Din punct de vedere statistic, multe din fenomenele sociale sau economice, o parte din evoluţiile politice dintr-o comunitate,parcurg un “trend”, ca să folosesc un termen la modă, după aşa zisa „curbă a lui Gauss”.
Exemplele pot continua la nesfârşit. Inteligenţa, înălţimea, starea de sănătate, nivelul de cultură generală, moda, etc se încadrează, din punct de vedere statistic, în modele care, dacă ar fi reprezentate grafic, ar descrie cu uşurinţă linia curbei lui Gauss.
Atât despre ponderi. Dacă ne referim la evoluţia unor fenomene, putem de asemenea să încadrăm în acest model formarea, dezvoltarea şi decăderea imperiilor, anumite reacţii chimice, indicele de confort psihic al participanţilor la un chef cu alcool şi aşa mai departe.
Şi acum să revenim în matcă. Adică la recenta sesiune de concursuri pentru avansarea agenţilor cu studii superioare în corpul ofiţerilor.
Făcând o statistică a notelor obţinute de candidaţi, obţinem:
- 313 candidaţi au obţinut note sub 5 (sau au fost respinşi din anumite motive);
- 110 candidaţi au obţinut note între 5 şi 7;
- 68 de candidaţi au obţinut note între 7 şi 8;
- 31 candidaţi au obţinut note peste 8
Dacă ar fi să reprezentăm grafic cifrele am obţine inversul unei evoluţii exponenţiale (seamănă cu un declin controlat spre finalul său). În mod firesc, acel „313” ar fi trebuit să fie stratul central al statisticii, adică notele între 5 şi 8.
E greu de spus în acest moment care sunt cauzele pentru această distribuţie, cel puţin stranie, a notelor. Am vrut doar să reamintesc faptul că fiecare organism viu, fiecare comunitate, fiecare fenomen social îşi stabileşte/stabilizează evoluţia sau îşi generează ierarhiile după anumite legi biologice, economice, sociale, statistice.
Dacă în normalul lor apar disfuncţionalităţi majore, avem de-a face cu fenomene sociale perverse (ale căror cauze se presupune că sunt inventariate imediat) – învăţământ de proastă calitate, modul de organizare al concursurilor, slaba pregătire a candidaţilor, componenţa comisiilor, elaborarea superficială a subiectelor sau toate la un loc? Nu ştiu, dar ceva nu e în regulă.
Un lucru e cert, nu ne vom putea păcăli singuri multă vreme. Când forţezi natura şi te opui legilor ei, consecinţele se întorc întotdeauna împotriva ta.
Felicitări sincere celor merituoşi!


