Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

miercuri, 2 aprilie 2008

Despre reputaţie

Cine mai e interesat de o reputaţie bună?

Cassio. Reputation, reputation, reputation! O! I have lost my reputation. I have lost the immortal part of myself, and what remains is bestial. My reputation, Iago, my reputation!

Iago. As I am an honest man, I thought you had received some bodily wound; there is more offence in that than in reputation. Reputation is an idle and most false imposition; oft got without merit, and lost without deserving: you have lost no reputation at all, unless you repute yourself such a loser.

Shakespeare, Othello, Act II. Scena III, 225-226.

Reputaţia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) este din păcate rezultatul unei istorii pline de abuzuri şi ilegalităţi. Conexiunea imediată pentru penitenciar este aceea de deţinuţi bătuţi, concursuri măsluite, nepotism sau homosexualitate. Nimeni nu se gândeşte la 13.000 de oamneni care muncesc, în condiţii nu tocmai bune, ca să facă ceva pentru alţi 30.000 de oameni.
***
Deseori construcţia numită reputaţie nu are alt fundament decât crâmpeie de informaţii sau bârfa care circulă nestăvilită în organizaţii care ‘comunică controlat’ în speranţa că astfel se pot ascunde disfuncţionalităţi interne majore. Nu mai contează că reputaţia s-a format într-un moment politic şi că doar anumite persoane sunt vinovate pentru tot ce constituie reputaţia proastă a penitenciarelor; după cum nu contează că această reputaţie este nedreaptă cu cei care îşi fac bine treaba.

Reputaţia, ca opinie publică asupra unei persoane sau organizaţii, este înainte de toate un instrument de control social. Regula ar fi aceea că cei cu reputaţie proastă şi comportament imoral sunt sancţionaţi. La un moment dat ar trebui să simtă aşa o presiune din partea celor cu reputaţie bună şi comportament moral încât să se întoarcă pe calea cea bună.
***

La ANP reputaţia proastă este strâns legată de o cutumă care nu pare a fi uşor de schimbat.
Nu avem obiceiul să spunem lucrurilor pe nume, mizeria nu e arătată cu degetul şi regelui nu i se spune că e gol. Nu i se spune nici că goliciunea lui riscă să devină o plagă care afectează mersul firesc al instituţiei. Acceptăm să nu spunem că lucrurile merg prost de teama că vom ieşi astfel din scenariul în care regele trăieşte şi de care suntem lăsaţi să ne bucurăm, ba avansaţi, ba premiaţi, ba uitaţi într-un colţ.

Avem obiceiul să criticăm pe la colţuri ca oricând să spunem că am fost puţin dizidenţi, că am luptat cu răul, că am încercat să schimbăm lumea în care trăim. Dar vai, n-am putut pentru că lupta era prea mare şi noi prea slabi şi neajutoraţi. Dar e doar făţărnicie.
***
Avem obiceiul să abuzăm orice regulă dacă interesul personal aşa ne dictează. Un director de prin nordul ţării promovat din lista supleanţilor dă ordin scris ca membrii de sindicat să nu mai poarte la vedere insignele sindicatului. Domnul Chioreanu de la Baia Mare nu înţelege că oamenii caută un reper pe care dumnealui nu poate să-l ofere, şi acţionează după cum îl duce capul.

Dumnealui crede sincer că are dreptul să facă ce pofteşte, fiind comandant suplinitor, pentru că aşa face şi directorul general, când evită cu dibăcie legea şi îi acordă salariu de merit fără să aibă dreptul pentru că a fost sancţionat, după care ascunde procesul verbal de şedinţă. Consiliul de conducere validează, fără o minimă opoziţie, acest abuz, dar nimeni nu se alarmează. Cam aşa se naşte reputaţia...
***
Avem obiceiul să cosmetizăm realitatea. Minţim că suntem profesionişti şi că avem rezultate bune chiar dacă realitatea ne contrazice. În schimb ne supărăm când auzim că nu suntem aşa cum ne minţim că suntem. Ne simţim nedreptăţiţi şi trădaţi pentru că realitatea nu are nimic în comun cu scenariul fabulos în care visăm că trăim profesional. Aşa că îi înlăturăm rapid pe cei care ne spun că ne minţim şi minţim zilnic.
***
Astfel construim o reputaţie din obiceiuri care nu ne plac, dar cu care ne-am obişnuit.

10 comentarii:

Anonim spunea...

Am convingerea că prea mult sau doar adevăr spus, doare! Asta nu ar fi o problemă aşa de mare dacă ar avea efect doar asupra celor ce nu şi-l doresc. Citind articolul m-a durut! Oare suntem aşa de puţini care vedem şi simţim ce se întâmplă? Oare chiar nu se poate face nimic? Aşa de "mărunţi" şi "neînsemnaţi" suntem?! Eu cred că incă se mai poate face ceva. E greu să te desfăşori când eşti ingrădit, dar nu imposibil. Eu nu mi-am pierdut reputaţia şi sigur mai sunt destui printre noi în aceeaşi situaţie. Ideea e să ne folosim de asta. M-am bucurat de fiecare dată când am citit articolele din acest blog pentru simplul fapt că exprimau şi gândurile mele, însă m-am şi întristat de adevărul transmis. Mă întreb dacă e de ajuns doar să constatăm faptele...Mi-aş dori să citesc pe blog şi câteva soluţii care să rezolve problemele din sistem. În afară de a reuşi să rămânem aceeaşi, să ne păstrăm credinţele şi ideile, ce mai putem face?

Anonim spunea...

L-am vizitat pe dl. Iosif, ridicandu-i problema daca este permis ca in CONSILIILE DE CONDUCERE din unitatile de penitenciare sa faca parte sotii sau rudele de gradul I.
Acesta cu nonsalanta a spus ca este totul OK, si ca daca ar fi sa schimbe aceast lucru ar trebui sa dea afara jumatate de sistem.
Pentru cunoscatori Legea 293/2004, art.47, indice1,alin.1

Huginn spunea...

Pe blog sunt propuse, în destule cazuri, şi soluţii. Însă nu blogul rezolvă problema penitenciarelor.

Blogul pune în discuţie o realitate care se doreşte a fi ascunsă pe motiv de incompetenţă. Blogul încearcă să convingă că acest subiect merită o atenţie publică.

Putem face multe dacă vrem. Primul pas e să avem curaj şi să spunem lucrurilor pe nume. Altfel suntem comlici de bună voie sau nu.

Anonim spunea...

ATENTIE!

Deseori construcţia numită reputaţie nu are alt fundament decât crâmpeie de informaţii sau bârfa care circulă nestăvilită în organizaţii

Inclusiv acest blog poate fi catalogat in aceasta categorie...

Mi-aş dori să citesc pe blog şi câteva soluţii care să rezolve problemele din sistem.

Propun un exercitiu de imaginatie: Cum trebuie sa arate sistemul penitenciar romanesc ideal?

Anonim spunea...

"Murim de frica, cerem curaj" si asteptam sa ne rezolve altii problemele...

La intrebarea referitoare la solutii putem sa gasim si singuri raspunsuri sau putem sa le cerem celor care sunt platiti pentru asta sa o faca.

Blogul ne spune lucruri la care nu putem avea acces din surse oficiale. Cele mai multe din cele scrise sunt stiute, dar nu are nimeni curaj sa le spuna.

Blogul mi se pare bine documentat si bine scris. Bravo!

Anonim spunea...

La intrebarea referitoare la solutii putem sa gasim si singuri raspunsuri

...fapt care conduce in mod invariabil la lipsa de comunicare...

Blogul ne spune lucruri la care nu putem avea acces din surse oficiale. Cele mai multe din cele scrise sunt stiute, dar nu are nimeni curaj sa le spuna.

...daca sunt stiute, inseamna ca cineva le-a spus... pare a fi un nonsens...

Anonim spunea...

Mie mi se pare că dorinţa de a găsi răspunsuri nu exclude discuţia pe această temă.

Dimpotrivă, statul pe margine la spart seminte si datul cu parerea, din poziţia de isteţ neimplicat, mi se pare total neproductiv.

Lucrurile ştiute nu sunt întotdeauna spuse de teamă sau din alte motive. Dacă e un nonsens... e un nonsens care poate fi constatat de oricine lucrează într-un penitenciar.

In plus cred ca o critică 'pe virgule' extrase din context e facilă dar păguboasă.

Anonim spunea...

Fapt: De câteva zile fac lobby acestui blog printre colegii mei. Asta pentru că sunt cu adevărat încântată să văd că mai sunt persoane în sistem care spun lucrurilor pe nume. Ştiţi care sunt reacţiile? Prima reacţie, invariabil, zâmbet. Apoi, în cele mai multe cazuri, se schimbă subiectul. Alţi colegi, deşi iniţial se arată încântaţi de idee, fiind prea ocupaţi (pe bună dreptate pentru că suntem în timpul serviciului la o cafea pe fugă), uită să mai întrebe: care e adresa? Aşadar, am convingerea că cei mai mulţi din ei, doar atunci când le povestesc ce-am citit pe blog, îşi amintesc de existenţa acestuia. Poate nu mă pricep să fac lobby sau poate oamenii sunt prea "ocupaţi" cu altele mai importante sau poate, efectiv, nu le pasă. Lucrez într-o unitate mare, aşa că am să continui să le spun colegilor mei despre blog, atât cât îmi va permite timpul la o cafea şi o ţigară. Unora, care-i ştiu mai răbdători, le voi trimite în continuare e-mail-uri cu subiectul zilei (asta mai ales că din partea lor am deja semnale pozitive, cel puţin pentru stilul în care sunt scrise). N-am să-i înţeleg niciodată pe cei care nu spun ceea ce gândesc de frică să nu se ia măsuri împotriva lor! Ce poate să li se facă? Ce poate fi mai rău decât să nu fii lăsat să gândeşti şi să te exprimi liber? Atât timp cât profesional te străduieşti să fie totul bine (asta din respect faţă de tine, în primul rând), nu văd ce ţi se poate face atât de grav. Acele persoane servile nu ştiu un lucru: sunt interesanţi pentru "stăpâni" doar în măsura în care sunt folositori. Altfel, chiar şi "stăpânii" nu dau doi bani pe ei!!! Să nu-ţi susţii punctul de vedere doar pentru că rişti să nu primeşti o primă sau să nu fii avansat (deşi asta e mai puţin probabil în unităţi)?! Mi se pare de râs!!!

Anonim spunea...

Este usor sa demolezi...

Este atat de greu sa constuiesti... mai ales in Romania contemporana... unde se construiesc ... vile... palate ... tiganesti...( sau...rom..esti?) ... numai imagini de institutii publice nu!!!

Stimabililor, dragii mei colegi... reputatia este ca si increderea:

Se castiga greu si SE PIERDE DINTR-ODATA... e suficienta o prostie ( ohhooo... si cate prostii nu au facut ...SUPERIORII... nostri!!!!) .

Deci, vreti reputatie???? Dar voi ce faceti pentru asta???

Anonim spunea...

Am recitit celebra carte a lui Cartarescu. Si am gasit o chestie... o chestie care... pentru un judecator se cheam silogism! Dar suntr cuvinte cu care nu trebuie sa te joci,... mai ales acesta ... REPUTATIE!!!!

Am avut noi vreodata reputatie??? Doar am incercat. Si atat. Am avut conducatori. Ministri. Directori Generali. Directori. Sefi. .... SAU NU .. am avut NONministri, NONDirectoriGenerali, NonDirectori.... sau altfel spus... NONVALORI.

CE AM FACUT NOI ... sa nu fin catalogati tot astfel??? Putei spune? Suntem un fel de DON QUIJOTE al sistemului penitenciar??? Daca as fi psesimist as spune ca DA, DA , DA !!!!

Avem soarta pe care ne-o meritam... ASTA DACA NU DORIM SA SCHIMBAM CEVA!!! Suntem furnicile unui sistem... ale unei institutii publice! Reflectati... LA REPUTATIE!!!!