Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

luni, 12 mai 2008

Ministerul Justiţiei la Gala premiilor Chiuariu

Iulia Scântei - stimulente de peste 100.000 RON?

Aproape 3 milioane RON este valoarea stimulentelor acordate de către ministrul
Chiuariu în perioada mandatului (mai puţin de un an) la Ministerul Justiţiei. Premiile din fondul lunar sunt încă ţinute la secret, însă nu sunt de neglijat.
.
Stimulentele sunt acordate personalului din aparatul MJ din fondul constituit potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 147/1997, iar premiile (încă secrete, după cum spuneam - dar lucrăm la asta) sunt acordate din fondul de premiere, constituit în temeiul art. 20 din OUG nr. 27/2006.
.
Mai precis, angajaţi din aparatul MJ au primit 1546 de stimulente în valoare totală de 2.792.756 RON. Aşadar, în medie, fiecare din aceste stimulente are o valoare de 1806 RON. Avand în vedere că Ministerul Justiţiei are, teoretic - conform HG 83/2005 cu mofidificari, circa 400 de angajaţi, rezultă o sumă totală de aproximativ 6300 RON pe cap de om - timp în care s-au primit şi salarii cu adaos de premii lunare!


Pentru comparaţie, vedem că în timpul ministeriatului Macovei suma totală a fost de circa 3 ori mai mică (1.141.320 RON pentru 1 an şi 3 luni), aproape egală cu suma pe care Chiuariu a acordat-o ca stimulente numai în luna decembrie 2007 (1.049.739 RON).

În realitate, nu toţi angajaţii MJ au beneficiat de astfel de sume. De exemplu, Iulia Scântei, cel mai greu membru al echipei Chiuariu, a primit, conform surselor noastre, peste 100.000 RON ca stimulente, la care se adaugă indemnizaţii din consilii de admnistraţie, şi premii, pe care MJ le ţine la secret. Surse din MJ ne relatează că ministrul Predoiu a dispus o anchetă pentru elucidarea misterului stimulentelor celei care i-a fost oracol fostului ministru. Iulia Scântei a reuşit să fie admisă la toate concursurile trucate de Chiuariu, aşa că acum este un notar deja bogat.
.
Iulia Scântei şi ceilalţi consilieri ai ministrului Chiuariu s-au străduit să nu fie ‘angajaţi medii’, astfel că, împreună, au umflat aproape 500.000 RON, acordaţi cu dărnicie din banii fraierilor plătitori de dijme la stat.
.
Reamintesc, pentru cine a uitat sau se numeşte Relu Fenechiu, că mandatul Chiuariu a fost un
dezastru care nu justifică acest nivel de cheltuieli din banul public pentru echipa ministerială.

De aceea ar fi interesant de aflat şi:

  • care este nivelul sumelor de bani incasate de Iulia Scantei, Katalin Kibedi, Doina Armean, Ani Dumitrache, Alexandra Presură, Bogdan Găurean, Marius Iosif, George Spaiuc, Stan Petre, Marin Dumitru, reprezentand stimulente, prime, indemnizatii, sume incasate din participarea la comisii, precum si orice alte sume decat salariul, in perioada mai 2007 - aprilie 2008, defalcate pe luni calendaristice. Aici trebuie avute in vedere nu numai stimulentele acordate personalului din aparatul MJ din fondul constituit potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 147/1997, ci şi premiile acordate din fondul lunar de premiere, constituit in temeiul art. 20 din OUG nr. 27/2006.
  • care sunt persoanele din MJ care reprezinta MJ-ul in diverse consilii de administratie, acolo unde este necesara reprezentarea ministerului, potrivit legii, şi ce indemnizatii primesc aceste persoane în aceasta calitate.

Link-uri utile:

P.S. Mai sunt 3 zile?

UPDATE 12.05.2008, ora 11.00

Liderilor de sindicate din mai multe unităţi penitenciare care postează articolele noastre la avizierul sindical li s-a cerut ca de azi să nu mai afişeze informaţii apărute în blogul PENITENCIAR!. Un exemplu la îndemână este Penitenciarul Jilava, unde comandantul - împuternicit Sorescu Valentin, care ar trebui sa aibă altă treabă, se ceartă inutil cu liderul de sindicat şi cu cei care citesc articolele publicate recent.

E de înţeles că-şi apără şeful care l-a făcut şef. Nu înţelegem de ce, dacă nu e nimic de ascuns, apare această interdicţie şi ingerinţă în activitatea sindicală. Cei care sunt interesaţi pot decide singuri dacă vor sau nu să citească articolele. Dacă li se par interesante şi utile vor citi, dacă nu, nu vor citi. Nu e mare lucru. Dacă este interzis devine şi mai interesant. Acest gen de atitudine (indiferent dacă impusă de la ANP sau nu) aparţine însă trecutului şi ar trebui să dispară.

Acestea fiind spuse, promitem să fim şi mai activi şi să avem articole cât mai bune. În această lună ne vom îndrepta atenţia către unităţile din subordinea ANP. Vom începe cu Aradul şi Poarta Albă, şi vom continua, dacă există interes pentru o astfel de abordare, şi cu alte unităţi. Despre unele vom avea motive să scriem şi de bine. Dacă aveţi sugestii, le aşteptăm la blogpenifest@yahoo.com.

9 comentarii:

Anonim spunea...

cum spuneati? o mana spala pe alta?!
http://www.ziaresireviste.ro/index.php?page=revista_presei&details=on&id=11766

Anonim spunea...

kibedi este reprez la AVAS a MJ, si incaseaza inca aprope un salariu incepind din 2005.
vaz ca isi trage si premii in bani, ca in soferi si amanti si-a tras si si-o trege de asemenea...

Anonim spunea...

LEGEA Nr. 54 din 24 ianuarie 2003
Legea sindicatelor, ART. 7

(1) Organizatiile sindicale au dreptul de a-si elabora reglementari proprii, de a-si alege liber reprezentantii, de a-si organiza gestiunea si activitatea si de a-si formula programe proprii de actiune, cu respectarea legii.

(2) Este interzisa autoritatilor publice si patronatelor orice interventie de natura sa limiteze ori sa intrerupa exercitarea drepturilor prevazute la alin. (1).

ART. 53

(1) Constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda de la 20.000.000 lei la 50.000.000 lei urmatoarele fapte:

b) conditionarea sau constrangerea, in orice mod, avand ca scop limitarea exercitarii atributiilor functiei membrilor alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale;

Anonim spunea...

M-am tot ferit să vorbesc despre sindicatele din penitenciare...Poate aş fi preferat să-mi fie frică să fac asta pentru că aşa aş fi avut ceva concret referitor la sindicat. Sunt nedumerită în ceea ce priveşte activitatea de sindicat: de cea din sistem nu am habar (ce e scris pe site-ul lor am citit însă nu am simţit că ar exista cu adevărat pentru mine, un simplu sindicalist), iar de cea din unitate pot spune că "există, dar lipseşte cu desăvârşire". Ceea ce "văd" eu la locul de muncă este o mare libertate de exprimare şi de acţiune permisă sindicatului din partea conducerii. Există trei variante în ceea ce priveşte libertatea menţionată mai sus: fie libertatea e de suprafaţă (pentru noi cei "mititei"), fie sindicatul nu are "chef" să profite de această oportunitate, fie (asta e cel mai dureros) sindicatul nu e capabil să-şi facă treaba. Sunt în dilemă deoarece nu am probe pentru a susţine cu tărie nici una din variantele enunţate. Poate mă ajutaţi să înţeleg (chiar mi-aş dori asta) pentru a şti ce să fac pe mai departe (să rămân sau nu în sindicat). Fiţi convinşi că am întors toate variantele de mai sus pe toate părţile şi tot n-am ajuns la vreun rezultat:
- libertate de faţadă: n-aş prea crede pentru că până la urmă măcar unul din cei care ţin frâiele sindicatului sau din conducerea unităţii s-ar da de gol (ori, nu e nimeni dintre ei nemulţumit!!!);ba, din contră, chiar a fost un episod în care i se dădea mână liberă sindicatului însă acestuia cred că i s-a părut o "treabă" mult prea grea să-şi ajute oamenii (sau o fi fost altceva şi vorbesc cu păcat?!);
- a doua variantă ar fi cea mai plauzibilă din punctul meu de vedere: văzând cu toţii în ce sistem trăim/muncim, îî putem înţelege pe cei din sindicat care au ajuns la "lehamite" (ca să fac legătura cu lipsa de "chef") - ăsta e doar un "feeling", nu am probe. Din contră, pe unii lideri de sindicat îî văd uneori zâmbind/râzând, discutând în contradictoriu cu unul sau altul (doar mai au ceva vlagă în ei ca tot românul), nefiind deranjaţi dacă le pleacă oamenii din sindicat (e adevărat că e unitate mare, cadre sunt destule...credule...).
- ultima variantă mi-aş fi dorit să nu existe!!! E dureros să ai şefi - aleşi de tine - incapabili, pentru că asta spune mult mai multe despre membrii de sindicat: dezinteres, neştiinţă, teamă, neputinţă...

Ar mai fi ceva de menţionat care v-ar putea ajuta la rezolvarea "problemei": cândva, în vremurile altor conduceri ai unităţii se cunoştea situaţia - şefii de sindicat erau fie obstrucţionaţi, fie manipulaţi de conducerea unităţii. Culmea, atunci parcă mai "mişca" niţel sindicatul...

Vă las acum, mulţumindu-vă pentru răbdarea de a mă citi până la final şi aşteptând soluţii.

SOAD

Anonim spunea...

Si care ar fi problema sa vorbim si despre sindicate ? sunt unele care fac jocul celor din varf , gen SNLANP , sunt apoi cei incomozi, gen FSANP, sunt unii inexistenti... nu e le dau numele ... fiind inexistenti ... iau doar bani de la sindicalisti.... nu se stie pentru ce ... sau pentru cine .

sindicatele isi au rostul in decorul actuaal din sistemul penitenciar, daca nu ar fi fost , probabil era o mare nemultumire si ar fi fost chiar iesiri in strada. Poate... Sunt unii care gandesc altfel si spun ca sindicatele tin oamenii in frau ... pentru a nu protesta la cate vad... cel putin la cate aud si... de curand cate se spun pe acest blog.

S-ar parea ca exista si o teama de cei de la PCMP... dar nu stiu ca acestia sunt dopar de decor , sau sunt cei care pazesc sistemul celor de sus de sleahta celor de jos. Pentru ca trebuia cineva sa pazeasca casta conducatorilor de acei plebei din penitenciare.

Si sa nu uitam ca si cei mai mici sefi... incepand cu directorii de penitenciar au fost motivati corespunzator si terminand cu sefii de servicii sau birouri sau compartimente au fost MOTIVATI cu salarii de merit , cu 50 % sau cu altfel de atentii ... mai mult sau mai putin legale. Dar nici pe departe nu suntem la sfarsit , ci poate inceputul sfarsitului .

Unknown spunea...

magari ordinari liberalii astia ! ministrul ala chioariu pe de alta pare o fost cel mai penibil ministu all time dat de liberali . rusine mafiei din pnl. muriti mai fratilor de inima rea, liberali idioti

Unknown spunea...

Candva te respectam pentru postarile precise, Opus, sau sa fie doar o coincidenta cu forumistul activ de pe site-ul FSANP, cu ,,grad’’ de senior, Opus007free si doar o similitudine intamplatoare orientarea sindicala? Poate gresesc…
Initial am rezistat tentatiei de a interveni din dorinta de a nu transforma articolele de pe blogg in pretexte pentru polemici sindicale, dar comentariile tale tind sa se orienteze intr-un sens unic. Daca te mai uiti o data la ce ai postat vei realiza ca transmiti unei persoane care cauta o motivatie, un mesaj subiectiv si plin de ura: despre sindicatele care nu exista nu vorbesti, cel care fraternizeaza cu conducerea exista si se numeste SNLANP, iar singurul bun este FSANP. In mod evident lasi liberul arbitru celor care incearca sa se orienteze.
Opus, te anunt ca din ianuarie 2007 SNLANP nu mai exista! Sindicatul despre care spui ca face jocul celor din varf se numeste altfel, iar liderii lui sunt departe de a avea macar o comunicare cu cei care ne conduc, cu toate eforturile depuse, iar dovezi in acest sens sunt nenumarate. Nu inseamna ca lupta s-a terminat. Dimpotriva, abia incepe. Este adevarat ca SNLP, inca, nu a iesit in strada si poate asimilezi acest lucru cu anumite interese sau cu impotenta, insa, te asigur ca gresesti. SNLP are 1500 de membri doar in Bucuresti si posibilitatea de a organiza cu lejeritate o astfel de actiune, dar inca de acum 10 ani a inceput sa se demonstreze ineficacitatea protestelor. Ori e greva ori e proces! Altceva nu functioneaza! In prezent cand miscarea sindicala s-a diminuat de la 95 % din salariati dupa revolutie la 30-40% in prezent, toti liderii de confederatii recunosc acest lucru. In sistemul penitenciar gradul de sindicalizare este de peste 90%. Sa spuna asta ceva? Ori oamenii au un hobby in a cotiza?
Nu este nimic nou in faptul ca Romania traverseaza o perioada dezastruoasa, iar bugetele sunt diminuate. Pe acest fond sindicatele continua sa castige procese (singura modalitate prin care se poate obtine plata unor drepturi restante), sa negocieze contracte/acorduri colective chiar daca dureaza (se putea alege o negociere scurta si un document inutil sau o actiune care sa urmareasca atingerea unor scopuri clare chiar daca intr-un termen mai indelungat), sa intervina in sprijinul membrilor cand este nevoie (si nu poti aprecia cu adevarat asta decat atunci cand ai personal nevoie de ajutor), sa incerce sa-si faca drum spre tribuna oficiala unde se croiesc legi si sa nu se multumeasca cu peluza unde se peticesc. Dar nu vine nimeni in intampinare cu brate deschise decat cu pumnii stransi. Sunt sindicate in alte domenii de activitate care activeaza de aproape 20 de ani si au inca mari dificultati sau divergente cu conducerile. Noi in urma cu 4 ani nici nu visam la posibilitatea de a spune ce gandim. Azi, deja, unii intreaba sindicatele: ce-ati facut pentru noi? (de parca sindicatele sunt entitati distincte de membrii din care sunt formate – nu ar fi mai corect - ce am facut pentru noi?). Este usor sa blamezi iar datul cu parerea trebuie inclus ca ocupatie in Romania. Mai greu este cand se simte nevoia de coeziune si de efort comun. Atunci incep sa iasa la suprafata interesele si raman doar cativa sa puna efectiv umarul.
In ziua in care s-a aflat despre intentia MJ de a suprima dreptul la greva, SNLP l-a abordat direct pe Ministrul Justitiei si chiar cu 2 zile inainte de aprobarea ordonantei de catre Guvern, s-a reusit in cursul unei audiente sa se obtina promisiunea ministrului (tinuta cum s-a dovedit ulterior) ca proiectul se va retrage. Nu contest actiunile altor sindicate, dar asta stiu ca a facut SNLP si nu suna a fraternizare. " zile ne-au despartit de anihilarea sindicatelor. Intentiile inca exista. Dificultatile intampinate de sindicate in ultima perioada sunt similare, tocmai de aceea, in cazurile de importanta majora, punctele de vedere sindicale s-au pregatit la o masa comuna si au fost sustinute la unison de ambele sindicate mari din sistem, iar in legatura cu asta te pot informa liderii FSANP.
Ma opresc aici cu toate ca mai sunt multe de spus dar am depasit deja cu mult limitele unui comentariu normal.

Anonim spunea...

Mulţumesc gogu...Am fost prea indignată de răspunsul lui opus (deşi crezusem că doar n-a inţeles ce vroiam!) şi de aceea nu am comentat nimic.


SOAD

Anonim spunea...

Cu ce va ajutat sindicatul pana acuma? In afara de faptul ca va ia o gramada de bani pe luna ,si va scoate ochii cu UN BON de MASA ca altfel nu se poate numi, care il primeste si cel ce matura pe strada , nu face altceva decit "VRAJEALA de PIRNAIE" .Hai intra in camera ca-ti dau eu 2 tigari , dupa ce te vede in camera ,"Sti eu nu FUMEZ".Apropo de cei alesi , s-au ales ei intre ei , NASA si FINA , UNCHIU si NEPOTU ,sau EL si AMANTA ,. Multam si nu uitai cum spune cineva "traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul ".