Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

marți, 23 decembrie 2008

Avem guvern, justiţie şi... puşcării cât să le ajungă

12299712460978404697_Boc Guvernul lui Emil Boc a fost validat ieri de Parlament cu 324 de voturi pentru şi 115 impotrivă. La ieşire Cătălin Predoiu repeta declaraţia despre sacrificiul pentru naţiune şi continuitatea reformelor. Emil Boc l-a prezentat ca pe salvatorul justiţiei româneşti. Ce mincinoşi penibili!

Când l-a schimbat pe Daniel Morar, continuitatea nu era importantă. Chiar Predoiu explica, prin august, cum dânsa, continuitatea, se referă la instituţii nu la oameni. A declarat asta pentru presă, iar înregistrarea audio se află încă pe site-ul ministerului. O fi uitat săracu'. Emil Boc îl pleznea politic pe Cătălin Predoiu, tot prin august, dar acum l-a redescoperit ca pe un tovarăş de nădejde. O fi uitat şi el săracu'. A mai uitat şi cu pesedeii, dar şi pesedeii l-au uitat pe el.

Cătălin a promis că va avea şi o conferinţă de presă în care să-şi expună priorităţile. Şi? Care-i noutatea? Şi-a tot expus planurile şi priorităţile, nu prea le-a pus în practică. Cât despre penitenciare, nu mă aştept să facă mai mult decât până acum. Eu nu-l mai cred. Dar, sunt sigur că, încă mai sunt oameni care îi mai dau o şansă. Tocmai d'aia o să-şi vadă liniştit de declaraţii şi de planuri cât va mai fi în acest guvern.

Spiritul epocii noastre e prosteala. Prosteala practicată pe scară largă şi de la nivel guvernamental. E atât de frecvent utilizată încât nu mai are nevoie de explicaţii. Politica e curvă. Ce ne mirăm? Auzim asta tocmai de la politicienii care fac compromisuri raţionale pentru popor. Băsescu îi spunea la investire "compromis politic in interes public". Ţi se face greaţă de atâta interes naţional de propagandă. Din păcate, şi ăsta e necazul, începem să ne obişnuim. Pe principiul "e bine ş'aşa rău" acceptăm din ce în ce mai multe nerozii de la captele vorbitoare pe care le punem la putere.

Cineva imi spunea azi că "dezamagirea e mare in sistem", si se vede asta chiar si pe blog. De ce oare, mă întreb? Domnul Predoiu are priorităţi pentru justiţie, şi, la o adică poate să şi facă planuri sau, culmea curajului, să organizeze discuţii. Ar trebui să fie iubit, chiar adulat. Sufletele sensibile i-ar putea chiar transmite scrisori de dragoste adâncă şi de neţărmurit respect. De ce nu se întâmplă aşa? De ce doar bocii şi geoanii îi văd calităţi... pe care nu le vedeau acum câteva luni? Am uitat. Şi răgeii şi găurenii îl iubesc că i-a făcut şefi, dar asta, fiind din interes, nu se pune.

Unde e entuziasmul? Predoiu ne arată calea, cică dumnealui o ştie. De ce nu-l urmăm? Nu prea convinge domnul Predoiu, aici e hiba. Nu-l ajută avocăţia pe care o practică din funcţia de ministru al justiţiei. Justifică bine. Am văzut deja că nu are probleme să fie azi liberal convins şi mâine independent popular şi social democrat... dacă "interesul naţional" o reclamă. Decizii n-am văzut. N-am văzut responsabilitate pentru justiţie. Şi, când te gândeşti că mai vine şi criza. Nici n-avem nevoie. Pentru noi e de ajuns că avem guvern, putem să ne producem singuri dezastrul.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Basescu a mosit guvernul asta, nu Boc sau Geoana. Astia doi nu faceau nimic daca nu le dadea Zeus binecuvantarea. O sa fie un dezastru mai mare decat a a fost cu PNL, o sa vedeti.

Anonim spunea...

CRACIUN FERICIT ! ! !

Anonim spunea...

SARBATORI FERICITE TUTUROR ! ! !