Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

Se afișează postările cu eticheta penifest. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta penifest. Afișați toate postările

luni, 29 martie 2010

Despre cum să ne ducem războaiele în pace (II)

Pentru "puritani" și "grobieni" deopotrivă... și pentru cei care oricât s-ar strădui nu găsesc calea de mijloc.

Doamnelor și domnilor, Guns and Roses - Civil War.


Asculta mai multe audio Muzica

PS. Salcâmii înnebuniseră în titlul de pe Youtube și am vrut să fac o glumiță.

luni, 22 martie 2010

Despre cum să ne ducem războaiele în pace

Fratilor intr-ale blogosferiei, ajutați-mă! Nu mă lăsați pradă puritanilor! Încă mă mai ustură pielea cea de moderator pe "blogul sindicalismului grobian", cum ar zice un om citit și bine intenționat, aflat la început de drum. Am avut un weekend de cazne și ceva îmi spune că n-am scăpat. Ăștia nu mă lasă până nu mă dau pe brazdă, sunt sigur.

Înțelegeți fraților că pe lumea asta există și preocupări nobile. Emancipați-vă de sub robia banului și a ratelor! Alungați șarpele bârfei și al delațiunii de la piept! Dacă nu, veți ajunge în iadul virtual și mă veți duce și pe mine pe calea pierzaniei. Salvați sufletul cel nemuritor al penifestului!

Străduiți-vă, fraților, și urmați poruncile cele sfinte și regulile de postare. Cenzura o să fie O (zero) doar dacă regulile de postare sunt respectate cu smerenie. Abia atunci puritanii extremiști n-o să ne mai găsească hibă și n-o să ne mai smulgă limbile cele păcătoase, sau tastele în cazul ăsta.

Scrieți la subiect, nu mai bateți câmpii cu oameni, fapte și păreri care n-au nici în clin nici în vipușcă cu tema de discuție. Poate că e important ce se întâmplă la Galați. Faceți o prezentare scurtă, clară și argumentată. O dată, nu de 4400 de ori. Dacă nu ajunge la urechile cui trebuie, avem adresă de mail. Ne lămurim noi cumva. Nimeni nu citește comentarii care devin zgomot de fond.

Încercați să formulați inteligibil și nu uitați nici de pârdalnica de limbă română măcar că uneori mai scapă câte una strâmbă. Haideți fraților să ne mobilizăm și să demonstrăm că n-am murit și că n-are nevoie nimeni să ne facă manevre de resuscitare. Suntem vii încă, mai putem să ne găsim mântuirea. Și, mai mult, trebuie să fim noi înșine schimbarea pe care o vrem de la ceilalți.

Argumentați fraților, nu mai aruncați vorbe. "Domnul X a făcut Y lucru. Asta eu cred că e rău pentru că... legea, morala, bunul simț... etc, etc" E greu, dar se poate. Nu e de ajuns să spui că domnul X e hoț. E doar o jignire gratuită și n-are nici un sens. Nu mai spun de remarcile măgărești la adresa colegelor.

Nu jigniți, nu fiți obsceni - musatule, nu abuzați și nu încălcați legea cu prilejul comentariului, altfel intrăm cu toții în bucluc. Cu jignitul, obscenitățile și pornografia suntem destul de flexibili dacă abaterea e cu proba verității atașată, și nuditatea e nonsexuală - musatule. Nu abuzați de comentarii; și pentru cei câțiva pentru care nu e în clar: dacă postezi de 17 ori același comentariu oricât de deștept, urgent, nemaipomenit ar fi e un abuz.

Sunt multe de spus și de multe ori nu ne ajung cuvintele frumoase pentru asta. Mie mi s-a întâmplat de multe ori, știu cum e. Vă rog totuși să încercați și veți descoperi că se poate și că nici măcar nu e greu, chiar și atunci când te îneacă furia.

Nu mai insist având în vedere că, vorba unui săptămânal de moravuri grele, "cititorii noștrii sunt mai deștepți decât ai lor", chiar dacă pe alocuri se încalcă grosolan regulile de postare. Pentru cei care n-au observat vă informez că regulile de postare sunt cele care apar deasupra căsuței în care este editat comentariul. Iacătă-le:
Reguli de postare

1 - Oricine poate comenta articolele publicate pe blog fără a fi nevoie de înregistrare. Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

2 - Pentru a putea fi publicate, comentariile trebuie să respecte următoarele condiţii:
•să se refere la subiectul articolului, sau să urmeze linia logică a unei dezbateri;
•să fie inteligibile;
•să respecte opiniile şi convingerile celorlalți cititori;
•să fie argumentate;
•să nu fie jignitoare, obscene, pornografice, abuzive sau ilegale;
•să nu conţină amenințări sau abuzuri verbale la adresa altor persoane care postează pe blog;
•să nu instige la ură sau discriminări de orice natură;
•să nu fie repetitive, lipsite de sens, sau spam;
•să nu incite la reacţii negative.

3 - Decizia de nepublicare sau de ştergere a unui comentariu este finală şi nu poate fi negociată. Puteţi reveni oricând cu un comentariu care să respecte regulile.

Lăsând semi-gluma la o parte vă rog să vă gândiți la sufletele voastre atunci când faceți rău cu gândul, cu vorba și cu fapta. Unele greșeli nu pot fi reparate niciodată și, mai mult, riscăm să ne înecăm în propria fiere.

Cu speranță, celor care încalcă sistematic regulile de postare și fac zile negre moderatorilor.

PS Multumiri lui Patrick, Vladimir si Geist care m-au ajutat să scap din încercuire și au mai preluat din dialogul cu puritanii.

duminică, 21 martie 2010

Statuia Responsabilitatii

Jim Stockdale, amiral și ofițerul american cu rangul cel mai înalt aflat prizonier în Vietnam, tortutat de cel puțin 20 de ori în cei 8 ani a primit la un moment dat o întrebarea: "Cine n-a scăpat?" Cel care și-a asumat comanda în lagăr și a refuzat, în pofida torturii și bătăilor, să renunțe a răspuns "Oh, e simplu. Optimiștii."

Cum nimeni n-a înțeles, a continuat: "Optimistii, ei erau cei care spuneau că o să scape pănă la Crăciun și când venea Crăciunul că o să scape până la Paște. Paștele venea și trecea. Apoi până la Ziua Recunoștinței și pe urmă iar Crăciunul. Și mureau de inimă rea."

"Asta e o lecție foarte importantă. Nu trebuie să confunzi credința că vei izbândi până la urmă - și pe care nu-ți poți permite s-o pierzi - cu disciplina de a te confrunta cu cele mai brutale fapte din realitatea curentă, oricare ar fi ele"

Un scriitor de business a enunțat pornind de la aceasta poveste Paradoxul Stockdale după ce a observat că modelul se aplică la sute de companii aflate în criză, iar cele care speră că trece fără să confrunte realitatea dispar. Poate comparația e puțin forțată - i-am mai trântit una ieri musatului - dar servește drept introducere.

Am întâlnit la cel puțin 4 instituții publice credința absolută că problemele trebuie ascunse și că undeva cândva vor trece de la sine. Am auzit mai târziu experți străini care constatau că ne lipsește simțul critic și că preferăm să vindem o imagine a lucrurilor care merg minunat... până când ajungem în colaps. Sigur că, din patriotism, aș fi încercat să găsesc o explicație. Din păcate însă adevărul e că ni se întâmplă să preferăm să ignorăm realitatea.

E, dacă vreți, o altă perspectivă pentru cei care consideră, deși acceptând că sistemul are probleme și că sunt oameni de toate felurile printre colegii noștrii, că ar fi mai bine dacă nu ne-am vedea așa cum suntem decât dacă asta nu ne și implică direct sau, în orice caz, e fără riscuri.

Fără să am pretenția că astfel evităm filișismele, cred că trebuie să ne acceptăm realitatea și să avem răbdarea și disciplina de a înțelege și aborda problemele așa cum sunt, fără prea multă cosmetică și farduri chiar dacă uneori e neplăcut. E important însă, deși destui nu înțeleg, ca exercițiul libertății de comunicare să fie un act responsabil.
***
Victor Frankl, azi e ziua citatelor, spunea că "Libertatea e doar o parte a poveștii și jumătate de adevăr... De aceea recomand ca Statuia Libertății de pe Coasta de Est să fie completată cu o Statuie a Responsabilității pe Coasta de Vest." (Omul în căutarea sensului, 1984) Valabil pentru America, valabil pentru România și - în general - valabil în toate societățile.

Cum ajungi însă la un echilibru între libertate și responsabilitate când natura umană se opune? Putem forța oamenii să-și asume responsabilitatea. Dacă avem controlul, presupunând că nu abuzăm de o așa putere, o vreme e simplu. După care, dispare controlul, dispare totul și n-am făcut nimic. Dimpotrivă.

Putem convinge oamenii că trebuie să existe un echilibru și-i putem ajuta să înțeleagă că responsabilitatea este o cale spre libertatea deplină. E greu, dar nu imposibil. Valoarea autoresponsabilizării nu e de neglijat, iar libertatea de a experimenta și de a fi creativ contează.

Se poate și sunt dovezi în acest sens. Acolo însă unde a reușit, a reușit o cultură a responsabilității nu un tiran. 'Beneficiarii' au fost implicați în transformare și totul a pornit de la înțelegerea și acceptarea problemei.
***
Cred, așadar, că n-ar trebui să ne simțim jenați că nu suntem super-fpssei sau că nu toți înțelegem lucruri simple, motiv pentru care preferăm să ne certăm. Mai cred că responsabilitatea se învață, dar nu se impune de azi până mâine. Nu cred că însă că responsabilizarea se poate promova izolat în cluburi exclusiviste și nu cred că ne putem exclude din ecuație.

PS. De mâine revenim la subiecte ceva mai informative.

sâmbătă, 20 martie 2010

The big fâs

by famiglia musat, 20.03.2010
via blogpenifest@gmail.com

The Big Crunch, the Big Rip and the Big Fâs. Cele trei teorii concurente despre dinamica microcosmosului Penifest ai carui zei suntem noi toti. Indignat si incitat, speriat de posibilitatea ca momentul maxim de expansiune a ideilor sa fi trecut, si deja traind riscul unei contractii si al unui colaps sub greutatea propriilor noastre dejectii, am propus o viziune alternativa privind viitorul acestui blog.

Pana la urma, totusi, desi retras din acest univers, am dat si eu foc, alaturi de altii, la fitilul ce a produs explozia initiala. Speram si sper intr-o continua expansiune a ideilor si, pe masura trecerii timpului, intr-o atomizare a lor conform varstei adulte; varsta dialogului civilizat, divizat conform diverselor interese si valori profesionale din interiorul sistemului. Speram, deci, ca Penifestul sa se piarda candva calm, ca un fum, iar discutiile sa se mute din spatiul anonim virtual, dar extrem de personalizat, in spatiul nominal, dar foarte putin personalizat, al birocratiei.

Azi noapte am asteptat cu voluptate critica raspunsul prietenului meu permanent Huginn. La 00.01 a aparut din nimic cea de a treia teorie cosmologica a Penifestului: teoria Marelui Fâs, insotita de un corolar.

In esenta, Hug ne propune o teorie non-dinamica in care tensiunea bataliei nu se rezolva prin primatul unor idei in raport cu altele, ci se pierde printr-un mare fâs: Penifestul este mereu egal cu sine insusi, o suma nula de vicii si virtuti, de bine si rau, de civilizatie si nesimtire, de tabloid si quality paper.

Un mare fâs, lipsit de riscul evolutiei sau involutiei, amoral si dincolo de orice judecata valorica, o existenta care este legitimata de cei 1200 de vizitatori zilnici si nu de succesul atingerii unui scop profesional sau moral urmarit in mod voluntar. Corolarul este ca opinia individuala e intotdeauna si in mod necesar precedata de solidaritatea activa cu ceilalti 1200 de membri ai comunitatii. Altfel, ea nu e legitima si bucuros primita.

As incepe cu corolarul. Nu cred ca solidaritatea tribala reprezinta apogeul etic al individului si nici nu cred ca adevarul unei judecati, morale sau profesionale, depinde de gradul de integrare in viata tribului. Stiu, e o opinie comuna in comunitatea penitenciara ca veneticii nu au caderea sa-si dea cu presupusul despre organizarea, cutumele si valorile tribului penitenciar.

Refuz, totusi, sa cred ca ideile nu se legitimeaza prin ele insele, prin propria lor valoare si forta pura a argumentelor, si ca ele ar depinde de stagiul obligatoriu al salamului cu soia. Nu mai pun la socoteala indecenta sugestiei stagiului pregatitor pentru a deveni membru cu drepturi depline la libera exprimare in cadrul tribului, in conditiile in care de 3 ani nu mai am nicio legatura profesionala cu acesta si nici nu voi mai avea. Sunt de parere ca voluntariatul episodic ar trebui sa fie de ajuns. Daca el este de calitate si de buna credinta, evident.

In ceea ce priveste marele fâs, spre deosebire de tine si de majoritate, poate, eu nu am raspunsuri si certitudini cu privire la problemele sistemului penitenciar. Sper sa nici nu ajung sa am. De aceea, eu vad blogul acesta ca pe un spatiu de neliniste, de intrebari, de critica si argument, in care fiecare invata despre el insusi, invata sa dezbata si sa comunice, isi clarifica propriile idei si, in cazul fericit, admira si adopta ideile altora.

Or daca noi livram certitudini, judecatile pe care le vom primi sunt doar prejudecati. Numai boul este consecvent, spunea cineva al carui nume nu l-am stiut niciodata. Si nu e vorba de consecventa principiilor morale de la care trebuie sa incercam sa nu abdicam. Ci de consecventa parerilor necritice, nemestecate, imprumutate sau preluate prin simpla forta a urletelor majoritatii.

Oh, dar cate subiecte nu s-au ratat chiar si prin infamele omniprezente postari si comentarii despre al 13-lea, 50% si orice alti bani! Solicitand, legitim de altfel, drepturile noastre financiare, nu crezi ca am fi putut sa discutam despre ele in contextul sistemului de recompense si sanctiuni in sistemul penitenciar, al necesitatii sacrificiilor financiare pe timp de criza, al democratizarii sau restrangerii stimulentelor financiare?

Am fi putut sa discutam despre nepotism si coruptie in sistemul penitenciar, despre raportul real intre eficienta profesionala a sistemului si rasplata financiara, despre problemele globale ale sistemului de pensii si nevoile noastre financiare. Am preferat, insa, mesajul popular, simplu si nedilematic: “Nu ne dau banii! Ne trimit la pensie mai tarziu!... Şo pe ei!”. Da, e popular, cu succes la public, ne arata ca sindicatele muncesc si atrage 1200 de vizitatori pe zi. Dar care mai e scopul si mesajul din spatele acestui demers, care, stiu foarte bine, este facut cu buna credinta si mult efort.

Am plecat la drum intr-o perioada de abuzuri si decizii discretionare in ANP. Am luptat extraordinar pentru noi si pentru cei care sufereau sau doar inclinau capul cu teama. Apoi, “dictatorul” a fugit. Ce a mai ramas si pentru ce se mai lupta? Bani, bani, bani, bani, bani, bani, bani, bani, bani, bani, bani, bani, bani, bani, bani! Sa nu-mi spui comunicare!

Cand 99% din comentatori se preocupa sa indice in mod josnic cine nu ar trebui sa ia sporul de 50% si doar 2 (doua!) persoane isi arata public aprecierea fata de alti doi colegi, vedem ca este ceva defect cu modul in care se comunica pe acest blog. Dejectiile nu au aparut peste noapte, ci treptat. Zi dupa zi, postare dupa postare, tot mai multi oameni s-au trezit cu laturi in cap pana am ajuns la stadiul de astazi. Da, nu moderarea e cheia, ci modul de abordare a subiectelor. E cheia catre un dialog civilizat si onest si nu catre atragerea a 1200 de cititori.

La o adica, prefer 100 de cititori cu vocatie, pentru care profesia inseamna realizare individuala si nu doar bani. Acestia sunt cei care invata si ne invata ceva. Ei sunt adevaratii agenti ai schimbarii. Sunt si cei care, de fapt, isi merita banii. Restul e poezie. Hai sa nu fim mai catolici decat papa si sa ne pierdem in uitare si iertare. Vad si acum cu ochii mintii cum majoritatea anepista se prelingea pe langa ziduri ca o meduza transparenta si maleabila, actionand precipitat in intampinarea celor mai ticaloase si ilegale pofte ale lui Marius Iosif.

Si nu eu am suferit atunci. Ci tu, Hug, si ceilalti cu care am pornit la drum. Eu nu pot sa uit si sa iert acesti oameni, care cu entuziasm calcau in picioare alte suflete pentru confortul financiar personal. Au abdicat de la orice standard moral si profesional, iar eu, atunci cand am scris si voi mai scrie, nu voi fi facut-o pentru ei. Ei si cei de teapa lor sunt masturbatorii isterici de astazi.

Nu, nu putem invata fara profesorii de bine si de adevar. Numai de la ei putem invata, insa se pierd in marea de laturi a filisilor. Hai sa scriem pentru ei si or sa apara! Avem nevoie de un blog care sa evolueze, care sa cearna, care sa adopte idei si sa dezmosteneasca ucigasii de idei.

PS. Vad ca in ultimele zile furia isterica s-a mai potolit. Banuiesc ca functioneaza si moderarea mai bine. Daca tot ai inceput curatenia, as dori sa-ti atrag atentia cu privire la o hazna din blogroll: Oltenia Prison. Pe langa care, vechile bloguri ale lui Stupu si Burcu mi se par Dilema veche si Idei in dialog. In rest, jos palaria pentru celelalte bloguri, fiecare cu specificul lui, sindical sau nu.

***
Huggin said... "Nu vezi decât ceea ce cunoști"

Sa fim cinstiti. Am plecat "la drum" terapeutic si... din orgoliu. Ne-am batut pentru ideile noastre și, deloc întâmplător, am găsit oameni care au crezut în ele, dar care - ca să vezi - au și alte nevoi: de informare, de divertisment și, de ce nu, de refulare a unor tensiuni. Sunt oameni adică, nu contrucții teoretice de genul: "omul nou", "stăpânul popoarelor" sau altele.

Nu cred că putem să avem dreptul să dăm lecții și nu cred că elitismul arogant schimbă valorile cuiva. Mai mult nu cred că schimbarea e subiect de interventii episodice. Putem avea discuții de salon și putem să ne înflăcărăm cât avem chef pe tema asta, dar dacă nu implici și 'beneficiarii' e doar pierdere de timp și fanfaronadă ieftină.

PS. Nu mă refeream la un stagiu obligatoriu, mă refeream la cunoaștere și la implicare. Pentru că oricât te-ai strădui să contrângi realitatea la teoria minunată pe care ai construit-o "nu vezi decât ceea ce cunoști." (G)

Penifest, substantiv

Mă gândeam să-mi găsesc o vineri seara în care să-mi ofer o explicație prietenului nostru episodic, famiglia musat. Aveam pregătite câteva vorbe despre săbii prea scurte, scuturi prea mari și pași prea grăbiți; despre scârba sau ofuscarea - ori zeci de alte motive - care ne determină să ne punem principiile la naftalină și să rupem superior rândurile.

N-am s-o fac însă. Sword scrie bine iar articolul 'înfierat' de famiglia musat a fost unul excepțional din toate punctele de vedere. Principalul vinovat, dacă e nevoie de unul pentru modul în care există blogul acum, este subsemnatul. Aștept deci musatule sugestii, implicare și efort constant, după care primim bucuroși cu judecata aspră.
***
Fac de ceva timp onorurile de gazdă pe acest blog și mi-am pus deseori problema calității articolelor și a comentariilor. Avem și articole bune, avem și articole excepționale, și avem și articole slabe. La fel se întâmplă și cu comentariile.

De ce cred însă că nu cenzura strictă este cheia? De ce uneori mai scapă câte un set de 'flegme'? De ce deseori apar comentarii care acuză fără probe sau argumente? De ce 'filișii' și alți 'no name' sunt vedetele unor scandaluri interminabile? De ce limbajul e uneori mai urât decât pe secție? De ce nu sunt ascultate apelurile, și au fost destule, la un dialog civilizat?

Domnilor, doamnelor, domnișoarelor - cititori permanenți și ocazionali - avem deja răspunsul. Așadar, penifestul e așa cum e, pentru că:
  1. ăștia suntem, uneori meschini și needucați alteori dimpotrivă, frumoși și sensibili;
  2. autorii articolelor dau tonul pentru reacții radicale, iar subsemnatul e capul 'răutăților';
  3. destui nu înțeleg că orice acuzație e permisă câtă vreme există și argumentul;
  4. foarte mulți nu înțeleg că orice judecată de valoare e permisă dacă punctul de pornire îl constituie fapte necontestabile;
  5. articolele de fond nu contează mai mult decât pretextul pentru o altă tonă de lături;
  6. penifestul este gazeta de perete, sursă de informații și forum de dezbatere;
  7. penifestul este ziarul de scandal al penitenciarelor și debușeu pentru frustrări acumulate în ani;
  8. anonimatul dezinhibează uneori până la extreme nedorite;
  9. 12oo de vizitatori unici pe zi intră pe penifest exact din aceste motive;
  10. e urât și e prea direct, dar măcar nu se văd crăpăturile din fondul de ten.
***
Un comentariu la videoclipul postat ieri întreba dacă nu cumva"cea care se ascundea pe acolo, pe jumătate goală, rusinată si surprinsă de tupeul celor care o slujesc (era să scriu "sluțesc") era cumva justitia?" Mie mi se pare genial, și e doar un comentariu fără mari intenții. Există pentru că a fost scris, altfel rămânea un gând.

Ăsta e penifestul cu spiritul lui cu tot: simplu și fără pretenții, uneori bun alteori dimpotrivă, dar prezent și cu atitudine. Parcă e ceva mai bine decât campaniile mediatice construite din biroul de presă al Ministerului Justiției. Parcă are suflet și parcă demonstrează că putem învăța fără să avem nevoie de prea mulți profesori de adevăr și de bine.

miercuri, 17 februarie 2010

Who the fuck is...?

Famiglia Musat scria ieri intr-un mail:
Who the fuck is...?

• Pe blogul sindicatului “Vulturul” Barcea Mare se da anuntul acordarii celui de-al 13-lea. Primele doua comentarii: URA!!! URA!!! URA!!!.. si apoi Banii pe haine cand ni da? Stie cineva?

• Who the fuck is Tonita?
• Pe blogul Oltenia Prison se demasca in draci incompetenta si abuzurile sefilor. Pentru a fi mai convingator, autorul publica poza unui morman de cadavre, probabil victime intr-un lagar de concentrare german, insotit de un comentariu ironic. Daca n-as fi sigur ca autorul e lipsit de simtul ridicolului, as spune ca e cretin.

• Who the fuck is Enache?
• Pe Penifest, Sword ne scrie despre obsesia celui de-al 13-lea. Comentatorii vorbesc despre Tg. Jiu si Simescu. Si despre al 13-lea.

• Who the fuck is Ciuca?
• Pe Penifest, Huggin ne scrie despre strategiile ANP. Comentatorii vorbesc despre Tg. Jiu si Simescu.
• Pe Penifest, Huggin ne scrie despre pensii. Comentatorii vorbesc despre Tg. Jiu si Filis, Drula si Enache.

• Who the fuck is Filis?
• Pe Penifest, Huggin ne atrage atentia nervos sa nu mai vorbim despre al 13-lea. Cativa comentatori se intreaba de ce s-a micsorat al 13-lea.
• Pe Penifest, Vladimir ne anunta decesul unui coleg. Cativa comentatori ne vorbesc de Oana si Enache.

• Who the fuck is Simescu?
• Pe Penifest, Cezarica ne vorbeste despre reforma. Comentatorii vorbesc despre Tg. Jiu si Filis.
• 25000 de valceni semneaza pentru a-l face cetatean de onoare pe primarul condamnat la inchisoare pentru coruptie. Consilierii locali ai PDL se executa. Cu siguranta al 13-lea s-a dat in Valcea.

• Pe Penifest, bloggerii scriu despre diverse. Comentatorii vorbesc despre al 13-lea.
• Who the fuck are you? (by Famiglia Musat 16.02.2010)
Cam dur... dar perfect meritat de unii comentatori.

marți, 17 noiembrie 2009

Reguli la PS

Pentru că uitarea este la fel de umană pe cât este greșeala, mai jos aveți câteva informații utile.

1. Regulile pentru postarea comentariilor pe acest blog le găsiți aici.

2. Regulile unei polemici civilizate le-au pus pe hârtie la Oxford prin 1980.

"În orice polemică ştiinţifică, socială sau politică, discuţia trebuie să se rezume la schimbul de idei şi numai la acele idei care au contingenţă cu problema respectivă.

Părţile aflate în polemică folosesc drept argument fie teorii ştiinţifice, fie fapte concrete din realitate care sunt relevante în ceea ce priveşte problema discutată.

Părţile nu au dreptul să aducă în discuţie caracterul, temperamentul sau trecutul adversarului, deoarece acestea nici nu infirmă, nici nu confirmă validitatea ideilor pe care le susţine.

Părtile nu au dreptul să pună în discuţie motivele care determină atitudinea ideatică a adversarului, deoarece se abate discuţia de la problema în sine.

Etichetarea adversarului prin menţionarea şcolii de gândire, clasei sociale, organizaţiei profesionale sau partidului politic din care acesta face parte constituie o încălcare a regulilor polemicii şi dezvăluie slăbiciunea lipsei de argumente.

Într-o polemică civilizată contează numai argumentele invocate de adversar ca persoană şi nu ca membru al unei şcoli sau organizaţii. Nu ai dreptate pentru că eşti gânditor materialist, patron sau laburist, ci numai dacă argumentele tale sunt convingătoare sau nu."
***
PS 1. Aflăm de pe holurile ANP că norma de hrană va fi diminuată proporțional cu zilele fără plată impuse de guvernanți și acceptate cu voioșie de șefi. Apar și cazuri când se dispune efectuarea de ore suplimentare pentru, ATENȚIE, acordarea zilelor fără plată obligatorii. Ar fi de râs, dacă...

PS2. Cine face cerere de concediu fără plată?

sâmbătă, 5 septembrie 2009

Minunea se întâmplă

A trecut ceva timp de când am intrat prima dată pe blog. Am tot auzit de Penifest, unii îl aminteau, se discuta chiar în şedinţe despre ceea ce s-a scris aici. Am început să devin interesat. Pe vremea aceea vedete erau Marius Iosif si Şpaiuc.

La un moment dat, a apărut un autor care s-a autointitulat Peter Pan – Prisonworker. Am simţit de la început bunele sale intenţii, aerul sau prietenos, „naivitatea” necesară oricărui Lucrător care crede că oamenii pot deveni mai buni, că sistemul acesta mai are şanse, dar şi o oarecare impulsivitate combinată cu înţelepciune. Chiar dacă nu par să se întâlnească într-un om, Prisonworker le cuprinde pe toate acestea şi multe altele.

Am început să-l tachinez şi să-l contrazic mai mult în glumă pentru că, în realitate, eram de acord cu ideile sale. Lucrătorul îmi răspundea de fiecare dată prompt, uneori hâtru, dispus să accepte şi alte puncte de vedere. Am început şi eu să cred că sistemul acesta mai are o şansă.

Într-o minunată seară, pe când comentam articolele apărute, pe neaşteptate, Lucrătorul mi-a propus să colaborăm. Am scris câteva articole şi Lucrătorul m-a încurajat să continui. Era ceva nou pentru mine să primesc sprijin. În sistemul penitenciar m-am obişnuit, de ani de zile, să lucrez pe feed-back negativ şi să-mi întreţin motivaţia intrinsecă vie, conştient fiind că n-am şanse să mă odihnesc puţin în fotoliul motivaţiei extrinseci.

Lucrătorul, însă, a însemnat mai mult decât atât. S-a dovedit a fi un om care a reuşit să evolueze, să se dezvolte profesional, moral şi spiritual în acest mediu, aşa cum este el şi cum este oglindit pe Penifest. În condiţiile în care cei mai mulţi ne deprofesionalizăm şi ne pervertim în acest mediu, Lucrătorul a crescut. Minunea se întâmplă. Sistemul nu mai are puterea de a distruge, de a demoraliza oameni. Îi păstrează în interiorul său chiar şi pe cei buni, nu-i mai aruncă.

Penifestul, imaginea sistemului, creat şi întreţinut de oameni din sistem, a lăsat să se vadă şi o undă de lumină. Sunt recunoscător pentru asta.

Şi totuşi…, Lucrătorul s-a retras de pe Penifest pentru o perioadă. Îi înţeleg şi îi respect decizia, dar nu pot să fiu atât de diplomat ca şi el. Lucrătorul a avut în viaţa lui de înfruntat greutăţi mari şi nu a cedat, nu a plecat. De ce pleacă acum?

Doar o dilemă morală îl poate ţine departe de echipa Penifest. Aşa cred eu. Şi nu e dilema lui, ci a Penifestului şi a noastră, a tuturor: Penifestul e un forum în care schimbăm idei profesionale, ne întâlnim cu colegii, ne spunem necazurile, aflăm informaţii pe care ANP le trece cu vederea sau e arma pe care o folosim ca să ne punem în practică fanteziile agresive?

Acest Penifest, adică cel în care va mai publica vreodată Lucrătorul şi cel în care poate voi mai publica eu, e unul AL TUTUROR LUCRĂTORILOR, e Penifestul dezbaterilor civilizate, frumoase şi libere.

Să ne ajute Dumnezeu!

vineri, 14 august 2009

A blog was born

Povestea Penifestului a început prin februarie 2008 de la o glumă. Făceam haz de necaz în perioada Chiuariu - Iosif și denumirea de încercare a unui festival de teatru în penitenciare ni s-a părut un nume potrivit pentru un blog despre penitenciare. Așa s-a născut numele.

Dimineața următoare s-a născut blogul în cel mai simplu format Blogger, si așa a funcționat o vreme. Primul articol cred că mi-a luat juma' de zi. Nu știu cât a durat pentru admin și pentru famiglia musat - ceilalți doi colegi, dar îmi amintesc că ne resimțeam fiecare tura.

Ne-am spus oful, am criticat, am râs, am făcut pamflet, am plâns, am comentat. Am făcut de toate. Câteodată bine, câteodată mai puțin bine - scriem despre penitenciare. De atunci au trecut 788 de articole și, într-o formă sau alta, 14 oameni au scris. Am făcut subiecte de presă și am devenit subiect de presă. Am făcut posibilă libertatea de exprimare, și - îmi place să cred - am creat o atitudine.

Unii ne-au iubit, alții dimpotrivă, dar asta e deja istorie. De ceva vreme, aici vroiam să ajung, nu mai suntem singuri pe zona blogurilor despre penitenciare. Cel mai nou este blogul colegilor de de la Penitenciarul Bârcea Mare. Am promis că dau o mână de ajutor și azi am scris ceva amintiri despre comandanți.

Blogul cel nou îl găsiți la http://sivbarceamare.blogspot.com/ Dacă nu folosiți un agregator de feed-uri ca să puteți ști ce noutăți au mai apărut, mai treceți din când în când.

miercuri, 17 iunie 2009

Un nou coleg

Articolul plin de semnificaţii al lui Admin de astăzi se încheie cu o celebră zicere a unui vizionar, nu mai putin celebru. "Şi totuşi... se mişcă" ne aduce aminte Admin şi prefaţează astfel îmbogăţirea echipei Penifest cu un autor nou, Şi totuşi. O parte din comentariile sale de bun simţ ar fi putut ţine loc de articole de prima pagină. Oricum, în multe situaţii au completat şi îmbogăţit postările Penifestului.

Una peste alta, de la globul care se învârte la blogul care se deschide, îi dorim lui Şi totuşi succes pe Penifest şi reînnoim invitaţia noastră şi pentru alţi cititori care doresc să ni se alăture. Suntem deschişi pentru orice iniţiativă care presupune bun simţ, coerenţă, implicare şi echilibru.

Primul articol al lui Şi totuşi poate fi citit imediat după miezul nopţii . Succes!

marți, 17 martie 2009

Bilanţ în stil penifest

Bilant Ne-am străduit să pătrundem tainele internetului, şi am bombănit enervaţi că nu am fost prea atenţi în şcoală la plictisitoarele ore de „compunere”. Am renunţat la orele, şi aşa puţine, de fotbal cu prietenii, am rezolvat la repezeală temele ăluia micu” şi am amânat tot ceea ce se putea amâna.
 
Discuţiile pe la colţuri, gesturile şefilor,hârtiile colegilor şi orice mişcare din teren au devenit sursa de inspiraţie. În încercarea de a decodifica acele ciudate nick-names, ne-am ascuţit simţurile şi am apelat la metode demne de… James Bond.

Am descoperit că, în limba română, cuvintele pot avea multiple sensuri şi că fiecare înţelege ce şi cât poate. Aşa că am alergat repede la DEX, ca să nu ne ardă Pruteanu, iar cititorii să ignore conţinutul din cauza formei.

L-am simpatizat pe Huggin în momentele lui de glorie, dar l-am urât şi huiduit când ne-a trimis să gândim şi să găsim soluţii. Admin a atins în noi sensibilităţi, pe care le credeam de mult încremenite. Şi poate am înţeles că viaţă există în tot , iar noi suntem legaţi unii de ceilalţi. Şi poate am tăcut.

Am prins curaj, ne-am ridicat din sală şi am urcat pe scenă. Să fim actorii-spectatori ai propriului spectacol. De multe ori, am concentrat în vârfurile degetelor tot ceea ce nu am putut spune vreodată cuiva. Furie. Neputinţă. Dorinţa de răzbunare. Invidie. Complexe. Ură. Teamă. Umilinţă. Singurătate. Şi, cu un simplu „Enter”,ne-am semnat declaraţia de a fi.
 
Anonimi ieşiţi din anonimat, ne-a lovit brusc revelaţia puterii cuvântului. Şi ne-am simţit importanţi şi deştepţi, numai buni de disciplinat sistemul. După 20 de ani de sistem, descoperim că noi şi munca noastră nu suntem altceva decât cifre, procente, grafice şi slide-uri, înşiruite într-un material de bilanţ.
 
După 20 de ani de sistem, am priceput că noi suntem sistemul!

PS Poate mai avem timp să prindem un loc în Marea Strategie şi să propunem ca obiectiv pentru anul viitor înfiinţarea Direcţiei Penifest.

vineri, 9 ianuarie 2009

Solitaire

speak_your_mind Penifest-ul apropie anul si daca am fi inregistrat in tot acest timp, care a fost numarul tuturor nemultumitilor si nemultumirilor exprimate pe blog, am fi ajuns cu siguranta la o cifra impresionanta. Daca am fi impartit toate aceste nemultumiri pe categorii, am fi constatat cateva directii importante, care tin in principal de conditiile de munca, de sistemul de valori impamantenit in sistemul penitenciar, de lipsa de comunicare dintre un sector si altul, de activitatea sindicatelor, de lipsa de incredere in ultima instanta, care macina de la temelie, constructia asta ce poarta numele impresionant de sistem penitenciar romanesc.

Daca am aseza, ca pe o tabla de sah, expeditorii nemultumirilor intr-o parte si destinatarii mesajelor de cealalta parte, am constata ca diferenta numerica este una cu totul impresionanta. Practic, un numar mic de oameni, sa spunem cateva zeci, emite decizii pe care cealalta tabara, alcatuita din mii de oameni, le contesta din motive obiective sau subiective, fie pe la colturi, fie pe blog. Contestatia asta este insa una mai degraba formala, in realitate noi suntem animati cu adevarat numai atunci cand vine vorba despre propriul interes si daca am fi pusi, prin absurd, in situatia de a alege intre bunastrea sistemului si bunastarea proprie, este de presupus ca 99% dintre protestatari n-ar ezita nicio clipa ce sa aleaga.

Un timp, intrebarea ce este de facut, devenise un fel de refren al postarilor. Dupa o vreme intrebarea asta a murit de la sine. Au venit "premele", sarbatorile, criza. In curand o sa inceapa "al treispelea" si dupa cum bate vantul, incepe sa ne ia cu frig pe spinare de frica sporurilor, compensarilor si a altor drepturi, carora ne obisnuisem sa nu le mai ducem grija.

Intrebarea aia, cu ce e de facut, mi-a rasarit pe neasteptate in minte, citind postarea si toate comentariile de ieri. Cum spunea si Prisonworker-ul, ultima miscare gandita la capitala "nu e o idee rea, dacă se face cu răbdare, cu soluţii viabile adaptate la realitatea din teritoriu şi nu doar din impulsivitatea de a instaura cu orice preţ o idee fixă". Daca eu as fi Penitenciarul A sau Penitenciarul B, daca as considera ca sunt nemultumit pe buna dreptate, as analiza situatia cu atentie, as gandi cele mai bune solutii, as structura bine argumentele, mi-as sustine punctul de vedere cu hotarare, cu calm si convingere.

Dar nu sunt Penitenciarul A si nici Penitenciarul B, in penitenciare sunt angajati mii de oameni care vorbesc rareori aceeasi limba, care din aceasta pricina nici nu obisnuiesc sa se asculta unul pe altul pana la capat si in harmalaia asta, unde fiecare piere pe limba lui, de unde atata solidaritate?!

marți, 21 octombrie 2008

Blogul - prin filtrul cititorilor

Am promis saptamana trecuta ca voi reveni cu o analiza a comentariilor postate de catre cititorii nostri. Initial, intentia mea era de a face o analiza mai amanuntita a acestora. Pentru a evita sa par subiectiv, in locul acestei analize am sa va supun atentiei o analiza cantitativa, lasandu-va pe dumneavoastra sa generati ipoteze, comentarii, sugestii.
.
Cateva mentiuni. Postarile care analizeaza activitatea unor referenti controversati, reprezentanti ai anumitor nivele de putere sunt cele care genereaza cele mai multe comentarii. Nu stiu daca e bine sau rau, dar cred ca e firesc - acesti oameni influenteaza mai multe destine, iau hotarari, impun anumite relatii de munca. E normal, cred eu, ca persoanele afectate d e actiunile lor sa intervina prin comentarii, mai mult sau mai putin pertinente, mai direct sau mai indirect impertinente.
.
Am renuntat sa delimitez comentariile "la subiect" de cele "la gioale", deoarece am considerat ca simpla prezenta pe pagina de comentarii merita contabilizata (oamenii invata si din greseli, si din rateuri, sau mai ales din acestea).
.
Am identificat si doi indicatori - indicele de implicare al vizitatorilor blogului, respectiv indicele de interes. Am calculat aceşti indici doar pentru autorii care pana la aceasta data au postat mai mult de 9 articole, 5 la numar.

Stig, Sword, Patrick, Palmasul si Prisonworker mai au de asteptat. De mentionat ca, in intervalul februarie - iunie, cei trei initiatori au dus singuri greul blogului, astfel incat noi, "profitorii" muncii lor, adunam unele comentarii si din inertie. Si inca ceva, scuze pentru eventualele greseli de calcul. Sunt inerente.
.
Iata tabelele:


Nota: Situatia din cele doua tabele e valabila la momentul 19.10.2008, fara a fi incluse modificarile ulterioare.
.
P.S. Pentru administratorii blogului - in foarte scurt timp se va atinge, probabil, maximul de vizitatori posibili. Dincolo de acest moment, va trebui sa gasim solutii pentru a pastra cititorii si de a organiza blogul in asa fel, incat sa ramana atractiv.

sâmbătă, 18 octombrie 2008

Blogul - printre cifre si opinii

Zilele trecute mi-am propus sa analizez evolutia blogului www.penifest.blogspot.com, din momentul aparitiei sale (in februarie) si pana astazi. Voi incerca sa fac asta din trei perspective.
  • Prima, analizand datele de pe Trafic Ranking, urmarind atent evolutia interesului manifestat de cititori pe zile, saptamani si luni.
  • A doua, analizand comentariile cititorilor, deviatia acestora de la subiect, motivatia deviatiei, priceperea moderatorilor de a media pareri anonime (am muscat si eu din marul acesta), etc.
  • A treia, incercare ceva mai pretentioasa, analiza de continut a articolelor postate. Ultimele doua tipuri de analiza presupun timp si sprijin din partea "altor participanti la trafic". Daca exista interes, vor fi realizate si acestea.

Astazi ne vom referi la prima perspectiva, cea a cifrelor de pe trafic.ro, urmand ca zilele urmatoare sa revin cu o analiza a comentariilor. Analiza cantitativa a cifrelor poate da nastere la cateva ipoteze referitoare la motivele cresterii sau descresterii numarului de cititori, in functie de tipul articolelor postate, de tipul de referenti din interiorul articolelor (magistrati, directori, ANP, penitenciarul x sau y), de felul in care moderatorul genereaza comentarii sau prefera ca articolul sa iasa din schema, etc.

Sa vedem ce obtinem. Ma voi referi pentru inceput la statistica vizitatorilor pe luna constatand ca, pana in luna iulie, numarul de vizitatori a crescut progresiv, de la 1.328 (in martie) la 22.016 (in iulie). Urmeaza luna august (luna cu cele mai multe concedii efectuate), cu o scadere fireasca de 11%, dupa care apare un "boom" in luna septembrie, cu 29.277 de vizitatori

Explicatiile pentru cresterea numărului de citiori pot fi urmatoarele:
  1. Accesarea mai activa a surselor de informare, dupa o perioada de concediu (de mentionat ca ziua de luni - dupa miniconcediul de week-end - inregistreaza constant cei mai multi vizitatori)
  2. Numarul mare de articole postate de administratorii blogului (68), fata de lunile martie - august, luni in care numarul articolelor s-a situat intre 33(martie) si 46 (august).
  3. Notorietatea referentilor din articolele postate (Predoiu, Chiuariu, Daniel Morar, Radu Buica, ANP, Monica Macovei, SIPA, director general, directori de unitati, Gaurean, Ministerul Justitiei, fosti si actuali ministri ai jusititiei, etc)
  4. Interesul general al subiectelor (concursuri, directoriada, salarii, reorganizare ANP, evenimente in unitati, manualul de proceduri, etc)
  5. Postarea unor articole care au atras, probabil, cititori si din afara sistemului - Ministerul Justitiei, DNA, reprezentanti ai presei, etc)
Luna octombrie e abia la jumatate, dar numarul vizitatorilor aproape ca a egalat deja numarul vizitatorilor din iulie, si va ajunge, estimat, undeva aproape de numarul cititorilor din septembrie. In octombrie, acest articol este al 50-lea, iar numarul lor se va situa, de asemenea, in jurul cifrei 70. Daca in ceea ce priveste dinamica cifrelor si varietatea subiectelor, stam destul de bine, exista probabil deficiente de comunicare, datorate faptului ca interesul cititorilor a depasit, probabil, capacitatea de a organiza cu randament maxim, din punct de vedere redactional, echipa Penifest.

De aceea, va trebui sa fim onesti fata de cititori si sa rezolvam unele probleme:
  1. comunicarea defectuoasa dintre unii autori si unii cititori. Aici imi fac si eu mea culpa, referitor la prima mea postare, cand am fost numit "bididiu", eticheta pe care o accept doar pentru ca sunt incepator pe blog, nu si in sistemul penitenciar.
  2. comunicarea deficitara dintre administratorii principali si "scriitori" (din "n" cauze - mai si lucram din cand in cand, distanta isi spune cuvantul, divergentele sunt prezente, multitudinea de alte activitati profesionale, personale, etc)
  3. inregistrarea unor discrepante dintre actualitatea unui subiect si perceptia utilitatii acestuia - ceea ce poate genera nemultumiri in randul acelora care asteapta informatii, opinii sau indrumari oportune din partea administratorilor de blog.

Dar, despre analiza comentariilor si scaparile moderatorilor, vom vorbi in episodul urmator.

sâmbătă, 11 octombrie 2008

Economia de piata penitenciara. Salutam concurenta: la mai mare, mai bine si mai mult!

Famiglia blog-urilor penitenciare se marește. Așteptam copiii, nepoteii, verii si cumnatii penitenciari sa ocupe spațiul virtual fara concurs și fara declaratii de avere. Si vom incuraja o atare lipsa de 'integritate'. Unul dintre cititorii noștri a hotarat sa se transfere, cu de la sine putere, de pe pagina secundara de comentarii a Penifest-ului pe prima pagina a unui nou blog dedicat, se pare, sistemului penitenciar.
.
Prisonworker, autointitulat Peterpan, usor melancolic si fara sa respecte scriptul original al povestii lui, alege sa creasca sau sa dea in mintea copiilor, si ne surprinde placut cu un blog: http://prisonworker-peterpan.blogspot.com/. O prima postare reusita, as spune eu. Asa ca il salutam cu caldura, chiar daca are intentia 'malefica' de a ne rupe de la gura cititorii :-).
.
Imi aduc aminte cu placere de discutiile in contradictoriu, dimineata, la o cafea, cu unii dintre membrii famigliei (nu ii cunosc pe toti). KFC, Piata universitatii, trafic aglomerat..., sistemul pentitenciar era o obsesie nedeslusita pentru amandoi. El, coleric - optimist, spunea mereu ca "trebuie sa facem ceva", nu putem lasa ca nemernicii sa isi faca jocurile, ca cineva trebuie sa ii hartuiasca si pe ei si daca nimeni nu isi asuma acest rol, el il joaca cu placere. Eu, coleric sceptic, ii spuneam ca suntem prea mici pentru un sistem atat de bolnav si ca aceasta placere s-ar putea sa aiba un alt substrat. El spunea ca e justitie, eu ii replicam, usor rautacios, ca ceea ce face el seamana a fetisism. El argumenta astfel>, "chiar fetisism fiind, scopul e nobil", slabim puterea celor nasoli. Eu ii spuneam ca orice fetisim scapa la un moment dat realitatea din mana. Si uite asa, ne controlam reciproc pornirile, eu pe cele de inflacarare fara rost ale lui, el pe cele de renuntare prematura, ale mele.
.
In utlimul timp a insistat sa "scriu". I-am spus ca eu pot fi destul de disciplinat in anumite roluri sociale, dat sunt un "anarhist" in exprimarea de opinii. Nu pot fi coerent tot timpul si ma multumesc mai mult cu a comenta comod si usor detasat ceea ce se scrie pe blog. Ca, din varii motive, nu pot sa fiu consecvent si sa promit solemn ca, daca imi vine randul la a scrie, asa se va si intampla. Ca sunt subiectiv datorita anilor lucrati in sistem si ca, probabil, radiografia batranului mamut, numit ANP, trebuie facuta de experti obiectivi, dezinteresati, profesionisti, nu de oameni care ar putea fi afectati de subiectivism, riscand sa extrapoleze experientele proprii la nivel de sistem.
.
Adevarul poate fi undeva la mijloc. E nevoie, probabil, atat de experienta celor mai vechi, cat si de obiectivitatea si energia celor noi. Cu o conditie, ca acest amalgam sa fie condimentat cu buna credinta, profesionalism si verticalitate.
Acum ca i-am detasat postarea pe blog-ul nostru, fara criterii concurentiale, perpetuand nepotismul famigliei penitenciare si lipsa de transparenta a anonimilor virtuali, asteptam si contraserviciul. Ca asa e'n Romania. Deci, draga Prisonworker, acum ca ne-ai corupt, asteptam de la tine dovada ca ai intrat pe merit in famiglie: sa continui sa scrii si sa o faci bine. Sa-ti transformi blog-ul in fetis!

luni, 6 octombrie 2008

Penitenciarul Vaslui. Sete de normalitate.

Pe 07 august 2008 a apărut pe Penifest un articol referitor la motivare şi performanţă, semnat de Colecţionarul de amintiri. Nu intrăm în detalii dar reamintim că textul se încheia aşa: „Într-o bună zi, dacă nu se va schimba nimic, oamenii care pun suflet vor pleca. Cu un gust amar, vor pleca în căutarea unui loc de muncă mai bun. Nu neapărat la un salariu mai mare...” . La momentul acela nu ştiam că tocmai la Penitenciarul Vaslui se va întâmpla aşa. Nu ştiam şi nădăjduiam să nu fie cazul. Dar s-a întâmplat. Doctorul Gabriel Ofileanu, unul din cei doi medici ai unităţii (şi singurul care se ocupa de deţinuţi), a plecat prin demisie, începând cu data de 15.09.2008, la un loc de muncă mai bun,motivat de salariul dublu dar şi dezgustat de tratamentul la care a fost supus de către o parte din „colegii” lui, dintre care amintim în mod special pe domnii Poinescu Costel- actual director al Penitenciarului Vaslui respectiv Pintilescu Romică- fost adjunct pe linie de pază, actualmente şef serviciu siguranţă exterioară. Bietul medic a fost, de-a lungul timpului, tratat fără respect, umilit, ameninţat şi hărţuit, astfel că a plecat cu inima uşurată.

Ultima isprava a directorului Poinescu (ispravă înfăptuită la ordinul său cu mâna unui subordonat poate prea zelos şi poate un pic prea credul, domnul director fiind recunoscut pentru abilitatea de a evita să ia decizii sensibile, scoţând castanele din foc cu mâinile altora) a fost confiscarea şi sigilarea calculatorului de serviciu al doctorului Ofileanu (calculatorul se afla la cabinetul medical de pe secţia de deţinere), bănuit că ar fi trimis de acolo reclamaţii împotriva conducerii şi mesaje către Penifest. Conducerea vasluiană a cerut la ANP un control de specialitate ,sperând să găsească informaţii compromiţătoare în memoria calculatorului şi să demonstreze, astfel, reaua credinţă a doctorului. Controlul a venit, a cotrobăit peste tot dar nu a găsit nimic. Cum era de aşteptat, doctorul Ofileanu a ieşit basma curată, neconfirmându-se cele sesizate de conducerea unităţii. În schimb, s-a mai adăugat o palmă usturătoare pe obrazul gros al „vânătorilor de vrăjitoare” din Penitenciarul Vaslui, care au fost aproape siguri că îl vor prinde pe doctorul Gabriel Ofileanu cu penifestu-n calculator.


Dar să vedem de unde a pornit toată această mascaradă care, de câteva luni, pune Penitenciarul Vaslui într-o lumină extrem de nefavorabilă în ochii opiniei publice .
.
În cursul lunii februarie 2008 un grup de deţinuţi i-a scris deputatului Nati Meir despre unele presupuse abuzuri şi ilegalităţi petrecute în interiorul penitenciarulu, în rolurile principale aflându-se, printre alţii, directorul Costel Poinescu şi fostul său adjunct pentru pază, Romică Pintilescu. Printre multitudinea de acuze aduse acestora se număra şi aceea conform căreia un deţinut a fost folosit în mod ilegal la aratul grădinii domnului Pintilescu, timp în care şi-a prins mâna la plugul tractorului folosit pentru operaţia agricolă respectivă. Încurajaţi de demersul deputatului Nati Meir, alţi deţinuţi şi, se pare, chiar cadre din unitate (dovadă că lucrurile nu stăteau tocmai bine nici înainte şi că tensiunea plutea prin aer) , au început să trimită sesizări în toate cele patru vânturi, plângându-se de diversele probleme cu iz imoral şi penal petrecute în penitenciarul moldav. Au apărut articole în presa locală şi centrală, au venit controale de la ANP şi de la diverse instituţii guvernamentale şi neguvernamentale, au fost demarate anchete ale parchetului, DNA etc.

Numai că cei incriminaţi, în frunte cu renumiţii, de-acum, Poinescu şi Pintilescu, în loc să recunoască bărbăteşte ce s-a întâmplat , să-şi asume responsabilitatea (în definitiv, nici n-a fost chiar o mare tragedie) şi să-şi bage minţile în cap, au început să–şi asigure, prin tot soiul de tertipuri şi presiuni, declaraţii favorabile de la cei implicaţi , minţind cu dezinvoltură pentru a-şi salva pielea. Apoi s-au apucat să caute vinovaţi printre cadre, convinşi fiind că la baza “reclamaţiilor” ajunse în mâinile instituţiilor abilitate precum şi în mâinile presei stau, de fapt, nişte “colegi care le vor răul” şi că se vor ocupa de “aranjarea” acestora. Nu s-au sfiit să se dedea la ameninţări făţişe, hărţuiri, şicane, insinuări, atât în public cât şi în particular. Au început cu lucrătorii “indezirabili” de la pază, au trecut, apoi, la lucrătorii din sectorul cultural, au ajuns pe la financiar şi contabilitate, au luat la rând medicalul şi informatica, sfârşind cu juristul unităţii. Aşadar, o adevărată “conspiraţie”, cum ar spune ei. Noi am spune că este vorba, de fapt, de o disperare vecină cu isteria sau, şi mai rău, o punere în practică a principiului de sorginte bolşevică ” cine nu-i cu noi este împotriva noastră, deci trebuie stârpit”. Cei hărţuiţi au făcut, şi ei, ce-au crezut de cuviinţă: unii au ripostat verbal, alţii au cerut în scris directorului să facă ordine, unii s-au lăsat intimidaţi şi s-au retras prin diverse colţuri cu coada între picioare, cerşind mila stăpânilor, alţii au cerut Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să intervină iar doctorul Ofileanu le-a dat cu flit, plecând spre un loc de muncă mai bun.

Deşi i s-a cerut în mod ferm de către o parte din ofiţeri, directorul unităţii a eşuat lamentabil în demersul său de a instaura un climat de lucru corespunzător, domnul Pintilescu continuând imperturbabil să acuze comploturi la adresa sa şi a familiei sale, să ameninţe direct sau voalat şi să caute ţapi ispăşitori pentru “scurgerea de informaţii compromiţătoare” despre dânsul şi camarila aflată la putere.

Domnul Pintilescu i-a fost şef actualului director şi, din această cauză, suntem tentaţi să credem că ascendentul avut cânva asupra sa îl copleşeşte pe tânărul director, nefiind în stare să se impună aşa cum s-ar cuveni din partea unui lider .

În orice caz, dacă directorul Penitenciarului Vaslui nu reuşeşte să înţeleagă că este ceva putred în curtea lui atâta vreme cât primeşte permanent semnale de nemulţumire din partea unui număr consistent de agenţi şi ofiţeri, din mai multe compartimente de muncă, din partea deţinuţilor, din partea eşaloanelor superioare (fără să mai vorbim despre surse din exterior pe care le vom invoca la momentul potrivit), înseamnă că ori este incompetent ori este rău intenţionat.

Partea proastă este că sunt semnale că şi alţi specialişti din unitate au de gând să urmeze exemplul doctorului. Adică să părăsească sistemul. Datorită, în bună măsură, incapacităţii actualului director de a asigura un climat de lucru corespunzător, în ciuda faptului că se bucură de expertiza nepreţuită, la ceas de taină, a sfetnicilor personali (se ştiu ei care), pe care îi facem răspunzători, laolaltă cu şeful lor, de subminarea bunului mers al unei instituţii publice.

Partea şi mai proastă este că atât directorul cât şi parte din cei incriminaţi sub diverse forme se simt imaculaţi şi declamă peste tot puritatea lor profesională şi morală. Acest comportament frizează patologicul, pentru ei neavând importanţă faptul că foarte mulţi salariaţi sunt martorii multor ilegalităţi comise de aceştia, că există dovezi scrise, că starea de spirit în unitate este dezastruoasă, că personalul este în cea mai mare parte nemulţumit, demotivat şi resemnat, că agenţii nu sunt sprijiniţi în activitate de către şefi, că oamenilor le este frică să vorbească unii cu alţii prin curtea puşcăriei, de teamă să nu fie acuzaţi de „conspiraţii monstruoase” de către domnii Poinescu şi Pintilescu, că frica şi suspiciunea au pus stâpânire pe oameni, că oamenii au uitat să mai râdă şi vin la serviciu cu groază, că în ultimii ani nu s-a făcut nici o investiţie serioasă în instituţie, că penitenciarul arată jalnic şi la exterior şi la interior, că ne confruntăm cu o lipsă acută de cadre iar conducerea vasluiană nu a reuşit să obţină decât câteva posturi (în condiţiile în care există unităţi care au obţinut şi au scos deja la concurs zeci şi sute de posturi), că suntem ocoliţi de şefii instituţiilor locale şi de personalităţile judeţului tocmai datorită comportamentului rudimentar al directorului unităţii şi al acoliţilor acestuia , că ne zbatem de ani de zile într-o mediocritate vecină cu falimentul, că nu este încurajată iniţiativa şi creativitatea subordonaţilor că oamenii sunt trataţi , de multe ori, precum sclavii pe moşie, că sunt înjurate cadrele chiar de către unii şefi, că este tolerată şi încurajată intriga, că este încurajată turnătoria, că se fac discriminări între cadre pe criterii de afinităţi, că sunt îndepărtaţi şi izolaţi acei oameni care nu se supun camarilei domnului Poinescu, că se practică arbitrariul, că se promovează incompetenţa, că o mână de oameni aşezaţi în funcţii importante profită fără ruşine de avantaje necuvenite, că există cadre lipsite de scrupule care acceptă în mod josnic să beneficieze de avantaje necuvenite, anulându-şi, astfel, bruma de calităţi pe care şi le invocă singuri, că nu este încurajată comunicarea reală, că se fac o mulţime de lucruri pe ascuns, că liderul de sindicat şi sindicaliştii sunt trataţi ca nişte adversari în loc să fie văzuţi aşa cum sunt de fapt, adică nişte parteneri, că nu se reuşeşte amenajarea unei parcări sau a unei săli de pregătire fizică pentru personal, că meniul asigurat cadrelor este sărăcăcios, că deţinuţii nu sunt încurajaţi să iasă la muncă, că se identifică cu greu beneficiari pentru forţa de muncă etc.

P.S. Articolul este scris de un cititor de la Vaslui. Ii multumim pentru contributie si dorinta de implicare.