Apoi, încet, încet l-am văzut mișunând pe la talk-show-uri. Având diferite nume: Andon, Bolcaș, Pavelescu, Ponta sau Buda. Pe rând, i-au dispărut și barba și pletele albe iar graiul meșteșugit a devenit insultă a bunului simț. Imaginația mea a luat câteva palme peste bot, iar legiuitorul s-a transformat într-un ticălos. De fapt, așa era dintotdeauna. Legiutorul nu ne apăra de arbitrar, așa cum credeam. Ci era chiar simbolul guvernării arbitrare, iar legea reprezenta modalitatea prin care își apăra prietenii penali. I-am văzut cu toții de curând în plină formă: predicând drepturile omului atunci când schimbau Codul de Procedură Penală pentru liniștea colegilor penali, atunci când insultau la pachet instituțiile statului pentru tupeul de a-i lua la întrebări, atunci când scuipau în direcția Comisiei Europene pentru că le dădea planurile de asigurare a impunității peste cap, atunci când lăsau fără buget, în fundul gol, Agenția Națională de Integritate, atunci când își numeau prietenii politici peste tot, inclusiv la ANP, și așa mai departe.
În urmă cu câțiva ani nu m-aș fi gândit că vom ajunge să ne rugăm de legiuitor să respecte statul de drept. Acum nu mă mai miră nimic. Săptămâna trecută am văzut cum a fost invitat să respecte legea. 17 ONG-uri, asociații profesionale și organizații sindicale au cerut partidelor politice să semneze un Pact cu statul de drept:
“…societatea civilă cere partidelor politice din România să se angajeze în vederea viitoarelor alegeri la semnarea unui Pact pentru statul de drept. Indiferent de ideologia partidelor, statul de drept este fundamentul natural al ordinii politice europene, iar un partid care, făţiş sau ascuns, are ca program subminarea statului de drept este un partid nedemocratic. Societatea civilă asociată în mai multe alianţe anticorupţie, constituite din ONG-uri, asociaţii profesionale şi sindicale, consideră de datoria sa să lupte contra forţelor politice care au un asemenea program nedemocratic, pentru a aduce la cunoştinţa votanţilor care este programul real al clasei politice din România, dincolo de promisiunile electorale.”
Mare chestie, mi-am zis. Alți câțiva amețiți care cer evidența și care oricum nu or să rezolve nimic. Poate nici nu aș fi observat demersul dacă nu mi se atrăgea atenția că printre semnatari se află și sindicatele din penitenciare, atât FSANP, cât și SNLP. Alături de Academia de Advocacy, Alianta Civica, Asociatia Profesionala pentru Educatie si Cercetare, Asociatia Revolutionarilor fara Privilegii, Asociatia Societatea pentru Justitie (So-Just), Asociatia 21 Decembrie, Blocul National al Revolutionarilor, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul Euroregional pentru Democratie, Freedom House Romania, Grupul pentru Dialog Social, Grupul pentru Reforma Universitara, Fundatia Gheorghe Ursu, Societatea Academica din Romania și Societatea Timisoara:
“... propunem partidelor politice şi premierului Călin Popescu Tăriceanu să semneze următorul angajament electoral în patru puncte:
1. Că nu vor propune, întreprinde, initia ori aproba, înainte sau după alegeri, conform recomandării raportului CE, nicio schimbare instituţională, de statut juridic sau de personal la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie sau a Parchetului de pe lîngă Inalta Curte de Casatie si Justiţie. Un asemenea angajament constituie un semnal decisiv pentru continuarea luptei anticorupţie din România. Considerind meritele conducerii actuale a DNA recunoscute de Comisia Europeană, în primul rînd, trebuie menţinută continuitatea procurorilor care au au avut curajul de a ancheta si trimite in judecată politicieni si oameni de afaceri de vârf.
2. Că nu vor întreprinde sau aproba prin vot, înainte sau după alegeri, nicio schimbare a personalului de conducere a Agenţiei Naţionale de Integritate, că vor aproba sau cere premierului să aprobe finalmente bugetul ANI, respins de două ori în ciuda unei fundamentări clare, pentru a permite acestei agenţii să devină complet operaţională, conform recomandărilor Comisiei Europene.
3. Că vor adopta noul cod penal si vor redacta si adopta noul cod de procedură penală pe baza legislaţiei europene eficiente si după dezbateri publice reale, cu scopul ca justiţia penală sa funcţioneze eficient, rapid şi echitabil, şi că vor renunţa la modificările propuse de Parlament la codul de procedura penala care au fost criticate de Comisia Europeana si care ar face imposibile anchetele penale, inclusiv cele in curs. De asemenea, ca vor adopta amendamentele la codul civil si de procedura civilă, pentru a face din justitia civilă din România una europeană, rapidă si eficientă.
4. Că vor considera justiţia ca fiind de un interes strategic pentru statul român şi vor prevedea măsuri, inclusiv prin programele de guvernare, pentru finanţarea corespunzatoare atât a funcţionării corecte a acesteia, cât şi a acţiunilor necesare pentru reformarea şi transformarea ei definitivă.”
Și totuși...dincolo de scepticism, mi-a plăcut inițiativa. Mi-a plăcut și că oamenii din penitenciare trec dincolo de cercul strâmt al interesului imediat, care nu te duce prea departe în atingerea scopurilor sindicale, mi-a plăcut și că dincolo de primele 3 puncte, care ne privesc pe toți, cel de-al patrulea, care privește finanțarea sistemului de justiție, ne privește în particular pe noi cei din penitenciare. Și m-a făcut să mă gândesc că societatea civilă nu este un cuvânt abstract, ci suntem fiecare dintre noi. Blogul acesta este o formă de civism. Primitivă, e adevărat. Dar este o voce publică, care, mai competent sau mai puțin competent, dar cu bună credință, atrage atenția, țipă, propune, dă de gândit, invită la dialog. Cu atât mai mult sindicatele pot fi o astfel de voce. Și jos pălăria, dacă au început să înțeleagă acest lucru.
“Acest mesaj a fost trimis la şefii tuturor partidelor politice din România, la guvern, precum şi Comisiei Europene şi presei internaţionale. Societatea civilă va ţine opinia publică la curent cu progresul semnării de către partidele politice a pactului cu statul de drept şi va reaminti votanţilor în campania electorală poziţiile partidelor faţă de acest document.”
Ca atare, vom urmări și noi reacția partidelor politice, alături de sindicate și ONG-uri. Și vă vom informa cu privire la acestea. Puteți considera că, virtual, blog-ul Penifest este al 18-lea semnatar al acestui pact. Până atunci, având în vedere că în week-end Pactul a fost transformat în petiție publică, vă invit să îl citiți integral și să îl semnați alături de noi la adresa http://www.petitieonline.ro/petitie/pact_cu_statul_de_drept-p34541045.html.
39 comentarii:
Cum sa invat eu cetateanul de rand pe legiuitorul Romaniei sa respecte o lege pe care tot el a elaborat-o,acest lucru se intampla din pacate intr-un stat membru UE in anul de gratie 2008 unde datorita mintii retrograde dar si a experientei O cu care sunt inzestrati cei care compun clasa politica se elaboreaza sau se modifica legile la comanda politica unele de 5-6 ori pe an pentru acelasi sistem sau care cuprind aceiasi tema ( vezi L.293). La asa tara de k..t asa politicieni de k...t Vai de viitorul nostru mai bine eram situati TERITORIAL prin AFRICA
sa se respecte legea e un fapt ideal si imposibil in societatea romaneasca
pactul cu statul sa se concretizeze in respectarea
drepturilor noastre
politicienii "VAD PENITENCIARELE" pentru voturi ,la alegeri
anu asta , nu l vad deloc ....daca ne uitam la respectarea drepturilor noastre .....
politicienii de rit vechi , nu au nevoie de voturile penitenciaristilor si nu deschid cutia Pandorei si pusculita cu 2 bani
Faptul ca nu se pun realmente legile in aplicare conduce la sufocarea sistemului cu tot felul de incompetenti si de k*ati care nu fac altceva decat sa puna sintagme de genul "NU performantelor!" - "NU initiativelor" "NU bunului simt"- "NU colegialitatii" - "NU lucrului in echipa".
"legiuitorul" are si el pacatele lui,
si cu toate ca este schimbator ca si persoana in sine, este consecvent ca si tagma in pacat.
dar ma tem ca MAGISTRATII AU SI MAI MULTE PACATE..
consecventi si in personajele in sine ( cam 30 ani de basca, timp in care ne fericesc cu competenta lor, customizata cameleonic propriilor lor nevoi si standarde), si in tagma (doar sint putere, nu e asa, noblesse oglige, ce saracia!!??) si inovativi in pacatul de a se mladia dupa dorintele politicului, pe care insa, nu ezita sa-l blameze, des que la situation l'exige...
Asadar, cu tot respectul fata de profesia de magistrat dar nu si fata de toti cei care o exercita pentru moment,
hai sa=i lasam sa arunce piara pe cei far' de pacat in acest sens, insa cu multa patimire...
adica pe amaritii de justitiabili care nu mai stiu unde e hiba: in LEGI PROASTE sau / si in LEGI PROST APLICATE...
Multumesc pentru a nu fi cenzurat,
Un amarit de potential justitiabil
asadar, oul sau gaina?
Dragilor,
tocmai pentru ca ei nu vor sa respecte legea, trebuie sa-i obligam. Acest pact e doar o picatura. Dar sa o transformam intr-o picatura chinezeasca! E singura noastra sansa: sa tipam, sa ne agatam de ei, sa-i baraim la cap de cate ori putem, pana inteleg ca nu pot face ce vor ei, ci doar ce vrem noi. Pentru ca noi ii votam, pentru ca noi le platim salariile!
Sincer nu am putut niciodata sa imi inchipui ca la noi la romani statul de drept este doar o sitagma ca oricare alta,din pacate asa este.Romania anului 2008 trebuie sa construiasca o democratie reala ,un "STAT DE DREPT"care sa functioneze si sa nu fie doar o sintagma,cam asa ca un stat care s-a creat de un an doi sau si-a cistigat foarte recent independenta.Cel mai mult cred eu ca ne lipseste o scara de VALORI reale,din pacate asta nu este o problema care sa o poata rezolva legiuitorul,la noi este mai valabil decit oricind ca interesul poarta fesul,legile sunt votate ,sunt aplicate,sunt create dor din interes ,pentru a servi interese politice, interese economice ,interesele unei clase de privilegiati care considera ca totul le este permis ,totul este posibil pentru ei.Nici in cel mai negru cosmar al meu nu mi-as fi inchipuit ca o institutie a statului poate pierde un proces ,pentru primele de vacanta cu sindicatul X si nu plateste automat intregului sistem respectivele drepturi cistigate atit prin lege cit si printr-o sentinta definitiva si irevocabila si totusi in Romania se poate?!Ma bucura totusi ca societatea civila ,adica noi toti ,am inceput sa invatam sa facem uz de drepturile noastre,sa facem uz de democratie intr-un mod democratic real si nu protestind impotriva preotului trimis de episcopie ,democratia se cere si ea invatata pentru a o putea fi practicata,democratia este o "stiinta"care are legile ei ,ceva precum matematica de pilda ,are logica ei,principiile ei.
Draga Familie,
sa inteleg ca te referi la MAGISTRATI?
pe care TOT EU, Contribuabilul ii platesc...tot asa cum il platesc si pe distinsul "legiuitor" ...
acu' spune-mi mie, cum pot sa un presiune pe MAGISTRATI, caci pe politician, am gasit solutia: nu il votez pe asta de e azi, il votez pe varu-sau si sper ca voi nimeri mai bine... aiurea, dar barem am senzatia ca eu sint cel care decid pe care mi-l pun in schinare...
dar cu dinstinsii pe viata competenti magistrati , ce ma fac? mor cu ei in schinare, nu-i asa?
barem de as mai putea sa-i tavalesc prin colbul drumului , din cind in cind, dar sare CSM-ul, comitetele si comitziile lor ca "nu respect institutiile statuslui"... cind eu nu am treaba cu nicio institutie ,
ci doa cu un amarit de jude betziv si corupt, sau o procuroreasca atit de deontoloaga de l-a bagat la pirnaie si nebuni si pe barbat-su, fara nici o tzidula, doar cu "influentele" personale din urbea de domitil, si doar ca sa-i dovedeasca cine e cu puterea in mina.. dupa care e promovata SS la MJ, si se dragaleste cu soferul din dotare, ca sa se detensioneze psihic dupa atita efort...
iar judele mai trage o dusca...
Si George nu mai vine...
care George?
pai George, cel ce trebuia sa fie fix la 5pm aci, la crisma din sat, sa-l platesc ca sa reformeze sistemul judiciar cu barda... caci eu, contribuabilul, nu am cum altfel...
Ii tavalim public pana le iese pe nas "independenta" de a fi incompetent sau ticalos. Si putem spera intr-o schimbare a constitutie pe termen lung. Oricum, altceva nu putem face decat sa ii presam constant si sa speram ca se alatura voci de buna credinta. Lucrul asta se intampla si acum, insa nu putem vedea rezultatele de la o zi la alta. E un proces de durata. Alt raspuns nu stiu sa va dau si, de altfel, nu vad o solutie mircaluoasa :(
http://www.adevarul.ro//articole/lotul-tradatorilor-incaiera-justitia/363900
dar asta, cum sa o interpretez, Distinsa Familie?
poate ma ajutati, sa-l redirectez inspre ei pe George al meu...
BREF, PE CIINE SA TAVALIM PE AICI?
cine este justitiar politizat, cine e de rea credinta, cine corect si deontolog, cine e corupt...?
dar s-a complicat muuult situatiunea, caci avem acilea un sistem de ecuatii in care apar magistratii impreuna cu pretenarii si sponsorii lor, politiceni... drept ca politica are culori diferite, doar magistratura are o nuanta uni-de-cacao...
Nu cred ca trebuie sa fii un initiat sa sesisezi cine e de buna credinta, cine incearca sa faca ceva pentru respectarea statului de drept, cine are curaj, cine e ticalos. Am vazut ca refrenul in general este "si el e ca noi", "si el e corupt", "ba pe a ma'tii" etc. Or nu suntem toti ca ei, indiferent de limitari, greseli sau idiosincrazii personale. Daca operam cu un dram de inteligenta si de moralitate, putem detecta ce e bine sau rau, chiar daca cu poticneli sau, uneori, cu erori. Ideea e ca si eu sunt la fel de ingrijorat ca dumneavoastra, insa nu cred ca mai e timpul ptr lamentari.
Drept aveti, distinsa familie,
dar, ca si logica binara, Justitia opereaza cu doi termeni in verdicte : NEVINOVAT / VINOVAT..
nu exista nuante de cacao si de " mai -mult-sau-mai-putin-vinovat-stim-noi-cum-sa-i-diferentiem-ne-spune-bunul-simt-experienta-si-ce-o-mai-fi...
iar VINOVATII sint, in continuar cei car fura gaini si babutzele care se incapatineaza sa lucreze pamintul lor de secole, cu toate ca onorabila noastra justitie a dat verdictul ca nu le-a apartinut in veci..
Restul sintem, slava Domnului, NEVINOVATI....
iar unii vor ramine asa, oricite dosare li s-ar deschide... caci, are grija ea, Oraba, de fortuna lor... Norocosi baietii astia.
De ce nu or avea noroc si babutzele, oare?
pt ca mai trebuie sa existe si condamnati in tara asta...
ca sa existe ANP,
ca sa aiba directori,
care sa fie-stim-noi-cum,
ca unii sa initieze un blog... unde eu, bla-bla-bla
"Traim in Romania si asta ne ocupa toto timpul". Nu mai avem timp sa invatam legiuitorul sa respecte legea.
CAM PE LANGA TEMA:
Reactiile la "Procurori prinsi cu declaratia de avere in vine. E randul ANI si CSM sa faca ceva!" aparut miercuri 30.07, au fost urmatoarele:
Stoica (eroul negativ) a venit, din concediu, vineri 01.08 si le-a ... tras o alarma, iar ieri, de la al cu (scuzati expresia) tzatza-n gura pan la al cu barba sura, toti au scris declaratii de avere.
Aferim coane!
STATUL DE drept poate fi sanctionat , vezi POLITIA azi au facut ceva miscari de protest ,iar sunt cu 2 pasi inaintea noastra si noi bla-bla,bla-bla.
Ptr. anonim 16.59..ha! misto. multumesc pentru instiintare! :))
ASA E, Fam. Musat
Si la Iasi a venit scarba aia de Florin Stanciu mare controlor de penitenciare, taraind dupa el o duduie si la fel am fost chemati la unitate pe la opt seara pentru a completa niste declaratii de avere pe care de altfel le-am scris de doua ori anul asta.
Este legal sa alarmezi unitatea pt. asemenea motive? Sau vrei sa iti stie lumea de frica mai Floricelule ?
Am intrebat stupefiat de ce nu a fost buna declaratia de avere data anterior caci formularele erau aceleasi. La urma urmei sunt un necajit de agent fara vila, fara masina si cu o garsoniera luata cu credit. Stiti unde era problema !!!
La alocatia copilului meu pe anul trecut. Cam 24 RON sau cat o mai fi pe luna. Pai instruieste-ti oamenii de la resurse umane si serviciul financiar sa ne invete cum sa le completam, daca suntem asa prosti, nu sa alarmezi peste noapte unitatea din dobitocia ta !!!!
De ce umbi escortat prin unitati mai Stanciule, asa-i ca iti este frica ca o iei peste ochi cu figurile tale??
A mai fost si prin alte unitati Floricelul asta cu asemena figuri ? As dori sa stiu.
Dragi prieteni as dori sa ma lamuriti si pe mine intr-una din multitudinea de probleme intalnite in cariera mea de functionar public cu statut atat de specal. Am dat si eu la vreme de seara declaratia de avere atat de mult ravnita prin alarma cu pricina. La rubrica unde trebuie sa imi trec fabulosul apartament mi se cere sa trec adresa acestuia. Ma duc ca tot omul, spasit, catre cei care m-au pus sa scriu declaratiile si le spun ca sunt constient, fiind functionar public ca trebuie sa imi declar public averea. Si chiar pe site, acolo unde vor ei sa o expuna. Dar de ce trebuia sa imi trec in aceste declaratii, pe site si adresa unde stau cu familia mea???? Ar trebui poate sa cunoasca si detinutii usa apartamentului unde locuiesc, nu ? Stiti ce mi-au raspuns domnii ? Ca este obligatoriu si asa li s-a cerut sa fie completate in totalitate.
Ma uit curios la declaratia de avere de pe site-ul ANP tocmai la dl. director general si vad ca nu reiese din aceasta adresa dumnealui . (poate as fi vrut sa ii fac o vizita). Si in mod cat se poate de firesc imi pun intrebarea de ce tocmai eu sunt obligat sa imi trec adresa in declaratia de avere ????
Nu-mi ramane decat ca la Craciun sa astept multi colindatori... recidivisti.
Cand te-ai angajat la penitenciar ti-ai asumat un risc. Acum nu te lamenta.
Din cauza idiotilor ca tine sta lumea in loc. Imediat se gaseste cate un pupincurel pro sa dea o limba intr-un dos. Tu pe ce lume traieti mai aiuritule? Chiar nu vezi ce se intimpla in jurul tau? Mori vita ce esti!
Marcel, nu vezi ca ai ramas singur? E vai de capul tau. Toti ceilalti stiu ca am dreptate.
....spuse pro, care a vazut detinuti in baza de date, cel mult... ca nu prea cred sa il intereseze...Categoric nu e normal ca functionarul public cu statut special sa isi declare adresa. Tocmai pentru ca statutul special deriva din specificul muncii, cu riscuri profesionale deosebite, dupa cum spune legea. In alt articol de lege se vorbeste despre datele cu caracter personal ca sunt confidentiale. Legea nu excepteaza functionarii publici. Nu este firesc insa sa fim expusi, in virtutea transparentei in administratia publica!! Nici declararea veniturilor realizate, nu e tocmai legala,fiind realizate din salariu, ori salariul este confidential, potrivit codului muncii. Asadar, avem o fisa fiscala CONFIDENTIALA si, de acord, in calitate de functionari publici ne supunem oricaror verificari ale organelor abilitate.
Cine va credeti vai sa-l invatati pe legiutor? Habar nu aveti ce e ala un legiutor. Confundati teribil termenii. E uosr sa stati in tribuna si sa huiduiti. Ati facut insa ceva contructiv? Atunci sa va vad.
Adresa nu e o informatie personala. Ce faci daca o p.p.l. iti afla adresa? Te muti, fricosule? Si da, am vazut detinuti.
Stimată doamnă pro sunteţi un om fericit. Vă felicit pentru asta.
Vă mulţumesc pentru implicare şi pentru activitatea efervescentă din aceste ultime 2 ore. Mă bucur să văd atâta interes din partea dumneavoastră.
Ca să vă răspund...
Ne credem nişte cetăţeni care au dreptul şi obligaţia de a reacţiona atunci când sunt furaţi de reprezentanţii aleşi.
Da. Am facut ceva mai constructiv decat dumneavoastra. Scriem despre penitenciare, cu bune si cu rele. Dumneavoastră scrieţi doar de şefi şi doar de bine.
Nu putem să muncim pentru şefii pe care dumneavoastră îi apăraţi.Bine faceţi că îi apăraţi însă. E normal să fie şi oameni ca dumneavoastră.
Eu sunt pupincurel? Nu voi care va inghesuiti la fundul lui Bala? Nu a fost pe blog nici macar o atitudine obiectiva in ceea ce-l priveste pe actualul director general. E usor sa-i critici pe fostii. Eu sunt Pro, nu Anti, nu lingau.
Ca trebuie sa trec pe declaratia de avere adresa mai treaca mearga ,dar in caz de instrainare ,vinzare ,a unui bun peste xx euro valoare trebuie sa scriu in respectiva declaratie si CUI i-am vindut proprietatea,bunul respectiv?Vi se pare corect, mie nu poate cel care mi-a cumparat ceea ce am vindut eu nu vrea sa vada asta pe site si ma da in judecata ca am facut publice date care nu sunt privitoare doar la mine functionarul public?Cine imi asigura apararea in instanta?
Multumesc domnisoara (desi numai domnisoara nu mai sunteti) Huginn.
Fratilor, cititi si va minunati cine ne "coordoneaza" pe noi!!!!
Parerile lui pro pe acest blog:
"In unitati va sparge-ti capetele ca sa ne face-ti pe plac atunci cand venim in control, dar s-au dus vremurile cand cei controalele erau incorecte si se mergea pe o cinste sau pe pile. Acum e pe corecte. Poate ca de aceea va deranjeaza."
05.08.2008 21:37:00
"Poate te intereseaza sa aflii ca am un master si ca acum sunt la doctorat, Marcelus mic si ratat de provincie."
05.08.2008 21:46:00
"Siguranta sau educatie... Tot o varza sunteti pentru ca nu faceti nimic asa cum trebuie. Nu aveti nici o planificare si habar nu aveti ce veti face poimaine."
05.08.2008 21:39:00
pentru cel mai pro(st). Esti prost dar nu te doare. Bine ca te manifesti in liniste. Esti un lingau jenant care nu ai nici macar simtul ridicolului. Mori vita pupincurista ce esti!
Fox! Imi furi painea?
"Pro" e de la "PROst" ??? Ideea era urmatoarea: e posibil ca ppl sa imi afle adresa, desigur. DAR NU DE LA STATUL ROMAN CARE TREBUIE SA MA PROTEJEZE SI PE CETATEANUL DE MINE, chiar daca nu sunt infractor.
"pro spunea...
Adresa nu e o informatie personala."
Chiar asa, PRO(st)?? Poate adresa ta, daca tu locuiesti intr-un loc public (metro, Gara de Nord sau bordel).
Nu m-am putut abtine, Pruteanule. Iarta-ma...E prea blonda fata....
Coana/conu PRO deduc ca o zguduie prin anp (deliberat cu litere mici), motiv pentru care, are o viziune de ansamblu asupra lucrurilor, asa se face ca amanuntele esentiale ii scapa.
Iertati-o, ca nu stie ce spune!
Si inca ceva, desi nu v-am spus-o v-o repet: omul cat o fi de pro...st, mintea-i vine dupa post. Tre' sa asteptam.
NULL CONTACT SAID... SE PARE CA UNII CARE ISI TOT CITESC ZILNIC PROPRIILE TIMPENII AJUNG SA CREADA CA DEJECTIILE LOR CREATIVE CHIAR INTERESEAZA PE F. MULTI SAU CA AR FI NISTE PAMFLETISTI RATATI AI CARIEREI, INCERCIND SA RECUPEREZE PE BLOG. SI NU CA MAS REFERI LA MARCEL CARE TOT VOMITA ETICHETE PEAICI, IMEDIAT CUM CINEVA ISI PERMITE O ALTA PARERE, DAR IMPIEDICINDUMA DE ACEST CIOT FILOZOFAL AL UNIVERSULUI MIADUC AMINTE DE PERIOADA CENZURII SI DE SPIRITUL CRIPTOCOMUNIST CAREI INFRATEA PE UNII PEATUNCI..., CA DE ALTFEL SI AKUM.PA, BRE INFIERATOR DE COMENTARII.FELICITARI NULITATE.ESTI BUN......
atitea declaratii de avere,pentru ca le e frica ca luam salariu prea mare si ne imbogatim inaintea cui? si adresa pentru ce ? normal ca dna te poate face las,ca iti este frica,ca doar nu a lucrat ea cu ppl ,ci noi palmasii,si cum de altfel nu poti fi pe placul tuturor,de ce sa-ti fie frica.Asta daca intelegeti ce vreau sa spun stimata doamna.Sau poate vrea ANP sa infiinteze acea casa de ajutor reciproc in sustinerea agentilor pentru construirea unei locuinte (eu nu am casa inca,vrem sa ne ridicam una )asa cum de altfel prevede statutul nostru.Cind ne-am angajat la penitenciar ne-am asumat riscul de a lucra cu ppl.,dar s-au schimbat rolurile,ppl se transforma in persoane mai bine vazute in comparatie cu unii colegi(ex.tu) iar riscul se indreapta asupra unora ca tine,fata de care trebuie sa fii atent la ce spui,ce faci,pe cine atingi.
bine ca sunteti obiectivi, ca altfel dupa unii.. neam transforma iarasi IN CEAM FOST SI MAI MULT DECIT ATIT.
Pentru pro(stia) din capul unor dementi:
Da, este adevarat, ne-am asumat riscurile in momentul in care ne-am incadrat in puscariile tarii, dar te intreb eu pe tine : Copilasul meu, cu ce este vinovat ca un tembel de infractor se razbuna pe el pentru ca mi-am facut in mod corect datoria si mi-am indeplinit regulamentar obligatiile din fisa postului?
Imi permit sa si raspund ca pe tine nu te doare : Pentru ca sunt multi pro(stani) ca tine care "e baieti buni" (ca e sub 50) si pactizeaza cu infractorul devenit intre timp ppl!
Priceput-ai de ce se leaga lumea de adrese??? Cap de tabla!
Toate cele bune!
FOARTE BINE SPUS anonim de la 09.37.
Sunt printre noi si din aceea ce doresc in mod voit sa li se afle adresa pe un site public. Si sunt dintre aceea ce asteapta interlopul la usa pentru "oarece treburi importante".
Deranjul cu adresele publice era de fapt pentru cei care isi fac treaba in mod cinstit, caci numai ei primesc reprosuri si amenintari de la ppl. Cei care se fac ca muncesc si vorba unui coleg de mai sus "fac pact cu infractorii" nu sunt deranjati de prezenta unui recidivist la usa.
La urma urmei este de-al casei....
Trimiteți un comentariu