
Recent Posts
vineri, 30 octombrie 2009
Pro si contra

joi, 29 octombrie 2009
Tara mea de dor

marți, 27 octombrie 2009
Baladă pentru şpaiuci

luni, 26 octombrie 2009
HIGHLANDER?
Ultimul nemuritor primeste toate puterile
Guvern dupa Guvern, partid dupa partid, au fost infrante de ministrul Predoiu care a ramas pe pozitie. Cu fiecare victorie devine mai puternic. Oare?
Nu ne bucuram, nu suntem tristi. Suntem curiosi. Va supravietui si acum? Ce elixir o folosi?
Catalin MacLeod din clanul MacLeod
Imortalitatea in cazul Predoiu ar trebui sa sugereze cel putin ideea de stabilitate. Ministerul Justitiei, spre deosebire de alte ministere, a avut o coordonare la varf relativ stabila in ultima perioada in care termenul de stabilitate se redefineste.
S-ar zice ca acest lucru favorizeaza reforma, conferind continuitate procesului de implementare a proiectelor si strategiilor. Bineinteles, in cazul in care acestea au reusit sa iasa din faza de elaborare.
Strategia amanarii, suspendarii, esalonarii, evitarii si eliminarii
Poate ca trebuie amintite cateva „succesuri” ministeriale cu incidenta in sectorul nostru de activitate cum ar fi celebra ordonanta 75/2008 prin care sentintele definitive obtinute de personalul din justitie au fost esalonate in viitorul indepartat, in spiritul apararii libertatilor si drepturilor cetatenesti, eliminarea din bugetul ANP a sumelor pentru plata orelor suplimentare efectuate de personalul din penitenciare (alaturi de salarii de merit si prime), suspendarea platii primei de vacanta si a echipamentului cu toate ca bugetul ANP prevedea aceste sume, amanarea aprobarii Strategiei ANP prin act normativ, evitarea consecventa a dialogului cu sindicatele pana la momentul mitingului din 15 iulie 2009, mentinerea in echipa de conducere ANP a celuimaimare anonim cu toata predilectia acestuia pentru tranzactii imobiliare absconse, si altele.
Despre elixir
Am prefera ca Nemuritorul nostru sa-si traga puterea din respectul cu care Romania se uita spre justitie si tot ceea ce include acest concept. Magistratii au ajuns sa intre in greva, penitenciarele fac miting si se pregatesc de greva, probatiunea picheteaza, consilierii se descurca ei cumva. Toti luptam pentru respect. Dar de ce luptam cu propriul ministru?
sâmbătă, 24 octombrie 2009
Un Bota ca mulți alții
Schimbaţi-l pe directorul Emanoil Bota- mesagerulhunedorean.ro - Angajaţii Penitenciarului Bârcea cer destituirea comandantului
- servuspress.ro - „Schimbaţi-l pe directorul Emanoil Bota!”... pe larg
- adevarul.ro - Hunedoara: Sindicaliştii din Penitenciarul Bărcea îşi pun la zid comandantul
vineri, 23 octombrie 2009
SNLP - Aparatul central pierde comisia de disciplina
Astazi am convenit cu presedintele FSANP sa blocam activitatea comisiei de disciplina din ANP avand in vedere modul deficitar in care au fost gestionate anumite dosare ale comisiei, de catre presedintele acesteia - Movila Viorel si tergiversarea de catre directorul general a solicitarii de inlocuire a actualului presedinte al comisiei.Multi membri analizati in comisie s-au plans de faptul ca nu li s-au acceptat explicatiile sau probele, ori au fost tratati dur si si-au manifestat suspiciunile privind subiectivitatea in verificarile efectuate iar in rolul principal (negativ) s-a regasit constant presedintele comisiei de disciplina.
Dintre cazurile care ne-au fost sesizate amintesc pe cel relativ recent al viceliderului grupei SNLP Penitenciar Spital Jilava care a fost pedepsit fara sa se fi dovedit ca a incalcat o anumita prevedere si a fost stresat cu verificarile chiar si in ziua in care a suferit o interventie chirurgicala extrem de dificila. Din pacate am aflat tardiv de acest caz.
Si FSANP are o serie de situatii in care se apreciaza ca atitudinea presedintelui comisiei a depasit nivelul permis de atributiile stabilite, iar deciziile luate sunt cel putin discutabile.
Cu acest prilej va recomand sa-mi aduceti urgent la cunostinta abuzurile care se savarsesc impotriva membrilor in orice ocazie, in cat mai scurt timp pentru a avea eficienta in demersurile pe care le putem face.
Prin urmare, de comun acord, SNLP si FSANP si-au retras (prin renuntarea la calitate - art. 12 lit a) membrii (titulari si supleanti) desemnati in comisia constituita la nivelul aparatului central si au intocmit un set de sesizari cu privire la abaterile savarsite de membrii comisiei (titulari si supleanti) desemnati de directorul general, care astfel, se suspenda de drept.
Fundamentarea actiunii:
(OMJ 2856/2004 - Regulamentul Comisiilor de disciplina)
Continuarea aici.
Fără șireturi

miercuri, 21 octombrie 2009
Fiti vigilenti, patria vegheza!

marți, 20 octombrie 2009
Salariul… cât e salariul?

”Păi, la puşcărie e un lux pe care io nu mi-l permit, după atâţia ani de muncă! Şi e un lux pe banii mei, plătitor de taxe. Şi mai cred că acolo e un joc de-a mima: ăia se prefac că au înţeles ce vreţi de la ei, voi vă prefaceţi că sunteţi mulţumiţi de ce aţi făcut! Curat circ! Că animalul de la circ face o vreme ce-l constrângi cu bâta să facă, până într-o zi când nu-i mai convine şi haţ! Te-a luat… Orice constrângere creează o tensiune şi vine clipa când animalul captiv rupe lanţul… Cu atât mai mult animalul din om…”
duminică, 18 octombrie 2009
Afaceri de familie
Am inteles fara greutate ca omul era profund afectat de situatia creata, ceea ce este de inteles, nimanui nu-i convine sa fie contestat, mai ales sa fie expus in piata publica, cu toate bunele si relele lui.
De data asta, reactia la schimbarea din functie a directorului de la Codlea pare sa fie mai degraba una favorabila lui, ceea ce dovedeste ca pana la urma a fost totusi un director daca nu iubit, apreciat in orice caz de catre multi dintre fostii subordonati. Nu stiu care este motivul real al schimbarii, pe de o parte nu sunt in posesia unor informatii complete, pe de alta parte este foarte greu sa fii obiectiv de departe.
Ce stiu cu certitudine este faptul ca in sistemul penitenciar sunt directori de unitati cu mult sub nivelul Dlui Dumitrache, a caror incompetenta sau rea credinta, desi sare pur si simplu in ochi, nu pare sa deranjeze in niciun fel spranceana acerba a "factorilor de decizie", ceea ce naste, evident, multe si indreptatite semne de intrebare.
Toata aceasta situatie ma duce cu gandul - pentru a cata oara?! - la doua aspecte semnificative, specifice sistemului penitenciar:
1. Nu competenta sau incompetenta unui director sta la baza numirii ori mentinerii lui in functie.
2. Angajatii accepta aceasta stare de fapt ca pe o fatalitate, bucurandu-se probabil in sinea lor ca nu sunt "atinsi" in mod direct de "virusul" care bantuie sistemul ( hiar daca exista o secure deasupra fiecarui cap si putini au scapat necrestati inca!).
Fara indoiala ca cei care au proptele politice reusesc sa ramana in picioare indiferent de viteza sau directia din care bate vantul si gandindu-ma cu mare tristete la cata energie trebuie sa depuna aceste personaje pentru a se mentine "in sa", in dauna activitatii pentru care sunt platiti, nu ma mai intreb de ce ne merge noua atat de bine pe meleagurile mioritice.
Ma intreb, insa, altceva, daca Dumitrache era incompetent sau a comis lucruri reprobabile la Codlea de ce a mai fost trimis la Tichilesti (dupa cum am auzit)?! Si daca Dumitrache era capabil si n-a comis lucruri reprobabile de ce accepta o decizie nedreapta asteptand, dupa cum se obisnuieste, schimbarea, oricare ar fi ea?!
sâmbătă, 17 octombrie 2009
Cel Mai Mare Adjunct Sef

joi, 15 octombrie 2009
Ma, mincinosilor!

miercuri, 14 octombrie 2009
Boc II, Boc III si alte prapastii

In unele articole scrise de mine ma refeream la unele mentalitati invechite. Le numesc asa pentru ca ele apar in orice dialog, discutie sau cum vreti dumneavoastra sa o numiti, si provoaca iritare. Ma refer in speta la discutiile intre ofiteri si subofiteri.Am observat in penitenciarul Deva, ca indiferent pe ce subiect se duce o discutie , exista o bariera, un zid care suna cam asa: “pai da ca voi agentii”, “voi sunteti…” etc. Deci totul se rezuma la “noi agentii”.Se intelege ca discutiile aparute pe diverse teme si contradictiile sa se simta doar din diferentele de generatie, de studiile fiecaruia etc. Ma deranjeaza enorm marea majoritate a ofiterilor care nu inteleg ca si “noi agentii” suntem in aceeasi tabara. Purtam aceeasi uniforma si avem acelasi statut. Din pacate acesta este adevarul in dialogul intre ofiter si agent existind din partea ofiterului acea retinere...”.
marți, 13 octombrie 2009
Nimic nou pe frontul de vest

luni, 12 octombrie 2009
1989 - 2009 = Degeaba(?!)
Buna dimineata tuturor lucratorilor de penitenciare, incepe o noua zi din viata noastra! Urarea asta, care nu e cinica sau formala, nu are nicio legatura cu reorganizarea sistemului penitenciar sau cu apropiatele alegeri prezidentiale, este doar un modest indemn la aducerea aminte a faptului ca traim si sunt atatea lucruri nefacute sau nedescoperite, care stau inca la indemana noastra.Sfarsitul asta de saptamana a stat in familia mea sub semnul premiului Nobel pentru literatura, castigat dupa cum trebuie sa fi auzit, de o romanca, Herta Muller pe numele ei, romanca de origine germana care a plecat din Romania prin anii 70, nu de placere si nici cu voie buna. A fost o intreaga disputa pe marginea apartenentei ei la cultura romana, asta dupa ce televiziunile au constatat atoase ca singura ei nationalitate pomenita prin lume era germana.
Discutia, inflacarata pe alocuri, s-a invartit (pentru a cata oara!?) in jurul felului romanesc de a fi pe lume. De ce ar face caz Herta Muller pentru ca s-a nascut si a trait in Romania pana la 30 de ani, de vreme ce a fost haituita de Securitate, de vreme ce nimic nu e de fala nici in Romania prezentului? Asta era intrebarea cheie. Uita-te in jurul tau - mi se spunea!- ce vezi? Nu vezi minciuna, nepasarea si primitivismul?! Cine s-ar mandri cu asemenea defecte?!
Ba le vad, ca nu sunt chior, si chior daca as fi tot le-as auzi si tot le-as simti dar lucrurile sunt intotdeauna complexe si adevarul nu este niciodata alb sau negru. Maturitatea unui popor vine din cultura si educatie asa cum se intampla si la nivel individual, ori poporul asta a evoluat intr-un anume context politic care n-a fost unul tocmai generos, ca urmare suportam consecintele. Ce ne facem insa cu popoarele civilizate care decid ca au dreptul sa invadeze lumea? Care ucid stiintific, care tavalesc pamantul in numele unor pretexte cusute cu ata alba, in realitate in numele superioritatii lor economice?
N-am nicio idee cum va evolua Romania in urmatorii 20 de ani (tocmai am vazut pe strada urmatorul afis: 1989 - 2009 = Degeaba), mi-as dori, evident, sa ne indreptam obiceiurile proaste, sa ne facem viata mai buna dar n-am nicio garantie in privinta asta. Singura mea garantie sunt eu insumi, pe mine pot sa contez si pe inca cativa, ceea ce, pana la urma, in ceea ce ma priveste, tot este un punct de plecare.
Revenind la oile noastre, o mica schimbare se produce si la nivel de ANP, pleaca din postul de director general adjunct, Danut Dinca de la Poarta Alba si vine Horia Chis de la Baia Mare. In opinia mea, nu Danut Dinca ar fi trebuit sa plece (cel putin s-a comportat civilizat si s-a straduit ceva mai mult decat altii!) dar schioapa cum e, societatea romaneasca nu este inca capabila sa tina pasul cu cei care obisnuiesc sa se strecoare pe cai ocolite.
duminică, 11 octombrie 2009
Rotunde sau ţuguiate?
Că trebuie să facem schimbări, sacrificii, este de înţeles. Într-o perioadă în care unii îşi pierd locul de muncă (sunt peste 700.000 de şomeri în ţară ceea ce reprezintă o rată de 6,6 % şi se preconizează că până la sfârşitul anului vom ajunge la 8%), alţii o parte din sporuri şi poate cu toţii vom fi trimişi forţat în concediu fără plată, s-ar crede că nu putem face prea multe mofturi. Adică, să ne mulţumim şi cu atât!Însă, într-o ţară în care sunt pensionari sau salariaţi bugetari de 2-300 milioane, deplasările preşedintelui au ajuns la o valoare de 6 milioane euro, o scenă pentru spectacole se închiriază cu zeci de mii de euro şi, ca să ne referim la sistemul penitenciar, s-au investit sute de mii de euro în aparatură medicală care nu foloseşte la nimic, se menţin oameni pe posturi inutile (sau sunt inutili pe posturile pe care le ocupă), parcă nu ne mai cad atât de uşor sacrificiile.
Am înţeles ideea de bază – aplatizarea piramidei organizaţionale, prin reducerea funcţiilor de conducere, ceea ce înseamnă că se doreşte o bază mai mare (execuţia) şi un vârf mai puţin pronunţat. Adică se doresc capete rotunde şi nu ţuguiate?! Parcă eram totuşi în Ţara lui Oblio!
vineri, 9 octombrie 2009
Reorganizarea, cu note mai nou
joi, 8 octombrie 2009
Sus inima!

miercuri, 7 octombrie 2009
Perceptia e realitate
Reactia la ultimele articole demonstreaza ca Directia pentru Prevenirea Criminalitatii si a Terorismului (DPCT), fosta SIO, SIPA, DGPA, DPCMP trebuie sa fie reformata, iar partea buna e ca in interior exista oameni care incearca sa impuna o schimbare si care nu rezoneaza spionitele si scenaritele de CI-sti imbatraniti in rele.Interesant este ca apar comentarii ale unor agenti si ofiteri BPCT care, de data asta, admit ca este nevoie de schimbare si ca vechile practici trebuie sa dispara. Restul opiniilor sunt cele deja cunoscute, unele pro altele contra majoritatea destul de clar punctate. Pe mail-ul de blog am primit deasemenea reactii din partea reformistilor, care se pare ca nu accepta sa fie dati la o parte. Interesante si utile.
Ar trebui precizat ca fostul director al DPCT, Cornel Raduta, a incercat sa reduca la tacere tocmai aceasta parte atunci cand a propus singur (si nesilit de nimeni) Consiliului de Conducere al ANP (prin aprilie 2009) desfiintarea birourilor teritoriale ale DPCT; intentia fiind de a intari subordonarea pe linie directa cu cei care incepeau sa miste in front. Nu a reusit pana la trecerea pe linie moarta, dar se vede ca inca mai misca.
Conservatorii DPCT se apara cum se pricep mai bine, adica foarte prost. Argumente din categoria "agenturili straine" sunt aruncate stangaci prin comentarii. 'Coruptii' sunt, zic ei, cei care se vor bucura daca dispare DPCT. Asa sa fie? Cam cati corupti credeti ca au prins sau au "prevenit" siparezii conservatori? Nici unul. Zero. Totusi, pentru mintile cu scenarii, se pare ca e o conspiratie a raului impotriva spionului veritabil.
Coruptii nu sunt asadar dati in vileag si nici nu s-au intamplat minuni in domeniul prevenirii criminalitatii si a terorismului. Atunci, judecand la rece, nu inseamna asta oare ca DPCT nu-si indeplineste rolul si ca trebuie facut ceva ca acest serviciu sa functioneze?
Nici macar conservatorii nu cred ca-si pot permite sa conteste realitatea lipsei de rezultate. Daca ar fi fost ar fi fost promovate, pretextul secretului si confidentialitatii fiind o scuza ieftina pentru impotenta unui qvasi-serviciu secret in prevenirea criminalitatii si a terorismului. Realizarile inseamna informatii valorificate, ori tocmai aici e hiba: REZULTATE NU EXISTA.
Asadar, oricate zbateri ar avea pe minut simpaticii nostri colegi care argumenteaza pro (spionite, scenarii, barfe) realitatea ii contrazice flagrant si, mai mult, nevoia de reformare se manifesta si in interior. Un progres care merita laudat. Asteptam si rezultatele pe termen lung.
PS Domnul Berechet, directorul de la Giurgiu, a facut adresa scrisa in care cere ANP sa apeleze la SRI si la altii pentru a depista comentatorii care l-au calomniat se pare. N-am retinut comentariile, dar cred ca tupeul ar fi prea mare pentru fostul director demis pentru ca isi baga in buzunarul propriu bani din munca detinutilor si transformat 'disciplinar' in ofiter la Inspectia Penitenciarelor.
Poate ca nea Beri' s-a reabilitat, nu zic. Dar totusi, putina modestie nu strica. Poate ar trebui sa ia exemplu de la dna Zmeu, colega dumisale care se bate cu sefii pentru bani nu cu anonimii pentru comentarii. Rusinica nea Beri'! Ar trebui sa sti ca au mai fost din astia ca matale si n-au reusit.
marți, 6 octombrie 2009
Opinii

De aici incolo insa, firul se tot desface si fiecare trage de varianta convenabila. Cei mai multi lucratori de penitenciare pretind ca serviciul este inutil; nimeni nu a auzit sa fi fost scoase la lumina cazurile grele de coruptie din randul personalului, lucru intarit, de altfel, in mod involuntar, chiar de catre aparatorii serviciului cu pricina care recunosc lipsa de experienta a angajatilor, in marea lor majoritate cu o vechime in munca nu mai mare de doi ani. Tot o scuza ar fi, in opinia sustinatorilor, blocarea informatiei de calitate la nivel superior, ceea ce poate fi o alta discutie si pot sa inteleg frustrarea celor ce trebuie (?!), in deplina cunostiinta de cauza, sa taca sau sa accepte decizii care sfideaza si legea si bunul simt.
Nemultumirea lucratorilor de penitenciare deriva, in principal, din credinta ca "siparezii" sunt mai degraba preocupati de viata personala a angajatilor, afacerile de alcov ajungand moneda de schimb in situatiile cheie, pe de alta parte, nemultumirea este generata de binecunoscutul obicei al impricinatilor de a lansa, din prostie, din reflex sau din rea credinta, tot felul de fumigene, in virtutea carora, nu de putine ori, soarta unor angajati nevinovati ajunge sa fie pecetluita.
Pana la urma, acest serviciu, teoretic folositor, nu e nici mai bun si nici mai rau decat alte directii sau servicii din sistem, daca este sa ne referim strict la profesionalism si competenta. Ce mi se pare mie de neacceptat insa, este tocmai usurinta cu care anume reprezentanti din teritoriu ai serviciului, din proprie initiativa sau la comanda, in loc sa previna criminalitatea si terorismul, au "prevenit" greva de avertisment din sistemul penitenciar, greva legala, care clama o viata mai buna pentru TOTI angajatii.
Alcatuirea unor adevarate liste negre cu purtatorii de banderole albe din anumite penitenciare denota, in opinia mea, o anume mentalitate iar neputinta de a intelege gravitatea unui asemenea gest intr-un stat, fie el chiar si unul cu pretentii democratice, este de neacceptat. N-am nicio indoiala ca a existat, la vremea respectiva, o asemenea comanda cum, de altfel, n-am nicio indoiala ca au fost reprezentanti ai acestui serviciu care au fost bucurosi s-o execute, convinsi fiind de legalitatea si utilitatea demersului lor.
Mi-as dori sa lucrez intr-un sistem penitenciar in care existenta unui asemenea serviciu sa fie de prisos. Sau mi-as dori sa am incredere intr-un asemenea serviciu, daca se impune existenta lui. Dar cate nu-si doreste omul intr-o singura viata?!
duminică, 4 octombrie 2009
Desfiintarea

"Ministrul justitiei a semnat vineri ordinul de desființare a Directiei pentru Prevenirea Criminalitatii si Terorismului (DPCT) din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Atributiile vor fi preluate de catre Directia Siguranta Detinerii si Regim Penitenciar impreuna cu personalul.Această măsură este motivată de rezultatele slabe obținute si de abuzurile săvârșite de ofițeri și agenți DPCT. S-a constatat astfel că rezultatele în prevenirea criminalității sunt inexistente, iar informațiile referitoare la criminalitatea din penitenciare nu sunt exploatate.Această măsură a fost luată după ce au fost făcute publice probe referitoare la acoperirea informativa a liderilor de sindicat si la activitatile de intimidare desfasurate de acest serviciu special cu prilejul declansarii protestelor din penitenciare.Direcția pentru Prevenirea Criminalității și Terorismului din cadrul ANP a fost formată după desființarea serviciului secret al Ministerului Justiției, pe fondul unor acuzații de șantaj, poliție politică și abuzuri. Aceast serviciu a fost reorganizat de la înființare (1991) de 5 ori fie în subordinea ANP fie în subordinea Mimnisterului Justiției, de fiecare dată rezultatele fiind sub asteptari.Ministerul Justiției anunțase în urmă cu câteva luni intenția de a forma un veritabil serviciu de informații specializat pe zona de justiție. Direcția pentru Prevenirea Criminalității și Terorismului ar fi urmat să constituie nucleul pentru acest viitor serviciu de informații.Cazul Gorbunov a determinat la acea vreme minsitrul justiției să ia în considerare această alternativă, ulterior demonstrându-se că nu lipsa informațiilor a fost problema ci lipsa de reacție a celor în drept. (sursa)"
sâmbătă, 3 octombrie 2009
Caut tara. Gasitorului recompensa.

vineri, 2 octombrie 2009
Parere de ziarist

FOCUS: Combaterea infracţionalităţii, misiune imposibilă pentru închisori, din cauza sistemului.
Eşecul închisorilor în a-i califica pe deţinuţi pentru o muncă normală şi căutată după eliberare este o dovadă în plus a falimentului sistemului public românesc şi, mai grav, un risc pentru comunitatea care aşteaptă înapoi din puşcării oameni care pot şi vor să trăiască după reguli.
În România şi la puşcărie se mimează. Cel mai grav este că se mimează reeducarea şi reinserţia socială a celor închişi, cele mai importante două lucruri pe care, pe banii publici, penitenciarele sunt obligate să le facă, pentru liniştea, siguranţa şi bunăstarea comunităţii. În zilele noastre însă, reinserţia socială şi reeducarea prind doar la cei ajunşi accidental la puşcărie, fie că este vorba de accidente propriu-zise, fie de accidente judiciare, fie de accidente comportamentale, accese de furie, deci excepţii de la conduita lor normalã.
Cauzele pentru această stare de fapt sunt multiple, însă toate ţin de sistemul public, care, o dată în plus, îşi dovedeşte falimentul.
O serie de acte normative contra naturii, blamate de ani de zile de cei din sistem, fac imposibilă calificarea celor din închisori în meserii de actualitate. Singurele proiecte în această direcţie viabile astăzi în închisori sunt extrem de rare şi sunt finanţate din bani europeni, unde regulile sunt mult mai flexibile.
Un exemplu clar în acest sens este Centrul de Reeducare de la Găeşti, o închisoare pentru copii sau o aşa-numită "şcoală de corecţie". În anii '70, acest loc-cheie pentru contracararea delincvenţei juvenile - unde, aşa cum umblă vorba în sistem, trăiesc puşcăriaşii "în pantaloni scurţi", pionierii în ale infracţionalităţii - îi putea califica pe cei care călcau strâmb în meserii precum sudor, electrician sau mecanic auto. Astăzi, singura calificare pe care micii infractori o mai pot obţine de la Găeşti este cea de lăcătuş mecanic.
În România de astăzi, la puşcărie toată lumea pictează, pirogravează sau cântă. Când nu fac ceva din astea, deţinuţii învaţă croitorie sau cizmărie, meserii desuete pentru care, de cele mai multe ori, din diverse cauze, închisorile nu pot elibera certificate care să le ateste pregătirea.
Scopul final de a-i învăţa pe cei din detenţie să facă ceva care, după eliberare, să le aducă un venit şi să-i facă astfel să se gândească de două ori înainte de a da din nou în cap pentru bani pare a fi extrem de departe de realizat de către sistemul penitenciar în ansamblul său. Şi asta nu atât din vina celor responsabili cu astfel de strategii, aflaţi în conducerile închisorilor, cât din cauza prevederilor legale proaste.
În principiu, pentru amenajarea unui atelier în care deţinuţii să deprindă abilităţi în vreuna din meserii este nevoie de un plan şi, prin lege, de un număr minim destul de mare de beneficiari, într-un sistem care este extrem de dinamic din cauza noului regim de executare a pedepselor sau a normelor interne, un sistem unde, practic, un deţinut poate fi oricând mutat dintr-un penitenciar în altul întrucât are "afaceri judiciare" în altă zonă a ţării.
În acelaşi timp, pentru a primi un atestat de mecanic auto, de tinichigiu auto sau de spălător de maşini, un deţinut trebuie să aibă minimum patru, şase sau opt clase. Şi asta într-un sistem în care peisaje cu oameni de peste o sută de kilograme şi cu păr grizonat silabisesc după abecedar sunt extrem de frecvente, majoritatea celor închişi venind la puşcărie "urşi", adică analfabeţi.
Reeducarea deţinuţilor este o misiune extrem de grea şi din cauză că foarte puţini dintre ei sunt conştienţi că merită să fie acolo, că au făcut ceva rău pentru care plătesc. Asta se întâmplă din cauza neîncrederii lor în sistemul de justiţie în ansamblu, alimentată constant de cazuri de oameni care, la bunul simţ, sunt acolo deşi nu ar fi trebuit.
Fiecare închisoare are exemplele ei clare de oameni care ar fi trebuit şi ar fi putut să plătească altfel decât cu ani din viaţă pentru fapte mai mult sau mai puţin grave. Acestora li se alătură numărul mare al deţinuţilor nemulţumiţi de cuantumul pedepsei, care este mult diferit pentru fapte şi situaţii în mare măsură similare. Fenomenul practicii neunitare, o expresie aparent goală de conţinut folosită prin studii şi rapoarte, se manifestă plenar în mediul penitenciar din România, unde sunt frecvente cazurile de pedepse definitive pentru fapte similare cu diferenţe chiar şi de zece ani între ele.
Majoritatea deţinuţilor susţin că sunt nevinovaţi. Cineva a avut ceva cu ei, de obicei procurorul, judecătorul a fost cumpărat sau, dacă cele două lipsesc din retorica lor, atunci cu siguranţă pedeapsa primită e mult prea mare faţă de ale altora.
Un exemplu în acest sens este cel al unui profesor de arte plastice închis la penitenciarul de maximă siguranţă din Craiova. Într-o seară, în timpul unui scandal într-un bar, bărbatul - care nu avusese de-a face niciodată până atunci cu poliţia - i-a dat un brânci unuia care venise la masa lui pentru a-i cere ceva. Cel îmbrâncit, cunoscut golan în zonă, a căzut şi s-a lovit la cap. A murit după două zile, iar profesorul a primit 18 ani pentru lovituri cauzatoare de moarte, cuantumul maxim posibil al pedepsei pentru această faptă, în condiţiile în care, în aceeaşi închisoare, sunt oameni cu pedepse cu zece ani mai mici chiar şi pentru omor.
Arhitectura sistemului penitenciar se dovedeşte greşită fundamental şi pe motiv că nu ia în calcul faptul că printre deţinuţi există oameni de tot felul, cu probleme şi situaţii particulare. Altminteri, într-un sistem public decent, nu ar fi posibil ca la închisoare să ajungă oameni care suferă clar de boli psihice. La Târgşor de pildă, o tânără crescută pe străzi şi ajunsă în închisoare umblă de ani de zile desculţă, iar în curtea de plimbare doarme cu capul pe un câine. Sistemul însă îi obligă pe angajaţii de acolo să o trateze ca pe toate celelalte femei închise, să se asigure că merge la orele de şcoală, la reeducare şi, eventual, să caute să-i găsească o activitate care să-i umple timpul.
Cu puţinii bani pe care-i primesc, directorii de închisori din România fac şi ei ce pot. Dotează câte un spaţiu de studiu, câte o sală de sport sau câte un atelier. Unii dintre ei reuşesc chiar lucruri interesante prin gestionarea deşteaptă a resurselor pe care le au la dispoziţie. Un exemplu în acest sens este un coafor performant amenajat la închisoarea de femei de la Târgşor , de lângă Ploieşti, unde există cazuri în care foste deţinute s-au specializat şi au ajuns să câştige bani din această meserie, după eliberare, ca angajate ale saloanelor de cosmetică.
O poveste cu adevărat de succes este însă cea a închisorii-fermă de la Pelendava , de la marginea Craiovei. Aici, o mână de deţinuţi fac agricultură performantă, ajungând ca mai puţin de 200 de oameni şi o investiţie făcută cu cap să asigure hrana pentru o treime din cei ce populează puşcăriile din întreaga ţară. Ba mai mult, să producă ceva inedit pentru o închisoare: un vin realmente bun. Pe care însă, din motive care ţin de acelaşi sistem public, îl vând cu un preţ derizoriu.
O politică publică inteligentă ar face posibilă multiplicarea fermei de la Pelendava de cel puţin două ori, astfel încât statul să nu mai plătească pentru hrana deţinuţilor.
Penitenciarele din România sunt posesoarele unui atu extrem de important şi căutat - forţa de muncă, astfel că numai sistemul public în ansamblul său şi legile le împiedică să se auto-finanţeze sau chiar să producă.
"Dacă dotez cum trebuie atelierul de croitorie de la Târgşor , pot să confecţionez acolo, la standarde de calitate înalte, uniforme pentru tot ce înseamnă poliţie, armată sau alte structuri de stat, şi, astfel, pot să economisesc bani pentru bugetul statului. Alte economii s-ar face dacă tot ce înseamnă autoritate locală şi-ar face lucrările de întreţinere de spaţii verzi sau de curăţenie cu deţinuţi", susţine Ioan Băla, directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Cât despre reeducare, rămâne memorabil răspunsul unui puşti de 17 ani, fost hoţ în Paris, închis la Penitenciarul pentru Minori şi Tineri de la Craiova pentru că a făcut şase tâlhării într-o singură noapte. Întrebat, în timpul orei de reeducare, în faţa profesorului de reeducare ce avea, pe catedră, un exemplar din codul bunelor maniere ce va face când va ieşi, puştiul a răspuns fără să clipească: "Mă întorc în Franţa la furat".
În aceste condiţii, toată lumea pare că se joacă de-a ceva: deţinuţii de-a şcoala, de-a pictatul sau de-a cântatul, profesorii şi îndrumătorii lor de-a modelatul caracterelor, iar cei din afară de-a rezolvatul problemelor reale care împiedică finalizarea cu succes a unei misiuni extrem de importante - combaterea delincvenţei şi a infracţionalităţii.
Astfel, puşcăria a ajuns, în zilele noastre, un film prost, cu actori şi poveşti care se vând, un muzeu plin de drame, de neobişnuit şi, uneori, chiar de pitoresc pentru cei de-afară. În spatele acestora însă, tarele născute din neputinţă rânjesc periculos.
Ovidiu Vanghele
Senior Reporter Eveniment
ovidiuv@mediafax.ro
0744.356.190
MEDIAFAX
joi, 1 octombrie 2009
Timpul ce ni s-a dat



