Despre reputaţie

Cine mai e interesat de o reputaţie bună?

Cassio. Reputation, reputation, reputation! O! I have lost my reputation. I have lost the immortal part of myself, and what remains is bestial. My reputation, Iago, my reputation!

Iago. As I am an honest man, I thought you had received some bodily wound; there is more offence in that than in reputation. Reputation is an idle and most false imposition; oft got without merit, and lost without deserving: you have lost no reputation at all, unless you repute yourself such a loser.

Shakespeare, Othello, Act II. Scena III, 225-226.

Reputaţia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) este din păcate rezultatul unei istorii pline de abuzuri şi ilegalităţi. Conexiunea imediată pentru penitenciar este aceea de deţinuţi bătuţi, concursuri măsluite, nepotism sau homosexualitate. Nimeni nu se gândeşte la 13.000 de oamneni care muncesc, în condiţii nu tocmai bune, ca să facă ceva pentru alţi 30.000 de oameni.

***

Deseori construcţia numită reputaţie nu are alt fundament decât crâmpeie de informaţii sau bârfa care circulă nestăvilită în organizaţii care ‘comunică controlat’ în speranţa că astfel se pot ascunde disfuncţionalităţi interne majore. Nu mai contează că reputaţia s-a format într-un moment politic şi că doar anumite persoane sunt vinovate pentru tot ce constituie reputaţia proastă a penitenciarelor; după cum nu contează că această reputaţie este nedreaptă cu cei care îşi fac bine treaba.

Reputaţia, ca opinie publică asupra unei persoane sau organizaţii, este înainte de toate un instrument de control social. Regula ar fi aceea că cei cu reputaţie proastă şi comportament imoral sunt sancţionaţi. La un moment dat ar trebui să simtă aşa o presiune din partea celor cu reputaţie bună şi comportament moral încât să se întoarcă pe calea cea bună.

***

La ANP reputaţia proastă este strâns legată de o cutumă care nu pare a fi uşor de schimbat.

Nu avem obiceiul să spunem lucrurilor pe nume, mizeria nu e arătată cu degetul şi regelui nu i se spune că e gol. Nu i se spune nici că goliciunea lui riscă să devină o plagă care afectează mersul firesc al instituţiei. Acceptăm să nu spunem că lucrurile merg prost de teama că vom ieşi astfel din scenariul în care regele trăieşte şi de care suntem lăsaţi să ne bucurăm, ba avansaţi, ba premiaţi, ba uitaţi într-un colţ.

Avem obiceiul să criticăm pe la colţuri ca oricând să spunem că am fost puţin dizidenţi, că am luptat cu răul, că am încercat să schimbăm lumea în care trăim. Dar vai, n-am putut pentru că lupta era prea mare şi noi prea slabi şi neajutoraţi. Dar e doar făţărnicie.

***

Avem obiceiul să abuzăm orice regulă dacă interesul personal aşa ne dictează. Un director de prin nordul ţării promovat din lista supleanţilor dă ordin scris ca membrii de sindicat să nu mai poarte la vedere insignele sindicatului. Domnul Chioreanu de la Baia Mare nu înţelege că oamenii caută un reper pe care dumnealui nu poate să-l ofere, şi acţionează după cum îl duce capul.

Dumnealui crede sincer că are dreptul să facă ce pofteşte, fiind comandant suplinitor, pentru că aşa face şi directorul general, când evită cu dibăcie legea şi îi acordă salariu de merit fără să aibă dreptul pentru că a fost sancţionat, după care ascunde procesul verbal de şedinţă. Consiliul de conducere validează, fără o minimă opoziţie, acest abuz, dar nimeni nu se alarmează. Cam aşa se naşte reputaţia...

***

Avem obiceiul să cosmetizăm realitatea. Minţim că suntem profesionişti şi că avem rezultate bune chiar dacă realitatea ne contrazice. În schimb ne supărăm când auzim că nu suntem aşa cum ne minţim că suntem. Ne simţim nedreptăţiţi şi trădaţi pentru că realitatea nu are nimic în comun cu scenariul fabulos în care visăm că trăim profesional. Aşa că îi înlăturăm rapid pe cei care ne spun că ne minţim şi minţim zilnic.

***

Astfel construim o reputaţie din obiceiuri care nu ne plac, dar cu care ne-am obişnuit.