
Auzeam zilele trecute la televizor (unde altundeva?!), urmatoarea parabola: un nene moare si este luat in primire de catre un functionar de "dincolo", pe post de ghid. Treaba sta in urmatorul fel, zice functionarul (cu statut special!), eu o sa va plimb prin imprejurimi si o sa va dau in acest fel posibilitatea sa vedeti cam care sunt alternativele.
Prima varianta este Iadul, zice plictisit functionarul cu pricina, deschizand usa spre o incapere mare. In mijlocul incaperii, trona o masa uriasa, plina ochi cu bucate aburinde, dintre cele mai alese. De jur imprejurul mesei, asezati pe scaune, o multime de oameni costelivi, ‘morti’ de foame, priveau cu jind si cu mare tristete la mancare. Toti oamenii astia tineau in mainile lor vlaguite niste linguri, care din pricina faptului ca aveau cozile foarte lungi, nu numai ca nu le erau de niciun folos, dimpotriva, ii impiedicau sa duca mancarea la gura.
Asadar asta era Iadul, la Rai se ajungea printr-o usa asemanatoare. Tot asa o incapere mare, o masa plina cu bucate aburinde, de jur imprejur, oameni asezati pe scaune, cu aceleasi linguri neobisnuit de lungi, in mana. Spre deosebire de nefericitii infometati din prima incapere, in mod surprinzator, aici oamenii pareau totusi bine hraniti, erau rosii in obraji si plini de voie buna. Buimac, omul se uita nedumerit catre functionarul care in cele din urma, ofera si explicatia. Explicatia era cat se poate de simpla si consta in aceea ca, spre deosebire de Iad, in Rai oamenii se ajutau unul pe celalalt, hranindu-se reciproc, ca urmare lungimea lingurilor nu mai era o piedica.
Parabola asta mi s-a parut cat se poate de potrivita cu lumea romaneasca, cu lumea lucratorilor de penitenciare. Bucuria nedisimulata a unor agenti la auzul vestii ca de sarbatori, ofiterii s-ar putea sa nu mai ia "prema", dimpotriva, agresivitatea unor ofiteri la auzul unei asemenea ofense. Placerea unora dintre cei ce lucreaza cu detinutii, la auzul vestii ca "logistica" va fi in sfarsit detronata de la sporuri. Convingerea celor din unitati ca cei de la "imparatie" obosesc stand cu fundul pe scaune si ruga fierbinte a unora dintre ei ca "anepistii" sa fie rasi definitiv, de la eventualele recompense.
Convingerea altora din ANP ca cei din teritoriu sunt cu o treapta mai jos si evidenta lor lipsa de interes fata de problemele cu care se confrunta colegii din teritoriu. Indiferenta sau placerea cu care au savurat unii ofiteri (multi dintre ei fosti agenti!) anuntul suspendarii examenelor. Convigerea unor "pazisti" ca "reeducarea" face umbra pamantului degeaba, dand piept cu pretul pus de catre unii educatori pe ceea ce face paza. Neputinta unor lucratori tineri de a-i accepta pe mai varstinicii lor colegi si invers. Satisfactia de a-i vedea pe psihologi si medici imbracati intr-o uniforma de proasta calitate, chiar daca acest lucru poate aduce prejudicii relatiei medic-pacient, detinut-psiholog. Si tot asa...
Asadar este criza economica, sunt oameni care si-au pierdut locurile de munca, altora le sta securea atarnata deasupra capului. Nesiguranta zilei de maine, poate sa dea fiori pe sira spinarii si nelinistea asta poate sa nasca chiar mai multa ura si mai multa invidie decat de obicei, poata sa nasca o lipsa de toleranta greu de imaginat.
Nu suntem totusi in situatia de a ramane fara un loc de munca, cu alte cuvinte, capra noastra nu este amenintata de o asemenea primejdie, cu toate acestea, doar pentru ca virtual exista posibilitatea reducerii unor sporuri, ne grabim sa alegem cu exactitate si precizie care parte a animalului trebuie sacrificata la o adica!
Cu picioarele rupte, cu capul spart, chioara si stirba, capra asta are cele mai mari sanse sa moara nu de gura lupului din padure, nu de cutitul ciobanului, ci de inanitie!