Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

miercuri, 6 august 2008

Spioni

Un comentariu remarca absolut corect, în opinia mea, că Tiberiu Ungureanu, actualul şef al Direcţiei pentru Prevenirea Criminalităţii în Mediul Penitenciar începe să semene din ce în ce mai mult cu Doru Dobocan, fostul şef al desfiinţatei DGPA şi cu Marian Ureche, fostul şef al cosmetizatei SIPA.
.
DGPA aproape desfiinţată în 2006
.
Desfiinţarea DGPA (Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie) a venit cu promisiunea că în justiţie nu se va mai face poliţie politică. Anterior, atât SIPA (Serviciul Independent de Protecţie şi Anticorupţie) cât şi predecesorul SIO (Serviciul Independent Operativ) au fost acuzate că sunt folosite ca instrument de şantaj şi că fac poliţie politică.
.
Controalele dispuse de Ministerul Justiţiei au demonstrat că SIPA - DGPA şi-a depăşit competenţele şi mai mult a încercat să distrugă probele activităţilor ilegale. În noiembrie 2005 şeful SIPA - DGPA recunoştea în faţa Comisiei senatoriale pentru Cercetarea Abuzurilor că instituţia pe care o coordonează deţine tehnică de ascultare şi supraveghere, deşi nu are atribuţii legale în acest domeniu.
.
Presa a scris pe larg despre isprăvile spionilor SIO - SIPA - DGPA, astfel că desfiinţarea acestui serviciu secret din cadrul Ministerului Justiţiei nu a fost o surpriză. O parte din personal a ieşit la pensie restul fiind preluat de ANP. Povestea însă, după cum ştiţi, nu se termină aici.
.
Ungureanu, Tiberiu Ungureanu
.
La numai câteva luni de la desfiinţarea DGPA se înfiinţează în cadrul ANP Direcţia pentru Prevenirea Criminalităţii în Mediul Penitenciar (DPCMP). În direcţia cu pricina apare la un moment dat şi ultimul mohican al spionilor. Tiberiu Ungureanu a fost readus în vara lui 2006 la ANP, iar după debarcarea lui Doru Dobocan a preluat conducerea.
.
Continuând pe linia Dobocan DPCMP, sub conducerea lui Ungureanu, începe să arate a orice altceva decât a structură operativă care se ocupă cu prevenirea criminalităţii în penitenciare. Ordinul ministrului justiţiei nr. 1540/C/2006 privind înfiinţarea DPCMP nu spune nimic despre vreo nouă structură informativă în ANP. Şi totuşi se revine la vechile practici.
.
Pentru că nu ştiu altă cale au revenit la cea veche. Adică cea de culegere de informaţii. Dobocan, ultimul şef al DGPA şi predecesor al lui Ungureanu la DPCMP a asigurat continuitatea. Ungureanu îi duce opera mai departe.
.
DPCMP - Istoria se repetă?
.
În 1991 SIO a fost inventat exact cu acelaşi scop, prevenirea criminalităţii dar treptat s-a transformat într-un instrument politic. DPCMP intră, încet dar sigur, pe acelaşi făgaş. Nu datorită ofiţerilor şi agenţilor care se ocupă cu prevenirea criminalităţii în penitenciare. Şefii de la ANP ai direcţiei se visează spioni şi asta cer de la subordonaţi.
.
Fără îndoială că funcţia de prevenire a criminalităţii în penitenciare ar trebui să existe în penitenciare. De ce ar trebui să îmbrace forma unui serviciu de informaţii şi nu a unui serviciu operativ? Pentru că aşa vor nostalgicii SIPA - DGPA?
.
Sunt încălcate competenţele SRI?
.
De ce n-ar putea să opereze SRI în acest domeniu? Servicul Român de Informaţii este în cele din urmă "instituţia Statului Român cu atribuţii în domeniul culegerii şi valorificării informaţiilor relevante pentru securitatea naţională a României" (sursa: link).
.
Dacă sistemul penitenciar şi justiţia este o problemă pentru securitatea naţională atunci SRI ar trebui să se ocupe de activitatea de culegere şi valorificare de informaţii. Dacă nu este o problemă pentru securitatea naţională ci o problemă de ordine publică atunci structura înfiinţată la ANP nu poate funcţiona ca un serviciu de informaţii.
.
Raportul de ţară al Comisiei Europene, dat publicităţii la 25.10.2005 făcea referire la practicile SIO - SIPA - DGPA.

"Date fiind abuzurile care au continuat pana in martie 2005, rămân numeroase semne de întrebare privind raţiunea existenţei unui serviciu militarizat de securitate in cadrul Ministerului de Justiţie"

De ce a fost desfiinţată DGPA? Care este pericolul pentru DPCMP?
.
Concluziile misiunii de audit realizate de MApN la solicitarea Ministerului Justiţiei demonstrează că acest serviciu de informaţii este un pericol pentru actul de justiţie:
    • în domeniul financiar s-a constatat lipsa unei structuri organizatorice şi a unor proceduri interne de control a alocării fondurilor; nu existau reguli clare pentru gestionarea şi diseminarea informaţiilor obţinute în procesul muncii;
    • în domeniul resurselor umane nu s-a respectat întotdeauna procedura de admitere în acest sistem, în sensul că unele persoane nu au fost testate psihologic şi nu au prezentat cazierul;
    • în baza unui ordin al fostei conduceri au fost distruse unele documente deşi potrivit legii acestea aveau termene de păstrare stabilite între 5 şi 30 ani (înfuncţie de tipul documentului);
    • fosta conducere, depăşind competenţele DGPA stabilite prin lege, a dispus ca unii ofiţeri din cadrul acestei instituţii să obţină informaţii referitoare la actele de corupţie săvârşite de magistraţi sau alte oficialităţi ale statutului;
    • nu au fost respectate unele reguli referitoare la organizarea şi administrarea zonelorîn care se gestionau documentele clasificate şi nu erau stabilite reguli specifice referitoare la responsabilităţile personalului care lucra cu astfel dedocumente; (sursa: Ministerul Justiţiei, Adresa nr. 113595/II/2005)
Şi nu e totul. În timp ce criminalitatea înfloreşte în penitenciare şi traficul de droguri devine un fenomen de masă, DPCMP se ocupă cu monitorizarea activităţii sindicatelor. Parcă e o senzaţie de deja vu? Parcă am mai auzit undeva despre depăşirea competenţelor?
.
Deci domu' Ungureanu aveţi de gând să vă ocupaţi de prevenirea criminalităţii sau tot cu spionajele îi daţi înainte?
.
Link-uri utile:

28 comentarii:

Anonim spunea...

Ooooooo! :))) Doamneee....cat de redusi sunteti...auzi - "De ce ar trebui să îmbrace forma unui serviciu de informaţii şi nu a unui serviciu operativ?"....Cat zici ca ai avut la logica? cred ca si 5-ul de care s-a mentionat candva a fost mult pentru tine :)). Daca nu ai notiunea termenilor, mai bine nu mai scrie...si cand ma gandesc ca esti absolvent de institut de informatii :))))), imi vine sa plang :P

Anonim spunea...

cind era fosta SIPA,la noi in unitate,era formata dint-o gloata de imbecili,care nu faceau altceva decit sa mearga la magazin sa vina cu sacosi intregi pline cu bautura,ca nu puteai sa-ti iei ceva ca dadeai peste tot de acesti indivizi,o tineau intr-o chindie continua,deabia asteptau sa afle ceva de vreun angajat ca sa il bage in gura lupului .Cam asta ar fi de spus.Nu puteai sa nu-i vezi si sa nu te impiedici de ei.

Anonim spunea...

Huginn!Bună dimineţa!
Felicitări!Felicitări!
Faci articole care,sincer,merg la casa sufletului.
Cred că dacă se face un clasament al comentariilor făcute la articolele postate de tine,sigur ai ocupa loculI.
După cum bine iţi spuneam odată,eu chiar te savurez la cafeaua de dimineaţă.
Eu am ajuns să-ţi recunosc articolele,fără să mă uit cine semnează.
Bravo!
Faptul că deranjezi,apropo de primul comentariu postat,este un plus pt.tine.
Mulţumim frumos!

Anonim spunea...

De ce nu fac operativii sedinte lunare, in amfiteatre, cu detinutii, cu cadrele, sau si cu unii si cu altii? Sa se discute deschis, in vazul si auzul tuturor, actele de coruptie.
De ce sa mai existe secretizare si culegere de informatii despre acte de coruptie cu protectia martorilor, cand ar putea fi consultate si urmarite la liber, din operativ, aceste informatii si sursele lor, cu transparenta totala?
La urma urmelor, de care acte de coruptie se teme in asa hal lumea, cand toti sunt curati ca lacrima intr-un sistem complet transparent?
In ce democratie paranoica traim, auzi: acte de coruptie!
Somn usor in continuare, stimabililor, ca si articolul asta tot politic este!

Anonim spunea...

BA ASA A FOST LA VOI...DAR LA NOI II MAI TINEA IN FRIU DE LA PROSTII CA UNII PRINSI CU MITA-N SAC CICA UMBLAU PLINGIND PE LA USI.CE SA FACI DAR STII CE E CURIOS, NU AU DAT PE NIMENI AFARA, DESI TREBUIAU POATE SA PLECE O GRAMADA DE XXX.SI ACUM DEALTFEL, E LUMEA LOR CA NU-I MAI VERIFICA NIMENI..PAI CUM SA SCHIMBI SISTEMUL CU ASTIA BUNI DE PUS SEFI DE CAMERA? pentru anonim 7,48

Anonim spunea...

Pentru anonimul de la 07:18

Maare dreptate ai! Un serviciu de informatii este, prin excelenta, unul operativ. Trecand peste acest aspect, se impun vreo cateva observatii :
- Tiberiu Ungureanu - este unul din cei mai inteligenti, integri si competenti functionari din sistemul administratiei penitenciare. Acest lucru se poate observa si din subtirimea acestui articol sau a celorlalte publicate pe acest subiect. Oricine a lucrat cu Ungureanu va poate confirma cele afirmate mai sus ;
- Defuncta Macovei a comis o grava eroare desfiintand serviciul operativ din MJ, ma refer desigur la DGPA. Noroc ca i-a dat Dumnezeu minte (a fost trasa de maneca de toate celelalte servicii de informatii din tara care au avut si au foarte mare nevoie de un asemenea serviciu in penitenciare) si a infiintat DPCMP, cu aceleasi atributii ca si fostele (cu observatia ca actuala structura nu se mai ocupa de lucratorii din instantele romanesti). Singurul ei fix, din cele putine pe care le avea, a fost ca noua structura sa nu mai foloseasca notiunea de "culegere de informatii", ci pe cea de "culegere de date operative". Tot un kkt.
- Daca doriti sa stiti cat de folositoare este aceasta structura, va rog sa intrebati la DIICOT, BCCO, SRI. Eu am intrebat, deoarece si eu aveam uneori aceeasi parere ca si dumneavoastra dle Huggin, dar m-au lamurit "structurilii" ;
- o asemenea structura este folositoare si pentru respectarea legalitatii in penitenciare. Stim ca de acest aspect se ocupa judecatorul delegat, insa acesta nu poate merge prin unitate pt a intreprinde verificari. Va lua de bun ce ii vor comunica cei din paza, medical, educatie etc.,.
- Aceasta structura este o sperietoare doar pentru cei care au ceva sa-si reproseze cu privire la modul de executare a serviciului. Pe asemenea oameni ii inteleg. Eu nu am ce sa-mi reprosez si pot sa te asigur ca nu am niciun stres ca aceasta structura fiinteaza. Ba chiar, pe cat de mult pot, incerc sa-i ajut. Au acelasi interes ca si noi toti.

Pentru a va lamuri - lucrez in sectorul siguranta detinerii, sector la fel de operativ ca si cel de prevenire :)))

O zi buna, va urez!

Anonim spunea...

Domnule anonim de la 7:18,

unde exista Institutul ala de informatii la care faci referire, ca eu inca nu auzii de el?

cit despre remarci ca si cea pe car ai produs-o azi dimineata pe acest blog,
eu cred ca vei ava dreptul sa le emiti in acea forma si fond cind vei avea la activ o activitate ca si cea pe care o ironizezi atit de de sus... este usor de distrugi ceva, muuuul mai greu sa pui ceva-cit-de-cit in loc,
cine nu munceste, acela este fara absolut nici o greseala

multumesc pentru ca incerci sa aplici ceea ce vei intelege din mesajul meu

o zi buna.

PS - nu-l cunosc defel pe Huggin

Anonim spunea...

Post scriptum - ca sa intelegi ce am zis si eu, si anonimul de la 07:18 ---

Draga Huggin,

Raspunsul ti-l dai singur. Daca ai si citi ce ai scrie, ai observa ca aceasta structura este una operativa. Una din fostele ei forme a fost, asa cum spui si tu, SIO. Cum ai spus ca se traduc astea 3 litere? SERVICIUL INDEPENDENT cum??? nu aud! :( aaa, OPERATIV. Aha! M-am lamurit.
Daca este o structura de informatii, asta nu inseamna ca nu este si una operativa.
Numai in Romanica zilelor noastre serviciile de informatii sunt blamate. Peste tot altundeva, acestea sunt extrem de respectate pentru calitatea informatiilor pe care le aduc.

O alta observatie - din cate cunosc, politie politica a facut doar fosta securitate. Daca tu detii alte informatii, anunta-l pe stapanul matale (Chioru` sau Marinaru`) sa il condamne si pe asta in Parlament :))

Si ultima - daca detine careva informatii ca vreun siparez, dgpa-ist, dpcmp-ist a facut sau face ceva ce poate fi numit politie politica, sa se simta liber sa posteze.

Anonim spunea...

Pentru cel care nu stie care este institutia de invatamant in domeniul informatiilor. Aceasta este Academia Nationala de Informatii. Are sediul in Otopeni. In trecut, pe cand dl Huggin era student acolo, aceasta institutie ave numele - Institutul National de Informatii (sau INI, daca vrei)

Anonim spunea...

Pentru domnul Huggin - Raportul de audit pe care-l citezi in cuprinsul articolului domniei voastre a fost solicitat de catre madama de pica Macovei. Acel audit avea ca tema de casa desfiintarea DGPA. Este normal, astfel, ca el nu a fost unul favorabil. Trebuia sa existe si o justificare pentru a desfiinta structura. Desigur, ca orice padure, si DGPA, ca si DPCMP de altfel, au avut si au uscaturile lor. Dar asta nu inseamna ca toti lucratorii lor sunt uscaturi sau ca noua structura nu este utila.

Huginn spunea...

Bună dimineaţa! Vă mulţumesc tuturor pentru implicare. Văd că am atins câteva corzi sensibile.

Inteleg ca o parte a comentatorilor, care a reactionat şi foarte rapid dealtfel, consideră că SIO - SIPA - DGPA a fost util sistemului penitenciar şi justiţiei. Când şi cu ce ocazie nu pot să-mi explic. Ştiu că au produs foarte multă maculatură centralizată în Arhiva SIPA. Mai ştiu că nu se omorau cu munca, dar erau specialişti la scenarii şi sforării. Poate ştiţi dumneavoastră mai multe.

Aceiaşi parte, cu nuanţele de rigoare, adoptă apărarea Remeş. Nu mai contrează probele şi flagrantul, mutăm discuţia pe elemente de formă. E şi asta o abordare. Însă ocoleşte problema. SIO - SIPA - DGPA a făcut poliţie politică. Degeaba strigăm că spionii au fost cei mai meseriaşi şi cei mai corecţi. Probele spun altceva.

:-) nu sunt absolvent ANI, INI sau alte intituţii similare.

M-aş fi aşteptat ca cineva să apere nou înfiinţata DPCMP care până la urmă are o singură hibă majoră. E prost condusă. Totuşi apărători a avut doar Ungureanu, care este un tip abil - e adevărat - dar deloc integru şi mare profesionist, şi DGPA.

Huginn spunea...

Bună dimineaţa! Vă mulţumesc tuturor pentru implicare. Văd că am atins câteva corzi sensibile.

Inteleg ca o parte a comentatorilor, care a reactionat şi foarte rapid dealtfel, consideră că SIO - SIPA - DGPA a fost util sistemului penitenciar şi justiţiei. Când şi cu ce ocazie nu pot să-mi explic. Ştiu că au produs foarte multă maculatură centralizată în Arhiva SIPA. Mai ştiu că nu se omorau cu munca, dar erau specialişti la scenarii şi sforării. Poate ştiţi dumneavoastră mai multe.

Aceiaşi parte, cu nuanţele de rigoare, adoptă apărarea Remeş. Nu mai contrează probele şi flagrantul, mutăm discuţia pe elemente de formă. E şi asta o abordare. Însă ocoleşte problema. SIO - SIPA - DGPA a făcut poliţie politică. Degeaba strigăm că spionii au fost cei mai meseriaşi şi cei mai corecţi. Probele spun altceva.

:-) nu sunt absolvent ANI, INI sau alte intituţii similare.

M-aş fi aşteptat ca cineva să apere nou înfiinţata DPCMP care până la urmă are o singură hibă majoră. E prost condusă. Totuşi apărători a avut doar Ungureanu, care este un tip abil - e adevărat - dar deloc integru şi mare profesionist, şi DGPA.

Anonim spunea...

O ultima postare (nu doresc sa polemizez cu incultii asa ca nu o sa raspund unor asemenea specimene. Voi raspunde oamenilor care vin cu argumente logice si cu dovezi in sprijinul afirmatiilor pe care le fac. Singura persoana careia ii voi raspunde neconditionat daca ma va contra este musiu Huggin)

Domnule Huggin,

Desi matale se poate sa fii bine intentionat pe undeva ( oricum esti foarte inteligent, lucru de inteles avand in vedere scoala pe care o ai ), nu pot sa nu constat ca ai unele frustrari legate de faptul ca ti-ai pierdut functia de sefut prin aparatul central si ca fostii matale tovarasi nu mai sunt sefi prin ANP. Daca domnul Predoiu nu ar fi avut inteligenta de a numi Dir Gen si Dir Gen Adj doi ofiteri de cariera, integrii si buni profesionisti, probabil ca ai fi tinut-o tot intr-o ureche. Prin mutarea facuta, v-a cam inchis gura. Nu puteti zice ceva rau de actualii pentru ca v-ati descalifica singuri. Asa ca ati inceput sa cautati in alta parte subiecte. Vezi MJ, sporuri, teme generale, DPCMP.
Din punctul meu de vedere, domnia ta ai oaresce argumente, dar ce faci tu se numeste manipulare. Daca analizezi atent comentariile postate vei constata ca 75% din ele sunt scrise de agenti cu prea putina carte pentru a emite opinii pertinente. O parte din ei or fi absolventi de facultati, dar stim cu totii cum se fac facultatile azi. In consecinta, domnia voastra, alaturi si de ceilalti stimati domni scriitori, nu faceti altceva decat sa manevrati prostimea.
Stiti care este riscul? Sa va explic. Dumneavoastra ati deschis cutia pandorei (pentru cei cu carte cat domnul Stan, va explica Huggin ce inseamna a deschide cutia pandorei). Dupa ce va veti cocota, iarasi, in functii de conducere prin sistem, veti avea parte de acelasi tratament. Cei multi si cu putina carte va vor trata fix cum ati tratat dumneavoastra pe diversi oameni din sistem. Atunci sa va vad cum va veti apara! :)

Sa ne auzim cu bine !

Anonim spunea...

Va multumesc pentru raspunsul de bun simt pe care il dati.

Buna dimineata si dumneavoastra si tuturor celor ce va citesc.

Stiu ca sunt multi cei care va citesc, dar stiu si ca foarte putini inteleg nuantele (de care or fi ele).

Sa va raspund totusi la afirmatia cu privire la Ungureanu. Nu stiu daca l-ati cunoscut sau daca ati lucrat cu el, dar va asigur ca este si profesionist si integru. Poate ca, spre deosebire de dumneavoastra, eu il cunosc mai bine. Fostul (doru dobocan, desigur) era extrem de slab ca sef DPCMP (ah!...mai era si libidinos pe deasupra), dar despre actualul numai de bine. Revin si precizez ca nu lucrez in DPCMP. Daca ma credeti pe cuvant ok, daca nu - sa va fie de bine.

Imi pare rau ca nu sunteti absolvent de ANI. Sper sa fiti macar absolvent de Academie de Politie. M-ar bucura! :P

Numai bine domnul meu!

Anonim spunea...

Vin si eu cu ceva zvonuri. Poate mi le confirmati sau poate mi le infirmati. Sunt convins ca actualii sefi ai ANP vor citi, cu interes, si penifestul de azi.
Se zvoneste ca la Tg Jiu a fost numit (ma rog, imputernicit 3 luni) un ofiter de penitenciare, pe numele lui Savescu Gheorghe. Domnilor directori din ANP - va felicit pentru aceasta numire. Acest tanar ofiter, crescut fara de tata, este unul din cei mai buni pazisti din sistem. Un tanar manager care ar putea ocupa, cu succes, orice functie de director din sistem. Inca odata, ma plec in fata dumneavoastra domnilor.
Zvon 2 - Se zvoneste ca dl Bala Constantin (Costica pentru prieteni) cu care am avut privilegiul de a avea o relatie sef -subordonat a fost numit interimar la Craiova. Va felicit domnilor directori si pentru aceasta mutare. Costica este un foarte bun manager. Ii urez succes pe aceasta cale.
Zvon 3 - se zvoneste ca se doreste indepartarea directorului DPCMP - aici stimati domni directori generali si stimate domnule ministru - nu ati putea comite o eroare mai grava. Actualul director este un bun profesionist si un excelent manager. Aaaa..daca doriti sa-l numiti in locul altcuiva (a domnului Spaiuc, de exemplu) atunci as intelege. Dar altfel de schimbare nu ar fi nici oportuna, nici utila. Consider, cu tarie, ca ar trebui lasat sa-si construiasca echipa. Ar fi o miscare extrem de prost gandita. Sper sa nu va supere tonul, dar asta e realitatea.

Anonim spunea...

Ha haaaa! Constat ca ai starnit un stup...credeam ca de viespii, dar vad ca-i de albine. Felicitari celor ce au scris pana acum. Vad si eu, in sfarsit, comentarii inteligente. Bravos natiune! Inca mai avem speranta! Si eu certific ca Ungureanu este un om deosebit. L-am cunoscut inca de pe la Craiova.

Anonim spunea...

Referitor la spionii SIPA care au functionat ani de zile prin unitatile sistemului penitenciar si care datorita unui ordin al MJ sau desfiintat intr-o noapte si sau infiintat tot datorita unui ordin MJ a doua zi, se poate afirma fara a se merge in derizoriu ca unii dintre aceste piese de muzeu ( SIPA-ni) pe care acum le gasim si mai mult ne impiedicam de ei pe holurile luminate ale ANP au facut politie politica RESPECTIV:
- au ascultat convorbirile efectuate de pe telefoanele interioare ale unitatilor fara avizul organelor abilitate ale statului, dispunand pentru acest lucru si de tehnica necesara ( In momentul desfiintarii acestui serviciu la Penit.Slobozia cei doi care lucrau la SIPA au fost pe punctul de a provoca o avarie la sistemul de comunicatii al unitatii fiind surprinsi in momentul in care smulgeau fire si dispozitive dintr-un tablou de comanda electric al romtelecom )
- angajarile in sistem se faceau numai cu acordul scris al acestor piese majoritatea analfabete
- intocmeau rapoarte secrete despre viata personala a unor colegi pe care apoi la ordin le atasau dosarului personal atunci cand acestia din urma cereau avansarea intr-o functie superioara sau se inscriau la ocuparea unei functii prin concurs
- aveau formate retele de informatori atat din randul cadrelor cat si dintre ppl
- aveau acces la documentele unitatii dar de multe ori se uitau in ele ca si curca in craci pentru ca nu intelegeau ce scrie, ei fiind ingineri de irigatii sau mecanici auto totusi trimeteau esalonului superior note informative dubioase care in multe cazuri au dus la destituirea sau mutarea in teritoriu a unor specialisti adevarati in munca de penitenciar ( Cuzic,Popescu)etc
- nimeni nu-i putea controla, nu aveau o tinta precisa, nu aveau un program bine stabilit,nu aveau lege de functionare si nu dadeau socoteala la nimeni,in loc sa se ocupe de protectia cadrelor ANP se ocupau cu alte mastrapazlacuri:cresterea animalelor,cultivarea pepenilor, protejarea ppl,sustrageri de bunuri din unitatile ANP etc. De ce au fost necesari sistemului aceste gunoaie neputrezite ani buni de zile?, de ce statul a platit regeste activitatea parazitara a acestor lichele securisto- comuniste cu bani grei ani de zile?, de ce de ce?. De ce este nevoie de activitatea unor oameni care nu fac mai nimic si nu dau scoteala nimanui,indivizi care nu stiau bine sa scrie iar cititul pe silabe era o mare performanta pentru ei,iar despre Bucuresti sustineau ca era plasat in Ardeal, au ajuns in noul infiintat serviciu secret profesori ( sefi),din pacate noi se pare ca traim totusi intr-un stat de drept inca si nu mai suntem dispusi sa admitem infiintarea unor servicii perverse care sa nu aiba obiect de activitate si care sa desfasoare actiuni impotriva cadrelor proprii cum se intampla acum cu acest serviciu ai carui conducatori incearca sa scoata capul iarasi in lume aglomerand serviciul financiar cu decontarile pe deplasari.IAR NOI CEI MULTI SI ,,PROSTI,,NE PLANGEM MEREU CA NU AVEM DESTUI COLEGI SA EXECUTAM SERVICIILE DE ZI SI NOAPTE SAU CA NU PUTEM LUA ZILE LIBERE
Cred ca se impune desfiintarea URGENTA a acestor structuri neproductive gen DPCMP,GAZ,CASE DE ODIHNA,etc iar persoanele care compun aceste structuri sa fie redistribuite sectorului detinere care pe ansamblu este varza varza.
Ce ziceti domnule Director ANP am dreptate sau mai vedem dupa alegeri

Anonim spunea...

eu cred ca ar trebui sa te desfiinteze pe tine primare catranit. Esti suparat ca ai pierdut alegerile?

Huginn spunea...

pentru anonim 06.08.2008 10:19:00

Da. Domnul Predoiu a făcut o mutare bună numind doi ofiţeri cu experienţă la conducerea ANP. Am salutat decizia însă nu înseamnă că dacă cei doi sar calul nu vom spune nimic. Deci nu ne-a închis gura.

Nu cred în teoria dumneavoastră cu agenţii care fiind slab pregătiţi mă ajută involuntar să fac nu'ş ce manipulare. După cum aţi observat am argumente şi le folosesc. Unii le acceptă alţii nu.

Remarca cu frustrarea e doar o speculaţie. Credeţi că aveţi ţinta şi că ştiţi povestea. Sunteţi uşor pe lângă. Dar e opinia dumneavoastră.

pentru anonim 06.08.2008 10:30:00

Dacă vă amintiţi nu m-am înşelat referitor la personaje precum Iosif, Şpaiuc, Stan, Marin, Stanciu sau Nădrag.

Cred că Ungureanu e un tip abil dar mai cred şi că modul în care înţelege să-şi facă treaba nu e cel mai bun. Ştiu că l-a servit fără rezerve pe Iosif, şi a închis amândoi ochii când a fost cazul.

Dacă mă înşel şi minunea se va întâmpla, adică DPCMP îşi va face treaba cum trebuie, o să fiu primul care o să recunosc că m-am înşelat. Totuşi deocamdată am motivele mele să cred că Ungureanu nu este pe calea cea bună.

Anonim spunea...

Il cunosc pe Ungureanu si sunt de acord in mare masura cu ce spune huginn. E un tip alunecos, si ar vinde pe oricine sa fie sef. Pare dragut dar te injunghie pe la spate cand ti-e lumea mai draga. Nu e un om de incredere desi aparent se poarta bine.

Anonim spunea...

Pentru anonimul de la 11:58

Iti multumesc frumos prietene pentru modul cum ai inteles sa raspunzi. Civilizat si fara a te lansa in acuzatii. Atitudinea ta e, mai degraba, prudenta. Asa e si bine sa fii in aceasta lume cruda.
Tot ce pot comenta la raspunsul tau este faptul ca eu cred ca DPCMPul merge pe o directie buna, insa va mai trebui sa mai treaca ceva apa pe Dunare pana prea tinerii angajati ai structurii vor capata un pic de experienta sa poata sprijini, in mod real, conducerile unitatilor. Nu foarte multa apa, dar ceva mai trebuie sa mai curga.
Deocamdata se rodeaza si ei. Directia e la inceput, mai are pana se va pune la punct.

Anonim spunea...

Pentru anonimul de la 11.51
Te-am recunoscut dupa scris prietene,tu esti cel care trimeteai informatii la pachet despre cel care iti era sef cand erai tu la achizitii si care acum mananci rahat ca tii ascunse in podul casei de la tara xerox-uri compromitatoare de acum 5 ani

TARFA PERVERSA

Anonim spunea...

In principiu sunt de acord cu necesitatea existentei acestei directii. Dar nu inteleg cui sau la ce foloseste faptul ca angajatii directiei culeg informatii cu caracter personal. De exemplu, nu inteleg de ce ii intereseaza viata personala a lucratorilor.

Pe mine astfel de interese ma duc cu gandul la altceva...

Anonim spunea...

Primarule cătrănit, să şti că nu e nevoie de doctorat pentru a te pensiona şofer !
Şcoala generală îţi lipseşte pentru a învăţa să scri pe blog!

Anonim spunea...

Pentru anonimus de la ora 14.11

Este posibil sa fii tu sofer, dar se pare ca nu stii ce conduci si nici cum sa conduci,este prea mare volanul pentru tine, iar rolul defunctului Pruteanu a fost dezbatut odata pe blog
SCUZE PENTRU GRESELI PRIETENE

moscraciun spunea...

Nu avem o lume perfecta, si nici noi nu suntem perfecti, toate acestea le-am invatat si le-am simtit din trairea acestei vieti, traire pe care o folosim spre a ne creste puterea, si ne trezim la sfarsit ca de fapt ea este cea care ne ia din puterea cu care venim pe lume. Am invatat sa ne preocupam de toate problemele groaznice sau mai putin groaznice ale unei lumi ce spune ca, cauta cu disperare solutii, preocuparea noastra se pierde insa de cele mai multe ori dupa prima idee sau vorba, care ramane doar ca un semnal morse ce nu poate fi inteles daca nu este asezat intr-un context destul de bogat ca sa alcatuiasca un sens, un inteles. De fapt ne-am invatat sa scurtam sensurile pe care le cautam si uneori le si gasim, la un singur semn care ramane astfel fara sens, pentru ca nu este acel semn intreg care este doar UNUL, ci este un semn rupt, ciobit dintr-o parte ce este desprinsa de alta parte, si tot asa pina la infinit, sau pina la UNUL.

Vrem sa fim mai buni decat suntem, pentru ca asa suntem invatati, dar nimeni nu ne spune ca mai intai ar trebui sa vedem CUM SUNTEM pentru a ne dori acest lucru.Poate ca suntem deja perfecti asa CUM SUNTEM, si nu vreau sa va lasati amagiti de cuvinte, CUM SUNTEM, foarte putini reusesc sa vada acest lucru, si intrebarea ar fi: De ce se intampla astfel?

Raspunsul cel mai simplu ar fi acela ca tocmai pentru ca nu stim cine suntem, este tot acest haos in lumea noastra, exista toate aceste dorinte de a fi altfel din care se nasc toate aceste probleme groaznice sau mai putin groaznice, din aceasta cauza nu ne putem iubi si ne credem neintelesi de toata lumea, situandu-ne in opozitie cu aceasta si investind cu "incredere" in acest conflict, pentru ca nu-i asa doar din conflict, din contradictii se naste progresul.

Si daca toata aceasta cautare a progresului,cautare a perfectiunii este falsa? Daca noi cautam sa facem o lume perfecta in care sa traim, desi aceasta lume este perfecta asa cum este, pentru ca viata este doar un mijloc de a ne putea cunoaste asa CUM SUNTEM, si nu un scop in sine.

Ganditi-va numai putin la aceste lucruri, voi sunteti perfecti asa CUM SUNTETI, valoarea voastra nu depinde de puterea asupra altora, de concursurile pe care trebuie sa le cistigati, de superioritatea intelectuala pe care sa v-o manifestati, sau de bunurile pe care vi le doriti (Atentie eu nu spun ca aceste lucruri nu pot fi facute sau nu trebuiesc facute, dar faceti-le avind mereu in gind ca sunteti perfecti asa CUM SUNTETI, si veti avea dovada minunatiei oamenilor care suntem si a rezultatelor, cu siguranta altele decat cele de azi), de atitea lucruri care ne consuma viata inutil in loc sa ne putem bucura de cei care suntem asa CUM SUNTEM!!!

moscraciun spunea...

Nu avem o lume perfecta, si nici noi nu suntem perfecti, toate acestea le-am invatat si le-am simtit din trairea acestei vieti, traire pe care o folosim spre a ne creste puterea, si ne trezim la sfarsit ca de fapt ea este cea care ne ia din puterea cu care venim pe lume. Am invatat sa ne preocupam de toate problemele groaznice sau mai putin groaznice ale unei lumi ce spune ca, cauta cu disperare solutii, preocuparea noastra se pierde insa de cele mai multe ori dupa prima idee sau vorba, care ramane doar ca un semnal morse ce nu poate fi inteles daca nu este asezat intr-un context destul de bogat ca sa alcatuiasca un sens, un inteles. De fapt ne-am invatat sa scurtam sensurile pe care le cautam si uneori le si gasim, la un singur semn care ramane astfel fara sens, pentru ca nu este acel semn intreg care este doar UNUL, ci este un semn rupt, ciobit dintr-o parte ce este desprinsa de alta parte, si tot asa pina la infinit, sau pina la UNUL.

Vrem sa fim mai buni decat suntem, pentru ca asa suntem invatati, dar nimeni nu ne spune ca mai intai ar trebui sa vedem CUM SUNTEM pentru a ne dori acest lucru.Poate ca suntem deja perfecti asa CUM SUNTEM, si nu vreau sa va lasati amagiti de cuvinte, CUM SUNTEM, foarte putini reusesc sa vada acest lucru, si intrebarea ar fi: De ce se intampla astfel?

Raspunsul cel mai simplu ar fi acela ca tocmai pentru ca nu stim cine suntem, este tot acest haos in lumea noastra, exista toate aceste dorinte de a fi altfel din care se nasc toate aceste probleme groaznice sau mai putin groaznice, din aceasta cauza nu ne putem iubi si ne credem neintelesi de toata lumea, situandu-ne in opozitie cu aceasta si investind cu "incredere" in acest conflict, pentru ca nu-i asa doar din conflict, din contradictii se naste progresul.

Si daca toata aceasta cautare a progresului,cautare a perfectiunii este falsa? Daca noi cautam sa facem o lume perfecta in care sa traim, desi aceasta lume este perfecta asa cum este, pentru ca viata este doar un mijloc de a ne putea cunoaste asa CUM SUNTEM, si nu un scop in sine.

Ganditi-va numai putin la aceste lucruri, voi sunteti perfecti asa CUM SUNTETI, valoarea voastra nu depinde de puterea asupra altora, de concursurile pe care trebuie sa le cistigati, de superioritatea intelectuala pe care sa v-o manifestati, sau de bunurile pe care vi le doriti (Atentie eu nu spun ca aceste lucruri nu pot fi facute sau nu trebuiesc facute, dar faceti-le avind mereu in gind ca sunteti perfecti asa CUM SUNTETI, si veti avea dovada minunatiei oamenilor care suntem si a rezultatelor, cu siguranta altele decat cele de azi), de atitea lucruri care ne consuma viata inutil in loc sa ne putem bucura de cei care suntem asa CUM SUNTEM!!! Cat despre utilitatea acestui serviciu cu certitudine este inutil E posibil domnilor ca la penitenciare de 300-400 ppl sa ai cate 2 cadre DGA, directori logistica,director srs,sefi de servicii , e batie de joc pe banul public , cu banii dati acestor trantori angajati domnilor manageri agenti pentru paza si va asigur ca totul va fi ok

Anonim spunea...

Mosule? Pe tine te suporta cineva pe acasa pe la tine? Esti un pisalooog...