Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

duminică, 29 noiembrie 2009

Sezonul de iarna

"Admin, de ce nu sunt cooptati noi oameni in echipa? Cu care sa dezbatem subiecte legate de sistemul penitenciar, altele decat banii, interesele si iar banii, precum si prostia unora. Poate chiar ne intereseaza."

Pornesc de la intrebarea asta, postata de curand pe blog, care este in fond una retorica. De ce, dupa aproape doi ani de zile, din miile de lucratori, numai o mana de oameni s-au invrednicit sa scrie articole despre ceea ce ii (ne) framanta !?

Sunt tot felul de motive. Unii n-au curajul sa scrie, fie si sub pavaza anonimatului, ceea ce este intr-un fel definitoriu pentru sistemul penitenciar si nu numai. Altii, pur si simplu nu cred in beneficiile dialogului, sunt invatati sa-si construiasca pe muteste micile lor strategii de supravietuire individuala.

Unii sunt lenesi, sunt convinsi ca si fara implicarea sau efortul lor tot acolo s-ar ajunge. Altii urasc instinctiv orice initiativa, orice incercare de reconsiderare a lucrurilor, ca urmare resping din start alternativele.

Invitatia de a se alatura celor ce scriu pe blog a fost adresata in repetate randuri, a "coopta" noi oameni in echipa nu presupune un examen la finalul caruia "adminul" hotaraste daca "candidatul" este pregatit sau nu pentru o asemenea incercare, presupune doar decizia personala a oricarui lucrator, cititor de blog, de a transmite in scris un material cu referire la sistemul penitenciar si atat.

Cum tocmai incepe sezonul de iarna, reiau aceasta invitatie la dialog, valabila pentru oricare cititor, pentru oricare lucrator care simte ca are ceva de spus, am insa mari indoieli in aceasta privinta pentru ca un asemenea demers presupune asumarea unei responsabilitati iar noi romanii suntem mai degraba specializati in aratatul cu degetul decat in munca cot la cot.

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

De weekend...

vineri, 27 noiembrie 2009

ANP - bășcălia continuă

Vestea e că ANP a mai trimis o adresă prin care își bate joc de angajații din sistemul penitenciar. Măriile dumnealor, unii Ioni și Ionei, s-au zbătut și au reușit să asigure plata a câte 60 - 100 de RON (n-ați citit greșit, nici eu n-am uitat din zero-uri) din restanțele la echipament... chipurile ca să îndulcească pastila zilelor fără plată, care înseamnă evident pierderi mult mai mari.

Avem și o veste bună. Ioana Șerban rămâne director economic, iar Tiberiu Firinel rămâne coordonatorul DEA cu tot cu CV-ul dumisale lipsă. Să ne bucurăm deci! Viitorul va fi cu siguranță și mai interesant.

PS La MAI s-au găsit vreo 1500 RON penru echipament. Cam asta e și diferența... de 15 ori.

joi, 26 noiembrie 2009

Zile fără plată - ANP a greșit calculele.

De ce trebuie luate în serios consultarea salariaților...

Conform FSANP, zilele fără plată trebuie recalculate având în vedere că legea privind reducerea cheltuielilor a intrat în vigoare in data de 12.11.2009. Același argument îl folosește și CSM ca răspuns la solicitarea unei Curți de Apel.

Trebuiau astfel reduse doar un număr de ore de lucru egal cu procentul de 9,81%, adică undeva la 14 - 15 ore.
Adresa FSANP recalculare zile fara plata noiembrie 2009

marți, 24 noiembrie 2009

пропаганда и postacii

Mai precis... черная пропаганда
În timpul celui de-al doilea război mondial englezii inventaseră câteva posturi de radio de limbă germană care au reușit să dezinformeze atât de bine încât nici după război dezmințirile n-au fost crezute. Însăși realitatea istorică a fost greu acceptată ca argument împotriva dezinformării. Chestiuni vechi...

Mai nou...
Cu excepția cunoscutului slogan al democrației captive "De ce le e frică, nu scapă" mi-au atras atenția operațiunile de black propaganda practicate de actorii campaniei electorale pentru aceste prezidentiale. De unde se vede că unii citesc Wikipedia sau au pregătire de specialitate (vezi domnul care nu mai știa câți spioni mai sunt în activitate prin politică).

Revoluția bunului simț a impresionat cam 20% dintre români. Nu e rău aș zice, dar nici nu e de ajuns. O să avem însă pe cineva care va decide între marinarul-jucător și prostănacul-diplomat și care va înclina astfel balanța.

'Profileri' amatori
Acum câteva săptămâni constatam cu surprindere că anumite articole beneficiază de o serie scurtă de 5 - 7 voturi minime la interval de 1 minut de pe IP-uri din zone geografice exotice. Site-ul care înregistrează voturile demonstrează intenția și premeditarea. Tehnic schimbarea IP-ului și votul multiplu nu e o mare știință, nu sunt deci motive de tulburare.

Am notat anomalia, n-am dat însă importanță. Mi-am zis doar că unii vor musai să demonstreze ceva. Mai demult, un siparez de vreo 27 de anișori încercase să ne facă 'profiling' doar pentru că-i atacasem stirpea și propria neglijență. Nici asta nu este ieșit din comun. Era de așteptat ca cineva să reacționeze. La fel s-a încurcat și dânsul în postări de comentarii.

Când am încercat acel efect Orwell reacția a fost peste așteptări. A fost chiar o convocare ca să-i liniștească pe prietenii noștri care veghează la prevenirea criminalității și terorismului. Nu s-a făcut economie la declarațiile de bune intenții. Așteptăm vești.

Răspunsuri la comentarii... nepostate
Recent însă am observat un fenomen ciudat. Comentarii agresive care încălcau grosolan regulile de postare adăstau în lista de așteptare alături de comentarii dojenitoare care... răspundeau deja la comentariul nepublicat. Câtă empatie, câtă simțire! Câtă premeditare!

Opinia mea, deloc absolută și de nezdruncinat, este că cineva se joacă de-a postacii cu sânge rece și fără scrupule. Am salvat comentariile care ar fi trebuit să demonstreze teoria grobianismului penifestar rapid sancționată de puritani dojenitori și 'bine intenționați'. Cine știe?! Poate cineva vrea dovezi.

Unii își închipuie că Penifestul a murit. Spiritul i-a murit, adică. Vor să-l resusciteze, să-l curețe de praf și să-l dea mai curat și mai uscat publicului amator, cred dânșii, de rumeguș. Sobrietatea și ascultarea de porunci ar trebui să fie cuvântul de ordine, nicidecum un blog sprințar care, fără falsă modestie, și într-un picior bate siparezi, directori și miniștri - înzestrați altfel cu destule mijloace de a face... bine și rău.

Vestea proastă pentru prietenii noștri, care-și scriu singuri comentarii, e că, uneori și fără intenție, asta se vede. Așa e setat Blogger - platforma pe care funcționează Penifest. Nu din alte motive.

Asta nu înseamnă desigur că nu sunt comentarii nepotrivite și nepublicabile. De notat doar că cineva s-a gândit să exploateze asta. Citește Wikipedia, e de specialitate...

În concluzie:
MAI RĂSFIRAȚI BĂIEȚI! MAI RĂSFIRAȚI!

PS. Informații recente despre postaci găsiți aici, aici și aici.

luni, 23 noiembrie 2009

Fără plată - Cât de constituțională este decizia Curții Constituționale?

De-o parte şi de alta a baricadei
Boc: “Guvernul nu are alternativă la concediul fără plată. Legea a trecut de Parlament şi de CCR (Curtea Constituţională a României)”.

Alianţa Bugetarilor şi Cartel Alfa: “Salariaţii nu vor semna actele de concediu fără plată, iar în perioada următoare vom organiza proteste ample”. Salariaţii din Învăţămînt:”Dacă ne obligă să intrăm în concediu fără plată, vom închide şcolile în acele zile”.

Predoiu caută soluţii pentru ca zilele de concediu fără plată să nu întrerupă procesul de justiţie.
Sindicaliştii din penitenciare declară că dacă sînt trimişi în concediu fără plată, deţinuţii trebuie să fie concediaţi şi ei în zilele respective pentru că nu are cine să-i păzească. Ca să-i determine să se răzgîndească, şeful Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Ioan Băla, zice că se dă peste cap pentru a le respecta un drept mai vechi şi “uitat” pînă acum: va încerca să le dea o parte din banii pentru haine. Despre restanţele pentru orele suplimentare neplătite… nici o vorbă.

La poliţişti şi la jandarmi situaţia e şi mai dură. Ministrul Blaga le-a spus că asta-i legea şi se aplică, iar secretarul de stat Fătuloiu le-a cerut să organizeze întreaga activitate în parametri optimi. Inclusiv în perioada alegerilor şi de Sărbători. Deşi ei nu au dreptul la grevă, o parte a sindicaliştilor susţin oficial că se vor alătura protestelor Alianţei Bugetarilor. “Recalcitranţii sînt puţini” şi nu i-au anunţat pe toţi poliţiştii că se pregăteşte un protest.

Legea
Una peste alta, în timp ce Guvernul se spală pe mîini, ascunzîndu-se în spatele Parlamentului şi a CCR, nici unul dintre nemulţumiţi nu a pus mîna pe carte, ca să vadă ce şi cum. Adică să fi citit Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana şi Fondul Monetar Internaţional, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009.

Dacă măcar unul ar fi citit legea, ar fi constatat cît de şubred este argumentul cel mai frecvent invocat de către şefi: “S-a acordat derogare de la art 119 din Codul Muncii şi, pe cale de consecinţă, legea este absolut în regulă, poate fi aplicată şi toată lumea se supune. Dar, cu siguranţă, nici puzderia de şefi nu a citit-o.

Altfel ar fi ştiut că articolul invocat figurează la art.11 din capitolul III al Legii, care se referă la “Măsuri de reducere a cheltuielilor de personal în sistemul bugetar” şi “glăsuieşte” astfel: “Prin derogare de la prevederile art.119 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, de la data intrării în vigoare a prezentei legi până la data de 31 decembrie 2010, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite acordate până la data de 31 decembrie 2010, pentru activitatea prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal în cursul anului 2009, şi până la data de 31 martie 2011, pentru activitatea suplimentară prestată în anul 2010”.

Deci, pe de o parte, este vorba strict despre orele suplimentare, iar în întreg cuprinsul legii este singura referire la Codul Muncii, pe de altă parte, nicăieri în Legea 329/2009 nu este prevăzută vreo sancţiune pentru salariaţii care ar refuza să se supună obligaţiei de a accepta concediul fără plată.

Codul Muncii a fost terfelit
Asta, însă, nu înseamnă că Legea e constituţională. Ba chiar pare făcută într-o crîşmă de periferie în aburi stătuţi de bere trezită. Altfel, măcar CCR ar fi realizat că se încalcă grav Principiile fundamentale din Codul muncii, unde, la art. 3. - alineatul1 scrie negru pe alb că “Libertatea muncii este garantată prin Constituţie. Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit”, la alineatul 3, că “Nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă ori într-o anumită profesie, oricare ar fi acestea”, iar la alineatul 4 se precizează că “Orice contract de muncă încheiat cu nerespectarea dispozitiilor alin. (1)-(3) este nul de drept”.

Nu este de neglijat nici art.4 din Codul Muncii, cu alineatele 1 şi 2 în care se arată că “munca forţată este interzisă” şi “Termenul muncă forţată desemnează orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub ameninţare ori pentru care persoana nu şi-a exprimat consimţămîntul în mod liber”.

Precizări
Ca să fie lucrurile foarte limpezi se mai impun nişte precizări: pentru a putea să fie trimişi în concediu fără plată, deci pentru a fi obligaţi să nu muncească, salariaţii trebuie să-şi dea consimţămîntul scris. Cei mai mulţi se află deja în situaţia în care sînt ameninţaţi cu pierderea locului de muncă în caz că nu semnează aceste documente.

Revenind la alineatul 3, chiar dacă se face referire la “un anumit loc de muncă sau profesie”, întelesul poate fi extins şi aplicat la situaţia concediilor fără plată pe considerentul că salariaţii respectivi deja sînt angajaţi în anumite locuri de muncă, pe numite posturi, iar pe cale de consecinţă a-i trimite obligatoriu acasă este echivalent cu a nu-i lăsa să muncească într-un anume loc sau într-o anume profesie.
Ca să nu mai amintim despre faptul că cei cărora le este impusă o astfel de situaţie pot să obţină în instanţă inclusiv daune morale. De unde va găsi Guvernul bani să le achite?

Link-uri utile
http://www.legislatiamuncii.ro/a/1799/codul-muncii-actualizat--titlul-i.html
http://www.legislatiamuncii.ro/a/1764/codul-muncii-titlul-iii.html
http://www.avocatnet.ro/UserFiles/articleFiles/acord-cadru-cu-CE-FMIi_11091522.html
http://www.legislatiamuncii.ro/Codul-muncii-actualizat-2007.html

Autor: Talida Covaci
Data publicarii: 16.11.2009 13:18:00
sursa: link

duminică, 22 noiembrie 2009

Președintele românilor?

Votăm...


semianalfabeti...


jucători...


nebuni...


mincinoși...


beizadele...


puturoși...


Votăm!

joi, 19 noiembrie 2009

In-consultarea

Mai jos aveti procesul verbal al intalnirii de consultare a reprezentantilor salariatilor din penitenciare (FSANP si SNLP) asa cum l-a inregistrat pixul ANP.

Inca nu s-au lamurit pe deplin dilemele legate de norma de hrana, plata sporurilor si salariul de la 01.01.2010, ANP isi vede voios de treaba. N-as putea spune exact care, dar precis e una importanta.
Proces verbal consultare concediu fara plata obligatoriu height="500" width="100%" > value="http://d1.scribdassets.com/ScribdViewer.swf?document_id=22762707&access_key=key-1at40w673t3wvzqgunc6&page=1&version=1&viewMode=list">

miercuri, 18 noiembrie 2009

Competente noi la ANP

Cel Mare devine Mai Mic...
Decizie ANP Competente Directori Generali ANP 18.11.2009 height="500" width="100%" > value="http://d1.scribdassets.com/ScribdViewer.swf?document_id=22696401&access_key=key-1z1od8ix7hzansbiydib&page=1&version=1&viewMode=list">

Eu... Votez?

Seringi folosite, cutii de bere, resturi de ţigări, ziare mototolite alături de un tricou sfâşiat, decolorat, toate împrăştiate în scara blocului...

Trei cerşetori chercheliţi, aşezaţi pe treptele unui magazin încă inchis cerşesc o ţigară întinzând 5 bani...

Trecători zgribuliţi, prost şi urât îmbrăcaţi, grăbiţi şi nervoşi, nerăbdători să înceapă o nouă şi minunată zi... Prima zi din restul vieţii lor...

Bannere uriaşe, pictate în culori şi sloganuri greţoase, fâlfâie arogant deasupra maşinilor de lux, plesnite de vântul aspru de noiembrie...

Obsesiv, lipit pe stâlpi din 10 în 10 metri, un Băsescu supradimensionat ameninţă zâmbind viclean şi privind cruciş că vom trăi şi mai bine...

Dezolant tablou matinal al unei existenţe plină ochi de o democraţie urlată în megafon şi licitată absurd cu sânge...
# # #
Zarvă mare în penitenciare, de parcă s-ar pregăti pentru vizita Papei. Totul trebuie să fie perfect, până în cel mai mic detaliu. Să nu care cumva să planeze vreo suspiciune de fraudă sau, Doamne fereşte!, să fie încălcat dreptul pepeleului.

Curg în valuri, pe toate canalele de informare, ordinele precise de la nava-mamă ANP, iar fepesese, copleşiţi de însemnătatea evenimentului, dar depăşiţi numeric, nu mai prididesc să le îndeplinească.

Peste fix 3 zile (şi 26 de ore?!) alegerile prezidenţiale vor acapara întreaga naţiune şi una dintre garanţiile respectării democraţiei în România este figura zâmbitoare a pepeleului depunând relaxat, dar victorios, preţiosul buletin de vot în urna specială.
# # #
În 40 de ani de comunism, am aplaudat, ne-am spart piepturile cântând osanale, am aşteptat să vină americanii să ne elibereze cu ciungă şi cola şi am inventat bancuri pentru care am fi putut fi torturaţi de securitate.

În 20 de ani de haos de import, numit savant democraţie, am aşteptat să apară dintre noi un lider adevărat, care să ne înveţe să trăim.

Împovăraţi de lipsuri, sătui de promisiuni nesimţite şi de atâta aşteptare, renunţăm la ceea ce am strigat patriotic că vrem acum 20 de ani, în decembrie – alegeri libere – şi alegem să sancţionăm demagogii cocoţaţi pe umerii noştri prin ceea ce ne este cel mai la îndemână: refuzul de a alege.
# # #
Săptămâna viitoare, raportările penitenciarelor vor "suna" normal: mai mult de 90% dintre pepeleii cu drept de vot au ales să-şi exprime acest drept.

marți, 17 noiembrie 2009

Reguli la PS

Pentru că uitarea este la fel de umană pe cât este greșeala, mai jos aveți câteva informații utile.

1. Regulile pentru postarea comentariilor pe acest blog le găsiți aici.

2. Regulile unei polemici civilizate le-au pus pe hârtie la Oxford prin 1980.

"În orice polemică ştiinţifică, socială sau politică, discuţia trebuie să se rezume la schimbul de idei şi numai la acele idei care au contingenţă cu problema respectivă.

Părţile aflate în polemică folosesc drept argument fie teorii ştiinţifice, fie fapte concrete din realitate care sunt relevante în ceea ce priveşte problema discutată.

Părţile nu au dreptul să aducă în discuţie caracterul, temperamentul sau trecutul adversarului, deoarece acestea nici nu infirmă, nici nu confirmă validitatea ideilor pe care le susţine.

Părtile nu au dreptul să pună în discuţie motivele care determină atitudinea ideatică a adversarului, deoarece se abate discuţia de la problema în sine.

Etichetarea adversarului prin menţionarea şcolii de gândire, clasei sociale, organizaţiei profesionale sau partidului politic din care acesta face parte constituie o încălcare a regulilor polemicii şi dezvăluie slăbiciunea lipsei de argumente.

Într-o polemică civilizată contează numai argumentele invocate de adversar ca persoană şi nu ca membru al unei şcoli sau organizaţii. Nu ai dreptate pentru că eşti gânditor materialist, patron sau laburist, ci numai dacă argumentele tale sunt convingătoare sau nu."
***
PS 1. Aflăm de pe holurile ANP că norma de hrană va fi diminuată proporțional cu zilele fără plată impuse de guvernanți și acceptate cu voioșie de șefi. Apar și cazuri când se dispune efectuarea de ore suplimentare pentru, ATENȚIE, acordarea zilelor fără plată obligatorii. Ar fi de râs, dacă...

PS2. Cine face cerere de concediu fără plată?

luni, 16 noiembrie 2009

Sa-i moara capra lui Ion...

Fiica preotului Staniloae, Lidia Staniloae, a fugit in 1984 in Germania impreuna cu fiul ei. Fugind de Ceausescu si de prigoana comunista a nimerit intr-o altfel de prigoana, una capitalista. Cu naivitatea tuturor romanilor care isi imaginau ca in tarile asazis libere omul are valoare de om si nu de obiect, Lidia Staniloae constata cu surprindere si amaraciune:
" Acum invatam treptat o axioma tragica: bunastarea produce egoism si nepasare, ca si mizeria, poate chiar mai intens decat aceasta. E drept, ea poarta alte nume : eficienta economica , modernizare, progres, polarizare a categoriilor sociale. Exista teorii care justifica inegalitatea cea mai brutala, sub aceeasi masca a bunastarii pentru toti...

Se ia de la cei ce n-au si se da la cei ce au totdeauna mai mult, dar nu le ajunge niciodata. Cu asta se face, chipurile, dreptate si se pun bazele unei societati care sa coloreze viitorul in roz, pentru toata lumea, astfel infloreste raceala, salbatecia relatiilor.

Coordonatele omului contemporan devin ranchiuna, neincrederea, bucuria rautacioasa. Pentru adoptarea lor nu este nevoie de nicio constrangere. "Sa-i moara capra lui Ion", gluma amara pe care a produs-o luciditatea critica, singurul bun care pe vremuri nu se pierdea, devine lege de guvernare a lumii in care traim."
Nemultumirea de a ne vedea salariile substantial diminuate in prag de sarbatori este evidenta si justificata, cum spuneam, nu sacrificarea noastra este cel mai dureros lucru ci lejeritatea cu care guvernantii "rezolva" falimentul administratiei romanesti, asta dupa ce au actionat si reactionat vreme de 20 de ani ca si cum ar fi primit peste noapte un pesches gras.

Dar noi? Noi care, mergand pe principiul caprei vecinului, n-am avea nicio apasare daca n-am fi afectati la randu-ne, noi, lucratorii de penitenciare care in lipsa oricarei coeziuni, in lipsa respectului pentru propria persoana, ce sa mai vorbim despre respectul pentru celalalt, inghitim bodoganind si atat, gasind la nesfarsit scuze si vinovatii pentru propria noastra lasitate si neputinta?!

Cand vom deveni cu adevarat o forta? Poate atunci cand vom inceta sa pandim capra vecinului, fie el agent sau ofiter, operativ sau administrativ...

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Un surd nătâng

Trăim într-o țară în care Statul își agresează cetățenii prin prostie, indolență și lipsă de bun simț. De ce ne-am mira că ANP devine din ce în ce mai obtuz și mai încăpățânat?

În vară sindicatele pretindeau că sfârșitul de an va fi unul greu, ANP se apăra isteric spunând că sunt salariile mari și că oricum doar câțiva leneși sunt nemulțumiți.
***
Guvernul demis și interimar, pentru a-și acoperi neputința, ia măsuri disperate care speră să mai aducă câțiva gologani. ANP la rându-i refuză să ia în calcul soluții care să nu afecteze salariile. De teama repercursiunilor, de lene, din lipsa de imaginatie. Nici Guvernul nu stă mai bine.

Argumentul că avem o lege care ne cere să reducem cheltuielile este desigur unul de bun simț. Este însă normal ca Guvernul să încalce legea fundamentală și să-i fie iertată abaterea? Este însă normal ca onor Curtea Constituțională să-și schimbe poziția de la o guvernare la alta? Se pare că da.
***
ANP a dat azi un comunicat prin care răspunde sindicatelor nemulțumite de modul în care s-au făcut 'consultările'. Un dialog olog cu un surd nătâng dar sigur pe acoperirea legală.

Prostia nu doare, constatăm încă o dată. Altfel comunicatul ar fi fost presărat de urletele lui Radu Buică și ale lui Ionel cel Mare. Același ton ca astă vară. "Stați liniștiți la locurile voastre!", "Asta e o provocare!", "Mai dă-le Nicule o sută!"...

Link-uri utile:

vineri, 13 noiembrie 2009

SNLP - FSANP: Concediu fara plata si pentru detinuti?

Planificarea implementarii dispuse de Guvernul demis al României se dovedește a fi un coșmar pentru penitenciarele românești. Conducerea ANP aplică fără discernământ și în pofida avertismentelor o politică guvernamentală riscantă... pe pielea altora.

Mai jos aveti reactia sindicatelor dupa ce au fost respinse toate propunerile alternative de reducere a cheltuielilor de personal.
Concediu fara plata si pentru detinuti

joi, 12 noiembrie 2009

Executantul Impecabil

Dintotdeauna, alţii mi-au spus ce să fac: părinţii, fraţii mai mari, învăţătoarea, profesorii, partenera de viaţă, şefii,medicii, poliţiştii de circulaţie, politicienii, preşedintele, Dumnezeul din cărţi.Am ascultat sfaturi şi recomandări, am suportat constrângeri şi restrângeri, şi am învăţat relativ repede că, dacă nu te supui, nu obţii ceea ce-ţi doreşti.

Ştiu, clişeul lui Pavlov pare desuet, dar omenirea încă funcţionează pe baza reflexelor condiţionate şi aşteaptă recompense.

Mă simt binecuvântat că atâţia oameni au grijă de mine, să nu greşesc, să mă încadrez în limite sociale şi psihologice normale, să-mi fie bine şi să-mi îndeplinesc misiunea personală în această viaţă. E atât de confortabil să ştiu că, în orice moment, altcineva ştie mult mai bine decât mine ce, cum şi de ce trebuie să fac anumite lucruri. Nu mă mai obosesc să caut adevărul absolut, m-au convins alţii că nu există, iar libertatea a devenit o abstracţie care animă conversaţia cu prietenii, la o bere...

Sunt setat să devin cetăţean model, să respect legile, desigur, pe cele bune, să mă minunez de noile LOR tehnici de persuasiune şi de manipulare, să fiu mângâiat pe cap în semn de bravo! că am ajuns un foarte bun executant.
# # #
Îmi place să muncesc, să mă fac util celor din jurul meu şi , la sfârşitul fiecărei zile, să am conştiinţa datoriei îndeplinite. Când ceea ce era doar un zvon s-a adeverit, anume că 6, 8 sau 10 zile - nu se ştie câte încă, numerele pare dau întotdeauna dureri de cap - trebuie să mă odihnesc, l-am simţit ca pe un nemeritat „Marş, acasă!” Se apropie sfârşitul de an, întotdeauna sunt multe de făcut în perioada asta, dar, hei, cine sunt eu să comentez deciziile LOR?!

Mi-am permis să caut explicaţii şi argumente, nu de alta , dar vreau să mă asigur, în felul meu, că EI au dreptate şi de data asta. Şi nu mi-a trebuit mult să le găsesc. Adicătelea, dat fiind statutul meu de fepesese, nu produc nimic! Mai exact, nimic cuantificabil. Şi, fiindcă nu poate fi măsurată munca mea, mă pot lipsi de o parte din banii pe care i-aş primi nefacând nimic.

Mă simt dator şi, cumva, vinovat că încă nu am reuşit să răspund la întrebarea ce fac eu pentru societate, nu ce face ea pentru mine... Sunt chemat să-mi aduc tributul pentru ieşirea patriei din criză şi nu pot răspunde decât "prezent!"
# # #
P.S. Suntem 12.000 de golani-lucrători în acest sistem şi, pentru că există subconştientul colectiv, propun să fim de acord cu acele 6, 8 sau 10 zile de plimbare SIMULTAN.

miercuri, 11 noiembrie 2009

Guvernul Romaniei si ANP ne ureaza sarbatori fericite

Monumentele neputinței ANP-iste n-au schitat nici un gest de a pune in practica soluții aternative la obigația legala, până la urmă inepția produsa de Guvernul României este o lege, de a reduce cu 15,5% chetuielile de personal.

Ioana Serban, domnuca vesnic zambitoare sefa la DEA din ANP, care povestea in vara despre cum sunt bani destui si cum n-o sa avem probleme, a respins cu siguranta specifica mintilor odihnite orice incercare de a aplica solutii alternative.

Sindicatele au propus alternative pornind de la justificarea imposiblitatii aplicarii acestei prevederi legale pana la acordarea de zile libere nu de zile fara plata, in conditiile in care si asa sistemul e subfinantat.

Din pacate indolenta si arivismul au invins, nimeni din conducere nu si-a asumat o reactie de bun simt si un efort minimal de a gasi si alte solutii, altfel luate in calcul si de guvern. In noiembrie si decembrie vor fi, deci, cate 26 de ore de concediu fara plata pentru toata lumea.
Adresa aplicare lege 329/2009 - „Măsuri de reducere a cheltuielilor de personal în sistemul bugetar”.

luni, 9 noiembrie 2009

De ce?

Sunt prima persoana care ar renunta la parte din salariu pentru o cauza nobila sau pentru o cauza corecta. Asta daca mi s-ar cere, daca mi s-ar explica pentru ce. Nu mi se cere, nu mi se explica, mi se impune sa platesc lipsa de profesionalism si necinstea celor ce au avut, prin lege, obligatia de a gestiona corect administratia romaneasca.

Am intrebari:

1. Daca Romania este o tara corupta, unde sunt marii corupti?
2. De ce este politizata administratia romaneasca in folosul exclusiv al clientelei politice?
3. Cat costa doi ani de campanii electorale?
4. De ce in conditii de criza financiara au fost acordate prime substantiale in anumite ministere romanesti?
5. De ce in alte tari est-europene criza financiara nu a afectat economia in la fel de mare masura?
6. De ce se aloca fonduri generoase pentru actiuni sau activitati formale?
7. De ce trebuie sa platesc eu, bugetarul de rand, incompetenta, aroganta si lipsa de profesionalism ?

Lista ramane deschisa. Dumneavoastra aveti intrebari? Dar raspunsuri?

duminică, 8 noiembrie 2009

Zile libere... cu forta

Ordonanta guvernului referitoare la reducerea cheltuielilor cu salariile bugetarilor a trecut de Curtea Constitutionala ceea ce inseamna salariu redus chiar in perioada sarbatorilor, sau imediat dupa. Oricum ai incerca sa faci calculul 15,5% reducere inseamna mai bine de o jumatate de luna neplatita.

De dragul FMI sau a sacrificiilor pe altarul crizei 'minunea' se intampla pentru ca Guvernul n-a reusit sa combata criza prin masuri de stimulare a economiei. In realitate cheltuielile bugetare au crescut fata de 2008 in pofida declaratiilor optimiste de la inceputul anului, iar masurile adoptate nu au facut decat sa reduca consumul si sa gripeze economia.

Partea proasta e ca aceasta masura are un oarecare sprijin popular din motive de romanism (capra vecinului, oaia ortomanului, etc) si populist, din motive de alegeri. Drept urmare si Curtea Constitutionala simte nevoia sa judece prin prisma unei constitutionalitati destul de bine contextualizata.

Ordonanta prevede asadar zile libere cu forta, program redus cu forta sau masuri cu acelasi echivalent dispuse de catre conducatorul autoritatii publice dupa consultarea sindicatelor. Liberele fortate nu pot fi acordate in zilele de sarbatori legale, iar vechimea curge in perioada asta.

Optiuni sunt asadar, trebuie doar sa fie vointa si sa se gaseasca varianta cea mai potrivita. Nu stiu insa daca Guvernul asta merita sacrificiul. N-am vazut inca legea prin care cheltuielile electorale se reduc cu 15,5%. N-am vazut legea prin care promisiunile electorale se reuc cu 15,5%.

N-am vazut nici investitiile de 20% cu care se lauda domnul Boc. Drept urmare am oarecari motive sa nu ma simt obligat in a sustine masurile unui Guvern prost, populist si incompetent. Este, evident, doar parerea mea. Va rog sa o primiti ca atare.

***

Mai jos aveti textul in cauza si una dintre primele reactii:
"Art. 10 (1) În vederea încadrării în constrângerile bugetare determinate de situaţia de criză economică, în perioada octombrie-decembrie 2009, conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare, au obligaţia de a diminua cheltuielile de personal, în medie cu 15,5% lunar, prin aplicarea uneia din următoarele măsuri:
a) să acorde personalului propriu, indiferent de statutul acestuia, zile libere fără plată pentru o perioadă de până la 10 zile lucrătoare;
b) să reducă programul de lucru;
c) să dispună o măsură ce combină alternativele prevăzute la lit. a) şi b);
d) altă măsură cu efect echivalent.

(2) Cu respectarea prevederilor alin.(1), autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a-şi organiza activitatea, astfel încât să asigure continuitatea serviciilor de interes public.

(3) Modalitatea de aplicare a măsurilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte cu acordul salariatului, după consultarea organizaţiilor sindicale sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.

(4) În lipsa acordului sau în cazul în care, urmare a opţiunii exprimate de salariat, nu se poate asigura continuitatea serviciului de interes public, intervalul şi numărul de zile libere, precum şi reducerea programului se stabilesc de conducătorul instituţiei publice, astfel încât să nu fie efectuate mai mult de 4 zile libere într-o lună, iar diminuarea salariului să nu depăşească nivelul prevăzut la alin. (1).

(5) Angajatorul nu poate acorda zilele libere prevăzute la alin.(1) în zilele de sărbătoare legală.

(6) Zilele libere sau, după caz, reducerea programului de lucru prevăzute la alin. (1), (3)-(5) nu afectează durata concediului de odihnă anual şi sunt asimilate unei perioade de activitate, inclusiv în specialitate, efectivă. Salariatul beneficiază în această perioadă de toate drepturile cuvenite, potrivit legii, altele decât cele salariale.

(7) Pentru personalul militar din instituţiile din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, măsura prevăzută la alin.(1) lit.a) se aplică pentru un număr de până la 14 zile calendaristice.

Art. 11 - Prin derogare de la prevederile art.119 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, de la data intrării în vigoare a prezentei legi până la data de 31 decembrie 2010, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite acordate până la data de 31 decembrie 2010, pentru activitatea prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal în cursul anului 2009, şi până la data de 31 martie 2011, pentru activitatea suplimentară prestată în anul 2010".
***Comunicat FSANP / Re: OUG reducere cheltuieli salariale in sectorul bugetar

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Generaţia Bin Laden

“Cum te cheamă, puişor?” “Bin Laden!”, a venit răspunsul prompt. “ “Şi ce vrei să te faci când vei fi mare?” “Puşcăriaş!” “Dar, de ce?!” Ca să am muşchi şi să bat pe toată lumea şi să am multe tatuaje!”

Am fost martorul acestei discuţii recent, în autobuzul care mă ducea spre casă. Mă aşteptam ca puştiul de 4 ani însoţit de bunică, să devină instantaneu centrul atenţiei, iar auditoriul să se împartă în două sau mai multe tabere şi să urmeze o dezbatere publică despre generaţiile prezente şi viitoare, care vor ajunge să conducă destinele acestei ţăi, despre lipsa educaţiei în şcoli şi despre viaţa de doi bani din România…

Bunica, vădit jenată, a incercat să se explice: “Vlăduţ îl cheamă şi de obicei spune că vrea să se facă boxer! Nu ştiu ce l-a apucat acum!”.

“Educaţie de televizor !” a bombanit un bărbat între două vârste şi totul s-a încheiat.
# # #
Figuri lipsite de orice expresie, îmbătrânite înainte de vreme, trupuri inerte, legănate în ritmul gropilor străzii… Câteodată, implicaţi cu patimă în cine ştie ce mizerii cotidiene, alteori, indiferenţi, glaciali, lipsiţi de viaţă.

Suntem contemporani, respirăm acelaşi aer şi împărţim acelaşi spaţiu. Ne tolerăm , ne acceptăm prezenţa, ideile, personalităţile multiple, însă trăim în universuri paralele. Piramida lui Maslow, soneria enervantă a ceasului în zori, enervarea că s-au scumpit din nou ţigările, jobul care nu seamănă nici pe departe cu visurile din copilărie… Sunt amănunte care ne ajută să convieţuim…

Stiu sigur că, în ziua aceea, în autobuz, fiecare a gândit ceva. Însă, aşa cum,în timp,medicul legist s-a obişnuit cu mirosul de cadavru şi face abstacţie de atrocităţile la care a fost supusă o fiinţă umană şi îşi poate vedea liniştit de viaţa lui, tot astfel a crescut gradul de toleranţă la durere, la suferinţă şi la penibil, la cote de neimaginat altădată.
# # #
Habar nu am ce aş fi gândit şi simţit dacă unul dintre copiii mei ar fi dat replica puştiului de 4 ani… Am crescut în “epoca de aur”a altui secol , în care toţi şoimii patriei visau să ajungă doctori, ingineri, astronauţi, aviatori sau, cei mai năstruşnici, gunoieri…

După 8 ore de muncă la puşcărie, nu am cum să fiu pregătit să aud un copil cu chip de înger, că îl cheamă Bin Laden şi că vrea să devină puşcăriaş. Sunt prea obosit şi prea plin de lehamite ca să mai condamn familia, care i-a intreţinut iluzia, televiziunile, care vând zilnic violenţă şi fac eroi din terorişt, societatea care nu mai reacţionează normal…

Pun pe seama lipsei de imaginaţie faptul că nu mi-a trecut prin minte că poate fi dezirabilă şi, de ce nu, profitabilă o astfel de meserie….

miercuri, 4 noiembrie 2009

Nimic nou sub soare

Tocmai citeam o carte despre Moldova secolului 17, 18, 19. O carte de aminitiri scrisa de Radu Rosetti, in felul ei uimitoare.

Pana aproape de secolul 19, moldovenii, ca de altfel si muntenii, nu auzisera despre sifonier ca atare nici nu-l intrebuintau, toate hainele si albiturile stateau impaturite frumos in lazi, lazi mai usor de carat la ceas de nevoie, pentru ca tara era cotropita mereu ba de lesi, ba de tatari, ba de turci, ba de rusi si nici grecii nu pareau dezinteresati de provincia asta in care lucrurile n-aveau ragaz sa se aseze.

Mihalache Sturza, domn al Moldovei pe la 1830, obisnuia "sa-si dea aere ca randuieste in magistratura oameni independenti; stia doara ca cauzele manoase tot aveau sa treaca pe dinaintea Divanului domnesc si castigul lui la urma tot avea sa iasa.

Alcatuirea tribunalelor de tinut era mai prejos de orice calificare: numea intr-insele mai cu sama oameni fara nici o cunostinta de legi, inculti, cunoscuti ca necinstiti, dar cari plateau slujbele ce le capatau, sau lui, sau creaturilor sale, iar dupa o bucata de vreme ii scotea din slujba. Si daca acela venea sa se tanguie, capata de la domn raspunsul stereotip: Ticalosule, te-am pus in paine si n-ai stiut sa te chivernisesti!"

Domnii provinciilor romanesti, cu rare exceptii oameni de isprava, batuti de vanturi din toate cele patru zari, imputerniciti de azi pe maine, de catre sultanul care nu dadea nimic pe gratis, aveau un singur tel maret in viata, acela de a se imbogati pe termen scurt.

Ma uitam astazi, aproape doua sute de ani mai tarziu, la conducatorii nostri, tot asa pe termen scurt, tot asa in bataia vantului, tot asa cu un singur scop in viata, acela de a se chivernisi cat sunt "in paine". Ma uitam asa, degeaba, ascultam discursurile lor mincinoase, glumele si ironiile si isteriile lor de mucava, ca o molima cu mult mai periculoasa decat gripa porcina, pogorata asupra supusilor care nu mai sunt de mult robi pe mosie. Sau n-ar mai trebui sa fie.

marți, 3 noiembrie 2009

Șeful

Nu o dată mi-a ajuns în inimă şarpele îndoielii şi m-a forţat să mă opresc din iureşul nebun al vieţii şi m-a îndemnat să caut răspunsul potrivit: “Oare, greşesc?! Dacă greşesc?!”

În fiecare dimineaţă, în oglindă, suntem doi: eu, cel care mă ştiu dintotdeauna şi eu, cel care “lucrez” în afara mea.
# # #
Sunt un funcţionar mulţumit. Şi, de ce n-aş fi?! Am casă, am maşină, am serviciu bun, am salariu bunicel, am familia sănătoasă. Astea-s lucrurile care contează în viaţă. Ei, da, am şi şef. Dar, cine nu are şef?!

De fapt, eu mă bucur că am şef. Existenţa lui mă scuteşte pe mine de un întreg efort, care mi-ar consuma resurse importante – acela de a mă gândi întruna la ceea ce trebuie să fac şi, mai ales, cum.

Sigur, nu a fost uşor nici pentru mine, la început, însă totul se învaţă pe lumea asta. Să te pui bine cu şeful este o întreagă artă.

E drept că, în timp, coloana vertebrală începe să semene cu semnul întrebării, zâmbetul devine un reflex, privirea nu mai e dreaptă, iar genunchii, obişnuiţi să sară ca din arc în poziţie de drepţi, pentru a îndeplini doleanţele sacre ale şefului, trosnesc artritic.

Autoironia este o metodă cu un potenţial extraordinar pentru a intra in graţiile şefului. Ce poate fi mai plăcut pentru urechile şefului să audă repetat că subordonatul nu numai că îşi cunoaşte locul de sub scară, dar se mai şi pălmuieşte singur?!

Dar este de fineţe, nu este la îndemâna oricui. Nu e uşor, pentru cineva excesiv de orgolios, să spună cu frecvenţa secundarului. “Şefu… ştiţi că eu sunt prost… învăţaţi-mă ce să fac.”!
# # #
În realitate, îl dispreţuiesc pe şef. Şi nu am motive reale să-l slăvesc sau să-l respect. Nu e cu nimic mai bun decât mine. Este doar o diferenţă de şansă şi de oportunităţi. Dar, nu pot uita o secundă că, practic, el este cel care îmi hrăneşte familia şi-mi plăteşte ratele. Am înţeles că obedienţa mea îi hrăneşte orgoliul şi autoritatea şi că situarea mea pe o poziţie sub nivelul mării este direct proporţională cu plutirea lui pe culmile gloriei…

Visez la ziua în care îi voi putea spune în faţă toate aceste lucruri. Să scap de apăsarea aceasta din inimă şi de conflictul continuu dintre mine şi… mine. Poate, când mă voi pensiona, dacă nu voi deveni înţelept şi nu voi înţelege că toate acestea contează, de fapt, atât de puţin…

duminică, 1 noiembrie 2009

Atentie, cad bolovani!

Actiune in forta
In adresa din 29.10.2009 prin care se raportau catre MJLC evenimentele produse in sistemul penitenciar apare pe langa deja obisnuitele autoraniri, agresiuni si capturi de droguri o sectiune numita, cu majuscule si subliniat, Perchezitie asupra personalului.

Mai jos aveti descrierea actiunii de perchezitionare realizata de catre o echipa de procurori asupra unor angajati ai Penitenciarului Margineni aflati in misiune. La o prima vedere este vorba de o gafa facuta de reprezentantii Parchetului, care au actionat 'la pont' fara sa se gandeasca la posibilele consecinte. Dar, poate fi la fel de bine si o inovatie care imi scapa.

Penitenciarul Mărgineni
În data de 28.10.2009, în jurul orei 11.15, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa, au oprit autoduba penitenciarului, care a prezentat la Judecătoria Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, persoane private de libertate. Aceştia au solicitat atât membrilor escortei cât şi persoanelor private de libertate să se supună unei acţiuni de percheziţie. În urma acţiunii nu au rezultat elemente care să conducă la reţinerea unor membrii ai escortei sau a persoanelor private de libertate.
La revenirea în penitenciar, conducerea unităţii a dispus măsuri specifice de percheziţie atât asupra persoanelor private de libertate cât şi la camerele de deţinere unde erau cazate. Cazul urmează a fi prelucrat cu întreg personalul din unitate. (sursa: ANP, 200092/SPEDT/29.10.2009)

Perchezitie in timpul misiunii
Ca unul care mai circula cu masina pe drumurile patriei recunosc ca sunt destul de pus in incurcatura de actiunea procurorilor care au oprit autospeciala Penitenciarului Margineni. Probabil insa ca a fost si un agent de politie rutiera cu dansii si atunci lucrurile s-ar explica oarecum. Ma intreb insa ce s-ar intampla daca rubedenii de detinuti cu dare de mana ar organiza acelasi gen de actiune? De ce n-ar opri escorta si prietenii lui Sandu Geamanu, Fane Spoitoru sau Nutu Camataru? Pentru 'perchezitie' sau pentru alte motive, daca escorta oricum opreste de ce n-ar incerca si dansii?

Riscuri pentru siguranta escortarii
Poate ca sunt explicatii simple. Poate ca imi scapa, cum ziceam, procedura de perchezitie asupra escortei, aflata in misiune, in fata detinutilor care astepata cuminti la rand. Tind totusi sa cred ca procurorii au fost 'putin' in afara legii si au abuzat de bunul simt facand aceasta scamatorie. Cred ca escorta n-avea de ce sa fie perchezitionata, nici daca ar fi fost cele mai serioase indicii, in timpul misiunii. Procurorii puteau sa astepte pana la sosirea in unitate si acolo, in siguranta, sa efectueze perchezitia daca asta era necesar sa fie facut.

Cine pazea detinutii in timpul perchezitiei?
Cine facea escortare legandu-se la sireturi? Nu personalul din escorta cu siguranta. De apreciat totusi ca directorul penitenciarului s-a dus la fata locului din cate se pare. Ar fi putut sa-i scuture putin pe procurorii care se joaca de-a justitia. Directorul sau ANP trebuie sa faca ceva. In locul agentilor din escorta si al conducerii ANP as sesiza frumusel Consiliul Superior al Magistraturii pentru acest exces de zel si pentru lipsa de profesionalism cu care s-a lucrat. Nu cred ca s-ar rezolva mare lucru, dar poate ca pe viitor cineva se va gandi la riscurile unor astfel de initiative justitiare.