Saptamana trecuta, la Iasi, un detinut a scapat de la moarte un supraveghetor. Omul a cazut din picioare si, daca detinutul n-ar fi intervenit la timp, echipajul SMURD ar fi constatat doar decesul colegului nostru. Nu ne alegem salvatorii dar salvatorii aleg sa sara in ajutorul semenilor lor, indiferent de situatie sau relatie.
O asemenea atitudine nu este neaparat o dovada de eroism dar implica, dincolo de viteza de reactie si eventualele cunostinte medicale, un mod de raportare la ceea ce ne inconjoara. Conteaza daca un recidivist iti salveaza viata, tie, paznicul lui? Ar fi fost mai onorabil, mai putin umilitor, daca salvatorul ar fi fost situat pe aceeasi treapta sociala?
Intamplarea asta ma duce cu gandul la conventiile in care obisnuim sa ne petrecem viata, la cutiile in care ne inghesuim existenta, la ceea ce "se face" si la ceea ce "nu se face", incepand cu mancatul cu furculita si sfarsind cu politetea excesiva care-l inconjoara pe cel mai puternic. Cine suntem noi? Cat ramane din noi pe sub placa sociala turnata peste fiinta noastra inca din frageda pruncie?
Ieri, pe blog, a fost o intreaga dezbatere ca urmare a episodului Codlea. Interventia in forta impotriva unor detinuti din maxima siguranta, nemultumiti de decizia de aplicarea cu strictete a regulamentului, a declansat reactii pro si contra. ASUM, din cate inteleg o organizatie locala nonprofit, acuza conducerea penitenciarului de folosirea in exces a fortei. Penitenciarul sustine ca interventia a fost una justificata si legala.
Toata povestea asta determina o serie intreaga de intrebari legate de aplicarea regulamentului. Se aplica regulamentul in penitenciarele romanesti? Cum? Intotdeauna? Exista exceptii de la regula? De ce?
