Surse din Ministerul Justiţiei ne informează că Gheorghe Şpaiuc, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, încearcă să-şi negocieze întoarcerea în poziţia de director general adjunct.
.
'Demisie' cu cântec
.
Astăzi, cu puţin timp înainte de a fi audiat de către inspectorii ministrului justiţiei, Şpaiuc a solicitat în scris CSM şi MJ să fie schimbat din funcţia de director general al penitenciarelor.
.
Apropierea termenului de finalizare a controlului dispus acum câteva săptămâni de către ministrul justiţiei la ANP se pare că îi dă fiori. În plus munca e grea, iar serbările l-au extenuat.
.
Având în vedere că cererea de încetare a detaşării acestuia la MJ - ANP va fi discutată săptămâna viitoare de către Consiliul Superior al Magistraturii, Şpaiuc speră să mai prindă ceva timp în fotoliul care-i permitea până nu demult să-şi vadă liniştit de feng shui-uri.
.
Zbaterea lui Şpaiuc e de înţeles. Dacă se va întoarce la Iaşi va pierde salariul de 20.000 de RON pe lună, maşină, secretară, şofer, pupincurişti şi tot tacâmul.
.
PS. Domnu' Stan dacă rămâneţi singur pe acolo să ştiţi că aţi fost păcălit şi că n-o să apucaţi o pensie liniştită. Pe Marin Dumitru l-au apucat subit durerile de inima (şi nu e deloc o întâmplare), ar fi înţelept să vă apuce şi pe dumneavoastră durerile de cap. Ştiu că dosarul de pensie vă e gata şi oricum aveţi capul drept punct sensibil.
.
Link-uri utile:
20 comentarii:
AVIZ BOTA MARA TIMAR ...VOI URMATI!
ASTA CA SA NU MAI BATETI DIN GURA CA V-A LUCRAT LUMEA PE LA SPATE. ...POATE VA SI PLACE MAI STI?
draga huggin imi pare cu deosebit regret la adresa lu' matale dar esti subtire informat in speta. deja pe site-ul CSM este pe ordinea de zi a sedintei ordinare a sectiei pentru preocurori din 3 iulie incetarea detasarii la ANP a procurorului Gheorghe NU mi S-A DAT SPAIUC.
posteaza matale link-ul ca eu nu stiu cum se face.
hainele imparatului Limba Dulce Nadrag sau cum sa primesti haine de firma de la ppl ist
schimbarea la haine a imparatului Limba Dulce Nadrag,de la APACA la ARMANI cind hooop !!! auzi minune de veste
cum prietenul la nevoie ... te imbraca ,baietii de casa cu flori in brate , au venit cu hainele via ITALIA ,a se citi PIATA CHILIEI ,ca sa arate barosanu in rind cu lumea....interlopa
nu te supara frate barosan ca te am gajbit,da matale cu Limba Dulce ,ei cu Gura Mare
zbaterea e multipla
STAN , MARIN , COSTAS si STANCIU cei trei muschetari ai ANPului,fac fratii de cruce cu necuratu,da sa ramina ....in jaru iadului
cind le or pleca maretii protectori ce s or face lingatorii
EREMIA,HOBLEA,CONSTANTIN,PIELEANU,
GILOVEANU,LUNCASU ...si altiii ca ei
te faci frate cu dracu pina treci...in functie,da zicala aici se opreste
Romeo, tu mai stai taticule la info ???
NIŞTE JEGOŞI ORDINARI...FĂRĂ PREGĂTIRE PROFESIONALĂ PE PENITENCIARE...
Si restul,incompetentilor.Eu ma refer tot la cei din Baia Mare.
Unde ati vazut voi,sa semanati cartofi,porumb,si alte culturi in ;una iunie?Avem si alte culturi asa tirziu semanate.Intrebarea,este de ce,se tine gradina.Banditii,maninca de la catering.(Oare cit a luat costas si batinas,sa ia firma FODO,licitatia)Ce sa raportat la Buc. cu terenul agricol?ce se stie despre terenul agricol al penit. baia mare.?exact ca pe vremea lui ceasca.Raportam productii record,pe terenuri pline de pipirig.Care nu o sa fie folosite niciodata.In acte sunt semanate si productive.Costase,costase(hm,ca am scris cu c mare)
Aveam un coleg,caruia sotia ii lucra pe post,echivalent cu al tau,dar la Satu Mare.Ia spune tu,curlingau ce esti,pupincurist notoriu,cum ai bloccat tu postul,sa nu vina dinsa la Baia Mare.Erau umede acele funduri,pe care din,nemernicia ta de militar cu aspiratii,politice inalte ,le-ai sarutat,lins,si sters sanu-ti ocupe postul?
Oricum,postul tau,la pat,a fost ocupat de Anghel(nn.primarul baii mari).c(r)ostas stie de ce.si cadrele din penit.Rostas e un nume comun de tigan, infractor si numele lui costas se aseamana.Asa este poreclit de cadrele penit.Rostas.Ti-as ura multa caldura,dar nu meriti.Multa caldura in limbaj,inseamna ardete-ar focul,alaturi de spaiuc,si ceilalti care ati dus sistemul penitenciar in colaps.alaturi de chiori si restuldaca as avea eu bani de buzunar,pe o zi,cit ai dat tu sa intrii pe post la penbit baia mare si pe urma in direstie.Multa,multa caldura.
Batracienii devin din ce in ce mai suspiciosi. Cauta si cauta. Doar doar or da de urma celor carora nu le plac oracaiturile. Sectia nu le mai convine si infunda birourile cu fitele lor. Dupa ce fundul lui Maximus va sari in alta balta, brotacii cei cu limbile lungi si le vor lipi de alte funduri, asa cum au facut cu fiecare nou director. Se vor grabi sa se delimiteze de cel vechi, dupa sistemul: "Regele a murit. Traiasca regele." Nu uitati, batracienilor: voi il pacaliti pe Maximus, il "umflati" si il duceti pe cai gresite. Maximus va face "oac" si voi veti ramine singuri. Nu vreti ca el sa vina cu picioarele pe pamint, nu vreti sa-l lasati sa ne cunoasca si pe noi, sa vada talpa, baza puscariei, ci il tineti in palatul sau de clestar de unde va fi expediat. Nu-l vedeti cat de rupt de realitate este la sedinte? De ce nu-l lasati sa vada realitatea, de ce ii spuneti doar adevarul vostru? Maximus! Trezeste-te cit mai ai timp! Vino pe sectii si condu puscaria de acolo! Ei asta nu vor sa faci pentru ca le iei puterea idioata de a face ce vor ei. Tie iti lasa doar iluzia ca ai puterea, dar esti doar marioneta. Ce-i daca un simplu om iti vorbeste? Poate spune ceva inteligent. Alaturi de talpa te batatoresti si te calesti. Nu vei avea unghiile facute, dar oamenii te vor aprecia. Vei avea o mai mare putere decit aceea pe care crezi ca o ai acum. Pari un om inteligent, nu genul de fraier. Ce tot ai? Vrei sa vina altul sa-ti ia locul? Cind iti vine mintea la cap? Ai o puscarie de condus. Asta nu e jucarie de copii.
Nu uitati de: 1. chiria de 1350 EUR decontata de ANP pt un apartament cu 4 camere, ca dora dl. Spaiuc, sotia, copilul si bona adusa de la IAsi nu putea sta intr-unul cu 2 sau 3 camere. 2. Deconturile (diurna) de 120 ron/zi ca doar e magistrat.
Mi-a atras atentia unul din comentarii pe blog vizavi de actiunea de la Galati unde au fost chemati si pensionari ai sistemului, pentru a fi felicitati.
Chiar nu am cuvinte pentru a lauda gestul acesta.
Am vazut o intamplare la unitatea noastra, unde un pensionar care a lucrat mai bine de 30 ani in sistem a venit dupa cateva luni cu putina treaba pe la cabinetul medical. A fost tinut in poarta mult timp ca nu era cine sa-i aprobe accesul, iar dupa vreo ora omul a plecat cu un gust amar si nici nu a mai dat pe-acolo de atunci. Mi s-a umplut sufletul de amaraciune, sincer, si chiar nu merita.
Mai oameni buni,oamenii aia au trudit la bunastarea sistemului asta pacatos, pe vremea cand noi ne chinuiam sa dam treapta I si II de liceu, cum era atunci, intr-un sistem exagerat de militaros si daunator. Nici macar nu mai sunt ai nostri dupa pensionare, apartin de Interne. Macar cu ceea ce ne e in putinta haideti sa nu fim zgarciti.
Desigur ca vom ajunge si noi la momentele alea mai devreme sau mai tarziu si sunt constient ca nu vom dori sa mai auzim deloc de "sistemul penitenciar", asa cum merg treburile in zilele noastre, dar oamenii astia chiar au dus pe umeri istoria sistemului nostru si eu chiar am invatat multe de la cei care acum nu mai sunt in serviciu.
Chiar e prea mare efortul de a oferi catusi de putina recunostinta? Pai ei la o partida de sah inca mai deapana amintiri din vremea "vagonului penitenciar" si mai scapa cate o lacrima atunci cand ii dor picioarele trudite prin balta mare a Brailei. Unde mai pui ca multi dintre ei nu au apucat sa se bucure prea mult ca s-au stins din viata imediat dupa iesirea din sistem, datorita bolilor dobandite aici. Oricum depre asta nu s-a vorbit niciodata.
Eu unul as face macar tabel de acces cu toti cei care au lucrat in unitate, inclusiv in sectorul de detinere, sa aiba posibilitatea sa vina cand doresc pentru a revedea locurile de truda ce le-au marcat viata. Macar atat.(Sau se tem unii ca nu cunosc regulile de acces si baga telefoane?). Nu stiu, dar sentimente ca ale lor nu ai cum sa le simti decat dupa ce pleci din sistem si cred ca m-as simti extraordinar de rau cand nu m-ar primi la poarta dupa zeci de ani de munca aici.
FELICITARI ORGANIZATORILOR ACTIUNII DE LA GALATI, care chiar m-a surprins. Bravo gestului lor.
CAINII LATRA..CARAVANA TRECE...
Pleaca unii...vin altii...dar frustratii vor ramane aceiasi.... ha,ha,ha
ROMANIA AI GRIJA ESTI IN U.E.
pupăncurişti,nu pupincurişti,Huginn!
Pentru anonimul de la ora 0.21. E normal ca unii oameni sa fie frustrati in conditiile de acum. Ai dreptate. E posibil ca frustratii sa ramina aceiasi, dar si pupincuristii si lingaii ca tine vor ramine aceiasi. Noua ne va trece, dar tie, lingaule lachit, nu-ti va mai trece. As vrea sa scriu "ha, ha...", dar nu pot. Bleahhh...
Trece caravana dar depinde in ce directie merge. Cu Dumitrache bulibasa v-a merge in epoca de piatra.
Degeaba ti-ai pus oamenii sa afle cine scrie pe penifest, Maximus. Sunt prea natarai ca sa afle. Ofiterii nu sunt singurii baieti cu scoala si multi dintre noi sintem mai inteligenti, chiar daca voi nu vreti sa stiti asta.
Caravana va merge spre prapastie atata timp cat va tine Coman punguta.
Mara(2,54), Timar(PI sau 3,14) si Bota Emilut (colacut acum ca a plecat la plaja) incearca de o luna sa afle cine scrie pe penifest si la fel si la comentarii, apelind la sifoane lor la neamurile de prin SRI ,la fosti SIPA aruncati de MJ de rai si luati de SRI de buni care spioneaza SRI-ul in folosul comandantilor de prin puscarii de unde au venit si tot nu au reusit nimic. E o veche practica "ZVONISTICA" de a arunca "duma " si fraierii sa se sperie si sa nu mai scrie. Acum ei sunt fraierii ca agentii au dat dovada de mai multa scoala decit ei desi unii nepoti sunt profesori de informatica cu multe pile la diverse firme de calculatoare unde multi se dau hekeri si tot nu au prins pe nici un comentator. Tot nu vor prinde pe nimeni pentru ca NU SE POATE. Pa
Coman tine punguta cu fundul in sus si Dumitrache tine cirma de jucarie pentru ca altii sint carmacii (din fericire). El scoate doar capul din cabina, are cravata frumos aranjata, chipiul asezat regulamentar si le face cu mina conducatorilor de vase, desi nimeni nu-l baga in seama. Din ind in cind mai trece cite barca amarita si cite un barcagiu rupt in fund ii face cu mina, dar Dumitrache nu-i raspunde pentru ca nava lui e mai mare si el e un adevarat lider, cu responsabilitati, deci si cu un statut pe masura. Si uite asa trece nava, marioneta se crede comandant si marinarii isi exerseaza injuraturile si uita loialitatea.
Trimiteți un comentariu