Şi totusi...echipa

Zilele trecute am citit un comentariu la unul dintre articolele publicate pe blog, comentariu care făcea referire la faptul că unele sectoare merită mai mulţi bani, altele mai puţini, că funcţiile de conducere nu sunt corect repartizate pe sectoare ş.a.

Au urmat replici, unele acide, altele înţelepte. Veşnica dispută dintre pază, socio-educativ şi economico-administrativ... Este exact otrava de care nu avem nevoie în aceste momente. Dacă ne vom înfrupta din ea, vom ajunge să ne canibalizăm, să ne sfâşiem între noi şi să pierdem toţi.

Mişcarea sindicală, după bâlbâieli şi treceri dintr-o barcă în alta, a reuşit, în sfârşit, să se mobilizeze în faţa crizei. Solidaritatea şi coerenţa au fost cuvintele cheie. Societatea a perceput corect fenomenul pentru că sindicaliştii au vorbit la unison.

Nu sunt un fan al mişcării sindicale, dar acum am simţit că n-am plătit în zadar cotizaţia, m-am simţit bine să fiu reprezentat de astfel de oameni. Acum trebuie să ne ferim de două tentaţii: compromisul deşănţat şi dezbinarea.

Dezbinarea este moartea sindicalismului şi agonia profesionalismului. S-a văzut în toţii anii aceştia că noi nu ştim încă să muncim în echipă, nu ştim că avem nevoie unii de alţii, poate pentru că nu am dat încă de greu şi nici nu suntem obişnuiţi să ne concentrăm pe obiective.

Acum ne-a ajuns cuţitul la os. E timpul să purcedem la drum ştiind bine încotro mergem, de ce ne îndreptăm în acea direcţie şi pe cine ne putem baza. Pe această cale avem nevoie de competenţele fiecăruia: de vigilenţa, de forţa şi de stricteţea pazei, de creativitatea, deschiderea şi apropierea de om a socio-educativului, de abilităţile economice ale logisticii etc.

Lucrând în echipă, ne vom contamina de ceea ce au ceilalţi bun şi vom evolua. Din contră, privind cu pizmă spre colegii noştri, riscăm să rămânem singuri, neputincioşi şi săraci.

Prin urmare, dragi colegi, n-o fi chiar atât de greu să ne respectăm, să nu ne credem singuri importanţi în sistem, să acordăm prezumţia de profesionalism şi de colegialitate celor alături de care intrăm zi de zi pe poarta 1 a penitenciarului! Primul pas a fost deja făcut. Al doilea va fi înainte sau înapoi? De noi depinde.

Să construim o echipă!

În zilele noastre auzim mereu afirmaţii de genul: „nu mai stau lucrurile cum stăteau odinioară!”, „nu mai sunt oamenii cum îi ştiam eu!”, „nu mai este nimeni interesat de ceea ce face cel de lângă el!” şi altele asemănătoare. Trăim azi un sentiment al singurătăţii în mijlocul colectivului şi nimeni nu mai are nevoie de o părere, de un sfat, de o vorbă bună sau mângâietoare şi este uneori mai uşor să „stai în banca ta”.

Cei mai vechi dintre noi îşi amintesc vremurile în care colegii experimentaţi ne-au „predat” adevărate lecţii de viaţă şi management, memorabile şi acum, după 10-20 de ani. Fiecare dintre aceştia au în memorie un nea Vasile sau o tanti Tuţa care au transmis înainte de pensionare, învăţăminte, experienţe, sfaturi, reguli, principii.

Alţii, mai tineri, nu de foarte mult timp angajaţi, nu pot uita privirile piezişe aruncate de membrii grupului când s-au făcut prezentările în prima zi de serviciu, comentariile răutăcioase sau farsele de prost gust şi chiar „sfaturile” crude care au avut drept consecinţă aruncarea novicelui în gura lupului.

Oare chiar într-atât s-a degradat lumea? Oare chiar nu mai există dorinţă în cei versaţi de a-i învăţa regulile jocului pe cei tineri? Nu mai ştim sau nu mai vrem să le predăm tainele meseriei

Acasă, facem echipă cu partenerul şi copiii noştri. În comunitate, facem echipă cu vecinii de scară sau palier, cu prietenii şi amicii din copilărie. Doar la serviciu nu vrem (sau nu putem) să facem echipă cu colegii noştri. Deşi există vorba „colegii şi rudele nu ni-i alegem”, nimeni nu se străduieşte să construiască o echipă în jurul lui. Dacă i-am avea colegi pe prietenii noştri probabil că am fi foarte fericiţi şi am da un randament impresionant.

Fiecare dintre noi muncim în cadrul unui grup dar asta nu înseamnă că suntem o echipă! A transforma grupul de lucru în echipă este un lucru greu de realizat şi necesită eforturi susţinute din partea managerului şi a membrilor grupului. De multe ori însă liderului îi este teamă să se înconjoare de oameni de succes, să coopereze cu membrii echipei sale, să le ceară ajutorul sau părerea, având convingerea că este periculos să îi valorizeze întrucât vor urmări mai degrabă să îl „sape” decât să îl urmeze. Alţi lideri nu sunt deloc interesaţi de coeziunea grupului, indiferenţa lor afectând grav performanţa acestuia

Sunt atâtea exemple de directori adjuncţi sau şefi de serviciu care s-au înconjurat de ofiţeri mediocrii, instructori pază sau educatori, luându-şi astfel o marjă de siguranţă în faţa şefilor mai mari şi înlăturând pericolul care ar putea plana deasupra propriei cariere. Fiind în imediata apropiere a liderului, aceştia se contaminează cu putere, îngâmfare, suficienţă şi răutate pe care le aruncă cu orice ocazie în capul celorlalţi membrii ai grupului, de cele mai multe ori, adevăratele furnici.

Pe de altă parte, membrii grupului, fiind nemulţumiţi de liderul mai tânăr şi dinamic, îl sabotează la orice pas, îl denigrează şi chiar îi pun piedici serioase fără a încerca să îl asculte, să îl înţeleagă sau să îi dea credit. Şi în aceste caz sunt exemple suficiente cum e cel al şefului de tură pe care agenţii îl ignoră sau resping cu tărie, al medicului şef pe care ceilalţi medici şi asistenţi nu îl agreează, al contabilului şef pus în încurcătură în mod deliberat de subordonaţii mai experimentaţi

O echipă nu este cea în care domneşte frica, intimidarea, persecuţia sau sancţionarea; în echipă nu există suspiciuni, răutăţi şi minciuni; scopul activităţilor nu este controlul absolut al liderului şi nici exacerbarea calităţilor acestuia sau anihilarea iniţiativei şi creativităţii membrilor; nu se duce o luptă permanentă între susţinătorii liderului şi cei care îl contrazic sau au alte păreri; comunicarea nu este blocată de lider şi nici deformată de membrii grupului.

O echipă presupune efort, renunţare, interes, cunoaştere, iubire şi nu neapărat în această ordine. În mijlocul unei echipe atmosfera este confortabilă, relaxată; membrii ei discută mult, se ascultă unul pe altul şi iau decizii prin consens; liderul nu domină echipa, deţinerea controlului nefiind principala problemă ci îndeplinirea responsabilităţilor fiind obiectivul grupului. Există încredere între lider şi ceilalţi şi sunt loiali unii altora; toţi sunt motivaţi să realizeze scopurile şi o fac cu interes; grupul ajută fiecare membru pentru a se dezvolta iar criticismul este constructiv; comunicarea este deplină şi sinceră; grupul este flexibil şi adaptabil; iniţiativa este încurajată şi membrilor nu le este teamă să îşi exprime părerile.

Câţi dintre noi fac parte dintr-o echipă şi câţi ne-am străduit cu adevărat să construim o echipă? Iniţiativa nu trebuie să plece obligatoriu de la lider spre ceilalţi dar ar avea mai mult succes această variantă. Să facem aşadar echipă cu colegii noştri şi azi, când vă uitaţi în jur, poate o să vedeţi nu doar feţele oamenilor alături de care munciţi cel puţin 8 ore zilnic ci şi sufletele lor atât de asemănătoare cu ale voastre!