Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

luni, 24 noiembrie 2008

Concurs de avansare în categorie

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a anunţat azi după masă scoaterea la concurs a 354 de posturi vacante disponibile pentru avansarea în categorie a agenţilor cu studii superioare. Termenul limită de depunere a dosarelor este data de 19 decembrie 2008 ora 15.00, prima probă de concurs urmând a avea loc pe 30 decembrie 2008, dacă sunt finalizate testările psihologice.


Sunt scoase la concurs majoritatea funcţiilor vacante, după ce consiliul de conducere al ANP şi sindicatele din penitenciare au tot descoperit funcţii care din motive necunoscute nu fuseseră propuse pentru scoaterea la concurs în această etapă sau în etapa precedentă. Anexa nr. 1 enumeră toate posturile scoase la concurs pentru fiecare penitenciar în parte.

Anexa nr. 2 la Anunţul privind scoaterea la concurs stabileşte condiţiile de studii, cerinţele specifice şi bibliografia pentru fiecare categorie de funcţii scoase la concurs.

Probele de concurs se vor desfăşura în şase unităţi, în funcţie de specialitate, conform anexei 3 la Anunţ.

Link-uri utile:

23 comentarii:

Anonim spunea...

E bine ca vine! Despre concursul pentru functii de conducere ce se aude?

Huginn spunea...

Se pare că va fi abia după ce vor fi modificate organigramele.

Anonim spunea...

RUSINE,RUSINE!LA SPITAL POARTA ALBA SINT POSTURI LIBERE SI NU SINT AFISATE LA CONCURS!
ALTE PARAVANE?! ALTE INTERESE?!
GEABA AVEM SINDICAT!

Anonim spunea...

parca numai la poarta alba! dar probabil au fost oprite pentru viitoarele generatii de absolventi de academie. sau pentru viitoarele generatii de rude?

Anonim spunea...

FARA PIC DE RUSINE!LA SPITAL PENITENCIAR TG OCNA SINT POSTURI LIBERE SI NU SINT SCOASE LA CONCURS!
ALTE INTERESE?!
DEGEABA AVEM SINDICAT! D-LE LIDER DE SINDICAT DABIJA AVETI CEVA DE SPUS?

Anonim spunea...

La Penitenciarul Spital Poarta Alba sint o gramada de posturi. Cine a hotarat sa nu fie scoase. Cit vom merge prin cumul si nu vom fi platiti. Cine le-a scos dar mai ales cine le-a blocat. Unde este sindicatul ala de rahat. Unde este papagalul ala de Meserias. Nu-i vine bine lu coloneeeel Dobreascu sau nu suporta alde Prostea si Coafeza concurenta. Ei cind au dat examenu a fost de forma si pe pile sau spaga

Anonim spunea...

Bala nu da drepturile la pensionari. Astazi sa depus plingere impotrivalui. Trebuie sa dea recalculat plus dobinda. Rusine vedeti ce salariu are si cum lucra la Timisoara

Anonim spunea...

FARA PIC DE RUSINE!LA SPITAL PENITENCIAR TARGU OCNA SUNT POSTURI "LIBERE" (OCUPATE DOAR PRIN CONCURS DE IMPREJURARI) SI NU SINT SCOASE LA CONCURS!
CARE SUNT MOTIVELE PENRU CARE NU SUNT SCOASE LA VEDERE
DE GEABA AVEM SINDICAT!DOMNULE DABIJA CARE ESTE POZITIA DVS-TRA?

Anonim spunea...

Elegant mod de blocare a promovarii agentilor in corpul ofiterilor. Orice psiholog din ANP si penitenciare stie ca dreptul de libera practica se obtine de la Colegiul Psihologilor numai daca esti incadrat pe functie de psiholog si practici. Impunerea din partea ANP ca o conditie obligatorie (a avea aviz de libera practica)este pur si simplu blocarea desfasurarii art.28 lit.e din 293/2004. Nu inteleg de ce nu s-a mentinut conditiile precedente si anume dupa incadrarea pe functia de psiholog ai la dispozitie un an pt. inscrierea in Colegiul Psihologilor .Personal am incercat in nenumarate randuri dar mi-a fost imposibil deoarece nu practicam aceasta meserie.

flagelum dei spunea...

MARE MANEVRA cu posturile scoase la sesiunea unica, pe ce criterii a stabilit anp ul ce posturi sunt necesare pentru fiecare unitate, ca prin unitati nu au cerut nici o parere macar asa de forma sau sunt oprite posturi pentru etapele viitoare, ca deh mai sunt neamuri pe la alte ministere care urmeaza sa vina prin transfer si mai oprim cateva si pentru sursa externa ca mai e ceva de rezolvat si pe acolo, in rest incopetenta totala, aaaaa transparenta totala din partea celor de la centru, vad ca nu sare nici un lider de sindicat, sa inteleg ca s a facut cu acordul liderilor de sindicat au promis ceva si pentru ei ca nu e prima oara, rusine sindicatului si anp ului,

Anonim spunea...

Centralizarea posturilor necesare din unitatea noastra a avut loc intr-o sambata cand s-au intalnit sefii de compartimente si si-au dat cu parerea. Nu a fost vorba de nici un lider de sindicat. Lipsa unor posturi acum, se datoreaza incapacitatii de gandire a unui sef de compartiment care si-a dat cu parerea dupa minusculul lui creier imputernicit dir. adjunct. Nu s-a consultat cu nimeni, asa cum era firesc si acum altii duc in spinare sarcini interminabile din lipsa de personal.

Anonim spunea...

Pe langa concursuri ptr ofiteri cu pima de 1 DECEMBRIE ce se aude?ca la PSPA e saracie MARE ...?

Anonim spunea...

Pentru colegul dezinformat... Atestatul de libera practica in psihologie se poate lua si pe studii postuniversitare si voluntariat.

Dar m-a bufnit rasul la greu...n-am mai pomenit o asa bibliografie la psiholog. DSM-ul intreg?!!! Pe langa altele. Este inuman! Cine "cunoaste" intelege.

Comparativ cu celelalte bibliografii...

Mai ales ca incidenta bolilor psihice (in afara tulburarilor de personalitate) este foarte mica in penitenciar.

Le urez bafta naivilor ce vor sa se pregateasca pentru un asemenea concurs! Ii privesc cu toata compasiunea.

Anonim spunea...

Negrii nu au voie nici măcar la examen. Alea le vor ocupa prin transfer. Au ajuns ei, voi nu mai contaţi! Liderii sindicali îşi aranjază câte un post şi voi...

Anonim spunea...

ia mai lasati-ne cu spitalele. O adunatura de trantori ca nu au facut fata sistemului sanitar civil. Uitati-va cate efective aveti la aceeasi salarizare ca cei din puscarii. Pleaca detinuti din puscarii la spitale si vin neatinsi inapoi, acolo sa cautati rusinea. L aTargu Ocna e statiune, nu-i deranjeaza nimeni, nici macar sporul ala de 100% pt. TBC iar la Poarta Alba va fac munca cei de la penitenciar (hrana, paza, escortare etc.). Hai la munca frate mai lasati sindicatul ca nu poate munci in locul vostru. Mai ramane sa se planga aglomeratii aia de la Buzias si s-a dus dreacu sistemul.

Anonim spunea...

Aveti dreptate stimati psihologi marginalizati. Nu prea pricepe prostimea ce bibliografie si termeni aveti voi acolo. Sunt si la noi in inchisoare neste absolventi de psiho care au cersit sa le dam de la reeducare adeverinte ca au facut practica pe timpul facultatii si ei rupeau foisoarele (ca pe sectie nu prea iti arde de studii). Noroc ca va da statul concediu de studii ca altfel erati tot strungari la baza (unii). Si care a venit cu studii, dar pe functie de major, brava la el , prevazator- daca peste cativa ani puscaria are nevoie de o minte luminata ce zace pe undeva pe la GAZ? hop! "iacata-ma-s asteptam sa va destept" nu-s prostituatul intelectual care n-a fost in stare ieri sa munceasca ce a invatat in facultate.

Anonim spunea...

anonim 19:55..esti un frustrat.sper sa nu te am ca si coleg.si iti doresc pensie linistita.cu vocabularul ce il posezi si cu injuriile adresate colegilor nu dovedesti decat ca esti un limitat comunist.

Anonim spunea...

20:04 din 25.11.2008,ai tulburari de personalitate maiculita,nu mai practica monologul ca duce la suicid!tine si tu un pic de POST,ti-ar prinde bine in astfel de vremuri.

Anonim spunea...

Directorii care intentionat n-au scos posturile vacante la concurs ce merita ?
Ia mai puneti-i odata sa va dea situatia corecta cu efectivul de cadre si posturi vacante si atrageti-le ATENTIA s-o faca corect...
Altfel, cu siguranta isi doresc persoane care sa vina prin transfer sau prin detasari care au expirat odata...
O situatie exista si promitem sa dam si nume...

Anonim spunea...

Daca pe Patrascu nu l-a interesat sa scoata posturile la concurs pentru ca meseriasul nu mai este director, degeaba le-a creat Nadrag. Acum conteaza ce va face Greaca. Daca se lasa pe mina lu Costea asta nu-l intereseaza decit soarta lui. Vom convoca sindicatul si vom alege pe cineva care sa o ajute pe Directoare. Sa vedem cu cine va lucra.

Anonim spunea...

26.11;09:47stim deja nu mai da numele mizerabilului de "director" de la Barcea!dar cand le va scoate ca nu sunt ale lui masa si nici ale lui,ii voi darui drept cadou : O COLIVA MARE PE CARE II VOI SCRIE-LA MULTI ANI!SEDEREA LUI ACOLO ESTE CA SI GATA,PARCHETUL IL VA REZOLVA CAT DE CURAND,CU TOATE INTERVENTIILE LUI MESCHINE LA PROCURORUL SEF LA ALBA!SA-TI DEA D-ZEU LINISTE DE CRACIUN!SI DE CE NU,LINISTE SUFLETEASCA,ASA CUM LE DORESTI TU SUBORDONATILOR TAI!INFRACTORULE!

Anonim spunea...

banii pentru echipament pe 2007 si prima de 1 Decembrie?ce dobanda produce pentru dumneavoastra domnilor directori?sindicatul e bun numai pentru a se plimba liderii in tari straine si la colocvii inutile in tara pe banii sindicalistilor p....i

Anonim spunea...

schimbam liderul, cel mai bine, nu se stie poate altii vor face mai mult,vorbeste cu colegii si poate reusiti o schimbare