Solitaire

Penifest-ul apropie anul si daca am fi inregistrat in tot acest timp, care a fost numarul tuturor nemultumitilor si nemultumirilor exprimate pe blog, am fi ajuns cu siguranta la o cifra impresionanta. Daca am fi impartit toate aceste nemultumiri pe categorii, am fi constatat cateva directii importante, care tin in principal de conditiile de munca, de sistemul de valori impamantenit in sistemul penitenciar, de lipsa de comunicare dintre un sector si altul, de activitatea sindicatelor, de lipsa de incredere in ultima instanta, care macina de la temelie, constructia asta ce poarta numele impresionant de sistem penitenciar romanesc.

Daca am aseza, ca pe o tabla de sah, expeditorii nemultumirilor intr-o parte si destinatarii mesajelor de cealalta parte, am constata ca diferenta numerica este una cu totul impresionanta. Practic, un numar mic de oameni, sa spunem cateva zeci, emite decizii pe care cealalta tabara, alcatuita din mii de oameni, le contesta din motive obiective sau subiective, fie pe la colturi, fie pe blog. Contestatia asta este insa una mai degraba formala, in realitate noi suntem animati cu adevarat numai atunci cand vine vorba despre propriul interes si daca am fi pusi, prin absurd, in situatia de a alege intre bunastrea sistemului si bunastarea proprie, este de presupus ca 99% dintre protestatari n-ar ezita nicio clipa ce sa aleaga.

Un timp, intrebarea ce este de facut, devenise un fel de refren al postarilor. Dupa o vreme intrebarea asta a murit de la sine. Au venit "premele", sarbatorile, criza. In curand o sa inceapa "al treispelea" si dupa cum bate vantul, incepe sa ne ia cu frig pe spinare de frica sporurilor, compensarilor si a altor drepturi, carora ne obisnuisem sa nu le mai ducem grija.

Intrebarea aia, cu ce e de facut, mi-a rasarit pe neasteptate in minte, citind postarea si toate comentariile de ieri. Cum spunea si Prisonworker-ul, ultima miscare gandita la capitala "nu e o idee rea, dacă se face cu răbdare, cu soluţii viabile adaptate la realitatea din teritoriu şi nu doar din impulsivitatea de a instaura cu orice preţ o idee fixă". Daca eu as fi Penitenciarul A sau Penitenciarul B, daca as considera ca sunt nemultumit pe buna dreptate, as analiza situatia cu atentie, as gandi cele mai bune solutii, as structura bine argumentele, mi-as sustine punctul de vedere cu hotarare, cu calm si convingere.

Dar nu sunt Penitenciarul A si nici Penitenciarul B, in penitenciare sunt angajati mii de oameni care vorbesc rareori aceeasi limba, care din aceasta pricina nici nu obisnuiesc sa se asculta unul pe altul pana la capat si in harmalaia asta, unde fiecare piere pe limba lui, de unde atata solidaritate?!