Unde-a dispărut corbul?

Huginn şi Muninn sunt cei doi corbi din mitologia nordică, simbolizând "gândul" şi "memoria". Aceştia, după ce zboară în timpul zilei deasupra lumii, se întorc seara şi povestesc zeului Odin tot ce se întâmplă pe pământ.

În afară de asta Huginn este pseudonimul sub care postează subsemnatul, iar Muninn, a fost pentru ceva vreme pseudonimul sub care a semnat un alt coleg blogger.

Când a început Muninn, pentru că mai aveam exemplul unei alte inițiative curmate rapid acum vreun an - un domn Marius postând 4 paragrafe ca un răspuns la Penifestul radicalizat din acea vreme, mi-am zis că e doar o reacție.

Bistrita are blog

Azi nu pot sa uite...

Uneori facem o paralela intre ceea ce-a fost… si ceea ce este acum sistemul penitenciar, si cand spun acest lucru ma refer la: program de lucru, mentalitate, comunicare, etc…

Din 1991 si pana in septembrie 2004 a fost un sistem militarizat, un sistem care ne-a afectat pe unii mai mult iar pe altii mai putin in functie de locul de munca unde fiecare si-a desfasurat activitatea in cadrul unitatii din care facem parte, eu personal spre exemplu nu pot uita perioada in care lucram pe 3 schimburi sau perioada in care chipurile lucram pe 4 schimburi dar in a doua zi libera eram nevoiti (obligati) sa mergem la escorte efectuand astfel sute de ore suplimentare, care spre amuzamentul unor domni ofiteri (nu este nevoie sa dau nume se stiu foarte bine) afirmau ca s-a “virusat”calculatorul care a sters toate aceste ore suplimentare...

Nu pot sa uit spre exemplu diminetile cand ieseam din tura de noapte si asteptam toti posomorati si obositi verdictul sefilor in ceea ce priveste numarul subofiterilor care vor participa la misiuni de escortare a doua zi (in tura lunga) iar atunci cand nu trebuia sa vina tot schimbul la escorte, se gasea un ofiter care sa strige: “curenteaza-i frate pe toti ca am ce sa le dau de lucru”…

Nu pot sa uit momentele cand unii colegi se rugau de X si Y sa nu fie adusi in tura lunga deoarece au diferite probleme si carora li se raspundea sec: “de unde ai tu ore suplimentare pentru libere”…da, acestea sunt amintiri care dor si nu pot decat sa le spun acelor domni ofiteri (dornici de afirmare) ca v-am iertat, dar nu o sa va putem uita niciodata.

Continuarea aici.

Sezonul de iarna

"Admin, de ce nu sunt cooptati noi oameni in echipa? Cu care sa dezbatem subiecte legate de sistemul penitenciar, altele decat banii, interesele si iar banii, precum si prostia unora. Poate chiar ne intereseaza."

Pornesc de la intrebarea asta, postata de curand pe blog, care este in fond una retorica. De ce, dupa aproape doi ani de zile, din miile de lucratori, numai o mana de oameni s-au invrednicit sa scrie articole despre ceea ce ii (ne) framanta !?

Sunt tot felul de motive. Unii n-au curajul sa scrie, fie si sub pavaza anonimatului, ceea ce este intr-un fel definitoriu pentru sistemul penitenciar si nu numai. Altii, pur si simplu nu cred in beneficiile dialogului, sunt invatati sa-si construiasca pe muteste micile lor strategii de supravietuire individuala.

Unii sunt lenesi, sunt convinsi ca si fara implicarea sau efortul lor tot acolo s-ar ajunge. Altii urasc instinctiv orice initiativa, orice incercare de reconsiderare a lucrurilor, ca urmare resping din start alternativele.

Invitatia de a se alatura celor ce scriu pe blog a fost adresata in repetate randuri, a "coopta" noi oameni in echipa nu presupune un examen la finalul caruia "adminul" hotaraste daca "candidatul" este pregatit sau nu pentru o asemenea incercare, presupune doar decizia personala a oricarui lucrator, cititor de blog, de a transmite in scris un material cu referire la sistemul penitenciar si atat.

Cum tocmai incepe sezonul de iarna, reiau aceasta invitatie la dialog, valabila pentru oricare cititor, pentru oricare lucrator care simte ca are ceva de spus, am insa mari indoieli in aceasta privinta pentru ca un asemenea demers presupune asumarea unei responsabilitati iar noi romanii suntem mai degraba specializati in aratatul cu degetul decat in munca cot la cot.

A blog was born

Povestea Penifestului a început prin februarie 2008 de la o glumă. Făceam haz de necaz în perioada Chiuariu - Iosif și denumirea de încercare a unui festival de teatru în penitenciare ni s-a părut un nume potrivit pentru un blog despre penitenciare. Așa s-a născut numele.

Dimineața următoare s-a născut blogul în cel mai simplu format Blogger, si așa a funcționat o vreme. Primul articol cred că mi-a luat juma' de zi. Nu știu cât a durat pentru admin și pentru famiglia musat - ceilalți doi colegi, dar îmi amintesc că ne resimțeam fiecare tura.

Ne-am spus oful, am criticat, am râs, am făcut pamflet, am plâns, am comentat. Am făcut de toate. Câteodată bine, câteodată mai puțin bine - scriem despre penitenciare. De atunci au trecut 788 de articole și, într-o formă sau alta, 14 oameni au scris. Am făcut subiecte de presă și am devenit subiect de presă. Am făcut posibilă libertatea de exprimare, și - îmi place să cred - am creat o atitudine.

Unii ne-au iubit, alții dimpotrivă, dar asta e deja istorie. De ceva vreme, aici vroiam să ajung, nu mai suntem singuri pe zona blogurilor despre penitenciare. Cel mai nou este blogul colegilor de de la Penitenciarul Bârcea Mare. Am promis că dau o mână de ajutor și azi am scris ceva amintiri despre comandanți.

Blogul cel nou îl găsiți la http://sivbarceamare.blogspot.com/ Dacă nu folosiți un agregator de feed-uri ca să puteți ști ce noutăți au mai apărut, mai treceți din când în când.

Tot inainte!

Evident, faptul ca Huginn a plecat si de pe blog, lasa in urma un gol mare. Un gol atat de mare incat nici nu-mi vine sa ma uit inspre el, de teama sa nu ma apuce ameteala. Sunt tentat sa zabovesc asupra subiectului, n-o fac pentru ca indiferent din ce parte as apuca lucrurile, as sfarsi prin a deveni patetic. Spun multumesc si mai spun ca recunostinta de a fi avut un asemenea partener si bucuria de a avea un asemenea prieten, ramane intreaga.

Timp de un an de zile, un singur om a reusit sa tina pe umerii lui aproape toata greutatea blogului. Si totusi Huginn nu s-a plans de oboseala si totusi el a rezistat tuturor presiunilor, care n-au fost putine! Huginn nu a abandonat, a ales sa puna punct pentru ca o etapa din viata lui s-a incheiat si alta este pe cale sa inceapa. Atat.

Teoretic, pentru cateva mii de oameni ar trebui sa fie cu mult mai usor sa tina pe umerii lor, greutatea blogului. Daca au intradevar nevoie sa vorbeasca, sa gandeasca, sa se sfatuiasca. Teoretic! Practic, ramane de vazut in ce masura vom reusi sa mentinem in viata coltul asta virtual, pe care l-am destelenit pana la urma, cu mainile goale.

Recunosc ca e greu sa treci de la Huginn la Dicu, sau la "al treispelea" sau la subtirimea clasei politice romanesti. Se pare ca trebuie, se pare ca nu exista cale de intoarcere si numai prin tunelul asta ingust putem ajunge pana la urma, noi sau altii, la o viata normala.

Inteleg ca la Giurgiu oamenii au strans semnaturi pentru sustinerea directorului. Fara indoiala ca, daca este adevarat, gestul asta de solidaritate, mai degraba neobisnuit, are o anume semnificatie, pe care n-am de gand s-o pun la indoiala. Cum nu pun la indoiala nici faptul ca, cel putin prin comparatie cu alti sefi de penitenciare, Dl Dicu se poate sa fi fost ceva mai omenos cu subalternii, ceea ce in micul nostru sistem nu este chiar de neglijat.

Problema este ca n-ajunge si dupa ce am asistat la prestatia televizata a magistratului, dupa ce am constatat cu jena si cu oarecare tristete, cam cat pret pune pana la urma un procuror pe lege, pe regula, pe principii, dupa ce timp de doua zile penitenciarele romanesti au jucat in chiloti, la gramada cu dl.Dicu, batuta pe loc, n-am deloc sentimentul ca magistratul cu pricina ar fi putut sa contribuie cu ceva la schimbarea mentalitatii noastre, ca sa nu mai vorbesc despre perceptia opiniei publice si despre imbunatatirea ei.

Cam atat despre Dicu, despre dorinta sincera a guvernantilor de a ne conduce spre lumina, numai de bine. Cat despre "al treispelea", se pare ca nu va fi totusi cu ghinion!