Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

joi, 3 aprilie 2008

Petre Stan - serial ştiinţific despre roşeaţă(II)

Episodul în care Stan îşi bagă familia în penitenciar

Ieri am aflat că Petre Stan, comisarul cel roşu la chip, nu a mai primit împuternicire de la ministrul justiţiei pentru funcţia de director general adjunct al ANP. Marius Iosif, directorul general i-a dat însă o împuterniciere cu de la sine putere în aceiaşi zi că să nu-l vadă supărat.
***
Petre Stan nu este numai un măsluitor de concursuri. Este şi dînsul eroul unui concurs din 2006 pentru funcţia de director la oricare s-ar nimeri dintre penitenciarele Giurgiu, Mărgineni, Codlea, Vaslui. Marea lui „rezistenţă” în faţa efortului intelectual (vezi CV) i-a adus nota 3(trei) şi în consecinţă a trebuit să se retragă în sânul familiei pentru a-şi obloji rănile.
Familia lui Petre Stan a descoperit pasiunea pentru calea birourilor din penitenciare imediat după ce capul cel roşu a devenit ofiţer de reusrse umane la ANP.

Stan Mariana, soţia lucrează la Penitenciarul Jilava, la intervenţie psihosocială deşi e ingineră. Soţia este împuternicită din noiembrie 2007, de când soţul este mare director, în funcţia de şef serviciu educaţie. Pentru acelaşi favor familial în decembrie 2005 domnul Stan a fost înlăturat din funcţia de ofiţer de resurse umane de la ANP. De data asta a fost o zodie mai bună pentru măsluitori.

Stan Ecaterina, cumnata domnului Stan este angajată la o unitate din marea curte de la Jilava, dar în prezent este secretara Direcţiei de inspectie din Ministerul Justiţiei. Aşa ne explicăm de ce anumite anchete se fac prieteneşte în ceea ce-l priveşte pe Stan. Se anulează concursuri şi acte administrative în schimb Stan nu păţeşte nimic. Pardon... este promovat din director de resurse umane în director general adjunct.
Stan Marin, fratele este agent la Baza de Aprovizionare Gospodărire şi Reparaţii (BAGR) Jilava. Nu ştim exact cu ce se ocupă dar ştim că are un fratre ilustru care nu vrea să-l lase să muncească.

Stan Mihaela, fiica a fost o vreme laborantă la Penitenciarul Spital Jilava, dar acum a terminat facultatea şi a părăsit sistemul penitenciar, sperăm fără regrete prea mari.
***
O famiglie întreagă la Jilava, în penitenciar. Şi asta numai pentru că Stan cel Roşu a lucrat la resurse umane în Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP). Toţi au desigur pe lângă salariu şi salariu de merit şi/sau spor de 50% pentru lucrări de excepţie... pentru că merită.
***
P.S. Tot ieri am aflat că Stan Petre încearcă să modifice regulamentul pentru atribuirea locuinţelor de serviciu pentru ca o pilă a Iuliei Scântei, rămăşiţă a ministeriatului Chiuariu, să-şi rezolve problema locativă.
După cum s-a descurcat roşcovanul cu statul de funcţii şi cu modificarea statutului personalului din penitenciare ne aşteptăm să vedem în curând o propunere de ordin al ministrului pe cât de proastă pe atât de prietenoasă.
***
Linkuri referitoare la subiect:

8 comentarii:

Anonim spunea...

Apropo de familia STAN, UN ALT EXEMPLU ,, FAMILIST" este TEROAREA şi PRESIUNILE pe care le face domnul comisar de penitenciare Gheorghe Căminişteanu asupra persoanalului, prin prisma funcţiei de director adjunct pe care o deţine. după ce a fost declarat ,,RESPINS” la concursul pentru postul de director adjunct la Penitenciarul Bucureşti Rahova, de când a fost numit ,prin ,,celebrele redistribuiri din sistemul penitenciar”, director adjunct la cel mai mare şi mai complex penitenciar din ţară, Penitenciarul Bucureşti Jilava.
Cu toate că din data de 11.02.2008 a intrat în vigoare a Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 4/2008 care a modificat Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, domnul comisar de penitenciare Gheorghe Căminişteanu şi doamna inspector principal de penitenciare Mihaela Căminişteanu, care este SOŢIA SUS-NUMITULUI încalcă flagrant şi cu vinovăţie prevederile ART. 471 , ALIN. (2) DIN LEGEA NR. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul în care au fost de acord ( prin semnătura de luare la cunoştinţă ) ca prin DECIZII DE ZI PE UNITATE să îndeplinească ATRIBUŢIILE FUNCŢIEI DE DIRECTOR AL PENITENCIARULUI BUCUREŞTI – JILAVA, în cazul domnului comisar de penitenciare Gheorghe Căminişteanu, precum şi ATRIBUŢIILE FUNCŢIEI DE ŞEF BIROU RESURSE UMANE ŞI FORMARE PROFESIONALĂ, în cazul doamnei inspector principal de penitenciare Mihaela Căminişteanu, în perioada 11.02.2008 – 14.02.2008.
Precizăm că Biroul resurse umane şi formare profesională se află în SUBORDINEA DIRECTĂ a directorului penitenciarului, astfel fiind încălcate flagrant şi cu vinovăţie, conform ART.60, ALIN.1( (1) Încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici din sistemul administraţiei penitenciare, indiferent de funcţia sau postul pe care îl ocupă, a îndatoririlor de serviciu ce le revin, inclusiv a normelor de comportare, constituie abatere disciplinară, dacă faptele nu atrag răspunderea penală sau contravenţională), prevederile ART. 471 ALIN. (2) DIN LEGEA NR. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu modificările şi completările ulterioare („Art. 471 – (1) Funcţionarii publici cu statut special sunt în conflict de interese dacă se află în una din următoarele situaţii: (2) Nu sunt permise raporturile ierarhice directe între funcţionarii publici cu statut special care sunt soţi sau rude de gradul I”.), în sensul că nu sunt permise raporturi ierarhice directe între funcţionarii publici cu statut special care sunt soţi.
De asemenea, domnul comisar de penitenciare Gheorghe Căminişteanu şi doamna inspector principal de penitenciare Mihaela Căminişteanu, care este SOŢIA SUS-NUMITULUI, încalcă flagrant şi cu vinovăţie prevederile ART. 471 , Lit. B DIN LEGEA NR. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu modificările şi completările ulterioare.( b) sunt chemaţi să participe în cadrul unor comisii constituite, conform legii, din care face parte soţul/soţia sau o rudă de gradul I;), în sensul în care de la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2008 care a modificat Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, respectiv de la data de 11.02.2008, au făcut parte, şi fac în continuare, din CONSILIUL DE CONDUCERE a Penitenciarului Bucureşti-Jilava cu drept de vot, astfel participând la luarea deciziilor de importanţă deosebită cu privire la funcţionarea unităţii.
Cu toate că, Comisia de disciplină a Penitenciarului Bucureşti Jilava a fost sesizată cu privire la faptele doamnei inspector principal de penitenciare MIHAELA CĂMINIŞTEANU prin sesizarea nr. H- 204186/15.02.2008 şi completările făcute prin adresa nr. H- 205993/06.03.2008, COMISIA DE DISCIPLINĂ a Penitenciarului Bucureşti Jilava sub AMENINŢĂRILE ŞI PRESIUNILE făcute, prin PUTEREA FUNCŢIEI de director adjunct al Penitenciarului Bucureşti Jilava, de către domnul comisar de penitenciare Gheorghe Căminişteanu, care este SOŢUL SUS-NUMITEI, A CEDAT ACESTORA şi NU A APLICAT PREVEDERILE art. 61 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu modificările şi completările ulterioare, prin referatul cu nr. H- 206621/12.03.2008. Cu toate că s-a revenit, conform legii, cu obiecţii asupra acestui referat prin adresa nr. H- 206701/13.03.2008, Comisia de disciplină a Penitenciarului Bucureşti Jilava sub AMENINŢĂRILE ŞI PRESIUNILE făcute, prin PUTEREA FUNCŢIEI director adjunct al Penitenciarului Bucureşti Jilava, de către domnul comisar de penitenciare Gheorghe Căminişteanu, care este SOŢUL SUS-NUMITEI, nu a ţinut cont de aceasta, clasând sesizarea.
De asemenea, vă aducem la cunoştinţă că personalul din cel mai mare şi mai complex penitenciar din ţară, Penitenciarul Bucureşti Jilava, ESTE ÎN PRAGUL DISPERĂRII, iar la cei care până acuma NU AU REUŞIT SĂ SE TRANSFERE SAU SĂ SE MUTE DIN SUBORDINEA directorului adjunct al Penitenciarului Bucureşti Jilava, comisar de penitenciare Gheorghe Căminişteanu, starea de spirit şi implicarea în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu se degradează de la o zi la alta pe fondul lipsei stabilităţii şi continuităţii dispoziţiilor primite de la acesta.

Anonim spunea...

,,O famiglie întreagă la Jilava, în penitenciar", cu toate ca au vuit toate ziarele,,http://www.astazi.ro/gotostire.php?url=http%3A%2F%2Fwww.jurnalul.ro%2Farticole%2F119298%2Fpenitenciarul-jilava-condus-in-familie." tovarasul IOSIF CU tovarasul STANCIU, MUSAMALIZEAZA in continuare aceste probleme.,,CORB LA CORB NU-SI SCOATE OCHII,, NU-I ASA????

Anonim spunea...

Balada ANP-istului model (I)

Imi place munca, bani de-ar fi,
in ANP s-aduc chiar zi de zi.
Il plac pe seful cel mai tare
si colegii lui, pe fiecare.

...va urma

Anonim spunea...

Legat de P.S. O modificare legată de atribuirea locuinţelor de serviciu a fost primită în unităţi, acum sub formă de proiect. Recunosc, nu ştiu cum arătă acele locuinţe de serviciu în Bucureşti, dar sunt convinsă că nu seamănă cu cele oferite de către unitatea unde lucrez. La noi sunt dezolante, după cum exprimă şi denumirea locului în care se află: GRUP SOCIAL! Vă asigur că nici un om care se respectă nu ar sta într-o asemenea locuinţă! Ştiam că se discuta despre o modificare legată de atribuirea acestora în sensul de a ţi se oferi o astfel de locuinţă şi dacă o refuzi să nu mai ai dreptul la decontarea chiriei. Culmea: această idee a apărut pentru a se "scăpa" de acele contracte de închiriere "fictive" (ceea ce ar fi un lucru foarte bun!), însă lovitura nu e aşa de dureroasă pentru cei care "trişează" (ei nu vor mai lua nişte bani nemeritaţi), cât pentru cei care stau cu adevărat cu chirie (vor trebui ca din salariu să-şi plătească şi chiria). Oare e corect să rezolvăm ceva "lovind" în alţii (care nu au nici o vină)? Am să închei aici, în speranţa că va exista un articol pe blog rezervat acestui subiect.

Anonim spunea...

această idee a apărut pentru a se "scăpa" de acele contracte de închiriere "fictive" (ceea ce ar fi un lucru foarte bun!

...sa nu uitam ca au fost facute astfel de demersuri inca din 2007 (vezi decizia 293)...

Anonim spunea...

mi se pare super tare acest blogg! felicitari din inima si va sustin din umbra. acum ca l-am descoperit, o sa vizionez in fiece zi sa vad ce ati mai postat! tineti-o tot asa, cu speranta ca intr-o buna zi ne va auzi si pe noi, cei de aici de jos, cineva! va felicit!!!

Anonim spunea...

Balada ANP-istului model (II)

Iubesc biroul, ce-i pe el,
concediul, nu-l iubesc de fel!
Mobila gri, plina de praf,
hartiile, crescute vraf.

...va urma

Anonim spunea...

Situatia locuintelor de serviciu- o mare problema in sistemul penitenciar! Dar cum romanii sunt inventivi, au reusit sa treaca peste "vigilenta" celor de la RU si au incheiat contracte de inchiriere fictive- cu parintii, cu fratii sau surorile /sau alte rude, astfel ca, in cele din urma, DMRU a solicitat modificarea OMJ-ului pentru a restrictiona pe cat posibil "inflitrarea" unor astfel de contracte. Ba mai mult si mult mai usor a fost transata problema contractelor deja incheiate - asta prin art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2008:
"ART. II
La data intrării în vigoare a prevederilor art. 38 alin. (1) - (4) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, funcţionarii publici cu statut special care beneficiau de compensarea lunară a chiriei îşi păstrează acest drept până la expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul de închiriere. După expirarea acestui termen, acordarea compensaţiei lunare a chiriei se va face potrivit prevederilor art. 38 alin. (3) din aceeaşi lege."

Asadar, cum este mai bine? Sa eliminam total acele contracte sau sa restrictionam prin OMJ ?