Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

joi, 17 aprilie 2008

Sindromul trecătorului grăbit

Uneori nu ne pasă, alteori ne e teamă...

Sindromul trecătorului grăbit (cunoscut şi ca sindromul Genovese, sau sindromul responsabilităţii difuze) este o manifestare psihologică care presupune că o persoană este mai puţin probabil să intervină într-o situaţie de criză când sunt prezente şi alte persoane care ar putea ajuta decât decât dacă ar fi singură. Pare ciudată o astfel de reacţie dar dacă ne gândim mai bine la situaţii care ar putea descrie fenomenul vedem că aşa e cu siguranţă.
Un exemplu elocvent pentru acest fenomen este cazul Kitty Genovese. Kitty Genovese a fost ucisă în 1964 de către un criminal în serie în prezenţa unui număr mare de martori (38 de trecători, vecini şi cunoscuţi!?) deşi fiecare dintre aceştia ar fi putut interveni. Infracţiunea a avut loc într-o perioadă de 30 de minute, dar nimeni nu a mişcat un deget deşi victima a cerut ajutor.

Explicaţia pentru acest fenomen este aceea că toţi cei prezenţi la astfel de incidente presupun sau speră că celălalt sau ceilalţi vor interveni şi astfel se simt mai puţin responsabili. O altă explicaţie e că aceştia nu intervin pentru că se tem că se vor face de râs în faţa celor prezenţi.

Toţi cei prezenţi, conştient sau nu, monitorizează reacţia celorlalţi şi cum constată că toţi au aceiaşi lipsă de reacţie ajung la concluzia că nu e bine să intervină. Puţini indivizi sunt în stare să învingă această inerţie a grupului.

Deseori m-am întrebat de ce nu intervine nimeni, nici măcar cei mai buni prieteni, atunci când un coleg este tratat incorect (şi asta poate să însemne o remarcă deplasată, o sancţiune nedreaptă, o detaşare ‘disciplinară’ sau chiar pierderea serviciului).

Încă nu am alt răspuns decât sindromul cu pricina dar, cred că această lipsă de reacţie profită din plin celor care confundă penitenciarul sau Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) cu propria moşie.




***
PS.
HotNews aduce pe prima pagină un subiect prezentat de www.penifest.blogspot.com în 10 aprilie 2008 la http://penifest.blogspot.com/2008/04/flutura-nu-mai-ai-aripioare.html.
HotNews consemnează în articolul publicat azi că:
"Directorul Administratiei Nationale a Penitenciarelor, judecatorul Marius Iosif, a dispus recent ca angajatii sistemului penitenciar sa isi primeasca fluturasul de salariu in plic inchis si sigilat. Dispozitia sefului ANP, vine dupa ce in urma cu o luna, salariul sau de 21 000 de lei, adica aprox. 5800 de euro, a fost publicat pe Internet.

7 comentarii:

Anonim spunea...

cinci maimute au fost inchise intr-o cusca, iar un snop de banane atarna intr-un carlig pe tavan. De cate ori maimutele incercau sa ajunga la banane, erau stropite cu un jet de apa rece. La un moment dat, una dintre maimute a fost inlocuita cu alta, care, imediat, s-a repezit la banane. Celelalte au sarit pe ea, impiedicand-o sa ajunga la ele inainte ca jetul de apa rece sa porneasca. Dupa catva timp, a mai fost inlocuita o maimuta cu alta, care, bineinteles, a incercat si ea sa ajunga la banane. A fost impiedicata de catre celelalte, inclusiv de catre cea noua, care nu avusese experienta jetului rece. Urmand acelasi algoritm, in final, ultima maimuta din primul grup a fost inlocuita cu alta, care, normal, primul gest l-a facut catre banane. A fost impiedicata de catre restul de maimute, care, totusi, nu fusesera niciodata stropite. De ce? "Because it's how it always have been...".

Anonim spunea...

Bun exemplul cu maimuţele, dar, totuşi, sunt convinsă că există oameni care nu au rămas la stadiul de maimuţă şi acţionează după ce gandesc. Am multe exemple la mine în unitate care să împiedice generalizarea poveştii prezentate. Sunt persoane care îşi asumă riscul de a acţiona aşa cum cred că e bine, mai ales atunci când e vorba de a ajuta pe cineva. Acest lucru ţine cel mai mult de educaţia fiecăruia, de spiritul de corectitudine/dreptate încă prezent la mulţi dintre noi. E foarte adevărat că mediul penitenciar te schimbă, însă trăsăturile de bază ale fiecăruia dintre noi rămân atât timp cât au fost bine "sădite". Mai spunea cineva pe blog: nu e normal/corect să negăm un sistem din cauza unor "uscăciuni".
Legat de "sindromul trecătorului grăbit": cred că e prezent la fiecare dintre noi în acele situaţii care nu ne intereseaza!

SOAD

Anonim spunea...

Legat de "sindromul trecătorului grăbit": cred că e prezent la fiecare dintre noi în acele situaţii care nu ne intereseaza!

Nu sunt sigur ca lipsa de interes este cauza. De cele mai multe ori, o situatie in care unul dintre colegi este nedreptatit trezeste un interes sporit din partea celor din jurul sau. Evolutia este monitorizata cu mult interes, dar nimeni nu intervine pentru ca exista mentalitatea ca:
1. Daca a fost pedepsit inseamna ca a facut el ceva…
2. Mi-e nu o sa mi se intample niciodata asta.

Evident, ambele premise sunt gresite! De fapt cred ca e vorba pur si simplu de lasitate.

Anonim spunea...

Discutia ar trebui focalizata spre felul in care ne privim: ca fiind invingatori sau, dimpotriva, invinsi!

Iata un instrument de lucru-Testele învingătorilor - învinşilor, asa-zisa Lista lui Berne:


Testele învingătorilor - învinşilor
Lista lui Berne


Afirmaţiile învingătorului/ Afirmaţiile învinsului

* Imi place cum sunt. / Nu-mi place cum sunt.

* Mă înţeleg bine cu ceilalţi. / Mă tem de ceilalţi.

* Se poate conta pe mine. /* Nu se poate conta pe mine.

* Sunt aşa cum sunt. /* Imi joc bine rolul; îmi port fără cusur masca

* În general, spun ceea ce este corect. /* În general, spun ceea ce nu trebuie.

* Ceilalţi mă plac. /* Adeseori ceilalţi mă jignesc.

* Privesc cu detaşare viitorul. /* Viitorul mă înspăimântă.

* Imi folosesc aptitudinile. /* Nu-mi folosesc aptitudinile.

* Mă simt bine. /* Nu mă simt în largul meu.

* Gândesc singur.
/* Îi las pe ceilalţi să gândească în locul meu.


* Îmi cunosc sentimentele. /* Îmi reprim şi îmi ascund sentimentele.

* Mă simt liber./ * Mă simt încoltit şi stingher.


* În general, ceilalţi sunt drăguţi cu mine. /* În general, ceilalţi nu sunt cum aş vrea eu.

* Îmi folosesc bine timpul. /* Adesea mă plictisesc.

* Sunt mulţumit de slujba mea. /* Îmi schimb mereu serviciul.

* Am încredere în mine. /* Nu am încredere în mine.

* Mă simt bine împreună cu ceilalţi. /* Nu îi suport pe ceilalţi.

* Îmi place că sunt bărbat/femeie. /* Aş dori mai degrabă să aparţin celuilalt sex.

* Mă bucur de viaţă. /* Viaţa mă apasă.

* Muncesc cu plăcere. /* Urăsc munca.

* De regulă, îmi reuşeşte ceea ce fac. /* Fac mereu totul pe dos.

* Caut întotdeauna cauza, atunci când ceva eşuează. /* Întotdeauna mă învinuiesc pe mine.

Deci, dragi colegi, ce alegeti? Rolul invingatorului sau al invinsului? Afirmati deci ceea ce credeti cu adevarat, pentru a fi demni si obiectivi !

COMISARIATULSOCIETATIICIVILEBACAU spunea...

Asa o fi !!!!!

COMISARIATULSOCIETATIICIVILEBACAU spunea...

S-ar parea ca aleg rolul invinsilor , nu pe cel al invingatorilor.... ce pacat!!!!

Anonim spunea...

Si se facu .... duminica!!! Dupa atatea zile libere pentru bugetari, ne asteptam la reactii fata de comentariile ce s-au afisat pe aici... sau nu???? Au intrat in hibernare... sau ne ignora.. asa o fi???

Poate ca n u toti suntem insensibili la ceea ce se petrece in sistemul penitenciar... potae ca totusi ne pasa.. chiar daca nu suntem noi ... NE VA VENI RANDUL!!!

ASADAR... Ce credeti? Sindromul asta ne va lovi pe toti ... ori vom gasi antidotul? Atata timp cat altii sunt care fac regulile, cat timp sindicatele sunt ignorate... cat propunerile de modificari de acte normative zac in sertarele unor incompetenti .... E jalnic ce se petrece! De curand s-ar parea ca exista in ANP un ... sa-i zicem birou .. de elaborare acte normative. Oare ce ve face acest birou??? Ca actele normative ce ne guverneaza sunt in defavoarea noastra... si nimeni nu ne apara. Nici macar noi nu ne mai aparam de ... de noi ... de sistem ... de unii... cu functii inalte. Poate prea inalte pentru incompetenta de care dau dovada!!

Ca sa-si acopere incompetenta ne arunca in fata LIPSA FONDURILOR!! Dar cine gestioneaza fondurile ANP si ale unitatilor penitenciare? Cine i-a pus acolo si de ce ???


Luati atitudine daca puteti... cand vi se spune sa stingeti lumina si sa va scrieti rapoartele pe intuneric !!!!


Toi au avut aceeasi profesoara... INTUNERIC LUMINITA!!!! ca pe vremea lui ciorbea * fie-i tarana usoara! Pardon ... nu asta a murit ci seful lui de partid!

Refelectati, colegilor , reflectati, poate va trece si anul asta electoral... ca unora numai de asta le pasa ... NU DE SISTEMUL PENITENCIAR!!!!

Si sa auzim ..numai DE BINE!