Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

Se afișează postările cu eticheta Gabriel Gunescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Gabriel Gunescu. Afișați toate postările

marți, 23 septembrie 2008

Directoriada ANP: azi se termina inscrierile

ExamDirectoriada ANP intra intr-o noua faza. Ieri s-au terminat inscrierile pentru cele 10 posturi de conducere din cadrul aparatului central al ANP. Azi se termina inscrierile si pentru cele 18 functii de director de penitenciar scoase la concurs.

Foarte multi concurenti au asteptat pana in ultima zi pentru a-si depune dosarele de inscriere. Proiectele de management au dat destule batai de cap celor care au avut ambitia sa aiba si proprietatea intelectuala asupra documentului pe baza caruia vor fi intervievati. Fiecare s-a pregatit pentru proba scrisa asa cum a putut, dar pentru asta inca mai este ceva timp.

Concurenta sau lipsa de concurenta poate fi deja aproximata. Desi vor fi foarte multe inscrieri maine, comparativ cu restul perioadei alocate acestei operatiuni, nu cred ca vor fi surprize majore. Numarul candidatilor pentru fiecare post de conducere scos la concurs va fi mic.

Cei care nu au reusit sa gaseasca motivatia participarii la acest concurs, desi poate ar fi avut motiv sa o faca, vor fi foarte multi. Vor fi foarte multi si vor ramane in egala masura necunoscuti profesional. Un potential nevalorificat, care cel mai probabil, in timp, se va pierde.

In principiu s-au inscris imputernicitii, dar apare si ceva concurenta. Chiar pentru posturile din ANP au aparut cativa candidati surpriza. Cate sanse au, depinde foarte mult de 'bunavointa' cu care va trata comisia de concurs candidatii si, de ce nu, de reactia fata de eventuale derapaje. Si pentru posturile de directori se anunta ceva concurenti surpriza, dar asteptam finalizarea inscrierilor.

Totuşi, un concurs pre-electoral nu ofera garantia de stabilitate in functie. Multi dintre cei interesati nu s-au inscris din acest motiv. Istoria recenta a demonstrat ca un ordin valabil de numire in functie nu are nici o valoare daca interesele politice dicteaza altceva. Controale de decapitare s-au mai vazut, oameni intimidati la fel.

Si faptul ca functiile proaspat scoase la concurs tocmai au fost ocupate prin imputernicire este descurajator dar, nu mai mult decat perceptia ca schimbarea politica va aduce cu sine instabilitate si in sistemul penitenciar. In definitiv asta e trendul. Ce ne-ar face sa credem altceva?

Link-uri utile:

Update 23.09.2008 ora 12.30

Pentru cele două funcţii de director general adjunct al ANP s-au înscris 4 candidaţi:

  • Ionel Cel Mare, fostul director al Penitenciarului Focşani, actualmente împuternicit directror general adjunct;
  • Zinica Trandafirescu, fostul director al Penitenciarului de Femei Târgşor;
  • Cristi Pleşa, şeful Serviciului Cooperare şi Programe din cadrul ANP, şi... surpriză
  • Tiberiu Ungureanu, şeful spionilor din penitenciare.

Update 23.09.2008 ora 14.30

Se aude că Direcţia Management Resurse Umane din cadrul ANP, are şef nou. Cristina Hoblea, împreună cu celelalte patru nume a căror ordine n-am ştiut-o niciodată, a fost înlocuită până la finalizarea concursurilor de Valentin Popescu.

Update 23.09.2008 ora 15.00

Asta e sigur. Gabriel Gunescu, Directorul Penitenciarului de Minori şi Tineri Craiova, a fost demis. Mandatul acestuia încetează la 01.10.2008.

Update 23.09.2008 ora 16.30

Şi asta e sigură. După ce 'şi-a făcut mâna' cu ANP-ul, marele finanţist Bogdan Costaş, a fost promovat în fruntea Direcţiei Investiţii şi Administrarea Serviciilor din cadrul M.J. Fereşte MJ, marele demolator este călare pe tine!

joi, 8 mai 2008

Judecatorul Gunescu rămâne incompatibil. Site-ul ANP rămâne insensibil. Marius Iosif rămâne tulburat.

Mass-media despre penitenciare
.
1. Judecătorul Gunescu, incompatibilul de la PMT Craiova, rămâne în funcţie pentru că ministrul Predoiu refuză să ia măsuri

Acum cîteva zile vă povesteam în
articolul "Incompatibilitate nesancţionată. (...)" (Penitenciar!, 05.04.2008) despre cazul judecătorului Gunescu care este de câteva luni într-o situaţie de incomatibilitate, fiind şi angajat cu contract de muncă al ANP.

Când are de gând ministrul Predoiu să ia vreo măsură, nu ştiu. Însă, la 11.04.2008, CSM a refuzat să aprobe detaşarea răzgânditorului judecător la Ministerul Justiţiei. Ceea ce înseamnă că starea de incompatibilitate trebuie să fie soluţionată prin eliberarea acestuia din funcţie.

Subiectul devine interesant şi este dezvoltat de Academia Caţavencu, care, în ediţia scrisă din 06.05.2008, publică un articol despre tărăşenie. (foto - În marea grădină a CSM a apărut o nouă specie - judecătorul part-time)
.
2. Actualul sef al Penitenciarelor l-a arestat virtual pe fostul sef
.
Tot Academia Caţavencu scrie despre bătălia cu istoria dusă de Marius Iosif, directorul ANP care-şi traduce tulburatele idei în comisii de disciplină inventate (atunci când nu deportează sau mazileşte) şi în rubrici pe site-ul instituţiei dedicate în exclusivitate propriei obsesii.

Pe linga ideea mareata de a introduce in pirnai seringi pentru detinutii drogomani, seful Penitenciarelor, Marius Iosif, a mai avut un puseu de gindire. Cum ar fi inaugurarea unei noi rubrici pe site-ul Administratiei Nationale a Penitenciarelor, intitulata „Comisia de disciplina“.

Acolo, normal, nu gasiti nimic despre cum ajung in penitenciare drogurile alea pentru care Iosif oferea gratuit seringi de unica folosinta.

In schimb, gasiti un referat de cercetare disciplinara a carui tinta este un fost angajat al ANP, cu care Iosif are niste rafuieli. Este vorba de fostul director al penitenciarelor, Sorin Dumitrascu. Comisia constata ca ar fi niste indicii cum ca cele insirate de ei acolo ar putea imbraca caracter penal.

Fiind vorba de un fost angajat, comisia lui Iosif nu avea nici competenta sa solutioneze cauza, nici sa emita supozitii si, cu atit mai putin, sa le faca publice. Motiv pentru care Dumitrascu a sesizat atit Ministerul Justitiei, cit si Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP). Asa ca Ministerul Justitiei, prin intermediul Corpului de Control, a raspuns urmatoarele: „Ministerul Justitiei va comunica ca a fost trimisa o adresa Administratiei Nationale a Penitenciarelor cu solicitarea de a inlatura de pe site referatul Comisiei de Disciplina“.
.
Un raspuns si mai ferm a venit si din partea ANSPDCP. Din care citam: „In urma investigatiilor efectuate la ANP pentru solutionarea aspectelor sesizate, ANSPDCP a dispus prin decizie stergerea de pe site-ul http://www.anp-just.ro/ a datelor cu caracter personal incluse in referatul cu privire la rezultatul activitatii de cercetare desfasurate de comisia de disciplina din cadrul ANP“.

Ei bine, Iosif nu s-a aratat deloc impresionat de cele doua adrese, asa ca nu a scos nici acum de pe site dedicatia pentru Dumitrascu. Care, de altfel, e si singurul referat pe care ii contine superba rubrica „Comisia de disciplina“. (sursa: Academia Catavencu, 06.05.2008)

Dacă directorul penitenciarelor s-ar fi ocupat şi de prezent, alta ar fi fost starea penitenciarelor româneşti. Dar pentru că, fatalmente, se aseamănă cu tânărul eşec ministerial Chiuariu, cel care l-a uns în funcţie, Iosif nu înţelege că nu e cel mai deştept, cel mai luminat şi 'cel mai extraordinar'.
.
3. Radio Guerilla vorbeşte despre Marius Iosif, poliţe plătite, droguri şi penitenciare
La Radio Guerilla avem pe finalul emisiunii de ieri dimineaţa o discuţie de 10 minute (ascultaţi înregistrarea) tot despre faptele de arme ale domnului Marius Iosif, directorul penitenciarelor.
.
Link-uri utile:

vineri, 2 mai 2008

Retrospectivă PENITENCIAR! - Finanţe, legislaţie, incompatibilitate, dialog

Până se termină mini-vacanţa muncitorească continuăm retrospectiva cu articole despre probleme financiare cosmetizate, incompatibilităţi intenţionate, ode măreţului lider, dialog social mimat cu iscusinţă şi un statut care nu stă deloc.
.
.
Această afirmaţie ridică serioase semne de întrebare având în vedere poziţia exprimată public referitoare la subfinanţarea sistemului penitenciar şi contradicţia cu cifrele prezentate care arată, în mod evident, că nu au fost probleme în acest sens.Pentru această inadvertenţă există două posibile explicaţii. Fie 'constatarea' a fost formulată astfel pentru a mulţumi conducerea Ministerului Justiţiei şi sistemul penitenciar este subfinanţat, fie buna finanţare este reală şi atunci nu există motive pentru reproşuri.
.
.
Judecătorul Gunescu, de la Tribunalul Bucureşti, este incompatibil cu directorul Gunescu de la Penitenciarul de Minori şi Tineri, unde are un contract de muncă (art. 6 din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor stabileşte fără echivoc că "Funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, în condiţiile legii.")
.
.
P.S. Cum se vede treaba ca de la o vreme zeii va sunt cam potrivnici, incercati cu niste sacrificii mai dureroase, excelenta, poate e timpul sa-i mai decapitati si pe la cei dragi, pe la cei mai apropiati. Si sa nu va para rau, ginditi-va ca scopul scuza mijloacele (din nefericire asta e valabil si in sens invers).
Si daca nici asa nu puteti opri toate, dar toate scurgerile de informatii, nu uitati ca aveti la indemina varianta de avarie, aia in care ii decapitati pe toti si ramineti sa domniti singur, excelenta; o sa fie mai greu ca nu sunteti obisnuit cu munca dar cel putin veti avea garantia ca nu va mai transpira niciodata nimic (si sper ca n-aveti obiceiul sa vorbiti noaptea prin somn!)
.
.
In acelasi timp, marturisesc ca nu am nici un fel de sentimente si nici un fel de curiozitate fata de Dl Iosif, Dl.Spaiuc, Dl.Marin, Dl. Stan si grupul mic dar compact de profitori fara scrupule care ciugulesc pe sub masa resturile la prohodul sistemului penitenciar romanesc. Ca urmare de ce ma implic totusi?!
1. Pentru ca sunt platiti si din banii mei.2. Pentru ca profita.3. Pentru ca mint si dezinformeaza cu buna stiinta.4. Pentru ca nu au constiinta.5. Pentru ca sunt lamentabili din punct de vedere profesional.6. Pentru ca sunt brutali.7. Pentru ca sunt viciosi.
.
.
Se poate spune însă că problema principală este că se tot peticeşte un act normativ deja prost. Cu aceste ocazii se introduc sub masca unor prevederi urgente şi necesare o serie de prevederi care nu au legătură cu scopul actului normativ. Astfel se limitează drepturi salariale şi sindicale sau se redefinesc termenii dezvoltării carierei în sistem pe coordonate excesiv de rigide.
.
.
Cel mai mare, cel mai urât, cel mai tranzitat, cel mai...
Penitenciarul Bucureşti - Jilava
.
.
După două runde de discuţii cu Ministerul Justiţiei sindicatele sistemului penitenciar au căzut de acord asupra capitolului legislativ al revendicărilor. La sfârşitul lunii vor fi reluate discuţiile referitoare la celelalte puncte în divergenţă:
- contractul colectiv de muncă şi acordul colectiv;
- asigurarea resurselor necesare funcţionării sistemului penitenciar;
- calitatea managementului.
Ministerul Justiţiei (MJ) s-a angajat să promoveze modificările solicitate de sindicate la legea 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici din ANP în ceea ce priveşte:
- încadrarea posturilor vacante;
- cariera în sistemul penitenciar, şi
- drepturi şi libertăţi sindicale.

sâmbătă, 5 aprilie 2008

Incompatibilitate nesancţionată. Gabriel Gunescu, director de penitenciar cu contract de muncă şi judecător

Numirea. În 2006 dl. Gabriel Gunescu a fost angajat director al Penitenciarului de Minori şi Tineri din Craiova (PMT Craiova), după ce în acelaşi an a renunţat intempestiv la cariera de judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti.

Istoric. Anterior angajării la PMT Craiova, Gabriel Gunescu, încercase deja mai multe meserii:

matematician la Oltcit Craiova, până în 1988

1988 - 1995, contabil-şef la Colegiul “Carol I”

1995 - 1997, şef de inovaţii la Daewoo

1998 - 1999 şi 2000 - 2004, avocat la Baroul Dolj

1999 - 2000, director al FPS Dolj

2004 -2006 judecător la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti

sursa: Ediţie Specială, http://www.editie.ro/mod.php?mod=stiri&idstire=31579

Presă. În presă, activitatea judecătorului Gunescu, este legată de o serie inginerii financiare de partid:

Gabi Gunescu, fostul director al FPS Dolj, a „maritat“ aproape pe degeaba unitatile agricole (sursa: Gazeta de Sud, http://www.gds.ro/print/2520)

SC COMINTEX SA, care a fost vinduta cu mai putin de 25% din valoarea reala, de fostul director al FPS Dolj, Gabriel Gunescu, cu concursul sefului sau direct, „onor“ Radu Sirbu. Ulterior acelei tranzactii, cei care au stat in umbra afacerii au incalcat cu buna stiinta toate clauzele contractuale. (sursa: Gazeta de Sud, 21.09.2001)

(...) a condus FPS Dolj in guvernarea CDR (96-20000), fiind un apropiat al lui Radu Sarbu. A fost personajul principal al unor scandaluri din presa locala, legate de suspiciuni de gestiune defectuoasa si fraude in privatizari. A devenit avocat, dupa noiembrie 2000, intrand in umbra si lasand timpul sa treaca. (sursa: Ziua, http://www.ziua.ro/display.php?id=204326&data=2006-07-27)

Răzgândirea. Gabriel Gunescu a considerat, după numirea la PMT Craiova, de salariul primit la penitenciar este prea mic şi a cerut, în instanţă anularea decretului prezidenţial care-i constata demisia din funcţia de judecător la Tribunalul Bucureşti.

Jocul cu demisia la CSM. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) refuză în 2006 reprimirea în magistratură a lui Gunescu, în pofida solicitării Ministerului Justiţiei. (Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 7449/DRUO/1548/ST/2006, privind cererea de renunţare la solicitarea de eliberare din funcţia de judecător, prin demisie, a domnului Gunescu Gabriel, judecător la Tribunalul Bucureşti.)

Procesul. Gunescu îşi dă în judecată propria demisie, iar foştii colegi îi dau câştig de cauză. Astfel redevine judecător. Şi dacă tot a redevine judecător se gândeşte că nu i-ar strica să beneficieze şi de mega-salariile magistraţilor din sistemul penitenciar. Aşa că face mai multe cereri de fi detaşat ca magistrat în funcţia de director al Penitenciarului. În acest timp starea de incompatibilitate în care se află, este evidentă, acesta fiind şi personal contractual ANP şi judecător.

CSM se răzgândeşte. La 20 martie 2008 sub nr. 9000/1154/2008, soluţionând Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 1/6820/2008, privind solicitarea domnului Gunescu Gabriel de revocare a Hotărârii nr. 355/17.05.2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât admiterea solicitării formulate de domnul Gunescu Gabriel, de revocare a Hotărârii nr. 355/17.05.2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Gunescu plusează. La numai câteva zile Gunescu solicită detaşarea la Ministerul Justiţiei. În şedinţa din 27 martie 2008 CSM, care nu mai înţelege nimic din toate aceste solicitări, amână discutarea cererii şi solicită obţinerea unor avize.

În loc de concluzii.
Judecătorul Gunescu, de la Tribunalul Bucureşti, este incompatibil cu directorul Gunescu de la Penitenciarul de Minori şi Tineri, unde are un contract de muncă (art. 6 din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor stabileşte fără echivoc că "Funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, în condiţiile legii.")
***
Aşteptăm ca Minsiterul Justiţiei (MJ), Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) şi CSM să aplice corespunzător legea privind statutul magistraţilor şi să elimine incompatibilitatea grosolană în care se află judecătorul Gunescu.
***
Linkuri utile: