Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

marți, 23 septembrie 2008

Directoriada ANP: azi se termina inscrierile

ExamDirectoriada ANP intra intr-o noua faza. Ieri s-au terminat inscrierile pentru cele 10 posturi de conducere din cadrul aparatului central al ANP. Azi se termina inscrierile si pentru cele 18 functii de director de penitenciar scoase la concurs.

Foarte multi concurenti au asteptat pana in ultima zi pentru a-si depune dosarele de inscriere. Proiectele de management au dat destule batai de cap celor care au avut ambitia sa aiba si proprietatea intelectuala asupra documentului pe baza caruia vor fi intervievati. Fiecare s-a pregatit pentru proba scrisa asa cum a putut, dar pentru asta inca mai este ceva timp.

Concurenta sau lipsa de concurenta poate fi deja aproximata. Desi vor fi foarte multe inscrieri maine, comparativ cu restul perioadei alocate acestei operatiuni, nu cred ca vor fi surprize majore. Numarul candidatilor pentru fiecare post de conducere scos la concurs va fi mic.

Cei care nu au reusit sa gaseasca motivatia participarii la acest concurs, desi poate ar fi avut motiv sa o faca, vor fi foarte multi. Vor fi foarte multi si vor ramane in egala masura necunoscuti profesional. Un potential nevalorificat, care cel mai probabil, in timp, se va pierde.

In principiu s-au inscris imputernicitii, dar apare si ceva concurenta. Chiar pentru posturile din ANP au aparut cativa candidati surpriza. Cate sanse au, depinde foarte mult de 'bunavointa' cu care va trata comisia de concurs candidatii si, de ce nu, de reactia fata de eventuale derapaje. Si pentru posturile de directori se anunta ceva concurenti surpriza, dar asteptam finalizarea inscrierilor.

Totuşi, un concurs pre-electoral nu ofera garantia de stabilitate in functie. Multi dintre cei interesati nu s-au inscris din acest motiv. Istoria recenta a demonstrat ca un ordin valabil de numire in functie nu are nici o valoare daca interesele politice dicteaza altceva. Controale de decapitare s-au mai vazut, oameni intimidati la fel.

Si faptul ca functiile proaspat scoase la concurs tocmai au fost ocupate prin imputernicire este descurajator dar, nu mai mult decat perceptia ca schimbarea politica va aduce cu sine instabilitate si in sistemul penitenciar. In definitiv asta e trendul. Ce ne-ar face sa credem altceva?

Link-uri utile:

Update 23.09.2008 ora 12.30

Pentru cele două funcţii de director general adjunct al ANP s-au înscris 4 candidaţi:

  • Ionel Cel Mare, fostul director al Penitenciarului Focşani, actualmente împuternicit directror general adjunct;
  • Zinica Trandafirescu, fostul director al Penitenciarului de Femei Târgşor;
  • Cristi Pleşa, şeful Serviciului Cooperare şi Programe din cadrul ANP, şi... surpriză
  • Tiberiu Ungureanu, şeful spionilor din penitenciare.

Update 23.09.2008 ora 14.30

Se aude că Direcţia Management Resurse Umane din cadrul ANP, are şef nou. Cristina Hoblea, împreună cu celelalte patru nume a căror ordine n-am ştiut-o niciodată, a fost înlocuită până la finalizarea concursurilor de Valentin Popescu.

Update 23.09.2008 ora 15.00

Asta e sigur. Gabriel Gunescu, Directorul Penitenciarului de Minori şi Tineri Craiova, a fost demis. Mandatul acestuia încetează la 01.10.2008.

Update 23.09.2008 ora 16.30

Şi asta e sigură. După ce 'şi-a făcut mâna' cu ANP-ul, marele finanţist Bogdan Costaş, a fost promovat în fruntea Direcţiei Investiţii şi Administrarea Serviciilor din cadrul M.J. Fereşte MJ, marele demolator este călare pe tine!

35 comentarii:

Anonim spunea...

hai sa vedem si "inscrisii", mare curiozitatea! depindem o vreme de cine va veni.

Anonim spunea...

Nu i bai daca se termina inscrierile.Rau e ca vom fi martori la un "joc de a vacanta".
Sa nu ne facem iluzii ....pe care le vom pierde in timp de 4 ani.
Sau pe loc!

Anonim spunea...

Ghicitoare

"Marean" si-al sau pescar
Au plecat in tari straine
Lasandu-ne in crunt amar,
Cu unitatea in ruine.

Stim ca adevarul doare
Nu ni-i unitatea buna,
E "nesatisafactoare"
Acum, insa, merge struna.

De ce oare?

Anonim spunea...

Cine isi mai face iluzii? E vremea ca ultimele "carantine" sa-si piarda si ele iluziile. Pana vor veni altele si vor spera si ele. Asa se mai hraneste sistemul: isi aduce oameni cu sperante si le mananca urechile.

Anonim spunea...

Tiberiu Ungureanu prieten bun cu Bala, au organizat si aranjat concursul de la prevenirea criminalitatii si din cate se zvoneste pe la colturi s-ar putea sa-i desfiinteze (din nou).
De Cristi Plesa numai de bine o persoana inteligenta si cu bun simt.
Bafta tuturor !

Anonim spunea...

La Penit Spital POARTA ALBA cine s-a inscris?

Anonim spunea...

In 90% din cazuri sunt inscrisi numai directorii imputerniciti.
Cred ca ceilalti au realizat ca nu au nicio sansa.
Oricum sper ca sistemul sa-si revina din haosul actual

Anonim spunea...

In sfarsit au inceput demiterile in randul celor care se credeau mosieri pe o plantatie de negri!S-a pus punct unei incompatibilitati ce dureaza de prea multa vreme!Bravo dl. Bala!Asteptam de mult curatenia de toamna!....si numaratul bobocilor!

Anonim spunea...

Bravos natiune,
Erati ultimii pe care nu-i pupacise/balosise burcu.
http://onouaatitudine.blogspot.com/
Acum, se pare, ca l-ati convins.
:)))
Atentie insa, ca se supara usor.

Anonim spunea...

aplaudam "promovarea" lui Costas
sa aiba "bucurii " si mj ul ca noua ne a ajuns

Anonim spunea...

anonim spunea...
Bravos natiune,
Erati ultimii pe care nu-i pupacise/balosise burcu.
http://onouaatitudine.blogspot.com/
Acum, se pare, ca l-ati convins.
:)))
Atentie insa, ca se supara usor.

23.09.2008 17:23
burcu a pupat in cur pe toata lumea de la care credea ca are vreun folos cat de mic. Acum cine stie de ce o fi facut asta, mai inainte i-a facut porci si acum ii lauda pe administratorii penifestului.
Verticalitate ce sa zic... ca trestia in bataia vantului...

Huginn spunea...

pentru anonim 23.09.2008 17:23:00 si anonim 23.09.2008 21:07:00

Am vazut ce a scris atunci, am vazut ce a scris acum. :)

Anonim spunea...

Nu trebuie sa fiti rai. Poate a inteles ca a gresit si acum vrea sa-si repare greseala. Eu i-as da o sansa.

Huginn spunea...

http://penifest.blogspot.com/2008/09/facem-reguli.html

Anonim spunea...

Un extraterestru a venit odata in vizita pe Pamant. Si a intalnit un pamantean si l-a intrebat: arata-mi si mie un lucru frumos pe care il aveti. Si pamanteanul s-a uitat in jur si a smuls o floare si i-a aratat-o, zambind hoteste. "Ce frumoasa e", spuse extraterestrul, admirand defapt... o papadie (sau curu' gainii mai pe romaneste). Dar noi nu suntem extraterestri, domnilor care hotarati soarta acestui sistem, stim defapt ca aceste papadii sunt niste flori ordinare si nu ne pierdem vremea sa le admiram. Asa cum stim ca aceste concursuri sunt IRELEVANTE pt. numirea in functii cu responsabilitati importante oameni capabili. Cu o lucrare gasita pe internet si cu ceva efort de toceala aproape oricine poate ajunge comandant. Bineinteles, cu unele exceptii.
Cati invatati (dar nu destepti) nu va conduc, muritori de rand?
Nu va mai chinuiti sa ne convingeti de eficacitatea acestor examene. N-au facut altceva decat sa aduca in sistem tot felul de incuiati si cu vederi cabaline care se cred salvatorii puscariilor.

Anonim spunea...

Incepe sa-mi fie teama ca onor directorul general face curatenie in unitati pregatind covorul rosu pentru propria camarilla!Apropos,ultimul zvon de la cel mai recent chef la care a participat si dl.Bala:se aude ca pregateste o revenire in cimpul muncii (cu tot cu pensie bineinteles!) a unui fost monstru sacru al ANP-ului:MARTINIUC!Ce ziceti de asta?Si sa nu-i tragi pe toti in teapa?

Anonim spunea...

Papadia este o floare frumoasa care impodobeste campurile. Faptul ca noi ne-am pierdut capacitatea de a admira campiile inflorite nu justifica aceasta comparatie pe care ati facut-o intre concursurile organizate de ANP si floarea amintita. Mai bine comparati concursurile cu planta numita "basina calului". Am vazut "opera" unui candidat. Penibila. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca proiectele bune pot fi facuta de alte persoane, cu adevarat competente, chiar din unitate. Vor mai asculta preainaltatii de specialisti dupa inscaunare. Nu, nu, nu... S-ar "injosi" inaltimile lor. Asta e: basina calului.

Anonim spunea...

23.09.2008 22:13:00

E uşor să vezi o "băşina calului", problema e că ceea ce poţi face tu e numai o "fâsâială". Deci uşor de comentat de pe margine. Oare de ce nu te vedem la luptă.

Anonim spunea...

Nu ma cunosti si scrii ca sa te afli in treaba. Intr-o zi ai sa cunosti sistemul si ai sa vezi ca am dreptate. Asa ca te iert. Eu, oricum, imi fac treaba cat pot de bine, indiferent de valuri, vanturi si copilasi nou-nascuti ai sistemului, asa cum esti tu. Daca esti in "lupta", mult succes! Dea Domnul sa aiba dreptate naivii de pe blog!

Anonim spunea...

pt. Vlad Tepes
Monstru o fi, in nici un caz sacru!

Anonim spunea...

Sa speram ca e o gluma, Martiniuc si revenirea!
Dnule BALA va rugam ginditi va de doua ori,inainte de a face glume macabre,tot cu M incep.

Anonim spunea...

De tras in teapa , cine il aduce pe Martiniuc!
Sa se termine cu "fosilele necuvintatoare" si "murdare"!

Anonim spunea...

nu cred ca dl Bala va face o astfel de greseala. MArtiniuc u un incompetent si un corupt care si-a ascuns neputinta sub masca militariei. Amintiti-va de poarta alba, concursuri, controale. e un alt anpist care n-a lasat nimic in urma.

Anonim spunea...

dl popescu la resurse e o decizie inteleapta. e un bun profesionist care a stat deoparte de mizeriile cadristice ale fam stan si ale altora. pacat ca nu candideaza si el. Anp-ul ar fi avut doar de castigat.

Anonim spunea...

Nu suntem siguri ca a fost asa de bun, parca se spunea ca a fost santajat de cineva inainte de a pleca ultima oara de la ANP. daca e santajabil, deci, inseamna ca nu e chiar asa bun. Ideal ar fi sa dea dovada de seriozitate macar de acum incolo. Daca lasi urme si faci mizerii, vei plati si peste 10 ani. Aviz amatorilor.

Anonim spunea...

Huggin, poate vedem şi noi înscrişii. Chiar suntem curioşi.

Anonim spunea...

Domnul Popescu e cel mai bun profesionist de resurse umane din sistem. Cei care lucrăm cu dânsul ştim asta foarte bine. Dar unii, mai roşii la faţă, au încercat să-i pună multe neadevăruri în cârcă. Deşi erau mizerii neadevărate, poate lucrurile astea l-au demobilizat. Oricum e bine că a revenit unde este locul lui, dar cu siguranţă că merită mai mult decât o împuternicire pe câteva săptămâni.
Aveţi tot respectul meu Domnule Popescu.

Anonim spunea...

De fapt care sunt candidaţii de la resurse umane? Ştiţi ceva daspre ei?

Anonim spunea...

Pentru anonimul de la 17.45, ala de-l respecta pe Domnul Popescu asa de mult
Amice, te rugam frumos, stim ca esti modest , da` da-ti si numele, sa stie Domnul Popescu pe cine se poate baza cand are de facut papucii sau cand are nevoie de cineva sa-i faCA CUmparaturile. Multumim.

Anonim spunea...

Candidatii la Resurse Umane sunt Hoblea Licherdopol Bura Adina Cristina de la ANP, Iftinca Gheorghe de la Gherla si Blidaru Adrian de la Rahova.

Anonim spunea...

ceva mai mult?
pronosticuri?

Anonim spunea...

cine candideaza la Poarta Alba,pentru director?.,unde putem intra sa ne documentam?Multumim

Anonim spunea...

Puteti intra pe site-ul ANP la sectiunea "legislatie interna" si acolo va puteti documenta...
Da! si dupa aceea va puteti inscrie cu succes la postul de conducere, oricare dintre voi doriti. Bafta.

Anonim spunea...

La rohova stie cineva care sunt canditatii? Ca nu sufla nimeni nimic...totul e invaluit de mister...bine la cate sunt .cred si eu ca fug toti ca dracu de ciuma......

Anonim spunea...

Se pare ca unii canditati pentru postul de director, nu au citit bine conditiile specifice de participare.
......si au o vechime de cel putin 3 ani in categorie in sistemul administratiei penitenciare.
Exista candidati fosti la SIPA care vor putea fi contestati si care, culmea, au scapat in 2006 fara a fi scosi din sistem.
Oare din ce este format sistemul administratiei penitenciare conform Legii 293/2004?