Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

joi, 1 ianuarie 2009

Semnele anului 2009

 Boc - BasescuÎn Monitorul Oficial nr. 899/31.12.2008 au fost publicate actele normative anunțate de primul ministru. Pe scurt, avem parte de:

  1. unele măsuri referitoare la remunerarea conducătorilor și adjuncților conducătorilor autorităților și instituțiilor publice centrale și locale:
    • salariile directorilor din regiile autonome, societățile și companiile de stat scad până la nivelul de secretar de stat, subsecretar de stat sau, după caz, viceprimar, contractele de mandat pentru cei mai sus pomeniți modificându-se în acest sens.
  2. unele măsuri de reducere a unor cheltuieli bugetare:
    • se suspendă, până la 31.12.2009, ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din instituțiile sau autoritățile publice, indiferent de modul de finanțare și de subordonare a acestora. Se suspendă inclusiv ocuparea posturilor scoase la concurs sau examen, dar a căror procedură de ocupare nu s-a finalizat. Sunt exceptate funcțiile unice și, pentru cazuri temeinic justificate, Guvernul poate aproba excepții;
    • se limitează bugetele pentru bunuri și servicii cu 15% față de 2008. Achizițiile de mobilier, birotică, mașini și echipamente se diminuează cu 50% față de 2008. În cazuri temeinic justificate se acceptă depășiri, iar autoritățile nou înființate sunt exceptate.
  3. unele măsuri financiar-bugetare:
    • se modifică, pentru anul 2009, cotele de contribuții pentru asigurările de sănătate, asigurările sociale. Valoarea punctului de pensie crește la 697,5 lei. Nu se mai pot acorda tichete de masă în sectorul public;

    • indemnizație lunară pentru mămici este în cuantum de 600 lei sau, opțional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei;

    • se abrogă ordonanța 192/2008 privind măsurile de relaxare fiscală în scopul creșterii economice și a numărului locurilor de muncă.

  4. măsuri pentru diminuarea cheltuielilor la entitățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială:
    • În anul 2009, reprezentanții statului sau ai unităților administrativ-teritoriale, în organele de conducere sau de control ale regiilor autonome, companiilor naționale și societăților la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială, inclusiv filialele acestora, beneficiază de o indemnizație de 1% din remunerația directorului/directorului general sau a președintelui consiliului de administrație, respectiv al consiliului de supraveghere.

Link-uri utile:

8 comentarii:

Anonim spunea...

FAIN.
Acum ce urmeaza?

Anonim spunea...

Cine a zis ca schimbarea sefilor este bucuria prostilor ,oare a gresit ?

Trebuia sa mergem si noi la un examen de promovare ,aveam si noi o sansa , dar ne-a fost luata si aceea !
Pacat pentru ca incepuse asa de frumos am invatat cat de cat, si acum sa evaporat ca o zana buna >
Poate ne meritam soarta .
Anul semne bune are ..
Hai mai manati mai hai hai !!!

Anonim spunea...

Acum sa il vedem pe domnul Bala cum va justifica necesitatea acestor consursuri pentru a obtine acele exceptii de care vorbea dl. Boc.
E greu, dar nu imposibil.

Altfel vom fi condamnati inca mult timp sub aripa larga a incompetentei unor sefi pe care nu-i evalueaza nimeni si de a caror prostie ne-am cam saturat.

Anonim spunea...

LA MULTI ANI TUTUROR ,UN AN MAI BUN CU MULTE IMPLINIRI!
Stau si ma gindesc,ca sunt aproape 20 de ani de la revolutie sau ce-o fi fost atunci,si avem aceeasi sefi limitati, care nu fac altceva decit aceeasi caprarie ieftina pentru ca altceva nu stiu, de o incompetenta peste ridicol (vedeti notele de la examenele pentru functii) un ANP gituit de incompetenti (Spaiuc si altii) ploconisti , care-i tin pe functii nemeritat pe directorii si vesnicii interimari pe care toate puscariile din tara ii au.
Mi-am dorit intotdeauna ca ofiterii si agentii sa fim prieteni, sa colaboram pentru ca munca noastra sa fie mai usoara ,ca practic noi suntem de aceeasi parte a baricadei. Dar aceasta dorinta e imposibil de realizat, pentru ca la noi predomina "dezbina si vei conduce", facindu-se astfel doua paturi : ofiteri si agenti. Partea proasta ca agentii sunt intre sefi si hoti si uzura e mai mare. Dar cind vezi ca cel care ti-e director e pe functie de ani buni de zile cu nota 2 si 3 si bucurestiul nu i-a nici o masura ,din contra ii sustine prostia, iti vine sa plingi......

Anonim spunea...

La multi ani cititorule...ce ar mai fi de spus vizavi de examenele care se afla in plin proces de desfasurare?!!...:-o plimbare din toate colturile pe banii concurentilor pana la Bucuresti; -lipsa de reactie a ANP si a D-lui Ragea in a lua legatura cu D-ul Predoiu pentru a iesi cu un comunicat...(referitor daca se mai organizeaza sau nu concursul de promovare a agentilor in randul ofiterilor); -au fost foarte multe apeluri adresate liderilor de sindicate pentru a intervenii pentru lamurirea situatiei (chiar s-a sunat la Bucuresti) ...dar ridica cineva competent telefonul (ANP/MJ)??...iar foarte multi concurenti sunt Duminica in tren pentru examenul psihologic...lor si celor care au batut drumul pe degeaba cine le da banii inapoi!!!! rusine sa le fie celor care organizeaza acest concurs , in special D-lui Bala.

Anonim spunea...

anul 2008 a fost unul confuz mai ales la sfarsit . anul 2009 va fi unul si mai greu si mai confuz. 2009 va fi un an crancen pentru toti mai ales ca ne conduc niste "specialisti"

Anonim spunea...

Justificarea ar putea fi simpla: nu se aduc oameni din afara sistemului, sunt doar examene de avansare in functii iar concurentii in marea lor majoritate iau deja sporul de 25% pentru studiile superioare. Trecand pe noile functii li se vor lua acest spor de 25% si li se va da in schimb diferenta pana la salariul de ofiter pe functie de executie. Avand in vedere vechimea unora dintre ei, deci salariul pe care il au acum fata de un ofiter debutant, nu vor fi diferente semnificative ale drepturilor salariale.
Facand un calcul simplu, veti constata ca nu concursurile noastre de avansare vor fi cauza deficitului bugetar in 2009.

Dar cine sa faca asemenea calcule?

Anonim spunea...

Calcule au facut si vor lua sporul de 25% pentru studii superioare si alte sporuri.
Acum sa vedem sindicatul,daca vrea sa fie sindicat,sau lingaii conducerii.