Deşi ilegal, Ministerul Justiţiei angajează ofiţeri şi agenţi de penitenciare in aparatul propriu
Pe site-ul ministerului se anunţa ieri, 29.04.2008, că Ministerul Justiţiei organizează concurs pentru ocuparea unui număr de 12 posturi de funcţionar public cu statut special, vacante din aparatul propriu de lucru. Ascuns de ochii publicului apare sfios în anunţ şi statutul aplicabil proaspeţilor viitori angajaţi. Adică acela de ofiţeri şi agenţi de penitenciare nu de funcţionari ministeriali.
.
Ministerul Justiţiei urmează cărările bătătorite de către deja celebrul, din păcate, Chiuariu care între două comisii în care proprii consilieri se angajau pe rând mai angaja o serie de ofiţeri şi agenţi de penitenciare (la Ministerul Justiţiei - sic!!!). Prin 2007 a fost scos din pălărie un ordin al ministrului justiţiei referitor la încadrarea de personal ANP în MJ, deşi legea 293/2004 nu prevede, şi este de înţeles de ce, această posibilitate.
.
Nu e mare scofala veti spune. Asta se întimplă de ani de zile chiar dacă ofiţerii şi agenţii angajaţi primesc salarii de ANP (cu spor de pericol, indemnizaţie de dispozitv, normă de hrană) şi învârt hârtii prin Ministerul Justiţiei.
.
V-am prezentat deja cazul lui Florin Stanciu, actualul şef al Direcţiei Inspecţie din ANP. Angajat la MJ ca subofiţer - şofer (la resurse umane!) devine ofiţer - jurist (la Direcţia Medicală!). După ce s-a plictisit ani de zile la MJ a fost uns, fără concurs, director de penitenciar la Mărgineni (deşi picase concursul cu nota 3 cu câteva luni înainte). După numai 2 luni devine şef al Direcţiei Inspecţie.
.
Nicăieri în Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) nu scrie că Ministerul Justiţiei poate angaja această categorie de personal. Şi totuşi se întâmplă.
Ministerul Justiţiei organizează concurs pentru ocuparea unui număr de 12 posturi de funcţionar public cu statut special, vacante din aparatul propriu de lucru, dintre care 3 posturi de conducere şi 9 de execuţie, la următoarele compartimente: Direcţia generală economică, Direcţia cetăţenie, Departamentul comunicare, Serviciul de asistenţă medicală şi Serviciul pentru relaţii cu publicul.Concursul va avea loc la sediul Ministerului Justiţiei din Bucureşti, strada Apolodor, nr. 17, sector 5, începând cu data de 02.06.2008.sursa: site Ministerul Justiţiei
ANP mai are 'delegaţi' peste 50 de angajaţi la Ministerul Justiţiei. Şoferi, economişti, informaticieni, secretare, bufetiere primesc salarii şi sporuri egale celor primite de cei care-şi desfăşoară activitatea în penitenciare cu toate că nu au nici o legătură cu activitatea acestora.
.
Sunt însă primii la salarii de merit, sporuri de 50% şi stimulente pentru că au contacte pe care ceilalţi nu le au. O statistică simplă ar arăta că fiecare dintre aceştia primeşte un stimulent permanent (adică salariu de merit, spor de 50% pentru "lucrări de excepţie" sau ambele).
.
Ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, a promis că nu va mai repeta greşelile predecesorului său liberal însă se pare că promisiunile domnului ministru încă aşteptă să fie respectate. Aceleaşi metode şi practici de gestiune abuzivă a resurselor umane continuă să fie la ordinea zilei.
.
În schimb, ANP care are peste 3.000 de posturi vacante, nu a organizat nici un concurs de încadrare din martie 2007. Excepţie face, desigur, 'concursul' pentru blonda lui Chiuariu - Toma Aurora Emanuela, care a luat examenul din două încercări. Prima încercare a fost măsluită prost de Petre Stan şi anulată în urma unor dezvăluiri de presă însă cea de-a doua măsluită mai bine tot de către Petre Stan a fost cu noroc. Omul cu capul roşu a fost premiat ulterior isprăvii cu funcţia de director general adjunct al ANP.
.
Linkuri utile:
7 comentarii:
Respect dreptul la opinie, dar in aceeasi masura respect si dreptul la corecta informare. Nu tin partea nimanui din MJ, dar concursul are suport legal, acesta fiind OMJ ORDIN Nr. 1040/C din 23 aprilie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de ocupare a posturilor vacante de funcţionar public cu statut special din aparatul propriu al Ministerului Justiţiei, al carui text este în vigoare începând cu data de 6 septembrie 2007 ca urmare a actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 6 septembrie 2007: - Ordinul ministrului justiţiei nr. 2141/C/2007 si Ordinul ministrului justiţiei nr. 2266/C/2007.
Acest ordin apare si in continutul anuntului, si ca anexa.
Parerea mea este ca, in momentul de fata, greseala nu este ca organizeaza un concurs, ci ca acesta vizeaza doar posturi care nu sunt atat de necesare MJ , atata timp cat in unitatile penitenciare EXISTA O ACUTA LIPSA DE PERSONAL, MAI ALES PENTRU PAZA!!!! Dar ceea ce este mai grav, este faptul ca lipsa de personal de executie de paza din unitatile penitenciare se reflecta negativ asupra activitatii cotidiene, aceasta lipsa CONCURA LA PROLIFERAREA EVENIMENTELOR NEGATIVE IN UNITATI!
Si cu toate acestea MJ a gasit fondurile necesare pentru a scoate la concurs 12 posturi de fpss- personal administrativ, in detrimentul unitatilor penitenciare carora nu le aloca fondurile cuvenite nici pentru echipament , nici pentru dotari minime, in unele unitati find resimtita acut lipsa fondurilor chiar pentru hrana p.p.l.!!!!
Ca sa nu mai vorbim de ultima intrunire de la Sovata de directorilor pe logistica si contabilii sefi din unitati, carora li s-a cerut la modul cel mai ritos posibil sa fie reduse drastic cheltuielile la utilitati, la consumabile, sa evite acordarea echivalentului echipamentului, sa tergiverseze acordarea unor drepturi.
Si sa nu uitam ca fpss beneficiaza cu 1 aprilie de MAGNIFICA MAJORARE DE 2 % , prin cresterea infima a valorii de referinta sectoriala, in timp ce unor magistrati detasati in ANP li se acorda anumite sporuri- inclusiv cel de suprasolicitare neuropsihica- in baza art 47 din Legea 50/1996 desi aceasta a fost abrogata prin OG 8/2007.
Vedeti asadar care este justa apreciere a fpss din partea MJ! Pacat ca nici ministrul actual nu are habar de ce se intampla in sistemul penitenciar! Si mai vrem si reformarea acestuia!!!
"se pare că promisiunile domnului ministru încă aşteptă să fie respectate".
Sa ne asezam cat mai confortabil caci asteptarea va fi lunga, acest ministru nu e doar un stralucit avocat ci si un bun roman, e naiv sa speram ca promisiunile sale sa aiba o valoare dincolo de aparente.
Ma bate gandul ca "domnia" sa se pregateste pentru o cariera si mai stralucita in politica, are toate atuurile.
Exista un ordin al MJ care permite angajarea de perosonal ANP in MJ dar acesta nu are baza legala (L293/2004 trebuia sa permita angajarea).
Cred ca asta se spunea si in articol.
OMJ ORDIN Nr. 1040/C din 23 aprilie 2007 si Ordinul ministrului justiţiei nr. 2141/C/2007 si Ordinul ministrului justiţiei nr. 2266/C/2007 au fost emise fara consultarea organizatiilor sindicale (ca de obicei) si din aceasta cauza nu se permite accesul reprezentantilor organizatiilor sindicale IN CALITATE DE OBSERVATORI LA ACEST CONCURS.
RUSINE SA-I FIE MINISTRULUI JUSTITIE.
PREGATITIVA DE FURACIUNI.
Anonim spunea ca :
ORDIN Nr. 1040/C din 23 aprilie 2007 si Ordinul ministrului justiţiei nr. 2141/C/2007 si Ordinul ministrului justiţiei nr. 2266/C/2007 au fost emise fara consultarea organizatiilor sindicale.
Ca au fost sau nu consultate organizatiile sindicale credeti ca a interesat pe cineva di MJ ????
Cert este insa ca se prevaleaza de un articol din Legea 293/2004 modificata:
ART. 74
(1) Prevederile prezentei legi se aplică şi funcţionarilor publici cu statut special din Ministerul Justiţiei, care au atribuţii de coordonare şi control ale activităţii din sistemul administraţiei penitenciare sau alte atribuţii în legătură cu activitatea administraţiei penitenciare.
(2) Funcţionarii publici cu statut special din cadrul sistemului administraţiei penitenciare pot fi delegaţi sau detaşaţi în cadrul Ministerului Justiţiei, pe posturi de funcţionar public cu statut special ori pe posturi de altă natură, după caz, dacă pregătirea profesională corespunde atribuţiilor şi responsabilităţilor funcţiei pe care sunt delegaţi sau detaşaţi, cu păstrarea drepturilor salariale avute la data delegării ori a detaşării.
(3) Funcţionarii publici cu statut special din Ministerul Justiţiei pot fi delegaţi sau detaşaţi în cadrul sistemului administraţiei penitenciare, pe posturi de funcţionar public cu statut special, dacă pregătirea profesională corespunde atribuţiilor şi responsabilităţilor funcţiei pe care sunt delegaţi ori detaşaţi
Deci?? Faceti ce au facut anumite organizatii sindicale, au atacat in instanta de contencios administrativ acele acte normative elaborate de MJ fara consultarea sindicatelor- spre exemplu un ordin MJ privind echipamentul, din vara lui 2007 .
Sunt deci solutii si in aceasta privinta, numai trebuie fructificate , stimabililor!!
Cred ca solutia este doar instanta de contencios administrativ! Pe de o parte pentru anularea celor trei OMJ-uri adoptate fara consultarea sindicatelor si pe de alta parte suspendarea organizarii acestui concurs pana la solutionarea in instanta de contenciso a anularii celor trei OMJ -uri considerate ilegale!
Totusi, nu uitati ca judecatorii sunt subordonati MJ si solutiile nu putem spune cu certitudine ca vor fi favorabile sindicatelor! Deci, grija sindicate din ANP! Luptati atat cu MJ , cat si cu subordonatii MJ.... si nu numai!!!!!
foarte bune atacurile la varf -dar -de unele conduceri ale penitenciarelor nimic? "pestele de la cap...." sunt deacord-hai sa ne ocupam si de pesti mai mici care au ramas si nu fug in pensi si fosti comunisti inraiti -nu-si lasa inca scaunele.Sa incepem cu un exemplu-la AIUD directorii adj. fac ce vreau -nu mai spun ce au facut ca este nevoie de un roman au fost luate masuri pe timpul MONICAI MACOVEI dar relatiie si pilele si-au facut treba si au revenit la "STUP" pentru a avea miere din nou.Acest lucru este foarte grav si nu cred ca domnul ministru cunoaste situatia ca sa poata lua masuri. O SA MAI REVIN CU DETALI MULT MAI CONCRETE.
Trimiteți un comentariu