Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

marți, 1 iulie 2008

Patalamaua face toti banii

In Tailanda, tara aia indepartata unde a dat navala Marius Iosif sa se "perfectioneze", la nicio luna de la preluarea functiei de director, politistii se duc din cand in cand sa mediteze la cate o manastire budista. Timp de o saptamana, taie orice contact cu lumea exterioara supunandu-se de buna voie unui regim foarte sever de viata.
.
Mananca o data pe zi cea mai simpla mancare, mediteaza in rest si sunt indemnati de catre calugarul budist care monitorizeaza toata "detoxifierea" asta, sa se gandeasca si la moarte, la perisabilitatea fiintei umane. Smeriti asa, adusi cu alte cuvinte cu picioarele pe pamant, se pare ca politistii rezista mai bine stresului, coruptiei si nu in ultimul rand se imunizeaza la boala numita putere.

In timp ce alte natii cauta calea spre armonie si echilibru, neam al nostru, odata descalecat pe functie se agata cu toate puterile de scaun si ragaind copios se infrupta pana la indigestie din ciolanul puterii.
.
Practic este imposibil sa-i mai convingi ca exista pe lumea asta si alte satisfactii decat placerea de a ordona, de a umili, de a te juca in ultima instanta cu destinele celorlalti. Factorii astia de decizie - exceptiile de la regula sunt ceea ce ne indreptateste sa speram si sa luptam pentru normalitate! - sunt de regula persoane semiinstruite in pofida CV-urilor impresionante, ajunse la putere prin santaj, pile si obedienta (slugarnicie domnu' Stan).

Sa analizam CV-urile "care ne doare"

Dl Gheorghe Spaiuc - se lauda gospodareste ca a participat la 56 de cursuri si seminarii, ca este cadru didactic la facultate, ca vorbeste ghinisor franceza basca ceva cunostinte de calculator (cat sa se lupte pe blog cu dusmanii!). Daca nu sunteti impresionati de profesionalismul tanarului nostru magistrat, aflati pe aceasta cale ca domnia sa are si... stagiul militar satisfacut!
.
Cu alte cuvinte barbat in toata puterea, jeaca are, oleaca de bataie cunoaste, Bucuresti-ul ii di iel!. Si iaca ca a fost! Cum se leaga diplomele si livretul militar cu prestatia lamentabila a magistratului simtim pe propria piele din plin. Un agent trebuie sa dovedeasca la examen ca are suficiente cunostinte pentru a promova in functie, directorul general al sistemului penitenciar nu trece prin niciun fel de filtru, ca urmare este indreptatit sa declara cu candoare in public ca nu cunoaste legea 293/2004 pentru ca "nu i s-a dat"!

Dl Marin Dumitru este nici mai mult, nici mai putin decat doctor in management. Asa se si explica de altfel evolutia economica a sistemului penitenciar romanesc din ultima vreme, palpata si examinata pana la lesin de catre domnul "doctor" care, cu stetoscopul dupa ureche motaie linistit in hamacul de la etajul unu, prescriind gargara si frectie la piciorul de lemn al muribundului.
.
Bolnavul a dat "dreptul" dar cum n-are rude sus puse, doctorul nu risca sa fie acuzat vreodata de malpraxis. Cauze naturale, va scrie degajat domnul "doctor" pe certificatul de deces al sistemului penitenciar romanesc. Domnul "doctor", harsait in peste 25 de ani de activitate, nu se mai lasa de mult impresionat de micile esecuri profesionale.

Dl Petre Stan a fost timp de noua ani... PROFESOR de Teoria si Practica Penitenciara la Scoala Militara de Perfectionare si Pregatire.
.
Sincer din fire, domnia sa tine sa adauge in CV ca are un nivel ridicat de cunoştinte profesionale pe linie de resurse umane, formare profesională, siguranta detinerii şi regim penitenciar, capacitate de analiză şi sinteză, rapiditate în gândire (aici, cu toata bunavointa, trebuie sa va previn maestre ca exagerati grosolan) şi luarea deciziilor, capacitate de coordonare, rezistentă la efort... intelectual, abilităti de comunicare interpersonală, spirit de echipă, perseverentă, responsabilitate, spirit intuitiv etc, etc, etc.

Si daca dl. Spaiuc se lauda in CV-ul personal ca a facut armata, dl. Stan isi trece falos la calitati si... carnetul de conducere (facem pariu ca e luat la aia din Pitesti care le elibereaza pe bani si la analfabeti?!).

Asadar cu teoria stam exceptional, practica in schimb ne omoara. Pe noi, pe ei, colectionarii de diplome, ii va scoate la pensiile de exceptie sau ii va trimite de unde au venit, sa imparta adica dreptatea prin tribunalele patriei! Dreptatea aia romaneasca pentru care se uita europenii la noi cu atata neincredere!

PS. Doctorul Marin Dumitru a intrat pe aceasta cale in concediu... medical. Dupa atatea genoflexiuni si plecaciuni, cum nu mai este la prima tinerete, au inceput sa-l lase articulatiile. Ii uram insanatosire grabnica, asta daca concediul medical nu este doar un pretext sau o fuga de raspundere.
.
Cunoscandu-l insa ca pe un luptator neinfricat, ca pe un om integru, nu punem la indoiala nici suferinta si nici durerea de a fi nevoit sa se desparta fie si pentru zece zile, de locul de munca.

11 comentarii:

Anonim spunea...

Aştia au pus şi pun frână modernizării sistemului penitenciar din România.În alte ţări erau la coada vacii.

Un om simplu spunea...

Multa bafta dlui Darie la Rahova. Sper sa fie atent ca gardurile/usile de care "se lovesc detinutii" sa existe cu adevarat. Remember Baia Mare, cand intr-o Nota de constatare Dl. Darie scria cum o usa din plasa metalica din PPD a lovit un detinut....La o verificare atenta oricine , cu sau fara ochelari, vedea ca nu exista. PS: Dl s.s. Robert, "usa din plasa metalica" era un fost coleg...

Anonim spunea...

Pentru un om simplu...
Mori de grija hotului stimabile? Eu as fi vrut, in caz ca hotul era un fitos, sa fi fost o locomotiva nu o usa din plasa.
Trecand la blog, vad cum apatia cuprinde aici.

Huginn spunea...

pentru anonim 01.07.2008 15:05:00_
vă mulţumim că aţi trecut pe la noi. O să încercăm să fim mai vioi. Dacă aveţi sugestii le aşteptăm pe adresa de blog.

Nu cred că un om simplu 01.07.2008 14:13:00 'moare de grija hoţului'. Eu am înţeles că se referă la proaspătul director împuternicit de la Rahova care a făcut o serie de constatări nereale cu prilejul unui control.

Oricum nu cred agresivitatea trebuie tolerată indiferent din ce direcţie vine şi împotriva cui se îndreaptă.

Anonim spunea...

Din pacate la Baia Mare,agresivitatea este tolerata de catre sefi.Dar din partea detinutilor asupra cadrelor.Ca sa nu li se clatine scaunele,detinuti sunt lasati sa faca ce vor ei.Agentii conteaza mai putin pt ei.Dar sper ca o data cu acest blog,sa le fie frica si de agenti.
Ce sa te astepti de la un director interimar venit de la Gherla(din cite am inteles,acolo a fost un ofiter mediocru)Chioreanu in speta.
Un loctiitor provenit din rindul subofiterilor,e adevarat,dar care a lucrat toata viata lui la birou.Ceva experienta are cu hotul de cind era pe la Satu Mare ofiter.
Faci rapoarte de pedepsire si hotii iau niste pedepse uluitoare.
Ex.Raport de pedepsire pt purtare necuvincioasa fata de cadru,la prezentarea lui,la Spit. Jud. Maramures.Pedeapsa?Camera intima
Detinut asupra carora se gaseste tel. mobil.Pedeapsa?Permisie.
Exemplele pot continua.
Totusi mai sunt si detinuti sanctionati.A m auzit o discutie recenta cum sa-l pedepseasca pe unul.Se intrebau daca este cautat de familie.Daca nu este cautat,pedeapsa este,taierea dreptului la vizita pe o o anumita perioada.

Anonim spunea...

Pentru anonimul de la ora 15.05. Cu ce esti mai bun decat un hot daca incurajezi o alta infractiune? Vatamare corporala, abuz in serviciu etc. Un om simplu este un om cu bun simt, un om care respecta legea.

Anonim spunea...

Respectul de lege trebuie sa fie reciproc. Insa stiti prea bine ca in toate puscariile patriei, hotul daca are bani si relatii face ce doreste. Si mai grav este ca unii ofiterasi au ajuns la culmea tupeului sa-ti rada in fata impreuna cu hotul cu care ai intrat in conflict, adica hotului caruia i-ai pretins sa respecte legea. Hai sa dau un singur exemplu, cel mai comun intalnit si cel mai elocvent. Este scris in nu stiu cate legi ca nu e voie sa fumezi decat in locuri special amenajate... Poate ca au sa rada multe secaturi citind asta. Dar, e in joc sanatatea celor care nu fumeaza si nu doresc sa se duca acasa cu hainele putind a fum de tutun si nu doresc sa inhaleze fumul odata cu cei fumatori. Daca ai curaj sa faci un raport de incident pe tema asta, desi esti sustinut de o suma de texte de lege si de decizii date la nivel de unitate, credeti ca se aproba? Din contra, chiar seful iti sufla ostentativ fumul in nas... Acesta a fost cel mai neinsemnat(dupa unii) exemplu.De aici se ajunge la muulte alte chestii mai grave. Vezi cum au trait Miron Cozma si Bivolaru in detentie. Avea curaj vreun agent sa se ia de Cosma? Avea curaj careva sa se ia de Bivolaru? Si lista celor favorizati este luuunga si o stiu fiecare dintre noi in parte care stau nas in nas cu hotul in sectiile de detinere unde ne lasam sanatatea. Si sefii? Merg la chiolhanuri si iau lefuri grase.

Anonim spunea...

stiti cum cerea Limba Dulce Nadrag sa fie numit??
DOCTOR in management cu litere mai mari decit numele, prenumele si ceo mai avea

DOCTOR DE CHISINAU da doctor

sa nu uiti DOCTORE ,era regula,da semna ca .....prefectu

Anonim spunea...

ce ziceti de comunisteanu (gheorghe caministeanu/director adj.ptr.siguranta si regim la jilava pt. cei care nu au auzit de culmea prostiei pe care o intruchipeaza cu succes) care fura din bunurile aurifere ale ppl/ilor?

Anonim spunea...

pentru anonimul de la 16:09:00

La Baia Mare ceva pute si nu va dura mult pana lucrurile o vor lua dea dreptul razna! Aveti noroc ca lucrurile merg din inertie! Pacat ca a plecat Batinas (dar asta se intampla cand apare o "Udrea").Nu va pierdeti speranta, suntem cu ochii pe voi!

Anonim spunea...

am vre să ştim şî noi cine-i "Udrea" şi di ce-i păcat c-o plecat omu, că tătă lumea s-o bucurat şî numa la vo doi le-o fo bănat.