Petre Stan - de la persoană la personaj

Un prim comentariu, primit pe mail, la articolul cu titlul Petre Stan - serial ştiinţific despre roşeaţă (I):

De ce nu mi-e milă de domnul Stan…

(...)

In ultima vreme, cineva care citeşte articolele de pe forum se poate întreba pe bună dreptate. Ce au oamenii ăstia cu domnul Stan? Cum s-a transformat el dintr-o persoană într-un personaj? Are cineva ceva cu el? Cu siguranţă nu. Doar că el este omul bun la toate al echipei clădite de domnul Iosif. Că doar asta a anunţat obsesiv de la înscăunare: vreau să-mi fac propria echipă. Nimic rău, dacă ar fi avut si criterii profesionale în alcătuirea asta. Dar singurele virtuţi ale membrilor noii echipe sunt ascultarea fără cracnire, lipsa de competenţă si pasarea responsabilitatilor inspre mostenirea grea a trecutului si lipsa unei strategii.

Ar trebui să-mi fie milă de dl Stan, director adjunct, peste 13.000 de suflete, care se prezintă pe pagina oficială a ANP-ului ca fiind rezistent la efort intelectual (a se citi cv-ul postat de el însusi). Nu e o exprimare greşită, de cadrist îmbătranit in rele, ci un fel de recunoaştere a faptului că îi e străin tot ceea ce înseamnă reflexivitate, interogaţie, dilemă. El are doar certitudini legate de faptul că toţi cei competenţi reprezintă o ameninţare şi trebuie îndepărtaţi… pensionaţi, transferaţi, detaşaţi… oricum numai departe să fie cu întrebările lor despre legalitate, moralitate, progres… Chiar daca ii cheama Vizitiu, Popescu, Serpe, Blidaru, Parjol. Nu conteaza cine sunt. Pericolul e mare.

Ar trebui să-mi fie milă de domnul Stan care se declară, în acelaşi CV, cunoscător a două limbi străine, dar rareori a fost auzit vorbind şi romaneşte. El nu vorbeste, el execută ordine. S-au gîndit cei ce au girat numirea lui să-i ceară un certificat de competenţă lingvistică? Căci celor care doresc să se angajeze în sistem pe posturi de execuţie li se cere un astfel de document. Dar ei nu sunt directori, nu-i asa?

Ar trebui să-mi fie milă de dl Stan care, îl citez iarăşi, are rapiditate în gandire si luarea deciziilor. O avea, dar la ce îi folosesc, dacă tot nu gandeste? El e mercenar: taie în carne vie si pleaca mai departe. Am vrut să spun la pensie, ca mai rău de atat oricum nu i se poate intampla nimic. Deciziile lui nu sunt decat maşinaţiuni demne de un manual scris parcă în evul mediu: îndepăratarea specialistilor competenţi dar incomozi, aducerea unor persoane fără anvergură profesională, care îndatorate fiind să lucreze la ordin. Asa cum face el cu Iosif. Dacă el poate, pot şi alţii. E ca în bancul cu şefu care tipă la subaltern, acesta la nevastă, ea la copil, copilul la cîine si tot asa…

(...)

Ar trebui să-mi fie milă de un om care are, tot după spusele sale, o experienţă de 21 de ani. Puţini oameni stiu cu cît efort a trecut prin anii ăştia. Cum a intrat în biroul şefului Direcţiei resurse Umane din 2005 şi a solicitat imperativ să fie numit şef serviciu în locul proaspăt pensionatului colonel Răcăşan argumentînd: am făcut pentru dumneavoastră şi actuala conducere o mulţime de lucruri nu tocmai legale, am închis ochii la multe, trebuie să mă numiţi. (...)

Ar trebui să-mi fie milă de un om care a lăsat în urmă atatea privilegii si a luat drumul surghiunului. A amenintat ca se va întoarce şi se va răzbuna. A reuşit cu varf si indesat pe vremea fragilului domn Iosif (cine l-a auzit pe cel din urmă urlînd la subalterni, ameninţînd, aruncand lucrarile pe jos, mintind asa cum altii respira, poate intui ca fragilitatea nu e doar una fizica).

Ar trebui să-mi fie milă de un om care copleşit de propria impotentă intelectuală, caută soluţii zi şi noapte pentru a-şi satisface stăpînul si uneori chiar nu reuşeste. (...)

Ar trebui, dar nu pot… La urma urmelor a-ti asuma meseria, (...) presupune abilităti, cunoştinţe, formare in ani de zile şi mai ales vocaţie…