În data de 26.05.2008, la Hotel Marshal, comandanţii penitenciarelor româneşti şi şefii din Administraţia Naţională a Penitenciarelor se vor întâni, la iniţiativa Ministerului Justiţiei, pentru a discuta problemele serviciului penitenciar.
.
Sindicatele din penitenciare, parteneri sociali chipurile, nu sunt acceptate la această întâlnire de lucru pe motiv de "nu vrem scandal". Ministerul Justiţiei are însă alte motive să nu accepte sindicatele la aecastă întâlnire.
.
Primul motiv este constatat deja de consilierul ministerial Radu Buică, căruia îi mulţumim pentru fidelitatea pentru blogul nostru. Sindicatele ştiu ce vor şi nu mai sunt dispuse să fie duse cu vorba. Promisiunile, protocoalele şi memorandumurile nu ţin loc de măsuri concrete şi asta îi pune evident în încurcătură pe şefii cei mari.
.
Motivul 2 este lipsa soluţiilor viabile având în vedere contextul economic, şi, dacă vreţi, politic. Pur şi simplu nimănui nu-i arde de problema penitenciarelor când bugetul de stat suferă şi ţara e în alegeri. Se trage de timp la greu şi se găsesc 'soluţii' în consecinţă.
.
Motivul 3, şi cel mai simplu, este lipsa de expertiză (ştiinţă în domeniu, domnu' Stan). Ministrul justiţiei, dl. Cătălin Predoiu, s-a trezit cu o problemă la care nu se aştepta, după cum demonstrează discursul de investire. Nu are nici un specialist în penitenciare în echipa proprie, iar conducerea ANP nu este interesată să-l ajute.
.
Motivul 4 este lipsa de încredere în şefii de prin ANP, toţi cu pile politice şi toţi habarnişti. Ministrul ştie despre Gheorghe Şpaiuc, care a venit la Bucureşti pentru reîntregirea familiei, ştie şi despre Stan Petre - măsluitorul. La fel de conştient este de faptul că Marin Dumitru, îşi gestionează mai bine diplomele decât finanţele ANP, dar n-are ce face. Şeful de la Inspecţia Penitenciară, Florin Stanciu, este inutil pentru că aşa a fost de când se ştie.
.
Motivul 5 este mai curând o problemă de stil. Ministrul Predoiu, este un gentleman. Preferă o scuză penibilă de genul celei pe care a avut-o când primul ministru a căzut de pe scaun la aflarea salariului lui Marius Iosif, decât să facă 'scandal'. De asta profită şpaiucii, miticii şi petricii care îşi permit să fie, în continuare, indolenţi şi miserupişti.
.
Nu trebuie uitate nici promisiunile. Prima este respectarea memorandumului.
.
Sindicatele din penitenciare au semnat la 01 aprilie 2008, după două runde de discuţii, un memorandum cu Ministerul Justiţiei, care promitea să facă o comisie paritară în schimbul promisiunilor ferme că zilele Summit-ului vor fi liniştite.
.
Ministerul a făcut o afacere bună neangajându-se la nimic de fapt şi obţinând dezamorsarea unei stări conflictuale în care se declanşase deja conflictul de muncă. În acel context era avansat tot mai insistent scenariul unei posibile mişcări de protest, iar Marius Iosif, cel acuzat de lipsă de comunicare şi tact, nu dorea să facă nimic.
.
Previzibil, MJ nu a mişcat nimic, deşi sindicatele şi-au ţinut promisiunea. A fost linişte de Summit însă comisia "paritară" a rămas încremenită în proiect, deşi au trecut aproape 2 luni de la semanrea memorandumului. Problemele care ar fi trebuit soluţionate au fost deja uitate în vâltoarea sărbătorilor.
.
A doua promisiune este Concursul pentru funcţia de director general ANP.
.
.
La schimbarea din funcţie a lui Marius Iosif, ministrul justiţiei a promis că funcţia ocupată de acesta va fi scoasă la concurs în termen de 90 de zile, adică la jumătatea lunii august. Până acum nu s-a întâmplat nimic. Noi aşteptăm, sindicatele aşteaptă.
.
PS. Pentru a linişti spionii băgaţi în furii de articolul Primavara spionilor de jucarie, le promitem că vom povesti, într-un articol viitor, unde a uitat spionul cu nume de cod "BGB" hârtiuţa secretă şi cum se numeşte domnul a cărui protecţie a cerut-o. De ce a făcut copii ale documentelor secrete pe care le-a primit şi de ce le-a transmis celui căruia s-a plâns de persecuţii va fi foarte clar. Aşa că... VA URMA
.
Link-uri utile:
12 comentarii:
ASTA SE INTAMPLA CA NU SUNTEM UNITI.
Te astept prietene să-mi spui tu unde am pierdut "docomentul" si cărui om i-am cerut protecţie... Deocamdată văd doar post scripumuri de vreo 2 zile şi chiar m-ai făcut fooooarte curios! Poate îmi returnezi şi mie documentul ala că ma bagă lumea la puscărie....ce mă fac, că nu-l mai am? ce mă sfătuieşti ? :(((((
Cu drag,
"spionul bleg, dar cu pile" :)))))
Eu sunt de la MIRA, dar credeti-ma ca ma distreaza sa vad cum voi astia din sisteme similare care va laudati ca aveti salarii aproape duble radeti unul de altul. Mai, nu aveti respect pentru nimeni si pentru nimic , dar credeam ca aveti respect pentru cei ca voi. E hilar sa intri pe un blog care ar trebui sa comenteze despre legi propuse sau masuri care sa ocroteasca functionarul public si sa constati ca de fapt voi va porcaiti unul pe altul.Sunteti mult mai rai decat noi si ma bucur ca am avut ocazia sa constat ce calitate de oameni exista in acest sistem ...ocazie cu care sa-mi bag mintile in cap si sa nu va mai invidiez pentru beneficiile de c are aveti parte. Sunteti demni de mila bai penitenciaristilor si nu exista diferente intre voi si aia pe care-i paziti!
Mai lasa-ne, ca oricum esti de cacat.Du-te si da-te mare la pustiulicii aia de la Academia de Politie, care saracii oricum nu stiu cu ce se mananca puscaria...Dar vor vedea !!!!!!!
S-ar parea ca se prefigureaza punerea in scena a piesei:
Si BATUTA si F....A si CU BANII LUATI!!!
Deci, SINDICATE DIN ANP ... UNITI-VA! Ca sa parafrazam pe cineva care nu ne-a fost prea drag, dar ni se rupe dupa ce a fost!
dupa comentariile publicate imi dau seama ca nimic nu s-a schimbat pe la puscarii. cel putin exprimarea a ramas aceeasi: de mardeiasi pusi sa pazeasca hoti. pacat! la inceput parea ca intr-adevar ceva se schimbase... asa ca bagati si scoateti in continuare. si dupa aceea dati vina pe iosifi si spaiuci pentru problemele din sistem.
Despre sedinta de la Hotel Marshal: ANP a cerut directorilor de unitati o sinteza a problemelor pe care le considera importante, dar nu le-a permis sa o trimita catre MJ sau sa o sustina direct cu ocazia sedintei. Toate (oricum elaborate cu decenta pentru a nu deranja prea tare) vor fi trecute prin filtrul inteligentei anepiste si ceea ce va ramane se va preda cu respect pe masa noilor sefi de la MJ. (In mod ciudat sau nu chiar, noul secretar de stat, Radu Ragea a solicitat direct - nu via ANP - unor directori, materialele intocmite). Ar mai exista si varianta ca dintre directorii cu verticalitate, care pun mai mare pret pe evolutia sistemului decat pe siguranta postului detinut(apropo, exista?), in sedinta, sa se ridice cativa care sa transmita prin viu grai probleme reale din sistem pe care MJ sa le preia macar chiar daca perspective de rezolvare nu se intrevad. Utopie?
Chiar daca sindicatele nu au fost invitate la discutii, cel putin unul dintre cei doi secretari de stat noi instaurati a avut diplomatia sa explice liderilor sindicali ce se urmareste cu aceasta sedinta si sa se angajeze la o discutie imediat ulterioara intre sindicate si MJ luand in calcul si aspectele preluate de la directori. Atunci poate se va afla cam cate probleme deosebite au sesizat d-nii directori ca exista in sistem.
In legatura cu comisiile paritare, atunci cand cineva din partea sindicatelor a luat legatura cu persoana din cadrul MJ insarcinata cu elaborarea ordinului si a intrebat in cat timp se va trimite proiectul acestuia catre sindicate, respectiva a spus cu nonsalanta ca asteapta desemnarea reprezentantilor sindicali in comisie (fara a comunica numarul de membri ai comisiei si fara sa ceara sindicatelor sa-si desemneze membrii). Si probabil ca ar fi asteptat in continuare dar a fost nevoita sa solicite in scris aceasta desemnare, iar acest lucru s-a intamplat abia astazi la alte 10 zile de la interpelare.
Sa vedem cat dureaza elaorarea ordinului, acuma cand reprezentantii au fost desemnati, cate doi (titular/supleant)de organizatie.
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 64 / 2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.
http://www.just.ro/MeniuStanga/Normativepapers/proiectuluiOUGProbaţine/tabid/93/Default.aspx
Iarasi ANP+MJ emit ordonante fara consultarea organizatiilor sindicale.
SALUT!!pentru baiatul eChIliBRaT,de la MIRA,vrea sa zica el ca este,nu vad pasiunea ta ptr acest sistem,sau poate esti o fetita pierduta a anp-ului,in blanita de mira.doar pe cei din anp ,i-ar putea deranja adevarul,si asta nu ptr ca ar avea vezi doamne,un cod al onoarei ci FRICA.sunt niste cupluri de lasi,ce fug de raspundere si cer mila diplomatic in relatiile cu sindicatele.dar CU SIGURANTA VA VENI SI ZIUA CEA MARE,CAND SINDICATELE INDEPENDENTE,CI NU snlp-ul,care se lasa placut de sefi,adica umbla imbracat in fusta mini,si cu sutienul pe fese,va trage de ultima SIRENA!!ASA CA NEPOTILOR CARE STITI CUM STATI CU,CURUL PE SCAUNE,PREGATITI-VA DE ATERIZARE SI FACETI LOC PROBITATII MORALE,SI VALORILOR CARE NU AU LOC DIN CAUZA VIRTUTILOR VOASTRE PROSTESTI.
Proiectul pentru modificare OG 64/2006 privind salarizarea a devenit necesar pentru deblocarea negocierilor colective si a fost trimis de ANP spre MJ in urma cu 2 luni. In comisiile care au conceput proiectul au fost inclusi reprezentanti sindicali. Chiar daca acestia nu au reusit sa-si impuna toate propunerile cel putin au asistat la elaborare si au transmis sindicatelor informatii corecte. Varianta finala pe care Mj a decis sa o promoveze a fost din nou trimisa catre sindicate in urma cu o saptamana, fara un termen prea scurt pt propuneri ci cu o intrebare politicoasa (daca nu sunt suficiente 10 zile se poate prelungi).
Fac aceste precizari din dorinta de a nu elimina total fair-play-ul si a situa definitiv pe pozitii antagoniste doua parti ale aceluiasi sistem.
Poate mai e o sansa...
Trimiteți un comentariu