Decizia ANP referitoare la distribuirea fluturaşului de salarizare în plicuri sigilate (sic!!!) şi personal la casierie se referă însă doar la funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor.
Pentru aplicarea corespunzătoare a legii propunem modificarea aceastei decizii interne astfel încât toate categoriile de personal să fie protejate în egală măsură.
În acest fel s-ar evita incidente regretabile precum cel din 10.03.2008, când "fluturaşul" domnului Marius Iosif, judecător - director general a ajuns în posesia presei. Am aflat atunci că domnul Marius Iosif are un salariu de 21.800 RON, cumulând cu graţie sporuri şi prime din două profesii.
- 218 000 000 de lei vechi sunt banii pe care ii ia lunar, net, un magistrat, director general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor - ANP (salariu net: 12 800 RON; decontare chirie: ~ 3 700 RON; decontare transport: ~ 800 RON; indemnizatie de detasare: 4 500 RON)
- 95 000 000 de lei vechi, brut, reprezinta prima pe care a luat-o directorul general al ANP in luna decembrie, dupa doar 3 luni de activitate;
- 90 000 000 de lei vechi, brut, sunt banii pe care i-a luat fiecare din directorii generali adjuncti ai ANP ca prime, in luna decembrie (doi directori generali adjuncti dupa doar doua luni de activitate);
- spor de 50% din salariu, acordat pentru merite exceptionale (conform legii), au luat 3 directori generali ai ANP din prima zi de instalare (cel de-al patrulea, magistrat, a luat retroactiv acest spor pentru perioada iulie-decembrie 2007, recuperand handicapul).
Mai multe despre subiect:
1. Director cu salariu de 8000 de euro - TVR
2. Sefii penitenciarelor au salarii de nababi - Curentul
3. O mare nesimtire - Ziarul de Iasi
4. 218 milioane de lei, salariul de sef la puscarii - Cancan
5. Seful ANP castiga cat 7 psihologi - Romania Libera
6. Seful de la Penitenciare, cel mai bine platit bugetar - Gandulsursa: http://penifest.blogspot.com/2008/03/domnul-iosif-produce-enervare-la.html
Doar sigilarea plicului cu "fluturaşul de salariu" (şi nu orice altă metodă pentru profani) va elimina privirile indiscreţilor şi bagăcioşilor interesaţi de ce sporuri îşi dau directorii ANP, cu aprobarea Ministerului Justiţiei (MJ). De aceea considerăm această decizie ca fiind încă un demers crucial în direcţia protejării drepturilor salariaţilor (cărora le era modificat în secret statutul... tot spre binele lor).
10 comentarii:
Stimati colegi,
La majoritatea pravaliilor de stat cuantumul retributiilor lunare este confidential.
Cred ca stiti foarte bine discutiile de genul:
"- De ce a luat X-ulescu atat, ca doar a muncit la fel ca mine!?"
unde la fel ca mine NU poate fi cuantificat.
As prefera o discutie legata de modul de calculare a retributiilor lunare nu de valoarea acestora.
Cu respect,
anonim...
Nu contest confidentialitatea salariului. Este normal ca salariile sa fie confidentiale.
Problema este ca dupa reguli de bun simt se ascund practici nu tocmai morale. Stiti bine ca agentul Vasile nu are nici o problema de confidentialitate pentru ca nu are ce ascunde. Pe cand directorul X are de ce, in anumite cazuri. Si am dat exemple bine documentate.
Abia aici incepe discutia despre interesul public si nevoia de transparenta.
Mie nu mi se pare in ordine ca directorul - magistrat sa aiba de 5 ori salariul unui director civil, de 15 ori salariul unui agent si asa mai departe. Mi se pare normal ca pentru munca egala sa fie condtii egale de acces la functii si de salarizare.
Intr-adevar problema discutata este o problema de mod de calculare a salariilor. Pe asta a fost pus accentul. Mecanismul de calcul care a dus la aceste sume a fost de fiecare data explicat in conext.
Apropo,
Stie cineva cumva daca au intrat banii pe carduri?
Mie nu mi se pare in ordine ca directorul - magistrat sa aiba de 5 ori salariul unui director civil, de 15 ori salariul unui agent si asa mai departe. Mi se pare normal ca pentru munca egala sa fie condtii egale de acces la functii si de salarizare.
Imi scapa logica frazei...
Intr-adevar problema discutata este o problema de mod de calculare a salariilor. Pe asta a fost pus accentul. Mecanismul de calcul care a dus la aceste sume a fost de fiecare data explicat in conext.
Acest conext ma deranjaza...
In alta ordine de idei este vorba despre o oarecare lipsa de cultura organizationala specifica intregului sistem.
Nu stiu...
Dar salariile functionarilor publici, cu sau fara statut special, se asigura din bani publici. La grade si functii egale, trepte de ierarhizare, s.a.m.d., diferenta o face sporul de vechime si, dupa caz, salariul de merit sau sporul de 50%.
Este normal sa nu vrem sa stie sotia acasa ce salariu avem, dar la fel de normal mi se pare ca cetatenii care platesc taxe si impozite statului, sa poata sti daca vor, ce se face cu banii lor. Asta cu fluturasul in plic este frectie la picior de lemn pentru ca daca se vrea se afla totul, chiar si mai mult. Si cum dracu avem restrictii bugetare cand acum o sa incepem sa cumparam peste zece mii de plicuri lunar?
Revenind la transparenta sistemului in ceea ce priveste cuantumul salariilor,cred ca ar fi bine sa poata fi publice; asa s-ar afla ca salariile nu sunt exagerat de mari asa cum se crede, ca sporurile sunt cele care diferentiaza categoriile de personal, ca nu toti incaseaza cate un logan in fiecare luna si ca functionarii de la penitenciare sunt niste slujbasi ai statului care se apropie cu veniturile de niste salarii decente. Nu mai vorbim de faptul ca s-ar gandi cineva vreodata sa le dea si lor mai mult ca sa nu se lase corupti de detinuti - asa cum le-a dat judecatorilor si procurorilor cu ceva ani in urma.
Asa ca nu vad de ce atata secretomanie in jurul unui salariu pe care nu il negociezi, ci care iti este calculat strict dupa niste formule la fel de stricte dintr-un ordin si mai strict care nu a fost niciodata secret de stat. Asa ca oricine doreste sa calculeze un salariu il poate face linistit fara sa se mai chinuie sa deschida plicurile secrete cu fluturasi de salarii.
Pentru anonim care scrie: "Imi scapa logica frazei..." Bănuiesc că e vorba de cele două fraze şi că, de fapt, exprimarea nu ţi se pare în regulă... Sigur ai înţeles ce a vrut să spună Huginn: funcţionarii cu funcţii egale să fie retribuiţi în mod egal, iar accesul la funcţii să fie acelaşi pentru fiecare. Pe undeva îî dau dreptate, însă am sesizat că în legea salarizării (a noastră, bineînţeles) se acordă sporuri speciale celor care au studii superioare sau doctorat. Oare toţi cei care beneficiază de astfel de sporuri muncesc mai bine/mai mult decât ceilalţi care sunt încadraţi pe aceaşi funcţie cu ei dar nu sunt doctori sau intelectuali? M-aş bucura să fie aşa! Atunci aş înţelege logica introducerii unor astfel de sporuri pentru a retribui corect pe cei "exploataţi intelectual" mai mult decât ar presupune funcţia acestora din stat. Probabil acelaşi principiu a stat la baza stabilirii modului de salarizare a magistraţilor din sistemul penitenciar: un magistrat nu e un "simplu" licenţiat în drept! Adevărul e undeva la mijloc, mai mult ca sigur. Îl vom afla, oare?!
Anonim mai scria: "Acest conext ma deranjaza..." - e "context" acolo (dacă nu mă înşel), iar acum e rândul meu să spun că nu prea înţeleg paragraful respectiv. Calculul salariilor se face după legea salarizării. Dacă drepturile salariale acordate unor funcţionari nu sunt corecte atunci, la un moment dat, aceste nereguli vor fi depistate şi se vor lua măsurile care se cuvin. Cei care le-au acordat şi-au asumat şi acest risc. Se specifică undeva o vechime minimă în sistem necesară pentru a putea beneficia de prime? Dreptul la decontarea transportului îl avem mai mulţi din sistem, însă nu sunt bani (la unităţi, cel puţin). Despre decontarea chiriei aceeaşi discuţie. Cred că problema e în altă parte. Poate ar fi mai indicat să nu mai primim pe alţii din afara sistemului nostru să ne conducă. Dar, are cine să ne susţină oamenii (sunt convinsă că există oameni în sistem capabili să ocupe o astfel de funcţie) în faţa ministrului justiţiei care face numirea directorului ANP?!! Cred că de aici pleacă totul...
SOAD
Problema este pusă tendenţios, aşa cum am arătat şi în alte comentarii, pe care însă nu le-aţi afişat, probabil vă deranjau, se foloseşte orice prilej pentru a lovi în oameni.
În fond salariile sunt confidenţiale, este normal ca fluturaşii să fie distribuiţi personal titularilor, ce nu e corect în asta?
Diferenţa salariilor între magistraţi şi foştii militari, acum funcţionari publici, este o problemă veche, arhicunoscută, nu mai are nimic senzaţional. Unii au avut chiar posibilitatea să facă ceva înspre rezolvare, însă soluţii, ioc ...
Dar ca orice alte ocazii, şi aceasta e folosită pentru a arăta cu degetul spre alte lucruri, chiar dacă aceste atacuri aduc deservicii în primul rând celor mulţi, agenţilor şi ofiţerilor care, pentru banii primiţi, muncesc în condiţii grele într-un mediu care cu fiecare zi ce trece îşi pune amprenta asupra psihicului, personalităţii şi comportamentului fiecăruia.
Din păcate pe unii nu-i interesează decât războaiele personale, victimele colaterale fiind nesemnificative.
Am mai văzut astfel de oameni, acum nu-i mai salută nimeni.
Mi se pare fortata legatura pe care o face un anonim intre salariile de nababi ale directorilor si binele comun al agentilor si ofiterilor care ar fi vatamat.
Mie nu mi se pare corect ca un magistrat sa aiba salariul a 15 agenti.
Singura legătură este că prin această prezentare se încearcă o manipulare. Atât.
În altă ordine de idei, nici anonimului nu-i place situaţia, atât că el nu poate decât să constate.
Aceleaşi probleme, tot fără soluţii.
Mie nu mi se pare corect ca un magistrat sa aiba salariul a 15 agenti.
Singura legătură este că prin această prezentare se încearcă o manipulare.
Si iacata prieteni ca incet, incet, lumea incepe sa deschida ochii:
modul in care a fost formulat primul citat indica faptul ca prin enuntul initial, in care se folosea o cifra ca termen de comparatie, s-a creat impresia unui adevar incontestabil.
De asemenea, nu pot sa nu remarc formularea "Mie [...] mi se pare" care ne defineste, din pacate, ca natie.
Sper ca moderatorii acestui blog sa-si asume pana la capat rolul autoasumat de "formatori de opinie" si sa ia aminte la aceste cateva comentarii.
Cu respect,
anonim...
Trimiteți un comentariu