Predoiu, înfrânt de primele discreţionare ale lui Chiuariu
29 Sep 2008 George Lacatus Cotidianul
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, nu a luat nici o măsură cu privire la primele-record acordate discreţionar de fostul ministru Tudor Chiuariu apropiaţilor aduşi de el în minister. Predoiu zice că totul a fost legal.
Tudor Chiuariu a lăsat la minister o moştenire care l-a înspăimântat pe succesorul său. Ancheta promisă de ministrul Cătălin Predoiu referitoare la modul în care predecesorul său, Tudor Chiuariu, şi-a răsplătit prietenii aduşi în minister cu stimulente uriaşe nu s-a lăsat cu nici o sancţiune.
Predoiu a ajuns la concluzia că modul discreţionar în care Chiuariu şi-a premiat lunar acoliţii este perfect legal. „Acele stimulente financiare au fost acordate prin ordin de ministru, dintr-un fond aflat la dispoziţia ministrului Justiţiei. Eu am decis stoparea acestor stimulente pentru a clarifica criteriile pe baza cărora se vor acorda pe viitor astfel de prime“, a declarat ieri pentru Cotidianul ministrul Cătălin Predoiu. Prin această declaraţie, Predoiu recunoaşte indirect că Tudor Chiuariu a acordat primele discreţionar.
În urmă cu două luni, Cotidianul scria că, în cele nouă luni cât a fost ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu a semnat 1.065 de stimulente în valoare totală de 2.174.043 lei, adică peste 604.000 de euro, o sumă de aproape trei ori mai mare decât cea acordată de Monica Macovei într-un an şi trei luni.
Pe blogul penifest.com au fost postate recent ordinele cu stimulentele semnate de Chiuariu, care demonstrează că grosul fondului de premiere a fost direcţionat către prietenii fostului ministru al Justiţiei. Principalii beneficiari sunt consilierii personali şi directorii de departamente apropiaţi lui Chiuariu. Cei mai mulţi bani i-a încasat Iulia Scântei, consilierul ministrului şi secretarul general adjunct al ministerului. Ea primea aproape lunar un stimulent de 4.500 de lei, cea mai mare primă încasată fiind de 7.680 de lei.
Între aprilie 2007 şi mai 2008, Iulia Scântei a încasat din leafă şi stimulente aproape 187.000 de lei, adică 52.000 de euro net, conform declaraţiei de avere. Scântei e din Iaşi şi a fost colegă de catedră la Facultatea de Drept cu Tudor Chiuariu. Alţi prieteni de-ai lui Chiuariu aduşi în minister pe post de consilieri personali sunt Bogdan Găurean, Horia Georgescu, Marius Iosif, Constantin Zaharia, Mihnea Iuoraş, Andreea Istrati, Dan Diaconescu, Simona Spinaru, Ionuţ Ciobanu, Luana Moilat, Viorica Roşca, Alexandru Moraru. Aceştia erau premiaţi lunar cu sume cuprinse între 2.500 şi 4.500 de lei.
Horia Georgescu, Marius Iosif şi Laura Scântei au fost răsplătiţi cu câte 4.500 de lei timp de câteva luni, pentru că au fost numiţi de către Chiuariu membri în Comisia de inventariere a arhivelor şi documentelor în lucru aparţinând Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie (fostă SIPA). Anul trecut, de Ziua Justiţiei, Chiuariu a golit fondul de premiere al instituţiei. Şefa lui de cabinet, Catrinel Florescu, a primit un stimulent de 6.400 de lei.
Un simplu şofer din minister, Florian Şoucaliuc, a primit o primă de 1.920 de lei, în contextul în care pe mandatul Monicăi Macovei cea mai mare primă a fost de 2.000 de lei şi a fost încasată de către cei care au lucrat la modificarea codurilor penal şi civil. În ianuarie 2008, când a fost numit ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu a decis suspendarea acordării stimulentelor, unul dintre motive fiind că fondul destinat acestor premieri se epuizase.
În afară de Iulia Scântei, care şi-a dat demisia din minister şi şi-a deschis cabinet notarial, şi de Horia Georgescu, care a plecat la Agenţia Naţională de Integritate ca secretar general, toţi ceilalţi apropiaţi ai lui Chiuariu au fost păstraţi pe posturi de către actualul ministru Cătălin Predoiu.