Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

luni, 28 aprilie 2008

Purtătorul de vorbe-n vânt

La 24.03.2006 Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) ne anunţa că are un nou purtător de cuvânt în persoana doamnei Maria Georgescu, la fel de prospăta şefă a Serviciului Cabinet. Fără îndoială, doamna Georgescu are toate calităţile unui bun purtător de cuvânt, deşi n-are niciun contact în mass media. Este tânără, frumoasă, educată şi, nu în ultimul rând, plăcută firii nestatornice a lui Marius Iosif, temnicerul şef cel degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat.
.
Magnifica linişte a relaţiei ANP cu mass-media a fost tulburată de către noua purtătoare de cuvânt în 3 (trei) ocazii. 33% minciună şi 66% pioşenie. Ar fi fost mai multe, dar acestea au fost dispoziţiile transmise printre fumuri de pipă de către liderul maxim al penitenciarelor.

În contul primelor 33 de procente doamna Georgescu a anunţat
controlul simulat în 11 unităţi într-o singură zi, deşi ştirea autentică era teleportarea grupei de inspecţie în 11 unităţi în circa 8 ore? A anunţat. Decentă, totuşi, presa, dar şi ministrul Justiţiei, încă aşteptă ştirea. (Adică rezultatele controlului, domnu' director.)
.
După care, pentru că echipa fantastică, cu chelie, căstănuţe, pipă şi cap roşu, a început să-şi caute sprijin divin pentru a rămane în funcţie, doamna Georgescu a mai produs două comunicate prin intermediul cărora am aflat că:
1. Marius Iosif şi Petre Stan au participat la inaugurarea unei troiţe la Penitenciarul Jilava – o altă ştire de 0 (zero) interes, deşi pioasă şi dătătoare de speranţă;
2. Paştele este serbat în cea mai crâncenă limbă de lemn (cu armătură din motive de siguranţă).
.
Mai jos redăm temători următorul fragment din comunicatul ANP din 25.04.2008:

Intenţionăm ca prin aceste activităţi menite să contribuie la resocializarea persoanelor aflate în custodia noastră, să se creeze în rândul acestora o stare de spirit potrivită întâmpinării celei mai importante sărbători a creştinătăţii. (...)

În toate unităţile penitenciare vor fi organizate activităţi cu tematică, precum expoziţii unde vor fi prezentate obiecte realizate de către persoanele private de libertate în cadrul atelierelor de creaţie sau ocupaţionale: ornamente, felicitări, icoane, tablouri şi obiecte decorative, sculpturi, desene, caricaturi etc., spectacole de teatru la care vor participa actori ai trupelor de teatru din comunitate, concursuri de încondeiat ouă şi alte manifestări specifice. (...)

Persoanele private de libertate vor beneficia, în data de 27 aprilie 2008, de un meniu îmbunătăţit, alcătuit din produse tradiţionale. (...) (Sursa: www.anp-just.ro)

Extenuaţi de prezentarea obiectelor, manifestărilor specifice, spectacolelor de teatru şi concursurilor, şi aduşi în starea de spirit necesară, deţinuţii ortodocşi, ca de altfel şi cei catolici la vremea lor, s-au îndopat cu tradiţionalele ouă roşii, friptură de miel, pască, cozonac şi drob. Cum punctul de rezistenţă al fiecărui comunicat al ANP cu ocazia sfintelor ocazii de haleală (sărbători de Paşti, Crăciun, Sfinţii Petru şi Pavel, 1 Mai, Anul Nou etc) miroase mai degrabă a gogoşi preparate la sediul ANP, propunem organizarea unei olimpiade de comunicare în unităţi pentru identificarea unui deţinut tamplar care să mai îndulcească comunicatele lemnoase scrise de doamna Georgescu.
.
Totul culminează cu urarea adresată, greşit sper, angajaţilor conducerii ANP. Pot să înţeleg că şefi de temniţe din colecţia de coleoptere importată de junele Chiuariu (v-am explicat deja domnu’ Stan cum e cu licuricii) se cred patroni, dar încă nu e aşa.
Cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale, conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor adresează tuturor angajaţilor săi cele mai sincere urări de sănătate şi bunăstare. Paşte fericit! (Sursa: www.anp-just.ro)
Nu am garanţia că puteţi afla ceva fără aprobare "de sus", dar în caz că vreţi să vă spovediţi sau să apelaţi la nou găsita credinţă de şefi de penitenciare, vă punem la dispoziţie datele de contact oficiale ale purtătorului de cuvânt ANP:
Maria Georgescu
tel.:242.05.93 / fax.: 242.60.78
e-mail:
ageorgescu@dgp.ro / geo_ali2005@yahoo.com
mobil de serviciu 0752.134.288

3 comentarii:

Anonim spunea...

Stiati ca mai nou s-a dat o dispozitie de catre ANP ca ofiterii incadrati pe functia de "Loctiitor sef tura" sa indeplineasca sau mai bine zis sa execute numai functia de agent sef schimb. Vi se pare normal acest lucru? Pentru ce au muncit acesti oameni si au dat concurs, pentru a ajunge agenti? Mi se pare o denigrare a acestei functii de ofiter si o incercare de descurajare a acestora de a lucra. Aceasta decizie a fost pusa in practica la cel putin doua penitenciare din tara, as fi curios daca s-a procedat la fel in tot sistemul.

Anonim spunea...

Precedentul,este sigur din tagma celor ce se numesc "funcţionari publici cu statut special"...
Oare,de ce nu spune că acei ofiţeri nu îşi justifică existenţa şi veniturile ???
Că şi aşa ridică salarii de ordinul zecilor de milioane....
Că,de fapt,nu fac altceva decât afaceri personale....
Că,se găsesc în astfel de posturi datorită rubedeniilorsau cunoştinţelor...să nu mai menţionez şi banii...
Etc.,etc.,etc.,
Mă mir că nu-i este ruşine,dar ruşinea nu s-a ajuns şi la astfel de ...aşa zişi oameni !!!

murgila spunea...

Da,e clar ca e un ofiter frustrat ajuns in sistem prin neatentia SPC.