Nu o dată mi-a ajuns în inimă şarpele îndoielii şi m-a forţat să mă opresc din iureşul nebun al vieţii şi m-a îndemnat să caut răspunsul potrivit: “Oare, greşesc?! Dacă greşesc?!”
În fiecare dimineaţă, în oglindă, suntem doi: eu, cel care mă ştiu dintotdeauna şi eu, cel care “lucrez” în afara mea.
# # #
Sunt un funcţionar mulţumit. Şi, de ce n-aş fi?! Am casă, am maşină, am serviciu bun, am salariu bunicel, am familia sănătoasă. Astea-s lucrurile care contează în viaţă. Ei, da, am şi şef. Dar, cine nu are şef?!
De fapt, eu mă bucur că am şef. Existenţa lui mă scuteşte pe mine de un întreg efort, care mi-ar consuma resurse importante – acela de a mă gândi întruna la ceea ce trebuie să fac şi, mai ales, cum.
Sigur, nu a fost uşor nici pentru mine, la început, însă totul se învaţă pe lumea asta. Să te pui bine cu şeful este o întreagă artă.
E drept că, în timp, coloana vertebrală începe să semene cu semnul întrebării, zâmbetul devine un reflex, privirea nu mai e dreaptă, iar genunchii, obişnuiţi să sară ca din arc în poziţie de drepţi, pentru a îndeplini doleanţele sacre ale şefului, trosnesc artritic.
Autoironia este o metodă cu un potenţial extraordinar pentru a intra in graţiile şefului. Ce poate fi mai plăcut pentru urechile şefului să audă repetat că subordonatul nu numai că îşi cunoaşte locul de sub scară, dar se mai şi pălmuieşte singur?!
Dar este de fineţe, nu este la îndemâna oricui. Nu e uşor, pentru cineva excesiv de orgolios, să spună cu frecvenţa secundarului. “Şefu… ştiţi că eu sunt prost… învăţaţi-mă ce să fac.”!
# # #
În realitate, îl dispreţuiesc pe şef. Şi nu am motive reale să-l slăvesc sau să-l respect. Nu e cu nimic mai bun decât mine. Este doar o diferenţă de şansă şi de oportunităţi. Dar, nu pot uita o secundă că, practic, el este cel care îmi hrăneşte familia şi-mi plăteşte ratele. Am înţeles că obedienţa mea îi hrăneşte orgoliul şi autoritatea şi că situarea mea pe o poziţie sub nivelul mării este direct proporţională cu plutirea lui pe culmile gloriei…
Visez la ziua în care îi voi putea spune în faţă toate aceste lucruri. Să scap de apăsarea aceasta din inimă şi de conflictul continuu dintre mine şi… mine. Poate, când mă voi pensiona, dacă nu voi deveni înţelept şi nu voi înţelege că toate acestea contează, de fapt, atât de puţin…
