Recent Posts
Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor
Se afișează postările cu eticheta greva. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta greva. Afișați toate postările
miercuri, 2 iunie 2010
marți, 1 iunie 2010
Greva la Penitenciarele din Craiova
Publicat de
Huginn
Penitenciarele, în grevă. Ieri au fost în grevă şi penitenciarele din Craiova.
Ieri după prânz, la poarta „de vizită“ a Penitenciarului de Maximă Siguranţă Craiova, câteva persoane frământau cu nervozitate asfaltul trotuarului. Doamna Oprea venise de la Severin, încă de la prima oră. Cu sacoşele de rafie pline cu bunătăţi, măsura de ceasuri întregi poarta de fier, aşteptând să se scoată lacătul ca să-şi poată vedea fiul - încarcerat dincolo de zidurile albe.
Tot acolo, Cristian Dondea se făcuse una cu peretele. De la nouă dimineaţa, de când tot spera să-l strige cineva şi să intre la frate-său cu pachet, parcă trecuse o zi întreagă. Şi nici o speranţă să intre curând - venea de la Slatina, adică de la doar 50 de kilometri, deci nu se încadra la excepţiile anunţate de penitenciar. Mihaela Bairam se dăduse bătută încă de când ajunsese: cu cei doi copii atârnaţi de ea - cel mare, de cinci ani, iar mezina, de numai unul şi trei luni, luase cu asalt treptele scării.
Spera ea că situaţia - doi copii dormind pe trotuar - va emoţiona cadrele şi o vor lăsa să intre totuşi la bărbat. Câţiva - puţini, însă, dar care veneau de la distanţe mari, de peste 100 de kilometri, aşa cum era dispoziţia - intraseră. „Dar cei mai mulţi au plecat“, spune Cristian. „Au venit, au văzut afişul cu greva şi au renunţat să mai aştepte“.
luni, 31 mai 2010
Greva la Penitenciarul Iasi
Publicat de
Huginn
Greva la Penitenciar
In greva s-au aflat astazi si angajatii din Penitenciarul Iasi.
Protestatarii s-au adunat dis de dimineata in curtea institutiei.Agentii nu i-au escortat pe detinuti la munca si nici nu i-au dus la acivitatile culturale, sportive sau religioase din incinta penitenciarului. Si vizitele au fost restrictionate la o treime.
Agentii au asigurat insa paza unitatii si au escortat la instantele de judecata 20 de detinuti. In principal a fost vorba despre arestati preventiv, restul fiind reprogramati. Din cei 300 de membri ai sindicatului "Iuris", doar 80 au semnat pentru greva. Pentru ca la Penitenciarul Iasi are loc un control de la Administratia Nationala a Penitenciarelor, restul au preferat sa munceasca.
Cms. Florin Vaslavschi, presedinte sindicat "Iuris" Penitenciarul de Maxima Siguranta Iasi: "Punctele de lucru exterioare au fost restrictionate, in ceea ce priveste activitatea cultural educativa, religioasa, sportiva deci acestea au fost restrictionate.
O parte din celelalte activitati, ma refer la cele de acordare a drepturilor la vizite au fost restrictionate la o treime. Dar alte activitati care presupun acordarea asistentei medicale de urgenta, de exemplu, acestea au fost mentinute. Intentionam sa participam la toate actiunile de protest legate de taierea salariilor cu 25%." (Diana Paladescu & Marian Anicule) (31 mai 2010)
In greva s-au aflat astazi si angajatii din Penitenciarul Iasi.
Protestatarii s-au adunat dis de dimineata in curtea institutiei.Agentii nu i-au escortat pe detinuti la munca si nici nu i-au dus la acivitatile culturale, sportive sau religioase din incinta penitenciarului. Si vizitele au fost restrictionate la o treime.
Agentii au asigurat insa paza unitatii si au escortat la instantele de judecata 20 de detinuti. In principal a fost vorba despre arestati preventiv, restul fiind reprogramati. Din cei 300 de membri ai sindicatului "Iuris", doar 80 au semnat pentru greva. Pentru ca la Penitenciarul Iasi are loc un control de la Administratia Nationala a Penitenciarelor, restul au preferat sa munceasca.
Cms. Florin Vaslavschi, presedinte sindicat "Iuris" Penitenciarul de Maxima Siguranta Iasi: "Punctele de lucru exterioare au fost restrictionate, in ceea ce priveste activitatea cultural educativa, religioasa, sportiva deci acestea au fost restrictionate.
O parte din celelalte activitati, ma refer la cele de acordare a drepturilor la vizite au fost restrictionate la o treime. Dar alte activitati care presupun acordarea asistentei medicale de urgenta, de exemplu, acestea au fost mentinute. Intentionam sa participam la toate actiunile de protest legate de taierea salariilor cu 25%." (Diana Paladescu & Marian Anicule) (31 mai 2010)
Greva la Penitenciarul Bistrita
Publicat de
Huginn
Angajaţii Penitenciarului Bistriţa vor intra în grevă de solidaritate în data de 31 mai. Pentru a asigura respectarea normelor de siguranţă şi buna funcţionare a sistemului şi drepturile persoanelor deţinute se vor lua măsuri continuarea activităţii, astfel încât drepturile deţinuţilor să fie respectate.
Activităţile de pază şi supraveghere nu vor fi întrerupte, au fost informate conducerile organelor judiciare deservite cu privire la acţiunea de protest iniţiată de sindicalişti, au fost luate toate măsurile astfel încât arestaţii preventiv să fie prezentaţi obligatoriu la termenul stabilit de instanţa de judecată, iar deţinuţii vor fi prezentaţi la expertizele medicale.
Grevă la Penitenciarul Gherla
Publicat de
Huginn
PROTESTE. Deţinuţii, blocaţi în penitenciarul Gherla din pricina grevei gardienilor
Aproximativ 60 de gardieni de la Penitenciarul Gherla au protestat în semn de solidaritate cu greva profesorilor, în faţa clădirii instituţiei, în această dimineaţă.
“A fost o grevă de solidarizare, potrivit legii a trebuit să asigurăm 30% din activitate, de pază a deţinuţilor, însă nu s-au mai efectuat activităţi sportive, educative sau administrative”, a declarat Călin Rotaru, liderul sindicatului lucrătorilor din penitenciare din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Gherla.
Deţinuţii care îşi executau pedepsele în regim deschis sau semideschis nu au mai putut să iasă astăzi la lucru, din pricină că gardienii nu i-au mai însoţit. Rotaru spune că, în funcţie de evoluţia evenimentelor socio-politice din această săptămână şi de deciziile centrale, astfel de proteste s-ar putea repeta.
După aplicarea reducerii de 25%, salariile unora dintre gardieni vor ajunge la aproximativ 1.500 de lei, a arătat Rotaru. (sursa: link)
Grevă la Penitenciarul Slobozia
Publicat de
Huginn
Penitenciarul, în grevă
Penitenciarul Slobozia a intrat în grevă generală la ora 0 şi 10 minute şi va renunţa la această formă de protest la ora 23 şi 50 de minute. „În cursul zilei de astăzi, nu va funcţiona normal decât paza Penitenciarului, supravegherea pe secţii şi aigurarea utilităţilor de minimă necesitate.
Nu se vor escorta deţinuţii, nu vor avea activităţi educative, culturale şi sportive, iar programul de vizită şi corespondenţă este redus la 4 ore“, spune Romulus Gherghina, liderul Cartel Alfa. (sursa: link)
Greva la Penitenciarul Galati
Publicat de
Huginn
Protestul gardienilor din Penitenciarul Galaţi: „Băsescu la puşcărie!”
Circa 100 de gardieni care asigură paza şi ordinea în Penitenciarul Galaţi au întrerupt ieri lucrul, protestatând în curtea interioară a închisorii. Gardienii au cerut demisia Guvernului şi menţinerea salariilor la nivelul actual.
Gardienii din Penitenciarul Galaţi au intrat pentru prima dată în grevă de la înfiinţarea închisorii de maximă siguranţă la Galaţi.
Aproximativ 100 de lucrători ai penitenciarului au protestat zgomotos în curtea interioară a unităţii împotriva diminuării salariilor cu 25%.
Înarmaţi cu fluiere şi acompaniaţi de sirenele maşinilor folosite pentru transportul deţinuţilor, gardienii au creat un zgomot de nedescris preţ de câteva ore, scandând lozinci de genul „Băsescu la puşcărie!" şi „Jos mafia!".
„Prima de vacanţă a fost suspendată şi nu ni se mai decontează cheltuielile de transport. Conform unei directive europene, 12.000 de deţinuţi români îşi vor putea ispăşi pedepsele în închisori din ţară. Cum ne vom desfăşura activitatea în penitenciar cu 20% reduceri de personal şi cu o subfinanţare acută a sistemului? Nu instigăm la haos şi dezordine. Protestăm legal, vrem un sistem penitenciar organizat şi finanţat corespunzător", ne-a declarat Radu Hilohe, liderul sindicatului din Penitenciarul Galaţi.
Grevă la Penitenciarul Târgu Mureș
Publicat de
Huginn
Târgu-Mureş: Grevă cu năbădăi la Penitenciar
Zece tineri deţinuţi din Penitenciarul Târgu-Mureş, cu vârste între 18 şi 21 de ani, şi-au amânat astăzi plecarea în tabără din cauza grevei.
Întrucât au dat dovadă de un comportament ireproşabil, aceştia trebuiau să plece astăzi într-o tabără de patru zile în staţiunea montană Lăpuşna. Peste 100 de angajaţi ai penitenciarului au intrat astăzi în grevă, activitatea fiind asigurată doar în proporţie de 30%.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului, Cornelia Fărcaş, tabăra de la Lăpuşna este prima de acest gen şi este organizată în colaborare cu Asociaţia "Exploratori pentru viitor". Cei zece tineri închişi în Penitenciarul Târgu-Mureş vor pleca touşi în vacanţă mâine. (sursa: link)
Greva la Penitenciarul Poarta Alba
Publicat de
Huginn
La Penitenciarul Poarta Albă din Constanţa angajaţii sunt în grevă, însă serviciile curente sunt asigurate în continuare. „Greva este una de solidaritate. Am discutat cu liderii de sindicat şi i-am rugat să asigure toate serviciile, lucru care s-a şi întâmplat, inclusiv asigurarea prezenţei în instanţă a inculpaţilor şi vizitele la medic.
Manifestă foarte civilizat şi nu s-au înregistrat evenimente neplăcute”, a spus Gelu Dincă, directorul instituţiei. Greva de astăzi este una generală, bugetarii fiind foarte nemulţumiţi de măsurile drastice pe care le-a luat Guvernul Boc, salariile lor fiind micşorate cu 25%, iar Executivul anunţă că nu se va opri aici.
Greva la Penitenciarul Târgu Jiu (2)
Publicat de
Huginn
“În curând luăm deţinuţii acasă” - Grevă la Penitenciarul Târgu-Jiu în 31 mai
Angajaţii de la Penitenciarul din Târgu-Jiu sunt hotărâţi să se alăture celorlalţi bugetari în protestul care se va desfăşura în data de 31 mai. Aceştia spun că sunt la fel de afectaţi de măsurile de austeritate la fel ca toată lumea şi că nu au de gând să stea cu mâinile în sân.
În cadrul unei conferinţe de presă, împreună cu Florin Şchiopu, liderul Sindicatului „Solidaritatea 2004” din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu şi vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor din cadrul Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor, Marius Măceşanu, liderul Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare (SNLP) Târgu-Jiu a anunţat care este poziţia angajaţilor din penitenciar.
„Dorim să declanşăm o grevă de solidaritate contra măsurilor pe care le ia Guvernul în această perioadă de austeritate. Totodată vreau să facem precizarea că nu vrem să ne implicăm pe plan politic, pe niciun fel de latură, pentru că nu ne interesează aceste aspecte, ci doar aspectul legat de sistemul nostru, al penitenciarelor”, a declarat Măceşanu. Acesta susţine că măsurile luate de Guvern obligă angajaţii din penitenciar să iasă în stradă alături de restul bugetarilor.
Creşte infracţionalitatea, scade numărul angajaţilor ?!
Blocarea posturilor dar şi reducerea din salarii cu 25% va înrăutăţi situaţia în penitenciare. „Deţinuţii nu sunt deloc în scădere şi, în caz de disponibilizare vom fi, probabil, nevoiţi să îi luăm şi cu noi acasă.
Pe perioada grevei se încetează activităţile de escortare a deţinuţilor la punctele de lucru, de prezentare la instanţele de judecată, cu excepţia celor arestaţi preventiv, încetează transferurile pentru executarea pedepsei de la o unitate la alta, activităţile educative, culturale şi sportive cu deţinuţii etc”, a mai spus liderul SNLP Târgu-Jiu. Prin urmare, grupul greviştilor de luni va fi completat şi de anagajaţii din Penitenciarul Târgu-Jiu care spun că le-a ajuns cuţitul la os. (sursa: link)
Greva la Penitenciarul Arad
Publicat de
Huginn
În semn de protest, gardienii vor asigura doar o treime din activitate, suspendând astfel punctele de lucru, prezentările la instanță și activitățile conexe.
Lucrătorii din penitenciare dau însă asigurări că activitatea de pază şi supraveghere a deţinuţilor se va desfăşura în mod normal, cu respectarea condiţiilor impuse de lege.
“Suntem într-o grevă de solidaritate. Desfășurăm activități care nu se pot suspenda cum sunt paza perimetrului, supravegherea persoanelor private de libertate, asigurarea asistenței medicale de urgență”, a declarat Eduard Magold, purtător de cuvânt la Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad.
Pentru a asigura respectarea normelor de siguranţă, buna funcţionare a sistemului şi drepturile persoanelor deţinute, conducerea Penitenciarului Arad a adoptat o serie de măsuri cu caracter preventiv, dintre care: stabilirea de comun acord cu organizaţiile sindicale a măsurilor menite să asigure continuarea activităţii, astfel încât drepturile persoanelor private de libertate şi siguranţa locului de deţinere şi a misiunilor să nu fie afectate. (sursa: link)
Greva angajaţilor din penitenciare blochează parţial activitatea instanţelor de judecată
Publicat de
Huginn
Greva angajaţilor din penitenciare blochează parţial activitatea instanţelor de judecată, şi anume a secţiilor penale, care amână procesele cu persoane aflate în detenţie, din cauză că acestea nu sunt aduse din arest, au declarat reprezentanţi ai judecătorilor.
Astfel, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bucureşti, vicepreşedintele Laura Andrei, a declarat, luni, pentru NewsIn, că singurele procese cu arestaţi care vor fi judecate sunt cele în care este necesară verificarea legalităţii sau prelungirea mandatelor de arestare, în timp ce restul cauzelor cu persoane private de libertate vor fi amânate. Totodată, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Bucureşti (CAB), Daniel Grădinaru, a spus că aceeaşi este situaţia şi la CAB, unde judecătorii au început amânarea proceselor cu arestaţi, pentru că aceştia nu au fost aduşi la instanţă.
În consecinţă, numai la instanţele bucureştene zeci de cauze de la secţiile penale nu pot fi judecate şi sunt amânate, în condiţiile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România în mai multe rânduri, pentru durata lungă de soluţionare a proceselor, în special a celor cu arestaţi, relateaza Newsin.
Fără incidente
Publicat de
Huginn
Greva angajaţilor din penitenciare nu a afectat activitatea de pază a deţinuţilor şi a unităţilor, astfel încât nu au fost semnalate incidente în timpul desfăşurării protestelor, au declarat reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
„Totul este sub control, protestele se desfăşoară conform planificării iniţiale şi nu au fost înregistrate până acum niciun fel de probleme în rândul deţinuţilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al ANP, Johanna Popescu.
Reprezentanţii sindicatelor spun că protestele se desfăşoară în toate cele 45 de unităţi penitenciare din ţară, dar şi în aparatul central, o parte dintre angajaţi venind de acasă special pentru a participa la grevă.
„Angajaţii din penitenciare au încetat activitatea conform programului stabilit, o parte dintre ei venind chiar din timpul liber pentru a participa la grevă. În toate unităţile din ţară s-au strâns angajaţi, în timp ce unii au decis să protesteze în faţa prefecturilor”, a declarat şi preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Sorin Dumitraşcu. (sursa: link)
Greva la Penitenciarul Baia Mare
Publicat de
Huginn
Pe o ploaie mocaneasca si rece, sindicalisti din cadrul Penitenciarului Baia Mare au ales sa se solidarizeze cu colegii lor din sistemul bugetar, intrand in greva, in semn de protest fata de masura de reducere a salariilor cu 25%, impusa de Guvernul Boc. Protestul va continua pe parcursul intregii zile, timp in care aproximativ doua treimi dintre angajatii puscariei vor fi in greva generala.
Masurile de austeritate impuse de Guvernul Boc i-au determinat si pe angajatii Penitenciarului Baia Mare sa protesteze, circa 50 de sindicalisti, din totalul celor 70 aflati in serviciu fiind astazi, 31 mai, in greva generala. Acestia spun ca o scadere a salariilor ii va aduce in pragul colapsului financiar, multi dintre ei avand de platit rate la banci, pe care, in situatia in care veniturile vor scadea cu 25%, le va fi imposibil sa le mai plateasca.
"Toata lumea intelege aceasta perioada de criza, dar acest 25% din drepturile salariale este foarte mult. Exista situatii in randul colegilor care, fiind tineri, au achizitionat locuinte, si-au facut rate, iar aceasta diminuare de 25% va duce automat la imposibilitatea platii. Sunt persoane care dupa ce isi vor plati ratele vor ramane cu un milion - doua din salariu", a aratat Sorin Soare Farc, liderul Sindicatului din Penitenciarul Baia Mare.










.jpg)
