Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

miercuri, 7 octombrie 2009

Perceptia e realitate

Reactia la ultimele articole demonstreaza ca Directia pentru Prevenirea Criminalitatii si a Terorismului (DPCT), fosta SIO, SIPA, DGPA, DPCMP trebuie sa fie reformata, iar partea buna e ca in interior exista oameni care incearca sa impuna o schimbare si care nu rezoneaza spionitele si scenaritele de CI-sti imbatraniti in rele.

Interesant este ca apar comentarii ale unor agenti si ofiteri BPCT care, de data asta, admit ca este nevoie de schimbare si ca vechile practici trebuie sa dispara. Restul opiniilor sunt cele deja cunoscute, unele pro altele contra majoritatea destul de clar punctate. Pe mail-ul de blog am primit deasemenea reactii din partea reformistilor, care se pare ca nu accepta sa fie dati la o parte. Interesante si utile.

Ar trebui precizat ca fostul director al DPCT, Cornel Raduta, a incercat sa reduca la tacere tocmai aceasta parte atunci cand a propus singur (si nesilit de nimeni) Consiliului de Conducere al ANP (prin aprilie 2009) desfiintarea birourilor teritoriale ale DPCT; intentia fiind de a intari subordonarea pe linie directa cu cei care incepeau sa miste in front. Nu a reusit pana la trecerea pe linie moarta, dar se vede ca inca mai misca.

Conservatorii DPCT se apara cum se pricep mai bine, adica foarte prost. Argumente din categoria "agenturili straine" sunt aruncate stangaci prin comentarii. 'Coruptii' sunt, zic ei, cei care se vor bucura daca dispare DPCT. Asa sa fie? Cam cati corupti credeti ca au prins sau au "prevenit" siparezii conservatori? Nici unul. Zero. Totusi, pentru mintile cu scenarii, se pare ca e o conspiratie a raului impotriva spionului veritabil.

Coruptii nu sunt asadar dati in vileag si nici nu s-au intamplat minuni in domeniul prevenirii criminalitatii si a terorismului. Atunci, judecand la rece, nu inseamna asta oare ca DPCT nu-si indeplineste rolul si ca trebuie facut ceva ca acest serviciu sa functioneze?

Nici macar conservatorii nu cred ca-si pot permite sa conteste realitatea lipsei de rezultate. Daca ar fi fost ar fi fost promovate, pretextul secretului si confidentialitatii fiind o scuza ieftina pentru impotenta unui qvasi-serviciu secret in prevenirea criminalitatii si a terorismului. Realizarile inseamna informatii valorificate, ori tocmai aici e hiba: REZULTATE NU EXISTA.

Asadar, oricate zbateri ar avea pe minut simpaticii nostri colegi care argumenteaza pro (spionite, scenarii, barfe) realitatea ii contrazice flagrant si, mai mult, nevoia de reformare se manifesta si in interior. Un progres care merita laudat. Asteptam si rezultatele pe termen lung.

PS Domnul Berechet, directorul de la Giurgiu, a facut adresa scrisa in care cere ANP sa apeleze la SRI si la altii pentru a depista comentatorii care l-au calomniat se pare. N-am retinut comentariile, dar cred ca tupeul ar fi prea mare pentru fostul director demis pentru ca isi baga in buzunarul propriu bani din munca detinutilor si transformat 'disciplinar' in ofiter la Inspectia Penitenciarelor.

Poate ca nea Beri' s-a reabilitat, nu zic. Dar totusi, putina modestie nu strica. Poate ar trebui sa ia exemplu de la dna Zmeu, colega dumisale care se bate cu sefii pentru bani nu cu anonimii pentru comentarii. Rusinica nea Beri'! Ar trebui sa sti ca au mai fost din astia ca matale si n-au reusit.

36 comentarii:

Anonim spunea...

Faptul ca ma cenzurezi, imi arata ca ai si tu interesele tale. Daca asa stii ca trebuie sa faci, sa arunci gratuit cu noroi in lume, atunci fa-o.
Mult succesc! Dar nu uita : Nu mor caii, cand vor cainii! :P

Anonim spunea...

EU NU CRED CA NEA BERECHET A FACUT ASA CEVA. EL ESTE UNUL DINTRE CEI MAI VECHI SI MAI BUNI COLONEI INCA IN VIATA AI SISTEMULUI . ESTE SI DOCTOR. DAR LA CE PENITENCIAR A MAI FOST DIRECTOR?

Anonim spunea...

Si daca a facut ce ai scris ,unde erau spionii cand baga banii in buzunar? Ii impartea cu ei?

Anonim spunea...

Domnule Huginn sunteti mai umblat decat multi dintre noi. De imputernicirile lui ca director la penitenciarul giurgiu dupa ce a picat examenele pentu functia de director de mai multe ori uneori luand chiar nota 2 ce puteti spune? Este legal , este moral? Este competent sa mai traseze sarcini subordonatilor care il privesc intr-un fel anume. Ce prestanta mai are in fata oamenilor cand ei stiu cine ii conduce. Astea sa fie oare valorile pe care MJLC le promoveaza. Daca asta este principiul reusitei in viata sa pici examene si sa fii pus director, sa primesti masina noua pe criza in timp ce se pune tot mai multe semne de intrebare cu privire la salarizare , atunci hai sa-i punem in functii prin imputernicire pe toti care au picat examenele. De ce se fac exceptii doar pentru cei care au participat la functia de director? Hai sa ne transformam intr-un sistem de ratati promovati si bine platiti cu 70-80 milioane lei. Rusine sa le fie celor care promoveaza astfel de valori.

Anonim spunea...

Asta este cea mai buna faza pe care putea sa o faca numai un "doctor".Sa ceara SRI sa scarme pe siteuri private sa gaseasca comentatorii. Dar chiar astia de la SRI ce o fi zis cand o fi vazut adresa. Gata domnule serviciile speciale ale tarii sunt la dispozitia dumitale. Halal directori ne conduc destinele . Daca il scarmanati cred este posibil sa fi facut si politie politica . Cedeaza repede ispitelor ce-l promoveaza. Este posibil si cu putin malai.

Anonim spunea...

Vor avea enorm de cistigat,cei doi ultra- profesionisti de la Galati care vor migra catre jud. Braila.Densitatea de interlop pe metru patrat este mult mai mare ca la Galati.MINERI si ISTVANI, schimbul de euroi si produse exotice-masini de lux se poate face pe dig.Detalii puteti obtine de la PURCAROIU care se orienta fara busola doar este fost lucrator de securitate.MINERI si ISTVANI cind ajungeti unde doriti il puteti intreba unde era in DECEMBRIE 89.Daca nu va raspunde ptr ca e suparat pe TUGUI va informez ca era ofiter de serviciu la securitatea galateana.SURSA-MARIANA NEBUNA

Anonim spunea...

Un fapt divers dar care spune multe, d-le Huginn. Ma trezesc eu dimineata, cu noaptea in cap, sa citesc ce au mai facut siparezii si ce mai zic ei despre corupti. Citesc articolul si ma uit la numarul de stele. Era notat de unul inaintea mea (de un siparez, desigur) cu o stea. Adica, articolul este nesatisfacator. Praf si pulbere.Bag si eu 5 stele sa refac media si citesc P.S-ul dvs. cu minunatele idei ale baronului Berechet. Cred ca a durat 2 minute acest lucru. Privesc din nou numarul de stele. Cineva a bagase iar o stea de parca siparezii nu mai au somn si li s-a introdus in consemn sa va strice media, d-le Huginn. Ar trebui facuta o scrisoare la ANP.

Anonim spunea...

Domnule HUGINN,
Nea Beri' nu a fost "transformat disciplinar" pentru ca isi insusea bani din munca detinutilor,ci ptr.altceva.(tot in leg.cu det.)
Odoc. mai atenta nu strica.(vedeti anul 1997)

Huginn spunea...

De 1997 vorbesc. Organizase un fel de puncte de lucru pentru care incasa banii. Poate ca mai e si altceva dar nu stiu.

Anonim spunea...

Ha,Ha; nea BERI'doctor?
Da,la agronomie.
S-au spart conductele cu "doctori"
RUSINE.

Anonim spunea...

Berechet nu a fost director pina la GR.si a fost sanctionat ptr. afaceri cu det.
Vezi registrul Comisiei de Disciplina al ANP.

Anonim spunea...

ca nea beri mai sunt in sistem. vezi cazul directorului radu de la ploiesti ...

Anonim spunea...

Daca si dupa aceasta campanie DPCT va continua sa existe atunci liderii sindicali, ca si noi toti am pierdut batalia cu o structura care nu e altceva decat un element de santaj si ne vor astepta zile grele. O sa vedeti!

Anonim spunea...

Dar de directorul de la Arad ce ziceti?care umbla prin tara cu masina penitenciarului..in interes personal..A fost chemat la comisie si..musamalizat..Asa lucreaza conducerea ANP/ului peste tot in tara,interesele lor ,si pe urma a clasei muncitoare.Jos nepotismul.

marcos spunea...

Nu,nu-l puteti compara pe RADU cu BERECHET.
Ii cunosc ff. bine pe amindoi,nu pot fi comparati.

Doctor Jivago spunea...

Nu fiti invidiosi, domnilor. Treburile la nivel inalt se fac intre doctori. Doctorul Bala, doctorul Berechet si alti "veterinari" penibili cu pretentii de universitari. Chiar nu va puteti vedea lungul nasului?
Uite, eu imi vad de treaba mea , ma uit cu admiratie la acesti eruditi ai stiintelor de toate felurile si, chit ca n-oi ajunge eu doctor ca tovarasul, pardon, domnul Bala, dar un asistent de farmacie cu postliceala tot ajung.

Anonim spunea...

http://www.snlp.ro/forum/viewtopic.php?t=653

Anonim spunea...

Ca cei nominalizati mai sunt si prin A.N.P.cu functie de director general adjunct care isi ajuta npotii si nepoatele de prin Galati si Braila, se deplaseaza cu masinile unitatilor din zona moldovei in interes personal sau daca este in concediu de odihna se deplaseaza cu aceleasi masini pentru a participa la instalari de directori sau avansari la Tg. Ocna.
Sa stiti ca cei din garda veche se inteleg foarte bine si se ajuta la promovari, chiar daca nu promoveaza examenele, organizate de MJLC,mult mai usoare decit cele pentru trecerea agentilor in corpul ofiterilor.Cred ca este suficiet pentru inceput

Anonim spunea...

Ce parere aveti, care stiti de dictatura de la Arad pe care o fac Directorul si Directorul Economic?

Anonim spunea...

Iertatil pe nea Beri ca mai dadea si el materiale pentru Penifest pe cand era presedinte la comisia de disciplina din ANP si acum condamna Penifestul . Ce oameni , ce caractere.

exor spunea...

nu cred, ca, numai domnul BERECHET făcut chestii din astea,cred ca mai sunt si alte unitati,
de exemplu :
vestita unitate de la TG JIU,u
nde se incearca fel de fel de treburi nu tocmai responsabile,
din partea celor ahtiați după ciolan,nu contează ca în aceasta lupta, vor fi pagube colaterale,ei trebuiesc, sa câștige indiferent de cei ce vor suferi

Anonim spunea...

Oooohooo, domnul DOCTOR BERECHET , nu ma mai mira de ce detinutii ies la el sa le anuleze rapoartele de incident pe care i le facem pe sectii. Am lucrat pe sectie peste 6 ani , si acum o luna am facut rapoarte de incident la detinutii de la deservicre care nu-si vedeau de treaba. M-au amenintat ca ma muta pe gard daca nu-mi retrag rapoartele . Au iesit la Berechet si de la tura urmatoare am fost mutat in foisor dar dupa ce am fost si certat de piticul porno. Acum intru in foisor cu arma in spate in rasetele detinutilor carora li s-a dat dreptate in fata mea. Nu am inteles de ce pentru ca mi-am facut serviciul cu buna credinta. Acum inteleg. Sa ne traiesti domnule DOCTOR si sa te vad lucrat de detinutii pe care ii tii in brate.

Anonim spunea...

Domnule Ragea , vedeti ce se intampla cu acesti Directori . Nu luati masuri? Sunteti om de afaceri si conteaza numai profitul pentru dumneavoastra sau vreti sa faceti si ceva bun pentru sistem?

Anonim spunea...

Stie cineva cat se mai da pentru imputerniciri? Trei , patru mii de euroi? Sau se merge pe doctorate?

Anonim spunea...

Si la Arad , directorul isi face de cap si este mult mai tanar decat Berechet.

Anonim spunea...

MJLC a promis ca va face ordine in sistemul penitenciar. Dupa ce vad ce se scrie aici cred ca este o mare vrajeala si sistemul ramane cu vechile fosile care se pare ca au furat , au inselat , si s-au strecurat pe cele mai inalte functii. Care este exemplul pe care trebuie sa-l urmam , noi cei veniti mai nou in acest sistem? Ce sanse mai avem sa mergem pe drumul drept cand la tot pasul suntem supusi tentatiilor de tot felul. Detinutii care ne preseaza , directori cu probleme care promoveaza astfel de valori ,etc.
Traim in tara pe care o meritam si muncim in sistemul pe care il toleram.

Anonim spunea...

Daca imi da mie Loganul ala nou ii spun eu lu nea Beri cine scrie pe blog.

Anonim spunea...

TERMINATI MA CU PROSTIILE , DOMNUL BERECHET CHEAR SE PREOCUPA DE PENITENCIAR. DE CAND A VENIT A FACUT EFORTURI SI A OBTINUT ACHIZITIONAREA UNEI MASINI DE SERVICIU NOI CU CARE FACE NAVETA. CATI SE MAI POT LAUDA CU ASTFEL DE REALIZARI PE CRIZA ASTA. VOI VRETI PRIME DE VACANTA, SALARII DE MERIT , BANI PE ECHIPAMENT , PE ORE SUPLIMENTARE. NU SE POATE . VOI NU VEDETI CA ESTE CRIZA.

Anonim spunea...

Daca a facut asa in 97 astia i-au dat iar puscarie pe mana? Daia ANP ii acuza de cheltuieli mari.Tot ochiul dracului e la mijloc.

Anonim spunea...

Batranul Berechet care a trecut cu bine prin epoca comunista este ranit in orgoliu. Sambata cand va aduna toata unitatea va spune el foarte multe; sau cel putin asa spun oamenii din jurul lui.

Anonim spunea...

Stai cuminte ma . Cum sa-ti dea LOGANUL NOU. El cu ce se mai plimba.

Anonim spunea...

Asa deci. Pe noi ne-a turchidit in foisoare ca suntem hoti si ca luam de la detinuti . Unde sunt probele , doar pe vorbe. Sa nu uitam proverbele care spun ca unii striga hotii.......

Anonim spunea...

Se vor plati orele suplimentare si primele de vacanta!

Anonim spunea...

Ramai un periculos documentat , anonim 22:18 , si totusi ce faci cu doua? Iti recomanda o masina straina . Au scazut preturile.

Anonim spunea...

Dnu dr col.Berechet dovedeste inca o data,daca mai era necesar,ca ramas acelsi ipocrit,care inputernicit sef la corpul de control,in toate unitatile supuse,incepea de la poarta a se caina ca i plng copii de foame acasa.Ca i greu in Bucucuresti si incepea a strnge,sapun,medicamente,soric,lapte ,cuie,legume ,carne,peste si tot ce putea incapea in masina anp swi a lui personala ,promitind la toata lumea califictvul maxim.Si daca masa de final era bine stropita si mai erau si citeva fetite,toti ofiteri prezenti erau propusi pt.promovare.Daca vrea alte amanunte sunt dispus a veni cu exemple si date precise si chiar filmate Ca un mic amanunt sasi aduca aminte de penultimul control.

Anonim spunea...

se pare ca a pus piciorul in prag si nu mai pot lingai si pupincuristi sa-si faca jocurile de culise.
Puneti mina la treaba si o sa vedeti ca nu mai aveti timp liber sa va uitati ce a facut ala si ala,uitativa la voi prima data si pe urma analizatii pe ceilalti.
Sa va fie rusine,uitativa ce invirteli faceti voi.
a venit timpul sa mai si munciti nu sa o frecati la rece .
frecati menta si mergeti cu plocoane de aceea va permiteti sa va uitati in gradina altuia.
puneti dracu mina la treaba si lasati imbirligarile.