Adevărul este că, ori de câte ori văd o maşină a Poliţiei Române, pe care scrie „siguranţă şi încredere”, inima îmi zvâcneşte patriotic şi zău că trec strada pe trecerea de pietoni cu mai mult elan.
Cuvântul în sine -poliţia-, pe care de multă vreme nu-l mai asociez cu defunctul „miliţia”, are o rezonanţă aparte, care mă determină să mă gândesc la disciplină, autoritate, coerciţie, lege.
Dacă mai este în funcţiune şi girofarul, uit cu desăvârşire de toţi „garcea” care au călcat pe bec de-a lungul timpului, şi-mi spun că undeva un infractor îşi va întrerupe temporar activitatea sau că un om a fost salvat.
Oriunde în lume, poliţia rămâne poliţie. Ştii cu ce se ocupă, ştii când şi cum să o chemi şi ai certitudinea că va veni. Nu există dubii, nici confuzii.
###
Nu mă deranjează denumirea de funcţionar public cu statut special. Conţine prea multe cuvinte, e drept, şi niciunul dintre ele nici măcar nu face referire la penitenciar. Se poate folosi lejer acronimul „fepesese” şi, cel puţin până acum, nu am văzut pe nimeni care să nu intre în serviciu pe motiv că nu se identifică în forul lui interior cu titulatura din 293.
Polemicile recente, cordiale, de altfel, pe tema denumirii persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în sistemul penitenciar nu fac altceva decât să mute polul atenţiei către chestiuni insignifiante, care nu vor afecta în niciun fel calitatea muncii sau a oamenilor.
Fiindcă suntem încă în ograda Ministerului Justiţiei, am putea foarte bine să ne numim „magistraţi de penitenciare”. Şi-atunci am purta uniforma şi în timpul liber, mândri că am devenit egalii lor. Diferenţa ar fi că pepeleul nu va percepe nicio schimbare şi tot „nea cutare” ne va striga, iar în ziua de salariu vom afla că unii sunt „mai” egali decât alţii.
PS De curând, parlamentarii români, pentru salvarea ciufului de pădure, au declarat ciorile drept vieţuitoare protejate de lege. Prin urmare, acestea nu vor mai putea fi vânate decât 6 luni pe an şi nu 9 luni, ca până acum...
În continuare, suntem în plină criză...
