Paradoxul vine din faptul ca batalia nu se da cu balaurul cu sapte capete, care scoate fum pe nari si obisnuieste sa serveasca la micul dejun trupuri fragede de copilasi, chestie obligatorie si de supravietuire, de vreme ce intr-o asemenea vecinatate, este practic de netrait. Batalia se da cu Botosul de Penitenciar, cu Hahalera de Puscarie, cu Micimanul de Perimetru, cu Infundatul de Birou, cu Inchipuita de Gratii si tot asa.
Atlasul asta de mitocanie penitenciara, cu mult mai bine reprezentat decat ma ajuta pe mine imaginatia la ora asta tarzie, are atat de multe specii si subspecii, incat, calculand si adunand, constati ca "balaurul" are in realitate atat de multe capete incat, bucuria de a fi reusit sa retezi, cu greutate multa, unul sau doua, nu-ti face in niciun fel, viata mai usoara.
De ceva vreme, toata lumea se razboieste cu toata lumea, nemultumirile, frustrarile, ura statuta, izbucnesc ca dintr-o conducta ruginita, una la care se tot carpeste de cel putin 20 de ani si peste care apasa periculos presiunea sporurilor, a compensatelor, a primei de vacanta, a salariului unic.
Colectate asa din toate colturile tarii, nemultumirile se varsa inevitabil la "Imparatie", loc populat cu specimene infatuate si limitate, care n-au fost niciodata nevoite sa se manjeasca cu slinul penitenciarelor si care, din aceasta pricina, nici nu pot intelege nevoile, sacrificiile si stradaniile lucratorului de rand.
Amuzant este faptul ca "anepistul" nu este un fel de nobil de Bucuresti cu titlu mostenit din tata in fiu sau din mama in fiica, el este, in cea mai mare masura un fost lucrator de Gherla, de Focsani, de Craiova, de Timisoara, de Ploiesti, de Jilava, de Rahova, de Colibasi, de Poarta Alba si asa mai departe, care poposeste mai mult sau mai putin intamplator la capitala si care vine intotdeauna cu ani grei de "puscarie" in geamantan si cu lectia bine invatata a tuturor nevoilor, neajunsurilor si mai ales asteptarilor din penitenciar.
Asadar sistemul penitenciar este plin de fosti, actuali si viitori anepisti, de unde si concluzia ca cea mai mare primejdie vine chiar din launtrul sistemul penitenciar iar balaurul suntem in realitate noi insine, un balaur cu prea multe capete, rasucite si balabanite unele peste altele, care din prostie si rautate, ajung sa se manance unul pe altul intr-o lupta nesfarsita si fara de niciun folos!
