Pro si contra

Saptamana trecuta, la Iasi, un detinut a scapat de la moarte un supraveghetor. Omul a cazut din picioare si, daca detinutul n-ar fi intervenit la timp, echipajul SMURD ar fi constatat doar decesul colegului nostru. Nu ne alegem salvatorii dar salvatorii aleg sa sara in ajutorul semenilor lor, indiferent de situatie sau relatie.

O asemenea atitudine nu este neaparat o dovada de eroism dar implica, dincolo de viteza de reactie si eventualele cunostinte medicale, un mod de raportare la ceea ce ne inconjoara. Conteaza daca un recidivist iti salveaza viata, tie, paznicul lui? Ar fi fost mai onorabil, mai putin umilitor, daca salvatorul ar fi fost situat pe aceeasi treapta sociala?

Intamplarea asta ma duce cu gandul la conventiile in care obisnuim sa ne petrecem viata, la cutiile in care ne inghesuim existenta, la ceea ce "se face" si la ceea ce "nu se face", incepand cu mancatul cu furculita si sfarsind cu politetea excesiva care-l inconjoara pe cel mai puternic. Cine suntem noi? Cat ramane din noi pe sub placa sociala turnata peste fiinta noastra inca din frageda pruncie?

Gardian salvat de la moarte de detinutul pe care il pazea!

StirileProTV.ro

Ieri, pe blog, a fost o intreaga dezbatere ca urmare a episodului Codlea. Interventia in forta impotriva unor detinuti din maxima siguranta, nemultumiti de decizia de aplicarea cu strictete a regulamentului, a declansat reactii pro si contra. ASUM, din cate inteleg o organizatie locala nonprofit, acuza conducerea penitenciarului de folosirea in exces a fortei. Penitenciarul sustine ca interventia a fost una justificata si legala.

Toata povestea asta determina o serie intreaga de intrebari legate de aplicarea regulamentului. Se aplica regulamentul in penitenciarele romanesti? Cum? Intotdeauna? Exista exceptii de la regula? De ce?

Tara mea de dor

Catalin Predoiu nu a primit avizul comisiei parlamentare, ca urmare vom avea un nou ministru, sau asa este de presupus. As putea sa comentez noutatea asta, adica sa scriu despre mandatul Predoiu, cu bunele si cu relele lui, n-o fac, nu-mi mai este de folos un asemenea comentariu.

Ma apuca un fel de sfarseala la gandul ca iar se pune in miscare masa mare de oameni, cine ramane, cine pleaca, toata tagma asteapta in fibrilatie startul pentru pastrarea sau cucerirea noilor pozitii, se fac presupuneri si pronosticuri, se ascut baionetele, se reconciliaza relatiile, teritoriile, prieteniile, dusmaniile, orice.

Pe fondul acestei vesti, inregistrez tot la televizor, ca Geoana ii gratuleaza pe alegatori cu titulatura de "nenorocitii dracului", ca la vedere si de la tribuna, o 'doamna' de la PSD il ameninta cu bataia pe primul ministru care este impotent si imbecil si, daca adaug mai vechile aprecieri de gaozar, de animal, de tiganca imputita, de pasarica, ma intorc cu picioarele pe pamant la tara mea de dor, la Romania.

Destule comentarii postate pe blog sunt ireverentioase, nedrepte, nesimtite, lipsite de noima, grosolane de-a dreptul, de unde si indignarea cititorilor civilizati. Sigur, o solutie demna de luat in seama ar fi nepublicarea lor (si le poate cineva imagina pe cele nepublicate vreodata?!). Alta solutie - ideala! - ar fi amendarea permanenta a grosolaniilor, a minciunilor, de catre ceilalti cititori, un fel de reglare din mers a lucrurilor care in realitate nu pot fi nici oprite si nici ignorate.

Dar cine sa-i convinga pe lucratorii de penitenciare ca trebuie sa-si controleze reactiile, frustrarile, ura, cand traim intr-o tara condusa cu atata minciuna si cu atata grosolanie ?!

Baladă pentru şpaiuci

La mult timp după ce a fost exilat şi după ce şi-a împrăştiat răvaşul de adio în cele patru zări, mi s-a făcut un dor nebun de Şpaiuc. De tot ceea ce a reprezentat omul-Şpaiuc, directorul-Şpaiuc, anepistul-Şpaiuc.

Îmi lipsesc nespus căstănuţele, frunzuliţele în culorile toamnei, ghindele, uleiurile aromate, manichiura lăcuită şi costumele de firmă, gesturile moi, aproape părinteşti, accentul lui cu iz de Creangă urbanizat, întreaga emanaţie feng-shui, care îl însoţea oriunde s-ar fi dus…

Când a plecat ca un condamnat la moarte, inima mi s-a strâns creştineşte, ca în faţa unei morţi absurde, iar ecoul unor voci m-a bântuit o vreme… ”Săracul! N-a făcut niciun rău…”

***

Târziu, am devenit conştient că Şpaiuc îmi împlinise existenţa fără să ştie. Împotriva lui mi-am îndreptat toată otrava picurată chinezeşte, zile şi luni de muncă în puşcărie, lui i-am strigat toate invectivele, blestemele şi onomatopeele, care-mi creşteau pulsul şi-mi sugrumau gâtul, el a fost ţinta şi victima viermelui urii şi al deznădejdii, hrănit de mine îndelung…

M-am simţit răzbunat când a dispărut din décor şi brusc am devenit solidar cu toţi cei care s-au simţit în stare să o mai ia încă o dată de la capăt, să mai acorde şansă şi încredere altcuiva mai bun, mai onest, mai viu, să cureţe lumea de şpaiuci.

***

Azi, sunt eliberat. Pentru că am priceput că şpaiucul nu moare niciodată, ci se transformă, se adaptează continuu condiţiilor de mediu. Se hrăneşte cu spaimele şi cu prejudecăţile noastre, cu slăbiciunile şi cu greşelile noastre, dar şi cu idealurile noastre, cu bunul nostru simţ şi cu speranţele noastre într-un mâine mai bun.

Deşi pare o contradicţie, avem nevoie de şpaiuci, aşa cum avem nevoie de noi înşine.Ne sunt necesari şpaiucii, tot astfel cum ne sunt necesari demonii, pentru a ajunge la Dumnezeu.

Avem nevoie de şpaiuci fie şi numai pentru clipa de trezire în care încremenim mâna, ca să nu arunce piatra.

Poate că şpaiucii din jurul nostru există pentru a nu fi nevoiţi să-i căutăm în noi înşine….

HIGHLANDER?

Ultimul nemuritor primeste toate puterile

Guvern dupa Guvern, partid dupa partid, au fost infrante de ministrul Predoiu care a ramas pe pozitie. Cu fiecare victorie devine mai puternic. Oare?

Nu ne bucuram, nu suntem tristi. Suntem curiosi. Va supravietui si acum? Ce elixir o folosi?

Catalin MacLeod din clanul MacLeod

Imortalitatea in cazul Predoiu ar trebui sa sugereze cel putin ideea de stabilitate. Ministerul Justitiei, spre deosebire de alte ministere, a avut o coordonare la varf relativ stabila in ultima perioada in care termenul de stabilitate se redefineste.

S-ar zice ca acest lucru favorizeaza reforma, conferind continuitate procesului de implementare a proiectelor si strategiilor. Bineinteles, in cazul in care acestea au reusit sa iasa din faza de elaborare.

Strategia amanarii, suspendarii, esalonarii, evitarii si eliminarii

Poate ca trebuie amintite cateva „succesuri” ministeriale cu incidenta in sectorul nostru de activitate cum ar fi celebra ordonanta 75/2008 prin care sentintele definitive obtinute de personalul din justitie au fost esalonate in viitorul indepartat, in spiritul apararii libertatilor si drepturilor cetatenesti, eliminarea din bugetul ANP a sumelor pentru plata orelor suplimentare efectuate de personalul din penitenciare (alaturi de salarii de merit si prime), suspendarea platii primei de vacanta si a echipamentului cu toate ca bugetul ANP prevedea aceste sume, amanarea aprobarii Strategiei ANP prin act normativ, evitarea consecventa a dialogului cu sindicatele pana la momentul mitingului din 15 iulie 2009, mentinerea in echipa de conducere ANP a celuimaimare anonim cu toata predilectia acestuia pentru tranzactii imobiliare absconse, si altele.

Despre elixir

Am prefera ca Nemuritorul nostru sa-si traga puterea din respectul cu care Romania se uita spre justitie si tot ceea ce include acest concept. Magistratii au ajuns sa intre in greva, penitenciarele fac miting si se pregatesc de greva, probatiunea picheteaza, consilierii se descurca ei cumva. Toti luptam pentru respect. Dar de ce luptam cu propriul ministru?

Un Bota ca mulți alții

Schimbaţi-l pe directorul Emanoil Bota

O situaţie care „mocnea” de mai multă vreme pare să explodeze în aceste zile. Nemulţumiţi de condiţiile în care lucrează, dar şi de alte aspecte legate de activitatea lor, membrii Sindicatului Independent „Vulturul” de la Penitenciarul Bârcea Mare s-au revoltat împotriva conducerii instituţiei. Sindicatul „Vulturul” este afiliat Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), iar membrii acestuia reclamă deficienţe grave în activitatea conducerii Penitenciarului Bârcea Mare, de lângă Deva, precum şi un management defectuos.

Demisia!

În acest sens, sindicaliştii de la Penitenciarul Bârcea Mare au emis un comunicat de presă. „La nivelul penitenciarului s-a întocmit un raport de activitate, împreună cu FSANP, ca urmare a numeroaselor sesizări venite din partea angajaţilor. Astfel, s-a propus un plan de măsuri concrete pentru soluţionarea problemelor identificate şi promovarea propunerilor venite din partea personalului, însă conducerea unităţii nu a dorit să asigure punerea în practică în termenele stabilite. Ca urmare, Sindicatul „Vulturul” şi FSANP propun verificarea celor semnalate de către Corpul de Inspecţie al Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi implicit revocarea din funcţia de conducere a domnului comisar şef de penitenciar Emanoil Bota, directorul penitenciarului”, se arată în comunicat.

Control de la minister!?

De asemenea, a fost trimisă şi o scrisoare către Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti (MJLC) şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP). În adresa către ministrul Cătălin Predoiu şi directorul general al ANP, Ioan Bala, se spune, printre altele: „(...) Având în vedere deficienţele grave în activitatea conducerii Penitenciarului Bârcea Mare vă solicităm, în temeiul art. 57 din legea 293 /2004 privind statutul funcţionarilor publici cu statut special din ANP revocarea din funcţia de conducere a domnului comisar şef de penitenciare Emanoil Bota, directorul penitenciarului. (...) Precizăm că am propus un plan de măsuri concrete pentru soluţionarea problemelor identificate şi promovarea propunerilor venite din partea personalului, însă conducerea unităţii nu a dorit să asigure punerea în practică în termenele stabilite. Cu scopul soluţionării cererii sus-amintite propunem verificarea celor semnalate de către Corpul de Inspecţie al MJLC, sens în care ne manifestăm disponibilitatea în a furniza toate informaţiile necesare şi vă asigurăm de deplina noastră colaborare”.

Fără comentarii

Agentul şef Nicolae Grosu, liderul Sindicatului „Vulturul”, spunea că s-a ajuns, cu această situaţie, la limita răbdării. „Am avut suficientă răbdare. Directorul penitenciarului refuză orice formă de dialog cu noi pe această temă. În vederea îmbunătăţirii activităţii din instituţie am întocmit un „Raport de progres”, în care am menţionat deficienţele care există şi am şi precizat doleanţele noastre, dar am venit şi cu soluţii concrete pentru rezolvarea problemelor. Nu se mai poate contiua aşa”, a declarat Nicolae Grosu. Contactat telefonic, comisarul şef de penitenciar, Emanoil Bota, directorul instituţiei de la Bârcea Mare, a fost foarte scurt în exprimare. „Trăim în democraţie şi fiecare poate cere ce vrea. Momentan sunt în concediu de odihnă şi nu comentez acest subiect. Voi vorbi pe larg la întoarcerea mea la serviciu”, a afirmat Emanoil Bota.

”Momentan sunt în concediu de odihnă şi nu comentez acest subiect” Emanoil Bota, directorul Penitenciarului Bârcea Mare

Şantaj şi dezinformare

Relaţia „agresivă şi cazonă” a conducerii în relaţia cu personalul, dezinformarea angajaţilor în legătură cu anumite măsuri propuse de ANP, acestea fiind folosite drept mijloace de presiune şi şantaj sau calitatea precară a hranei sunt doar câteva dintre neregulile care au fost descoperite de conducerea ANP la controlul pe care l-a efectuat, la cererea sindicaliştilor, la Penitenciarul Bârcea Mare. „Ameninţările şi şantajul rămân din nereficire instrumentele folosite în relaţiile ierarhice. Astfel, se explică teama permanentă pe care o are personalul în a discuta deschis despre probleme de serviciu. Cooperarea între diversele compartimente funcţionale nu este deloc de natură a susţine optimizarea funcţionării penitenciarului, şefii de compartimente întreţinând o stare de competiţie dăunătoare dezvoltării

Sursa: aici

Link-uri utile:

• mesagerulhunedorean.ro - Angajaţii Penitenciarului Bârcea cer destituirea comandantului
• servuspress.ro - „Schimbaţi-l pe directorul Emanoil Bota!”... pe larg
• adevarul.ro - Hunedoara: Sindicaliştii din Penitenciarul Bărcea îşi pun la zid comandantul

Presa locala despre subiect

SNLP - Aparatul central pierde comisia de disciplina

Astazi am convenit cu presedintele FSANP sa blocam activitatea comisiei de disciplina din ANP avand in vedere modul deficitar in care au fost gestionate anumite dosare ale comisiei, de catre presedintele acesteia - Movila Viorel si tergiversarea de catre directorul general a solicitarii de inlocuire a actualului presedinte al comisiei.

Multi membri analizati in comisie s-au plans de faptul ca nu li s-au acceptat explicatiile sau probele, ori au fost tratati dur si si-au manifestat suspiciunile privind subiectivitatea in verificarile efectuate iar in rolul principal (negativ) s-a regasit constant presedintele comisiei de disciplina.

Dintre cazurile care ne-au fost sesizate amintesc pe cel relativ recent al viceliderului grupei SNLP Penitenciar Spital Jilava care a fost pedepsit fara sa se fi dovedit ca a incalcat o anumita prevedere si a fost stresat cu verificarile chiar si in ziua in care a suferit o interventie chirurgicala extrem de dificila. Din pacate am aflat tardiv de acest caz.

Si FSANP are o serie de situatii in care se apreciaza ca atitudinea presedintelui comisiei a depasit nivelul permis de atributiile stabilite, iar deciziile luate sunt cel putin discutabile.

Cu acest prilej va recomand sa-mi aduceti urgent la cunostinta abuzurile care se savarsesc impotriva membrilor in orice ocazie, in cat mai scurt timp pentru a avea eficienta in demersurile pe care le putem face.

Prin urmare, de comun acord, SNLP si FSANP si-au retras (prin renuntarea la calitate - art. 12 lit a) membrii (titulari si supleanti) desemnati in comisia constituita la nivelul aparatului central si au intocmit un set de sesizari cu privire la abaterile savarsite de membrii comisiei (titulari si supleanti) desemnati de directorul general, care astfel, se suspenda de drept.

Fundamentarea actiunii:
(OMJ 2856/2004 - Regulamentul Comisiilor de disciplina)

Continuarea aici.

Reorganizare

Proces verbal reorganizare 09.10.2009

Fără șireturi

Când l-am văzut pe Nati Meir fără şireturi la pantofi, dar cu cătuşe la mâini, am tresărit patriotic. Recunosc, nu mi-a plăcut personajul niciodată şi nu voi înşirui acum motivele , comune, cred eu, cu ale multor cetăţeni.

După episodul “Revolta pepelei 2006”, am reuşit să-l ignor fără efort, să râd copios de figura lui de Quasimodo peltic, cu dublă cetăţenie, să-i privesc detaşat gafele publice şi bălăcăreala televizată.

Mă înscriu în cote normale de paranoia de puşcărie, aşa că a fost destul de simplu să descifrez înţelesurile oculte ale arestării spectaculoase, pentru un pumn de euro: Nati Meir a fost arestat pentru că aşa a vrut el!

***

Eroul nostru, se va agita până când va fi condamnat şi încarcerat într-unul din penitenciarele patriei, mai exact în Penitenciarul Rahova. Odată ajuns aici, îşi va întinde antenele şi plasele, pentru a-şi duce la bun sfârşit opera, aceea de a fi ales în mod democratic preşedinte al Penitenciarului Rahova.

Vom asista neputincioşi la înfiinţarea P.P.L. – Partidul Prizonierilor Liberi, a Sindicatului Detinuţilor şi, desigur, a unei bănci destinată exclusiv pepeleilor din toată ţara.

Moni Columbeanu, se va lăsa convinsă încă o dată că are în dotare şi calităţi de PR-ista şi îşi va plimba tibiile lungi prin Rahova, urmărită de o cohortă de media. Va duce afişe, donaţii, fluturaşi, confetti, cafea, televizoare şi hrană rece, şi îşi va ţuguia buzele explicând de ce e important ca mentorul ei să-şi compună un puzzle de imagine după gratii.

Becali, intuind potenţialul electoral al puşcăriilor, va face zilnic mătănii să-l ajute Doamne-Doamne să fie şi el condamnat mai repede, iar Penescu, suspicios că Becali îi va propune ceva sportiv lui Nati, va soma ANP să fie transferat de urgenţă la Rahova.

***

Se inghesuie milionarii României să intre în puşcării şi nu mă pot gândi decât că este meritul mass-media, care , de câţiva ani bate monedă pe condiţiile extraordinare ale unui voiaj la răcoare… Să-i fi adus criza mondială la aşa o disperare?!

Fiti vigilenti, patria vegheza!

Nati Meir, vajnicul "aparator" al drepturilor detinutilor, a fost arestat. Recunosc ca vestea asta m-a luat prin surprindere, nu sunt obisnuit sa vad fosti deputati, a caror moralitate este mai mult decat indoielnica, intr-o asemenea ipostaza.

Conform modelului, sa nu zic general valabil, in mica si frumoasa noastra tarisoara, cei care ajung intr-o pozitie inalta, chiar daca sunt banuiti (ori dovediti!) ca functioneaza pe baza "aranjamentelor" necurate de tot felul, raman ca prin farmec pe pozitie. Uite ca mai are si necuratul scapari, din cand in cand!

Nati Meir si-a construit imaginea publica fara nicio rusine, si-a construit-o pe seama detinutilor, pe seama asa-zisei monitorizari a respectarii drepturilor acestora, declaratiile lui iresponsabile starnind, pana la urma, nu revolta opiniei publice, dupa cum s-ar fi cuvenit, ci revolta detinutilor. Am avut de fiecare data, la vederea lui, sentimente puternice si amestecate, sentimente de scarba, de mila si de revolta, e greu, e foarte greu sa te impotrivesti unui asemenea suvoi de urat.

Pana la urma, nu aparitia unor astfel de personaje (vezi Florentin Scaletchi si Alexandrina Gavrila) ma pune pe ganduri, ci neputinta sistemului penitenciar romanesc de a preintampina planurile de preamarire si de imbogatire ale asa zisilor aparatori ai drepturilor omului, in realitate escroci cu patalama la mana care inlesnesc si practica, sub ochii neputinciosi ai lucratorilor, un adevarat si infloritor trafic de influenta.

Partea buna este ca Nati Meir va avea ocazia sa monitorizeze chiar din postura de detinut felul in care sunt respectate drepturile omului in inchisoare, ceea ce pentru un adevarat profesionist este o ocazie unica, demna de luat in seama. Asta daca justitia romaneasca imparte dreptatea cu legatura pe ochi si nu se infricoseaza de amenintarile sau nu se amageste cu promisiunile fostului inalt demnitar.

Salariul… cât e salariul?

De când i-am spus ca sunt fepesese la puşcărie, administratorul meu de bloc ţine morţiş ca, lunar, să avem aceeaşi mică şi interesantă discuţie despre cum merg treburile la locul meu de muncă.

Îmi zâmbeşte ştirb şi-mi face şmechereşte cu ochiul, spunând că el, fost colonel de securitate, susţine metodele pe care le aplicăm şi mă îndeamnă să nu mă las moale. Instantaneu, îmi amintesc de dosurile pictate de la Brăila şi dau să spun că nu e nicidecum o practică în sistem.

Omul nu mă lasă, că doar e devorator de TV, presă de scandal şi bârfă de cartier, plus că are şi alte surse, cel puţin dubioase. "Asta le trebuie: omor! Că d-aia nu trăim noi bine în ţărişoara asta şi nu ne putem mânca pensioara liniştiţi! Că aşa se duc bănişorii noştri pe nişte lichele care n-au făcut nimica bun, dar stau la căldurică, au păpică mai sănătoasă decât noi, ăştilalţi, se mai joacă, se mai plimbă, muncă zero…”

Aterizat în plin Caragiale, încep să calculez cam cât mi-ar trebui, în ani, să-l fac pe administrator să priceapă că pepeleii sunt tot oameni, că după puşcărie se vor întoarce în societate şi că depinde şi de el cum se vor integra…

Exaltat de propria voce, personajul îşi continuă monologul, schimbând registrul: a asistat la alchimizarea lui Cozma Minerul în Lucefărul Huilei, a văzut interlopi cosînd goblen, traficanţi interzicând drogurile, violatori smeriţi întru Dumnezeu, viitori familişti convinşi şi pepelei homosexuali preamărind binefacerile prezervativului.

”Păi, la puşcărie e un lux pe care io nu mi-l permit, după atâţia ani de muncă! Şi e un lux pe banii mei, plătitor de taxe. Şi mai cred că acolo e un joc de-a mima: ăia se prefac că au înţeles ce vreţi de la ei, voi vă prefaceţi că sunteţi mulţumiţi de ce aţi făcut! Curat circ! Că animalul de la circ face o vreme ce-l constrângi cu bâta să facă, până într-o zi când nu-i mai convine şi haţ! Te-a luat… Orice constrângere creează o tensiune şi vine clipa când animalul captiv rupe lanţul… Cu atât mai mult animalul din om…”

Gândesc amuzat că are mintea prea odihnită. Dar, dacă, totuşi are dreptate?! Coborând treptele, mă trezesc silabisind conjugările: eu-mimez, el-mimează, noi-mimăm, voi-mimaţi… Nu-i aşa că începe să sune ciudat?!

“Auzi, da' matale ce salar ai?” strigă după mine fostul colonel, cuprins subit de revelaţia jocului de-a puşcăria. Să-i răspund că insuficient pentru a educa şi cele 20 milioane de români liberi?!

Afaceri de familie

Pe vremuri, tot aici pe blog, am mai postat un articol despre directorul de la Codlea. Era vorba despre lipsa de comunicare dintre el si subordonati. La vremea aceea, Dl. Dumitrache ne-a transmis un lung drept la replica, pe care l-am si publicat, cu multe argumente patimase, pro si contra.

Am inteles fara greutate ca omul era profund afectat de situatia creata, ceea ce este de inteles, nimanui nu-i convine sa fie contestat, mai ales sa fie expus in piata publica, cu toate bunele si relele lui.

De data asta, reactia la schimbarea din functie a directorului de la Codlea pare sa fie mai degraba una favorabila lui, ceea ce dovedeste ca pana la urma a fost totusi un director daca nu iubit, apreciat in orice caz de catre multi dintre fostii subordonati. Nu stiu care este motivul real al schimbarii, pe de o parte nu sunt in posesia unor informatii complete, pe de alta parte este foarte greu sa fii obiectiv de departe.

Ce stiu cu certitudine este faptul ca in sistemul penitenciar sunt directori de unitati cu mult sub nivelul Dlui Dumitrache, a caror incompetenta sau rea credinta, desi sare pur si simplu in ochi, nu pare sa deranjeze in niciun fel spranceana acerba a "factorilor de decizie", ceea ce naste, evident, multe si indreptatite semne de intrebare.

Toata aceasta situatie ma duce cu gandul - pentru a cata oara?! - la doua aspecte semnificative, specifice sistemului penitenciar:

1. Nu competenta sau incompetenta unui director sta la baza numirii ori mentinerii lui in functie.
2. Angajatii accepta aceasta stare de fapt ca pe o fatalitate, bucurandu-se probabil in sinea lor ca nu sunt "atinsi" in mod direct de "virusul" care bantuie sistemul ( hiar daca exista o secure deasupra fiecarui cap si putini au scapat necrestati inca!).

Fara indoiala ca cei care au proptele politice reusesc sa ramana in picioare indiferent de viteza sau directia din care bate vantul si gandindu-ma cu mare tristete la cata energie trebuie sa depuna aceste personaje pentru a se mentine "in sa", in dauna activitatii pentru care sunt platiti, nu ma mai intreb de ce ne merge noua atat de bine pe meleagurile mioritice.

Ma intreb, insa, altceva, daca Dumitrache era incompetent sau a comis lucruri reprobabile la Codlea de ce a mai fost trimis la Tichilesti (dupa cum am auzit)?! Si daca Dumitrache era capabil si n-a comis lucruri reprobabile de ce accepta o decizie nedreapta asteptand, dupa cum se obisnuieste, schimbarea, oricare ar fi ea?!

Cel Mai Mare Adjunct Sef

IT-istii ANP-ului au calcat rau pe bec. Cu mintea la solutii de virtualizare si management au scapat un amanunt major si drept urmare au determinat interventia prompta a Celui Mai Ager.

Acum cateva zile pentru vreo 2 ore Cel Mai Mare Ionel din penitenciare a cazut in clasamentul sefilor din ANP undeva pe pozitia 3 - 4. Trebuia incarcat un nou profil date fiind modificarile la varf si, din neatentie, nefericitii informaticieni l-au coborat pe Ionel undeva sub Tibi U. si putin deasupra lui Status Bar.

Vigilent, gheneralul de la Focsani, a dispus aducerea infidelilor si i-a admonestat sever aratandu-le parul alb si amintindu-le ca e mai vechi in functia de adjunct si ca locul dumisale e imediat sub Nelu (ie Ioan Bala). Un argument greu de combatut. Ionel trebuie sa-i fie aprope lui Nelu ca altfel se duce de rapa ANP.

Cel Mai Mare Ionel le-a oranduit, din cate se vede, pe toate celelalte si a scapat de trecatoarea furie a Independentului cand cu HG-urile cu terenuri transferate cu dedicatie (ie Catalin Predoiu) care s-a spariet fara sa-si mai revina de perspectiva pierderii prietesugului cu tovarasii Celui Mai Mare Ionel. Nu i-a mai ramas, se vede, decat monitorizarea atenta a site-ului pravaliei.

A pierdut dansul - Cel Mai Mare - batalia cu bunul simt la Jilava, dar uite ca inca mai e in putere. Sa ne traiesti mos Teaca, ca n-aveai cum sa lipsesti! Linisteste-te acum. S-a rezolvat. Esti iar Cel Mai Mare Adjunct.

Link util:

penifest - Cei mai mari. Alarma de prostie.

Ma, mincinosilor!

Mi s-a intamplat, nu de putine ori in viata mea, sa aflu ca am fost mintit. Evident, minciuna doare si stanjeneste, indiferent de motivul care sta la baza ei. Doare mai ales daca vine din partea unui prieten sau a unui om pe care l-ai stimat ori caruia nu i-ai facut niciun rau, caruia nu i-ai provocat niciun deranj.

Daca afli despre minciuna asta pe cai ocolite, adica nu esti pus chiar in situatia penibila de a avea o reactie imediata, intre tine si mincinos se asterne un fel de strat protector care-ti permite sa ignori hapul asta amar, altfel greu de inghitit si mai ales greu de digerat.

Traim, asadar, dupa tot felul de reguli nescrise, dupa tot felul de "conventii" sociale ipocrite, unanim acceptate, care-ti permit sa te protejezi totusi, de situatia, mai mult decat stanjenitoare, in care mincinosul ar trebui sa te priveasca drept in ochi si fie sa se scuze, fie sa adauge o alta minciuna, una si mai mare, peste cea veche. Altfel, cum sa-i spui unui om in toata firea, ma, mincinosule?! Ce sa faci pe urma, dupa ce rostesti replica asta?! Inspre ce sa te uiti?!

Aseara, uitandu-ma la televizor, obligat fiind adica sa ma uit drept in ochii politicienilor nostri, cu precadere in ochii unora dintre ei, am fost pus intr-o situatie cel putin neobisnuita, aceea de a constata ca toate "conventiile" noastre, cele in virtutea carora ei se prefaceau ca spun adevarul si noi credeam, prefacandu-ne la randul nostru, au fost incalcate pana la ultima. Nu le mai pasa, mi-am spus in sinea mea, pur si simplu - de jena sau de rusine oricum nu s-a pus niciodata problema! - nu le mai este frica, stiu ca nu avem alternative, ca urmare, nu-i mai intereseaza ce credem despre ei!

Ca si cum, pacalindu-ne pas cu pas, au cucerit pana la urma tot ceea ce se putea cuceri si noi nu mai avem unde ne duce, nu mai avem cum ne impotrivi! Ei, cu uniformele lor serioase, cu costumele si cravatele lor, cu masinile lor oficiale, cu armatele lor de trepadusi devotati, cu ritualurile lor ieftine, fara ca noi sa le fi facut vreodata vreun rau, fara ca noi sa le fi deranjat vreodata tabieturile si aranjamentele, au tesut pe nesimtite un fel plasa despartitoare, in spatele careia si-au aranjat o alta tara, una de hartie, in care nu le mai suntem de niciun folos!

Boc II, Boc III si alte prapastii

A picat asadar Guvernul. E pentru prima data in 60 de ani - aud la RealitateaTV - cand un guvern romanesc este demis prin motiune de cenzura de Parlament. Toata atentia presei a fost, pe buna dreptate, concentrata asupra acestui eveniment si a calculelor politice care l-au insotit. O sa avem - drept urmare - Guvern interimar, care nu mai poate emite ordonante si nu-si mai poate asuma 'raspunderi'.

Televiziunile de stiri au reinceput talk show-rile maraton, marinarul face spectacol inainte de alegeri, ceilalti incearca sa prinda timp de emisie si ceva acoperire in presa. O alta coalitie pare sa se nasca la acest moment pe fondul propunerii legate de noul prim ministru - Klaus Johannis, primarul Sibiului.

Marinarul ar prefera desigur un guvern Boc III, ceea ce ar implica desigur si un Independent II la justitie si 'continuarea reformelor structurale' promovate de seful justitiei si implicit al penitenciarelor, dl Catalin Predoiu. Marinarul mai vrea sa fie reales in noiembrie. Nimic despre guvernare. Totul pentru alegeri.

**

La ANP, ca sa revenim la ale noastre, s-au redistribuit responsabilitatile odata cu numirea noului director general adjunct. Ionel cel Mare primeste Siguranta Detinerii si Resurse Umane, Tiberiu Ungureanu primeste Economic si Medical, Horia Chis va coordona Educatia, Directia Contencios Acte Normative si Informatica. Ioan Bala ramane cu restul.

Toate bune deci. Avem sefi cu atributii bine stabilite.

***

Colegul cezarica 'recidiveaza' cu un articol despre o prapastie artificiala - cea dintre ofiterii si agentii de penitenciare. Directorul Bota, ca orice comunist batran ce se respecta, incearca sa-l dibuiasca.

In unele articole scrise de mine ma refeream la unele mentalitati invechite. Le numesc asa pentru ca ele apar in orice dialog, discutie sau cum vreti dumneavoastra sa o numiti, si provoaca iritare. Ma refer in speta la discutiile intre ofiteri si subofiteri.

Am observat in penitenciarul Deva, ca indiferent pe ce subiect se duce o discutie , exista o bariera, un zid care suna cam asa: “pai da ca voi agentii”, “voi sunteti…” etc. Deci totul se rezuma la “noi agentii”.

Se intelege ca discutiile aparute pe diverse teme si contradictiile sa se simta doar din diferentele de generatie, de studiile fiecaruia etc. Ma deranjeaza enorm marea majoritate a ofiterilor care nu inteleg ca si “noi agentii” suntem in aceeasi tabara. Purtam aceeasi uniforma si avem acelasi statut. Din pacate acesta este adevarul in dialogul intre ofiter si agent existind din partea ofiterului acea retinere...”.

Continuarea aici.

Nimic nou pe frontul de vest

În general sunt mai rari sefii care sunt iubiti de catre angajati, dar cred ca si reciproca ar trebui sa fie valabila. În mod normal, nimeni nu ar trebui sa fie obligat sa lucreze cu cineva pe care, dintr-un motiv sau altul, nu-l place. Toate astea ar putea sa fie valabile într-o institutie în care are prioritate calitatea muncii sau mai pe sleau produsul finit, ca rezultat al muncii fiecaruia.

La Bircea Mare, care în opinia mea a ajuns asociatie familiala, prioritatea e alta. Are prioritate interesul personal, apoi, daca timpul le permite actionarilor majoritari, si nu e trecut de ora 15, se mai ocupa si de problemele de serviciu.

Cum nu traim într-o lume perfecta sau într-o lume nici macar normala, încercam sa ne întelegem cu sefii. Când spun ca încercam sa ne întelegem, ma refer la dialogul tacit,cand seful urla ca disperatul (la Mara ma refer) iar noi tacem si nu zicem nimic... Daca zici ceva risti sa fi amenintat cu comisia de disciplina.

Noi toti ar trebui sa ne gândim mai mult la atitudinea asta de tacuti în fata sefului, pentru ca institutia e a statului si atât sefii cât si noi palmasii suntem trecatori prin acest loc si nu suntem proprietarii ei, asa cum credea Mara când urla la un coleg pe holurile si pe terasa popotei.

Continuarea aici.

by cezarica@sivbarceamare.blogspot.com

1989 - 2009 = Degeaba(?!)

Buna dimineata tuturor lucratorilor de penitenciare, incepe o noua zi din viata noastra! Urarea asta, care nu e cinica sau formala, nu are nicio legatura cu reorganizarea sistemului penitenciar sau cu apropiatele alegeri prezidentiale, este doar un modest indemn la aducerea aminte a faptului ca traim si sunt atatea lucruri nefacute sau nedescoperite, care stau inca la indemana noastra.

Sfarsitul asta de saptamana a stat in familia mea sub semnul premiului Nobel pentru literatura, castigat dupa cum trebuie sa fi auzit, de o romanca, Herta Muller pe numele ei, romanca de origine germana care a plecat din Romania prin anii 70, nu de placere si nici cu voie buna. A fost o intreaga disputa pe marginea apartenentei ei la cultura romana, asta dupa ce televiziunile au constatat atoase ca singura ei nationalitate pomenita prin lume era germana.

Discutia, inflacarata pe alocuri, s-a invartit (pentru a cata oara!?) in jurul felului romanesc de a fi pe lume. De ce ar face caz Herta Muller pentru ca s-a nascut si a trait in Romania pana la 30 de ani, de vreme ce a fost haituita de Securitate, de vreme ce nimic nu e de fala nici in Romania prezentului? Asta era intrebarea cheie. Uita-te in jurul tau - mi se spunea!- ce vezi? Nu vezi minciuna, nepasarea si primitivismul?! Cine s-ar mandri cu asemenea defecte?!

Ba le vad, ca nu sunt chior, si chior daca as fi tot le-as auzi si tot le-as simti dar lucrurile sunt intotdeauna complexe si adevarul nu este niciodata alb sau negru. Maturitatea unui popor vine din cultura si educatie asa cum se intampla si la nivel individual, ori poporul asta a evoluat intr-un anume context politic care n-a fost unul tocmai generos, ca urmare suportam consecintele. Ce ne facem insa cu popoarele civilizate care decid ca au dreptul sa invadeze lumea? Care ucid stiintific, care tavalesc pamantul in numele unor pretexte cusute cu ata alba, in realitate in numele superioritatii lor economice?

N-am nicio idee cum va evolua Romania in urmatorii 20 de ani (tocmai am vazut pe strada urmatorul afis: 1989 - 2009 = Degeaba), mi-as dori, evident, sa ne indreptam obiceiurile proaste, sa ne facem viata mai buna dar n-am nicio garantie in privinta asta. Singura mea garantie sunt eu insumi, pe mine pot sa contez si pe inca cativa, ceea ce, pana la urma, in ceea ce ma priveste, tot este un punct de plecare.

Revenind la oile noastre, o mica schimbare se produce si la nivel de ANP, pleaca din postul de director general adjunct, Danut Dinca de la Poarta Alba si vine Horia Chis de la Baia Mare. In opinia mea, nu Danut Dinca ar fi trebuit sa plece (cel putin s-a comportat civilizat si s-a straduit ceva mai mult decat altii!) dar schioapa cum e, societatea romaneasca nu este inca capabila sa tina pasul cu cei care obisnuiesc sa se strecoare pe cai ocolite.

Rotunde sau ţuguiate?

Că trebuie să facem schimbări, sacrificii, este de înţeles. Într-o perioadă în care unii îşi pierd locul de muncă (sunt peste 700.000 de şomeri în ţară ceea ce reprezintă o rată de 6,6 % şi se preconizează că până la sfârşitul anului vom ajunge la 8%), alţii o parte din sporuri şi poate cu toţii vom fi trimişi forţat în concediu fără plată, s-ar crede că nu putem face prea multe mofturi. Adică, să ne mulţumim şi cu atât!

Însă, într-o ţară în care sunt pensionari sau salariaţi bugetari de 2-300 milioane, deplasările preşedintelui au ajuns la o valoare de 6 milioane euro, o scenă pentru spectacole se închiriază cu zeci de mii de euro şi, ca să ne referim la sistemul penitenciar, s-au investit sute de mii de euro în aparatură medicală care nu foloseşte la nimic, se menţin oameni pe posturi inutile (sau sunt inutili pe posturile pe care le ocupă), parcă nu ne mai cad atât de uşor sacrificiile.

Am înţeles ideea de bază – aplatizarea piramidei organizaţionale, prin reducerea funcţiilor de conducere, ceea ce înseamnă că se doreşte o bază mai mare (execuţia) şi un vârf mai puţin pronunţat. Adică se doresc capete rotunde şi nu ţuguiate?! Parcă eram totuşi în Ţara lui Oblio!

Ce pierdem prin reorganizare? Cam două funcţii de directori adjuncţi pe educaţie şi asistenţă socială, în realitate însă vor fi mai multe pentru că e greu de crezut că în celelalte 13 penitenciare, cu o capacitate de până într-o mie de deţinuţi, va dispărea DASDRP-ul şi nu DAEAP-ul. Corect ar fi ca funcţiile nou create să se scoată la concurs şi nu să fie ocupate de la sine înţeles cu directorii adjuncţi pe pază însă, aşa cum spun unii, în aceste vremuri este imposibil de organizat concursuri pentru funcţii de conducere iar împuternicirile conduc la o şi mai mare instabilitate.

Vom pierde funcţiile de locţiitor şef tură care sunt ocupate în majoritatea lor de agenţi şi în ultimele două zile s-au postat aici lucruri interesante despre rolul LST-ului în buna funcţionare a unei unităţi. Părerile sunt pro şi contra însă pentru cei care muncesc în penitenciar ştiu că activităţile sunt coordonate, după ora 15.00 sau în lipsa directorului, de LST-ei şi şefii de tură care, fie vorba între noi, sunt cam tot agenţi în multe cazuri. Prin această măsură cred că se va ajunge la situaţia în care agenţii vor continua să „presteze” ca ajutoare a şefilor de tură însă nu vor mai fi plătiţi pentru munca lor.

Se vor pierde funcţii de şef serviciu cum este în cazul educaţiei şi asistenţei psihosociale, logisticii sau Serviciului producţie şi venituri, şef birou la prevenirea criminalităţii, tehnologia informaţiei şi la resurse umane.

Penitenciarele-spital vor fi - dupa mintea ANP - "preluate" de penitenciarele în a căror curte se află, cel puţin în ceea ce priveşte educaţia şi siguranţa şi este de înţeles ce dureros trebuie să fie pentru cei din spitale care nu aveau subordonare decât în faţa directorului lor. Va fi greu şi pentru cei de la educaţie din penitenciarele pentru minori şi tineri şi din unităţile cu o capacitate de mai puţin de 500 de deţinuţi să treacă în responsabilitatea directorului adjunct pentru siguranţă şi regim penitenciar (cred că ăsta a fost visul multor pazişti).

Despre ceea ce vom câştiga în urma reorganizării, e clar că se doreşte o economie la buget trecându-se peste importanţa sau necesitatea unor funcţii. Cei optimişti pot spune că va fi o mai eficientă coordonare a grupei de intervenţie şi a prevenirii criminalităţii fiind vorba de una regională, cel de la pază va înţelege mai bine activitatea educaţiei şi o va sprijini necondiţionat pentru că va răspunde de ea, e de preferat radierea posturilor libere decât pierderea personalului, vor fi fonduri suficiente pentru acordarea salariilor, mai puţini şefi înseamnă mai mulţi executanţi iar redistribuirea unora va fi bucuria altora.

În opinia mea, nu o să ne fie mai bine fără LST-ei, nu o să fie mai eficientă activitatea de organizare a muncii dacă trece la evidenţă sau a educaţiei dacă o coordonează paza, nu o să se bucure de mai multe satisfacţii şefii de servicii resurse umane sau din cadrul logisticii dacă vor trece pe şef birou (munca va fi aceeaşi), nu se va îmbunătăţi situaţia dacă se va elimina orice posibilitate de încadrare în sistem prin radierea posturilor libere.

Pe de altă parte, aştept cu sufletul la gură reorganizarea ANP-ului dar şi aici părerile sunt împărţite pentru că cei din conducerea MJ şi ANP consideră că se impune în primul rând o reorganizare a unităţilor şi apoi a administraţiei centrale, adică de jos în sus, în timp ce sindicatele ar fi preferat ca propunerile să le fie prezentate la "pachet".

Reorganizarea, cu note mai nou

ANP reuseste, dupa 6 luni de la anuntarea masurii, sa prezinte un document care sa semene a Nota de Fundamentare a reorganizarii unitatilor din sistemul penitenciar. E un inceput, mai e de lucru, sunt sigur ca asteapta observatii. N-au pus inca documentul la dispozitia 'publicului' dar sunt sigur ca ar aprecia comentariile si observatiile dumneavoastra (incercati la cabinetanp@dgp.ro)

Fundamentarea reorganizarii unitatilor penitenciare 07102009

Ceva bani de la ANP...

Adresa alocare subventii

Sus inima!

In Dilema Veche din doi octombrie (pana si dilema romaneasca ajunge sa fie divizata!), Andrei Plesu, aproape singurul personaj public care nu m-a dezamagit vreme de 20 de ani, a publicat urmatorul indemn:

"Dar meschinăria unghiului de vedere, bălăcăreala la preţuri mici, agitaţia noroioasă a multor politicieni şi gazetari sar în ochi. Îţi vine să le spui, mai prietenos sau mai răstit: ridicaţi-vă, măcar pentru o clipă, din mlaştina intereselor voastre imediate. Luaţi un pic de înălţime! Luaţi un pic de distanţă faţă de harţa zilnică, faţă de combativitatea partizană şi faţă de voi înşivă!

Desprindeţi-vă, într-un minim elan igienic, de măruntaie, idiosincrazii, vorbe grele, obsesii şi nevroze. Respiraţi mai amplu, priviţi, scurt, spre mijlocul cerului, reînvăţaţi să surîdeţi. Încercaţi să fiţi, măcar o oră pe zi, „singuri şi inactuali“ – cum spunea cîndva G. Călinescu.

Există şi alte bucurii decît bucuria de a-ţi strangula duşmanul. Există şi alte plăceri decît plăcerea de a răni, de a calomnia, de a cîştiga la şepticul electoral. Există, de asemenea, drame, spaime şi dezastre mai mari decît cele care vi se vîntură pe sub nas în diversele show-uri televizate. Nu vă mai conduceţi viaţa din subteranele sufletelor voastre agitate. Aşezaţi-vă, la răstimpuri, pe un loc mai înalt decît voi înşivă. Sus inima! Şi capul! Viaţa, viaţa adevărată e în altă parte... "

Mi se pare inutil sa mai adaug ceva, poate doar sa constat ca un asemenea indemn pare potrivit pentru intreaga suflare romaneasca.

Perceptia e realitate

Reactia la ultimele articole demonstreaza ca Directia pentru Prevenirea Criminalitatii si a Terorismului (DPCT), fosta SIO, SIPA, DGPA, DPCMP trebuie sa fie reformata, iar partea buna e ca in interior exista oameni care incearca sa impuna o schimbare si care nu rezoneaza spionitele si scenaritele de CI-sti imbatraniti in rele.

Interesant este ca apar comentarii ale unor agenti si ofiteri BPCT care, de data asta, admit ca este nevoie de schimbare si ca vechile practici trebuie sa dispara. Restul opiniilor sunt cele deja cunoscute, unele pro altele contra majoritatea destul de clar punctate. Pe mail-ul de blog am primit deasemenea reactii din partea reformistilor, care se pare ca nu accepta sa fie dati la o parte. Interesante si utile.

Ar trebui precizat ca fostul director al DPCT, Cornel Raduta, a incercat sa reduca la tacere tocmai aceasta parte atunci cand a propus singur (si nesilit de nimeni) Consiliului de Conducere al ANP (prin aprilie 2009) desfiintarea birourilor teritoriale ale DPCT; intentia fiind de a intari subordonarea pe linie directa cu cei care incepeau sa miste in front. Nu a reusit pana la trecerea pe linie moarta, dar se vede ca inca mai misca.

Conservatorii DPCT se apara cum se pricep mai bine, adica foarte prost. Argumente din categoria "agenturili straine" sunt aruncate stangaci prin comentarii. 'Coruptii' sunt, zic ei, cei care se vor bucura daca dispare DPCT. Asa sa fie? Cam cati corupti credeti ca au prins sau au "prevenit" siparezii conservatori? Nici unul. Zero. Totusi, pentru mintile cu scenarii, se pare ca e o conspiratie a raului impotriva spionului veritabil.

Coruptii nu sunt asadar dati in vileag si nici nu s-au intamplat minuni in domeniul prevenirii criminalitatii si a terorismului. Atunci, judecand la rece, nu inseamna asta oare ca DPCT nu-si indeplineste rolul si ca trebuie facut ceva ca acest serviciu sa functioneze?

Nici macar conservatorii nu cred ca-si pot permite sa conteste realitatea lipsei de rezultate. Daca ar fi fost ar fi fost promovate, pretextul secretului si confidentialitatii fiind o scuza ieftina pentru impotenta unui qvasi-serviciu secret in prevenirea criminalitatii si a terorismului. Realizarile inseamna informatii valorificate, ori tocmai aici e hiba: REZULTATE NU EXISTA.

Asadar, oricate zbateri ar avea pe minut simpaticii nostri colegi care argumenteaza pro (spionite, scenarii, barfe) realitatea ii contrazice flagrant si, mai mult, nevoia de reformare se manifesta si in interior. Un progres care merita laudat. Asteptam si rezultatele pe termen lung.

PS Domnul Berechet, directorul de la Giurgiu, a facut adresa scrisa in care cere ANP sa apeleze la SRI si la altii pentru a depista comentatorii care l-au calomniat se pare. N-am retinut comentariile, dar cred ca tupeul ar fi prea mare pentru fostul director demis pentru ca isi baga in buzunarul propriu bani din munca detinutilor si transformat 'disciplinar' in ofiter la Inspectia Penitenciarelor.

Poate ca nea Beri' s-a reabilitat, nu zic. Dar totusi, putina modestie nu strica. Poate ar trebui sa ia exemplu de la dna Zmeu, colega dumisale care se bate cu sefii pentru bani nu cu anonimii pentru comentarii. Rusinica nea Beri'! Ar trebui sa sti ca au mai fost din astia ca matale si n-au reusit.

Opinii

Ca Romania este o tara unde domneste coruptia, nu incape indoiala. De vreme ce este romanesc, la randul sau, nici sistemul penitenciar nu poate face exceptie de la regula, asadar, putem trage concluzia ca este logica si justificata existenta unui serviciu special, unul care sa aiba drept tema de casa supravegherea angajatilor, aflati in imediata vecinatate a detinutilor, nu putini dintre ei, binecunoscuti interlopi. Cel putin pana aici lucrurile sunt clare sau asa ar trebui sa fie.

De aici incolo insa, firul se tot desface si fiecare trage de varianta convenabila. Cei mai multi lucratori de penitenciare pretind ca serviciul este inutil; nimeni nu a auzit sa fi fost scoase la lumina cazurile grele de coruptie din randul personalului, lucru intarit, de altfel, in mod involuntar, chiar de catre aparatorii serviciului cu pricina care recunosc lipsa de experienta a angajatilor, in marea lor majoritate cu o vechime in munca nu mai mare de doi ani. Tot o scuza ar fi, in opinia sustinatorilor, blocarea informatiei de calitate la nivel superior, ceea ce poate fi o alta discutie si pot sa inteleg frustrarea celor ce trebuie (?!), in deplina cunostiinta de cauza, sa taca sau sa accepte decizii care sfideaza si legea si bunul simt.

Nemultumirea lucratorilor de penitenciare deriva, in principal, din credinta ca "siparezii" sunt mai degraba preocupati de viata personala a angajatilor, afacerile de alcov ajungand moneda de schimb in situatiile cheie, pe de alta parte, nemultumirea este generata de binecunoscutul obicei al impricinatilor de a lansa, din prostie, din reflex sau din rea credinta, tot felul de fumigene, in virtutea carora, nu de putine ori, soarta unor angajati nevinovati ajunge sa fie pecetluita.

Pana la urma, acest serviciu, teoretic folositor, nu e nici mai bun si nici mai rau decat alte directii sau servicii din sistem, daca este sa ne referim strict la profesionalism si competenta. Ce mi se pare mie de neacceptat insa, este tocmai usurinta cu care anume reprezentanti din teritoriu ai serviciului, din proprie initiativa sau la comanda, in loc sa previna criminalitatea si terorismul, au "prevenit" greva de avertisment din sistemul penitenciar, greva legala, care clama o viata mai buna pentru TOTI angajatii.

Alcatuirea unor adevarate liste negre cu purtatorii de banderole albe din anumite penitenciare denota, in opinia mea, o anume mentalitate iar neputinta de a intelege gravitatea unui asemenea gest intr-un stat, fie el chiar si unul cu pretentii democratice, este de neacceptat. N-am nicio indoiala ca a existat, la vremea respectiva, o asemenea comanda cum, de altfel, n-am nicio indoiala ca au fost reprezentanti ai acestui serviciu care au fost bucurosi s-o execute, convinsi fiind de legalitatea si utilitatea demersului lor.

Mi-as dori sa lucrez intr-un sistem penitenciar in care existenta unui asemenea serviciu sa fie de prisos. Sau mi-as dori sa am incredere intr-un asemenea serviciu, daca se impune existenta lui. Dar cate nu-si doreste omul intr-o singura viata?!

Desfiintarea

"Ministrul justitiei a semnat vineri ordinul de desființare a Directiei pentru Prevenirea Criminalitatii si Terorismului (DPCT) din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Atributiile vor fi preluate de catre Directia Siguranta Detinerii si Regim Penitenciar impreuna cu personalul.

Această măsură este motivată de rezultatele slabe obținute si de abuzurile săvârșite de ofițeri și agenți DPCT. S-a constatat astfel că rezultatele în prevenirea criminalității sunt inexistente, iar informațiile referitoare la criminalitatea din penitenciare nu sunt exploatate.

Această măsură a fost luată după ce au fost făcute publice probe referitoare la acoperirea informativa a liderilor de sindicat si la activitatile de intimidare desfasurate de acest serviciu special cu prilejul declansarii protestelor din penitenciare.

Direcția pentru Prevenirea Criminalității și Terorismului din cadrul ANP a fost formată după desființarea serviciului secret al Ministerului Justiției, pe fondul unor acuzații de șantaj, poliție politică și abuzuri. Aceast serviciu a fost reorganizat de la înființare (1991) de 5 ori fie în subordinea ANP fie în subordinea Mimnisterului Justiției, de fiecare dată rezultatele fiind sub asteptari.

Ministerul Justiției anunțase în urmă cu câteva luni intenția de a forma un veritabil serviciu de informații specializat pe zona de justiție. Direcția pentru Prevenirea Criminalității și Terorismului ar fi urmat să constituie nucleul pentru acest viitor serviciu de informații.

Cazul Gorbunov a determinat la acea vreme minsitrul justiției să ia în considerare această alternativă, ulterior demonstrându-se că nu lipsa informațiilor a fost problema ci lipsa de reacție a celor în drept. (sursa)"

Așa ar putea suna articolul de după semnarea ordinului de desființare a DPCT. Asa ar fi sunat si cel de dupa desfiintarea DGPA in 2006 daca ar fi existat Penifest. Scopul este prevenirea criminalității. Dacă asta nu se întâmplă DPCT n-are nici un motiv să mai existe, asta ar fi concluzia din punctul meu de vedere.

Sunt însă oameni în DPCT care mai speră încă și care se mai străduiesc să nu ajungă în situația în care a ajuns defuncta SIPA (cu nenumăratele-i denumiri). Contează, indiferent de decizia care se va lua pentru că, în cele din urmă, vina aparține celor care au condus prost și interesat acest serviciu și celor care au comis abuzuri, nu celor care nu și-au văzut munca pusă în valoare.

PS Debarcarea recentă a lui Cornel Răduță a fost determinată în bună măsură de cei care încă mai speră că această direcție poate să fie ce ar trebui să fie. Din păcate momentul schimbarii de conducere n-a fost valorificat, iar șansele de a scrie articolul de mai sus sunt din ce în ce mai mari dacă pseudo-serviciul de informatii, acum subordonat ANP, nu va fi reformat.

Caut tara. Gasitorului recompensa.

Am auzit deunazi un om, un inventator, spunand ca cea mai buna solutie ramane puterea exemplului. Daca oamenii sunt educati de mici, daca sunt indrumati si ajutati sa evolueze cu grija, daca zestrea asta se mosteneste de la o generatie la alta, societatea ajunge sa fie pana la urma una civilizata, una care n-ar mai avea nevoie de politie, de jandarmi, ca urmare nici de penitenciare.

Nu m-am gandit niciodata in felul acesta, adica n-am mers niciodata intr-atat de departe incat sa-mi imaginez ca o asemenea lume ar fi posibila. N-am indraznit!

De fapt nici acum nu indraznesc, mai ales acum, cand asist, aproape fara reactie, la ceea ce se petrece pe scena politica romaneasca. Dupa parerea mea, boala asta, pentru ca este o boala, ne imbolnaveste de moarte pe toti. Nu ca am fi plesnit noi de sanatate nici mai inainte dar ceea ce se petrece acum pare un fel de lovitura de gratie, una fara perdea!

Cat s-au mai ferit, cat au mai luat-o pe ocolite, ne-am mai putut pacali, am mai putut spera prosteste intr-o schimbare. Il ascultam astazi pe Videanu, proaspatul ministru al sanatatii, oferind sfatos retete de vindecare de la bunica. Il ascultam pe Blaga oferind explicatii pentru schimbarile de la Interne, mi-l imaginam patrunzand triumfal in locul cu pricina si dictand inca de la intrare, portarului, paznicului, secretarelor, femeilor de servici, noile directive.

Mi-o imaginam pe Udrea tintind diafan, cu unghiile proaspat lacuite: "Tu, tu, chiar si tu, afara!" Il vedeam pe Basescu incins in hora, amuzandu-se copios de dragalasenia jocului. Il vedeam pe Berceanu la agricultura si pe Boc la invatamant si vedeam si demiterea la liniuta a tuturor prefectilor PSD. Care pesedisti, asezonati cu buchetele mici de trandafiri, impingeau gafaind, pentru a treia oara in sezonul de vanatoare, la bricul Mircea...

Intrebandu-ma retoric unde ne-am mai putea retrage din calea unei asemenea molime, am gasit o solutie, sa le ingradim lor o tara prin care sa se dea cu masinile cu girofar, o tara mica, una de mucava, in care sa-i lasam sa se joace nestingheriti de-a puterea.

Parere de ziarist

Acest articol a fost publicat pe Mediafax. Comentariile va apartin!

FOCUS: Combaterea infracţionalităţii, misiune imposibilă pentru închisori, din cauza sistemului.

BUCUREŞTI (MEDIAFAX)

Eşecul închisorilor în a-i califica pe deţinuţi pentru o muncă normală şi căutată după eliberare este o dovadă în plus a falimentului sistemului public românesc şi, mai grav, un risc pentru comunitatea care aşteaptă înapoi din puşcării oameni care pot şi vor să trăiască după reguli.

În România şi la puşcărie se mimează. Cel mai grav este că se mimează reeducarea şi reinserţia socială a celor închişi, cele mai importante două lucruri pe care, pe banii publici, penitenciarele sunt obligate să le facă, pentru liniştea, siguranţa şi bunăstarea comunităţii. În zilele noastre însă, reinserţia socială şi reeducarea prind doar la cei ajunşi accidental la puşcărie, fie că este vorba de accidente propriu-zise, fie de accidente judiciare, fie de accidente comportamentale, accese de furie, deci excepţii de la conduita lor normalã.

Cauzele pentru această stare de fapt sunt multiple, însă toate ţin de sistemul public, care, o dată în plus, îşi dovedeşte falimentul.

O serie de acte normative contra naturii, blamate de ani de zile de cei din sistem, fac imposibilă calificarea celor din închisori în meserii de actualitate. Singurele proiecte în această direcţie viabile astăzi în închisori sunt extrem de rare şi sunt finanţate din bani europeni, unde regulile sunt mult mai flexibile.

Un exemplu clar în acest sens este Centrul de Reeducare de la Găeşti, o închisoare pentru copii sau o aşa-numită "şcoală de corecţie". În anii '70, acest loc-cheie pentru contracararea delincvenţei juvenile - unde, aşa cum umblă vorba în sistem, trăiesc puşcăriaşii "în pantaloni scurţi", pionierii în ale infracţionalităţii - îi putea califica pe cei care călcau strâmb în meserii precum sudor, electrician sau mecanic auto. Astăzi, singura calificare pe care micii infractori o mai pot obţine de la Găeşti este cea de lăcătuş mecanic.

În România de astăzi, la puşcărie toată lumea pictează, pirogravează sau cântă. Când nu fac ceva din astea, deţinuţii învaţă croitorie sau cizmărie, meserii desuete pentru care, de cele mai multe ori, din diverse cauze, închisorile nu pot elibera certificate care să le ateste pregătirea.

Scopul final de a-i învăţa pe cei din detenţie să facă ceva care, după eliberare, să le aducă un venit şi să-i facă astfel să se gândească de două ori înainte de a da din nou în cap pentru bani pare a fi extrem de departe de realizat de către sistemul penitenciar în ansamblul său. Şi asta nu atât din vina celor responsabili cu astfel de strategii, aflaţi în conducerile închisorilor, cât din cauza prevederilor legale proaste.

De exemplu, un act normativ interzice calificarea în vreo meserie a celor închişi înainte ca aceştia să mai aibă mai puţin de nouă luni până la eliberare. O altă problemă ar fi un act normativ care impune un nivel minim de clase absolvite pentru calificarea în meserii.

În principiu, pentru amenajarea unui atelier în care deţinuţii să deprindă abilităţi în vreuna din meserii este nevoie de un plan şi, prin lege, de un număr minim destul de mare de beneficiari, într-un sistem care este extrem de dinamic din cauza noului regim de executare a pedepselor sau a normelor interne, un sistem unde, practic, un deţinut poate fi oricând mutat dintr-un penitenciar în altul întrucât are "afaceri judiciare" în altă zonă a ţării.

În acelaşi timp, pentru a primi un atestat de mecanic auto, de tinichigiu auto sau de spălător de maşini, un deţinut trebuie să aibă minimum patru, şase sau opt clase. Şi asta într-un sistem în care peisaje cu oameni de peste o sută de kilograme şi cu păr grizonat silabisesc după abecedar sunt extrem de frecvente, majoritatea celor închişi venind la puşcărie "urşi", adică analfabeţi.

În aceste condiţii, este aproape regulă situaţia particulară a unei fete de aproape 18 de ani, închisă la Găeşti pentru furt, care, întrebată ce ştie să facă pentru a trăi după iminenta eliberare, răspunde: "Ştiu să desenez şi să nu răspund urât oamenilor în vârstă".

Reeducarea deţinuţilor este o misiune extrem de grea şi din cauză că foarte puţini dintre ei sunt conştienţi că merită să fie acolo, că au făcut ceva rău pentru care plătesc. Asta se întâmplă din cauza neîncrederii lor în sistemul de justiţie în ansamblu, alimentată constant de cazuri de oameni care, la bunul simţ, sunt acolo deşi nu ar fi trebuit.

Fiecare închisoare are exemplele ei clare de oameni care ar fi trebuit şi ar fi putut să plătească altfel decât cu ani din viaţă pentru fapte mai mult sau mai puţin grave. Acestora li se alătură numărul mare al deţinuţilor nemulţumiţi de cuantumul pedepsei, care este mult diferit pentru fapte şi situaţii în mare măsură similare. Fenomenul practicii neunitare, o expresie aparent goală de conţinut folosită prin studii şi rapoarte, se manifestă plenar în mediul penitenciar din România, unde sunt frecvente cazurile de pedepse definitive pentru fapte similare cu diferenţe chiar şi de zece ani între ele.

Majoritatea deţinuţilor susţin că sunt nevinovaţi. Cineva a avut ceva cu ei, de obicei procurorul, judecătorul a fost cumpărat sau, dacă cele două lipsesc din retorica lor, atunci cu siguranţă pedeapsa primită e mult prea mare faţă de ale altora.

Un exemplu în acest sens este cel al unui profesor de arte plastice închis la penitenciarul de maximă siguranţă din Craiova. Într-o seară, în timpul unui scandal într-un bar, bărbatul - care nu avusese de-a face niciodată până atunci cu poliţia - i-a dat un brânci unuia care venise la masa lui pentru a-i cere ceva. Cel îmbrâncit, cunoscut golan în zonă, a căzut şi s-a lovit la cap. A murit după două zile, iar profesorul a primit 18 ani pentru lovituri cauzatoare de moarte, cuantumul maxim posibil al pedepsei pentru această faptă, în condiţiile în care, în aceeaşi închisoare, sunt oameni cu pedepse cu zece ani mai mici chiar şi pentru omor.

Arhitectura sistemului penitenciar se dovedeşte greşită fundamental şi pe motiv că nu ia în calcul faptul că printre deţinuţi există oameni de tot felul, cu probleme şi situaţii particulare. Altminteri, într-un sistem public decent, nu ar fi posibil ca la închisoare să ajungă oameni care suferă clar de boli psihice. La Târgşor de pildă, o tânără crescută pe străzi şi ajunsă în închisoare umblă de ani de zile desculţă, iar în curtea de plimbare doarme cu capul pe un câine. Sistemul însă îi obligă pe angajaţii de acolo să o trateze ca pe toate celelalte femei închise, să se asigure că merge la orele de şcoală, la reeducare şi, eventual, să caute să-i găsească o activitate care să-i umple timpul.

Cu puţinii bani pe care-i primesc, directorii de închisori din România fac şi ei ce pot. Dotează câte un spaţiu de studiu, câte o sală de sport sau câte un atelier. Unii dintre ei reuşesc chiar lucruri interesante prin gestionarea deşteaptă a resurselor pe care le au la dispoziţie. Un exemplu în acest sens este un coafor performant amenajat la închisoarea de femei de la Târgşor , de lângă Ploieşti, unde există cazuri în care foste deţinute s-au specializat şi au ajuns să câştige bani din această meserie, după eliberare, ca angajate ale saloanelor de cosmetică.

O poveste cu adevărat de succes este însă cea a închisorii-fermă de la Pelendava , de la marginea Craiovei. Aici, o mână de deţinuţi fac agricultură performantă, ajungând ca mai puţin de 200 de oameni şi o investiţie făcută cu cap să asigure hrana pentru o treime din cei ce populează puşcăriile din întreaga ţară. Ba mai mult, să producă ceva inedit pentru o închisoare: un vin realmente bun. Pe care însă, din motive care ţin de acelaşi sistem public, îl vând cu un preţ derizoriu.

O politică publică inteligentă ar face posibilă multiplicarea fermei de la Pelendava de cel puţin două ori, astfel încât statul să nu mai plătească pentru hrana deţinuţilor.

Penitenciarele din România sunt posesoarele unui atu extrem de important şi căutat - forţa de muncă, astfel că numai sistemul public în ansamblul său şi legile le împiedică să se auto-finanţeze sau chiar să producă.

"Dacă dotez cum trebuie atelierul de croitorie de la Târgşor , pot să confecţionez acolo, la standarde de calitate înalte, uniforme pentru tot ce înseamnă poliţie, armată sau alte structuri de stat, şi, astfel, pot să economisesc bani pentru bugetul statului. Alte economii s-ar face dacă tot ce înseamnă autoritate locală şi-ar face lucrările de întreţinere de spaţii verzi sau de curăţenie cu deţinuţi", susţine Ioan Băla, directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Totuşi, în ciuda posibilităţilor incontestabile, sistemul penitenciar se vede nevoit, ca majoritatea celorlalte domenii ale sistemului public, să supravieţuiască din bani puţini, târâindu-se mai mult sau mai puţin eficient, în funcţie de capacitatea managerială a directorilor de închisori.

Cât despre reeducare, rămâne memorabil răspunsul unui puşti de 17 ani, fost hoţ în Paris, închis la Penitenciarul pentru Minori şi Tineri de la Craiova pentru că a făcut şase tâlhării într-o singură noapte. Întrebat, în timpul orei de reeducare, în faţa profesorului de reeducare ce avea, pe catedră, un exemplar din codul bunelor maniere ce va face când va ieşi, puştiul a răspuns fără să clipească: "Mă întorc în Franţa la furat".

În aceste condiţii, toată lumea pare că se joacă de-a ceva: deţinuţii de-a şcoala, de-a pictatul sau de-a cântatul, profesorii şi îndrumătorii lor de-a modelatul caracterelor, iar cei din afară de-a rezolvatul problemelor reale care împiedică finalizarea cu succes a unei misiuni extrem de importante - combaterea delincvenţei şi a infracţionalităţii.

Astfel, puşcăria a ajuns, în zilele noastre, un film prost, cu actori şi poveşti care se vând, un muzeu plin de drame, de neobişnuit şi, uneori, chiar de pitoresc pentru cei de-afară. În spatele acestora însă, tarele născute din neputinţă rânjesc periculos.

Ovidiu Vanghele, ovidiuv@mediafax.ro

Ovidiu Vanghele
Senior Reporter Eveniment
ovidiuv@mediafax.ro
0744.356.190
MEDIAFAX

Timpul ce ni s-a dat

In toata isteria asta politica generala, in tot balciul asta ieftin, umilitor, pana la urma, pentru orice spectator decent care plateste biletul inzecit si nu de ieri de azi, m-am refugiat intr-o carte neasteptata. "Timpul ce ni s-a dat", e titlul ei, autoarea, respectabila doamna Annie Bentoiu, povesteste cu inteligenta si adanca intelegere a fenomenului, despre Romania anilor 1944-1947. V-o recomand, are darul sa ostoiasca pornirile, sa aseze lucrurile intr-o matca fireasca.

Este acolo o scena oarecare, prin comparatie cu altele dramatice de-a dreptul, in care se povesteste despre o banala calatorie cu tramvaiul; printre calatorii ocazionali, un soldat rus care tragea cu sete dintr-o tigara, incalcand reguli elementare. Tanarul insotitor al doamnei, la vremea aceea adolescent ca si protagonista, indrazneste sa-si aprinda la randul sau o tigara si ca la un semn, toti calatorii sar cu gura pe el: "Rusul asta n-are nicio educatie - il cearta ei- dar tu ai, tu nu-ti poti permite sa fi la fel de mojic ca si el!".

O asemenea scena, o asemenea lectie de civism, dupa 45 de ani de comunism si alti 20 de ani de postcomunism, pare sa nu mai poata avea loc in Romania contemporana unde nimeni nu te mai trage de maneca pentru ca incalcarea regulilor de buna purtare a devenit intre timp regula generala. Imi vine sa spun, cu riscul de a fi considerat patetic, haideti sa ne mai gandim si la altceva decat la propriul interes, la propriul strasnic adevar, haideti sa mai privim si dincolo de lungul nasului, haideti sa ne mai si pese! Dar nu spun, pentru cati dintre colegii mei, lucratorii de penitenciare, ar avea valoare si importanta un asemenea indemn?!

Spune Annie Bentoiu in cartea ei: "Istoria, istoria! Unui observator superficial, curgerea ei ii pare cu neputinta de zagazuit. Dar ea nu poarta nicio vina, ea nu este un personaj activ, ci o simpla constructie a mintilor si faptelor noastre. Dramele si tragediile ei sunt mai intai interioare, ele se petrec in spatiul dintre dorinta si actiune, dintre pofta si minte, dintre iubire si ura. Daca ramane vreo istorie de scris, este cea a mentalitatilor, dar nu suntem inca destul de liberi s-o facem. Iar libertatea se cladeste pe respect. Fara respectul de sine, care ne interzice minciuna, si fara respectul de celalalt, care ne interzice sa-i daunam, libertatea noastra se stinge ca o lumanare in bataia furtunii."