Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

Se afișează postările cu eticheta suspendare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta suspendare. Afișați toate postările

luni, 15 iunie 2009

Tupeu de mejeleceu

Tot vorbeam de mineriadă. Pentru că tupeul de criză nu are limite MJLC mai suspendă odată legea, c-așa vrea mușchiul lui. Executarea sentințelor câștigate până la 31 decembrie 2009 va fi 'eșalonată' până în 2012.

Drepturile salariale stabilite prin hotarari judecatoresti in favoarea bugetarilor, in principal pentru personalul din justitie si administratia penitenciarelor, devenite executorii pana la 31 decembrie 2009, vor fi esalonate la plata cu cate o treime din valoarea titlului, in perioada 2010-2012, potrivit unei ordonantei de urgenta obtinuta de Mediafax.

"Plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la 31 decembrie 2009, se va realiza dupa o procedura de executare care incepe astfel - in anul 2010 se plateste 34% din valoarea titlului executoriu, in anul 2011 se plateste 33% din valoarea titlului executoriu, in anul 2012 se plateste 33% din valoarea titlului executoriu", se arata in ordonanta.
In cursul acestui termen, orice cerere de executare silita se suspenda de drept, conform actului normativ. Sumele platite se actualizeaza cu indicele preturilor de concum comunicat de Institutul National de Statistica.
Sursa: link

luni, 5 ianuarie 2009

Ministerul Justiției suspendă concursul de la probațiune

Suspendare concurs probatiune Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești (MJLC) a anunțat în această după amiază suspendarea concursului pentru ocuparea unor posturi vacante în cadrul Direcției de Probațiune. Reprezentanții ministerului promit că vor încerca, în condițiile prevăzute de OUG 223/2008, să obțină aprobarea continuării procedurilor de selecție.

În data de 02 ianuarie 2009 a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 223/2008 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Potrivit art. 1 alin. (1) al acestui act normativ, „până la data de 31 decembrie 2009 se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, inclusiv a posturilor scoase la concurs sau examen, dar a căror procedură de ocupare nu s-a finalizat, din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare şi de subordonare a acestora”.

Aceste prevederi se aplică şi Concursului pentru ocuparea posturilor vacante din sistemul de probaţiune, organizat de  Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. În perioada imediat următoare, Direcţia de Probaţiune va întreprinde demersuri necesare pentru exceptarea de la prevederile OUG mai sus menţionat a acestui concurs,pentru a facilita finalizarea acestuia şi a răspunde astfel nevoii instituţionale de a gestiona deficitul de personal.

Informaţii referitoare la rezultatul acestor demersuri pot fi obţinute urmărind site-ul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti - www.just.ro, secţiunea posturi vacante.

În cazul obţinerii unei decizii favorabile continuării concursului - a desfăşurării probei scrise de către candidaţii la posturile vacante de consilier de probaţiune şi inspector de probaţiune, respectiv a susţinerii planului strategic de către candidaţii pentru funcţiile vacante de şef serviciu de probaţiune - locul şi data susţinerii acestei probe vor fi anunţate cu cel puţin 5 zile înainte de începerea acesteia. (sursa: site MJLC)

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) nu a făcut nici un anunț oficial referitor la concursurile aflate în derulare.

Link-uri utile:

***

Am încărcat pe scribd.com, pentru cine e interesat, OUG 230/2008 pentru modificarea unor acte normative în domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat și al celor de serviciu. Sunt ceva modificări care îi privesc pe cei cu pensii militare (Art. II).