Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

marți, 2 septembrie 2008

Directoriada ANP şi discriminările

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a stabilit prin decizia nr. 437/30.07.2008 că legea privind statutul funcţionarilor din penitenciare este discriminatorie faţă de categoria agenţilor, în ceea ce priveşte accesul la funcţii de conducere.
.
Statut discriminatoriu faţă de proprii angajaţi
.
Consiliul constată că este încălcat principiul egalităţii astfel cum este formulat în articolul 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Se introduc distincţii între situaţii similare şi comparabile fără să existe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
.
Ministerul Justiţiei (MJ) şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) au luat deja act de neregulile din legea 293/2004. În adresa nr. 58770/16.06.2008 (vezi imaginea alăturată) chiar Ministerul Justiţiei afirma că statutul funcţionarilor de penitenciare este discriminatoriu şi trebuie modificat. Nu a făcut însă nimic în acest sens.
.
Mai mult, în pofida opoziţiei, OUG 4/2008, actul normativ care a introdus discriminarea, a trecut prin Parlament, şi va deveni foarte curând lege. Ministerul Justiţiei a luat act de problemele actului normativ, a plâns soarta celor afectaţi, a anuţat că a propus o modificare însă nu a şi susţinut-o până la capăt. Un alt angajament rămas undeva scris într-o hârtie.
.
Favoruri pentru magistraţi
.
Magistraţii nu au însă astfel de probleme. Posturile ocupate temporar de magistraţi nu au fost scoase la concurs, deşi toate celelalte au fost. Beizadelele justiţiei continuă să fie favorizate cu ajutorul legislaţiei modificată la începutul acestui an de Marius Iosif şi gaşca de şpaiuci beneficiari de recompense politice.
.
Magistraţii pot fi şefi de direcţii, şi de ce nu, servicii sau birouri fără a-şi face probleme de studii şi experienţă în domeniu. Poziţia privilegiată a magistraţilor la ocuparea funcţiilor de conducere din ANP este discriminatorie în raport cu ceilalţi candidaţi, iar faptul că pot candida pentru orice funcţie de conducere indiferent de specialitate este o dovadă în plus.
.
FSANP a sesizat discriminarea agenţilor şi a obţinut o soluţie favorabilă. Ministerul Justiţiei trebuie să-şi facă datoria şi să elimine toate aceste discriminări din legislaţie. Nu cred însă că se va întâmpla prea repede să avem un statut bun, dar s-au mai văzut şi minuni.
***
PS 1. Nu are legătură directă cu subiectul, dar... Câţi dintre împuterniciţii cei noi vor fi validaţi de concursurile recent anunţate? Aş paria că cel puţin 90%. Ce credeţi?
  • Cătălin Bejan, fostul director al Penitenciarului Poarta Albă, este noul şef al Direcţiei Educaţie şi Intervenţie Psihosocială din ANP. Dna. Giurgea se întoarce, se pare, la Penitenciarul Focşani;
  • Cristian Burea actualul director al Penitenciarului - Spital Colibaşi a fost împuternicit şef al Direcţiei Medicale din ANP. Dl. Burea îşi valorifică destul de bine proptelele politice în pofida numeroaselor probleme constatate de inspecţiile ANP la Colibaşi. Deţinuţi favorizaţi, cheltuieli nejustificate pe medicamente...

Update 02.09.2008 ora 09.00

Azi, la ora 07.00, directorul general al ANP, dl. Ioan Băla, însoţit de Gheorghe Şpaiuc, magistratul feng shui şi de Marian Stancovici, şeful Direcţiei Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar au făcut o vizită la Penitenciarul Jilava.

Au fost anunţate demiterea lui Comunişteanu şi măsuri împotriva celor care au permis scurgerea de informaţii secrete. Se pare că problema este mult mai serioasă decât părea, având în vedere că însuşi directorul general al ANP se ocupă de soluţionarea acesteia.

98 comentarii:

Anonim spunea...

Il invit pe Amicul JamaisLu sa comenteze recenta demitere...

aceasta cu referire la "nici de cind cu Predoiu nu s-a schimbat nimic in ANP, cu exceptia DG"

Jamais Vu, Jamais Connu

Anonim spunea...

Ai dreptate, l-a schimbat si pe Caministeanu de la Jilava, nu Predoiu, ci DG-ul. Si nu l-a schimbat, si-a cerut singur schimbarea din functie.
Ti se pare ca schimbarile de sefi sunt de ajuns?

Anonim spunea...

DACA ESTE SA FIM LOGICI - si sintem,

- MJ a numit DG o persoana cf profilului valabil de DG ANP, deci in care MJ are increder ca poare perform startegia pe care o doreste
- DG este cel care executa strategia, si a inceput deja...
- ca cica si-a cerut baiatul acela schimbarea... oare de ce nu a facut-o pina acum, dar tot ii era incomoda pozitia dpdv managerial, caci financiar se par ca le vine bine tuturor?


Drept ai , nu sint de ajuns schimbarile de sefi,

dar daca sefii sint persoane care corespun profilului dorit, ei sint cei care vor determina schimbarile in sistem.

Elefantul e mare, dar se poate maninca; insa cu conditia sa o faci pe bucati, si incepind din locul corect..
altfel, dintr-o data, nu-l poti inghiti pe cumatrul elefant, si te calca si pe tine in copite...

Anonim spunea...

Daca urmariti cu atentie planul de eficientizare pentru ca o startegie nu exista veti vedea ca aceste schimbari nu sunt nicaieri. Si veti mai observa ceva surprinzător... nimic din acel plan nu a fost inca pus in practica. Ca si acordul colectiv de altfel.

Daca folosim logica "seful e in toate"... atunci genialul guvern are de fapt de primit toate laudele... ca l-a pus ministru pe Predoiu si ca i-a dat in mana o strategie de guvernare...si tot urcand o sa ajungem fiecare la dumnezeul nostru, care nu neaparat ca e bun cu noi, dar ne palce.

Anonim spunea...

... scuze pentru ortografie

Anonim spunea...

Sistem pacatos ca toata societatea in care traim. Daca unii care au ajuns in functii nu ar fi lucrat in sistem nu ar fi facut nici odata o facultate ,au terminat cu potbagajul sau cu 1x2,la examene se prezinta cine vrea si ia cine trbuie ,pestele se impute de la cap-A.N.P. Spun nu discriminarii ,dar sa nu uitam ca nu poti da o masina sa o conduca unuia care nu a condus nici odata

Anonim spunea...

Niciodata / intr-un cuvant..... in rest, ce sa zic....

Anonim spunea...

Jamais, ai dreptate,

decit ca nu Guvernul, ci Primul Ministru,

apoi, sa nu-l uitam pe Presedinte cel care l-a numit Premier (chiar daca ulterior cu declina regrete) ,

apoi pe Alegatorii care l-au votat pe Presh (chiar daca ulterior unora le e rusine de ce au ales),

si, desigur, in final,pe Bunul Dumnezeu...

dar, pina la Dumnezeu, te maninca sfintzisorii politici...

Anonim spunea...

Unde e lege nu e tocmeala .

se zicea odata!!

Anonim spunea...

Noile numiri demonstreaza ca sistemul de relatii politice continua nestingherit. De ce a fost schimbata doamna Giurgea cu domnul Bejan cu o luna inainte de concurs? Putea sa fie mentinuta in functie si sa fie inlocuita de cel care va castiga concursul. Unii carcotasi ar putea spune ca s-a intamplat chiar asa: doamna Giurgea a fost inlocuita cu cel care a luat concursul cu o luna inainte de a-l da. Schema e simpla si veche. Criteriul politic e inca suveran. Mai sunt inca naivi care sa mai creada ca vreu concurs pentru functii de conducere e pe bune? Multumim, domnule Bala, multumim domnule ministru, sunteti vajnici continuatori ai sistemului PCR-ist (pile, cunostinte si relatii politice). Nu-i plang eu de mila doamnei Giurgea. Oricum, si ea a venit tot pe acelasi sistem. Vorba aceea, postata si alt coleg pe blog: "Lasati orice speranta..."

Anonim spunea...

Din pacate, ai dreptate "fara speranta"...Asa par sa stea lucrurile in continuare...

Anonim spunea...

Urata ticalosenie schimbarea doamnei Giurgea cu dl.bejan. Pe fata fratilor.

Anonim spunea...

Urmati exemplul si nu renuntati, toti cei ce-aveti(si aveti sigur!)Comunisteni in curte! Se poate! E vremea schimbarilor! In bine !

Anonim spunea...

In ce sistem de rahat suntem,domnu agent se simte discriminat,ca nu poate avea acces la o functie de conducere,ca io fi rusine daca il face intai ofiter pe functie de executie sa invete meserie 2-3 ani cel putin si dupa aceeea poate accede si la o functie de conducere.As fi curios daca in tot sistemul de ordine publica si aparare mai exista asa bataie de joc.Iar pentru domnii de la FSANP o intrebare ,unde ati fost atunci cand sa organizat concursul pentru functii de conducere din 2006cand ,ofiterilor din sistem inclusiv cu Academia de Politie ,li s-a interzis accesul pe motiv ca nu aveau studii corespunzatoare,desi aveau vechime in specialitate.Va spun tot eu ,erau ocupati sa ia examenul intr-o functie de conducere,binenteles din agent.Iar pentru cei de la Consiliul discriminarii felicitari inca odata v-at facut datoria politica fata de cei care v-au numit.
Ca sa stie tot poporul,toate functiile scoase la concurs in 2006 au fost functii militare,dupa vechiul nomenclator.Ori cum poti sa scoti functii militare la concurs,cand noi am fost demilitarizati in 2004.Cineva acola sus si se pare ca face parte din autorii acestui blog nu si-a facut treaba.Aceste abuzuri din pacate au ramas nepedepsite si mai mult continua.

Anonim spunea...

Bravo tovarăşe! Aşa spunea şi nen'tu Iosif şi nen'tu Chiuariu. Să trăieşti bine că fericit sunt sigur că eşti.

Anonim spunea...

Amice ai picat concursul si acum faci pe victima. Pai daca nu indeplineai conditiile ce vrei, sa-ti faca tie o functie de sef ca sa te multumeasca.

Anonim spunea...

Nu il vrem pe domnul Bejan la DEAP. Se vede cat respect aveti fata de oamenii care lucreaza educatie si asistenta psihosociala. Niciunul nu este considerat competent sa conduca aceasta directie. Trebuie sa vina cineva care nu poate fi decat sef. N-am nimic cu domnul Bejan, dar nu-mi place ca accepta acest joc murdar. Asta spune ceva despre caracterul dumnealui. Spune ceva si despre domnul Bala. E prima dezamagire. Ne-am bucurat ca e venit, dar cred ca se confirma zicala: "Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor."

Anonim spunea...

Domnule Bala, ati sacrificat DEAP ca sa-i faceti cuiva pe plac? Va respectam, dar pentru asta nu va vom ierta.

Anonim spunea...

E bataie de joc. Ce ati facut, domnu' Bala? Ati trimis acasa un om care a lucrat multi ani la reeducare si ati adus un om care n-are habar ce se intampla la DEAP. Daca maine ar merge domnul Serpe director la Siguranta Detinerii? Ar fi OK? Sau la medical? Acolo nu e loc pentru ca altii au alte pile? E revoltator ce se intampla si, mai ales, e dezamagitor ca se intampla acum, cand venirea dvs. ne-a adus speranta. Sunteti tot dintre ei, nu-i asa? V-ati infratit in an cu cei din sistemul corupt. Vreti sa ramaneti in amintirea noastra ca un fel de Iosif? Pacat, mare pacat!

Anonim spunea...

Acum cine va mai avea nerealismul sa se inscrie la concurs. Avem proba clara ca va fi trucat. Altfel nu ar avea niciun rost miscarea de azi.

Anonim spunea...

http://www.mira.gov.ro/Documente/Cariera/CARIERA.pdf

Anonim spunea...

Eu nu inteleg ce doresc de fapt sindicatele pentru agenti. Sa ajunga din agenti direct in functii de conducere? Daca intr-o fabrica strungarul ar cere sa devina director pentru ca a terminat si el o facultate luna trecuta si nu s-ar aproba, ar insemna ca e discriminare? Eu cred ca e un demers penibil si cam comunist. Exista un traseu pe care il pot urma.

Anonim spunea...

Dar daca un absolvent de drept vrea sa se angajeze la o institutie de prestigiu ca jurist si i se cere vechime in profesie, e discriminare?

Anonim spunea...

Huginn, inveti pentru examen? Nu prea esti cu noi.

Anonim spunea...

Poate ca ar trebui sa discutam si despre calitatea agentilor care au ajuns ofiteri. Cu cateva exceptii, sunt cam pe nicaieri.

Huginn spunea...

Nu. Nu învăţ pentru examen. Cel puţin nu pentru cel anunţat de ANP. Pregătesc articolul de mâine. :-)

Anonim spunea...

E o discriminaresa nu ne deie voie sa participam la concursul pentru directori. Eu am lucrat 15 ani pe sectie si cunosc penitenciarul mai bine decat il cunoaste directorul si totii ceilalti ofiteri. Nu inteleg de ce sa nu particip si eu la concurs. Pe mine nu ma prostesc hoti in fata. Am vrajala mai buna decat a lor si ii intorc in cinci minute. Le ie frica sa ma lase sa particip la concurs. Asta e.

Anonim spunea...

Multumesc pentru raspuns si pentru ca esti atent. Succes!

Anonim spunea...

Va face dl. Bejan o luna vechime la conducerea DEAP ca sa poata fi uns direct(or) dupa examene ? Incepe sa miroase urat prin ANP.....

Anonim spunea...

Uite ce monumente de prostie sunt prin unitati care nu fac nici cat un caporal de schimb, ce sa mai zicem de ofiteri sau chiar sefi.

Anonim spunea...

mare caracatita politico-ANP-ista. Cum sa schimbi un director-educator cu un pazist-convins, de dragul viitoarelor alegeri !? Treziti-va oameni buni, pe cine slugariti ???
O bila neagra domnului Bala.

Anonim spunea...

Va pierdeti credibilitatea, domnule Bala. Nu acceptati concursuri masluite! E oare prea tarziu?

Anonim spunea...

Pentru Capsuna, craca nu mai e buna.

Anonim spunea...

Daca un agent care a terminat facultatea la o "particulara", la ID, poate sa dea concurs pentru functia de director, atunci trebuie sa pice si celelalte conditii de vechime pentru toate functiile. Nu mai conteaza experienta ca ofiter.

Anonim spunea...

Ai...bun simt si nu te mai preface ca nu intelegi ! Stii ce vor dar probabil te deranjaza . Exagerezi cu presupunerea ta . Ramin in continuare
ceea ce sint(ei,agentii)dar fara a li se incalca drepturile Punct

Anonim spunea...

Eu as propune, in acelasi spirit ale evitarii discriminarii, ca agentii sa dea examen pentru a ocupa functii de ofiteri odata cu sursa externa, nu inainte. Daca sunt atat de buni, sa concureze cu cei care au facut scoala pe bune, nu sa le ocupe locurile inainte.

Anonim spunea...

Astia o sa schimbe ordonanta dupa ce se ocupa posturile de conducere si agenti nu mai au acces la ele. sau facut deja aranjamentele.

Anonim spunea...

Bejan, persona non grata la socio.

Anonim spunea...

Domnule Bala, veti intra in conflict cu EAP. Si noi am sperat ca se va schimba ceva in bine. Sefia DEAP e o sinecura pentru simpatizantii politici ai PNL? Concursurile astea sunt doar niste caraghioslacuri care vin sa legitimeze numirile politice?

Anonim spunea...

Dragi colegi de la EAP! Stiu ca cititi penifestul. Exprimati-va! Domnul Bala trebuie sa stie ce credem despre decizia dumnealui. Maine se vor face astfel de numiri in unitati si vom simti si mai puternic gheata pazista in gat. Ne putem intelege foarte bine cu cei de la siguranta, tot respectul pentru munca lor, putem sa ne completam si sa conlucram pentru a indeplini obiective comune, dar nu acceptam ceea ce s-a intamplat azi. Si cei mai inraiti conducatori ANP pazisti din istoria postdecembrista au avut bunul simt sa nu puna un pazist sef la socio. E inacceptabil si ineficient, asa cum ineficient ar fi si daca un asistent social ar fi seful pazei. Domnule Bala, ati stat drept(i) (oare in fata cui?) si ati gandit stramb?

Anonim spunea...

Gasiti-i o alta sinecura! Noi avem multa treaba. Avem nevoie de cineva care sa ne coordoneze nu de unul care nu mai are loc pe la paza.

Anonim spunea...

Cand ne-ati avertizat ca nu mai vine Superman, n-am stiut ca va veni Bejan, ca ma mutam in paza.

Anonim spunea...

Bejan, dormi altundeva!

Anonim spunea...

Inca unul pe care trebuie sa-l ducem in spate... Eu zic sa plecam. Au venit la socio vremuri de bajenie.

Anonim spunea...

Caracatita isi santajeaza capul? Ce e cu domnul Bala? Nu-l credeam asa.

Anonim spunea...

Pe Caminsteanu o sa-l puna capelan general?

Anonim spunea...

Pe voi va doare ca agentii nu vor sa treaca prin stadiul de ofiter de executie si domnul Bala ne pune Bejanul pe cap.

Anonim spunea...

Domnule Bejan, pentru noi sunteti un Spaiuc. Nu va vrem. Nu avem nimic cu dvs. si va vom respecta foarte mult daca nu veti continua matrapazlacul.

Anonim spunea...

Huggin, mai scrii un articol sau ai adormit cu capul pe tastatura?

Anonim spunea...

Iar vor sa ne conduca cizmarii? Cum era citatul ala, Plictisitule? "Nu mai sus de opinca...".

Anonim spunea...

Bai, ce claxoane aveti!

Toata lumea din sistem si-o tras claxon puternic. Agentii pt. ca nu sunt directori, ofiterii pt. ca sa nu ajunga agentii directori, iar cei de la EAP ca sa nu se lase mai prejos.
E de rasul curcilor ce "agentu' spunea" la 22 si 41, ma tavaleam pe jos ... e penibil, pe bune. Tot respectul intregului corp al agentilor, sunteti minunati, sunteti profesionisti (in proportie de 99%, de aia va stimez, cel 1% e ...) si nu cred ca ideea acelui individ v-o insusiti in totalitate. Folositi-va din plin toate caile de promovare in functie, sunt de acord cu voi, dar treptat (am mai zis-o), scara cu scara (sau din "doua in doua", cum puteti) ori folositi scara rulanta ca e mai comod, NU FOLOSITI ASCENSORUL!!! ca se ia curentul si ramaneti intre etaje.
La fel ca si agentii si ofiterii si-au tras claxoane tari, sa-i auda lumea. "Bun simt" ii intrece pe toti cu articolul de 23 si 10 ...
Nu sunt nici ei multi dar citi-va se pare ca sunt frustrati, asta e (1% ... fara exagerare).
EAP ...
Hmmmmmm ...
A venit unul din paza la DEAP. Hai sa-l batem. Cu putine eforturi cred ca poate face acest lucru oricare care lucreaza (intr-adevar) in domeniu, ma refer si la cei noi, veniti cu ultimul val. Cei care au dreptul la concurs, inclusiv d-na Giurgea (care are meritele ei de-a lungul anilor petrecuti in sistem si pt. care am tot respectul), adica cei care sunt cel putin subcomisari si au deja 10 ani de activitate ii surclaseaza pe cei din paza oricare ar fi numele lor. Punct.
Schimbati-va clacsoanele, intrati in normalitate.
Priviti cu optimism viitorul.


Stichus

Anonim spunea...

pt. "fara speranta" si pt."edy"....
care din voi doi cunoaste capacitatea si realizarile li bejan?? il stiti de pazist dar stiti care sunt realizarile de la reeducare????..... incercati sa va documentati...FIRST si apoi sa aruncati cu noroi. Fac pariu cu voi toti ...."contestatari" ca nu va participa la examenul de director reeducare...care din voi se incumeta?????

Anonim spunea...

?????

stichus

Anonim spunea...

am gresit cu ceva de nu a mai aparut???
ok, sorry

stichus

Huginn spunea...

Nu ai gresit cu nimic. Am mers la cujlcare undeva inainte de 12. Nu sitam ca aveti asa un chef de discutii. :-)

Anonim spunea...

bine ai zis "realizarile de la reeducare". Alea erau acum 10 ani. De ce nu spui de realizarile la Serviciul de Educatie si Asistenta Psihosociala ca astea sunt recente...

Anonim spunea...

De ce nu au pus pe cineva cu vechime la SEAP din ANP sau din SIP din unitatile din tara? Nu sunt oameni capabili si cunoscatori?
S-a terminat sezonul estival si isi ia plata dl. Bejan pt. serviciile de la Flamingo? Doar Poarta-Alba "intretine" hotelul...

Anonim spunea...

Ginditi, ginditi, ginditi
Lenin nu mai e, dar DINCA imputernicitul de la Poarta Alba , "gindeste"....cit sa i fie cald.
Bejan a fost dat afara din joc, dindu i un os la ANP,DINCA e unicu candidat la postul de director. Sa traiasca uneltirea!
Concursurile aranjate e specialitatea lu DINCA , de cind era sef la personal.
Traim in ROMANIA si asta ne ocupa tot sistemul. URA!

Anonim spunea...

Postez rar aici dar m-a amuzat isteria unor ofiteri dar si a educatorului de la 23:55:00
care spunea "Pe voi va doare ca agentii nu vor sa treaca prin stadiul de ofiter de executie".

Din cate stiu eu nu exista decat 2 categorii profesionale in penitenciare: agenti si ofiteri. Categoria ofiter de executie" nu exista, este parte integranta din marea masa a celor care sunt sau se cred sefi.

Frica de concurenta a celor care au ajuns ofiteri sau s-au incadrat direct ofiteri in sistem, pentru ca era unchiu pe la ANP sau mare directoras local, e meschina.
Sunteti buni domnilor ofiteri? Ok concurenta naste calitatea, deci care-i problema, daca sunteti mai buni luati concursul, daca nu .... c`est la vie.

Sau daca incercam sa gasim un rationament cat de cat logic, la ceea ce se spunea mai sus, ar trebui respectivul educator, care vrea un management al carierei astfel etapizat, sa ceara ca toti cei care ajung ofiteri sa fie la inceput agenti ::))) nu? Daca se vrea sa se treaca prin toate treptele. Deci ce facem cu cei care nu numai ca au ajuns direct ofiteri, dar au ajuns si direct pe functii de conducere.

Asa ca lasa-ti mai agentii sa dea concurs, teoretic ar trebui sa ia cel mai bun.

Anonim spunea...

In cativa ani o sa se ajunga sa nu mai fie agenti in unitati ci doar ofiteri (si mai ales cu studii lla ff si id )eu stiu ca santeti disperati dupa bani dar nu este obligatoriu sa fiti ofiteri puteti sa iesiti la pensie si agenti lasati sa participe la concurs ofiterii (absolventi de academie).Va salut.

Anonim spunea...

pentru 08.08:

A cui e vina ca agentii si-au terminat abia acum facultatea? Ar trebui sa fac inca o data scoala primara pentru ca inca mai sunt oameni care nu si-au facut scoala? Daca ii spun cuiva ca la facultate ajungi dupa ce ai facut liceul, el ar trebui sa-mi raspunda sa mai fac inca o data liceul cu el? Din partea mea, toti agentii ar putea sa participe la concurs odata cu ofiterii si cu cei din sursa externa? V-ar conveni? Sau atunci ati obiecta spunand ca e nevoie de experienta? Aplicati tupeul, nu-i asa?

Anonim spunea...

"care din voi doi cunoaste capacitatea si realizarile li bejan?? il stiti de pazist dar stiti care sunt realizarile de la reeducare????..... incercati sa va documentati...FIRST si apoi sa aruncati cu noroi. Fac pariu cu voi toti ...."contestatari" ca nu va participa la examenul de director reeducare...care din voi se incumeta?????"

In ceea ce ma priveste, nu voi participa la concurs si cred ca multi vor fi descurajati sa participe, sau mai degraba scarbiti, la gandul ca deja sunt aranjate treburile. Poate cineva sa explice clar de ce s-a facut aceasta schimbare cu o luna inainte de concurs? Exista cel putin un argument logic? Si mai e ceva. Vorbeati de realizarile domnului Bejan la "reeducare". Care sunt acelea? Eu stiu unitati care au fost mult mai performante si nu i s-a propus niciunui specialist de acolo sa ocupe locul de director DEAP. Sa nu-mi spuneti ca motivul numirii are vreo legatura cu realizarile domnului Bejan la "reeducare". Ne luati de fraieri sau ce aveti?

Anonim spunea...

In Marea Britanie toată lumea începe de jos. În funcţie de studii şi calităţi profesionale pot promova de pe secţie până în funcţia de director. Aşa ar trebui să arate o carieră normală. Nu mai suntem în armată, deşi în memoria colectivă este încă prospătă ierarhia militaristă.

Anonim spunea...

Daca domnul Bejan nu participa la concurs, ne pastram intact respectul pentru dumnealui si ne cerem iertare pentru banuielile pe care le-am avut.

Anonim spunea...

Probabil ca acolo nu exista corpul agentilor si corpul ofiterilor, dar cine termina scoala care-i permite sa se angajeze porneste de jos.

Anonim spunea...

Ca sa nu mai spun, anonimule de la 08.08, ca esti un agramat.

Anonim spunea...

Ba da exista. Sunt chiar 3 corpuri agenti, ofiteri si personal de suport.

Anonim spunea...

Si nimeni nu se angajeaza direct ofiter?

Anonim spunea...

Este adevarat ca un sistem mai cursiv, mai transparent si mai coerent de evolutie profesionala de la intrarea in sistem si pana la nivelul maxim pe care-l atinge un angajat, in functie de studii si competenta, ar fi util si sistemului romanesc si ar fi motivant pentru fiecare dintre noi, indiferent daca suntem ofiteri sau agenti.

Anonim spunea...

Huginn, in ultima vreme esti cam cu gandul aiurea. Nu te supara, dar era o dezbatere interesanta si tu ai blocat-o din nou.

Anonim spunea...

Eu n-am auzit ca P. Poarta Alba sa fi rupt gura targului cu rezultatele pe care le-a avut la "reeducare" pe vremea cand domnul Bejan era mare specialist.

Anonim spunea...

RUSINE!!!
RUSINE!!!
RUSINE !!!
De ce nu mergi in Anglia daca esti asa de bun?

Anonim spunea...

Ce are asta, frate? Calmeaza-te, domne!

Anonim spunea...

N-am spus ca sunt asa bun. Va spuneam doar ca se poate si altfel. Imi cer scuze daca v-am ofensat.

Anonim spunea...

Eu te intrebam serios. Nimeni nu se angajeaza direct ofiter?

Anonim spunea...

Eu plec. M-am saturat sa astept raspunsul la intrebare peste alta ora, cand Huginn va elibera comentariile. Cu bine!

Anonim spunea...

Sunt cazuri pentru anumite functii, dar e foarte rar din cate am citit.

Anonim spunea...

Nimeni nu-ti raspunde tie la comanda. Ai rabdare. Poate ca a plecat de la calculator.

Anonim spunea...

Ce aveti, fratilor, cu Bejan. Daca tot invocati atat de mult realizarile lui, dati niste exemple , sa intelegem si noi ce inseamna sa ai ori nu realizari la reeducare. Ca la paza stim, daca nu ai incidente din alea care se raporteaza la ANP, esti un sef bun , nu-i asa? Dar la cultural? Ca s-ar putea sa-mi dau seama ca si eu eram bun pt. postul de sef la DEAP!!!
Bejan a facut treaba buna si ca director si nici la reeducare la P. Alba n-a zbarcit-o. Are viziune, este un tip calm si echilibrat, studiile ii permit sa faca analize si sinteze necesare unui departament atat de mare, are experienta in mai multe compartimente asa incat va avea o privire de ansamblu obiectiva asupra intregului sistem,are Academia de Politie , deci este instruit sa conduca si nici n-o sa-i sufle in bors orice terchea-berchea(ca stiti ca daca nu ai suficient tupeu te calca pe cap lichelele din jur), este coleg cu directorul de la paza deci, iata, va putea discuta de la egal la egal cu el in situatiile cand se va impune(si stiti ca se impune treaba asta destul de des cand e vorba de ordine, decizii, proiecte de legi etc care implica o colaborare paza-socio). Lasati-l sa vedem ce va face si dupa aia il punem la zid; ori il desfiintam ori il adulam. Nu am nimic nici cu ceilalti specialisti, ba dimpotriva. Dar si daca o luam babeste , tot Bejan are un atu: daca pui un psiholog, un asistent social sau un pedagog la conducerea DEAP, mai ales daca nici nu a condus oameni la vremea lui, sa zicem ca nu e rau, dar pierde sistemul un specialist care ar putea face munca de specialist. Il pui pe ala mare manager si, foarte probabil, nici calitatea actului managerial nu va fi foarte buna , suferind inclusiv reeducare care ar fi fost mai castigata daca l-ar fi avut la munca efectiva care presupune o expertiza deosebita in domeniul respectiv(ca tot ne plangem ca nu avem suficienti specialisti). Asta daca nu cumva unii dintre specialistii astia isi doresc cu tot dinadinsul sa ajunga putin sefi, sa se laude la rude si la camin la copil, sa vada tot universul ce sef genial are natia romana. Pana la urma e o chestie de vocatie. Ala s-a dus la Academie sa ajunga ofiter, sa conduca, sa mobilizeze oameni, sa realizeze ceva in fruntea unor grupuri. Eu, pe de alta parte, m-am dus la psihologie sa ajung un psiholog bun, cunoscut si apreciat. Asta consideram ca este vocatia mea. daca ma bag la vreo functie de conducere, nu zic, castig multe, insa ma indepartez de meseria mea despre care am tot afirmat ca mi-e draga, ca o iubesc si ca nu as trda-o pentru nimic in lumne. Altfel sunt un pic ipocrit si un pic mai mult dornic de preamarire. Parerea mea.

Anonim spunea...

Mama sunteti iesiti din comun: pan acum doamna Giurgea nu era buna, ca na era sefa acu e buna ca nu mai e sefa....nu sunteti bine informati DELOC. Nimeni nu a dat-o afara a plecat ca i s-a terminat detasarea, care a mai fost prelungita de cateva ori....pe diverse considerente...Lasati oamenii in pace..iar despre agenti sa participe la examene sa puna mana sa invete, sa fie capabili sa toceasca cat au tocit altii si apoi sa vina sa spuna ca ba e pila, ba e nepot, ba e amanta...E MAI USOR SA ARUNCATI CU NOROI DECAT SA VA FACETI CURAT LA VOI IN CURTE!
Sa nu intelegeti ca am ceva cu agentii,nicidecum, dar mare parte dintre ei nu stiu sa citeasca sau sa scrie si se viseaza mari ofiteri si chiar o functie de conducere le face cu ochiul....fratilor tociti,tociti si iar tociti si dati dovada de mai multe calitati si aptitudini...si nu mai argumentati atat ca stiti puscarie...ce stiti voi e mozoleala....HAI PA CA SUNTETI PENIBILI!
Bravooooo domnule BALA si multa bafta tuturor !!!!

Anonim spunea...

"veninul si canepa" esti super tare! Ai punctat tot ce era de punctat...bravooo baiat fin!

Anonim spunea...

Cu alte cuvinte, domnule psiholog, secretul pentru a fi un bun coordonator DEAP este sa fi facut Academia de Politie, sa te ai bine cu seful de la paza (coleg oricum esti) si sa ai tupeu. Poate ca aveti dreptate, dar treceti cu vederea adevarata problema: nu s-a schimbat nimic in procesul de promovare. Concursurile acestea nu fac decat sa confirme niste numiri, sa dea iluzia de legalitate lichelismului politic. Eu n-am nimic cu domnul Bejan, dar nu va fi corect daca se va "intampla" sa dea concurs si sa-l ia dumnealui. Avem nevoie de oameni care sa se daruiasca si sa aiba sange, sa poata sa spuna "nu" sau "da" chiar si atunci cand vantul bate din alte parti. Cineva care a fost adus, care a primit un ciolan, nu va avea curajul sa-si impuna punctul de vedere. Va fi tot un joc ieftin si ipocrit care ni se va sparge noua in cap.

Anonim spunea...

I-a fost prelungita imputernicirea de cateva ori? Eu stiam ca o imputernicire se da pe 6 luni si ca o persoana poate fi imputernicita de doua ori. A trecut cumva un an de cand este dumneaei numita? Nu cred. Deci, mai putea sa ramana o luna si nu mai erau atatea suspiciuni.

Anonim spunea...

Nu e vorba daca era buna sau nu doamna Giurgea. E vorba ca suntem luati din nou de prosti. Se pregateste o noua aranjare a concursurilor si nimeni nu va mai avea disponibilitatea de a participa la un concurs al carui castigator este cunoscut.

Anonim spunea...

Pazistii sunt magistratii educativului.

Anonim spunea...

Va ofticati, socio-distractivilor, ca va venit un sef adevarat care sa puna biciul pe voi. Lasa sa nu mai frecati menta atata. Cine vreti sa va conduca bai? Un psiholog amarat? Pai poate ala sa se afirme ma? Va trebuie unul cu vana,cu boase.

Anonim spunea...

vorbiti prostii. giurgea e inca in anp desi i-a expirat imputernicirea.la fel ca si ceilalti sefi de directii. Nu cred ca o poate impiedica nimeni sa candideze la concurs, iar daca bejan e doar un pazist ingust nu are nici o sansa, nu? Cine se teme de bejan? Si-apoi, ea a dat vreun concurs cand a venit la anp? La fel si ceilalti sefi de directii si servicii care se dau de nedreptatiti si chinuiti acum. Eu zic sa avem incredere in dl Bala. Doar pentru ca nu e in acord cu unii nu inseamna ca greseste. Vom vedea.

Anonim spunea...

"...iar daca bejan e doar un pazist ingust nu are nici o sansa, nu?"

Eu cred ca tu esti destul de ingust pentru ca nu intelegi fondul. Tocmai asta e ideea. Cel care l-a adus il va legitima printr-un "concurs". Nu avem nimic cu Bejan, nici nu-i plangem de mila Giurgei. Ne doare persistenta modelului de numire si mascarea lui printr-un concurs.

Anonim spunea...

"S-a terminat sezonul estival si isi ia plata dl. Bejan pt. serviciile de la Flamingo?"

"giurgea e inca in anp desi i-a expirat imputernicirea.la fel ca si ceilalti sefi de directii."


Oameni buni! La ce sa ne mai batem capul? Acolo sus e o cumetrie pe cinste. Nu va faceti griji! Dormiti linistiti! Caracatita lucreaza pentru dvs. Eu va las. Nu va treziti! E inca noapte.

Anonim spunea...

Pentru agentul ....termic
Faptul ca ai 15 ani pe sectie se datoreaza bunavointei, sa nu spun complicitatii, sefilor tai pe care ii subestimezi acum si te consideri mai destept ca ei pentru ca tu ai smecheria in sange si intorci un hot in 5 minute.Asta poate s/o faca orice tigan care vinde tigari fara timbru la colt de strada. Bai fraiere ai facut 15 ani pe sectie pentru ca aceiasi sefi nu te/au dat afara cand te/au prins cu dulapiorul plin cu tigari luate de la hoti, cand te/au surprins dormind in clubul sectiei pe doua banci lipite una de alta, cand ai scos detinutii pe holul sectiei dupa ora stingerii iar cand ai fost luat la intrebari, printre sughituri si lacrimi de crocodil, le spuneai acelorasi ofiteri ca ai 2 copii de crescut, rate la banci, si ca tu nu ai vrut decat sa faci curatenie.....exemplele pot continua (hoti nesupravegheati, sticla de suc si pachetul de tigari lasat pentru nea Cutare supraveghetor sef de tura cand se intorcea hotul de la vizita sa fumeze si sa bea si gura lui ca e baiat bun, cheia de vizeta sau de la o usa de acces data la un detinut de incredere, fise de camera neactualizate, consemnul postului de supraveghere pe care nu ai fost in stare sa/l inveti nici in 15 ani...)Din cauza lor ai reusit. Acum, pentru ca au fost OAMENI isi merita soarta sa fie criticati, sebestimati, jigniti.
Era sa uit...cand ai venit afumat la tura de noapte un ofiter te/a luat parinteste de ureche si te/a trimis la vestiar sa te odihnesti. Asta chiar merita injurat...ca nu te/a dat afara.
Un bagabont.

Anonim spunea...

Multprealargitule la minte, prealuminatule, atotcunoscatorule si atotintelegatorule anonim de la ora 21.49, sunt sigur ca stii si numerele de la loto de duminica. Sa mi le dai si mie, te rog.

Stichus

Mihai Politeanu spunea...

Oameni buni, nu va mai jigniti, ca suntem toti de aceeasi parte. D'asta suntem aici si incercam sa discutam. Invatam unul de la altul.

Anonim spunea...

COLEGII :alo ? mai sunteti ? Sunt curios cati dintre liderii de sindicat vor umple randurile ofiterilor .La aceasta varianta sa gandit careva ? UN SEMN DE INTREBARE , DE CE NU AU SCOS CAPUL DIN ,NISIP NICI UN LIDER ? DOAR VORBE FRATE , NIMIC ALTCEVA .DUPA CONCURS VA ROG SA POSTATI CATI AGENTI LIDERI DE SINDICAT VOR FI OFITERI .SI VOM TRAGE CONCLUZII .

Anonim spunea...

ati omorat lumea cu concursurile astea de doi lei. bai frate, eu sunt curios daca la Microsoft sau la nustiuce companie care invarte miliarde de dolari se da examen ca la noi in sistem. testul psihologic, ala la calculator si interviul il poate lua orice fraier. Se ajunge la proba sxcrisa si acolo vor avea avantaj tocilarii si schizofrenii, ca astia invata usor si repede. Si ne trezim la conducere cu niste ciudati de ne punem mainile in cap. Sa fie , tata, numiti in functii dupa interviuri serioase, dupa recomandari de la cat mai multe persoane si de la fostii subordonati si, mai ales, dupa ce-a lasat in urma acolo unde a lucrat ultima oara. Sa-l recomande faptele, adica. Eu refuz sa iau lectii de dans de la un olog care nici macar nu a dansat vreodata dar, vezi Doamne, este bun teoretician sau a invatat pe de rost niste legi si invata meserie pe spinarea mea, la 40 de ani. Cine a avut valoare si si-a urmat vocatia, a demonstrat ceva pana acum, e clar . Fie si-un sef marunt de birou, acolo. Eu m-am saturat- ca sa nu zic ca fac alergie- de toti ratatii astia care s-au trezit la 40 de ani sa devina si ofiteri si sefi, laolalta, ca pana acum n-au fost in stare nici sa termine o facultate la stat si nici ordine in familie nu au fost i9n stare sa-si faca, dar si-au descoperit deodata veleitati de manager. Puteti sa va dovediti valoarea si fara sa fiti sefi sau ofiteri.Asa ca Lasati-ne in pace,dragi parveniti ambitiosi, si faceti ce stiti voi mai bine, fi-v-ar sefia sa va fie de cap

Anonim spunea...

Pt venin si canepa.


Esti cel mai tare din parcare,dar mai lasa si pe alti, apropo dupa ce iti dai seama ca un anonim este un parvenit si mai are 40 de ani?!??


Pentru anonimul de la ora 23.01

Vezi cazul lui Alin P , marele lider de sindicat, cum a ajuns ofiter pe spatele sindicatului si apoi ce a mai facut ??

Anonim spunea...

Esti penibil cu Bejan al tau care a facut Academia de Politie sa fie "manager" la Educatie!?! Este un oportunist care a ajuns la educatie pentru ca acolo era postul liber de director adjunct, probabil. In niciun caz pentru ca ar avea vocatie pentru domeniul asta, dar a descoperit-o abia acum! Daca tot trebuie sa avem un sef, Bejan sa-i fie numele! Doar ca am fi vrut sa fie unul care sa fi convins pana in prezent ca stie drumul. Pentru ca ne-am cam saturat de bajbaieli!

Anonim spunea...

pentru anonimul de la 20.52
Sa intelegem ca ti-ai dorit tu postul asta, nu-i asa? altfel nu-mi explic patima cu care te arunci la gatul lui bejan. ce tot bati campii cu notiuni gen manager, vocatie, bajbaieli etc. trezeste-te, esti in sistemul penitenciar din romanica unde totul este o mare bajbaiala. bine, cu exceptia locului unde lucrezi tu, stim ca esti printre putinii oameni valorosi din sistem , la tine nu se aplica regula... ne lasi?

Anonim spunea...

Mesajul meu a fost raspuns la "patima" cu care ii sustii tu pozitia si as fi tentat sa inteleg ca ii esti foarte apropiat. Dar, ca si tine, as risca sa cad in capcana si sa ajung si eu la concluzii false. Daca e asa cum l-ai prezentat, ar putea sa fie potrivit pentru postul asta. Sa consideri insa ca specialistii sa-si faca meseria si sa lase functiile de conducere la altii, mai putini specialisti pe domeniul respectiv, dar buni conducatori, indiferent care este domeniul, denota un pic mai multa ipocrizie. La conducerea directiilor de specialitate sunt necesari specialistii buni conducatori, nu doar specialisti si nu doar buni conducatori. Repet, poate e o solutie buna, unii isi descopera identitatea profesionala mai devreme, altii mai tarziu. Teama celor care au postat anterior este sa nu fie doar dorinta de “preamarire” din partea unei persoane despre care nu se stie cat cunoaste domeniul asta.