Sa ne uram ca fratii!

Scrutinul popular, organizat de ANP-eu, se pare ca i-a sufocat de indignare pe multi lucratori de penitenciare. Sunt intru totul de acord, ideea desemnarii lucratorului anului, este una proasta, care vine din putul gandirii unei minti odihnite, dupa cum bine remarca un intelept lucrator. De altfel imi si imaginez scena, "blondul" sau "blonda", plictisindu-se ingrozitor, scarpinandu-se alene prin cosite, incercand fara succes sa-si anime zilele searbede si dintr-o data, cade ca un bolovan in mintea asta putina, formidabila idee de a initia concursul de cea mai frumoasa fata din sistemul penitenciar!

Cel putin de cativa ani buni, lucratorii de penitenciare se plang ca de ziua lor, de Ziua Penitenciarelor adica, in mijlocul evenimentelor sunt intotdeauna detinutii, in loc sa fie lucratorii. Trecem peste faptul ca de ziua bucatarilor se face concurs de cea mai buna tocanita, de ziua pescarilor se organizeaza concursuri de prins cel mai mare peste sau de ziua copiilor se organizeaza concurs de trotinete si desene pe asfalt, adica defileaza fiecare in legea lui, mandrindu-se cu ceea ce stie el sa faca mai bine. Ce e drept, lucratorii de penitenciare nu sunt prea falosi cu domeniul lor de activitate iar de ziua medicilor (exista?) nu se alege cea mai buna operatie si de ziua armatei, nu se organizeaza cel mai tare razboi, asa ca lucrurile trebuiesc nuantate si adaptate in functie de placerea meseriasilor.

Bunnn, am stabilit ca nu se poate defila la parada cu detinutii si nu se poate organiza evadarea anului, ca urmare lucratorii trebuie cinstiti in altfel. Am stabilit de asemenea, ca organizarea unui scrutin popular, in care sa se aleaga ofiterii sau agentii de penitenciare, care in ochii colegilor, sunt niste buni profesionisti, este o idee proasta pentru ca nu exista criterii explicite de selectie si in plus, categoriile imaginate de ANP-eu sunt discriminatorii, de vreme ce nu se regasesc aici cei de la logistica, cei de la medical, cei de la juridic, informaticienii si tot asa, chiar daca la categoria cel mai bun ofiter, sau cel mai bun agent, poate sa concureze orice sector de activitate.

Ba exista criterii de selectie a celor mai buni, ne atentioneaza indignat, un cititor si presupunerea mea este ca se refera la criteriile de selectie in virtutea carora se acorda anual, calificative de evaluare sau sporul de 50%. Asadar conducerea fiecarei unitati in parte, trebuie sa desemneze, ca urmare a unei atente analize, care este mandria penitenciarului. N-avem incredere in sefii nostri, afirma cel mai adesea cititorii, recompensele se dau la "pupincuristi" si calificativele de foarte bine se dau la kilogram. "Onestitatea, corectitudinea, seriozitatea, altruismul, profesionalismul sunt calităţi pentru care îi respectăm pe cei mai buni" (sic!), ne scrie alt cititor nemultumit, dar cine sa stabileasca care sunt posesorii acestor calitati, daca ele nu pot fi masurate cu sublerul, dimineata, la poarta penitenciarului? Sefii? Colegii? Dumnezeu?

Una peste alta e clar ca ideea e proasta, din urmatoarele motive: se urmareste invrajbirea ofiterilor cu ofiterii, a agentilor cu agentii, a ofiterilor cu agentii; s-au stabilit prea putine categorii; s-au stabilit prea multe categorii; nu exista criterii de selectie si noi nu avem incredere in sefii nostri dar nu avem incredere nici in colegii nostri si unii dintre noi nu avem incredere nici macar in noi insine; se urmareste distragerea atentiei de la pericolul taierii sporurilor; este o actiune comunista, chiar daca lucratorii si politistii din alte tari fac asta de ani de zile; trebuia ales lucratorul care a descoperit cele mai multe obiecte interzise, chiar daca asta exclude celelalte categorii si cel putin oficial, obiectivul principal al penitenciarului este acela de reeducare a detinutului; trebuia desemnat cel mai curajos lucrator, chiar daca nimeni nu stie cum s-ar putea masura, la fix, curajul unui angajat; nu-i cunoastem pe lucratorii din alte zone de activitate, chiar daca in orice unitate poti sa afli si ce a mancat la cina x sau y si este imposibil sa nu fi interactionat in toata activitatea ta, cu reprezentanti ai altor sectoare; consumam hartie si noi n-avem bani sa ne platim ratele etc,etc, etc... Toate celelalte argumente impotriva desemnarii alesului, intra la categoria "Huoooo", categorie bine reprezentata in sistemul penitenciar romanesc!

Dupa o matura si intensa gandire, cred ca am gasit solutia miraculoasa, solutia aia, care sa-i multumeasca pe toti lucratorii de penitenciare este sa somam ANP-ul sa ne dea la toti, de Ziua Penitenciarelor, o prima grasa. Si daca ANP-ul pretinde ca n-are bani, nu ne intereseaza, sa ia din mancarea "hotilor", ca si asa astia fac umbra pamantului degeaba ( dar sa nu-i lase sa moara de tot pentru ca in fond, fara ei am ramane fara serviciu!). Dar de ce sa dea la toti? Dar de ce agentii sa ia la fel cu ofiterii? Dar de ce aia din birouri, care isi macereaza dosurile pe scaune, sa ia la fel cu aia din paza, care duc greul sistemului? Si daca se nuanteaza premiul asta, cine stabileste criteriile de selectie? Noi? Directorii de unitati? ANP-ul? Guvernul? Americanii?

Greu nene, mai ales ca, indiferent din ce parte ai analiza lucrurile, in realitate NU EXISTA CEL MAI BUN LUCRATOR DIN SISTEMUL PENITENCIAR, oricate criterii de selectie am imagina! Ar trebui sa existe onestitate si bun simt, spirit civic si simt democratic, in virtutea carora ar trebui sa nu fie prea greu sa-i putem aprecia de voie, pe oamenii de langa noi, oamenii pe care ii cunoastem, pe care ii admiram in sinea noastra, pe care ii pretuim, al caror exemplu ne dorim in taina, sa-l urmam.

Asa ca sunt de acord, este cat se poate de scandalos daca sub umbrela anonimatului, intr-un sistem excesiv de centralizat, grevat de nedreptate si nepotism, ni se ofera pentru prima data in viata noastra de lucratori, ocazia de a-l alege, in deplina libertate, pe cel mai bun decat noi! Un hoooo vanjos, sustinut de miile de piepturi indignate, un mitig de protest si de solidaritate, impotriva celui sau celor, care si-au imaginat ca pot sa ne manipuleze, ca pot sa ne oblige sa vorbim si altfel decat de rau, despre colegii nostri!

Ar mai fi fost doua variante, una, sa se voteze fiecare pe sine si alta, sa-i rugam frumos pe detinuti sa voteze in locul nostru!
Am putea afla cu ocazia asta, care lucrator este mai "meserias", care este mai "destoinic" si am putea inmana premiul de coruptul anului!

Cert este ca lucratorii alesi prin vot popular anul acesta, vor fi urmati la anul de alti alesi si tot asa. Si daca inlocuitorii nostri, de maine, vor afla din intamplare, peste 10 ani sau peste 20 de ani, cata indignare si opozitie a starnit propunerea de ati vota colegul de breasla, de ati cinsti in fond meseria, vor fi cu siguranta indreptatiti sa intrebe : dar de ce nu voiau? Ii durea? Nu! Costa? Infim! Si-atunci?!

Ps. Din surse demne de incredere, putem confirma ca o mare organizatie subversiva, a initiat acest perfid scrutin popular, cu scopul (ne)declarat de a destabiliza intregul sistem de aparare al tarii!

Cina cea de criză

Ieri seara la sediul ANP a avut loc întâlnirea conducerii ANP cu directorii penitenciarelor din subordine.  A participat şi Radu Ragea.

Convocarea a dat nastere la tot felul de întrebări şi speculaţii. In realitate, n-a fost mare lucru. Un lung discurs intr-o sala de la etajul 7 din ANP despre criza, nevoia de solidaritate şi eforturile MJLC în ceea ce priveşte ANP.

Radu Ragea a vorbit mai bine de o oră, cu privirea-n pix şi agendă, dl. Băla şi dl. Cel Mare vreo 5 minute, tot ceea ce ar fi putut vreodată a se spune despre activitatea ANP fiind deja spus de antevorbitor.

Reacţia din partea directorilor a fost slabă. Nu au prea reuşit să-şi spună păsul. Anterior întâlnirii dl. Ragea a avut o discuţie între 8 ochi cu şefii ANP, tonul era destul de înflăcărat spun răuvoitorii. Subiectul discuţiei rămâne necunoscut.

In concluzie, directorii au fost chemaţi la ANP imediat după ce a fost anunţată suspendarea convocărilor din cauza constrângerilor bugetare, ca să audă discursul despre criză. Masa şi dansul a durat pana spre dimineata, ţinuta relaxată managerial.

Anepistilor!

Vorbeam in seara asta cu un bun prieten, despre sistemul penitenciar, despre tot ceea ce am trait, in tot acest rastimp. Ma intreba daca as mai lua-o de la capat si raspunsul m-a luat cumva si pe mine prin surprindere. Pentru ca, pipaindu-mi la repezeala, ca pe o rana veche, toate amintirile mele de penitenciar, am spus un nu clar si raspicat.

Paradoxul vine din faptul ca batalia nu se da cu balaurul cu sapte capete, care scoate fum pe nari si obisnuieste sa serveasca la micul dejun trupuri fragede de copilasi, chestie obligatorie si de supravietuire, de vreme ce intr-o asemenea vecinatate, este practic de netrait. Batalia se da cu Botosul de Penitenciar, cu Hahalera de Puscarie, cu Micimanul de Perimetru, cu Infundatul de Birou, cu Inchipuita de Gratii si tot asa.

Atlasul asta de mitocanie penitenciara, cu mult mai bine reprezentat decat ma ajuta pe mine imaginatia la ora asta tarzie, are atat de multe specii si subspecii, incat, calculand si adunand, constati ca "balaurul" are in realitate atat de multe capete incat, bucuria de a fi reusit sa retezi, cu greutate multa, unul sau doua, nu-ti face in niciun fel, viata mai usoara.

De ceva vreme, toata lumea se razboieste cu toata lumea, nemultumirile, frustrarile, ura statuta, izbucnesc ca dintr-o conducta ruginita, una la care se tot carpeste de cel putin 20 de ani si peste care apasa periculos presiunea sporurilor, a compensatelor, a primei de vacanta, a salariului unic.

Colectate asa din toate colturile tarii, nemultumirile se varsa inevitabil la "Imparatie", loc populat cu specimene infatuate si limitate, care n-au fost niciodata nevoite sa se manjeasca cu slinul penitenciarelor si care, din aceasta pricina, nici nu pot intelege nevoile, sacrificiile si stradaniile lucratorului de rand.

Amuzant este faptul ca "anepistul" nu este un fel de nobil de Bucuresti cu titlu mostenit din tata in fiu sau din mama in fiica, el este, in cea mai mare masura un fost lucrator de Gherla, de Focsani, de Craiova, de Timisoara, de Ploiesti, de Jilava, de Rahova, de Colibasi, de Poarta Alba si asa mai departe, care poposeste mai mult sau mai putin intamplator la capitala si care vine intotdeauna cu ani grei de "puscarie" in geamantan si cu lectia bine invatata a tuturor nevoilor, neajunsurilor si mai ales asteptarilor din penitenciar.

Asadar sistemul penitenciar este plin de fosti, actuali si viitori anepisti, de unde si concluzia ca cea mai mare primejdie vine chiar din launtrul sistemul penitenciar iar balaurul suntem in realitate noi insine, un balaur cu prea multe capete, rasucite si balabanite unele peste altele, care din prostie si rautate, ajung sa se manance unul pe altul intr-o lupta nesfarsita si fara de niciun folos!

Prime de vacanta – din iulie

Site-ul FSANP anunta ca MJLC va dispune ca ANP sa revina asupra deciziei de suspendare urmand ca incepand cu 10 iulie 2009 primele de vacanta sa fie platite conform legii. Mai multe detalii si cate ceva despre bugetul ANP si salarizare gasiti aici.

Sex - hate!

Fără îndoială, intervenţia Cristinei Păduraru pe blog e subiectivă şi reactivă. Cunosc această stare, nu neapărat în urma vreunui concurs pe funcţie de director, ci din fel de fel de alte împrejurări care au legătură, evident, cu puterea, cu orgoliile, cu situaţiile tensionate interpretate diferit. Chiar subiectiv fiind, punctul de vedere exprimat conţine multe adevăruri.

Cristina îşi încheie scrisoarea cu „sunt conştientă de consecinţele postării acestui text şi de comentariile răutăcioase pe care le voi primi”. E clar că, din postura de călău, orice făt-frumos cu clasă ar trebui să îşi arate generozitatea, nu neapărat din compasiune faţă de victima aflată cu gâtul sub ghilotină, ci pentru a impresiona victimele potenţiale din publicul ce urmăreşte deznodământul actului de cruzime. Aşa că stai liniştită, Cristina. Scrisoarea ta va fi tratată cu un zâmbet cinic şi va fi catalogată drept o „agitaţie trecătoare”. „Aşa-s femeile! De aceea le iubim! Sunt frumoase când se enervează. De fapt, e o minunată profesionistă pe domeniul ei şi chiar îşi face treaba”.

Dincolo de drama legată de neşansa de „a iubi Jilava” din fotoliul de director, Cristina propune un joc interesant în spaţiul penitenciar, demn de un studiu de tot interesul.

Cristina are dreptate, mediul penitenciar e discriminatoriu faţă de femei (pentru această afirmaţie mulţi colegi îmi vor pune la îndoială loialitatea faţă de spiritul de gaşcă masculin). E un mediu în care trăsăturile de personalitate considerate a fi specifice bărbaţilor (pentru că aşa sunt definite de societate) – fermitatea, vigilenţa, discreţia, curajul sunt supraponderate şi contestate ca putând fi atitudini adoptate de femei. În altă ordine de idei, e un mediu care, accentuând aceste trăsături, caricaturizează orice derapaj de la standardele acceptate. Astfel, o sensibilitate din partea unui bărbat va fi considerat un gest mai indezirabil decât fermitatea exagerată a unei femei.

Întrebare cheie: Pentru cine vrem să fim pe plac? Cine ne defineşte? În faţa cui ne lăsăm definiţi? Ne modelează oare un mediu normal pentru viaţa „de dincolo de poartă”, sau ne lăsăm modelaţi de un mediu viciat, nemaireuşind să interacţionăm normal în viaţa personală (asta vis a vis de "experimentul falsei închisori").

Nu ştiu dacă solidaritatea faţă de o femeie te face mai bărbat sau nu, (chiar nu mai ştiu asta), dar pentru a argumenta cele spuse mai sus, voi da un exemplu personal. Cu foarte mulţi ani în urmă, soţia mea obişnuia să îmi spună că s-a îndrăgostit de mine pentru sensibilitatea mea (ce naşpa sună!). Şi ştiu că nu minţea. De mine, un student sărac lipit pământului, ea, care lucra deja în câmpul muncii. Astăzi, nu numai că îmi reproşează din ce în ce mai des că sunt rece, distant, expeditiv şi dur, dar aproape că m-aş simţi jignit dacă mi-ar spune altfel.

Aşa că rolurile pe care le jucăm şi imaginea pe care vrem s-o afişăm, de dragul de a fi respectaţi (o laie!) în penitenciar s-ar putea să ne coste tinereţea, armonia sau chiar sufletul.

Câte ceva despre socializarea anticipativă în mediul penitenciar, Cristina. A propos de bărbăţia noastră, când suntem doar între noi, bărbaţii, la o bârfă mică, ne îndrumăm unii pe ceilalţi „să punem biciu pe voi”, asta ca metodă de succes în planurile noastre manageriale de mâine. Cel care nu se conformează nu are nicio şansă de reuşită. Dacă îndrăznim să apărăm vreo colegă care a intrat în rahatul din Jilava sau de aiurea, cu siguranţă „ne are la mână cu ceva” sau e musai „amanta noastră” şi marea frustrare a celui care o vrea răstignită nu e că a scăpat ieftin, ci faptul că fetişul pedepsei nu a fost transformat în realitate chiar de către el. De fapt, prejudecăţile noastre nu sunt altceva decât moduri de acţiune proprii proiectate asupra celuilalt (şi ştii cel puţin la fel de bine ca mine asta).

Eu nu mai iubesc „Jilava” mea, aşa ca tine. Îmi iubesc meseria, pe care nu am reuşit să o mai practic aşa cum mi-am dorit, în primul rând datorită atribuţiilor de serviciu care presupun zilnic "eficientizare, şedinţe, comisii, îndrumare şi control". Te admir sincer pentru că tu nu ai dubii în această privinţă. A trecut vremea când am vrut să schimb lumea, şi cred că înainte ca lumea să schimbe ce avem bun în noi, ar trebui să ne gândim de două ori cum şi unde distribuim energia de care dispunem.

Sunt convins că atunci când ai spus că „iubeşti Jilava”, nu ai spus-o nici din sentimentalism ieftin şi nici din dorinţa de a impresiona, ci pentru că efectiv simţi asta.

Sunt convins că poţi să conduci Jilava (sarcină de care eu nu aş fi în stare niciodată) la fel de bine ca orice bărbat.

Desigur, tu ţi-ai fi dorit ca asemenea încurajări să vină din partea unuia pe care îl percepi mai puternic decât tine, care nu are îndoieli, care ar fi un contracandidat serios la şefia Jilavei, care e dominant, care iubeşte "Jilava" cel puţin la fel de mult ca şi tine sau care e membru în comisia de examinare.

Ca şi coleg, regret că acest concurs ţi-a lăsat un gust amar, mă întreb totuşi – cât de important e pentru un medic, un asistent social sau un psiholog să internalizeze cerinţele unui mediu conflictual sau chiar să îşi dorească să îl conducă? Sau cum spunea cineva - oare e semn de sănătate să dovedim potenţial de adaptare la un mediu bolnav?

În ceea ce priveşte asociaţia pe care doreşti să o înfiinţezi, nu consuma energie inutilă. Există Asociaţia pentru Promovarea Femeilor din România, al cărei colaborator e însuşi directorul general al ANP.

Sper să percepi sinceritatea mea ca semn de apreciere şi prietenie.

Bugetul ANP

Pe site-ul FSANP găsiţi o scurta informare referitoare la intilnirea de lucru din data de 26.05.2009 pe tema bugetului ANP.

(…) situatia ANP cu referire la deficitul pe capitolul cheltuieli cu salarii (aprox. 45 mil RON ), deficitul pe capitolul cheltuieli cu bunuri si servicii (aprox 70 mil. RON). În total deficitul se cifreaza la suma de 112 mil. RON (inclusiv ceva cheltuieli de capital).

Dl. ministru s-a aratat oarecum surprins de sumele necesare a fi asigurate in regim de urgenta. Dl Ragea a contestat sumele prezentate avansand ca unic deficit suma de aprox 28 mil. RON. (dupa ce acum 2 saptamani sustinea ca nu avem nici o problema). A fost o abordare neserioasa si menita a bloca discutia.

Ulterior am descoperit ca din calcul fusesera excluse drepturile suspendate si amanate precum si orice cheltuieli cu bunuri si servicii. Dl. Ragea se arata reticient in ceea ce priveste punerea la dispozitie a documentelor referitoare la executia bugetara a MJLC, desi informatia este publica.

Dl. Ragea este nemultumit de criticile care i se aduc in ceea ce priveste deficientele in managementul resurselor justitiei. Considera ca sunt nejustificate si ca ANP poate supravietui fara probleme subfinantat “criza” fiind principalul viovat.

La finalul discutiei dupa ce a realizat ca se afla in eroare in ceea ce priveste calculul necesarului de finantare pentru ANP (cele 112 milioane RON) a avansat ideea surprinzatoare ca ar fi indus in eroare de catre personalul din subordine.

In cadrul discutiei am propus ca:

1. sumele de bani care sunt prevazute in bugetul MJLC si nu pot fi cheltuite pana la sfarsitul anului sa fie virate ANP. Conform sintezei executiei bugetare in discutie sunt aprox 125 mil RON din care MJLC va putea cheltui conform datelor curente doar max. 45 de mil. Restul poate fi redirectionat catre ANP. Dl. Predoiu s-a aratat deschis discutiei tehnice pe aceasta solutie urmand ca maine sa avem o imagine clara asupra disponibilului;

2. diferenta pana la necesar sa fie asigurata de la bugetul de stat (deja discutam despre o suma mult mai mica daca o parte poate fi redirectionata de la MJLC). Ministrul justitiei a acceptat si aceasta solutie, conditiona insa de actiunea comuna pe aceasta directie. Evident ca daca ministerul va avea intiative serioase in echilibrarea bugetului le vom sustine fara rezerve. Ramane de vazut daca acestea se vor finaliza.

3. MJLC sa puna la dispozitie organizatiilor sindicale informatii privind gestionarea bugetului MJLC si alocatiilor catre ANP. Dl. Ragea s-a opus fatis acestei propuneri considerand ca e o ingerinta in actul managerial intern. In nici un caz nu va furniza din proprie initiativa astfel de informatii. Atitudinea de refuz pune inca o data sub semnul intrebarii intentia declarata de a participa la un dialog social constructiv.

Continuarea aici.

Scrisoare deschisă către colegii mei din Jilava

Am primit în seara aceasta scrisoarea de mai jos, vă las pe voi să comentaţi:

Dragii mei colegi,

Astăzi am susţinut proba de interviu pentru funcţia de director la Penitenciarul Bucureşti – Jilava. Regret gestul şi nu ştiu exact ce am avut în cap atunci când am gândit că o FEMEIE de 37 de ani, cu o înălţime de numai 1,59 cm şi cu o greutate de 49 kg poate spera să ocupe o funcţie atât de importantă. Sunt doar un asistent social, fără mastere şi alte şcoli înalte, eventual făcute prin străinătate.

Sunt în Jilava din 1996, împuternicită director adjunct educaţie şi asistenţă psihosocială (un domeniu cu totul şi cu totul neinteresant), până în iarna anului trecut am lucrat pe secţia de deţinere, de atunci am biroul în sectorul administrativ. Am muncit cot la cot cu colegii mei bărbaţi (unii dintre ei, să-mi fie iertată sinceritatea, mult mai ruşinoşi decât mine, ca să mă exprim elegant), am respirat acelaşi miros greu, de picioare nespălate, flatulaţii şi chiar rahat întrucât subsolul sectorului de deţinere este inundat cu c….t. La propriu. Am văzut aceleaşi urme de sânge şi urină, am călcat în aceleaşi bălţi de ciorbă scăpată din ghiumuri pe jos ca şi colegii mei bărbaţi.

Am aplanat mii şi mii de conflicte (mai mici sau mai mari), chiar dacă nu am folosit pumnul, am rezolvat mii şi mii de probleme ridicate de condamnaţi sau personal, am luat mii şi mii de decizii, unele chiar din poziţia de director al penitenciarului. Aş putea spune fără să greşesc că sunt printre veteranii puşcăriei, de asta mă şi cunosc toţi recidiviştii.

Cu toate astea, azi nu am fost pe gustul dlui Ragea şi a dlui Băla care au afirmat că nu am abilităţi manageriale. Aşa e, nu am studii în management, nu am probabil nici faţă de manager, se pare că nu am nici pile de manager, aşa cum s-ar fi crezut. Însă abilităţi? Cum au ajuns la această concluzie din 3 întrebări şi cum se poate evalua un candidat la funcţia de director în numai 20 -30 de minute?

Consider că am fost notată incorect şi mă opresc deocamdată aici. Am riscat ajungând în faţa acestei comisii pentru un asemenea job şi am crezut, naiva de mine, că cei 13 ani de puşcărie grea, cunoştinţele pe care le-am acumulat, curajul şi voinţa, ca să mă opresc aici, vor şterge din ochii „greilor” imaginea de educatoare din faţa lor. Sigur că m-am înşelat, trebuia să ştiu că nu sunt potrivită pentru un asemenea post, trebuia să-mi fi dat seama că nu am abilităţi manageriale.

Nu, femeile sunt bune numai pe secţii, în cabinete medicale, în cluburi, în săli de clasă, nesupravegheate, dacă se poate cu 10-20 deţinuţi repetând o piesă de teatru penibilă sau făcând terapie cu criminalii. Femeile sunt bune să redacteze adresele dictate de bărbaţi, să fie purtători de cuvânt, contabili şef, agente la vizite, să împartă procedura la camere dar în absolut niciun caz nu sunt bune de manageri. Oricum nu la puşcării…

Cancelarul Germaniei, vice premierul Chinei, alpiniste, tanchiste, căpitani de vas, piloţi de avioane de vânătoare….asta da, se poate, director de penitenciar de bărbaţi în România (pe bune, nu pe pile!) nu, nu se poate. Doamnelor, dacă aţi avut vreun dubiu în ceea ce priveşte discriminarea femeilor în penitenciarele româneşti, mă simt datoare să vă lămuresc: SUNTEM DISCRIMINATE. Şi nu am să vorbesc despre lumea bărbaţilor, duritatea muncii noastre, bla bla bla ci despre laşitatea unora care sunt în funcţii de conducere şi care de teamă să nu apară la orizont vreo femeie mai inteligentă, mai pregătită, mai perspicace şi mai serioasă decât ei, o apasă cu călcâiul în piept. Parcă şi văd cum spun în sinea lor „Marş în p…a mătii de fufă!” Bine, unii o spun chiar pe faţă sau mai rău, mai fac şi avansuri de parcă ar fi Feţi – Frumoşi iar ei nu sunt decât nişte bătrâni impotenţi sau tineri unsuroşi.

Adevărul este că sunt dezamăgită şi ştiu că mulţi colegi şi colege au crezut că voi sparge gheaţa. Îmi pare rău că nu am reuşit însă am să vă spun acum ce am spus comisiei şi azi, la sfârşitul interviului, în afara probei: „IUBESC JILAVA, m-am simţit însufleţită şi încurajată de îndemnurile colegilor şi sper să daţi şansele mai mari aceluia dintre noi care este cel mai potrivit pentru acest penitenciar. Oamenii din Jilava au nevoie de un conducător bun!”

Sunt conştientă de consecinţele postării acestui text şi de comentariile răutăcioase pe care le voi primi. (Punem pariu că nu o să mai fiu director adjunct în curând?) Pe de altă parte, am să studiez posibilitatea înfiinţării unei organizaţii a femeilor din penitenciare.

112 PENITENCIAR

Ce-aţi face dacă v-ar trebui urgent, da urgent, 112 milioane de lei nou nouţi? Ce-aţi face dacă aţi şti că 67 din milioanele astea v-ar trebui să vă plătiţi facturile? Ce-aţi face dacă 45 v-ar trebui musai ca să vă plătiţi angajaţii? Restul pentru investiţii nici nu mai contează. V-ar apuca puţin tremuriciu’, nu-i aşa!? De unde naiba să scoţi 112 milioane!?

Dar, ca să facem situaţia mai interesantă, ce-aţi face dacă aţi fi ministrul justiţiei şi ar trebui să scoateţi urgent din pungă 112 milioane pentru plata daravelilor penitenciarelor din patria mumă. Ai găsit cu strădanie pentru magistraţi, ai găsit cu scandal pentru grefieri, şi acu te trezeşti cu ditamai gaura la penitenciare.

Aţi suna urgent la 112 GUVERN, si ati cere telefonistei sa va dea legatura la marele stăpân peste executivul naţiunii? I-aţi explica cum stă treaba, care e riscu’, de ce nu e bine să o dăm de gard cu închisorile? Aţi lăcrima abundent în speranţa că i-aţi înmuia inima aia mică şi neagră de ucigaş de bugetari?

Probabil că da, că doar de aia sunteţi ministrul cu M mare de tipar şi o ceată de supuşi în dotare. Datoria v-ar împinge să faceţi tot ce se poate şi să aduceţi bani acasă la familia a asta a justiţiei. Ba mai mult, dacă aţi vedea vreun slujbaş mai tălâmb şi cheltuitoriu l-aţi da cu capu’ de toţi pereţii ministerului, aşa ca să vază că nu te joci cu banu’ public.

Evident, e o situaţie pur ipotetică. Probabil că n-o să ajungeţi niciodată ministrul care trebuie să alerge după 112 milioane de lei nou nouţi. Sau, probabil că atunci când o să fiţi o să faceţi ce face orice om cu scaun la cap. Probabil că v-aţi pune pielea la bătaie şi aţi face rost de bani chiar dacă asta v-ar costa preţiosul scaun (de sub fund de data asta).

Închipuiţi-vă acum că sunteţi în pielea ministrului independent Predoiu, nu vă bagă nimeni în seamă, toţi aşteaptă un pretext să vă debarce. Ce aţi face? V-ar mai interesa de amărâţii ăia de la puşcării şi de m[runtele lor probleme?

Mai contează că te trag de mânecă sindicatele? Nu prea. Bagi repede capul la cutie şi aştepţi sfârşitul. Până atunci îl plimbi pe Ragea pe la întâlniri, mai emite omul o maxi-prostie, mai trece timpul. Dar dacă de data asta tocmai temnicerii -  proverbiali de-acum pentru abstinenţă, sobrietate, şi ascultare de porunci -  v-ar strica de-acum proverbiala stare de nepăsare?

Dar.. Trăim în România, ţara guvernelor iubitoare de popor. Avem un ministru al justiţiei competent. Penitenciarele nu sunt în colaps financiar. Drepturi salariale n-au fost suspendate, facturile sunt plătite la zi şi n-aţi oprit de mult investiţiile domnu’ economist – doctorand Ragea.

PS. Domu’ ministru domnişoara Anda Adam, aflată în pericol într-un videoclip, tot suna la 911. La noi în Europa, şi în România implicit, se formează 112 – exact câte milioane trebuia matale să scoţi urgent din puşculiţa aia darnică cu prietenii magistraţi şi grefieri ai temnicerilor.

Feriţi-vă de măgăruş!

Pe numele lui Unchiaşu Dumitru, judecător delegat la Penitenciarul Pelendava, măgăruşul face şi el ce poate să şifoneze imaginea  magistraţilor din minunata justiţie penitenciară. Măgăruşul Unchişu în calitatea-i de judecător delegat încasează cele 20.000 RON regulamentare în chip de salariu şi, în completare, fură tot ce prinde.

Mă aştept să ceară CSM să-i apere onoarea că doar l-am făcut furicios. Până atunci revocarea din funcţie a acestui adevărat şi unic justiţiar care-şi întregeşte veniturile cărând cu maşina de la locul de muncă temporar, ar fi o soluţie.

Doar un exemplu. În data de 19.05.2009, pe la 4PM, măgăruşul a fost depistat cu mai multe produse alimentare (zer, pâine, resturi de măncare) strânse cu abnegaţie şi trudă de către anumiţi pepelei de la deservire, atăt de la popota cadrelor cât şi de la masa colegilor de suferinţă. Efortul deţinuţilor folosiţi pe post de gunoieri personali este, spun gurile rele, răsplătit prin obţinerea de recompense cu permisiunea de a ieşi din penitenciar pentru aceştia.

Marea surprindere a acestui hom al legii portbagajului a fost faptul că cineva şi-a permis şi a avut tupeul să nu permită ieşirea lu’ dom jude’ cu maşina făcută barcă şi, mai mult, să-i mai inchidă şi poarta în nas.

În zadar a încercat să găsească „înţelegere” la conducerea unităţii la care a apelat telefonic pentru a-i forţa pe lucrătorii care efectuau controlul să închidă ochii, în zadar a incercat dl. judecător să le explice acestora că are o familie numeroasă, o vilă în construcţie, o remuneraţie mică, pe care orice om gospodar încearcă să o completeze prin creşterea de porci, caini şi alte animale de pe lăngă casa omului, în zadar a încercat omul legii să le explice lucrătorilor că sunt doar “simple resturi” care i se cuvin lui şi numai lui.

Oricum i-am spune dom’ jude’ e tot un fel de hoţ care încă n-a ajuns în instanţă. Dumnealui crede desigur altceva. Crede ca i se cuvine, crede ca poate să pretindă, că doar el e ditamai judecătorul. Hoţuuleeee! Nu mai furaaaa!

Concursuri de împrejurări sindicale

M-a intrigat reacţia colegului prisonworker la unul dintre comentariile, altfel politicoase şi pozitive, postate la articolul cu titlu interactiv de ieri.

Domnul Ioan Luca, un respectat sindicalist, indemna la actiuni ferme impotriva măsurilor de suspendare a unor drepturi salariale. Comentariul era off topic asta e clar.

M-a mirat în special faptul că prisonworker şi-a exprimat făţiş dezacordul faţă de posibilitatea folosirii oricăror bloguri şi oricăror canale de informare pentru a îndemna lumea la luptă.

După ce dl. Luca şi-a cerut politicos scuze pentru eventualul deranj au mai urmat două comentarii explicative. Poate că nu era cazul. Nici penifestul nu a fost considerat a fi potrivit pentru multe discuţii.

Am văzut zeci, poate sute, de comentarii nepotrivite, nepoliticoase sau abuzive. L-as fi trecut cu vederea fara probleme pe cel sindicalist chiar dacă era off topic. Există o problemă, a fost expusă politicos şi – foarte important – asumant. Cred că domnul Luca merită toate laudele pentru că ia atitudine şi încearcă să convingă şi pe alţii să o facă.

E adevărat însă că mica discuţie dezvăluie o problemă reală: sindicalismul în penitenciare este doar varianta de rezervă în opinia multora. Salariaţii se uită înspre sindicate doar când treaba merge prost şi doar dacă nu se poate altfel. Ca orice instrument care presupune participare destui aşteaptă iniţiativa cuiva, a a altcuiva.

***

Sunt oameni care înţeleg problemele, în stare să le întoarcă pe toate părţile până găsesc o explicaţie, şi sunt oameni care, pentru că ştiu că există, fac ceva să le rezolve. Nu cred că fiecare ar trebui să se exprime separat având totuşi acelaşi scop şi aceleaşi bune intenţii.

Sigur, în toate trebuie măsură dar, nu ştiu dacă modul în care ANP organizează selecţia personalului sau modul în care ANP ia decizii în legătură cu personalul sunt chiar atât de incompatibile ca obiect al analizei. Curba lui Haoss se poate aplica în ambele situaţii: concursuri şi drepturi salariale.

Asta ar fi una. În plus trebuie să admitem că nu există doar un adevăr şi că multe căi au rămas neumblate de teamă nu din exces de curaj.

Curba lui Haoss (titlu interactiv)

Din punct de vedere statistic, multe din fenomenele sociale sau economice, o parte din evoluţiile politice dintr-o comunitate,parcurg un “trend”, ca să folosesc un termen la modă, după aşa zisa „curbă a lui Gauss”.

Acest model se aplică, de regulă, fie pentru descrierea evoluţiei unui anumit fenomen social, fizic, chimic, etc, fie pentru a reprezenta grafic ponderea anumitor segmente dintr-un total. În limbajul statisticienilor, curba lui Gauss este reprezentarea grafică a (probabilităţii) repartizării unor valori în funcţie de o medie standard.

Să luăm câteva exemple. Într-o comunitate normală, idioţii şi geniile, cei cu IQ "sub 30", respectiv "peste 160" (confundaţi între ei adesea de către majoritate, din motive pe care nu le voi detalia acum) apar la marginile „piramidei inteligenţei”, cu straturi subţiate (ponderi de câte 1, 2 %), în timp ce majoritatea oamenilor (cu IQ între 90 şi 130) „îngroaşă” straturile din mijloc.

Un model similar de reprezentare îl urmează şi piramida vârstelor - bebeluşii şi octogenarii acoperă straturi mai subţiri ale piramidei (a propos - la noi, îmbătrânirea populaţiei va genera dereglări economico- demografice catastrofale, asta în condiţiile în care România nu are o politică demografică!!). Desigur, în România nimic nu arată aşa cum trebuie, din motive boculte.

Exemplele pot continua la nesfârşit. Inteligenţa, înălţimea, starea de sănătate, nivelul de cultură generală, moda, etc se încadrează, din punct de vedere statistic, în modele care, dacă ar fi reprezentate grafic, ar descrie cu uşurinţă linia curbei lui Gauss.

Atât despre ponderi. Dacă ne referim la evoluţia unor fenomene, putem de asemenea să încadrăm în acest model formarea, dezvoltarea şi decăderea imperiilor, anumite reacţii chimice, indicele de confort psihic al participanţilor la un chef cu alcool şi aşa mai departe.

Şi acum să revenim în matcă. Adică la recenta sesiune de concursuri pentru avansarea agenţilor cu studii superioare în corpul ofiţerilor.
Făcând o statistică a notelor obţinute de candidaţi, obţinem:
- 313 candidaţi au obţinut note sub 5 (sau au fost respinşi din anumite motive);
- 110 candidaţi au obţinut note între 5 şi 7;
- 68 de candidaţi au obţinut note între 7 şi 8;
- 31 candidaţi au obţinut note peste 8

Dacă ar fi să reprezentăm grafic cifrele am obţine inversul unei evoluţii exponenţiale (seamănă cu un declin controlat spre finalul său). În mod firesc, acel „313” ar fi trebuit să fie stratul central al statisticii, adică notele între 5 şi 8.

E greu de spus în acest moment care sunt cauzele pentru această distribuţie, cel puţin stranie, a notelor. Am vrut doar să reamintesc faptul că fiecare organism viu, fiecare comunitate, fiecare fenomen social îşi stabileşte/stabilizează evoluţia sau îşi generează ierarhiile după anumite legi biologice, economice, sociale, statistice.

Dacă în normalul lor apar disfuncţionalităţi majore, avem de-a face cu fenomene sociale perverse (ale căror cauze se presupune că sunt inventariate imediat) – învăţământ de proastă calitate, modul de organizare al concursurilor, slaba pregătire a candidaţilor, componenţa comisiilor, elaborarea superficială a subiectelor sau toate la un loc? Nu ştiu, dar ceva nu e în regulă.

Un lucru e cert, nu ne vom putea păcăli singuri multă vreme. Când forţezi natura şi te opui legilor ei, consecinţele se întorc întotdeauna împotriva ta.

Felicitări sincere celor merituoşi!

Nu tot raul e spre bine

Asadar examenele s-au sfarsit si rezultatele nu sunt de loc multumitoare! Pe de o parte candidatii n-au fost bine pregatiti, pe de alta parte, ma tem ca au dreptate cei care pun la indoiala calitatea invatamantului universitar romanesc. Multi (prea multi!) absolventi de facultate se situeaza la nivelul claselor primare si dupa cum merg lucrurile, invatamantul universitar romanesc nu (mai) are nicio legatura cu performanta.

Ce e drept, in sistemul penitenciar se poarta incompetenta cu diploma la cel mai inalt nivel, ca urmare pretentia unui semianalfabet oarecare, de a ocupa un post de mai mica importanta, este intr-un fel indreptatita.

In acelasi timp insa, modul in care este conceput acest, hai sa-i spunem examen de intrare sau avansare in sistemul penitenciar, nu are, dupa parerea mea, nicio legatura cu realitatea. Bibliografia este mai degraba inadecvata si stufoasa, memoria este singura pusa la grea incercare in vreme ce abilitatile, inteligenta si nu in ultimul rand, caracterul candidatului nu sunt luate de loc, in calcul. Si daca mai punem la socoteala ce fel de personaje se strecoara uneori prin onor comisiile de examinare, avem tabloul complet si trist al felului in care sunt gestionate in sistemul penitenciar, resursele umane.

Las, nu intamplator, la urma, suspiciunile care plutesc de fiecare data, peste concursurile organizate in sistemul penitenciar (si nu numai!). Daca am trai in Germania de exemplu, probabil ca n-am pune nicio clipa la indoiala corectitudinea unui examen. Din pacate, traim intr-o tara in care, prin mintea celor mai multi locuitori, trece instinctiv gandul de a insela, de a se "descurca", de a profita si de a obtine, fara niciun efort real, tot felul de avantaje!

Functionam asadar intr-un sistem in care, pana si directorul general, tanar procuror DNA, a gasit de cuviinta sa-si introduca "rudili" pe usa din dos, un sistem in care auzi la tot pasul replica "tu n-ai face la fel daca ai fi in locul lui?!", un sistem patronat de ministerul "dreptatii", in care se oplosesc de voie tot felul de repetenti, un sistem in care suspiciunile sunt indreptatite! Pacat este atunci cand noroiul asta puturos, improasca inevitabil si fata celor sarguinciosi si de buna credinta si pe care, conform principiului unul pentru toti si toti pentru unul, nu-i mai pune nimeni la socoteala...

Avansare în corpul ofiţerilor – proba scrisa

Rezultatele pentru functia de analist programator

Rezultatele pentru functia de ofiter (sesizari si sinteza) 1 2

Rezultatele pentru functia de ofiţer (resurse umane)

Rezultatele pentru functia de ofiţer (metodică, planificare, învăţământ, bibliotecă) şi ofiţer formare profesională

Rezultatele pentru functia de ofiţer (informatii clasificate)

Rezultatele pentru functia de ofiţer (prevenirea criminalitatii)

Rezultatele pentru functia de ofiţer (secretariat)

Rezultatele pentru functia de ofiţer (organizarea muncii)

Rezultatele pentru functia de ofiţer (serviciul cooperare si programe)

Rezultatele pentru functia de ofiţer (managementul situaţiilor de urgenţă)

Rezultatele pentru functia de ofiţer (protecţia muncii, auto, prelucrarea lemnului)

Rezultatele pentru functia de ofiţer (inginer horticol)

Rezultatele pentru functia de ofiţer (asigurare tehnico-materială, aprovizionare, licitaţii, selecţii de ofertă, achiziţii)

Rezultatele pentru functia de ofiţer (psiholog)

Rezultatele pentru functia de ofiţer (asistent social)

Rezultatele pentru functia de ofiţer (educaţie, asistenţă psihosocială)

Rezultatele pentru functia de ofiţer (monitor sportiv)

Rezultatele pentru functia de ofiţer (sectorul operativ)

Rezultatele pentru functia de ofiţer (evidenţă persoane private de libertate)

Omul nou

Discutam astazi cu cineva care lucreaza intr-un fin domeniu de activitate. Adica protocol si politeturi cu staif. Eu incercam sa-i povestesc terapeutic, despre lupta cu un sistem intepenit in tot felul de obiceiuri proste si cand colo, persoana mi-o ia inainte si ma foloseste pe post de umar, descriindu-mi cu lux de amanunte, felul in care se caroteaza unii pe altii tovarasii ei, pentru pozitie, pentru tot felul de alte avantaje.

Tiii, mi-a venit sa zic (cred ca am si zis in sinea mea!) si la astia tot asa e, tot pe sistemul care pe care si scapa cine poate! Pe urma, m-am gandit cum e mai bine, zambet subtire, scoala inalta si piedica eleganta sau mitocanie grasa si branci la inghesuiala?! Asa suntem noi romanii, m-a linistit persoana in cauza, nu ne putem abtine sa nu ne calcam in picioare, unii pe altii!

Tot astazi, am inregistrat fara sa vreau, tot felul de comentarii despre rezultatul examenelor. Cel putin unul, venea din partea unui candidat care pe buna dreptate inregistrase un rezultat atat de slab, incat pierduse postul in favoarea contracandidatului, cu mult mai bine pregatit. In loc sa accepte situatia cu barbatie, invinsul pretindea ca picase examenul pentru ca fusese nedreptatit.

Explicatiile erau atat de ridicole si atat de mincinoase incat personajul ajungea sa fie fascinant de-a dreptul. De altfel, m-am intrebat de multe ori, care este mecanismul dupa care functioneaza mintea unui om care minte, cu atata convingere, incat ajunge sa-si creada propriile minciuni?!

In sistemul penitenciar se practica tot felul de aranjamente si tot felul de relatii murdare, practica asta este atat de impamantenita incat, in virtutea ei, pana la urma totul ajunge sa fie minimalizat sau pus la indoiala. Ca urmare, nimeni nu este cinstit, nimeni nu este corect, toate examenele sunt masluite, toti lucratorii sunt corupti, sau brutali, sau limitati si asa ajungem pana la urma sa purtam cu totii, o singura uniforma, aceea de gardian troglodit.

Nu, nu-mi place varianta primitiva dar nu ma dau in vant nici dupa aia cu eticheta, ramane varianta civilizata, onesta, pe care nici nu mai stiu unde s-o mai caut!

De ce plângi fată? Ce-ai păţit?

Din ce în ce mai măiastru, Ministerul Justiţiei s-a lovit iar la Libertăţile Cetăţeneşti. Nici măcar avocaţii din oficiu nu poate să-i plătească. Cătălin Predoiu a cerut avocaţilor “să aibă răbdare şi încredere că în câteva săptămâni onorariile pentru plata asistenţei din oficiu vor fi achitate”. (MJLC, 19.05.2009)

Ministrul justiţiei speră explică, şi cam atât. Iar, încă o dată, acelaşi. Cu bugetul MJLC nu se descurcă, codurile nu răzbesc, raportul de ţară o să fie – după cum singur recunoaşte – unul negativ.

Din acest motiv, trist să recunoaştem, vă propun stimaţi cititori să fim alături de cel care ar fi putut fi o speranţă pentru justiţia româneacă. Să plângem şi noi alături de el. Să-i înţelegem zbuciumul! Să ne doară fraţilor!

Sau…!? Sau să facem ceva ce dumnealui nici măcar nu-i trece prin cap! Să ne ducem domnilor la Boc! Să cerem fraţilor bani pentru bugetul justiţiei! Sau, mai bine… mai bine, să aducem noi de acasă ca să-i curmăm chinul!

Haideţi fraţilor! La luptă! Plângeţi şi voi de plânsul ministrului! Să fim uniţi! Să nu-l lăsăm la greu! Să ne facem cu toţii miniştri şi să plângem! Să ne facem o ţară de bocitoare ministeriale! Şi să ne doară! Să ne doară cum l-a durut pe domnul ministru vederea justiţiei ăsteia jigărite.

FSANP despre bugetul ANP

Site-ul FSANP prezinta rezultatul discutiei pe teme de buget si transparenta decizionala cu dragul de mejeleceu. Daca cu transparenta ar mai fi o sansa cu finantele cam greu.

Mulţi băgători de seamă prin minister, ar fi prima hiba. Cu voia dumneavoastră unul ar fi tocmai El Tuleaşcă, tovarăş cu Chiuariu, motiv pentru care s-a trezit comisar şef de penitenciare din afacerist moldovean.

Este şeful Direcţiei Generale Economic Administrative din minister. Inca nu ştie, deşi – teoretic - face asta de vreo doi ani. Cel puţin de acolo se pare că-şi ridică salariul.

Ministrul ar trebui sa puna osul la bataie si sa alerge prin Guvern dupa firfirei, sa mai lase codurile si alte publicitati politicoide si sa-si rezolve problema din propria ograda.

Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti (MJLC) a organizat, la initiativa Federatiei Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP), o intilnire de lucru referitoare la transparenta decizionala si gestionarea resurselor financiare alocate sistemului penitenciar.

MJLC a acceptat fara rezerve observatiile referitoare la lipsa transparentei decizionale si a promis sa remedieze ce se mai poate remedia. In mod surprinzator insa a neagat problemele financiare ale Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP) sustinand ca sistemul penitenciar se afla intr-o situatie fericita.

Realitatea este, ca si in alte situatii, substantial diferita. Sistemul penitenciar este finantat, in conditiile in care nu se platesc orele suplimentare si se intarzie acordarea unor drepturi salariale din lipsa de alocatii bugetare, pana la sfarsitul lunii octombrie.

Continuarea aici.

In cel mai optimist caz asteptati-va la averse de promisiuni, frecvent cu tunete sindicale. Vremea se va inrautati. Cu voia dumneavoastra propun ca fulgerele rezultate sa fie folosite pentru luminarea sefilor economisti de prin minister.

CONCURSURI. Ofiter sau gentleman?

O movila de subiecte

Ieri a avut loc proba scrisa la concursurile de trecere a agentilor in corpul ofiterilor.

La concursul pentru posturile din sectorul operativ, comisia a elaborat nu mai putin decat… 7 subiecte (obligatiile functionarilor publici cu statut special, Regulamentul de ordine interioara, drepturi si libertati individuale conform Constitutiei, casatoria in penitenciar, incetarea rapoartelor de serviciu ale functionarilor publici cu statut special, masuri de igiena individuala si colectiva, aplicarea sanctiunilor disciplinare pentru persoanele private de libertate).

Seful comisiei – celebrul domn Movila, expert in arte penitenciare (teoretice)! Facand parte din atat de multe comisii, la un momentdat stresul situatiei i-a provocat o mutatie in planul perceptiei si a devenit brusc presedinte al comisiei de disciplina. In loc de subiecte a creat incadrari pentru sanctiuni. Cine sa se opuna?

7 subiecte – minim nota 7!

Sunt de acord ca este bine sa avem ofiteri bine pregatiti, sunt de acord ca atunci cand concurenta este mare, gradul de dificultate mai ridicat al subiectelor poate fi de natura a contribui la trierea corespunzatoare a candidatilor. Dar 7 subiecte destul de consistente si un barem de trecere de minimum 70 de puncte apreciez ca este cam mult. Daca suprapunem toate acestea pe modul in care se realizeaza perfectionarea in sistemul penitenciar, avem un rezultat predictibil.

La finalul probei, majoritatea concurentilor era revoltata, cu accente de deprimare si descurajare.

„Nu mai candidez in viata mea!” spunea unul; „Nu-i normal dom’le, am invatat luni de zile dar cat puteai sa scrii in 3 ore la 7 subiecte atat de ample?”, „Ce cred astia, ca ne dam doctoratul in penitenciare?”, „Cand am vazut volumul de materie m-am blocat, nu-mi puteam aminti nimic”, ziceau altii. Nu pot reproduce chiar tot. Multe nu le poate suporta nici spatiul virtual.

Intamplare sau strategie?

Este adevarat ca sistemul penitenciar este poate singurul sector de activitate in care s-au organizat concursuri in perioada crizei. Dar sa fim realisti, pana in prezent nu a intrat inca sange proaspat in sistem.

Concursurile de pana acum nu au facut decat sa plimbe de ici acolo resursele umane existente. Influentele bugetare ale modificarilor produse pana in prezent sunt infime. Adevarata provocare pentru cei care coordoneaza sistemul ar fi fost ocuparea unui numar de posturi din sursa externa.

Chiar daca au existat intentii, se pare ca elanul a scazut dramatic temerile de urecheli guvernamentale fiind mai puternice decat nevoia de personal din sistem. Astfel, apar indiciile ca urmatorul concurs mult asteptat (552 posturi de agenti si ofiteri de executie) se va amana pana intr-o perioada politica mai sigura.

Metoda prin care se va realiza aceasta tergiversare deliberata poate fi intarzierea pe cat posibil a testarilor psihologice (altfel se intra in zona termenelor stricte). Specialistii convocati de ANP din teritoriu pentru suplimentarea echipei de testari, s-au reintors subit la unitati, iar lipsa de psihologi ar putea fi motivul intarzierii calculate.

Sperante spulberate

In cazul in care nu se mai mizeaza pe ocuparea rapida a unor posturi de agenti, devine explicabila teama de a diminua aceasta categorie prin trecerea unui mare numar de agenti pe functii de ofiteri, la fel de explicabila ca anticiparea respingerii cererilor de pensionare cu ocazia reorganizarii. Poate devenim paranoici dar punand cap la cap amanuntele exista sansa ca nea Movila sa nu fii avut dedublare, sa fii fost perfect lucid… ceea ce ar fi mai grav.

Dar ce vina au amaratii care si-au luat concediile de odihna si au cheltuit nervi si bani sperand ca pot profita de o mica sansa pentru un update in cariera? Atat sa conteze propriul personal?

In sistemul scapa cine poate

Ca femeile adora sa barfeasca, nu mai e nicio noutate. E suficient sa intorci capul si daca in urma ta sunt doua femei la un loc, comentariile sunt inevitabile.

Sa zicem ca femeile au barfa in sange pentru ca ele sunt intr-o competitie permanenta pentru ocuparea si mentinerea premiului cel mare, acela de cea mai frumoasa femeie din sat, strada, oras, palier de bloc, culoar, birou etc. De regula femeile sunt preocupate in primul rand de vestimentatia si configuratia celorlalte femei, adica au ce au cu concurenta.

Daca ai insa ocazia sa inregistrezi vreodata felul in care barfesc barbatii din sistemul penitenciar, te trezesti alunecand inevitabil, in niste foarte puturoase cotloane omenesti. Pentru ca barfa masculina este ceva mai tehnica si mai apasata si inlocuieste, de cele mai multe ori cu succes, lupta dreapta, lupta barbateasca pentru cucerirea si mentinerea puterii.

Cu o singura exceptie, penitenciarele sunt conduse de barbati. Conducatorii sunt inconjurati de cateva straturi de subalterni, preponderent masculine, garnisite ce e drept cu reprezentante ale sexului frumos, mai ales tinere, mai ales dragute. Sefu' este de regula avertizat, prevenit, i se face un fel de rezumat sa-i spunem subiectiv, al lucrurilor, al zilei, al reactiilor omenesti. Un fel de piure usor de limpait, care face viata mai usoara si face si economie de timp.

X a facut, Y a zis, Z e prieten cu, ajung de cele mai multe ori sa inlocuiasca criteriile obiective de apreciere a unei persoane. Ca urmare, cel mai des intalnit, de mine cel putin, indemn, este acela de a nu te amesteca, de a nu te baga, de a te tine cat mai departe de concentricele cercuri umane care astupa ochii si urechile 'imparatului', fie el si unul de buna credinta.

Chestia amuzanta este ca in realitate este practic imposibil sa te izolezi si eu unul, marturisesc ca n-am intalnit inca lucratorul despre care nu s-a "auzit" cate ceva, mai ales despre lucratorul care n-a fost macar o data in viata lui de angajat, nedreptatit ori pus in situatia de a da socoteala pentru ceva ce n-a facut si nici n-avea de gand sa faca vreodata!

De la link-uri citire

Pe site-ul FSANP a fost publicat Ordinul privind calendarul şi comisiile de concurs pentru posturile vacante de director de penitenciar. Il gasiti aici.

Pe forumul FSANP gasiti si o prezentare a discutiei pe tema reprofilării, programului de lucru sau a intentiei de reorganizare a penitenciarelor. Informarea poate fi citita aici.

Pe site-ul SNLP puteti gasi prezentarea ultimei întâlniri a grupului de lucru privind salarizarea unitara a personalului din sistemul bugetar.

Link-uri utile

- www.fsanp.ro

- www.snlp.ro

Protocol ministere – sindicate personal auxiliar din justiţie

Protestele federaţiilor sindicale ale personalului auxiliar au determinat Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi Ministerul Finanţelor Publice să se aşeze la masa de negocieri. Protocolul semnat de aceste instituţii cu sindicatele susamintite va face referire la probleme precum plata orelor suplimentare, decontarea chiriilor, ocuparea posturilor vacante şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti.

Conţinutul protocolului îl găsiţi aici.

(B)ocaua lui Boc

Profesorii vor mai mare. Grefierii vor mai mare. Preoţii vor mai mare. Magistraţii vor mai mare. Ceferiştii vor mai mare. Pensionarii vor mai mare. Mamele vor mai mare. Sindicatele vor mai mare. Toată lumea care are, vrea mai mare. Salariul, dom’le! Ce altceva?!

* * *

Un fluture a bătut din aripi în Tasmania şi Boc a făcut poc în România. Ca pe vremuri economia lui Vosganian, cerebelul lui Boc duduie de idei atât de inspirate, încât e păcat să nu iasă şi ele la lumină pe undeva. Şi s-a pus pe turnat legi şi ordonanţe, precum îşi toarnă cico în pahar stăpâne-său, Băsoa. Cu generozitatea-i indubitabilă, a dat cu amândouă mâinile, să ajungă la toată lumea, până la…taxatoare.

Ghinion curat sau karmă proastă, cert e că suntem contemporani cu Boc şi, în consecinţă, fericiţii beneficiari ai fanteziilor lui nocturne. E adevărat că prea ne-o luasem în cap cu vacanţe în insule,reşedinţe regale, shopping la Paris şi maşini de fitze, dar, chiar să umble la cutia cu maimuţe, nu ne-am aşteptat!

Pe înţelesul tuturor, e vorba despre bani. Despre banii pe care Boc-haiducul vrea să-i ia cu japca , în spiritul unui concept proaspăt fabricat, acela de solidaritate socială. Ne chinuim de 20 de ani să importăm democraţia, iar vizionarul Boc avea soluţia pe ţeavă: democraţia comunistă!

Adicătelea, matematică elementară: ca să poţi aduna fracţii diferite, trebuie să le aduci la un numitor comun. Iar rezultatul e cu virgulă întotdeauna.

* * *

Avem legi care povestesc despre drepturile noastre. Avem instituţii care ar trebui să le aplice. Avem conducători care ar trebui să ne conducă. Avem vieţi de trăit. Nu e o ruşine să vrei mai bun, mai mult.

Nu avem nevoie de artizanul Boc, care să ne aşeze pe patul lui Procust pentru a ne potrivi în decor.

PS Boc reloaded şochează ministerele – cât de curând va fi suspendată, până la noi ordine, plata chiriilor funcţionarilor.

Nu traiesc bine!

Un cititor intreaba, sau se intreaba retoric, incotro ne indreptam, noi, sistemul penitenciar. In afara presupunerilor, nimeni nu poate sa spuna cu exactitate care va fi mersul lucrurilor in viitorul mai mult sau mai putin indepartat. Un lucru e sigur insa, stramb cum este construita, lumea va avea inca multa vreme de-acum incolo nevoie de penitenciare si sarcina asta ingrata, de a carpi cum s-o putea mai bine, ceea ce nu poate societatea sa tina in frau, prin mecanismele si institutiile abilitate, ne revine tot noua, lucratorilor de penitenciare.

Asadar, nu suntem urmariti inca de spectrul somajului si asta este o certitudine. Ramane dilema sporurilor, ni le lasa, nu ni le lasa, pe toate, unele, niciunul?

Cu cateva luni bune in urma a inceput, pe neasteptate, marea vanatoare de vrajitoare impotriva tuturor bugetarilor. Unii au salarii prea mari (sporurile fiind de altfel dovada suprema a imoralitatii!), altii sunt incompetenti, altii sunt de prisos, altii sunt corupti, altii sunt pur si simplu. Campania asta, alimentata si intretinuta cu grija, ne-a transformat putin cate putin, intr-un soi de inamici publici, un fel de vampiri care secatuiesc visteria bietei tarisoare, lipsita de aparare.

Am realizat lucrul asta intr-o zi in care, in realitate fara nicio intentie ascunsa, cineva m-a intrebat cat castig la penitenciare. Si cu toate ca intrebarea nu era una de rea credinta, raspunsul meu, ezitant si timid oarecum, s-a lasat asteptat. Care va sa zica, pe dedesupt, degetul cu care m-au tot tintuit pe mine, functionarul, a lucrat in mintea mea si iata-ma rusinat aproape, pentru ca, o data pe luna, intind mana dupa fluturasul pe care, in marea lui generozitate, contribuabilul, mi-l inmaneaza totusi, batandu-mi in acelasi timp, apasat, obrazul.

Aaa, daca cel mai mare ministru ar fi aparut intr-o seara la televizor si mi-ar fi spus omeneste ca tara trece printr-o criza financiara de proportii si ca urmare trebuie sa strangem randurile, as fi fost dispus sa renunt, de patriot ce sunt, cel putin pentru o vreme, la un spor, la doua sau la mai multe sporuri. In marea lui intelepciune insa, cel mai mare ministru a gasit de cuviinta sa se propteasca prosteste pe toate ecranele si ranjind batjocoritor, sa ma anunte cu vie satisfactie ca "pusca si cureau lata, ce sporuri aveam odata!".

Habar n-am care au fost criteriile dupa care, la vremea respectiva, au fost gandite toate sporurile lucratorilor de penitenciare, cert este ca cineva le-a gandit, pornind de la ideea ca este un sector de activitate special si le-a aplicat in consecinta. Cum nu le-am inventat eu, cum n-am stat cu mana intinsa pe sub ferestrele guvernatilor, milogindu-ma la nesfarsit, cum nu bag mana in portofelul nimanui, cum salariul meu de lucrator de penitenciare nu este un salariu de nabab ( ba chiar dimpotriva!), cum am pretentia ca-mi fac datoria, trag linie, adun si constat ca sunt indreptatit sa pretind respect si consideratie pentru calitatea mea de lucrator de penitenciare!

Sunt magistrati a caror incompetenta am simti-o din plin, pe propria mea piele si gandul ca au dreptul sa emita inca judecati de "valoare" prin instantele patriei, imi provoaca frisoane. Sunt medici care conditioneaza actul medical, care dispretuiesc profund pacientii.

Sunt profesori nestiutori de carte, sunt politisti corupti pana in maduva oaselor, sunt militari fricosi si ingusti la minte, sunt diplomati incompetenti pana la lacrimi si sunt lucratori de penitenciare care traiesc in deplina "intelegere" cu cetatenii privati de libertate, pentru fapte similare. Dar a-i pune pe toti intr-o singura oala, a-i trata pe toti ca pe niste escroci ordinari care smecheresc populatia, mi se pare de-a dreptul prosteste.

Pentru ca nu meseria ii da valoare unui om ci omul da valoarea acelei meserii si atitudinea asta, de tanc prost care intarata cainele printre ulucile de la gard, este pe cat de infantila, pe atat de periculoasa!

Greva in justiţie

Grefierii, arhivarii si celelalte categorii de personal auxiliar din justitie sunt in greva de avertisment, luni dimineata, timp de doua ore, in semn de protest fata de modul in care sunt platiti. Ei sustin ca le sunt incalcate drepturile, iar normarea muncii si felul in care se face plata orelor suplimentare nu respecta Codul Muncii si legislatia in vigoare. Pe durata protestului, grefierii nu vor intra in sala de judecata. Procesele vor fi reluate in ordinea stabilita pe lista, dupa ora 12.00.

Stefania Teleman, presedintele PROJUST - Federatia Nationala Sindicala cu peste 4 mii de membrii - a declarat ca in cursul dupa-amiezei va avea loc o discutie cu factorii responsabili pentru a gasi o solutie. "Din pacate, Ministerul Muncii are o mare parte din vina, in sensul ca ei au refuzat sa medieze conflictul intrevenit intre PROJUST si Ministerul Justitiei, in calitatea sa de ordonator principal de credite" - a adaugat ea, intr-o declaratie consemnata de Radio Romania Actualitati. sursa: HotNews

Motivele pe site-ul PROJUST.

Cotidianul - Magistrat de-o vară, privilegii pe viaţă

Cotidianul continuă să scrie despre perioada Q a justiţiei româneşti. Tovarăşii lui Q au fost preluaţi cu mărinimie şi ţinuţi prin posturi de Independentul care i-a urmat.

Pentru cine încă nu ştie sau n-are alte motive de mirare Q are şi acum şofer personal de la ANP. În articolul din Cotidianul o duduie se angajă aproape magistrat şi, după ce-şi rezolvă problema cu salarizarea, se întoarse acasă – la Iaşi, la Prefectură.

O fostă consilieră personală a ministrului Tudor Chiuariu a lucrat o vară în Ministerul Justiţiei pe post de consilier juridic asimilat magistraţilor, după care a s-a întors la Prefectura Iaşi, păstrându-şi privilegiile de magistrat.

După ce a ajuns ministrul justiţiei, Tudor Chiuariu şi-a adus de la Iaşi pe 4 iunie 2007, pe post de consiliere personale, câteva concitadine, printre care şi Andreea Iurea. Acestea au participat, după două luni de la angajare, la un concurs pentru obţinerea statutului de consilier juridic asimilat magistraţilor.

Pe 27 august 2007, în urma câştigării concursului, Andreea Iurea a fost numită în funcţia de consilier juridic asimilat magistraţilor la Direcţia analiză şi avizare acte normative. După doar trei luni, ea a fost detaşată pentru o perioadă de un an la Agenţia Naţională de Integritate. După numai două luni, pe 3 martie 2008, Andreea Iurea a fost detaşată la Prefectura judeţului Iaşi, pe post de consilier juridic, unde lucrează şi în prezent.

(continuarea aici)

Să nu uiţi, asimilatule!

Tocmai m-am oprit din lăcrimat. Vă rog să-mi iertaţi tulburarea. Nu observasem ultimele două comunicate de presă postate pe site-ul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, iar când am intrat – ce să vezi – tragedia se întâmăplase.

Asimilaţii magistraţilor, ăia care nu reuşesc nici măcar să-şi ia definitivatul la aceleaşi materii la care sunt admişi cu note mari, se supărară nene pe presa asta ingrată care le critică statutul lor privilegiat în raport cu alţi birocraţi de prin ministere. Şi după ce că se supărară, măi frate, trântiră şi ditamai comunicatu’ ofuscat.

Se pare că sunt cei mai competenţi şi cei mai necesari, şi fără asimilarea lor nu se poate. E o chestiune de obraz până la urmă, statul trebuie să-şi permită câţiva pupili şi pupile care să primescă salarii de magistraţi, făcând în esenţă muncă de birocraţi.

Personalului asimilat judecătorilor şi procurorilor funcţionează exclusiv în cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti (MJLC), Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Naţional al Magistraturii şi Ministerului Public, instituţii care asigură buna funcţionare a justiţiei şi contribuie la garantarea independenţei acestui serviciu public.

În prezent, din totalul de 469 de posturi aprobate pentru aparatul propriu al MJLC, 202 sunt prevăzute pentru personalul de specialitate juridică, asimilat judecătorilor şi procurorilor, iar dintre acestea 175 deposturi sunt ocupate (în această categorie, intră şi judecătorii şi procurorii detaşaţi la MJLC). Din cele 175 posturi ocupate, un număr de 15 consilieri juridici asimilaţi sunt în prezent detaşaţi pe perioade determinate în cadrul altor instituţii guvernamentale naţionale sau internaţionale.

Toate aceste condiţii speciale care privesc atât accesul în MJLC, cât şi atribuţiile, cariera, interdicţiile şi incompatibilităţile profesionale justifică statutul de personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor din cadrul MJLC, diferit al altor categorii de personal de specialitate juridică. Spre exemplu, în cadrul MJLC activează şi 45 de persoane cu studii juridice care, prin natura activităţii, lor nu îndeplinesc atribuţii specifice personalului asimilat.(sursa: link)

Un alt comunicat ia act cu supuşenie de părerea proastă pe care ditamai Bundestagu’ o are despre mersul justiţiei româneşti, asta cu consilieri asimilaţi, coduri de groază şi penitenciare a nşpea roată la căruţă.

De data asta semnează personal Independentul şi nu mai e tare pe ‘baricăzile’ punctelor de vedere. Semnalul Bundestagului e îngrijorător, semnalele din mass media şi dinspre societatea civilă sunt chipurile inexacte.

Decizia Bundestagului reprezintă un semnal îngrijorător care trebuie tratat cu toata atenţia, pentru că reflectă nemulţumirea acestui stat membru al Uniunii Europene faţă de evoluţia celor patru obiective de referinţă din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Decizia Bundestagului confirmă semnalele prealabile potrivit cărora unele state membre ale U.E. presează Comisia Europeană în direcţia unei atitudini severe în evaluarea progreselor în domeniul Justiţiei şi combaterii corupţiei. (sursa: link)

Cu precizarea că inexactităţile din presă nu sunt deloc inexactităţi, iar salariul asimilaţilor este exact cel pe care-l primeste un magistrat, închei aici tulburat şi neliniştit de soarta de asimilat.

Legea de modificare a statutului functionarilor publici din ANP

Publish at Scribd or explore others: Law & Government Business & Law penitenciar anp penifest

Intre Occident si Orient

Pe la inceputul anilor '90, un intelectual roman descindea intr-o tara occidentala si nota cu oarecare surprindere, in jurnalul lui:

"E greu sa gasesti aici un tampit, dar prostii sunt, proportional, mai multi decat la noi. Noi suntem mai mult abrutizati decat prosti. Suferinta si saracia ne-au obligat, cand nu ne-au degradat, sa scoatem din noi ce avem mai bun. Aici se labarteaza prostia pura, satisfacuta de ea, careia nici nu-i trece prin cap sa se suspecteze fiinca e mascata de aparenta opusului ei.

E greu sa afli ca esti prost cand te exprimi atat de usor, ori ca nu esti amabil cand esti atat de politicos (exista prostie de toate felurile, intelectuala, sufleteasca, senzoriala). E greu sa-ti dai seama ca esti uscat pe dinauntru cand, indata ce ai intrat intr-o asociatie caritativa te dovedesti capabil de initiativa si devotament. Amanuntul ca nu-ti pasa de propriii tai copii iti scapa atunci.

Cum sa stii ca ti s-au patinat toate simturile cand n-ai decat sa intinzi mana ca sa le satisfaci pe toate si ti s-au impuiat urechile cu dorinte si placeri? Tocmai asta e occidentul: un aparat bine pus la punct pe care indivizii au invatat sa-l faca sa functioneze si care ajunge sa gandeasca, sa simta si sa actioneze in locul lor!

Mi-am adus aminte de fragmentul asta de jurnal cand, aseara la televizor, o englezoiaca intreba mai degraba retoric : Ce vreti sa faceti din Romania, o Danemarca?! Tot ea, intr-o limba romaneasca mult mai curata decat aia pe care o aud de obicei la confratii mei, limpezea nedumerirea generala si ne anunta aproape certandu-ne, ca tarile nordice, cu toata curatenia si ordinea lor previzibila, sunt mai degraba niste tari plictisitoare.

"Aveti o tara frumoasa, ne reamintea ea, care in afara de soare, mare, nisip fin, munte, delta, rauri, dealuri si nesfarsite terenuri agricole este, prin felul de a fi al locuitorilor, mai degraba o tara exotica. Din pacate, voi romanii obisnuiti sa vorbiti prea mult si sa faceti foarte putin!".

Prins asa, intre doua rele, raul de a fi chivernisit si putin la suflet si raul de a fi sarac si neserios, m-am intrebat care ar trebui sa fie pana la urma solutia?!

Dilema veche - Ţara în care sănătatea mintală nu contează

Simple nevroze, aproape unicate în Europa

Doamna T. suferea de cinci-şase atacuri de panică pe zi. Una, două chema Salvarea să-i bage B-uri şi calciu-n venă. Ani de zile se controlase de toate cele, dar nici un medic nu acceptase să fie de acord cu ea, cum că suferă de o boală gravă. Pînă într-o zi cînd un endocrinolog a trimis-o la psihoterapie. Aşa a ajuns doamna T. la mine în cabinet. În fix 45 de minute formulase deja mai multe conflicte decît aş putea enumera eu aici. Le formulase doar, căci acestea rămîneau neauzite propriilor urechi ale doamnei T.

 

Pierduse capacitatea de a auzi ce rosteşte, fiind necesare răstălmăcirea mea şi refolmularea. Abia rostite în alt fel, acele conflicte au putut accede la auzul doamnei cu pricina. Povestea asta cu reformularea, interpretarea şi susţinerea a durat vreun an şi jumătate, cu două şedinţe pe săptămînă, căci doamna se zidise în conflicte, venite în „aici şi acum“ din vremuri imemoriale. Ca prin minune, atacurile de panică au cedat într-o zi.

 

Numai că doamna T. era atît de preocupată cu revolta faţă de acele conflicte proaspăt descoperite, încît nici nu a observat că simptomul pentru care ceruse o terapie dispăruse. Acum, nu o mai interesa să scape de atacuri, treaba era rezolvată, dar voia, în schimb, să dizolve, rînd pe rînd, şi conflictele care o împiedicau să aibă un trai bun în casă şi la muncă.

Doamna L. se aşeza în iminenţă de atac de panică tot de vreo şase ori pe zi. De opt luni făcea acelaşi lucru. Ajunsese la mine în cabinet la recomandarea unui ginecolog şi graţie soţului mult iubit, despre care spunea că e întruchiparea bărbatului ideal, fără de care nu ar putea trăi. O oarecare agorafobie o petrecea de cîte ori voia să iasă din casă, drept pentru care nu mai pleca nicăieri singură, mult iubitul trebuind să-i fie la dispoziţie zi lumină. Ceea ce se şi întîmpla.

 

După vreun an de terapie, ajunsese să dezidealizeze figura soţului în aşa măsură încît acum devenise furioasă pe ea însăşi, pe cît de proastă fusese cînd alesese să se mărite cu el, mult iubitul al cărui nume de familie refuzase să şi-l însuşească în mod oficial, cu toate că era căsătorită. Pînă-ntr-o zi cînd i-a ieşit porumbelul din gură: „Dacă n-aş mai avea atacuri, ce m-aş face cu atîta libertate?“. Frica de propria libertate o făcuse să se lege de soţ cu lanţurile grele ale atacurilor de panică şi ale agorafobiei, alipind aici o idealizare infantilă necesară unei perfecte înlănţuiri. Simptomul o ajutase să rămînă în interiorul căsniciei.

 

 

Cam în acest fel se prezintă majoritatea pacienţilor unui cabinet de psihoterapie. Un spectru larg de patologii nevrotice, ca desprinse din cărţile lui Freud de acum o sută de ani, formează clientela de bază a acestor cabinete. Alături de ele există şi patologiile de limită, cazuri grele ce necesită ani de muncă. Din nefericire, 99% dintre cei care solicită o terapie au trecut deja de cîteva ori prin cabinetele de psihiatrie şi vin îmbuibaţi cu luni şi chiar ani de tratamente medicamentoase care nu rezolvă, în cele din urmă, nimic.

 

Cazuri care, în primă instanţă, nu ar fi necesitat astfel de tratamente, care vizează doar eliminarea simptomului, şi niciodată a cauzei. Or, a viza doar simptomul înseamnă, de cele mai multe ori, remiterea lui şi transformarea într-un alt simptom, substitutiv. Astfel, circularitatea mersului la psihiatru, după buline, devine un cerc vicios. Refuzul psihiatrilor de a colabora cu psihoterapeuţii face ravagii în sănătatea mintală a pacienţilor.

 

În ceea ce mă priveşte, de fiecare dată cînd am decelat la pacienţii mei o patologie care necesita suport medicamentos, nu am ezitat să fac recomandarea către psihiatrie. Căci acesta este motivul pentru care mă ocup cu această „meserie imposibilă“ – vorba lui Freud – pentru a ajuta. Iar atunci cînd eu nu pot, psihiatrul poate face ceva. Interesant este că în majoritatea ţărilor europene, patologia nevrotică este aproape dispărută, cazurile limită fiind în creştere vertiginoasă.

 

Pacientul clasic din tratatele de psihanaliză este de întîlnit în societăţile arhaice, adică cele în care comunismul sau sistemele totalitare în general au condus timp îndelungat. Specialiştii francezi, de exemplu, se miră cînd aud că aici, la noi, ar putea studia nevrozele găsite în tratate, dar cu care ei nu au de-a face în cabinetele lor. Tăticul primordial – statul comunist – a conservat nevroza clasică, dar şi ea a început să capete, uşor, uşor, forme diverse, de cînd cu înaintarea în democraţie.

(continuarea articolului Ioanei Scoruş - aici)

www.fsanp.ro

Site-ul Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) relanseaza forumul care prin 2005 – 2006 ţinea loc de Penifest. Deocamdata e in lucru. Administratorii asteapta sugestii si inscrieri.

Pe acelaşi site găsiţi informări in timp real despre activitatea ANP şi alte subiecte de interes. Twitter se ocupă de treaba asta pe scurt şi fără prea multe poveşti. Zilnic apare câte ceva nou: concursuri, documente utile, articole de presă.

Postările de prima pagina nu sunt prea multe si ar putea fi scrise mai cu nerv. Interesantă secţiunea de jurisprudenţă, şi aici mai e de lucru. Dar , toate au un inceput…

Dacă folosiţi un agregator de feeduri  site-ul are opţiunea RSS.