Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

luni, 24 noiembrie 2008

Eminenţa rozalie

Lipsa de responsabilitate a guvernării este atent cultivată de oamenii importanţi. Oricine e de vină doar propria genială şi dăruită cu har persoană nu. Poate e uman, poate o fi de înţeles, dar nu vreau să fiu condus de oameni care nu se simt deloc responsabili.

The original grey eminenceFrançois Leclerc du Tremblay, călugăr capucin şi mână dreaptă a Cardinalui Richelieu, a fost predicator şi reformist, a făcut politică şi s-a implicat în diplomaţie. La un moment dat a deţinut chiar şi funcţia de ministru de război.

Purta o robă cenuşie şi ducea o viaţă austeră, dar avea autoritatea unui cardinal. Consilier puternic şi influent, părintele Joseph, pentru că aşa i se spunea, era pomenit în epocă drept Eminenţa Cenuşie. Nu este singurul reprezentant al 'meseriei' de eminenţă cenuşie, pentru că istoria a demonstrat că este o meserie. Este doar cel care intrând în istorie a dat un nume celor care stau în umbra guvernării.

Practica românească a guvernării şi un jurnalist, deseori excepţional, au inventat guzganul rozaliu, un fel de eminenţă grăsulie şi prosperă a politicii noastre dâmboviţene. Şmecher, conectat, influent şi bine înfipt în caşcavalul banilor de la buget. O tipologie care devine visul oricărui politician.

Până la urmă ăsta e jocul guvernării, şi sistemul trebuie ţinut în viaţă pentru că altul nu avem. Parcă n-am şti că alegerile, cu tot cu îndemnurile periodice la activism, sunt doar o amăgire. E unul dintre miturile fondatoare ale democraţiei. Ştim că e o păcăleală şi că, până la urmă, alegem oameni care să ne reprezinte dacă între timp devin bogaţi. Tot ce ne dorim, ca plătitori de impozite, e ca perspectiva îmbogăţirii să-i determine să mai şi facă câte ceva.

*

catalin-predoiu-rompresIeri am primit o serie de comentarii în apărarea ministrului Predoiu agresat, din câte am înţeles, de aprecierile mele şi ale unor vizitatori ai blogului referitor la rezultatele obţinute.

O parte spuneau că vedem lucrurile dintr-o perspectivă prea îngustă, că noi suntem ăia cu penitenciarele, şi drept urmare ar trebui să ne mai interesăm şi în cealălaltă jumătate a justiţiei, dar nu aşa oricum. Am primit chiar recomandarea să mă interesez la oricine altcineva care nu s-a exprimat deja critic. Oricât de interesant ar fi, un astfel de exerciţiu are un defect logic major. E inutil. Am avut deja nefericita inspiraţie de a lua în serios planurile, promisiunile şi discuţiile inutile produse de echipa Predoiu.

Rezultatele, pentru că ăsta e criteriul, nu prezenţa scenică şi nici declaraţiile de intenţie, nu se văd. Ăsta e adevărul care nu poate fi ascuns. Contraatacul este o opţiune. Dar ce rost are? Când propriul plan de eficientizare e implementat în proporţie de 10 - 25%, ce mai e de comentat? Poate doar că o parte dintre 'realizări' nu sunt tocmai realizări. Din acest motiv apărătorul lui Predoiu s-a retras discret din discuţie după ce a încercat să schimbe subiectul. Nu a reuşit să găsească nici măcar un rezultat remarcabil al ministrului Predoiu.

O altă parte dintre comentariile defensive încearcă să acrediteze ideea că nu ministrul Predoiu e de vină, de parcă n-ar fi el ministru. De vină sunt oamenii pe care i-a ales. Mulţimea de eminenţi rozalii pe care-i hrăneşte prin birourile Ministerului Justiţiei l-au înşelat şi-l pun într-o lumină proastă. Ideea asta mă duce cu gândul la miturile potrivit cărora Ceauşescu era un suflet de aur ajuns captiv în epoca de aur. O minciună. Sigur că vede ce are în jur, semnele sunt acolo, dar e captiv în propriul joc al echilibrului făţarnic, o altă vorbă pentru lipsa de iniţiativă.

Mai există, şi apare destul de insistent, acuzaţia de antipatie politică. Mă amuză felul în care e utilizat codul de culori învăţat de la televizor. Nu mă amuză logica rudimentară, de tipul dacă nu eşti cu noi eşti împotriva noastră. Din păcate cu abordarea asta nu avem cum să ne batem. O să continuăm să criticăm puterea, pentru că de regulă ei fac prostiile, iar acuzaţiile de acest gen vor fi inevitabile, indiferent de culoare şi de cine e posesorul ciolanului.

**

Dintre toate 'apărările' mi-a atras atenţia cea potrivit căreia ministrul n-ar fi responsabil pentru oamenii pe care i-a promovat pentru că, tocmai lipsa de responsabilitate a guvernării este atent cultivată de oamenii importanţi. Oricine e de vină doar propria genială şi dăruită cu har persoană nu. Poate e uman, poate o fi de înţeles, dar nu vreau să fiu condus de oameni care nu se simt deloc responsabili.

Dacă vă amintiţi, Predoiu a avut o singură replică întrebat fiind ce va face în legătură cu salariile şi pensiile de un sfert de miliard. E legal, a spus. N-a dat doi bani pe efortul pe care-l face plătitorul de impozite doar pentru că nişte magistraţi îşi trăseseră nişte mega-venituri plimbându-se pe la puşcării în calitate de directori. La fel a făcut şi cu primele lui Chiuariu, şi sunt doar două exemple. Acum vrea să-l facem deputat, cu promisiunea fermă că nu va fi doar şarmant, va fi şi util celor care-i plătesc salariul.

***

Poate că n-a avut parte de o eminenţă cenuşie, care să-i arate calea pe care singur nu e în stare să o găsească. Poate că n-a avut pentru că n-a încercat să-şi găsească una. A crezut că e de ajuns să-şi mulţumească finanţatorii. Poate că a fost cândva un avocat profesionist, acum e doar un altul care chiţăie după caşcavalul puterii. Firma de avocatură Zamfirescu, Racoţi, Predoiu are drept logo "Simply Professional". Ministerul Justiţiei e doar "Simply Political".

Link-uri utile:

3 comentarii:

Anonim spunea...

Eu zic, despre ministru, ca e mai bine ca sa stea linistit decat sa se infiga precum surdul in toba, precum altii care s-au jucat cu puscariile de-a tata divortat care neidentificand problema copilului(o crestere sanatoasa) au preferat sa il izoleze in baie(buda) si atunci cand plange sa-i mai dea cate o felie de paine cu zahar. Prefer sa nu-mi aduc aminte de el decat sa-mi fie greata ca de QRU.

Anonim spunea...

S-a afistat pe site-ul ANP anuntul privind examenele de trecere a agentilor in corpul ofiterilor !!!!

Anonim spunea...

Acest comentariu nu are nici o legatura cu articolul in speta. Doresc sa va atrag atentia asupra noului anunt privind urmatoarea etapa de ocupare a functiilor vacante din sistemul administratiei penitenciare : trecerea agentilor in corpul ofiterilor. Daca la prima etapa erau stabilite anumite conditii de inscriere si participare la concurs, ma refer aici la conditii de studii si calificare specifice posturilor de ofiteri vacante, de aceasta data, pentru aceleasi posturi ramase vacante - pana in prezent - conditiile de studii si calificari "superioare" au fost modificate. Si cand zic modificate ma refer la faptul ca au fost eliminate anumite specializari sau au fost introduse conditii referitoare la atestarea calificarii prin "module". Si ne-am trezit si de aceasta data fentati de catre cei in care am avut incredere. Voi in ce mai sperati anul acesta?