Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

Se afișează postările cu eticheta salariu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta salariu. Afișați toate postările

sâmbătă, 21 august 2010

Sindicate: Legea salarizării, modificată complet, la salariile din 2009 s-ar putea reveni în 4 ani

Legea salarizării va fi modificată complet şi nu se va mai ţine cont de salariile de referinţă din 2009, ci de cele diminuate din 2010, iar anual va fi dată o lege specială care va stabili nivelul salarial, la salariile de anul trecut putându-se reveni în cel puţin patru ani, spun sindicaliştii.

Preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a spus că în noua lege a salarizării se va reveni la raportul de 1 la 15 între salariul minim şi maxim din sistemul bugetar.

În ceea ce priveşte salariul minim garantat, respectiv punctul unu din grilă, premierul a propus valoarea de 640 de lei, sindicaliştii cerând însă un minim de 700 de lei, a adăugat Hossu.

joi, 29 iulie 2010

Un milion de procese

Mai jos găsiți documentele necesare contestării în instanță a măsurilor de reducere a salariilor și altor cheltuieli de natura salarială cu 25%. Este prezentată situația de fapt și opțiunile, și sunt atașate modele de acțiuni pentru diverse categorii profesionale. Modelele pot fi adaptate și folosite, important e să fie depuse cât mai repede.

Macar de data asta ar fi bine sa nu ezităm. Fie că sunt depuse direct, fie că sunt depuse prin sindicat, în această formă sau într-una mai bună acțiunile în instanta trebuie făcute. Dupa cum stiti statul a mai furat bani și a trebuit să-i înapoieze cu tot cu penalități.

marți, 29 iunie 2010

Mediafax: Romania reclamata la Organizatia Internationala a Muncii pentru scaderea salariilor

Pentru cine nu citeste in engleza. Cartel alfa a reclamat România pentru scăderea salariilor în sectorul public cu 25%. 

Plangerea a fost redactata impreuna cu experți belgieni și românia riscă o rezoluție de sancționare pentru violarea drepturilor salariatilor. Autoritățile române sunt acuzate de încalăcarea convențiilor internaționale refritoare la protecția dteptului la muncă 

Romania’s union federation Cartel Alfa representing workers in public services, metallurgy, steel, transport and mining sectors filed a complaint with the International Labor Organization (ILO) against the Romanian Government for its measure to reduce public sector wages by 25%.

joi, 24 iunie 2010

Agerpress: CCR dezbate azi sesizările privind legile de reducere a salariilor bugetarilor şi a pensiilor

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, joi, toate sesizările depuse privind neconstituţionalitatea legilor de reducere a salariilor bugetarilor şi a pensiilor pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului.

Judecătorii Secţiilor Unite ale ÎCCJ au trimis la CCR două sesizări privind neconstituţionalitatea legilor care prevăd scăderea pensiilor şi a salariilor bugetarilor.

Judecătorii instanţei supreme consideră că printre prevederile constituţionale încălcate de cele două legi se numără articolul privind munca şi protecţia socială a muncii şi susţin că se încalcă şi dispoziţiile care spun că cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege.

duminică, 20 iunie 2010

Răul cel mai mic răstoarnă sistemul cel mare

Ultima idee a Guvernului este să reducă din posturile ocupate 12,5%. Sperăm iar că nouă nu ni se întâmplă?

Nu demult era adânc înfiptă în conștiința cetățeanului angajat la penitenciare importanța apartenenței la "sistemul de apărare ordine publică și siguranță națională".

Se critica pe un ton grav cutare și cutare inițiativă care risca să ne scoată în afara "sistemului" și să ne lipsească de o iluzorie protecție, deși niciodată n-am contat în ecuația greilor armatelor.

Am auzit același argument prin octombrie când era imposibil să fim trimiși în fără plată pentru că suntem din "sistemul de apărare ordine publică și siguranță națională". Și, am fost trimiși în fără plată și am făcut și ore suplimentare pentru asta.

joi, 17 iunie 2010

Curtea Constituțională - ultima șansă

Legea tăierilor salariale a fost contestata la Curtea Constitutionala. In data de 24.06.2010 va fi discutata contestatia.
Sesizarea Curtii Constitutionale referitor la reducerea salariilor cu 25%

duminică, 9 mai 2010

Cotroceni: Boc se ascunde în păpușoi, măsuri de criză doar până la sfârșitul anului

Mai jos aveți declarațiile liderilor Confederațiilor Sindicale, după "schimbul de informații" cu președintele Băsescu. 

Bref: Nu a fost o negociere, Băselu' se ține în coarne, mâine liderii Confederațiilor Sindicale vor anunță măsurile de protest, după ce primesc documentul final. Se pare că sunt avute în vedere mai multe măsuri.

Se pare că o să fie cu ceartă, așadar. Și asta pentru că așa vrea FMI nu pentru că s-a trezit clasa politică din adormire și se gândește că trebuie să aplice măsuri dure. La 15.15 Băsescu va face declarații oficiale.

Bogdan Hossu, presedintele Confederatiei "Cartel Alfa
- in cadrul unei structuri de criza se va discuta salariul minim pe economie ca masura de combatere a evaziunii fiscale; 
- s-a stabilit ca in domeniul restructurarii se modifica legislatia pentru crearea unei comisii care sa analizeze programul de restructurare;
- se va modifica legislatia legata de dreptul muncii, de clauzele de impozitare, in sensul in car se va revizui sistemul de impozitare pet drepturi de autor, PFA, etc;
- Traian Basescu nu sustine impozitarea diferentiata, dar a ramas sa se discute;
- aceste restrictii sunt prevazute pana la 31 decembrie 2010 si in momentul reabilitarii lor se vor retrage;

marți, 16 februarie 2010

Din avion...

Cam asa a vazut domnul ministru sistemul penitenciar in zilele trecute. Aflandu-se cu treaba prin zona, pe la ceva conferinte d-ale magistratilor, domnul Predoiu a poposit in mare viteza prin cateva penitenciare.

Tot vazut din avion conducerea ANP a cam dat cu barda prin penitenciarele pe unde trebuia sa se fac nitica chirurgie. Pe langa capetele care trebuiau sa cada au cazut si victime colaterale, unii chiar cei care au scos la iveala manarelile. Vezi Bacau, Codlea si Tirgu Jiu. O fi bine cum zice conducerea ANP, dar parca sunt cam multe victime care n-au legatura cu vina.

Directorii adjuncti ai ANP o luara in freza cu premiul anual. Cel Mai Mare Ionel 'beneficiaza' de o diminuare de 45%. Mare minune avand in vedere ca asa ceva nu i s-a intamplat cand detinutii i se plimbau cu metroul pe sub temnita pe care cu cinste si vioiciune cazona o conducea.

Nea Tibi Cel mai fara CV Ungureanu a primit si dansul o grea lovitura, 40% din premiul anual fiindu-i taiat de sefii cei mari de la Ministerul Justitiei. In rest nici o surpriza, afara de cele pe care insusi ANP le-a produs. Oare incepe cineva sa-si dea seama ca prezenta nu e tot una cu utilitatea?

Partea proasta e ca si operatiunea asta a fost la fel de rudimenatara. Motiv pentru care il inteleg pe Cel Mai Mare Ionel care-l injura pe Cel Mai Mare Independent. Nu a fost respectata o procedura clara desi cele cateva criterii legale ar trebui sa fie arhisuficiente.

Partea proasta e ca Cel Mai Chestor (Ioniel) n-a inceput a injura inca de pe vremea cand taia la altii si cand isi exercita muschii pixului si neuronul grandomaniei. A inceput sa injure dupa ce a aflat ca insusi augustei dumisale persoane i-a fost afectat binele salarial. Din avion as zice ca ceva - ceva dreptate mai exista.

PS. DEA din ANP zice ca salariul al 13 lea se da intre 22 si 26.02.2010. Asa a transmis unitatilor sa-si faca plata in trezorerie.

sâmbătă, 13 februarie 2010

A 13-a obsesie



Mi-am făcut planuri cu al 13-lea... Poate îl "sparg" la supermarket, poate plătesc o rată sau întreţinerea pe 2 luni sau poate îl pun deoparte pentru vacanţa în Portugalia...

Îmi place să vorbesc despre al 13-lea pentru că existenţa lui îmi întreţine iluzia că lucrurile încă merg bine. Adicătelea, nu ne-a îngenuncheat de tot marea criză mondială, am supravieţuit experimentelor bociene...

Al 13-lea a devenit un fel de „buna ziua”, subiect inevitabil al oricărei discuţii, cauză de bucurie sau de întristare. Va fi mare sau va fi mic, va veni sau nu va veni,va fi pentru toti sau doar pentru cei aleşi, se va suspenda sau va rămâne un drept, etc.

Colegi al căror nume nu l-am ştiut niciodată, mă opresc să mă întrebe în şoaptă, complice cum ar veni, dacă nu am auzit ceva nou şi bun despre al 13-lea, sperând să fiu în posesia unei veşti care să le readucă echilibrul profesional şi financiar...

Îmi doresc să se amâne cât se poate mult „împărţirea” celui de-al 13-lea... Pentru că simt că toţi fepeseseii avem ceva în comun, pentru că schimbăm şi alte informaţii în afară de bârfe şi calomnii, pentru că, pornind de la un subiect atât de prozaic, să ajungem într-o zi să ne cunoaştem şi să ne pese unii de alţii...

miercuri, 10 februarie 2010

Capetele de la capătul unor comentarii

Ieri i-am rugat pe doi posesori de capete seci să aibă puțin respect și să ia o pauză din plăcuta activitate a aruncatului cu rahat în numita cutie care răsună a gol. Credeți că s-au retras rușinați de lipsa crasă de bun simț doar pentru că li s-a bătut obrazul?

Evident că nu. Nu s-au retras măreții combatanți, ba chiar s-a găsit cineva să le ia apărarea și să pretindă că mica lor dispută pe capul unui directoraș - la fel de fără substanță - e mai importantă decât orice altceva. Și dacă s-ar fi prăbușit lumea capetele seci în cauză și-ar fi păstrat dreptul de a produce vârtejuri și de a-și trânti la flegme, că doar de aia e blogul ca să-și urle domniile lor durerile. Pentru că îi doare.

Pe un alt blog a apărut o simulare furnizată de Direcția Economică celor care calculează salariile pentru a oferi un exemplu și un punct de referință. Mai înainte subsemnatul a povestit ce s-a întâmpat la ANP pe salarizare. Credeți că a fost bine? Nu fraților, n-a fost bine. Agentul folosit drept cobai era prea bătrân avea vechime și mai nu știu care sporuri. Bine că n-a fost și educator că-l mâncau cu tot cu fulgi.

În plus, cineva anunța că a dispărut norma de hrană, fraților. N-a dispărut, doar că niciodată de la Cuza încoace (de atunci există ceva bani pentru hrănirea oștirei) norma de hrană n-a făcut parte din salariu. Numai că domnul nostru comentator, n-a știut și nici n-a întrebat. A afirmat. Și iar am auzit un ecou de la capătul comentariului.

S-anunțat deja că salariul al 13 lea se va da in cursul lunii februarie de către DEA din ANP. Credeti că e de ajuns? S-a transmis asta la resurse umane, la economic și la salarizare. Evident că nu e de ajuns. Cineva întreabă după ce am revenit pe subiect de vreo 3 ori de ce nu se dă o dată al 13 lea. Acum, adică. Dar, dacă Ministerul Finanțelor ar planificat ANP în martie; vă dați seama de tragedie? Am avea alte 1000 de întrebări.

Mai mult, alt comentator anunță că la Aparatul Central s-ar fi acordat pentru lunile noiembrie și decembrie salariu de merit. De unde măi prietene comentator? De unde ai luat zvonul ăsta misterios? Unde s-a mai văzut salariu de merit dacă la articolul cu pricina sunt zero lei în buget? Nici matale n-ai întrebat și nu te-ai întrebat. Ai afirmat.

În încheiere revin așadar, cu rugămintea de a-mi primi cu înțelegere succinta trecere în revistă a acestor comenatrii, cu deja obositoarele întrebări: Până când? Până unde? Chiar nu mai există și alte interese profesionale decât al 13 lea? E și asta important, dar chiar așa trebuie insistat la nesfărșit pe o singură idee. Cred că ne datorăm nouă înșine puțin respect. Și, nu trebuie să existe reguli de postare sau moderatori care să ne amintească de asta.

Vom posta în continuare informații despre salarizare și drepturi salariale, asta e de la sine înțeles. Cred doar că dezbaterea este una și gâlceava e alta și mai cred că afirmațiile nu trebuie să rămână fără argumente. Motiv pentru care vă reamintesc că aici găsiți regulile unei polemici civilizate.

vineri, 5 februarie 2010

Exercitiul nefericit al puterii

Acordarea celui de al 13-lea salariu a ramas una dintre putinele vesti bune soptite de salariati in ultima perioada.

ANP are grija sa mai atenueze surplusul nociv de fericire si diminueaza cu incredere premiile.

De remarcat este faptul ca in lipsa unor norme metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal, criteriile de diminuare folosite sunt cele din vechea legislatie abrogata la 12 decembrie 2010.

Acestea sunt in realitate doar doua:

  • activitate profesionala necorespunzatoare;
  • abateri grave sanctionate disciplinar.

Opinia sindicatelor este ca diminuarile aplicate sunt exagerate si nu respecta cadrul legal, intr-o perioada in care drepturile salariale sunt oricum sub auspicii nefavorabile.

Cititi mai mult aici

Despre bani si alte chestiuni neinteresante

Aflam de la sindicate ca salariul se va plati la data obisnuita si ca Directia Economica din ANP nu intrevede la acest moment motive de intarziere.

La ANP s-au facut deja statele si deschiderea de credite pe total sistem e in in parametrii normali. Totul pare a fi in ordine, nimeni nu pierde nimic. Luni vor fi chemati cei de la salarizare din unitati pentru a fi instruiti in legatura cu modul de calcul al salariului.

Al 13 lea salariu va fi acordat in cursul lunii februarie in functie de programarea pe care o face Ministerul Finantelor. Bani sunt ca doar suntem la inceput de an, Guvernul are interesul sa aiba liniste. N-ar trebui sa fie si alte probleme.

Sunt asadar premise ca situatia sa se normalizeze, dar trebuie sa vedem si ca promisiunile se concretizeaza. Ioana Serban da semne c-ar vrea sa-si mai spele din pacate. Macar de-ar tine entuziasmul pana dupa primele rectificari ale bugetului si asta fara presiunea sindicatelor.

PS. Imi mentin rugamintea legata de comentarii. Cele mai dure critici si observatii pot fi exprimate politicos si cu respectarea unor reguli de bun simt.

marți, 26 ianuarie 2010

Al treishpelea

Pentru că este, se pare, subiectul zilei mai jos aveti cate ceva despre deja multasteptatul al 13-lea salariu. Încă nu e pe carduri, dar se apropie încet încet de zona bancomatului.

miercuri, 20 ianuarie 2010

Work in progress...

La repezeala, dar se muncește. Aceleași recomandări: dacă aveți observații și completări folosiți cu încredere smunteanu@dgp.ro, cabinetanp@dgp.ro, fsanp@fsanp.ro și snlp2007@yahoo.com. Restul datelor de contact le găsiți pe site-uri.
Proiect OMJ - Norme de aplicare in ANP a legii salarizarii unitare v. 20.01.2010
Referat de aprobare - Proiect OMJ - Norme de aplicare in ANP a legii salarizarii unitare v. 20.01.2010

joi, 14 ianuarie 2010

Salarizarea: Proiecte pe ultima suta de metri

Abia ieșit din chinurile facerii atașat aveți proiectul de OMJ privind normele metodologice de aplicare a legii privind salarizarea unitară a personalului bugetar. Observații și completări la cabinetanp@dgp.ro, smunteanu@dgp.ro, snlp2007@yahoo.com, fsanp@fsanp.ro.

Termenul pentru observații acordat cu grație de ANP este tocmai până mâine la 10.00. Și acum lăsați netul și treceți la treabă! Răscoliți tot, să nu ne scape nimic. Nu uitați că e doar un proiect și mai bine evităm decât să reparăm.
Proiect OMJ - Normele de aplicare a legii privind salarizarea unitara v 14.01.2010

Chestiunea zilei: salariul unitar, unic și ubicuu

Încerc să dau un răspuns celor care întreabă insistent despre al 13 lea salariu. După efectul zilelor Boc, toată lumea de-abia îl așteaptă. Dacă asta e problema, atunci aflați domnilor că a fost prevăzut în buget și că, din păcate, alte drepturi iarăși apar cu sume zero (transport, ore suplimentare), deși de astă dată nu numai sindicatele s-au zbătut.

Chiar și ANP și MJ - surprinzător după atitudinea de anul trecut - s-au chinuit pe la finanțe. Din păcate rezultatul a fost mai mult decât dezamăgitor. S-au cerut 100 de milioane drept suplimentare, dar s-au obținut niște firfirei (2,7 milioane RON).

În plus faptul că este prevăzut în buget nu e totul. Mai trebuie să se mai și facă deschiderea de credite pe al 13 lea salariu. Nu e așadar sigur, și va fi o luptă de uzură între MFP și ordonatori pe de o parte și între salariații bugetari și Guvern pe de altă parte.

Salarizarea unitară este însă problema momentului. Toate instituțiile din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională cu miniștri de rigoare, generalii din dotare și restul muritorilor sunt în fierbere pentru că legea a ieșit atât de bine cât să nu se înțeleagă nimic. Nu mai spunem că normele de aplicare sau nomenclatoarele lipsesc cu desăvârșire la 20 de zile de la primul salariu pe legea unitară, în anul Domnului 2010, an de tranziție și de criză.

Se lucrează intens la HG-uri de aplicare, enorm de târziu, care să respecte cel puțin principiul că nimeni nu pierde la salariu în 2010. Coeficienții cei care promit creșteri salariale din 2011, dacă vor intra în vigoare, sunt departe, deocamdată prioritatea este anul de tranziție 2010. Mai ales că nimic nu e sigur și surprize pot apărea.

Ministrul Justiței a propus o întâlnire sindicatelor din penitenciare mâine la ora 17.00 la sediul ANP, una dintre probleme urmând a fi cu siguranță salarizarea. Având în vedere că este singura zonă din acest sector unde conflictul de muncă este permis și că s-a văzut deja că presiunile pot fi destul de puternice, probabil că ministrul va încerca să obțină sprijin în relația cu MFP și, cu siguranță, va face un apel la calm.

În invitație scrie că se va discuta Strategia ANP. Câtă vreme ministrul acceptă să-și orienteze eforturile și pe sona penitenciarelor se va putea discuta de o strategie, altfel doar sub pulpana lui Ragea, ANP va ramâne în același con de umbră... cu neplăcerile salariale de rigoare.

PS. Chestiunea zilei este așadar puțin mai concretă decât Bătălia de la Galați sau Concursul Mintoșilor, de care subsemnatul, cu scuzele de rigoare pentru cei care vor fi avut motive le continue până în pânzele maro, s-a plictisit peste măsură.

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Bugete și salarii

Bugetul ANP 's-a nimerit' iarăși sa fie la jumătate din solicitări. Necesarul estimat este de aproximativ 1400 milioane lei (RON) în proiectul de buget fiind prevăzută suma de 756 mil. lei. Cheltuielile cu salarii nu sunt asigurate în întregime - ar mai fi nevoie de aproape 60 de milioane de lei, iar cheltuielile cu bunuri și servicii ar fi acoperite doar pentru primele luni ale anului.

Ministrul Justiției s-a angajat să susțină propunerea de amendare a proiectului legii bugetului de stat formulată de sindicate în încercarea de a asigura un nivel normal de finanțare pentru sistemul penitenciar. Se încearcă astfel suplimentarea bugetului cu aproximativ 100 de mil RON pentru penitenciare. Nu e ideal dar e minimul necesar asigurării unui nivel decent.

Cum bugetul se află încă prin comisii, nu știm cât și ce s-a obținut. Probabil că bugetul ANP va fi suplimentat deși ministrul finanțelor ține cu dinții de limitele stabilite și are motive să o facă. E criză și prudența în alocarea resurselor bugetare e de înțeles.

Sigur că vor fi rectificări și că după presiuni și conflicte banii pentru drepturile salariale vor fi asigurați. E foarte posibil și ca Guvernul să încerce a-și face viața ușoară anulând, suspendând sau amânând plata anumitor drepturi salariale. Vom avea deci un an interesant, iar furnizorii de servicii și produse pentru penitenciare vor avea unul și mai interesant.

Legea salarizării unitare se dovedește o provocare la momentul punerii în practică. Pe sectorul e ordine publică, apărare și siguranță națională sunt, se pare, destule probleme. Nimeni până în prezent nu e în stare să prezinte o formulă de salariu. Nici măcar autorii legii 330/2009 nu poat demonstra negru pe alb că principiul garantării păstrării nivelului salarial anterior intrării în vigoare va putea fi respectat.

Și pe acest domeniu urmează o perioadă interesantă. Există o Comisie care trebuie să amendeze legea, și există obligația elaborării legislației secundare. Rămâne de văzut cum se va aplica cea mai stupidă lege din ultimii 20 de ani. Și mai interesant e cum va descurca Boc III ce a încurcat Boc II.

Independentul II pare mai implicat la acest început de an decât Independentul I sau liberalul 2008. Poate că schimbarea de atitudine, unii zic că e evidentă, a lui Cătălin Predoiu este de substanță și poate că se vor vedea rezultatele. Dar... om trăi și om vedea.

luni, 16 noiembrie 2009

Sa-i moara capra lui Ion...

Fiica preotului Staniloae, Lidia Staniloae, a fugit in 1984 in Germania impreuna cu fiul ei. Fugind de Ceausescu si de prigoana comunista a nimerit intr-o altfel de prigoana, una capitalista. Cu naivitatea tuturor romanilor care isi imaginau ca in tarile asazis libere omul are valoare de om si nu de obiect, Lidia Staniloae constata cu surprindere si amaraciune:
" Acum invatam treptat o axioma tragica: bunastarea produce egoism si nepasare, ca si mizeria, poate chiar mai intens decat aceasta. E drept, ea poarta alte nume : eficienta economica , modernizare, progres, polarizare a categoriilor sociale. Exista teorii care justifica inegalitatea cea mai brutala, sub aceeasi masca a bunastarii pentru toti...

Se ia de la cei ce n-au si se da la cei ce au totdeauna mai mult, dar nu le ajunge niciodata. Cu asta se face, chipurile, dreptate si se pun bazele unei societati care sa coloreze viitorul in roz, pentru toata lumea, astfel infloreste raceala, salbatecia relatiilor.

Coordonatele omului contemporan devin ranchiuna, neincrederea, bucuria rautacioasa. Pentru adoptarea lor nu este nevoie de nicio constrangere. "Sa-i moara capra lui Ion", gluma amara pe care a produs-o luciditatea critica, singurul bun care pe vremuri nu se pierdea, devine lege de guvernare a lumii in care traim."
Nemultumirea de a ne vedea salariile substantial diminuate in prag de sarbatori este evidenta si justificata, cum spuneam, nu sacrificarea noastra este cel mai dureros lucru ci lejeritatea cu care guvernantii "rezolva" falimentul administratiei romanesti, asta dupa ce au actionat si reactionat vreme de 20 de ani ca si cum ar fi primit peste noapte un pesches gras.

Dar noi? Noi care, mergand pe principiul caprei vecinului, n-am avea nicio apasare daca n-am fi afectati la randu-ne, noi, lucratorii de penitenciare care in lipsa oricarei coeziuni, in lipsa respectului pentru propria persoana, ce sa mai vorbim despre respectul pentru celalalt, inghitim bodoganind si atat, gasind la nesfarsit scuze si vinovatii pentru propria noastra lasitate si neputinta?!

Cand vom deveni cu adevarat o forta? Poate atunci cand vom inceta sa pandim capra vecinului, fie el agent sau ofiter, operativ sau administrativ...

marți, 20 octombrie 2009

Salariul… cât e salariul?

De când i-am spus ca sunt fepesese la puşcărie, administratorul meu de bloc ţine morţiş ca, lunar, să avem aceeaşi mică şi interesantă discuţie despre cum merg treburile la locul meu de muncă.

Îmi zâmbeşte ştirb şi-mi face şmechereşte cu ochiul, spunând că el, fost colonel de securitate, susţine metodele pe care le aplicăm şi mă îndeamnă să nu mă las moale. Instantaneu, îmi amintesc de dosurile pictate de la Brăila şi dau să spun că nu e nicidecum o practică în sistem.

Omul nu mă lasă, că doar e devorator de TV, presă de scandal şi bârfă de cartier, plus că are şi alte surse, cel puţin dubioase. "Asta le trebuie: omor! Că d-aia nu trăim noi bine în ţărişoara asta şi nu ne putem mânca pensioara liniştiţi! Că aşa se duc bănişorii noştri pe nişte lichele care n-au făcut nimica bun, dar stau la căldurică, au păpică mai sănătoasă decât noi, ăştilalţi, se mai joacă, se mai plimbă, muncă zero…”

Aterizat în plin Caragiale, încep să calculez cam cât mi-ar trebui, în ani, să-l fac pe administrator să priceapă că pepeleii sunt tot oameni, că după puşcărie se vor întoarce în societate şi că depinde şi de el cum se vor integra…

Exaltat de propria voce, personajul îşi continuă monologul, schimbând registrul: a asistat la alchimizarea lui Cozma Minerul în Lucefărul Huilei, a văzut interlopi cosînd goblen, traficanţi interzicând drogurile, violatori smeriţi întru Dumnezeu, viitori familişti convinşi şi pepelei homosexuali preamărind binefacerile prezervativului.
”Păi, la puşcărie e un lux pe care io nu mi-l permit, după atâţia ani de muncă! Şi e un lux pe banii mei, plătitor de taxe. Şi mai cred că acolo e un joc de-a mima: ăia se prefac că au înţeles ce vreţi de la ei, voi vă prefaceţi că sunteţi mulţumiţi de ce aţi făcut! Curat circ! Că animalul de la circ face o vreme ce-l constrângi cu bâta să facă, până într-o zi când nu-i mai convine şi haţ! Te-a luat… Orice constrângere creează o tensiune şi vine clipa când animalul captiv rupe lanţul… Cu atât mai mult animalul din om…”
Gândesc amuzat că are mintea prea odihnită. Dar, dacă, totuşi are dreptate?! Coborând treptele, mă trezesc silabisind conjugările: eu-mimez, el-mimează, noi-mimăm, voi-mimaţi… Nu-i aşa că începe să sune ciudat?!

“Auzi, da' matale ce salar ai?” strigă după mine fostul colonel, cuprins subit de revelaţia jocului de-a puşcăria. Să-i răspund că insuficient pentru a educa şi cele 20 milioane de români liberi?!

miercuri, 19 august 2009

Speranța - valoare economică, valoare politică

Românii - zicea editorialistul - speră că omul cu pricina, recte înjuratul, va renaște mai bun. Lucru pe care-l doresc Guvernului României, clasei politice românești și tuturor celor care mă obligă să sper că va fi mai bine...

Ieri, discutie cu un prieten aflat la studii prin țări străine pe clasicul mess. Printre ferestre am prins un "e singurul lucru care mai are valoare economică". Vorbeam despre salariile din sistemul bugetar și despre pogii care se joacă de-a mama Omida și de-a unchiu' Băse cu bugetul țării.
***
Azi Guvernul analizează proiectul legii privind salarizarea unitară, în mare măsură cea pe care am postat-o acum ceva zile. Tot azi sindicatele din penitenciare sunt la Ministerul Muncii pentru corecții de ultimă oră. Dacă proiectul nu trece mai e o șansă, dacă trece și este asumat ca atare lucrurile se complică.

Șanse sunt ca Guvernul să-și asume răspunderea și să și primească voturile. Există și posibilitatea ca lucrurile să meargă altfel. Totuși cred că cearta nu e pe bune și că mașina de vot va funcționa. Dacă e adoptată în această formă urmează bătălia pe VR(S) (valoarea aia de referință care nu mai e sectorială mă gândesc) si pe normele de aplicare a legii.
***
Cum nu mă dumiream care-i treaba cu singurul lucru care mai are valoare economică în România am transmis semnul de întrebare și am primit un răspuns neașteptat. Nu mai știu dacă redau excact, nu memoria e punctul meu forte. SPERANȚA, e singurul lucru care mai are valoare economică în România, zicea amicul student.

Puțin patetic, puțin poetic băiatu' ăsta plecat cu bursă la studii zice că speranța are valoare economică în România. Întâmplător și Guvernul crede că speranța are o valoare care poate fi exploatată: politică în cazul de față.

Oamenii speră - își zic guvernanții - deci ascultă orice, dorindu-și aprig ca minciunile produse de capetele vorbitoare să se împlinească. E un joc pe care-l jucăm de ani buni. Nu că ne-ar face plăcere, dar altul nu avem. Noi ne facem că ne reprezintă, ei se fac că ne guvernează.

Valoarea economică a speranței n-o prea înțeleg politicienii noștri. D'aia mai zilele trecute, în criză de subiecte pentru hrănit presa, cele două partide aliate întru guvernare au produs vreo 70 de măsuri/idei anti-criză pe care au început a și le critica reciproc.

Crizele economice sunt ciclice, oricine a citit o carte de economie știe asta. Poate Pogea să fi scăpat detaliul. Crizele economice vin și pleacă și deseori înseamnă reformarea sistemului economic mondial. Ideea e că lumea merge mai departe.

Nu criza ne face rău, sau - cel puțin - nu pe atât pe cât ne sperie cei care știu că oamenii speriați răspund mai ușor la comenzi. Guvernanții incompetenți și fuduli ne fac rău. Și nimeni pe lumea asta n-o să-i convingă să se ducă... să ne lase.
***
Un editorialist explica prin 2004 o înjurătură clasică a românilor: aia cu trimiterea la origini. Destul de vulgară pentru a o reda ca atare, am găsit destule momente în care am spus-o... cu infinit optimism.

Românii - zicea editorialistul - speră că omul cu pricina, recte înjuratul, va renaște mai bun. Lucru pe care-l doresc Guvernului României, clasei politice românești și tuturor celor care mă obligă să sper că va fi mai bine... cândva.

Da. Și mai era și povestea cu Pandora...

Update 19 August 2009 07.30

Studentu' completează pe la 11.10 GMT
...era bine dacă băgai ceva de genul romanul speră la nesfarsit, are o memorie mult prea selectiva, emotionala si dureros de scurta...

... plus că sunt câteva explicații în legatura cu toleranta exagerata a romanilor(in ceea ce priveste conducatorii): "fură, tu dacă ai fi fost in locul lui/ei, nu ai fi făcut la fel?!".... și tot felul de nuanțe pe tema asta

.... s-a impamantenit in subconstientul colectiv că e normal sau nu e grav să furi..."fură de la stat"... deși statul sunt ei (platitorii de taxe)
Am făcut, deci, precizările de rigoare. :)