Semețeii

Un medic care și-a petrecut ceva timp prin sistemul penitenciar îmi spunea la un moment dat că n-a întâlnit în toți acești ani nici măcar un director general care să nu fie atins de boala mesianismului, nici măcar un adjunct care să nu se creadă măcar un apostol acolo.

Exprimarea era puțin diferită, dar esența asta era. A ieșit la pensie între timp. N-a apucat să-i vadă pe mesianei contestați de sindicatele care le-au tot acordat răgaz și păsuire. Diagnosticul a fost bun, nu degeaba anii de experiență.

Conducerea ANP e într-o criză inedită. Mesianeii și apostoleii fac ședințe, înroșesc telefoanele, își pun spionii la treabă. Nu prea știu de unde să apuce dihania asta a protestelor. Mai micuții lideri maximi nu înțeleg ce se întâmplă, iar Semeția Sa "Ministrul Pușcărie" Radu Ragea se bate cu comunicatele de presă plutind printre norii propriilor păreri. În rest liniște. Asta e piesa, ăștia sunt actorii.

Pentru semețeii, mesianeii si apostoleii actuali și viitori PURTAȚI AZI BANDEROLA ALBĂ! Aveți dreptul să le spuneți că au depășit orice măsură! Nu vi-l refuzați.

PS Miercuri la Guvern, sindicatele din penitenciare se întânesc cu primul ministru, ministrul finanțelor, ministrul muncii și cu ministrul justiției. Conducerea ANP nu și-a găsit încă un loc în agendă.

Link-uri utile:

• FSANP
• SNLP

Update 08.30

În penitenciare se poartă deja banderolele albe în semn de protest. In cursul zilei sunt organizate conferințe de presă la nivel central și al penitenciarelor depre subfinantare, condiții de munca, drepturi restante și lipsa de transparență.

Sindicate: ACŢIUNE!

29 iunie a fost în ultimii ani un prilej de sărbătoare. Ziua aceasta a însemnat discursuri, mici, bere, grătare, iarbă verde, sârbe, hore … De la cel mai mic subofiţer până la comandant (uneori chiar era invitat la acţiune cineva din conducerea ANP) erau prezenţi la festivitatea din clubul cadrelor şi apoi la restaurant. De vreo 3-4 anişori încoace sindicatele s-au implicat în organizarea petrecerii şi chiar au suportat o parte din cheltuieli că…deh, e pentru personal. Aşa era pană în acest an şi în unele unităţi încă se mai poartă.

Anul acesta însă, în multe unităţi, salariaţii s-au grupat pe compartimente şi au ieşit vineri la o bere fără prea mare tam-tam. Nu mai există acea bucurie de a fi împreună la o „câmpenească”, oamenii sunt apăsaţi de grijile din ce în ce mai mari, coeziunea dintre lucrători şi conducere a dispărut, salariaţii blamează administraţia pentru diminuarea drepturilor, iar conducerea de top a dezamăgit prea mult ca să ne mai trezească vreo reacţie pozitivă.

Anul acesta pierdem sporuri, funcţii, drepturi şi cu acestea împreună, linişte, bucurie, speranţă, siguranţă, încredere. Cu greu şi în ultimul moment s-a obţinut de către sindicate zi liberă, conducerea ANP şi Radu Ragea opunându-se până au aflat că nesemnarea Acordului colectiv de muncă în forma actuală ar conduce la declanşarea conflictului de muncă. Nu grija noastră a determinat semnarea acordului şi implicit acordarea zilei libere ci grija lor. Dar nu au scăpat…

Mâine se protestează pe toată durata zilei de muncă prin purtarea banderolelor albe la braţ (grevă japoneză) iar în iulie vom picheta Ministerul Justiţiei şi putem intra într-o grevă de avertisment de două ore. În aceste condiţii, e clar că bravii noştri conducători nu au scăpat de ce a fost mai greu ci abia urmează şi am auzit că unul din directorii generali adjuncţi mormăia cu amărăciune la şedinţa de vineri că acum se va cere demiterea conducerii. Nu, se va cere ocrotirea viezurilor de stâncă şi a pârşilor de stejar…

Mâine va fi o zi importantă pentru noi toţi întrucât deşi ne vom face treaba, reprezentanţii noştri sindicali din unităţi vor fi în lumina reflectoarelor şi vor vorbi celor din mass-media despre problemele şi nevoile noastre, condiţiile proaste în care muncim, actul managerial slab de care avem parte. Undeva, la ora prânzului, în Bucureşti, se va organiza o conferinţă de presă iar cei doi preşedinţi SNLP şi FSANP, împreună încă o dată, vor încerca să urce sistemul penitenciar în agenda publică.

Aşadar, azi este liber şi ar fi bine să profitaţi de soare şi familie dar de mâine încolo trebuie să fim uniţi, curajoşi, voluntari şi hotărâţi să demonstrăm că prin venele noastre curge sânge, că ceea ce se întâmplă în jurul nostru nu ne este indiferent, că suntem capabili să spunem lucrurilor pe nume.

Conferinta de presa. Actiuni de protest

INVITAŢIE

CONFERINŢĂ DE PRESĂ

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP)afiliata la Confederatia Sindicala Cartel Alfa si

Sindicatul National al Lucratorilor de Penitenciare (SNLP), membru al Federatiei Sindicatelor din Administratia Publica PUBLISIND – afiliat la Blocul National Sindical

INVITA

reprezentantii mass-media la Conferita de presa organizata in data de 30 iunie 2009 ora 12.00 in Bucuresti, Piata Walter Maracineanu nr. 1-3, etajul 2, camera/sala 201 - 203

Subiect: INITIEREA PROTESTELOR IN TOATE UNITATILE SISTEMULUI PENITENCIAR

Calendar proteste:
1. Protest fara incetarea lucrului, prin purtare de banderole albe 30.06.2009
2. Pichetarea Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti 15.07.2009
3. Greva de avertisment 30.07.2009
4. Greva - va fi declansata conform legii conflictelor de munca dupa parcurgerea etapelor legale

Revendicari

Lipsa de interes si de profesionalism cu care conducerea Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti (MJLC) si cea a Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP) au tratat sistemul penitenciar, au dus la subfinantare cronica, blocarea investitiilor si imposibilitatea asigurarii drepturilor salariale ale personalului.

Conditiile de lucru sunt degradante si umilitoare, protectia personalului lipseste, iar autoritatile refuza sa-si onoreze obligatiile legale privind transparenta decizionala si colaborarea cu organizatiile sindicale reprezentative. (sursa: www.fsanp.ro)

ANPisme

Conducerea ANP s-a speriat. Au început să curgă adrese către sindicate cu declarații de dragoste și disponibilitate. Conducerea ANP vizitează umil birourile sindicale cu rugămintea șoptită de a înceta acțiunile de protest deși revendicările sunt departe de a fi soluționate. Refuzul îl primesc în tăcere și pleacă.

N-o să-i țină. O să reacționeze la fel imediat ce le trece sperietura.

Dl Cel Mare mărturisește că de miercuri se va întoarce la Focșani, Dl. Dincă știe că i se va radia funcția pe care e detașat. Merg totuși prin birouri pe la sindicate și încearcă să ia pulsul. Dl. Ungureanu cel fără de CV stă cuminte în birou și citește rapoartele spionilor. Dl. Băla e în Marea Britanie pentru ceva seminarii și conferințe deranjat periodic de telefoane alarmiste.

Radu Ragea plutește în propria realitate. Ieri, când s-a semnat în regim de urgență Acordul, era supărat că propria-i confesiune referitoare la faptul că e "prost și incompetent" a fost preluată pe un site sindical și transmisă ca atare. O să-l țină, n-are nici o șansă.

Cineva mă acuza că discreditez conducerea ANP, eu și "oamenii mei". Acordul s-a semnat vineri și luni va fi zi liberă după ce s-au pregătit tot felul de activități pentru 29 iunie. La 15.30 s-a trimis fax în penitenciare anunțând ziua liberă. Mari comandanți de oști, nu-i așa? Mare respect pentru angajați, nu vi se pare?

Ieri a putut semna un adjunct fără probleme. Acum două săptămâni au negociat 3 fără să aibă mandat. Pe site-ul ANP scrie frums despre valorizarea muncii personalului din penitenciare. Cum face conducerea ANP asta? Cum face Radu Ragea asta? Ministrul, ăla adevărat, unde e?

Conducerea ANP se discreditează singură, nici măcar nu e nevoie ca cineva să scrie despre asta. La fel se întâmplă și cu Semeția Sa Radu Ragea "Ministrul Penitenciarelor".

FSANP - Primele rezultate. Protestul continua

Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești (MJLC) și Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) au găsit, în cele in urmă, destul entuziasm și timp ca să semneze prelungirea Acordului Colectiv asupra raporturilor de serviciu.

Mai mult, ANP se grăbește să organizeze ședințele de lucru pentru finalizarea Contractului Colectiv pentru salariații civili din sistemul penitenciar. Avem deci liber pe 29 iunie și mergem mai departe cu protestele.

Toate revendicările trebuie să primeacă un răspuns favorabil. (Sursa: FSANP)

ANP trimite fax-uri si mail-uri prin unitati.

Link util

- Hotnews Cei 11.000 de sindicalisti din penitenciare acuza subfinantarea sistemului si conditii umilitoare de munca. Marti, greva japoneza

Proteste în penitenciare

Comunicat de presa

Politically correct

Americanii folosesc aceasta expresie pentru a defini ceea ce este indicat sa exprimi intr-un discurs public,in asa fel incat sa nu poti fi atacat de dusmanii politici si sa fii etichetat ca fascist,rasist sau mai stiu eu cum altfel.

Si intrucat noi suntem tara europeana care tinde sa devina leaganul noii democratii mondiale,prin experimentarea tuturor posibilelor variante democratice concepute in diverse cancelarii vestice,am preluat si acest dicton.Doar ca la noi se aplica in toate straturile societatii si in toate cazurile cand cel caruia i se adreseaza a deranjat prin discurs sau atitudine.

Unul din cele mai elocvente exemple in acest sens este cel legat de folosirea cuvantului,,tigan'',inlocuit prin decizie politica de cel de rrom.Si asta cu toate ca tiganii se adreseaza unul altuia cu acest apelativ.Dar despre acest aspect s-a mai discutat in multe ocazii,de catre diversi specialisti,care nu au ajuns la nici o concluzie tocmai pentru ca cineva a hotarat ca nu e corect sa folosim aceasta expresie pentru ca lezeaza sentimentele unei etnii,ma rog,nationalitati,mai nou.

Revenind in curtea noastra,nu putem uita de oribilul,degradantul cuvant ,,detinut'',care a fost inlocuit de mai democratul p.p.l..Care are neajunsul de a nu fi un cuvant, ci o expresie, ce se traduce prin ,,persoana privata de libertate''.Si conform DEX aceasta este explicatia data cuvantului ,,detinut''.Dar ce mai conteaza,important e ca am schimbat palaria...

La fel de incorect politic a devenit ca oamenii sa-si ceara drepturile,mai ales daca sunt salariale.Si asta pentru ca traim intr-o perioada de criza,cu o recesiune iminenta,anuntata de presedintele tarii.Cum poti sa mai ai curajul de a cere sa ti se asigure un trai decent,printr-o salarizare adecvata,cand un popor intreg a fost convins ca trebuie sa stranga cureaua si sa taca din gura pentru a nu deranja din lucru pe cei care trudesc pentru a scoate tara din criza?

Dupa rasunatorul esec al profesorilor, care s-au trezit ca lupta cu o tara intreaga nu doar cu guvernul,in momentul in care au cerut sa fie respectata o lege adoptata atat de parlament cat si de presedinte,nimeni in tara asta nu mai risca sa ceara sa i se asigure un salariu care sa-i asigure prevederea constitutionala si lozinca prezidentiala de,, a trai bine''.

Continuarea aici

Autor : Paul@pvaslui.blogspot.com

Din lac în puţ

Aşadar, a fost finalizată strategia 2009 – 2013 a sistemului penitenciar românesc. Semnată, legată, distribuită în unităţi.

Citind-o, am constatat că nu mai avem în vedere reducerea ratei recidivei, aşa cum s-a gândit iniţial, ci „reducerea riscului de recidivă”.

Aproape că ne-am fi simţit măguliţi că ANP a ţinut cont de consultanţa oferită de Penifest, dacă nu ar fi schimbat o greşeală cu o alta.

Vă întrebaţi, stimaţi cititori, unde e problema de data asta? Ei bine, dacă rata de recidivă este un indicator global (de stare), riscul de recidivă este un indicator individual sau de evaluare. Un sistem întreg nu poate avea risc de recidivă, risc de recidivă pot avea agresorii sexuali în proporţie mai mare decât cei cu infracţiuni economice şi, în mod individual, Serghei Gorbunov, Miron Cozma sau, cu permisiunea dumneavoastră, ultimul pe listă... Pardon, era să spun o prostie, domnul Iliescu a scăpat de condamnare, deci nu are risc de recidivă.

În altă ordine de idei, risc de recidivă au şi cei care nu sunt acum încarceraţi dar au condamnări anterioare. Şi în cazul lor vrem să reducem riscul de recidivă?

Formula corectă ar fi fost „diminuarea riscului de recidivă pentru Serghei Gorbunov", sau "diminuarea riscului de recidivă pentru întreg efectivul sau pentru minim 50% din efectiv” sau „diminuarea riscului de recidivă pentru deţinuţii din Penitenciarele Suceava, Piatra Neamţ, Zalău”.

Poate până ajunge la Guvern, se mai rectifică odată.

ANP se fofileaza

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) refuză să semneze prelungirea Acordului Colectiv asupra raporturilor de serviciu la nivel de sistem pnitenciar. Negocierile au fost finalizate la 05.06.2009, convenindu-se ca Acordul să fie prelungit până în iunie 2010.

ANP a fost reprezentat de cei trei directori generali adjuncți. Directorul general al ANP, dl. Ioan Băla, amână semnarea documentului invocând pretexte de ordin procedural. Drept urmare, Ziua salariaților sistemului penitenciar - 29 iunie - va fi serbată doar prin muncă.

sursa: FSANP

Începutul sfârșitului?

Ceea ce incepea ca o mare dragoste se termina ca cea mai urata despartire. Directoratul domnului Bala, care a inceput sub auspicii mai mult decat favorabile, vezi capitalul de simpatie de la inceput, pare a se apropia de un sfarsit mai mult decat ciudat. Asta pentru ca de aceasta data nu politicul cere indepartarea dumnealui ci tocmai cei pe care ii numea, la inceputul mandatului de director general, "colegii mei".

Cel care era privit ca fiind "unul de-al nostru" la inceput,de la care se astepta sa faca loby pe langa sustinatorii sai (politici sau nu) pentru insanatosirea sistemului, a reusit sa desfiinteze speranta de schimbare in acest sistem.

Echipa perfecta pe care o formeaza cu "ministrul penitenciarelor", in lumea reala doar subsecretar de stat, Radu Ragea, a dus la cote neatinse nici de predecesorii din celebrul sfat al inteleptilor, indiferenta, obtuzitatea si dispretul fata de orice forma de consultare.

In acest sens sunt elocvente cele doua experimente prin care au dorit sa devina reformatorii sistemului penitenciar romanesc. Cel cu programul de lucru si cel cu reprofilarea. Amandoua au fost elaborate in laboratoarele secrete ale anp-ului si impuse personalului fara o minima informare prealabila, fara nici o incercare de dialog cu organizatiile sindicale din cele doua unitati alese drept cobai, cu ignorarea cu buna stiinta a efectelor pe care le are noul program de lucru asupra vietii personale a salariatilor.

De altfel este stiut ca nu s-a facut niciun fel de studiu asupra costurilor pe care le implica, abia acum in ceasul al 13-lea (23 iunie 2009) cerandu-se efectuarea unei situatii comparative aferenta perioadei ianuarie-mai 2008/ianuarie-mai 2009, necesara "comesurarii (nb) implicatiilor financiare ale activitatii de reprofilare''.

Chiar si asa observati dorinta de diminuare acestor implicatii financiare prin excluderea lunii iunie, cand au fost facute numeroase transferuri, precum si neluarea in calcul a tranzitului care a facut ca in unele unitati consumul de combustibil sa-l depaseaca pe cel de pe intreg anul precedent.

Ar fi suficiente aceste aspecte pentru a caracteriza era Bala drept dezastruasa, insa nu putem sa nu mentionam datoriile imense pe care le au penitenciarele, sentintele definitive pe care ANP-ul le vrea uitate, incercarile grosolane de denaturare a adevarului si de asumare a unor merite necuvenite in negocierile salariale din viitoarea lege unica de salarizare, sprijinirea fatisa sau voalata a unor directori care s-au dat in stamba, incercarea de "decapitare" a sindicatelor prin diverse metode si multe altele care s-au intamplat in mandatul dl.Bala.

Ce-ar mai fi de spus? Poate... DEMISIA? Pare neverosimil sau de nerealizat?

La fel de neverosimila era si o actiune comuna a tuturor structurilor sindicale din sistem.La fel de nerealizat parea o unificare, chiar si temporara, a fortelor acestora. S-a atins oare punctul critic, in care nemultumirile generate si intretinute de actuala echipa de conducere a ANP-ului, sa dea in clocot?

Se pare ca da. Actiunile prognozate a fi desfasurate, atentie, in comun de catre toate structurile sindicale din sistemul penitenciar, arata cat de mari sunt nemultumirile personalului vis-a-vis de problemele cu care se confrunta. Si asta in conditiile in care nu exista revendicari de natura salariala.

Continuarea aici.

Autor: Paul@pvaslui.blogspot.com

Republica Penitenciară

Domnul Ragea a băgat spaima în directorii noştri. Oamenii, grijulii nevoie mare să nu-şi piardă bunătate de ciolan, nici să respire liber n-au apucat în timpul şedinţei la care au fost convocaţi. Mesajul de bază s-a învârtit în jurul îndemnurilor scrâşnite: „vă descurcaţi!”, „lucraţi la limita legii!”, „nu cereţi nimic!”, „nu daţi nimic!”, „e criză”, „cine vrea să plece, e liber”.

Directorii, oameni înţelegători, au luat notiţe şi au venit la unităţi. Aici s-au transformat în lei paralei. Încărcaţi de responsabilitate, au început, la rândul lor, să ragă la subordonaţi: „economie, economie, economie!”. Şi ce-au făcut, în afară de faptul că şi-au arătat muşchii puternic încercaţi în timpul smotocelii de la Bucureşti”? Au stins luminile şi ne-au tăiat porţia de hârtie. Oare câtă economie au făcut? De doi lei umilinţă.

Cineva spunea că peştele de la cap se împute şi de la coadă se curăţă. Dreptate avea. Procesul nu a început cu domnul Ragea, ci se continuă cu dumnealui. Sistemul penitenciar a fost şi este un sistem piramidal de transmitere a umilinţei. Directorii îşi tratează subordonaţii cu aceeaşi lipsă de respect cu care au fost şi ei trataţi şi încearcă să-şi dreagă astfel orgoliul puternic şifonat.

Dar ofiterii, ce fac ofiţerii? Păi şi ei funcţionează după acelaşi patent. După ce-şi primesc bruma de umilinţă, dând din cap aprobator la toate inepţiile directorilor, se întorc rânjind către subordonaţi, grăbiţi nevoie mare să pună pe edificiul mândriei proprii ţiglele spulberate în timpul căciulelii. Găsesc tot felul de tertipuri ipocrite ca să-şi verse amarul pe ofiterii sau pe agenţii subordonaţi. Îi privesc satisfăcuţi că au şi ei „negrii” lor.

Pe un „negru” îl trimit să le cumpere ţigări, pe altul să le facă alte servicii ş.a. Uite aşa, încet, încet, oamenii simt că şi-au regăsit stima de sine. Oare se termină aici circul? Da’ de unde! Păi agenţii ce să facă, bieţii, cu mândria „nereperată”? Poate dacă l-ar ţine pe un coleg la uşă făcându-se că nu-l văd („a ajuns la cheia mea”)... Sau dacă un deţinut le-ar face pantofii...? Ce ziceţi? S-ar simţi mai bine? Despre deţinuţi nu are sens să mai vorbim. Ştim cu toţii care sunt relaţiile dintre ei, ce abuzuri se fac şi acolo.

Se pare că fiecare îşi rezolvă problemele legate de mândrie în Republica Penitenciară. Fiecare pare că are moşia lui pe acest tărâm. Ar fi o problemă: de unde atâtea moşii?

Şi totuşi, dragi colegi, deşi aceasta e schema clasică, înscrisă în ADN-ul (sau ANP-ul?) sistemului, am întâlnit şi colegi cu demnitate, colegi care nu s-au umilit, care ştiu să răspundă civilizat, demn şi argumentat, fiecărui abuz, care nu linguşesc, nu acceptă să mintă şi nici să-şi umilească semenii.

Dacă vrem să schimbăm ceva în acest sistem, nu trebuie să aşteptăm să primim, ci să ne câştigăm dreptul nostru la demnitate şi la egalitate în faţa legii. Trebuie să putem spune NU, când credem că e NU şi DA, când credem că e DA. Acum, mai mult decât oricând în cei 10 ani de când sunt eu în sistem, simt că suntem în pericol, că ne paşte o dictatură „la limita legii”. Să luăm atitudine! Legea e de partea noastră. La fel şi dreptatea, la fel şi bunul simţ.

Cât costă incompetența?

Radu Ragea, subsecretar de stat în Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești (MJLC), pretinde că transparența decizională este prea costisitoare. A făcut această afirmație în calitate de ministru al penitenciarelor, cum preferă să i se spună.

Invitat fiind la Consiliul Federativ al FSANP din 20.06.2009 Radu Ragea a recunoscut, pentru efectul retoric e adevărat, că e prost și incompetent. A fost singurul moment în care cei prezenți au fost de acord cu afirmațiile acestuia. A fost momentul în care un discurs agresiv, aberant și incoerent, întrerupt de întebări la care ministrul penitenciarelor nu a avut răspuns, a convins.

Radu Ragea nu poate explica de ce impactul financiar al reprofilării penitenciarelor este necunoscut. Are pretenția ca sindicatele să facă această evaluare. Ministrul penitenciarelor nu stie nimic despre reorganizare, nu intelege programul de lucru pe care-l schimbă și, nu are idee când vor putea fi acoperite obligațiile privind miile de ore suplimentare efectuate și neplătite.

Ministrul Ragea nu știe cum vor putea fi plătite datoriile către furnizori și nici ce se va întâmpla când zecile de somații primite de penitenciare vor fi puse în aplicare. Sunt probleme reale care nu vor disparea doar pentru că Radu Ragea există, este demnitar și vorbește.

Incompetența costă, transparența decizională înseamnă responsabilitate. Asta vă sperie domnule... ministru.

Sursa: FSANP

Şi totusi…credinţa

Zilele trecute am auzit o replică tulburătoare: „Credinta trebuie ţinută departe de instituţii”. Mi-a adus aminte de ceea ce mi-a spus odată un preot din oraşul meu: „acolo, la puşcărie, e plin de păgâni”. Mă aşteptam să facă măcar o excepţie (eram de faţă), dar era atât de supărat, încât nu mi-a sesizat aşteptarea.

Apoi mi-am amintit de părintele de la noi din penitenciar, cum mergea el şi îşi scotea singur deţinuţii la slujbe, cum îl ironizau agenţii de pe secţii, cum se răţoiau la el, cum zâmbeau superior ofiţerii de la pază când îi ruga ceva părintele, cum îi ţineau teorii savante şi lipsite de fundament creştin unii „intelectuali” pripăşiţi prin sistem, cum deţinuţii îi tulburau slujba şi nimeni nu-i potolea... şi câte şi mai câte.

Părintele s-a necăjit la început, apoi a devenit mai glumeţ, ţinea mai bine la replici brutale şi nesărate şi încerca să răspundă cu o vorbă bună şi cu un zâmbet chiar şi celor mai acide replici. Nu despre părinte este vorba, însă, ci despre noi. Chiar nu avem nevoie de valorile creştine în acest mediu?

Este adevărat că instituţiile statului sunt laice, că nu trebuie să permită niciun fel de discriminare pe criterii religioase, dar instituţiile sunt formate din oameni, iar oamenii au o viaţă interioară mai bogată sau mai săracă, dar întotdeauna populată.

Ce e oare în sufletul nostru? L-am populat cu gânduri bune sau cu răutăţi inutile? Putem fi răbdători, echilibraţi? Putem încerca să vedem partea bună din om măcar pentru o clipă? Putem să ne sprijinim unii pe ceilalţi şi să facem cu adevărat o echipă? Putem învăţa de la martirii creştini să rămânem fermi pe cale sau ne luăm după şmecheraşii de zi cu zi?

Suntem la limita între civilizaţii şi avem nevoie să ne întărim coloana vertebrală cu valori creştine şi să ne înmuiem inimile. Coloana flască, inimile împietrite şi gândul prefăcut, iată duşmanii noştri personali şi şerpii sistemului.

Avem nevoie de spiritualitate, avem nevoie de o infuzie de credinţă în vieţile noastre. Nu credeţi?

Fără R.S.entimente

Disciplină, ordine, linii trasate cu rigla, culori aliniate, linii simterice. Apel disciplinat. Paturi făcute. Muncă obligatorie. (Doar că, între timp, firmele au dat faliment.) Purtăm uniformă. Că aşa trebuie. Nu pentru că e simbolul nostru instituţional. Simbolul cui ? Al celor care poartă o uniformă frustrată de căderea gradelor, al celor care au alte uniforme, al celor care nu crezut niciodată în ea?

Un supraveghetor, nederanjat de mişunarea de până ieri şi fără de temei a celor de la „socio” se uită, pe jumătate curios, pe jumătate plictisit la ce fac deţinuţii. Încearcă să intre în vorbă cu ei, dar aceştia refuză, pe jumătate plicitisiţi, pe jumătate însetaţi de îndrumare. Unul dintre deţinuţi ar dori să scrie la protecţia copilului, a auzit că familia sa a dispărut de acasă. Altul se apropie de liberarea condiţionată şi e panicat că n-are unde să meargă. Unul trânteşte o revistă deocheată, supărat că nu a învăţat nicio meserie şi că nici măcar nu ştie să scrie şi să citească. Altul, înnebunit că l-a părăsit iubita şi-ar dori să „evadeze” de ironiile şi miştocăreala dinăuntrul şi din afara camerei. N-are unde. Supraveghetorul acesta e chiar bine intenţionat, inteligent, are tact, e onest şi disciplinat, doreşte să comunice, vrea să ajute. E un model, aşa cum sunt mulţi ca el. Ceva lipseşte, totuşi.

Cadrele conduc activităţile, deţinuţii execută disciplinat tot ce li se spune. E linişte. Ofiţerul de la prevenirea criminalităţii e mulţumit. Toate actele de corupţie de sub el au şanse „zero” de izbândă. Cele „de deasupra” sau „de lângă” el nu îl interesează. „Sunt alţii, mai mari”.

Deţinutul înnebunit de durere se întoarce de bună voie şi nesilit de nimeni cu faţa la perete, iar supraveghetorul, în loc să se bucure că se revine la "normalitate", se sperie. „Ce e cu ăsta? Au înnebunit cu toţii?”. Lenea proverbială a educatorilor, psihologilor, asistenţilor sociali s-a transformat în absenţa lor. Au făcut o autoevaluare, câteva cursuri de perfecţionare şi s-au reprofilat.

Am revenit la „normalitate”. Urmează apelul de seară. Paturile sunt făcute. Deţinuţii tac. Doar golul lui Nicoliţă sparge, uşor inhibat şi sacadat, tăcerea. Se animă şi supraveghetorul. E stelist. Ca şi şeful de cameră. Îşi aruncă un zâmbet trist unul celuilalt. Se bucură separat. Unul visează să adoarmă între două îmbrăţişări, iar celălalt să rămână treaz înte două apeluri.

E dimineaţă. Mergem la muncă. Muncim. Mâncăm. Jucăm cărţi. Bem apă. Intr-o cameră se joacă pocher pe pachetul unui fraier. E seară. Paturile sunt făcute. Deţinuţii tac. Meciul de ieri a fost ieri. Azi nu este meci. E un film bun - „The notebook”. Mâine e emisiunea „dacă vreţi să revedeţi”. Azi suntem trişti. Mâine ne vom bucura. Pentru că aşa trebuie. Controlăm secţia, sentimentele şi relaţiile interumane. Informativ şi operativ. Mâine e zi de salar. Sindicatele au slăbit. Nu ne deranjează nimeni. E ordine. E disciplină. E linişte.

Week-end placut!

P.S. La Turnu Măgurele, câţiva lideri politici au declarat azi că naţionalizarea unor întreprinderi comerciale ar fi o posibilă măsură guvernamentală.

La braţ cu FATA MORGANA

Să munceşti în penitenciar nu e uşor. Mirosuri de sudoare alunecând pe trupuri nespălate, împletite cu „arome” de ciorapi nedescălţaţi cu săptămânile, cu emanaţii ale coşului de gunoi, aruncat întotdeauna prea târziu, mii de solicitări venite din partea persoanelor private de libertate, şefi care nu-şi asumă responsabilităţi, nopţi din ce în ce mai lungi şi mai albe, zile din ce în ce mai scurte şi mai negre, salarii din ce în ce mai nesigure şi pensionarea din ce în ce mai departe. Apare întrebarea: „ce fel de oameni muncesc aici?” Deţinuţii ne judecă după criteriile lor. Ne cred fie „fraieri”, fie „jupâni”, fie „tură bună”, fie „tură naşpa”. Sunt atenţi la fiecare gest al nostru şi sunt oricând gata să câştige ceva din felul nostru de a fi. Încearcă ba să ne manipuleze, ba să ne cumpere, ba să ne intimideze, ba să utilizeze conflictele dintre noi în beneficiul lor.

Comunitatea ne priveşte ca pe unii aflaţi la limita civilizaţiei şi ne consideră uneori brute, alteori mieluşei. O parte a comunităţii ne vrea mai severi, alta ne vrea mai îngăduitori. Şefii ne vor fermi, corecţi, intransigenţi, dar „orientaţi”, „descurcăreţi”. Colegi avem din ce în ce mai puţini şi mai nemotivaţi, deci trebuie să ne împărţim în două sau în patru. Dacă am fi schizofrenici (Doamne fereşte!), am putea răsufla uşuraţi. Visurile ne-ar fi împlinite, viaţa ar fi pe gustul nostru. Se spune despre schizofrenici: „Ce aveţi cu ei? Ei doar văd viaţa în alt fel.” Viaţa noastră, dragi colegi, chiar este în alt fel.

Şi totuşi..., am văzut oameni buni, oameni care şi-au păstrat omenia şi bucuria de a ajuta. Se spune că adevăratul eroism este să trăieşti între infractori şi să rămâi un om cinstit. Am văzut eroi care au ieşit ieri la pensie. Nu mulţi, e adevărat, dar am văzut. Noi, însă, nu suntem chemaţi să fim eroi, ci să dăm un sens profesiei noastre. Mă gândesc uneori că o mare parte din viaţă o petrec la serviciu sau în legătură cu profesia mea. Prin urmare, e normal să-mi pun problema sensului acestei părţi importante din viaţa mea. Într-o zi, când voi fi foarte bătrân, poate că îmi voi pune întrebarea: „Ce am făcut eu în viaţă?” „O casă, un copil, un pom”. Şi altceva? Ce am făcut oare în cele 8, 10 sau 12 ore din zi sau din noapte în care soarta m-a purtat prin unitate? Am influenţat în bine viaţa unui singur om măcar? În nebunia asta în care trăim sunt o oază sau un metru pătrat de nisip? Cu toţii vrem să fim dune, cât se poate de înalte, uitând că vânturi ne vor prăvăli în mii de firişoare nisipoase. Să fim, fraţilor, oaze, pentru tot omul de lângă noi!

Sistemul ăsta, aşa nebun cum e, are un obiectiv: reintegrarea socială. Pare departe şi ireal ca şi capătul unui deşert bântuit de FETE MORGANA (avem nevoie şi de ele, aşa..., din optimism pedagogic), dar, din oază în oază, sunt oameni care-l pot trece. Nu mulţi, dar, dacă ai pus umărul ca măcar un singur om să iasă din deşertul unei vieţi fără sens şi să devină liber, atunci efortul tău nu a fost în zadar şi zâmbetul îţi va fi mai viu. Încearcă senzaţia!

Un nou coleg

Articolul plin de semnificaţii al lui Admin de astăzi se încheie cu o celebră zicere a unui vizionar, nu mai putin celebru. "Şi totuşi... se mişcă" ne aduce aminte Admin şi prefaţează astfel îmbogăţirea echipei Penifest cu un autor nou, Şi totuşi. O parte din comentariile sale de bun simţ ar fi putut ţine loc de articole de prima pagină. Oricum, în multe situaţii au completat şi îmbogăţit postările Penifestului.

Una peste alta, de la globul care se învârte la blogul care se deschide, îi dorim lui Şi totuşi succes pe Penifest şi reînnoim invitaţia noastră şi pentru alţi cititori care doresc să ni se alăture. Suntem deschişi pentru orice iniţiativă care presupune bun simţ, coerenţă, implicare şi echilibru.

Primul articol al lui Şi totuşi poate fi citit imediat după miezul nopţii . Succes!

Crestem odata cu tara!

Giordano Bruno a fost arestat pentru ca sustinea, cu mai bine de 600 de ani in urma, că stelele sunt asemănătoare soarelui, ca universul este infinit si contine un numar infinit de lumi populate de fiinte inteligente.

După sase ani de detentie, in care timp a fost supus la nesfarsite interogatorii, fiind acuzat de blasfemie, comportament imoral si erezie, a fost adus în faţa tribunalului inchizitorial si refuzand sa-si recunoasca "vinovatia", a fost condamnat pentru erezie si ars pe rug la 17 februarie 1600, in piata "Campo dei Fiori" din Roma.

La locul martiriului sau, administratia orasului Roma a ridicat la sfârşitul secolului al XIX-lea o statuie, dedicata libertatii de gandire. Patru sute de ani dupa executarea sa, Biserica Catolica, prin glasul papei Ioan-Paul II, si-a exprimat "profunda durere", regretand eroarea comisa, prin condamnarea la moarte a lui Giordano Bruno.

Nu exista nicio legatura intre Giordano Bruno si sistemul penitenciar romanesc, cel putin dupa stiinta mea, nimeni n-a fost ars pe rug, in piata publica, ca urmare a unor convingeri vizionare si neabatute asupra situatiei lucratorilor de penitenciare sau asupra situatiei persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate.

Uneori, mai mult sau mai putin timidele si izolatele incercari de reconsiderare a principiilor dupa care functioneaza penitenciarele romanesti, au fost reduse la tacere, fara mare dificultate, prin atentionari sau masuri disciplinare de diferite tipuri. Care au functionat (aproape!) fara exceptie.

Un sondaj de opinie, proaspat realizat, punea in evidenta faptul ca, spre deosebire de tarile civilizate, unde cetatenii sunt mai degraba preocupati de petrecerea timpului liber si de calitatea relatiile interumane, noi, romanii, suntem animati in cea mai mare masura de acumularea de bunuri si de imbogatirea rapida ( a se citi, fara prea multa munca, fara prea multe sacrificii!).

Asadar societatea romaneasca nu este una generoasa sau una preocupata sa-si protejeze valoarea ori valorile, traim la intamplare, suntem superficiali si preocupati de satisfacerea unor interese marunte care in realitate nu ne aduc nici fericirea si nici implinirea.

Intr-o astfel de organizatie, detinutii nu au nicio sansa de (re)integrare si nu de putine ori, simplul fapt ca acestia respira este o exagerare sau o impertinenta. In asemenea conditii, incercarea, fie ea si timida, de a discuta deschis despre situatia penitenciarelor/detinutilor, este -cel putin teoretic- cu totul inutila. Mai ales ca sunt atatea alte categorii, elevii, tinerii absoventii de facultate, bolnavii, somerii, pensionarii etc., a caror situatie trebuie discutata, analizata si rezolvata cu prioritate.

Dar noi, lucratorii de penitenciare, nu lucram nici la scoala si nici la spital si nici la "fortele de munca", noi lucram acolo unde am ales sa lucram, adica la inchisoare si datoria noastra este aceea de a atrage atentia asupra obiectivelor si obiectului noastru de activitate.

A, ca nu suntem, la randul nostru, pe deplin convinsi de utilitatea muncii noastre, de importanta ei, ca avem obiceiuri proste, ca nu ne respectam nici macar noi pe noi, ca suntem atat de ipocriti incat una declaram si alta facem, ca ne lasam sufocati de hartii, ca ne plangem de mila, ca asteptam sa vina oricine altcineva sa ne rezolve problemele, asta este o cu totul alta discutie.

Pentru ca deocamdata, acesta este nivelul nostru, atat putem si ca urmare actionam sau reactionam in consecinta. A inchide (din nou) penitenciarul, a atarna de poarta tablita cu "Inchis de la (alti) 20 la 50 de ani, pe toata perioada reparatiilor capitale", adica cam cat timp ne-ar lua noua, probabil, sa ne schimbam mentalitatea, sa ne convingem unii pe altii sa fim seriosi si responsabili, dupa care sa iesim la parada fara rusinea si teama de a lucra intr-un penitenciar, gata oteliti si pregatiti pentru tranta cu societatea, in a o convinge de utilitatea muncii noastre si de importanta resocializarii detinutilor, ei bine, ma tem ca nu se poate!

Una peste alta, crestem odata cu tara, care greu de tot, se misca totusi (vorba lui Galileo Galilei, alt om destept, care poate ca n-a trait degeaba!).

Tupeu de mejeleceu

Tot vorbeam de mineriadă. Pentru că tupeul de criză nu are limite MJLC mai suspendă odată legea, c-așa vrea mușchiul lui. Executarea sentințelor câștigate până la 31 decembrie 2009 va fi 'eșalonată' până în 2012.

Drepturile salariale stabilite prin hotarari judecatoresti in favoarea bugetarilor, in principal pentru personalul din justitie si administratia penitenciarelor, devenite executorii pana la 31 decembrie 2009, vor fi esalonate la plata cu cate o treime din valoarea titlului, in perioada 2010-2012, potrivit unei ordonantei de urgenta obtinuta de Mediafax.

"Plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la 31 decembrie 2009, se va realiza dupa o procedura de executare care incepe astfel - in anul 2010 se plateste 34% din valoarea titlului executoriu, in anul 2011 se plateste 33% din valoarea titlului executoriu, in anul 2012 se plateste 33% din valoarea titlului executoriu", se arata in ordonanta.

In cursul acestui termen, orice cerere de executare silita se suspenda de drept, conform actului normativ. Sumele platite se actualizeaza cu indicele preturilor de concum comunicat de Institutul National de Statistica.

Sursa: link

Minerii sunt cu noi(încă)

Cam atât am învățat din istorie:

• 13-15 iunie 1990, Mineriada - morți, răniți, minciuni
• 15 iunie 2009 - Ion Iliescu, încă viguros, încă politician, încă membru al unui partid de guvernare

Între timp 'ne-am vândut țara', ne-am privatizat, am votat, am uitat. Si veni criza, si guvernul împrumută 19,6 mld de Euro de la FMI și UE. Mai nou Guvernul lu' Coaliția pentru România (așa se numea parcă) împrumută 6 mld de Euro de pe piața internă.

Iar noi? Noi ne uităm la televizor cum se plimbă miniștrii pe malul mării. Realitatea TV dezbate intens despre care partid are miniștri mai frumoși.

Dacă vă era cumva dor, sau pur și simplu ați uitat...

• elemente organizate și drogate... de-a dreptul fasciste
• frați mineri... răspunsul de solidaritate muncitorească
• sa va deplasați spre Piața Universității pe care vă rog s-o ocupați
• droguri, armament, muniție, bani și... mașină de scris automată la peneleu
• să ne vedem cu bine...

Image - (body) - building

Nu ştiu dacă spitalele din România dispun de strategii de imagine şi comunicare. Sistemul penitenciar românesc este la a doua ediţie. Şi ambele variante sunt bune. Sincer.

Aşadar, nu ştiu dacă sistemul sanitar are o astfel de strategie sau nu, dar m-am gândit serios la o serie de activităţi care ar putea pune în dificultate indicatori precum „morbiditatea”, „mortalitatea” sau „mortalitatea infantilă”.

Astfel, am putea aplauda un spectacol de teatru prezentat de bolnavii spitalului de psihiatrie din Neamţ, ouă uriaşe realizate de persoane cu dezabilităţi din Alba, un campionat de bird-flu-ball între bolnavii de la contagioase din Sălaj sau, nu în ultimul rând, o expoziţie de vânzare cu origami făcute de schizofrenii din Covasna. Lista ar putea fi completată de o conferinţă pe tema perspectivelor de supravieţuire a persoanelor fără adăpost în Olt. Şi cu permisiunea dumneavoastră, pentru atmosferă, un taraf trist din Suceava, de la hipoacuzici. De asemenea, la fiecare inaugurare de secţii nou-nouţe – tăiere de panglici, oficialităţi, rânjete.

Însă nimic despre chirurgul care a salvat mii de vieţi. Poate doar o ironie despre o operaţie nereuşită. Nimic despre nopţile nedormite ale asistentelor medicale. Poate doar câteva bârfe despre aventuri cu medicii de gardă sau idile cu pacienţi. Nimic despre medicul psihiatru care a dat un sens nou vieţii pentru zeci de depresivi. sau anxioşi. Poate doar un cuvânt despre o indispoziţie, devenită legendă.

În sistemul penitenciar există sute de ofiţeri şi supraveghetori care îşi respectă profesia şi se respectă pe ei înşişi. Sunt, de asemenea nenumăraţi educatori care lucrează în mod pedagogic cu deţinuţii. Există mulţi psihologi pasionaţi de ceea ce fac, oameni care încearcă prin munca lor să tranfere deţinuţilor un alt mod de a gândi, de a simţi, de a face. Doar cel care ştie ce înseamnă cu adevărat o consiliere sau un demers terapeutic de durată poate să înţeleagă ce presupune efortul de a schimba comportamentul cuiva. Dacă mai adăugăm tactul sau empatia, avem imaginea unor oameni discreţi, dar dedicaţi.

A ieşi în comunitate doar pentru vizibilitate, a face spectacol cu deţinuţii, a-i transforma în clovni pe străzile oraşelor sau în sălile-gazdă ale colaboratorilor noştri oficiali devine o practică de rutină, care ar putea denatura la un moment dat scopul instituţiei noastre. Să stimulezi stima de sine a unor persoane care nu doresc să adopte un comportament pro-social, înainte de a-i face măcar să conştientizeze diferenţa dintre „bine” şi „rău”, este un dezastru. Sunt importante stima de sine, sentimentul de utilitate, nevoia de apreciere, dar numai dacă sunt trezite de dorinţa de schimbare. Altfel, rămân forme fără fond sau, mai rău, devin charismă fără caracter.

Niciun ziarist nu asistă la o operaţie pe cord deschis, la fel cum penitenciarele nu sunt grădini zoologice. A nu se înţelege că sunt adversarul activităţilor în comunitate. Dimpotrivă. Doar că instituţiile publice trebuie să ofere o oglindă fidelă a activităţilor derulate atât în interiorul cât şi şi exteriorul lor, în raport de scopul declarat prin documentele de interes public.

Nu vreau să fiu înţeles greşit. Acest articol ar putea să îi bucure pe colegii din pază (post control, supraveghetori, şef tură) nemulţumiţi adesea de frecvenţa cu care sunt deranjaţi de ziarişti, „turişti”, colaboratori externi. Nu pe ei vreau să îi bucur. De asemenea, nu vreau să îi întristez nici pe colegii care se ocupă de imaginea acestui sistem (mai ales pe ei nu).

Nu compartimentele de imagine sunt de vină (de fapt, nici nu există decât la nivel de ANP!), ci reprezentanţii diferitelor domenii de activitate, pentru că, de multe ori, nu putem sau nu ştim să ne facem vizibilă munca. Dacă vrem să mediatizăm doar pentru a arăta că existăm şi că muncim, putem merge cu activităţi de „imagine” până în pânzele albe. Vizibilitatea este o condiţie esenţială în strategiile de imagine, dar nu este şi una suficientă. Riscăm să facem ceea ce e mai rapid şi mai comod, adică să punem în lumină deţinuţi sau angajaţi grandomani şi să minimalizăm munca discretă şi de sisif a unor supraveghetori echilibraţi sau a unor educatori dedicaţi. Sau cazuri (rare, de altfel) de integrare reală a unor persoane cu risc de recidivă imens (loc de muncă, modificare comportamentală, etc).

Dar de ce îmi fac probleme? Sistemul penitenciar va reduce rata recidivei până în 2013 şi, spre deosebire de mortalitatea din spitale, vom sta mult mai bine.

***

P.S. Spre deosebire de sistemul sanitar, noi nu avem sector privat. Un penitenciar privat este o utopie, deoarece nu există nici bază legală, nici resurse, nici voinţă pentru aşa ceva, dar cred că singura şansă de reformare a acestui sistem ar fi reconstrucţia lui din temelii. Un alt model, cu care actualul sistem să se compare şi să concureze. Sweet dreams...

Procesul de mumificare

Cel mai greu lucru pe lume este sa fi obiectiv, sa te detasezi adica, de propriul filtru de interese, de propriile emotii sau nevoi si sa judeci ca si cum n-ai avea nicio legatura cu omul, cu fapta, cu circumstantele momentului. Ca sa fi obiectiv mai trebuie sa fi si vrednic, adica sa muncesti cu propria-ti minte si sa nu inghiti pe nemestecate, "preparatele" oferite de altii.

Cand ocupi o functie oarecare si nu trebuie sa iei hotarari importante, subiectivismul afecteaza in masura mai mica viata celorlanti. Lucrurile se complica, uneori dramatic, cand de judecata ta depinde existenta semenilor tai. Punem cazul unui sef, oricare ar fi el, luam chiar unul de buna credinta si pornim la intelegerea fenomenului. Cu cat functia este mai importanta, cu atat presiunea devine mai mare si pericolul de a nu mai avea timp sau chef sa te concentrezi asupra lucrurilor, creste direct proportional.

Sefii sunt intotdeauna inconjurati de tot felul de consilieri. Daca dumnealor sunt inteligenti si de buna credinta, problema este, cel putin pe jumatate, rezolvata. Daca, dimpotriva, sfatuitorii astia sunt limitati, lenesi, obedienti si direct interesati, seful, oricat de capabil ar fi, are toate sansele sa se transforme intr-un fel de mumie neputincioasa, cu toate simturile captusite de panza groasa care se tese moale si impermeabila, de jur imprejurul sau.

La baza, sefii, sunt si ei oameni si oamenii sunt cat se poate de vulnerabili. Vulnerabili la complimente, la frumos, la vorbe de saga. Cand, cu atatea griji pe cap, vine careva si spune exact ceea ce si-ar dori seful sa auda in sinea lui, realitatea, altfel sordida si nelinistitoare, are toate sansele de a se transforma intr-o poveste cu zane si feti frumosi sau intr-una tocmai buna de adormit copiii.

Povestile, oricat de frumoase sau palpitante ar fi, au viata scurta si promisiunea aia cu traitul in deplina armonie pana la adanci batrneti, ramane doar o poveste. Intotdeauna, trezirea este brutala, neasteptata si ireversibila si momentul adevarului, sfasie nemilos ochii si urechile celui ce s-a invatat sa traiasca pe jumatate sau pe pipaite. Din omenie, pentru ca nimeni nu priveste relaxat suferinta unui semen, iti vine sa zici, bietul sef, ce teapa a luat! Dar cum ramane cu "teapa " celor care n-au avut nicio vina si mai ales nicio putere de decizie?!

La Famiglia

In toate penitenciarele patriei, s-au format de-a lungul anilor, tot felul de clanuri. Formatiunea asta, are de regula un nucleu tare, in jurul caruia graviteaza constant, satelitii. Membrii clanurilor, mai mult sau mai putin marturisiti, migreaza de voie de la o formatiune la alta, in functie de interes si transferul de putere.

Uneori, din motive obiective sau subiective, relatiile dintre clanurile astea se inflameaza. Cum teritoriul penitenciarulu nu se imparte ca la clanul sportivilor, adica pe strazi si cartiere, batalia se da pe dedesubt, pe muteste, sau prin birouri, acolo unde se pregateste ofensiva. Nu e o lupta dreapta, cu pumnul, cu sabia sau cu argumente logice, e o lupta de dezinformare : X a luat spaga, sau Y si-a pus pile la Z, sau X si Y au facut urmatorul comentariu, pe seama lui Z.

Informatia asta, care uneori are o baza reala, alteori nu, are propria ei traiectorie si fie merge din ureche in ureche, ca la telefonul fara fir, ca sa se intoarca de unde a pornit, intr-o varianta halucinanta, fie se strecoara direct in cea mai mare ureche a penitenciarului si atunci sa te tii!

Cum spuneam, batalia asta are de regula o miza reala, palpabila, alteori (deseori!) insa, nu exista niciun castig, nicio motivatie, face pur si simplu parte din setul de mici placeri ale vietii, alaturi de fleica la gratar si berea ragaita cu nadejde.

Europarlamentarele

Un sfarsit de saptamana prelungit, care m-a tinut departe de televizor si inevitabil, aproape de ceea ce este pana la urma cel mai important lucru pentru orice fiinta umana, adica el insusi. N-am apucat sa ma bucur pe indelete de intoarcerea asta acasa ca m-a prins din urma rezultatul alegerilor.

Am aflat, cu mare surprindre, ca Gigi Becali si Vadim Tudor sunt europarlamentari iar fiica cea mica a presedintelui a castigat singura, jumatate din voturile PRM, cu mult mai mult decat toate voturile PNTCD si o treime din voturile UDMR. Mai sa fie, mi-am spus, incercand sa mi-l imaginez pe Sir Gigi, la tribuna europeana. Despre ce o sa le vorbeasca el europenilor, despre Steaua, despre cresterea oilor, despre calitatile lui de razboinic?!

Si miss Elena, despre ce o sa vorbeasca, despre moda, despre discotecile din Bucuresti? Si Vadim, o sa scuipe europarlamentarii din primele randuri, de fiecare data cand o sa i se infierbante discursul?!

Una peste alta, interesul scazut al romanilor pentru europarlamentare, ne pune intr-o situatie cel putin stanjenitoare, daca nu ingrijoratoare. Oare politicienii din Romania sunt si ei ingrijorati?

The Modern Talking of a very Blue System

integrare europeană. protocoale de colaborare. drepturile omului. Proceduri. management („dă-mi şi mie proiectu ăla managerial”). negociere („dacă ştie cine e jupân, n-ai treabă cu el/ea/ei/ele). participarea la decizii („faceţi propuneri”). reprofilare („lasă, tu, propunerile alea”). proiecte („vezi ce propuneri au făcut ăia”). performanţă. regionalizare. eficientizare. autonomie. strategie. armonizare legislativă. expozitie cu vanzare. videoproiector. power-point. PC. lap-top. credem în oameni. feed – back. hat – trick. cupa campionilor europeni.

Petit bouquet de roses pour vous souhaiter un très bon week-end

Joi, 04.06.2009, Evenimentul zilei publica, cu titlul "Turul Franţei pentru deţinuţi ", urmatoarea stire:


Aproape 200 de deţinuţi francezi se pregătesc pentru prima ediţie penală a Turului Franţei, scrie BBC.

Cei 194 de deţinuţi, escortaţi de 124 de gardieni şi instructori sportivi, vor porni de la Lille şi vor parcurge, pe biciclete, aproximativ 2.400 de kilometri. Ultima sosire a turului va avea loc la Paris. Puşcăriaşii vor fi nevoiţi să pedaleze în pluton, nu va exista un clasament al cursei şi, din motive evidente, "evadările" nu vor fi permise.

Conducătorii penitenciarelor speră că întrecerea îi va învăţa pe deţinuţi importanţa lucrului în echipă şi le va reda încrederea de sine. Prizonierii, toţi condamnaţi la pedepse cu închisoarea între cinci şi zece ani, vor opri în 17 oraşe diferite, în fiecare dintre ele existând un centru de detenţie.

"Este un fel de evadare pentru noi, o şansă de a ieşi din rutina zilnică a închisorii", a spus un deţinut care va lua parte la întrecere.

Citind stirea, m-am intrebat, oarecum retoric, cam cum ar fi primita, atat la nivel de sistem penitenciar cat si la nivel de societate romaneasca, o asemenea propunere! Adica ce noima ar avea, sa organizezi o cursa de biciclete, cu detinutii, pornind sa spunem , de la Iasi, pana la Baia-Mare, via Bucuresti?! Si de ce, pe deasupra, sa implici intr-o astfel de activitate, 124 de lucratori de penitenciar, care sa pedaleze umar, la umar, cu detinutii?!

Unul dintre motivele frantuzesti, ar putea sa fie plictiseala, sau poate nevoia de miscare, cunoscand faptul ca occidentalii au mari probleme cu obezitatea. Poate sa fie un fel de protest subtil, antiglobalizare sau o demonstratie de solidaritate cu victimele crizei financiare. Pentru ca nu-mi pot imagina cu niciun chip ca aceasta desfasurare de forte, a fost gandita ca o metoda de (re)educare a detinutilor si de sensibilizare a societatii franceze.

Una peste alta, ideea este una cat se poate de proasta si daca as avea posibilitateade de a transmite administratiei franceze, un mesaj, le-as spune de la obraz ca defilarea asta cu hotii la brateta prin tara, este cea mai mare prostie pe care am auzit-o vreodata, in viata mea! N'est-ce pas?!

New balls

Noi directori de penitencire:

Nazare Valentin - Aiud
Siman Lucian -Bistrita
Becheanu Adrian - Craiova
Stroe Catalin- Jilava
Savescu Gheorghe- Tr.Severin
Blaga Ioan - M.Ciuc
Cotoc Vasile - Vaslui
Tatulescu Nicolae- PMT Craiova
Maruta Dumitru- CRTg.Ocna

Afaceri de familie

Oficial, Carmen Galu si-a dat demisia. Neoficial, Carmen Galu n-ar fi fost niciodata pusa in situatia de a-si da demisia daca in Ministerul Justitiei Si Al Altor Lucruri, ar exista niste angajati, la fel de competenti, la fel de implicati si mai ales la fel de corecti precum Carmen Galu.

Nu i-a cerut nimeni sa-si dea demisia, nu i-a pus nimeni pistolul la ceafa, precum Marius Iosif, care adora sa se bata in lupta dreapta cu femeile si copiii si nici n-a parasit corabia, de teama sau neputinta de a gestiona cu pricepere, intr-o perioada deloc confortabila pentru orice economist, finantele penitenciarelor.

Dl Radu Ragea, cel care, dupa criterii cat se poate de misterioase, a fost numit la carma penitenciarelor romanesti, cocotat cat se poate de artistic la prora, ca pe Titanic, cu mainile in vant, cu burta plina ( ca tocmai supase pe indelete la clasa I ) si din aceasta pricina mai neputincios in gandire, a fost trezit la un momendat din reveria-i, de strigatele de ajutor ale alora de la clasa a-III, care pretindeau ca nu mai au bani de salarii, de benzina, de curent, de mancare si alte cateva nimicuri.

Domnu' Ragea, altfel un om de treaba, daca nu-i strici tabieturile si povestile de adormit copiii, s-a scuturat nervos din picior si a rostit falnic: ba da' ma mai bateti mult timp la cap cu penitenciarele voastre si cat timp mai aveti de gand s-o mai lasati pe Carmen Galu asta sa-mi mai tulbure gandirea pozitiva cu prostiile ei?!

Drept urmare, astazi, a fost debarcata la penitenciare, o doamna de la minister, una linistita si de treaba, care este de presupus ca va transmite, de acum inainte, mesajul corect, care se va apleca cu dragoste si intelegere asupra acestui membru sarac al familiei, ala pe care-l accepti de mila si pe care il folosesti prin curtea din spate, la caratul gatejelor, la spalatul rufelor, la sapatul gropilor si cate nu mai sunt de facut prin gospodaria boierului.

Mari români, penitenciarişti fără identitate

„Povestea unui succes mediatic” nu oferă o abordare sociologică a campaniei. Nu statisticile şi interpretarea datelor „obiective” l-au interesat pe autor, ci mai curând „povestea vie a oamenilor implicaţi în reuşita proiectului”, după cum el însuşi mărturiseşte. „Am năzuit să rezulte o carte care să fie citită de cât mai mulţi inşi dintre cei care au constituit publicul emisiunii Mari Români” şi nu un text tehnic, care să se adreseze doar unei mâini de profesionişti ai cifrelor şi schemelor sociologice”.

Textul de mai sus reprezintă un fragment din declaraţia lui Valentin Protopopescu, autorul volumului „Mari români. Povestea unui succes mediatic” despre o campanie care „i-a provocat pe telespectatori la un exerciţiu de identitate şi sinceritate, la recunoaşterea celor mai importante personalităţi româneşti din toate timpurile.”

Comparaţia campaniei „Mari români” cu scrutinul popular la care am fost îndemnaţi să participăm zilele trecute este, evident, exagerată din punct de vedere al diferenţei de notorietate, succes şi autoritate dintre „candidaţii” campaniei naţionale şi infinit mai modesta noastră „baltă puturoasă”.

Voi încerca, în schimb, să aduc în atenţie una din asemănările „metodologice” dintre cele două situaţii. Am pus ghilimelele deoarece tocmai absenţa intenţionată a metodologiei într-un asemenea scrutin este esenţa... metodologiei.

Vă aduceţi aminte, probabil, de faptul că una din cele mai critice atitudini vis a vis de campania „Mari români” s-a situat, indiferent dacă venea din sfera jurnalismului sau cea a cercetătorilor, în jurul următoarelor afirmaţii - „nu există criterii”, „demersul e marcat de subiectivitate”, „mari personalităţi sunt judecate de oameni fără autoritate profesională”, etc

Din acest punct de vedere, cele două situaţii seamănă. Foarte multe comentarii de pe blog (multe dintre ele depăşind limita bunului simţ) s-au situat în această zonă a criticii. Dar dincolo de argumentele "pro" şi "contra" legate de iniţiativa scrutinului sau de rigoarea cu care s-a făcut invitaţia la vot, există cel puţin un argument sociologic în favoarea unui asemenea demers.

Într-un sistem dominat de ură, dezbinare, promovări îndoielnice sau suspiciuni de corupţie şi imoralitate, tocmai lipsa criteriilor poate, într-un astfel de moment, să pună în lumină modul în care gândim, criteriile proprii după care ne orientăm, valorile în care mai credem. Şi pe Penifest, poate mai mult decât în urma unui scrutin (compromis, se pare, în multe unităţi) au apărut primele reacţii despre modul în care gândim noi.

Este o practică destul de cunoscută ca, în comunităţi, grupuri, organizaţii, aflate în criză (economică, socială, morală), să se reconstruiască criteriile de selecţie, viziunea, valorile, pornind de la ceea ce e agreat de către membrii acelei comunităţi. Mă îndoiesc sincer că scopul ANP-ului a fost atât de pretenţios (de altfel, sunt convins că, cel puţin în acest moment, nici nu se doreşte să realizăm o hartă a culturii profesionale reale) dar ideea, în esenţa ei, nu e rea deloc şi sunt sigur că în spatele acesteia nu a existat decât intenţia sinceră de a pune în valoare oameni apreciaţi în sistem de propriii lor colegi.

Am fi încercat, în faţa urnei, să ne reamintim propriile noastre criterii (oare ne sunt clare?)
Am avut şansa, prin acest scrutin, să ne orientăm după acea cultură profesională spre care vrem să tindem (oare nu ne e frică de ea?)
Am fi putut, prin acest demers, să votăm oameni în care credem (mai credem în cineva?)
Am fi reuşit să reînviem, măcar pentru câteva zile, valorile după care ne ghidăm (oare sunt în contradicţie cu propriul comportament?)

Sunt simple întrebări:
1. oare ne sunt clare criteriile după care ne evaluăm colegii sau au reuşit competiţiile nejustificate să ne bage în ceaţă definitiv?
2. ne e frică, oare, să urnim cultura organizaţională în care ne-am obişnuim doar să supravieţuim?
3. mai credem în cineva?
4. valorile pe care le iubeam cândva sunt, oare, în contradicţie cu propriul nostru comportament de astăzi?

5. Oare mai avem o identitate profesională?

Şi eu încerc de ceva timp să răspund la aceste întrebări şi vă îndemn, stimaţi cititori, să răspundeţi sincer la întrebările de mai sus. Doar pentru dumneavoastră. Nu trebuie să introduceţi răspunsurile în nicio urnă. Propria conştiinţă şi puterea de a fi sinceri cu noi înşine valorează mai mult decât aprecierea orişicui.

Un comentariu sugera să votăm „negativele”. Şi nu ştiu de ce, dar aproape că aş avea curaj să pun pariu că un concurs cu categoriile „cel mai incompetent”, „cel mai imoral”, „cel mai leneş”, cea mai mare piţipoancă”, ar avea şanse mai mari de izbândă. Ne vine ca o mănuşă posibilitatea să etichetăm la liber. Oare aşa suntem învăţaţi?

Am fost atât de obişnuiţi ani de zile să ne înjurăm, să dăm cu piatra, să împroşcăm cu noroi, să bârfim, să sifonăm, să pupăm dosuri, să jucăm pe două fronturi, să executăm, încât a proiecta aprecieri pozitive pentru colegii noştri, fie ei agenţi harnici sau ofiţeri cu conduita potrivită, în opinia noastră, devine un exerciţiu mult prea dificil pentru angajaţii sistemului.

Două remarci. Premierea, într-o astfel de situaţie, ar trebui să fie strict simbolică, în niciun caz materială. Iar în altă ordine de idei, riscul ca persoanele valorizate prin scrutin să fie ridiculizate ulterior de cultura profesională reală e destul de mare. Ne este chiar atât de frică de noi înşine?

Diversiunea anti sindicate

Administraţia Naţională a Penitenciarelor reuşeşte cu graţia-i binecunoscută să mai aplice o lovitură parşivă stării de spirit din penitenciare.

La sfârşitul săptămânii trecute a transmis în penitenciare, având pretenţia de a fi prelucrate cu personalul, 3 (trei) – nu unul – mesaje referitoare la o aşazisă opoziţie a sindicatelor la salarii bune pentru angajaţi. Tare, nu?!

În prima adresă au trimis un set de tabele, după care au revenit şi le-au inversat, după care au re-revenit şi au precizat că doar unul dintre sindicate se opune bunăstării personalului în timp ce ANP luptă de sub pat cu vitejie.

Pentru restabilirea adevărului, lucrurile stau cam aşa:

Actul 1 – Sindicatele negociază, ANP se face că plouă;

Actul 2 – Sindicatele obţin o plasare foarte bună pe grilă, ANP se ocupă de făcut tabele pe la Ploieşti şi Mărgineni;

Actul 3 – Sindicatele sprijină MJLC în negocierile cu celelalte sectoare de activitate, ANP organizează serbarea zilei de vineri 34 februarie;

Actul 4 – Proiect final, ANP se trezeşte şi avansează două grile de salarizare, una către MJLC şi alta către MApN.

În acest moment – stimaţi cititori - acest miez al penitenciarelor, Anepeul dă lovitura de graţie. Comunică tuturor supuşilor că grila mai proastă e a sindicatelor. ‘Mare şefi, mare minciuni.’ Să fie primit.

Asta în timp ce onor sindicatele se zbăteau pe la MJLC să recupereze din sporurile degrabă suspendate de conducerea ANP. D-aia s-a revenit în ceea ce priveşte prima de vacanţă, d-aia se vor plăti - daca iese şi asta - orele suplimentare.

***

SNLP şi FSANP încearcă pe 3 pagini, după principiul celui care scoate din baltă piatra aruncată de un ANP, să explice ce şi cum stau lucrurile. Cam aşa se exprimă la adresa mojiciei:

Diversiunea anti sindicate

În încercarea de a-şi ascunde lipsa de implicare în susţinerea intereselor propriilor salariaţi, ANP a orchestrat o diversiune informând personalul că sindicatele negociază în dezavantajul salariaţilor. Scopul acestei manipulări este de a întoarce salariaţii împotriva sindicatelor şi de a elimina astfel orice încercare de dialog.

În zilele de 28 şi 29 mai 2009 ANP a transmis în unităţile subordonate, cu recomandarea de informare a personalului, o serie de 3 mesaje contradictorii privind propunerile care se vor înainta Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) în vederea includerii în noua grilă de salarizare.

ANP urmăreşte obţinerea de creşteri salariale pentru şefi prin intervenţii de culise în timp ce sindicatele din penitenciare (SNLP şi FSANP) promovează un sistem de salarizare echitabil pentru toţi angajaţii penitenciarelor: funcţionari publici cu statut special şi personal contractual.

Introducerea salariaţilor ANP în mod distinct pe tabelul de echivalare avizat de Guvern, este rezultatul intervenţiei sindicatelor în grupul de lucru de la MMFPS. În tabel sunt poziţionate doar ministerele, ANP fiind singurul ordonator secundar poziţionat în grilă.

Tot documentul îl găsiţi aici şi aici.