Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

sâmbătă, 26 iulie 2008

ANP: Formarea profesionala in penitenciare - sublima dar absenta

Lipsa fondurilor, managementul prostesc şi legislaţia defectă au anulat practic orice posibilitate de organizare a formării profesionale.
.
Formarea profesională bastionul incompetenţei?
.
Într-o lume profesională ideală fiecare angajat beneficiază de formare profesională iniţială şi continuă.
.
Sistemul penitenciar este însă o lume cât se poate de reală. Şcolile care ar trebui să facă formarea profesională iniţială sunt bastionul incompetenţei şi al lipsei de experienţă.
.
Formarea profesională continuă este extraordinar de prost organizată. Aceleaşi teme prăfuite sunt scrise de ani de zile în caiete înregistrate cu sârg la secretariatele unităţilor. Uzul de armă şi efectuarea percheziţiei sunt vedetele unui plan de formare profesională venit parcă din alte timpuri.
.
Avem ofiţeri cu pregătirea profesională care ar trebui măcar să ştie cum se organizează această activitate. Nu le cere nimeni să aibă şi talent. Pentru cei mai mulţi ar fi deja prea mult şi nu au nici o vină că au primit o funcţie pentru care nu au fost niciodată pregătiţi.
.
Fiecare cum 'se pricepe', adică după ureche
.
Nevoile de formare profesională nu contează în această ecuaţie după cum nu contează specialitatea celui care ar trebui să deprindă abilităţi şi cunoştinţe noi. Fiecare face ce se pricepe. Cei plătiţi să facă formare profesională pentru personalul penitenciarelor mai nimic.

.
Un plan de carieră cu un plan de formare profesională ataşat nu va exista prea curând la dosarul personal păstrat cu sfinţenie de cei de la resurse umane.
.
Un motiv este acela că legislaţia de resurse umane nu prea mai permite o carieră (nu-i aşa domnu’ pensionar Stan). Celălalt motiv este că nimeni nu s-a gândit că ar conta, deşi la nivel de discurs toţi şefii sforăie vivace pe tema motivării.
.
Teme copiate, oferte de formare profesională uitate
..
Cei din teritoriu, cum spuneam, copiază cu sârguinciozitate temele perene pe care le vor citi la sală, fără ca nimeni să audă, înainte de intrarea în serviciu a schimburilor şi escortelor.
.
Cei din ANP, transmit, spre ştiinţă şi arhivare, ofertele, interesante dealtfel, de pregătire profesională.
.
Centralizează doleanţele iluzorii de pregătire profesională ale lucrătorilor de penitenciare. Şi, cam atât. Desigur, întocmesc tot felul de situaţii sterile şi încearcă să pună ceva pe hârtie cu ocazia bilanţurilor.
.
Şi totuşi, de unde (re)începem?
.
Frustrant cu adevărat pentru puţinii profesionişti care mai activează încă în domeniul formării profesionale. Din ce în ce mai puţini. Cei care au fost, dar deranjau prin dorinţa de a face ceva cu adevărat, au fost îndepărtaţi demult sau de curând. Depinde de sistemul de referinţă.
.
Desigur, chiar şi în pofida legislaţiei absurde sau a lipsei acute de fonduri s-ar putea face ceva. Dar pentru asta trebuie voinţă, profesionalism, motivare.
.
Cursuri pentru piloşi Q-ari se găsesc
.
Evident, întotdeauna au existat privilegiaţi care au fost mai egali decât alţii. Dacă pentru marea masă legea era lege şi nu se putea face nici o excepţie, pentru anumiţi funcţionari publici, cu grijă selectaţi, s-a găsit întotdeauna o "portiţă" de scăpare din chingile legalităţii.
.
Un exemplu la îndemână este tocmai blonda lui Q-ariu. În vreme ce alţii ar fi fost gata să plătească cu bani din buzunar un curs de specializare, oricât de redus ar fi fost ca durată, cu condiţia să nu piardă la salariu pentru că au făcut acel efort financiar, domnişoara Toma Aurora a beneficiat de cursuri la care nu cred că a visat vreodată.
.
Limbi străine la nivel înalt, pregătire juridică în limbi de circulaţie europeană. Un adevărat stres. Stres pentru care a fost, dealtfel, recompensată cu prime zdravene, calificative de excepţie şi salarii de merit cărora nici măcar dânsa nu cred că le poate găsi justificare. Dar despre asta într-un articol viitor.

.
Link-uri utile:

17 comentarii:

Anonim spunea...

Perfect adevarat am venit in sistem din exterior lucrez in compartimentul medical am facut cursul de "initiere"la doi ani si jumatate dupa ce m-am angajat si a fost acelasi cu cei de la paza,nimic despre specificul asistentei medicale in penitenciare despre ceea ce genereaza un mediu inchis ,despre bolile mai frecvente in acest mediu despre dispensarizarea lor despre tratamentul lor despre legaturile cu sistemul de sanatate exterior cind vine un caz cu tratamentul inceput afara ,cind se libereaza un caz cu tratamentul nefinalizat .Facem convocari pe teme interesante de altfel dar nu se intretine nici o legatura cu sistemul de sanatate exterior sau prea putine ,noi trebuie sa facem credite de EMC adica "educatie medicala continua" convocarile in sistem nu ne aduc nici un fel de credite pentru ca cei de la ANP nu colaboreaza cu cei de la colegiul medicilor si cu cei de la ordinul asistentilor medicali pentru a se acorda aceste credite si noi suntem nevoiti sa lucram pe doua fronturi cursuri platite din buzunarul propriu pentru autorizatiile de libera practica la organismele profesionale mentionate ,convocari insistem .Atunci cind suntem nevoiti sa apelam la spitalele civile cu p p l de cele mai multe ori ne vine sa fugim .Personal cred ca s-ar putea face niste teme foarte interesante despre medicina in penitenciar ce este specific penitenciarelor ce este la fel cu exteriorul ,mai bune colaborari cu organismele profesionale ale profesiilor nespecifice penitenciarelor dar care profeseaza in penitenciare ar ajuta si la o mai buna imagine in exterior despre penitenciare cred eu.

Anonim spunea...

Asistentul medical este prezent mai tot timpul in cabinet si vine in contact cu zecile de detinuti care solicita prezentarea la consultatii, administreaza MULT PREA MULTELE tratamente medicamentoase, efectueaza munca de secretariat si arhivare (DAR NU BENEFICIAZA DE SPOR DE PRAF),efectueaza copii xerox dupa fisele medicale ale ppl. ori de cite ori doresc acestia, si multe altele...
Cind sa se perfectioneze cadrul medical care, la CHEREMUL SEFILOR DE LA PAZA,MAI FAC SI CITE DOUA GRUPE OPERATIVE PE LUNA ??
Va spun eu: pe lumea ailalta!!
Cind sa participe la cursurile organizate la spital, pentru obtinerea creditelor necesare autorizatiei de functionare?
Va spun tot eu: cind domnul director general va emite ordinul clar si care sa ajunga si la cabinetele medicale nu doar in fisetele celor de la PAZA,prin care asistentii medicali sa fie lasati in zeama lor,fara grupe operative, ca de aia s-au angajat asistenti medicali !!!
Este cu siguranta unicul mod REAL de a veni in contact cu noutatile in domeniu,pe plan profesional!!!
La pregatire,inainte de intrarea in tura ,unde mergem iarasi din ordin,numai probleme medicale nu se discuta...dar trebuie sa mergem sa pierdem vremea, cind in acest timp s-ar putea preda schimbul pe cazuri medicale,CARE NU ESTE O PREDARE DE PISTOLET SI 12 CARTUSE!!!
VA MULTUMESC PENTRU CA M-ATI CITIT SI VA DORESC TOATE CELE BUNE!!
SUCCESE IN PERFECTIONARE!!
TUTUROR!!!!

Edy spunea...

Formarea profesionala si educatia sunt fetele vitrege ale sistemului. Stiti de ce? Pentru ca aici nu educatia e importanta. Tupeul e la putere. Tupeul, gudureala si descurcareala sunt secretele reusitei in mediul penitenciar. De ce sa mai invatam?

Anonim spunea...

Formare profesionala cu Pascoi directorul Centrului de formare profesionala a ofiterilor de penitenciar??! Caragiale ar fi fost complexat de al sau "pedagog de scoala noua" daca l-ar fi cunoscut pe al nostru!!

Anonim spunea...

Nevasta lui CAMINISTEANU de la JILAVA, ,,cica" este ofiter formare profesionala... In afara de faptul ca ocazional, sau cum spunea raposatul IOSIF ,, CONJUNCTURAL" este in CONFLICT DE INTERESE cu barbatu-su ( alt varza, ca de cine se aseamana...se marita) in rest, dupa ce a picat doua examene pentru resurse umane si formare profesionala, cu ajutorul sotului a fugit de la reeducare la formare profesionala...Ca e greu cu detinutul...Toata ziua ne de temele alea de 100 de ani sa le scriem in caiet, iar apoi cu un namaivazut aer imputit ne semneaza pe ele de vazut... O ZDREANTA ORDINARA...

Anonim spunea...

Suntem cei mai tari. Avem specialitati pe functii, cum sa nu mearga treaba? Doctorul veterinar si profesorul de geografie sunt sefi de tura, inginerul hidrotehnic e seful biroului de evidenta, ingineri de tot felul (mecanici, hidrologi, chimisti) sunt sefi de sectii si multe altele.
Asta in timp ce juristi, psihologi si sociologi rup foisoarele si pusca la puncte de lucru.
Cum sa nu rada Europa de noi.

s. alistar spunea...

Numirile politice sau cele pe baza de pile sunt un rau atat de insidios incat au efecte pe termen lung si foarte lung. Amatorismul si impostura in functiile de conducere sunt mai rele decat cancerul. Daca sistemul ar fi format din oameni care produc strunguri, ar mai fi cum ar mai fi. Dar cand marea majoritate a functiilor - si de conducere dar si de executie- pot influenta, prin natura atributiilor, destine de oameni, si niste impostori ajunsi din greseala pe anumite functii numesc, la randu-le, alti impostori, atunci e foarte grav. Si rezultatele abia se intrezaresc. O sa mai dicutam si peste cativa ani cand se vor fi vazut efectele perverse ale politicii de Dimbovita. Nu e de mirare ca ne pleaca tinerii- si nu numai- in alte tari. Probabil au intuitia faptului ca nu se poate schimba nimic si chiar daca s-ar mai schimba cate ceva, pe ici pe colo, ar prea putin si neesential iar ei nu au timp de pierdut in lupta inegala cu genele si sechelele unui popor care voteaza imbecil de vreo 18 ani incoace.

Anonim spunea...

pregatire profesionala?Fara spatii ,fara profesionisti, fara fonduri pentru dotarea spatiilor, fara timp alocat acestor activitati?
Sigur glumiti.Cind vor aparea salile dotate corespunzator pentru pregatire.Cind va apare in programul de lucru timp alocat activitatilor de pregatire?Poate vreo idee geniala sa vina cadrele de acasa pentru aceste programe?nu de alta , dar npoate nu fac suficiente ore sulimentare pentru activitati ce nu au legatura cu atributiile lor directe.Ex.Tura de tura 5-7 oameni din ture la plutonulul escorte - din tura libera desigur. si apoi.... obigatia ST sa acorde cu 1 agent ture libere in compensatie ca sa nu bage la plata ore suplimentare.1 agent la 14-15 agenti in conditiile in care sunt minim 24 de ore de recuperare.Altref... bagi la plata.... managenet defectuos...Ce rost are sa mai stam pe acasa.Tribunalele sa nu aiba de muna cu divorturile... care sunt la moda in acest sistem datorita lipsei de pe acasa a cadrelor.Lucrezi cite 13-14 ore pe tura, vii de acasa in tura libera cite 8-12 ore si restul le dormi.Cind mai ai timp de nevasta, de copii? Si familia cit sa mai accepte lipsa ta pentru un salariu de nimic?Deci hai la tribunal ...si la pregatire profesionala , ca de, ce sa faci pe acasa.Sa dormi?O viata o ai si pe aceea o dormi?

Anonim spunea...

Imi pare rau caci trebuie sa va spun dar IN ACEST SISTEM NE TAMPIM, NE PLAFONAM, daca nu incerci singur sa te perfectionezi, sistemul te ajuta doar sa te INDOBITOCESTI si mai mult decat atat, nu voi intelege NICIODATA de ce, cei cu Facultatea de Drept, juristii nu sunt luati in considerare asa cum sunt as sociali, psihologii,medicii, car pana la urma SUNT PERFECTIONATI, ba mai mult au dreptul sa-i perfectioneye sistemul si dupa putin timp, gata perfectionati sa renunte LA ACEST SISTEM TAMPIT si sa-si faca cabinete, iar unii medici din unitati AU CABINETE PARTICULARE, psihologii la fel...insa NU PE NUMELE LOR, in timp ce Juristul NU ARE DREPTUL LA NIMIC, lui ii trebuie vechime ca sa poata participa pe un post de css juridic in unitatile penitenciare, de ce nu se recunoaste vechime in munca pentru cei care au terminat o facultate de drept, daca tot le sunt ingradite drpturile ? Grefierilor, Plitistilor, etc...li se recunoaste vechime dupa 5 ani, consider ca DACA VREI SA TE PERFECTIONEZI IN ACEST SISTEM, trebuie sa o faci pe cont propriu, sa nu astepti ca cei de la formare, mai slabi pregatiti decat tine, te vor perfectriona cu NOUTATI militaresti, oridne f f vechi pe car ele copiem la comanda in caetele de pregatire, doar ca sa umplem foile. LA FORMARE AR TREBUI OAMENI PREGATITI car sa fac pregatire in sitem, si chiar ar putea-o face mai ales daca ar gasi intlegerea pentru a gasi TIMP necesar pregatirii si apoi putem astepta si reyultate de la angajatii nostrii...

Anonim spunea...

ce este mai dureror in acest sistem este faptul ca niste bani alocati pregatirii profesionale, sunt nefolositi SI E MARE PACAT !! Mai bine ii pierdem decat sa investim in angajati, te doare sufletul cand stii ca asta s-a intamplat si nici macar un curs nu au fost instare sa organizeze formarea profesionala...mai bine nu utilizam aceste fonduri si apoi pierdem banii, lipsa de gospodari !

Anonim spunea...

"nostri", nu "nostrii"

Asta se invata la scoala.

Anonim spunea...

Din păcate mulţi din cei care ne plângem că nu se face formare profesională, nu facem nici cel mai mic efort pentru a îndrepta lucrurile. Orice iniţiativă în acest domeniu este privită cu scepticism şi este descurajată prin toate mijloacele.
În multe cazuri conducerile de unităţi şi sindicatele sunt vectori principali în această direcţie.
S-a pus undeva problema ca pregătirea să fie făcută în baza unor analize reale a necesarului de formare, iar perioada de pregătire să fie inclusă în timpul normal de muncă? Nu considerată ca ore sulimentare sau mai ştiu eu cum, pentru că în fond este o obligaţie profesională?
Mai mult, cei mai mulţi dintre noi nu avem nici un fel de obiective în carieră şi nu facem nimic pentru propria pregătire.
Vedem azi o mulţime de colegi care urmează cursurile facutăţilor de drept, la fără fecvenţă. Este foarte bine, în principiu, asta ar trebui să aducă o îmbunătăţire substanţială a cunoştinţelor în domeniu. Dar oare sunt ele necesare unu agent? La o analiză mai atentă vom observa că marea majoritate urmează aceste studii doar pentru a obţine ulterior sporul de 25%, acesta fiind de fapt singurul obiectiv. Asta ca să nu mai punem în discuţie calitatea, mai mult decât îndoielnică, a celor mai multe dintre instituţiile de învăţământ absolvite.
Şi poate ar mai fi de spus multe...

Anonim spunea...

anonimului de la 09.53? Profesorul de geografie are si licenta in drept. Ma mira faptul ca desi lucrezi cu omul nu cunosti acest lucru. Atat si fara rachiu.

wandi spunea...

"Aceleaşi teme prăfuite sunt scrise de ani de zile în caiete înregistrate cu sârg la secretariatele unităţilor"???
Voi pe ce lume trăiţi ?
Caiete de pregătire nu mai sunt de cel puţin 2 ani de zile.
Se pare că unii, preocupaţi cu paiul din ochii altora, au pierdut contactul cu realitatea din penitenciare.

marcel spunea...

bai wandi vitamina poate ca la tine nu mai exista sau poate ca nu mai ai tu caiet da la noi mai sunt. Tu pe ce lume traiesti frate? Si la ce etaj din ANP? Te uiti cumva in oglinda inainte sa dai cu cardu ala albu?

Si ce de mai concluzia ai tras!!! Paie, chestii, shmenozeli... adica pe planeta ta pregatirea profesionala e minutata?

wandi draga intoarce-te la sefu si spune-i ca ai incercat. Ai gasit o fraza di alte 500 de care te-ai luat. Te-ai dat anonim (nu-i asa urechist mic?) da nu prea ti-a iesit.

Mars inapoi la Gradistea si fa cursu de incepatori. Atentie sa nu adormi la tema despre vrajeala pe virgule si mangleala pe forma.

Daca e cuminte te las sa spui si cum sefii sunt minunati si nascuti cu har intr-o seara de 25 a ultimii luni din an.

marcel spunea...

Spune frate wandi si unitatea, sa stie si corpu cu inspectia cand vine pe la voi ce sa caute. Poate voi sunteti mai speciali, mai ochiosi, mai merituosi... da frate mai departe nu tine in tine. Tu esti o adevarata inspiratie... de pregatire profesionala indubitabila.

Marcela spunea...

Frumos grăit-ai, Marcel !
Tu eşti o imagine elocventă a proverbului "Cine intră în cocină îl mănâncă porcii"!