revolta deţinuţilor de la sfarşitul lui 2006, neîncrederea angajaţilor în rolul social al sistemului ne indică o fractură esenţială între percepţia rolului nostru în sistem şi locul pe care îl ocupă, sau mai degrabă ar trebui să-l ocupe, deţinuţii în relaţia cu noi;

3. formal, majoritatea dintre noi afirmă că ne ocupăm de reintegrarea deţinuţilor, deşi aproape toţi nu credem o iotă din ce ni se pare a fi o gargară cu miros de political correctness, considerand că drepturile deţinuţilor sunt un moft şi o bătaie de cap în plus;

4. deşi normele europene sunt clare, indicand că deţinutul este ţintă socială a muncii noastre, practica europeană este neunitară. Mai mult, ne uităm cu invidie la documentarele de pe National Geographic sau Discovery Channel cu privire la penitenciarele federale americane: vedem proceduri clare de siguranţă şi intervenţie, toleranţă zero faţă de comportamentul deviant sau periculos al deţinutului şi un întreg efort de PR concentrat spre crearea unei imagini eroice a angajatului în raport cu demonizarea deţinutului;

5. mărturisesc sincer că mi-e greu, în condiţiile acestea, să definesc relaţia dintre deţinuţi şi angajaţii penitenciarelor şi, cu atat mai mult, să indic soluţii de rezolvare a unei situaţii care îşi are cauze în toate straturile de acţiune ale sistemului: deprofesionalizarea psihologilor şi educatorilor, arhitectură improprie şi neunitară a penitenciarelor, slab management, dezinteres individual, subfinanţare, mentalitate învechită şi militaristă, comportament neadecvat al deţinuţilor, carenţe ale procedurilor de securitate etc. Am să încerc să schiţez, totuşi, relaţia despre care vorbesc:

Fapte:

1. doar jumătate dintre angajaţii administraţiei centrale consideră că în unităţile subordonate relaţia cadru-deţinut se desfăşoară corect în mare şi foarte mare măsură. 23,6% apreciază că relaţia cadru-deţinut se desfăşoară corect în mică şi foarte mică măsură;

2. fiind rugaţi să menţioneze care sunt, în opinia lor, cele mai frecvente cauze ale conflictelor între cadre şi persoanele private de libertate, respondenţii au indicat în procent de 8,4% lipsa de profesionalism a angajaţilor, în procent de 7,8% comunicarea şi relaţionarea defectuoasă între cadre şi persoanele private de libertate, 7,7% condiţiile precare de detenţie, 11,2% stresul şi tensiunea din penitenciare, şi 6,3% condiţiile de muncă şi personalul insuficient;

3. există, însă, şi o tendinţă destul de importantă de a plasa cauzele conflictelor în atitudinea şi comportamentul persoanelor private de libertate (14,2%) şi în prevederile legale care acordă drepturi exagerate persoanelor private de libertate (12,7%);

4. 35,3% dintre respondenţi afirmă explicit că legislaţia prevede drepturi exagerate pentru persoanele private de libertate;

5. în ceea ce priveşte aprecierea şanselor de reintegrare în societate a persoanelor private de libertate, funcţionarii administraţiei centrale a penitenciarelor consideră, în proporţie de aproape 90%, că şanse de reinserţie socială există doar în mică sau foarte mică măsură. Doar puţin peste 10% dintre angajaţi atribuie în mare măsură şanse de reintegrare persoanelor private de libertate;

6. cele mai mari nemulţumiri ale angajaţilor din penitenciare privesc gradul de respectare a regulamentelor de către persoanele private de libertate, 52% dintre respondenţi fiind în mică sau foarte mică măsură mulţumiţi de modul în care aceste persoane respectă regulile din unităţile penitenciar;

7. un procent de 52% este în mică sau foarte mică măsură mulţumit de comportamentul general al persoanelor private de libertate, în timp ce modul de adresare al acestora pare a fi un aspect mai apreciat de către cadrele din unităţi (52% dintre respondenţi sunt mulţumiţi);

8. 40,7% dintre angajaţii penitenciarelor consideră că divergenţele/conflictele cadre-persoane private de libertate sunt dese (33%) sau foarte dese (7,6%), deşi 89% dintre angajaţi afirmă că nu au intrat personal în conflict cu deţinuţii;

9. rugaţi să menţioneze care sunt, în opinia lor, cele mai frecvente cauze care generează astfel de conflicte, cei mai mulţi dintre cei angajaţi (41,6%, din care 31,9% au menţionat ca primă cauză, iar 9,7% ca a doua cauză) consideră că vina principală pentru divergenţele create o poartă persoanele private de libertate (prin atitudine, comportament, nerespectarea regulilor, etc.). Aproximativ 14,4% din eşantion consideră că vina pentru conflictele cadru-deţinut aparţine chiar angajaţilor (9,7% o menţionează ca primă cauză, iar 4,7% ca şi cauză secundară), în timp ce 3,5% consideră că vina aparţine ambelor părţi). Aproape 12% dintre cei chestionaţi au menţionat o cauză obiectivă (supraaglomerarea, stresul, condiţiile fizice de detenţie, consecinţele fireşti ale privării de libertate), peste 13% din eşantion dă vina fie pe legislaţie, fie pe disproporţia drepturi/obligaţii, în timp ce 5% afirmă că lipsa de comunicare este de vină pentru apariţia acestor conflicte.

10. marea majoritate a persoanelor private de libertate se declară mulţumită de comportamentul cadrelor (87,5% se declară mulţumiţi în mare sau în foarte mare măsură). Aceleaşi procente mari se păstrează şi în cazul aprecierii gradului de implicare în soluţionarea problemelor (81,8% în mare sau în foarte mare măsură) şi a modului de adresare (89,3%).

11. rugate să indice persoana la care apelează cel mai des pentru soluţionarea problemelor, 40,6% dintre persoanele private de libertate au declarat că agentul supraveghetor este cel care, de regulă, le rezolvă problemele. 32,7% apelează, în general, la comandanţii de secţie pentru rezolvarea problemelor şi doar 16,2% afirmă că solicită ajutorul angajaţilor serviciului de intervenţie psihosocială. Este, deci, de remarcat, slaba poziţionare a acestui serviciu, responsabil cu programe şi activităţi de reinserţie socială, în ceea ce priveşte gradul de mulţumire faţă de activitatea personalului de asistenţă psiho-socială.

12. majoritatea persoanelor private de libertate (38,4%) consideră că principala cauză a conflictelor cu angajaţii penitenciarului este chiar comportamentul neadecvat al deţinuţilor (!), în timp ce doar 8,3% dintre aceştia dau vina pentru aceste conflicte pe cadrele din unitate. Aproape 29% dintre respondenţi au identificat cauze obiective ale conflictelor, fie ele de natură instituţională (drepturi insuficiente - 21,9%), fie de natură economică (sărăcia persoanelor private de libertate - 6,8%).

13. 93,9% dintre respondenţi au declarat că nu au fost vreodată victima vreunui abuz. Totuşi, un procent de 6% din totalul celor chestionaţi au semnalat aspecte cu privire la posibile abuzuri din partea personalului, care ţin de folosirea excesivă sau disproporţionată a forţei, modul de aplicare a procedurii disciplinare, modul jignitor de adresare, încălcarea drepturilor, modul de rezolvare a problemelor sau mutarea nejustificată a persoanei private de libertate dintr-o secţie în alta.

Concluzii generale provizorii:

1. Justificarea unor probleme de funcţionare a sistemului penitenciar prin numărul prea mare de drepturi de care ar beneficia persoanele private de libertate este unul din miturile organizaţionale ale sistemului penitenciar, ceea ce indică încă o puternică influenţă a filosofiei strict custodiale a sistemului;

2. Deşi se poate spune că relaţia cadru - deţinut este domeniul care a cunoscut cele mai semnificative îmbunătăţiri după 1989, fie la nivel legislativ, fie din punctul de vedere al practicii interne, o serie de probleme persistă. Deşi violenţa fizică din partea personalului asupra deţinuţilor s-a redus la incidente izolate, violenţa între deţinuţi se păstrează ca o problemă. Deşi s-au modernizat spaţii de deţinere şi o parte dintre acestea corespund standardelor cea mai mare parte sunt în continuare un abuz asupra drepturilor fundamentale ale individului prin spaţiul restrâns destinat detenţiei şi accesul la utilităţi minimale;

3. Deşi legislaţia prevede foarte clar modul în care se execută pedeapsa privativă de libertate şi cadrul de exercitare a drepturilor şi obligaţiilor deţinuţilor, din raţiuni de natură financiară, dar şi datorită slabei calităţi a managementului, acestea nu pot fi respectate în totalitate în general din culpa administraţiei locului de deţinere;

4. Condiţiile de detenţie presupun hrană, cazare, asistenţă medicală, transport corespunzătoare, iar acest fapt are un impact major în viaţa în detenţie şi este principala sursă de conflicte care pot deveni foarte uşor violente după cum realitatea demonstrează. Una din problemele indicate în timpul protestelor care au cuprins sistemul în decembrie 2006 a fost legată fără dubii de condiţiile proaste de detenţie;

5. Arhitectura clădirilor nu permite asigurarea unei cazări corespunzătoare, supraaglomerarea fiind o problemă cronică, deşi populaţia penitenciare scade constant, iar mijloacele de transport nu asigură deseori condiţii minimale de igienă şi confort;

6. Regimul de detenţie este perceput ca fiind exagerat de blând de către public şi personal şi exagerat de restrictiv de către persoanele private de libertate;

7. Procent extrem de mare al angajaţilor care consideră că divergenţele şi conflictele între personal şi persoanele private de libertate sunt un fenomen foarte răspândit în sistemul penitenciar.

***

Referinţe De ce nu se reformează Administraţia Penitenciarelor:

Indiciu 5: Murim de frică, cerem curaj şi aşteptăm soluţii de la alţii

Indiciu 4: Siguranţa deţinerii - penitenciarele rămân un loc unde violenţa este o realitate zilnică

Indiciu 3: Serviciul penitenciar gestionează prost resursele financiare disponibile

Indiciu 2: Sistemul penitenciar a eşuat în misiunea de reintegrare socială a deţinuţilor

Indiciu 1: Managementul defectuos al resurselor umane

***

P.S. Tocmai pentru că mă simt neconfortabil cu acest subiect căruia nu-i simt nici limitele, nici amploarea, şi cu atat mai puţin văd soluţiile, aştept de la dumneavoastră păreri sau experienţe în relaţia dumneavoastră cu deţinutul, pe care să le împărtăşiţi cu noi sau cu cititorii

***

UPDATE - Clarificări

In urma intrebarilor puse de un cititor, la sectiunea comentarii, aduc urmatoarele clarificări:

Intrebări:

As avea urmatoarele intrebari pentru administratorii blogului:

1. cum va explicati dorinta atat de multor persoane de a lucra in sistem? (in conditiile in care sistemul este prezentat intr-o ipostaza draconica)

2. de ce incercarea echipei care a efectuat studiile nu s-a materializat in propuneri concrete de actiune sau, pentru a fi mai drastic, in actiuni?

3. din cate am priceput eu, rezultatele prezentate sunt rodul unui sondaj de opinie, adica prezinta parerea, sa zicem reprezentativa, asupra lucrurilor din realitatea cotidiana a sistemului penitenciar. Exista cumva si o altfel de analiza a sistemului?

4. Managementul unei organizatii este in mare parte raspunzator de cum se petrec lucrurile in organizatie. Insa, daca vorbim despre cultura organizationala, aducand vorba despre prejudecati, cutume sau chiar valori nu cumva gresim daca ne raportam doar la o anumita perioada sau echipa de management?

5. Referitor la conflictele intre ppl - sa inteleg ca numai la noi se intampla? Sau concluziile uita sa mentioneze ca frecventa conflictelor creste direct proportional cu frecventa contactelor sociale?

Nu pot spune decat ca apreciez "acuratetea" raspunsurilor, indicarea procentelor cu zecimale, insa imi scapa, poate nu am pregatirea necesara, cauzele şi mai ales relevanta din punct de vedere institutional a raspunsurilor. Simt ca parca ar mai trebui spus ceva....

Răspunsurile famigliei Musat:

Buna seara. Pot sa spun ca unele din intrebari sunt grele si, asa cum am spus in postare, solutiile imi scapa in privinta acestei probleme. Altfel spus, imi scapa cauzele, pentru ca daca le-am cunoaste solutia ar fi relativ usor de formulat. Dar am sa incerc sa va raspund conform cunostintelor sau parerilor personale:

1. la prima intrebare cred ca raspunsul e relativ simplu si dat chiar de angajati in studiile despre care tot vorbim. Nu imi amintesc exact ordinea in importanta motivelor pentru care oamenii continua sa lucreze in sistem sau ar recomanda copiilor sa vina in sistem, insa cele mai importante motive enuntate sunt: stabilitatea locului de munca si salarizarea relativ buna (cel putin prin comparatie cu alte categorii de bugetari). In ceea ce priveste persoanele din afara sistemului, banuiesc, sunt manate de aceleasi motive. Ca un comentariu aditional la intrebarea dumneavoastra: stabilitatea si salarizarea au avut, si au inca, un efect pervers. Anume coruptia in sistemul de angajare - incepand cu magistratii si pana la oricare dintre noi. Sa nu uitam un lucru: aproape jumatate din angajati sunt in relatii de rudenie. E absurd sa sustinem ca traditia familiala conjugata cu profesionalismul au adus atatea rude in sistem. Nu vreau sa ma gandesc si la "prietenii" adusi in sistem. Aici cred ca solutia sta in schimbarea procedurilor de concurs (obligatoriu cu comisii externe), schimbarea procedurilor de premiere si introducerea concursului pentru orice post (eliminarea folosirii abuzive a procedurilor de transfer si detasare).

2. studiile au fost finalizate in ianuarie 2007. La vremea respectiva chiar fostul ministru, Macovei, a fost nemultumit de modul in care au fost tratate studiile. Totusi, se propunea rezolvarea unor aspecte semnalate de studii in Strategia de dezvoltare a sistemului penitenciar, recent decedata prin vointa conducerii actuale a ANP.

3. Nu, din cate stiu nu exista altfel de analize ale sistemului. Studiile respective sunt de perceptie, iar ele trebuiau dublate de cercetari aplicate in special pe eficienta managementului si a interventiei psihosociale. Se intentiona crearea in 2007 a unui compartiment de studii si cercetari in cadrul Serviciului Cabinet. Ideea a murit si ea, desi era deja programata o serie concreta de studii, (de amploare diferita) pana la sfarsitul lui 2009. Nu mai tin minte exact numarul acestora.

4. Da, si eu consider ca ar fi o greseala sa ne raportam la conducerea actuala daca vorbim de cutume si traditii nocive in sistem. In mod cert, nu actualii sefi sunt vinovati de aceasta situatie. Pot fi insa judecati prin prisma intentiilor si masurilor propuse in vederea modificarii cutumelor si valorilor. E adevarat, chiar daca ar fi propuse si implementate astfel de masuri, oricum ar avea efecte peste ani de zile. O astfel de schimbare e cea mai dureroasa si lenta, pentru ca intreg sistemul se opune din inertie.

5. Nu stiu sa va raspund. Este genul de intrebare la care ma gandesc si eu. Nu am instrumentele necesare unei astfel de analize, pe care mai degraba un sociolog si un antropolog ar fi in masura sa o faca.

Da, cand am gandit astazi postarea am simtit acelasi lucru. De aceea am spus ca ma depasesc limitele si amploarea problemei.