Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

sâmbătă, 13 iunie 2009

Image - (body) - building

Nu ştiu dacă spitalele din România dispun de strategii de imagine şi comunicare. Sistemul penitenciar românesc este la a doua ediţie. Şi ambele variante sunt bune. Sincer.

Aşadar, nu ştiu dacă sistemul sanitar are o astfel de strategie sau nu, dar m-am gândit serios la o serie de activităţi care ar putea pune în dificultate indicatori precum „morbiditatea”, „mortalitatea” sau „mortalitatea infantilă”.

Astfel, am putea aplauda un spectacol de teatru prezentat de bolnavii spitalului de psihiatrie din Neamţ, ouă uriaşe realizate de persoane cu dezabilităţi din Alba, un campionat de bird-flu-ball între bolnavii de la contagioase din Sălaj sau, nu în ultimul rând, o expoziţie de vânzare cu origami făcute de schizofrenii din Covasna. Lista ar putea fi completată de o conferinţă pe tema perspectivelor de supravieţuire a persoanelor fără adăpost în Olt. Şi cu permisiunea dumneavoastră, pentru atmosferă, un taraf trist din Suceava, de la hipoacuzici. De asemenea, la fiecare inaugurare de secţii nou-nouţe – tăiere de panglici, oficialităţi, rânjete.

Însă nimic despre chirurgul care a salvat mii de vieţi. Poate doar o ironie despre o operaţie nereuşită. Nimic despre nopţile nedormite ale asistentelor medicale. Poate doar câteva bârfe despre aventuri cu medicii de gardă sau idile cu pacienţi. Nimic despre medicul psihiatru care a dat un sens nou vieţii pentru zeci de depresivi. sau anxioşi. Poate doar un cuvânt despre o indispoziţie, devenită legendă.

În sistemul penitenciar există sute de ofiţeri şi supraveghetori care îşi respectă profesia şi se respectă pe ei înşişi. Sunt, de asemenea nenumăraţi educatori care lucrează în mod pedagogic cu deţinuţii. Există mulţi psihologi pasionaţi de ceea ce fac, oameni care încearcă prin munca lor să tranfere deţinuţilor un alt mod de a gândi, de a simţi, de a face. Doar cel care ştie ce înseamnă cu adevărat o consiliere sau un demers terapeutic de durată poate să înţeleagă ce presupune efortul de a schimba comportamentul cuiva. Dacă mai adăugăm tactul sau empatia, avem imaginea unor oameni discreţi, dar dedicaţi.

A ieşi în comunitate doar pentru vizibilitate, a face spectacol cu deţinuţii, a-i transforma în clovni pe străzile oraşelor sau în sălile-gazdă ale colaboratorilor noştri oficiali devine o practică de rutină, care ar putea denatura la un moment dat scopul instituţiei noastre. Să stimulezi stima de sine a unor persoane care nu doresc să adopte un comportament pro-social, înainte de a-i face măcar să conştientizeze diferenţa dintre „bine” şi „rău”, este un dezastru. Sunt importante stima de sine, sentimentul de utilitate, nevoia de apreciere, dar numai dacă sunt trezite de dorinţa de schimbare. Altfel, rămân forme fără fond sau, mai rău, devin charismă fără caracter.

Niciun ziarist nu asistă la o operaţie pe cord deschis, la fel cum penitenciarele nu sunt grădini zoologice. A nu se înţelege că sunt adversarul activităţilor în comunitate. Dimpotrivă. Doar că instituţiile publice trebuie să ofere o oglindă fidelă a activităţilor derulate atât în interiorul cât şi şi exteriorul lor, în raport de scopul declarat prin documentele de interes public.

Nu vreau să fiu înţeles greşit. Acest articol ar putea să îi bucure pe colegii din pază (post control, supraveghetori, şef tură) nemulţumiţi adesea de frecvenţa cu care sunt deranjaţi de ziarişti, „turişti”, colaboratori externi. Nu pe ei vreau să îi bucur. De asemenea, nu vreau să îi întristez nici pe colegii care se ocupă de imaginea acestui sistem (mai ales pe ei nu).

Nu compartimentele de imagine sunt de vină (de fapt, nici nu există decât la nivel de ANP!), ci reprezentanţii diferitelor domenii de activitate, pentru că, de multe ori, nu putem sau nu ştim să ne facem vizibilă munca. Dacă vrem să mediatizăm doar pentru a arăta că existăm şi că muncim, putem merge cu activităţi de „imagine” până în pânzele albe. Vizibilitatea este o condiţie esenţială în strategiile de imagine, dar nu este şi una suficientă. Riscăm să facem ceea ce e mai rapid şi mai comod, adică să punem în lumină deţinuţi sau angajaţi grandomani şi să minimalizăm munca discretă şi de sisif a unor supraveghetori echilibraţi sau a unor educatori dedicaţi. Sau cazuri (rare, de altfel) de integrare reală a unor persoane cu risc de recidivă imens (loc de muncă, modificare comportamentală, etc).

Dar de ce îmi fac probleme? Sistemul penitenciar va reduce rata recidivei până în 2013 şi, spre deosebire de mortalitatea din spitale, vom sta mult mai bine.

***

P.S. Spre deosebire de sistemul sanitar, noi nu avem sector privat. Un penitenciar privat este o utopie, deoarece nu există nici bază legală, nici resurse, nici voinţă pentru aşa ceva, dar cred că singura şansă de reformare a acestui sistem ar fi reconstrucţia lui din temelii. Un alt model, cu care actualul sistem să se compare şi să concureze. Sweet dreams...


37 comentarii:

Anonim spunea...

mda, cam târziu se vede ceea ce era evident de prima dată pentru mulţi (mai puţin de strategii în imagine ai ANP-ului).
dacă onorabilii Muntean, Cenuşă şi compania ar fi avut curiozitatea să citească Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, ar fi avut surpriza să afle că "penitenciar" este un cuvânt cu conotaţii negative, un loc unde se execută pedepse, un loc al penitenţei.
faptul de a populariza un asemenea loc denotă cel puţin o logică bizară a celor implicaţi.
cel mai "amuzant" însă este faptul că eforturile lor a avut drept rezultat exact inversul a ceea ce au dorit să realizeze (dacă au curaj atunci să facă un sondaj de opinie serios în legătură cu percepţia membrilor comunităţii faţă de mediul penitenciar; or să aibă surprize mari).
p.s.
acum vreo 2 ani, marele specialist Valentin Muntean propunea ca fiecare penitenciar să realizeze un logo al unităţii. propun ca pe toate porţile penitenciarelor să scrie mare şi frumos MAI POFTIŢI PE LA NOI ( ori VĂ DORIM UN SEJUR PLĂCUT ).

prisonworker spunea...

Pt. anonim 07:16:00

Nu cred ca ati citit cu atentie postarea. Onorabilii Muntean si Cenusa chiar sunt niste onorabili, dar nu e vina lor daca o strategie de imagine precede un manual de programe educationale sau unul de proceduri.

Nu e vina unui specialist in imagine daca nu are ce mediatiza.

Nu e vina lor daca trebuie sa cosmetizeze o realitate sumbra. Am putea chiar sa le multumim pentru asta. Stiu cu cate eforturi s-a construit strategia de imagine si cat de greu se implementeaza ea intr-un sistem inchistat, in conditiile in care nu exista birouri de relatii publice in unitati, iar munca de imagine se face de catre o persoana care are o serie de alte sarcini si care de cele mai multe ori sta peste program pentru a le putea desavarsi.

Cat priveste sondajele de opinie, e adevarat ca la nivelul comunitatii nu s-a realizat o cercetare aprofundata, dar va recomand doua cercetari realizate la nivelul mass-media, respectiv a ONG-urilor.

http://www.anp-just.ro/Studii/Cercetare%20presa.pdf

http://www.anp-just.ro/Studii/CERCETARE%20ONG.pdf

întunericitul spunea...

mă aşteptam la asemenea răspuns. întotdeauna cineva din acest sistem trebuie să "cosmetiteze" ceva. nimeni nu doreşte să vadă realitatea. drept exemplu, faci trimitere la sondaje făcute la nivelul presei. ziariştii sunt interesaţi de penitenciare doar atunci când se întâmplă ceva ieşit din comun (evadări, bătăi, decese etc.). mă refeream la părerea omului de rând. cam ce părere crezi că are, în aceste vremuri pline de lipsuri, atunci cân citeşte în ziar că deţinuţii merg la teatru ori la muzeu, în condiţiile în care el nu a mai văzut o piesă de teatru de ani de zile, sau că deţinuţii organizează campionate de fotbal sau mai ştiu eu ce, pe banii lui de contribuabil. să nu mai zic de indignarea pe care o provoacă faptul că aceeaşi deţinuţi care frecventează cursuri şcolare sau de formare profesională sunt plătiţi pentru asta cu salariul minim pe economie pe lună iar copii lui primesc 40 RON pe lună.
nu am nimic cu Muntean sau Cenuşă, tot respectul pentru profesionalismul de care dau dovadă, însă îşi epuizează potenţialul pentru o cauză pierdută. acest sistem nu are nevoie de cosmetizări ci de legi şi reguli clare. nu mai vorbeşte nimeni de rolul coercitiv al penitenciarului deşi acest sens se regăseşte în definiţia pedepsei în Codul penal.

prisonworker spunea...

Pai, datorita profesionalismului pe care il recunoasteti si dumneavoastra "propusesem" un sistem privat in domeniul penitenciar, in care sa construiesti de la zero, in curat, legile despre care faceti referire.

Dar stati linistit, asa ceva nu va fi permis niciodata, nici macar la nivel de management sau mai ales in aceasta zona nu.

întunericitul spunea...

nu de reconstrucţie este nevoie ci de întoarcerea la normalitate. până când penitenciarului nu-i va fi redat scopul de prevenţie (specială - de izolare a infractorului de societate pentru a nu mai săvârşi alte infracţiuni şi generală - drept exemplu pentru membrii societăţii de a nu săvârşi infracţiuni - termenii sunt preluaţi din literature de specialitate) vorba poetului "sweet dreams"

prisonworker spunea...

Ma indoiesc ca preventia se face doar prin izolare, asta cu exceptia cazului in care nu ii izolezi pentru totdeauna. Nu cred ca e in interesul comunitatii sa ii facem mai salbatici decat au fost.

Penitenciarele trebuie sa obisnuiasca detinutii sa se comporte normal "in afara", numai ca noi reusim sa ii facem sa se comporte normal "inauntru".

Iar intoarcerea dumneavoastra la normalitate nu e departe. Doar trebuie sa aveti putina rabdare. Se va savarsi.

Anonim spunea...

prisonworker-devine din ce in ce mai relevant faptul ca faci parte dintre contopistii de la Bucale bre...ai veleitatile lui Prometeu...diferenta este ca matale o sa-ti dai singur foc intr-o zi...si prevad ca nu e departe tare clipa aia!

Anonim spunea...

Este adevarat ca pana acum (din 2006 pana in 2009)au fost elaborate doua strategii de imagine si comunicare la nivelul sistemului penitenciar. Tot atat de adevarat este faptul ca nu toate actiunile prevazute in aceste strategii si-au atins scopul. Dar nu trebuie sa renuntam sa facem vizibil un sistem care, cum spunea un comentator, are conotatii negative prin definitie. Pot fi perceputi in mod negativ detinutii prin prisma faptelor savarsite. Dar de ce sa nu aratam ceea ce lucratorii fac bine? Nu intotdeauna vom surprinde senzationalul, dar vom reusi sa evidentiem rutina, rabdarea si speranta de reusita. "Onorabilii" Muntean, Cenusa si alti cativa imprastiati prin tara au citit cu siguranta mai mult decat DEX-ul si au inteles ca totul este perfectibil. Au refuzat sa accepte eticheta deja pusa si s-au implicat pentru a crea o noua imagine. Poate singura vina pe care o au este ca nu au prevazut nevoia de a schimba imaginea penitenciarelor prima data in interiorul lor si apoi in societate. Pentru ca eforturile izolate nu vor avea sorti de izbanda atata vreme cat nu vor fi sustinute de toti. Faptul ca subiectele despre penitenciare ocupa in mod constant spatii in mass media arata gradul de interes al societatii vis a vis de acest segment social. Pusi in fata unei asemenea evidente avem decat doua variante. Prima, sa ne retragem in cochilie si sa conservam perceptia negativa iar cea de-a doua, sa continuam sa vorbim pentru a educa societatea in sensul acceptarii institutiei in peisajul comunitar, cu realizari si neimpliniri laolalta. Pana la urma asta este adevarul, colorat in alb si negru si nu trebuie sa ne rusinam de el. De fapt, este un exercitiu de demnitate si de asumare a raspunderii pentru ceea ce facem.

Anonim spunea...

pt 13.06.2009 10:33:00

Hai ca i-ai spuso, ba mai mult - ai confirmat ce zicea el, ca ne intoarcem la normalitate in curand - amenintari, identificari. Vai mama noastra!

THEO spunea...

Frumos comentariu 13.06 ora10:54

si totusi spunea...

Bine scris articolul, Prisonworker, dar care-i concluzia?

Anonim spunea...

Va recomand un film documenat ce va v-a cutremura, cand veti intelege incotro se indreapta omenirea sub dictatura Noii Ordini Mondiale si care sunt de fapt adevarurile ascunse ale deciziilor politice ce ne influenteaza viata. Un documentar ce trebuie vazut pana la capat si recomandat tuturor semenilor nostri, pentru a-i ajuta sa intelega cum noi toti suntem deja cobaii ocultei mondiale. Informatia inseamna libetate!
Vizionati integral senzationalul documnetar Joc final (End Game) de Alex Jones, la link-ul de mai jos,
http://video.google.com/videoplay?docid=259284298193847598

prisonworker spunea...

pt Si totusi

Nu intotdeauna trebuie pronuntate concluziile. Poate ramane spatiu si pentru dezbatere.

Dar iata cateva.

Se pune prea mult accent pe segmentul de imagine, de vizibilitate si mai putin pe actiunile de comunicare intra-organizationala, desi in cadrul strategiei sunt evidentiate obiective si actiuni pe aceasta latura. Desi e mult mai dificil de realizat, imbunatatirea comunicarii intra-organizationale si intelegerea viziunii comune si a functiei sociale a penitenciarului mi se pare esentiala.

In alta ordine de idei, ofiterii de presa nu sunt sprijiniti intotdeauna (in unele unitati) de reprezentantii altor sectoare de activitate sau acestia chiar minimalizeaza importanta criteriilor proprii de performanta.

Obiectivele din strategie sunt preluate selectiv.

Partea buna e ca am reusit sa atragem atentia supra noastra, iar comunitatea ne percepe ca facand parte din ea. Acum ar trebui sa incepem sa devenim mai mult constanti si mai putin spectaculosi.

Am auzit ca, in afara strategiei de imagine si comunicare sau in completarea ei, o parte din penitenciare vor fi beneficiare ale unui proiect destul de pretentios in cadrul careia imbunatatirea comunicarii intra-organizationale va fi unul din obiective.

Tu la ce concluzii te-ai gandit?

shelley spunea...

E absolut normal să promovăm o imagine pozitivă a scopului pe care-l are penitenciarul, considerând că predomină componenta de reeducare în vederea reintegrării, nicidecum izolarea. Pedeapsa în sine are şi un rol de prevenţie specială, dar această "izolare" nu are acum aceeaşi simbolistică precum în Gherla deţinuţilor politici. Şi nici nu ne dorim să mai aibă vreodată, cu toţii ar trebui să accentuăm partea de modificări comportamentale pozitive în perioada detenţiei astfel încât efectele benefice să fie atât pe planul individului ce a transgresat normele sociale, cât şi la nivelul familiei şi al comunităţii în genere. Facem uneori abstracţie de esenţial, aceste persoane se vor întoarce mai devreme sau mai târziu printre semeni şi depinde de eforturile noastre pe perioada încarcerării dacă vor avea sau nu şanse la o viaşă normală.
Demersurile noastre trebuie să se axeze în acelaşi timp pe implicarea societăţii în demersurile recuperative, iar percepţia acestora depinde foarte mult de felul în care ştim sau nu să ne apreciem şi să ne prezentăm, dar e foarte dificl atâta vreme cât suntem nemulţumiţi de noi înşine şi uneori de modul în care primeză relaţiile, iar competenţa este marginalizată fiind considerată chiar periculoasă. Nu pot înţelege de ce nu se iau măsuri, ce se aşteaptă. Sincer oamenii care vor să facă ceva, oamenii capabili să facă lucrurile să funcţioneze sunt în multe situaţii în imposibilitate datorită unor persoane totalmente incompetente care au ajuns în anumite contexte în funcţii de conducere. Ar trebui să terminăm cu veşnicii împuterniciţi incapabili. Dar totodată , ar trebui să înţelegeţi o stare de fapt: cei actualmente împuterniciţi fac apele, împreună cu prietenii lor, să-i aducă pe posibilii contracandidaţi de la examene în imposibilitatea de a participa, unul din actualele trucuri fiind sancţionarea, cu sau fără un motiv sau temei real. De ce? Pentru că acesta a reprezentat un criteriu de selecţie la examenele trecute. Să sperăm că v-aţi dat seama, mediocrii consideră că dacă ajung să candideze singuri au şanse mari. Mă înşel?

Anonim spunea...

prisonworker, ce sprijin le trebuie ofiterilor de presa pentru a concepe cu o minima logica si a enunta clar si concis un comunicat de presa? Trebuie scoliti la Oxford? Uita-te de exemplu pe site-ul penitenciarului Iasi, capitala a culturii, si vezi ce comunicate au, de parca sunt scrise de un elev in clasa a patra. Nu au nici o logica si e rusinos.

Anonim spunea...

Unii chiar cred ca recidiva se reduce din birourile de directori adjuncti sau sefi de servicii, avand o parere prea buna despre capacitatile lor. Din pacate prostia nu doare.

Anonim spunea...

Poate sa ne spuna cineva daca se mai dau primele de vacanta caci avem bilete de tratament luate iar acum am ajuns in situatia de a renunta la ele .
" Multumiri" ANP pentru masura ridicola de ale suspenda.

Anonim spunea...

MJLC a spus ca se vor da incepand cu 10 iulie si ca ANP s-a grabit. Asteptam deci.

Burebista spunea...

"Din pacate prostia nu doare."

Vorbă mare. Dar nu trebuie să doară prostia. Ar fi extraordinar să poată fi impozitată!

Mai adaugi şi un impozit forfetar pe fudulie şi gata... ne-am scos definitiv din criză.

De fapt, am avea ulterior o mare problemă la colectarea acestor impozite (pentru cei în cauză s-ar numi autoimpozitare).

Şi ajungem din nou la acelaşi cerc vicios în care ne zbatem în fiecare zi, în (e)terna şi fascinanta...

Din păcate, sistemul penitenciar nu face notă discordantă.

si totusi spunea...

"Strategie de imagine", "imbunatatirea comunicarii intra-organizationale"..., ce vorbe mari pentru un sistem amenintat sa ramana fara gaz, fara paine etc., intr-un sistem in care suntem putini si divizati. In lipsa resurselor, ne vom arunca asupra fiecarei coizvarte aruncate intre noi si ne vom harai sau chiar sfasia. La ANP schizofrenia este si mai evidenta, dar acolo, pana la urma, oamenii se lovesc mai putin de lipsa de resurse si lasa in grija unitatilor haraiala, pe sistemul: "va descurcati". E clar ca avem o problema de comunicare, dar, asemeni unui stapan care are cativa caine care nu se inteleg, cred ca, in conditiile in care cainii sunt hamesiti si primesc o singura bucatica de carne, aruncata la intamplare, nu ar trebui sa-si puna probleme de psihologie a cainilor si de dresaj decat dupa ce asigura, cel putin minimal, resurse.

Ai dreptate, prisonworker, concluziile nu trebuie exprimate intotdeauna, dar tindem spre ele si nu vad spre ce concluzii ne-ar putea duce aceasta dezbatere. Te refereai la mediatizarea excesiva a actiunilor pe care cei de la reintegrare le fac cu detinutii. Sunt de acord cu ceea ce ai scris referitor la stima de sine a "actorilor" unei piese de teatru, la necesitatea ca aceasta sa fie castigata in urma unei actiuni pozitive si sa nu fie exagerata de presa. Pe de alta parte, dupa ce un detint participa la o actiune in cadrul careia invata ceea ce este corect, se simte pentru o ora si el om, dupa care, in drum spre camera de detinere, trebuie sa suporte glume proaste sau chiar invective de-ale supraveghetorilor. Am participat la intalniri cu parintii minorilor si i-am tratat cu tot respectul pe care-l merita niste oameni aflati la necaz, dar, in drum spre poarta, ofiterul care i-a condus pe parinti a avut grija sa-i aduca la realitate si sa-i trateze ca pe niste prapaditi care n-au avut grija de copiii lor. Aici ti-am adus un argument in favoarea ideii de promovare a comunicarii intra-organizationale, dar niciun program nu va compensa lipsa de bun simt. Organizarea unor intalniri de lucru intre membrii diverselor servicii ar putea fi o solutie, dar se va invoca lipsa timpului necesar etc. Saracia resurselor este simtita din ce in ce mai grav. Angajatii penitenciarelor nu vor mai fi interesati de abordari "fine", reintegrarea li se va parea ceva marginal, important va ramane, in continuare, "sa ne luam salariile", "sa dam de mancare hotului", "sa-i pazim pe hoti". Cei de la reintegrare sunt scosi la iveala cand vine presa. De nevoie, acestia ies in presa cu diverse activitati si, pentru ca pe unii directori si pe cei de la ANP ii intereseaza doar cum "dam in presa", colegii nostri de la reintegrare au gasit singura cale pentru ca activitatile lor sa fie valorizate: aparitii periodice in presa. Probabil ca nici acesta nu este o solutie. Dar care? Probabil ca singura solutie e concentrarea exclusiv pe ceea ce ai de facut ca profesionist si comunicarea cu cei cativa, foarte putini, dar buni, profesionisti din sistem si cu profesionistii din afara sistemului. Nu e o solutie pentru toti, ci pentru mine. Am inceput sa ma gandesc doar la ceea ce am eu de facut. Zece am am tot incercat sa schimb cate ceva in relatiile profesionale, dar mi-am pierdut elanul. Multi dintre cei inchistati au plecat si au venit altii, inchistati si ei. La conducere au venit oameni din ce in ce mai noi cu conceptii din ce in ce mai vechi.Rau a fost si rau e inca... Nu mai am decat solutii individuale si de grup mic. De aceea nu intelegeam unde vrei sa ajungi. Iti doresc succes!

Anonim spunea...

Ce se intampla cu realitatea de la Scoala si CR Tg Ocna ? Imaginea e mereu contrafacuta sau fardata : o pictura sau o idee a pictorului, un dans muncit, ceva materiale decorative intr-o expozitie.Toate acestea ascund grave carente de comunicare , management si mai ales de orientare in situatii de criza! . Se steapta totul( orice) de la centru si se fac gradini suspendate pentru imagine!
Totul pentru imagine, nimic pentru oameni!

Anonim spunea...

ceva prime de 29 iunie?

Anonim spunea...

Stiti ce nu mi se pare in regula? Faptul ca se comenteaza pe marginea acestor idei de construire a imaginii dar numeni nu vine sa spuna ceva concret. Incercati domnilor si doamnelor sa nu mai criticati atat ci sa spuneti clar: pentru imbunatariea comunicarii intra-organizationale fatei asa.... sau invers. Dati solutii concrete si mai apoi criticati. Va rog!

Anonim spunea...

cineva spunea ca detinutii primesc salariul minim pentru a merge la "scoala". numai scoala nu se poate numi ce fac detinutii la puscarie.copilul meu este olimpic la 2 materii si primeste bursa de merit 35 ron. hotul primeste salariul minim. unde este incurajarea pentru un olimpic?cica sa recunoastem si sa apreciem valoarea. unde ? la puscarie unde se acorda salariul minim pentru niste cursuri indoielnice sustinute unor detinuti.sa le dea numai castig si apoi mai vedem daca se mai duce cineva la "scoala" la puscarie.

prisonworker spunea...

Pt Si totusi

It multumesc ca ai redevenit critic. Probabil capitolul "coerenta" e de vina.

In ceea ce priveste discrepanta dintre cuvintele mari si solutiile concrete ai dreptate, dar sunt convins ca ai sesizat si tu ceea ce exprima chipul clovnului.

Ai dreptate, trebuie sa fim atenti doar la ceea ce facem noi si nici autnci nu e intotdeauna suficient.

Iti doresc si eu succes si inca ceva in plus, sa fii atent si la greselile celor pe care ii consideri mana ta dreapta. Poate atunci succesul e garantat. Poate nici atunci.

Azi si eu cred doar in solutii individuale si de grup mic sau foarte mic. Sau intr-un sistem penitenciar cu altfel de selectie de personal, cu alta viziune (comuna pt management, paza, reintegrare, PR)

A propos de "succes" si de "normalitate". Poti sa le definesti in acest sistem?

Anonim spunea...

Speram ca sindicatele vor pune putina presiune si vom avea si prime ,pentru ca ele au ramas ultima speranta pentru muritorii de rand,.
si poate ne aude cineva acum din cei care conduc destinele sindicatelor noastre de toate zilele
Va multumim si sperantele sunt in voi.

si totusi spunea...

Intrebarea e: pentru ce avem nevoie sa ne promovam imaginea? Ce "vindem"? Care sunt obiectivele? Ar putea fi mai multe obiective:
1) promovarea ideii ca penitenciarul este o institutie a comunitatii, aflata in slujba acesteia;
2) crearea in comunitate a unui curent de opinie favorabil reintegrarii sociale a fostilor detinuti;
3) cresterea satisfactiei profesionale a personalului si a responsabilitatii sale profesionale;
4) prevenirea comiterii de infractiuni;
etc.

Doar daca imaginea penitenciarului este pusa in slujba obiectivului esential al sistemului penitenciar, se poate vorbi despre utilitatea efortului de promovare. De-a lungul timpului au fost tot felul de idei penibile: pixuri, tricouri cu numele penitenciarului. Cel care se ocupa cu imaginea ar trebui sa prezinte realitatea, cu toate neajunsurile ei. E bine sa prezentam eforturi de reintegrare, dar si dificultatile cu care se confrunta cei care doresc reintegrarea, greutatile vietii in detentie, dificultatile personalului. O imagine buna este doar IMAGINEA CORECTA. Imaginea mincinoasa, ascunzatoare de rahat sub pres, este urat mirositoare si ne face rau tuturor.

Anonim spunea...

Aceasta tara ,acest oras de provincie ,ma intreb ce a fost,ce este,raspunsul imi vine imediat in minte, COSNA .TG OCNA ,sacrificii,jertfe ale oamenilor acestor meleaguri,oameni care au luptat pentru o viata mai buna ,pentru speranta cu pretul vietii,si acum merg aproape in fiecare duminica la Manastirea de pe varful MAGURA si trec de fiecare data pe langa mausoleul ridicat pentru EROII neamului romanesc din primul razboi mondial unde sta scris pe acest mausoleu cuvinte de mare intelepciune :SPUNETI GENERATIILOR VIITOARE CA NOI NEA-M FACUT DATORIA.
Si ma intreb pe mine ,pe voi ,pe toti cei ce suntem .
NOI CUM NEA-M FACUT DATORIA ca om ,ca slusbas a neamului Romanesc in aceasta tara .

prisonworker spunea...

Si totusi,

Exista institutii care livreaza ceva, out-puturi, rezultate.

Acolo e mai simplu sa faci o strategie de imagine pentru a convinge lumea ca produsul tau e mai bun decat al institutiei concurente

La noi, out-puturile noastre sunt detinutii, care de fapt sunt out-puturi esuate ale familieie lor, scolii lor, grupului lor de prieteni. Sunt "iesiri" false, puse in responsabiltiatea noastra, pt ca noi suntem... considerati profesionisti, care pot compensa toate neajunsurile ratate in timp.

Noi suntem, intr-adevar, responsabili pentru o minima modificare comportamentala, doar ca societatea uita ca cei care ar fi trebuit sa educe, sa ofere afectiune, baia de limbaj, valorile morale la momentul potrivit pentru aceste persoane nu suntem noi.

Apoi, de teama de a nu avea probleme cu ei, am instituit tot felul de metode pentru "adaptare institutionalizata", adica exact ceea ce nu trebuie sa facem. Noi trebuie sa ii adaptam la o viata in exterior (sarcina aproapa imposibila in peste 70 la suta din cazuri)

Strategiile noastre de imagine ar trebui axate, macar in editiile princeps, pentru
1. a atenua prejudecatile vis a vis de profesia noastra
2. a arata nevoile reale ale detinutilor
3. a arata ca ceea ce se face in interior raspunde, macar in parte, la ceea ce lor le lipseste (scoala, calificare, autocontrol, mod de relationare cu oamenii, cu apropiatii, etc(
4. a explica faptul ca privarea de libertate nu trebuie sa insemne privarea de activitati normale (contact cu familia, munca, autoeducare, program propriu, sport, etc)
5. prezentarea modului de actiune cu ocazia evenimentelor negative
6. o zi de lucru a unui supraveghetor, a unui psiholog, etc

Raman la parerea ca pentru asta e nevoie de un compartiment care sa aiba timpul si motivatia necesara sa faca asta. Unei singure persoane, incarcata cu o serie de alte activitati pentru care raspunde, ii este foarte dificil sa reuseasca sa indeplineasca toate cerintele.

Anonim spunea...

IMAGINEA PENITENCIARELOR - GRIJA FATA DE CADRE:
"Se intimpla la noi!
Am aflat cu stupoare de un eveniment ce a avut loc ieri la Spitalul Jilava.
Un coleg de-al nostru, agent, a suferit de un accident celebral ramanand cu o mana paralizata.
A-ti spune ca este norocos din moment ce lucreaza la spital.
Ei bine nu este asa.Dupa ce la vazut un medic neurolog si i-a pus diagnosticul de accident vascular, spunandu-i ca va trebui sa se interneze de urgenta stiut fiind faptul ca primele ore de dupa accident sunt critice, comandantul lui doctorul Apavaloaie l-a trimis pe sectie in serviciu si sa ramana pana la terminarea programului.
Si astfel colegul nostru a ramas in serviciu cu o mana bleaga pana la ora 19.
Dupa asta a plecat la spitalul Bagdasar unde s-a internat .
Am ramas stupefiat de reactia conducerii in astfel de cazuri.
Intrebare:DACA S-AR FI APELAT NUMARUL UNIC 112 DE CATRE CEL IN CAUZA SALVAREA AR FI AVUT APROBAREA SA INTRE SA SALVAZE VIATA UNI OM???
SAU NU???"

IMAGINEA PENITENCIARELOR - GRIJA FATA DE P.P.L
"...Alexa Maftei, condamnat la şapte ani de închisoare, a primit îngrijiri medicale la infirmeria unităţii, timp de 20 de minute, am solicitat o salvare care l-a dus la spital pentru investigaţii suplimentare. Ne-a fost teamă să nu fie plămânul înţepat. Agresorul a fost condus în camera de izolare să-şi mai limpezească gândurile. Victima a fost investigată la Spitalul Judeţean, unde la radiografie s-a constatat că plămânul nu este atins, iar ..."

"Pentru a nu se plictisi în spatele gratiilor, aproape jumătate dintre deţinuţii încarceraţi la Penitenciarul Vaslui au deschise procese în instanţe. Mulţi dintre ei apelează la instanţă pentru a le fi întrerupte pedepsele, a li se revizui dosarele sau doar pentru a ieşi din închisoare. Spre exemplu, deţinuţi care nu sunt căsătoriţi au solicitat în instanţe divorţul, alţii, deşi nu au copii, au solicitat efectuarea unor teste de paternitate, alţii şi-au dat în judecată vecinii sau rudele pentru motive dintre cele mai stupide. Un deţinut a dat în judecată conducerea Penitenciarului Vaslui pentru că pâinea este adusă în lăzi de plastic şi nu de lemn, sau pentru că pe holurile Penitenciarului lumina se stinge prea devreme. Săptămâna trecută, un deţinut a dat în judecată conducerea Peniteciarului pentru “tratamente neomenoase”. Toată distracţia puşcăriaşilor, transport la instanţe, avocaţii din oficiu etc, se face pe cheltuiala statului."

RUSINE!

gherla spunea...

Milogeala pe penifest,"datine prime".."sindicatul sa ia masuri", va doare-n cot ca tara este in recesiune iar bani nu sunt. Mai bine puneti mana sa munciti si sa va para bine ca aveti un loc de munca.

Anonim spunea...

PTR GHERLA: mah analistule fara neuroni ce esti, te-ai gindit mah vreodata ca unii agenti au 3,4,5 copii, parinti handicapati de care au grija, sotii moarte de cancer, stau cu chirie si sunt singurii intretinatori de familie?...de ce mah retardatule sa nu se gindeasca si omul la prime?...pitic fara minte ce esti...

si totusi spunea...

De acord cu tine, Prisonworker. O persoana ajunge in penitenciar in urma mai multor esecuri ale familiei, scolii, societatii in general si in urma unor esecuri personale. Au un handicap moral accentuat, iar noi suntem chemati sa compensam tot ceea ce nu s-a facut pana acum. Totusi, nu cred ca ar trebui sa ne ascundem in spatele acestor justificari. Multi dintre noi isi spun ca degeaba mai facem cate ceva, ca oricum nu mai reusim nimic. Obiectivele sistemului nu sunt asumate de aproximativ 80% dintre angajati. Cei care se straduiesc sa puna in functiune un sistem educational si de asistenta psihosociala au, ei insisi, probleme de imagine in interiorul sistemului, in sensul ca, inotand contra curentului, nu sunt vazuti cu ochi buni de ceilalti si, din pacate, astfel de atitudini sunt promovate chiar de conducerile unor penitenciare (e cazul si in penitenciarul in care lucrez eu). E adevarat ca strategia de imagine ar trebui abordata de un compartiment specializat si care sa nu primeasca si alte sarcini, dar oare reintegrarea sociala este abordata in mod profesionist? Ea ar trebui sa fie obiectivul fiecarui angajat. Doar in acest fel angajatii isi pot asuma roluri pozitive. Din pacate, nici macar cei de la reintegrare sociala nu au doar aceste sarcini, ci sunt incarcati cu tot felul de nimicuri inventate de diversi taietori de frunze la caini. Imaginea mea, ca profesionist, mi-o construiesc prin munca pe care o fac, prin observarea rezultatelor muncii mele (chiar daca nu masor cu metrul, ci cu micrometrul) si imi este din ce in ce mai greu sa-mi asociez imaginea cu cea a angajatului penitenciarului. Cineva imi vorbea zilele trecute despre unitate in relatia cu ANP si cu cei din comunitate si a folosit prenumele "noi". Am intrebat imediat: "care noi?" Eu nu simt ca intre "noi", angajatii penitenciarului, sunt si eu. In viziunea mea, "noi" suntem cei, cativa, care ne asumam obiectivul reintegrarii sociale. Nu mai pot fi "noi" cu cei care nu-mi apreciaza munca si care, desi nu ma vad bine, se folosesc in comunitate de imaginea mea (ca lucrator la socio), ma scot din cand in cand si ma pun in vitrina.

prisonworker spunea...

Pt. Si totusi...

Dupa cum observi, de multe ori concluziile se cristalizeaza mai usor in urma unor articole... fara concluzii evidente.
Ai fi de acord sa discutam despre niste oportunitati si eventual un proiect comun?
Daca esti de acord, astept un semn pe adresa de mail.

Multumesc

si totusi spunea...

Remarca mea nu era neaparat ca nu nu ai formulat concluzii, ci se referea la faptul ca, oricum, nu vom ajunge la niste concluzii integrative. E un mediu prea divizat, secatuit de resurse materiale si morale, iar solutia e coagularea grupurilor mici, fara asumarea unei identitati profesionale colective a lucratorului in mediul penitenciar. Imi pare rau, dar nu sunt prea optimist acum.

Anonim spunea...

Nu stiu ce mancarimi si unde le ai Prisonworker dar imi este evident ca sub vorbele pline de grija fata de clientii vostrii de fapt nu dai doua parale pe ei. Faptul ca 99% din populatie incluzand lucratori in penitenciare se uita la cei ce ispasesc o pedeapsa (de multe ori disproportionata fata de gresala comisa) ca la niste monstrii, pentru tine nu conteaza. Tot ca la niste monstrii se uita lumea si la voi cei ce-i administrati pe detinuti. Oare e chiar o gresala sa incerci sa schimbi aceasta perceptie? Ia spune Prisonworker, cu cata mandrie te lauzi cu locul de munca? Nu crezi ca ar fi de preferat ca lumea sa va creada doar prosti pe aia care sunteti dar nu si rai?

prisonworker spunea...

In ceea ce priveste locul de munca, probabil veti crede ca e o "gresala" faptul trebuie sa ne laudam cu ceea ce facem noi pt locul de munca si mai putin cu ceea ce primi de la acesta.

Daca sunteti din afara sistemului, dupa cum se pare, nu aveti de unde sa stiti cat m-a interesat pe mine sa aflu perceptia despre detinuti si despre noi, lucratorii de penitenciare. Tot asa cum nu aveti de unde sa stiti cate parale dau eu pe detinuti. Cei care ma cunosc stiu.

De asemenea, nu aveti cum sa stiti nici cat am incercat si cat am reusit sa schimb perceptia despre ei.

Si inca ceva, inca nu suntem atat de prosti sa nu stim ca "vostri" se scrie un "i", la fel cum tot cu un "i" se scrie si "monstri" in forma sa nearticulata.